Moral damages for defamation: non-citation at counsel's chosen procedural address constitutes non-cassable relative nullity, not absolute defect

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2019 din data de 18.11.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.A.: obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputaţie şi imagine prin acuzaţiile mincinoase şi prin declaraţiile denigratoare şi defăimătoare susţinute în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din data de 16.04.2019, difuzată la postul de televiziune C.; obligarea pârâţilor, pe cheltuiala lor, la publicarea hotărârii judecătoreşti pe site-ul C. timp de 7 zile dar şi publicarea în cotidianul "Evenimentul zilei" inclusiv pe https:/evz.ro/; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 137/02.02.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea, a obligat pârâţii, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 euro daune morale şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 149A/09.02.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 137/02.02.2021, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâţii, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate şi a obligat intimaţii-pârâţi, în solidar, la plata, către apelantul-reclamant, a sumei de 6.020 RON, cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 149/A/09.02.2022 au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâţii C. S.A. şi B..

Au arătat recurenţii că procedura în faţa instanţei de apel s-a desfăşurat fără luarea în considerare a domiciliului ales al acestora -deşi erau incidente prevederile art. 158 C. proc. civ.-, toate actele de procedură fiind comunicate la adresele indicate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată şi, ulterior, prin cererea de apel, însă nu la domiciliul procesual ales al pârâţilor, astfel cum a fost, în mod expres, indicat de către aceştia. Pe cale de consecinţă, recurenţii au fost în imposibilitate de a se prezenta la proces şi de a formula apărări.

Instanţei îi revenea, potrivit art. 154 alin. (7) C. proc. civ., obligaţia de a verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare, dispuse pentru fiecare termen şi, când era cazul, să ia măsuri de refacere a acestor proceduri, folosindu-se de orice mijloace ce ar fi putut asigura înştiinţarea părţilor pentru înfăţişarea la termen.

Procedând contrar acestei obligaţii, instanţa a încălcat prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea fiind cea a nulităţii hotărârii pronunţate.

Invocând prevederile art. 174 alin. (1), art. 178 şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii arată că vătămarea procesuală este una evidentă, în condiţiile în care, prin decizia atacată, a fost admis în parte apelul reclamantului, cuantumul despăgubirilor morale fiind majorat de la 1.000 euro, cât stabilise prima instanţă, la 20.000 euro.

În plus, faţă de subzistenţa vătămării, aceasta nu poate fi acoperită decât prin înlăturarea actelor de procedură, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. civ., situaţie faţă de care se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

La 23 octombrie 2023, recurenţii au depus la dosar cerere de restabilire a situaţiei anterioare executării deciziei recurate.

În motivare, recurenţii au învederat că, ulterior promovării căii de atac a recursului, intimatul a demarat executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul BEJA D., creanţa- constând în sumele rezultate din decizia nr. 149/A/09.02.2022 şi cheltuielile de executare- fiind executată prin poprire.

Prin cererea depusă la 24 octombrie 2023, recurenţii au precizat cuatumul sumei executate silit, respectiv 124.280,89 RON (faţă de suma menţionată în cererea depusă pe 23.10.2023, respectiv 124.311,89 RON).

5. Apărările formulate în cauză

La data de 24 aprilie 2023 intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Invocând prevederile art. 68 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. şi art. 87 alin. (1) din C. proc. civ. în vigoare în prezent, intimatul învederează că există diferenţe esenţiale între reglementările legale, sens în care susţine că, potrivit noilor dispoziţii legale, mandatul acordat unui avocat, inclusiv pentru posibilitatea alegerii unui sediu procesual, este valabil exclusiv pentru instanţa în faţa căreia a fost dat, respectiv pentru judecarea fondului în prima instanţă la Tribunalul Bucureşti.

Intimatul susţine că limitele mandatului dat în primă instanţă este extins exclusiv pentru eventualitatea formulării căii de atac, iar în apel partea va fi citată la domiciliu, dacă nu îşi alege un domiciliu procesual, caz în care, dacă noul domiciliu este la sediul avocatului, este necesară o nouă împuternicire, aferentă căilor de atac.

Referitor la pârâtul B., reprezentantul convenţional al acestei părţi a depus împuternicire la al doilea termen de judecată, fără a fi completat numărul contractului de asistenţă juridică şi fără a depune contractul, deşi intimatul a formulat o solicitare în acest sens.

