Scope of monetary vs. non-monetary repair for online defamation: adequacy of injunctive relief to satisfy tort liability under ECHR Art. 10
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals of both the plaintiff company and the defendant journalist, thereby upholding the Court of Appeal’s decision, which confirmed the lower court’s findings that the defendant’s 2018 online article and social media comments regarding the plaintiff’s vehicle preparation practices were illicit and defamatory. The case involved a civil action for protection of non-patrimonial rights to image and reputation, where the plaintiff sought damages and an injunction, while the defendant argued the publication was protected freedom of expression concerning a matter of public interest and that the facts were sufficiently documented; the appellate court had partially granted the injunction to cease and prohibit future similar publications but denied monetary compensation, deeming the non-patrimonial remedies (publication of the judgment and apology) sufficient for repair. Relying on Article 10 of the European Convention on Human Rights, Article 8 ECHR, and the Romanian Civil Code provisions on non-patrimonial rights (Arts. 252, 253) and tort liability (Art. 1357), the court held that the defendant failed to establish the necessary factual basis and good faith required for journalistic privilege, specifically noting that the statements were not adequately verified and the tone was accusatory rather than objective, thus justifying the restriction on freedom of expression to protect the plaintiff’s reputation.
Legislator headnote
AI generatedart. 257 C. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1386 alin. (1) C. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 1357 C. civ, art. 488 C. proc. civ; Scope of monetary vs. non-monetary repair for online defamation: adequacy of injunctive relief to satisfy tort liability under ECHR Art. 10: The case involved a civil action for protection of non-patrimonial rights to image and reputation, where the plaintiff sought damages and an injunction, while the defendant argued the publication was protected freedom of expression concerning a matter of public interest and that the facts were sufficiently documented; the appellate court had partially granted the injunction to cease and prohibit future similar publications but denied monetary compensation, deeming the non-patrimonial remedies (publication of the judgment and apology) sufficient for repair. Relying on Article 10 of the European Convention on Human Rights, Article 8 ECHR, and the Romanian Civil Code provisions on non-patrimonial rights (Arts. 252, 253) and tort liability (Art. 1357), the court held that the defendant failed to establish the necessary factual basis and good faith required for journalistic privilege, specifically noting that the statements were not adequately verified and the tone was accusatory rather than objective, thus justifying the restriction on freedom of expression to protect the plaintiff’s reputation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeals as unfounded.
Basis for dismissing the request for court costs due to the parties' shared loss of claims.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 17.12.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate caracterul nereal, nefundamentat, denigrator şi în special ilicit al articolului publicat în data de 31.10.2018 de ediţia online "Anchete Speciale" şi în comentariile de pe pagina de Facebook la adresa sa şi a conducerii societăţii; să oblige pârâtul la încetarea încălcării drepturilor sale prin publicarea/postarea de articole/comentarii neadevărate similare sau în continuarea articolului publicat în data de 31.10.2018 de ediţia online "Anchete speciale", inclusiv interzicerea acestora pentru viitor; să oblige pârâtul să asigure comunicarea publică a dispozitivului hotărârii în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă pe acelaşi format şi în aceeaşi publicaţie ca articolul iniţial, precum şi într-un ziar de circulaţie naţională; să oblige pârâtul să publice scuze cu privire la articolul şi comentariile publicate în aceeaşi publicaţie ca articolul iniţial; să oblige pârâtul la plata de daune pentru atingerea adusă drepturilor sale prin materialele reprezentate de articolul publicat în data de 31.10.2018 de ediţia online "Anchete Speciale" şi în comentariile de pe pagina de Facebook la adresa sa, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 252, art. 257 C. civ.
La data de 21.01.2019, reclamanta A. S.R.L. a depus notă precizatoare prin care a arătat că înţelege să evalueze daunele solicitate prin capătul V al cererii de chemare în judecată la suma de 50.000 RON, cu menţiunea că acestea sunt daune morale evaluate pentru prejudiciul adus imaginii, prestigiului şi reputaţiei societăţii.
La data de 11.04.2019, pârâtul B. a depus cerere de repunere în termen şi întâmpinare prin care a solicitat, în primul rând, repunerea în termenul de depunere a întâmpinării, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin sentinţa nr. 2435/24.04.2019, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti
Prin sentinţa nr. 87/28.01.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea; a constatat caracterul nereal, ilicit al articolului publicat de pârât în data de 31.10.2018 în ediţia online " Anchete Speciale" şi în comentariile de pe pagina de Facebook, la adresa reclamantei şi a conducerii acesteia; a obligat pârâtul la încetarea încălcării drepturilor reclamantei prin publicarea, postarea de articole, comentarii în continuarea articolului publicat în data de 31.10.2018 în ediţia online "Anchete Speciale" şi a dispus interzicerea acestora pentru viitor; a obligat pârâtul, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să asigure publicarea dispozitivului hotărârii pe acelaşi format şi în aceeaşi publicaţie ca articolul iniţial (din data de 31.10.2018), precum şi într-un ziar de circulaţie naţional; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 60 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru corespunzătoare pretenţiilor admise; a luat act că reclamanta îşi rezervă dreptul de a solicita pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocat.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia nr. 1060A/30.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondate, apelurile părţilor împotriva sentinţei nr. 87/28.01.2020 şi a respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiate.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 1060A/30.06.2021 au declarat recurs, ambele părţi.
Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a arătat că nu pot fi păstrate susţinerile instanţei de apel în sensul că "...dacă prejudiciul a fost creat reclamantei prin publicarea on line a articolului, forma cea mai adecvată este publicarea on line a dezminţirii faptelor". Chiar instanţa de apel indică textul normativ, pe care recurenta îl apreciază ca fiind încălcat şi interpretat greşit, respectiv art. 1386 alin. (1) C. civ.. Astfel, deşi recurentei i se recunoaşte producerea unui prejudiciu, se refuză repararea acestuia prin plata de despăgubiri.
Reţinerile instanţei de apel cu trimitere la faptul că este suficientă o măsură simetrică, nu pot fi reţinute chiar dacă s-ar lua în considerare că fapta ilicita şi-a produs efectul prejudiciator, iar prejudiciul nu mai poate fi retractat. Mai mult, între data faptei (31.10.2018) şi data hotărârii judecătoreşti a trecut un timp considerabil în care, în lipsa unei dezminţiri, informaţiile publicate de pârât au prejudiciat în permanenţă recurenta.
Nu se poate agrea acest punct de vedere al instanţei de apel, întrucât este evident faptul că s-a produs recurentei un prejudiciu, pornind numai de la simplul fapt că cele insinuate de către pârât au fost vizualizate de un număr important de persoane care, la rândul lor, puteau multiplica mesajul către altele, fapt ce în mod evident este creator al unui prejudiciu de ordin moral.
Prejudiciul suferit ca urmare a proliferării unor injurii sau informaţii cu caracter defăimător în spaţiul online reprezintă efectul negativ pe care aceste postări le pot avea. Aceasta cu atât mai mult cu cât este imposibil pentru victima faptei ilicite să aibă o reprezentare clară a prejudiciului produs, întrucât nu poate cunoaşte şi nici controla modalităţile în care informaţia iniţială este preluată şi răspândită mai departe în mediul online, pe alte forumuri sau site-uri web.
În apreciere daunelor trebuie luată în considerare calitatea recurentei de unitate reprezentativă în industria auto, reputat şi cunoscut dealer al unor mărci renumite de autovehicule. Suma solicitată ca daune este doar simbolică, prejudiciul fiind mult mai mare, iar sumele solicitate vor fi donate unei fundaţii pentru sprijinirea copiilor din localităţi rurale fără posibilităţi materiale, ce doresc urmarea unor cursuri liceale.
Apreciază că în analiza întrunirii condiţiilor de existenţă a faptei ilicite ar trebui să intre şi particularităţile mediului online, un mediu activ, prin definiţie rapid, în care orice articol sau ştire publicată va ajunge la publicul ţintă într-un timp extrem de scurt iar informaţiile, fie ele false sau adevărate nu pot fi combătute în timp real de partea interesată, întrucât internetul reprezintă un mediu virtual în care informaţiile se proliferează în mod liber.