Intimatul arată că reprezentantul convenţional a reprezentat numai pârâtul C. S.A., astfel că dacă pârâtul B. era citat în faza apelului la altă locaţie decât locul de muncă, era lipsă de procedură întrucât avocatul nu putea alege domiciliul procesual pentru o parte pe care nu o reprezintă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prima criticii formulate de partea pârâtă, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, se impune menţiunea că atât la judecata în primă instanţă, cât şi la judecata din apel, procedurile de citare şi de comunicare a celorlalte acte de procedură în privinţa părţii pârâte au fost dispuse de instanţele de fond, în privinţa locului citării, conform regulilor generale în materie prevăzute de art. 155 alin. (1) C. proc. civ.

Anume, citaţia şi celelalte acte de procedură au fost transmise părţii pârâte la adresa din municipiul Bucureşti, B-dul x nr. 9A, E., clădirea 14, semnificând sediul principal pentru persoana juridică pârâtă, potrivit pct. 3 şi locul în care îşi desfăşoară permanent activitatea, pentru persoana fizică pârâtă, potrivit pct. 6 ale alin. (1) al art. 155.

Actele de procedură au fost înmânate pentru fiecare termen de judecată funcţionarilor însărcinaţi cu primirea corespondenţei, care au semnat dovezile de înmânare certificate de agentul însărcinat cu înmânarea.

În privinţa actelor procedurale întocmite şi comunicate astfel de instanţa de apel partea pârâtă nu invocă săvârşirea vreunei neregularităţi prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi nu susţine, argumentat, faptul neprimirii la adresa menţionată.

Prin recurs, invocând incidenţa art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), art. 177 alin. (2) şi art. 178 C. proc. civ., partea pârâtă cere a se constata că instanţa de apel, cu încălcarea art. 153 şi art. 154 alin. (7) C. proc. civ., a omis să-i comunice citaţiile şi actele de procedură la sediul procesual ales în primă instanţă şi, pentru acest motiv, nulitatea relativă a tuturor actelor de procedură întocmite la judecata apelului şi casarea hotărârii recurate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru nelegala citare.

Rezultă că nulitatea relativă a procedurilor de citare şi comunicare a actelor de procedură nu este bazată de partea pârâtă pe o lipsă de încunoştinţare ori pe neregularităţi ale actelor în forma în care au fost întocmite şi comunicate la judecata apelului, ci pe o chestiune de fond, anume pe neobservarea de instanţa de apel a recunoaşterii beneficiului citării la sediului procesual ales la prima instanţă, potrivit art. 158 alin. (1), în defavoarea locului citării prevăzut de lege, anume de art. 155 alin. (1) C. proc. civ., şi necitarea în acest loc.

Astfel argumentată, critica de nelegalitate nu poate fi primită în considerarea celor ce succed.

- este nefondată susţinerea părţii pârâte potrivit cărei instanţa de apel a judecat cauza cu încălcarea prevederilor art. 153 şi art. 154 alin. (7) C. proc. civ., adică în absenţa sa şi fără a fi fost legal citată.

Dispoziţiile art. 153 C. proc. civ. stabilesc, prin alin. (1), cu valoare de principiu, că instanţa poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părţile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, iar, prin alin. (2), că aceasta are obligaţia de a amâna judecarea şi de a dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii.

Totodată, art. 154 alin. (7) C. proc. civ. statuează că "instanţa va verifica efectuarea procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen şi, când este cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri, precum şi folosirea altor mijloace ce pot asigura înştiinţarea părţilor pentru înfăţişarea la termen".

Normele de drept menţionate nu enunţă cerinţe legale, de fond sau de formă, prevăzute de lege pentru întocmirea şi comunicarea citaţiilor şi a celorlalte acte de procedură şi a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi lipsirea de efecte a unor astfel de acte, procedurale, pe temeiul art. 174 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste cerinţe sunt prevăzute de dispoziţiile art. 155 şi urm. C. proc. civ., însă partea pârâtă nu invocă nerespectarea vreuneia în privinţa actelor de procedură întocmite în apel, comunicate la adresa arătată în precedent.