Din ansamblul articolelor postate pe site-ul administrat de pârât şi comentariile Facebook expuse, rezultă că acestea au fost de natură să contureze, în opinia publicului cititor, o percepţie negativă asupra reputaţiei recurentei-reclamante. Din această perspectivă, rezultă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale de admisibilitate ale angajării răspunderii civile delictuale a pârâtului, în ce priveşte existenţa unei fapte ilicite (postarea pe o pagină de internet a unor informaţii de natură să aducă atingere dreptului la imagine), precum şi în ce priveşte existenţa unui prejudiciu (afectarea în mod negativ a imaginii respectivei persoane). Referitor la condiţia legală de admisibilitate a răspunderii civile delictuale vizând vinovăţia pârâtului, este de reţinut că, aşa cum s-a stabilit recent şi în jurisprudenţa CEDO (cauza D.A. împotriva Estoniei - hotărârea din 10 octombrie 2013), dar şi în jurisprudenţa de dată mai veche a instanţei europene (cauza Ozturk împotriva Turciei, Hotărârea Marii Camere din anul 1999), responsabilitatea pentru publicarea unor afirmaţii defăimătoare la adresa unei persoane revine în primul rând persoanei care face posibilă aducerea la cunoştinţă publică a acestor informaţii.
Recurentul-pârât B. a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
A arătat recurentul că instanţa nu a analizat motivele de apel deduse judecăţii, situaţie ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., respectiv a analizat cauza din perspectiva unor declaraţii mincinoase date de către angajaţii reclamantei.
De asemenea, instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit jurisprudenţa CEDO în materie, a indicat condiţii care nu se regăsesc în această jurisprudenţă şi a ignorat baza factuală existentă, încălcând astfel dispoziţiile art. 10 CEDO, respectiv art. 1357 şi urm. C. civ.. În acest context, instanţa de apel nu a ţinut cont că pârâtul a acţionat cu bună-credinţă, în calitate de jurnalist, iar informaţiile obţinute de acesta sunt de interes public, au fost probate şi constau în faptul că o maşină nouă de la A. este spălată sub capotă înainte de vânzare, într-o modalitate necorespunzătoare. Totodată, în mod greşit nu s-a făcut distincţia pe care o face Curtea Europeană între afirmarea unor fapte şi a unor judecăţi de valoare.
Contrar celor motivate de instanţa de apel, nu numai că se justifică dar este absolut necesară informarea opiniei publice pe un astfel de subiect. Situaţia este mult mai gravă, cu cât în discuţie este principalul dealer auto marca x în România, respectiv reclamanta A. S.R.L., care după ce importă autoturismele din străinătate, le spală cu capota deschisă şi le vinde mai departe clienţilor din România.
În cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ., iar în raport de specificul speţei, analiza caracterului ilicit al faptei şi a lipsei vinovăţiei pârâtului trebuie să se realizeze prin corelarea dispoziţiilor C. civ. cu dispoziţiile Constituţiei, ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ce fac parte din dreptul intern, conform art. 11 din legea fundamentală a României. Astfel, având în vedere faptul că litigiul dedus judecăţii aduce în discuţie imaginea unei persoane juridice, precum şi faptul că afirmaţiile pârâtului au fost emise în contextul exprimării unei opinii pe un subiect de interes public, devin incidente prevederile art. 30 din Constituţia României, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte aspectul bunei sau relei credinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit o importantă distincţie între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, urmând a se avea în vedere că "existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este succeptibil de dovedit" (cauza Lingens c. Austriei).
Raportat la conţinutul articolului recurentului-pârât, acesta a adus la cunoştinţa opiniei publice informaţii ce se încadrează, în noţiunea de "judecăţi de valoare" dar şi "imputarea unor fapte precise", aşa cum sunt ele definite de jurisprudenţa CEDO.
În mod greşit s-a reţinut faptul că anumite judecăţi de valoare pot atrage răspunderea recurentului-pârât. Este evident că sintagmele "secretul murdar", "le arde la motor" sunt simple judecăţi de valoare, simple metafore. Dacă materialitatea faptelor poate fi dovedită, judecăţile de valoare nu se pretează la o demonstraţie a exactităţii lor (cauza De Haes et Gijsels c. Belgiei). Pentru judecăţile de valoare, obligaţia de a le dovedi este imposibil de îndeplinit şi aduce atingere libertăţii de opinie, element fundamental garantat de articolul 10 (cauza Jerusalem c. Austriei; Brasilier c. Franţei).
În susţinerea criticii potrivit căreia instanţa de apel nu a aplicat corect jurisprudenţa CEDO privind baza factuală, recurentul-pârât a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere mărturisirile judiciare ale reclamantei, probele administrate în cauză (înscrisuri, declaraţii de martori, înregistrare video, planşe foto, etc.).
Referitor la buna-credinţă, recurentul-pârât a arătat că nu a publicat imediat informaţiile obţinute, ci mai întâi a luat legătura cu oficialii C., cărora le-a prezentat cele descoperite la dealerul auto A.. Mai mult, a doua zi, în data de 30.10.2018, recurentul a fost contactat de către directorul reclamantei, respectiv dl. D., care i-a declarat "noi de aceea şi oferim doi ani garanţie la maşinile noi, pentru că le spălăm motoarele. Insă nu o facem ca la orice spălătorie auto. La noi personalul care face aceasta spălare este specializat în acest tip de spălări, nu o face asa orisicum".
În concluzie, există baza factuală în declaraţia directorului reclamantei care recunoaşte că se spală cu jetul de apă cu capota deschisă nuanţează răspunsul. De asemenea, recurentul-pârât a solicitat opinia unui specialist, care se regăseşte în editorial, respectiv afirmă că "Nu doar că nu este firesc şi normal aşa ceva, dar este chiar dăunător pentru maşină şi componenta sa electrică, cu alte cuvinte nu este recomandat să se facă aşa ceva. Cu atât mai mult la maşinile C. care au nişte senzori de o proastă calitate faţă de celelalte branduri auto" (E.- un cunoscut specialist al domeniului şi vânzărilor auto). Asemenea opinii de specialitate au fost solicitate şi de la reprezentanţii C. dar şi de la alt fabricant important de maşini, firma F., ambele fiind în acelaşi sens, că nu se recomandă spălarea motorului cu jet de apă. În acest context, recurentul-pârât apreciază că a făcut dovada aparenţei de veridicitate şi de credibilitate a afirmaţiilor sale.
Mai arată recurentul-pârât că o parte din afirmaţiile imputate nu se regăsesc în articolul adus la cunoştinţa publicului, respectiv afirmaţia "noi de aceea şi oferim doi ani de garanţie la maşinile noi, pentru că le spălăm motoarele" nu aparţine recurentului, care nu poate răspunde civil pentru afirmaţiile făcute de alte persoane. De asemenea, afirmaţia " O revizie în piaţă, cu piese originale pe care şi dvs. le folosiţi în service, costă cel mai scump 430 RON. La arabii de la A. costa 825 RON" nu a fost indicată de către reclamantă în cererea de chemare în judecată ca fiind prejudiciabilă, însă instanţa a inclus-o din oficiu, încălcând principiul disponibilităţii.
Referitor la sancţiunea aplicată, recurentul-pârât arată că o ingerinţă în libertatea de exprimare a unei persoane, pentru a putea fi considerată conformă cu prevederile art. 10 paragraf 2 din CEDO, trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele 3 condiţii: să fie prevăzută de lege; să urmărească unul din scopurile legitime enunţate în art. 10 par. 2 şi să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea scopului legitim urmărit. Instanţele nu au justificat restrângerea libertăţii de exprimare a jurnalistului pârât (ingerinţa), pe perioada nedeterminată, de a interzice pe viitor recurentului-parat să mai publice, posteze articole, comentarii pe acest subiect, care evident reprezintă o ingerinţă disproporţionată, care nu urmăreşte un scop legitim şi care nu este necesară într-o societate democratică. Nu este suficient ca autoritatea naţională care instituie o măsură ce afectează libertatea de exprimare să justifice soluţia prin simpla invocare a scopului legitim identificat în paragraful 2 al art. 10. Rezultă că, pentru a fi compatibilă cu art. 10 din CEDO, o ingerinţă adusă libertăţii de exprimare trebuie să respecte principiile stabilite de Curte în ceea ce priveşte noţiunea "necesitaţii într-o societate democratică", astfel cum a fost definită de aceasta.
Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, (cauza nr. 26132/95, Bergens Tidende si alţii c Norvegiei, hotărârea din 2 mai 2000; cauza Sunday Times c. Marii Britanii, hotărârea din 26 aprilie 1979) analiza necesitaţii unei măsuri ce afectează libertatea de exprimare, pentru a duce la concluzia compatibilităţii cu prevederile Convenţiei, trebuie să evidenţieze faptul că aceasta răspunde unei "nevoi sociale imperioase" care a determinat adoptarea ei.
Instanţa de apel nu a precizat motivele invocate pentru a justifica sancţiunea aplicată jurnalistului, motive care trebuie să fie pertinente şi suficiente, iar măsura în cauză trebuie să fie proporţională cu scopul legitim urmărit. Este evident că instanţa de fond nu a făcut aplicarea unor reguli conforme cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene în aplicarea art. 10 alin. (2) din Convenţie.
5. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 mai 2023 completul de filtru a admis în principiu recursurile, sens în care a fost respinsă excepţia nulităţii recursului declarat de pârât-excepţie invocată de către reclamantă, prin întâmpinare- şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestora la data de 25 octombrie 2023.
6. Apărările formulate în cauză
La data de 25.09.2022, în termen legal, recurentul-pârât B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a recursului reclamantei, arătând că aceasta are obligaţia de a plăti o taxă de timbru în cuantum de 1.052,50 RON, la valoarea sumei contestate. Mai arată recurentul-pârât că reclamanta nu a timbrat corespunzător nici în etapele procesuale anterioare, astfel încât solicită darea acesteia în debit cu suma de 2.015 RON taxă datorată în fond.
În subsidiar, solicită respingerea recursului reclamantei şi arată că sancţiunea solicitată de reclamantă spre a fi aplicat are ca efect restrângerea libertăţii de exprimare, reprezintă o măsură disproporţionată raportat la limitările libertăţii de exprimare în conformitate cu art. 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană, iar reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului pretins.
La data de 29.09.2022, în termen legal, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul pârâtului, prin care a invocat excepţia de nulitate pentru neîncadrarea criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat.
Contrar susţinerilor pârâtului (în sensul că reclamanta ar efectua practici interzise constând în spălarea cu jet sub presiune a motorului), din probele administrate rezultă că la nivelul societăţii reclamante nu se practică asemenea proceduri, dovadă fiind şi faptul că nu a existat niciodată vreun incident care să fi dus la vreo defecţiune auto datorită unei spălări incorecte.
Modalitatea de redactare a articolului, insinuările din cuprinsul acestuia şi terminologia folosită atât în articol cât şi pe pagina Facebook, sunt de natură să creeze o imagine negativă în rândul publicului ce include şi clienţii, furnizorii şi partenerii reclamantei.
Astfel, referitor la titlul articolului "Secretul murdar al maşinilor C. în România" şi menţiunea din partea de început potrivit căreia A. vinde maşinile şi le arde la motor, reclamanta consideră că folosirea unor termeni inadecvati este de natură a induce în eroare publicul şi de a crea confuzie şi o imagine complet eronată a realităţii, întrucât pe lângă faptul că nu este nimic murdar în activitatea de vânzare a maşinilor, aceasta fiind făcută în condiţii de maximă transparenţă, nu este nici un secret, întrucât astfel cum a prezentat chiar pârâtul este făcută la vedere şi fără vreo metodă de ascundere a procedurilor de pregătire de livrare faţă de client. Utilizarea termenului arde este complet scoasă din context, creând impresia unei distrugeri, stricări, etc, iar în realitate nu se face nimic altceva decât o pregătire pentru livrarea către client a autovehiculului.
Referitor la afirmaţia orice maşină nouă care pleacă de la ei este spălată la motor, cu jet de apă, înainte de vânzare, reclamanta arată că în cazul evidenţiat inexact în acel video şi în articol menţionat, contrar celor afirmate de pârât, că intervenţia prezentată, fără a deţine acordul acesteia pentru filmare în incintă, face referire la îndepărtarea depunerilor de praf şi de frunze de pe grila de la ştergătoare, folosindu-se un jet de apă. Curăţarea s-a făcut cu capota ridicată pentru a permite accesul deplin la grilă şi nu a presupus intervenţia cu jet pe întregul motor, asa cum se afirmă în articol. Motorul a fost curăţat cu material absorbant specific acestei intervenţii.
Cu referire la afirmaţia noi de aceea şi oferim doi ani garanţie la maşinile noi, pentru că le spălăm motoarele, reclamanta arată că vehiculele C. beneficiază de o garanţie standard de doi ani, garanţie oferită de producător, deci nu există în realitate condiţionarea menţionată de pârât.
În legătură cu afirmaţia citată de pârât, respectiv cu atât mai mult la maşinile C. care au nişte sensori de o proastă calitate faţă de celelalte branduri auto, reclamanta arată că este o concluzie subiectivă, nesusţinută de probe.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
II.1 În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă, acesta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta A. S.R.L. susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1386 alin. (1) C. civ., respingând cererea de obligare a intimatului la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral, în considerarea faptului că măsurile stabilite în sarcina pârâtului sunt suficiente pentru a asigura reclamantei o reparaţie echitabilă a încălcării dreptului la imagine şi reparaţie.
Critica nu poate fi validată.