Examinarea actelor de procedură întocmite şi comunicate părţii pârâte la judecata apelului relevă, de altminteri, respectarea tuturor cerinţele prevăzute de lege, citaţiile şi dovezile de înmânare a actelor de procedură cuprinzând menţiunile reglementate de art. 157 şi art. 164 C. proc. civ., inclusiv menţiunile obligatorii, prescrise sub sancţiunea nulităţii la alin. (3) ale acestor articole de lege, la care face trimitere art. 153 alin. (2).

În privinţa locului citării, în absenţa vreunei solicitări în alt sens care să fi fost adresată de partea pârâtă, personal sau prin reprezentant, instanţei de apel, comunicarea s-a realizat în locul/locurile indicat(e) de art. 155 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanţa la citarea persoanelor juridice de drept privat, la sediul principal (pct. 3) şi a persoanelor fizice, în absenţa datelor privitoare la domiciliu ori reşedinţă, la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă (pct. 6).

Totodată, aşa cum s-a arătat, dovezile de comunicare certificate de agentul însărcinat în acest scop confirmă predarea actelor la locul indicat în cuprinsul acestora funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei, partea pârâtă neinvocând vreun impediment cât priveşte efectivitatea comunicărilor.

În consecinţă, actele de procedură întocmite şi comunicate de instanţa de apel au produs efectele prevăzute de lege, asigurând încunoştinţarea părţii pârâte cu privire la existenţa procesului, la locul şi data desfăşurării acestuia, inclusiv cu privire la locul în care se face citarea sa de către această instanţă, menţiune obligatorie potrivit art. 157 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. şi care se regăseşte în cuprinsul tuturor citaţiilor ce i-au fost transmise.

În considerarea celor ce preced, rezultă că instanţa de apel, în respectarea obligaţiei statuate în sarcina sa prin art. 154 alin. (7) C. proc. civ., a verificat efectuarea procedurilor de citare şi de comunicare a actelor de procedură în modalitatea în care a dispus să fie efectuate, care respectă, întru totul, cerinţele şi regulile prevăzute de C. proc. civ. şi că aceasta nu avea temei pentru a dispune refacerea lor, cum eronat pretinde partea pârâtă.

Aşa fiind, în considerarea legalităţii actelor de procedură întocmite de instanţa de apel şi efectivităţii comunicărilor, susţinerile părţii pârâte invocate prin recurs potrivit cărora nu a fost legal citată la judecata apelului şi hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 153 C. proc. civ. se dovedesc a fi nefondate.

- Neobservarea de către instanţa de judecată a alegerii de domiciliu sau de sediu formulată pe temeiul art. 158 alin. (1) C. proc. civ. şi necitarea în acest loc a părţii care fost legal şi efectiv încunoştinţată de existenţa procesului potrivit normelor de drept şi regulilor generale de procedură nu este prescrisă sub sancţiunea nulităţii şi nu poate atrage casarea pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Săvârşirea unei astfel de neregularităţi este sancţionată cu nulitatea relativă a actelor de procedură conform art. 174 alin. (3) C. proc. civ., aşa cum susţine şi partea pârâtă, deoarece poate pune în discuţie nu legalitatea actelor de procedură, ci efectivitatea comunicării lor, ceea ce în cauza pendinte nu s-a afirmat şi nici argumentat.

Legiuitorul a reglementat distinct regimul nulităţii relative, stabilind prin dispoziţiile art. 178 C. proc. civ. termenele, condiţiile şi forma în care sancţiunea poate fi invocată.

Aceasta, întrucât, vizând neregularităţi săvârşite în privinţa unor cerinţe statuate prin norme ce afectează interese personale ale părţilor, cum este şi art. 158 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să limiteze în timp invocarea nulităţii relative, pentru a nu se ţine judecata cauzei în loc, nedefinit.

Invocarea acestei nulităţi, de altminteri, este lăsată de legiuitor la latitudinea părţii interesate, adică a părţii în folosul căreia este instituită prin dispoziţia legală nesocotită, care poate renunţa, expres sau tacit, la dreptul de a o invoca, potrivit art. 178 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel reglementată, nulitatea relativă nu poate fi luată în considerare din oficiu de instanţa de judecată, iar neinvocarea de parte în termenul prescris de normele de procedură face ca actul viciat să fie socotit a fi valabil printr-o presupusă renunţare tacită la dreptul de a o invoca, indiferente fiind motivele.