Înalta Curte constată că prin acţiunea civilă dedusă judecăţii reclamanta a solicitat (şi) dezdăunarea sa pentru prejudiciul moral pretins a fi fost înregistrat ca urmare a lezării dreptului nepatrimonial la imagine prin săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât- publicarea articolului din data de 31.10.2018 în ediţia online "Anchete Speciale" şi comentariile de pe pagina de Facebook la adresa sa-, în conformitate cu dispoziţiile art. 252 şi art. 253 din C. civ.
Instanţa de apel a apreciat că remediile pentru care instanţa de fond a optat, de aplicare a dispoziţiilor art. 253 alin. (1) lit. b) şi lit. c) şi alin. (3) lit. a) C. civ., respectiv de constatare a caracterului ilicit al faptei, încetarea încălcării şi interzicerii pentru viitor, unite cu publicarea dispozitivului hotărârii, sunt necesare, reale, eficace şi apte să asigure, în sine, repararea prejudiciului nepatrimonial, moral suferit de reclamantă, nefiind necesară măsura reparaţiei pecuniare prevăzute de art. 253 alin. (4) C. civ.
Art. 1386 C. civ. -pretins a fi aplicat eronat de către instanţa de apel- reglementează regula potrivit căreia repararea prejudiciilor trebuie să se facă în natură şi numai în cazul în care repararea în natură nu este posibilă, aceasta se va face prin echivalent, sub forma acordării de despăgubiri. În toate cazurile, despăgubirea trebuie stabilită nu prin apreciere, ci în raport cu prejudiciul efectiv suferit de victimă.
În materia apărării drepturilor nepatrimoniale, legiuitorul a reglementat expres posibilitatea celui vătămat într-un drept al său de a solicita o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat.
Art. 253 din C. civ. reglementează un sistem mixt de reparare a prejudiciilor nepatrimoniale, fiind prevăzute atât măsuri cu caracter nepatrimonial pentru restabilirea drepturilor nepatrimoniale încălcate sau ameninţate [cele de la alin. (1) şi (3)], cât şi măsuri cu caracter patrimonial [conform alin. (4)]. Din analiza acestor reglementări se desprinde, însă, regula potrivit căreia măsurile reparatorii de natură nepatrimonială în raport cu cele pecuniare trebuie să aibă prioritate şi, numai dacă celelalte măsuri nepatrimoniale nu sunt suficiente sau în cazul absenţei altei forme de reparaţie, se va recurge la despăgubirile prin echivalent bănesc despre care face vorbire art. 253 alin. (4), măsură văzută ca ultim remediu aplicabil în situaţia în care celelalte forme de reparaţie nu sunt suficiente.
Pe cale de consecinţă, instanţele nu sunt obligate în a opta pentru o reparaţie pecuniară a unui drept personal nepatrimonial încălcat, întrucât, astfel cum s-a arătat, în funcţie de circumstanţele cauzei, de gravitatea încălcării drepturilor nepatrimoniale şi de întinderea prejudiciului moral cauzat de fapta ilicită reţinută, au la dispoziţie mai multe forme de sancţiuni civile pentru repararea prejudiciului moral, pe care le pot aplica alternativ sau cumulativ.
În acest context, instanţa de apel a apreciat că nu se impune adiţionarea sancţiunii pecuniare, permisă de lege, remediile dispuse la judecata în primă instanţă fiind considerate suficiente. Prin publicarea hotararii judecatoresti chiar pe site-ul pe care a fost postat articolul, se asigură reparaţia într-o masură suficientă a prejudiciului de imagine suferit de reclamantă prin fapta culpabila a pârâtului, cu un impact puternic asupra utilizatorilor site-ului, independent de intervalul de timp dintre data faptei şi data publicării hotararii judecatoresti.
Faţă de considerentele expuse, o atare solutie se prezintă a fi în concordanţă cu principiul general al reparării în natură a prejudiciului, dupa cum prevad dispoziţiile art. 1386 alin. (1) C. civ.
În plus, a aprecia asupra dozării sancţiunii, în condiţiile în care aceasta se încadrează în textele de lege aplicabile, reprezintă un aspect de netemeinicie şi nu unul de legalitate, ceea ce excedează limitelor procesuale de analiză ale recursului.
Înscrisurile depuse la dosar în această faza procesuală de către recurenta-reclamantă nu sunt de natură a conduce la o altă concluzie în prezenta cale de atac, în contextul în care criticile dezvoltate privesc repararea prejudiciului pretins a fi cauzat de publicarea articolului din data de 31.10.2018, iar înscrisurile se referă la un alt articol de presă - din data de 26.10.2022-, ce depăşeşte cauza juridică dedusă judecăţii.
Prin urmare, instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile legale incidente, atunci când a analizat modalitatea de reparare a prejudiciului, criticile reclamantei fiind, astfel, nefondate.
II.2 În ceea ce priveşte recursul declarat de pârât, acesta a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Cu titlu preliminar, se are în vedere că prin încheierea din 3 mai 2023 s-a constatat că este neîntemeiată excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare şi s-a dispus admiterea în principiu a recursului, în limita celor constatate prin raportul întocmit, respectiv încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a criticilor privind lipsa analizării tuturor motivelor de apel deduse judecăţii, precum şi încadrarea în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticilor privind modalitatea de interpretare şi aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 10 CEDO, respectiv art. 1357 şi următoarele C. civ.
Pe cale de consecinţă, se impune a se stabili că, în ceea ce priveşte pretinsa încălcarea a principiului disponibilităţii prin reţinerea, de către instanţa de apel, a unor afirmaţii care nu i-ar aparţine, ori care nu au fost indicate ca prejudiciabile prin cererea de chemare în judecată, nu poate fi subsumată dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ., întrucât vizează probatoriile administrate în cauză, aspect care excedează analizei de legalitate ce revine instanţei de recurs. In mod identic, apărările recurentului-pârât în sensul că instanţa de apel nu a aplicat corect jurisprudenţa CEDO privind baza factuală, întrucât nu a avut în vedere mărturisirile judiciare ale reclamantei, probele administrate în cauză (înscrisuri, declaraţii de martori, înregistrare video, planşe foto) reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere de către instanţa de recurs învestită exclusiv cu analiza aspectele de legalitate.
A) Recurentul-pârât a invocat în cadrul memoriului de recurs incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. .6 C. proc. civ., în considerarea caracterului succint al considerentelor hotărârii şi din perspectiva încălcării de către instanţa de apel a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a analizat criticile formulate în cuprinsul cererii sale de apel.
Exercitând controlul judiciar din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în procesul de elaborare a unei hotărârii judecătoreşti, ca act final al oricărei judecăţi, instanţa trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecinţele desprinse din operaţiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios.
Procedând la verificarea aspectelor de nelegalitate punctate de recurentul-pârât cu referire la carenţele de motivare ale deciziei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat toate motivele de apel invocate de parte.
Anume, instanţa de apel a structurat motivele de apel (pag. 22-27 din decizia atacată), iar în analiza acestora a dezvoltat considerentele privind noţiunea de interes public, precum şi buna credinţă a jurnalistului, prin raporate la jurisprudenţa CEDO şi la considerentele instanţei de fond. Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a analizat probele administrate în cauză (înregistrarea prezentată de pârât, declaraţiile martorilor, înscrisuri) în vederea verificării aspectelor de fapt invocate de pârât, concluzionând în sensul că "faptele afirmate au fost insuficient documentate, pentru considerentele ce preced, iar judecăţile de valoare nu au fost folosite cu bună credinţă." Răspunzând criticilor pârâtului din apel, instanţa a analizat conţinutul articolului publicat la data de 31.10.2018 în ediţia online "Anchete Speciale", prin raportare la titlul acestuia, expresiile utilizate şi la apărările pârâtului privind tonul folosit de către apelant, în calitate de jurnalist, sens în care a concluzionat că tonul "nu este unul ironic, ci acuzator". Nu în ultimul rând, curtea de apel a analizat argumentele pârâtului privind parţialitatea instanţei de fond, precum şi îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale -inclusiv sub aspectul lipsei prejudiciului- şi proporţionalitatea măsurii dispuse de către tribunal.
Raţionamentului expus nu i se poate asocia un viciu de nemotivare întrucât, faţă de circumstanţele reţinute, ce valorează, fiecare în parte, factori cauzali în producerea deznodământului, instanţa de apel a expus coerent şi neechivoc motivele pentru care nu a putut stabili situaţia de fapt invocată de pârât.
În limitele impuse de cererile părţilor şi în acord cu dispoziţiile art. 477 alin. (1) şi art. 478 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a avut competenţa, dar şi obligaţia, examinării apelului din perspectiva susţinerilor prezentate de pârât în cerere, ca expresie a respectării principiului disponibilităţii părţilor, ce guvernează procesul civil, astfel cum este consacrat în art. 9 alin. (2) din acelaşi cod, precum şi a principiului aflării adevărului, în condiţiile art. 22 alin. (6) din cod, sens în care a şi procedat. În esenţă, instanţa de apel a avut a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, faţă de soluţia de admitere, în parte, a acţiunii, pronunţată în primă instanţă, raţionamentul Curţii expus în decizia atacată reflectând tocmai analiza acestor elemente.