În speţă, rezultă că, deşi legal şi efectiv citată la judecata apelului, partea pârâtă nu a invocat nulitatea relativă a procedurilor de citare şi comunicare pentru neregularitatea pretinsă prin recurs, neobservarea şi necitarea la sediul procesual ales, în termenul prescris în acest scop prin art. 178 alin. (3) C. proc. civ., adică până la primul termen ce a urmat după săvârşirea neregularităţii, după caz, mai înainte de a se pune concluzii pe fond.

În consecinţă, potrivit alin. (4) al normei este presupusă renunţarea tacită a părţii pârâte la dreptul de a mai invoca nulitatea relativă a actelor de procedură săvârşite la judecata apelului pentru o astfel de neregularitate.

Partea pârâtă nu arată, de altminteri, nici care este interesul în invocarea nulităţii relative, cât timp, încunoştinţată fiind de judecata apelului potrivit regulilor generale în materie, a avut posibilitatea de a participa la proces, personal sau prin reprezentant, şi de a-şi formula apărările.

Prin urmare, aprecierea părţii pârâte că este îndreptăţită să invoce pe calea recursului nulitatea relativă a actelor de procedură din apel pentru o pretinsă neregularitate de care a avut cunoştinţă, dar pe care nu a înţeles să o invoce în termenele şi condiţiile prescrise de normele de procedură, este greşită.

În altă ordine de idei este de observat că art. 178 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că nulitatea relativă poate fi invocată de partea interesată numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Or, cât priveşte cauza pretinsei neregularităţi, partea pârâtă afirmă prin recurs, omiţând că invocarea neregularităţii era în sarcina sa, că instanţa de apel este în culpă, deoarece nu a observat recunoaşterea în favoarea sa a beneficiului citării în alt loc decât acela prevăzut de art. 155 C. proc. civ. de prima instanţă, Tribunalul Bucureşti.

Actele procesuale săvârşite în faţa tribunalului relevă formularea unei solicitări privind alegerea de sediu, însă nu de partea pârâtă, ci de avocatul semnatar al întâmpinării depuse la 10.03.2020, în cuprinsul căreia s-a indicat ca sediu procesual ales, sediul cabinetului de avocatură, şi persoana avocatului, ca persoană desemnată să primească actele de procedură.

Calitatea avocatului de reprezentant al părţii pârâte a fost contestată de partea adversă motivat de împrejurarea că împuternicirea avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/05.01.2015, datată 03.03.2020 şi ataşată întâmpinării, atesta dreptul de reprezentare în faţa tribunalului dat doar de persoana juridică pârâtă, nu şi de persoana fizică pârâtă.

În dovedirea calităţii contestate, avocatul a depus un act adiţional ce atestă expirarea duratei contractului de asistenţă juridică în data de 05.01.2021 (când au avut loc şi s-au finalizat dezbaterile asupra pricinii în faţa tribunalului) şi o altă împuternicire avocaţială, datată 6.10.2020 şi semnată de persoana fizică pârâtă, ce confirmă acordarea dreptului de reprezentare în faţa tribunalului.

Recunoscând avocatului dreptul de a pune concluzii şi, implicit, dreptul de reprezentare în baza dovezilor prezentate, lucrările dosarului nu relevă recunoaşterea de către tribunal şi a beneficiului alegerii de sediu, comunicarea actelor de procedură realizându-se de această instanţă, în continuare, la sediul principal, pentru persoana juridică pârâtă şi la locul în care îşi desfăşoară activitatea, pentru persoana fizică pârâtă, conform art. 155 procedură civilă.

Prin urmare, afirmaţia părţii pârâte privind recunoaşterea beneficiului citării şi comunicării actelor de procedură la sediul şi în persoana avocatului de către tribunal nu este confirmată de actele procedurale întocmite de această instanţă.

Totodată, susţinând că recunoaşterea de prima instanţă a unui astfel de beneficiu ar fi opozabilă şi instanţei de apel, partea ignoră nedepunerea de avocat a unor dovezi care să ateste conferirea, în mod valabil, a dreptului de reprezentare în faţa acestei din urmă instanţe şi, totodată, regulile de drept din materia reprezentării.

Art. 87 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează, explicit, că mandatul este presupus dat de parte pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe, nu şi pentru acte procesuale ce ar fi săvârşite în faţa instanţelor de control judiciar, stipulând, la alin. (2) teza finală, că susţinerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri, împuternicire ce nu a fost depusă de avocat, în cauza pendinte, în faţa instanţei de apel.

Prin urmare, eventuala recunoaştere de către prima instanţă în favoarea unei părţi a beneficiului citării şi comunicării actelor de procedură la sediul şi în persoana avocatului, pe temeiul dreptului de reprezentare, în absenţa depunerii de dovezi care să ateste acordarea acestui drept avocatului şi pentru judecata în apel, nu îndreptăţeşte instanţa de apel să dispună citarea şi comunicarea actelor de procedură modalitatea dispusă de prima instanţă.

Aceasta, întrucât, în considerarea efectelor pe care neinformarea părţii de către instanţa de judecată cu privire la existenţa şi desfăşurarea procesului le poate produce asupra drepturilor şi garanţiilor procesuale ce-i sunt recunoscute de normele de procedură, alegerea de domiciliu sau de sediu este un beneficiu recunoscut de lege doar părţii, pentru sine, nu avocatului care o reprezintă.

Ca atare, în absenţa unei manifestări de voinţă exprese exprimată de parte în acest sens, ce nu poate fi dedusă din împrejurări de fapt ale pricinii, instanţa este obligată să dispună citarea şi comunicarea actelor de procedură direct părţii, după regulile prevăzute la art. 155, după caz, art. 156 C. proc. civ., aşa cum corect a procedat instanţa de apel în cauza pendinte.

În fine, este nefondată şi susţinerea părţii pârâte potrivit căreia interesul în justificarea invocării nulităţii relative pentru prima oară pe calea recursului este dat de subzistenţa unei vătămări ce i-a fost cauzată prin soluţia pronunţată de instanţa de apel, prin care s-a majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată de prima instanţă.

Vătămarea avută în vedere de normele de drept din materia nulităţii actelor de procedură prevăzute de art. 174 şi urm. C. proc. civ. semnifică, însă, atingerea adusă drepturilor sau intereselor recunoscute părţii prin normele de procedură şi, prin urmare, nu se verifică în conţinutul soluţiei/soluţiilor pronunţate asupra fondului litigiului pe temeiul normelor de drept substanţial.

Totodată, o astfel de vătămare, procesuală, se examinează doar în situaţia confirmării nulităţii relative pentru necitare, nu în absenţa unei astfel de confirmări, întrucât, în această din urmă situaţie, având cunoştinţă de proces, partea nu poate pretinde încălcarea drepturilor procesuale a căror premisă o constituie citarea şi comunicarea actelor de procedură, cum, eronat, afirmă partea pârâtă, cu trimitere la art. 175 alin. (1) şi art. 177 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, cum în cauza pendinte nulitatea relativă actelor de procedură întocmite şi comunicate de instanţa de apel nu a fost constatată, partea pârâtă nu poate pretinde cu temei vreo vătămare procesuală, aceasta având posibilitatea de a participa, personal sau prin reprezentant, în considerarea comunicării actelor de procedură pe tot parcursul procedurilor judiciare desfăşurate la judecata în fond a cauzei în aceeaşi modalitate şi în acelaşi loc, nu doar la judecata cauzei în primă instanţă, ci şi la judecata în apel.

Aşa fiind, în considerarea celor expuse în precedent, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea pârâtă C. S.A. şi B..

Dată fiind soluţia pronunţată, de respingere a recursului, nu admitere şi de casare, se constată că nu poate fi primită şi examinată cererea subsidiară formulată de partea pârâtă pe temeiul art. 500 şi art. 724 C. proc. civ., de restabilire a situaţiei anterioare executării hotărârii recurate.

Cât priveşte cheltuielile de judecată, constatând că prin recurs au fost supuse examinării doar chestiuni de ordin procedural şi ţinând seama şi de împrejurarea că pricina a fost soluţionată la primul termen de judecată acordat, Înalta Curte va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, pretinse de partea reclamantă pe temeiul art. 451 alin. (2), din oficiu, la suma de 2.500 RON, sumă pe care partea pârâtă urmează să o plătească părţii reclamante, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C. S.A. şi B. împotriva deciziei nr. 149 A din 9 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reduse conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.