Motivul de casare invocat de recurent nu impune un răspuns pentru fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de parte în actele procedurale întocmite, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune, iar Curtea de Apel Bucureşti a analizat motivele de apel formulate şi a oferit un răspuns fundamentat susţinerilor părţii.
Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurentul - pârât nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.
B) O altă critică a recurentului-pârât circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează pronunţarea hotărârii cu greşita interpretare şi aplicare, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 10 CEDO, respectiv art. 1357 şi următoarele C. civ.
Această critică este nefondată.
Din lecturarea cererii de recurs, reiese că, deşi se reclamă încălcarea şi greşita aplicare a prevederilor art. 10 CEDO şi art. 1357 C. civ., criticile tind, în cea mai mare parte, să susţină aspecte de netemeinicie, făcând referire la stabilirea situaţiei de fapt şi la aprecierea materialului probator, aspecte ce aparţin puterii suverane a instanţelor de fond, astfel că vor forma obiect al analizei acestei instanţe doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate.
Înalta Curte reţine că, prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a acuzat încălcări ale drepturilor nepatrimoniale la imagine şi la reputaţie, produse prin faptele pârâtului de publicare a articolului din 31.10.2018 în ediţia online "Anchete Speciale" şi în comentariile de pe pagina de Facebook la adresa reclamantei şi a conducerii societăţii, având ca temă spălarea cu apă a motoarelor autoturismelor vândute de A. S.R.L., ce au fost prezentate într-o manieră considerată de aceasta ca denigratoare, defăimătoare şi chiar mincinoasă.
Prin urmare, cauza a pus în discuţie libertatea de exprimare a pârâtului - ca drept ale cărui existenţă şi exercitare sunt garantate de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului- şi eventualele limite ce pot fi aduse acesteia, din nevoia de protejare a drepturilor celorlalţi, în speţă a dreptului reclamantei la respectarea drepturilor la imagine şi la reputaţie, drepturi garantate şi apărate pe tărâmul art. 8 din aceeaşi convenţie.
Conform art. 10 din CEDO, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau comunica informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a tine seama de frontiere.
Jurisprudenţa CEDO a statuat că dreptul la libera exprimare nu este unul absolut, în concordanţă cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Convenţie, potrivit cărora exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii, a moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
Instanţa de contencios european a statuat, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un ziarist, exercită libertatea de expresie îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi", a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie şi de procedeul tehnic utilizat; de asemenea, a subliniat că "îndatoririle şi responsabilităţile inerente" exerciţiului libertăţii de exprimare, garantată de art. 10 din Convenţie, impun jurnaliştilor ca, în relatările pe care le fac privitoare la problemele de interes general, să acţioneze cu bună-credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de a fi considerate credibile, cu respectarea deontologiei profesionale.
Procedând la cenzurarea legalităţii hotărârii recurate, din perspectiva interpretării şi aplicării normelor legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală în materia libertăţii de exprimare, a dispoziţiilor convenţionale şi jurisprudenţei instanţei de contencios european a drepturilor omului, dezvoltată în interpretarea acestora în materia descrisă, Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond, pe baza probelor administrate în etapa procesuală anterioară, instanţa de apel a identificat şi aplicat în mod corect criteriile desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene, pe baza cărora se impunea soluţionarea pretenţiei deduse judecăţii, şi a ajuns la concluzia corectă că pârâtul a depăşit limitele libertăţii de exprimare.
În cauză, recurentul pretinde că instanţa de apel nu a avut în vedere că pârâtul a acţionat cu bună credinţă, în calitate de jurnalist -fiind lipsită de relevanţă implicarea personală a acestuia-, iar informaţiile furnizate sunt de interes public, astfel că instanţa de apel a interpretat eronat jurisprudenţa CEDO privind libertatea de exprimare, fără a face distincţia dintre afirmarea unor fapte şi afirmarea unor judecăţi de valoare.
Pentru a analiza criticile recurentului trebuie făcută o distincţie între imputarea unor fapte determinate, ce implică obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă, şi emiterea unor judecăţi de valoare care, deşi nu trebuie să fie lipsite total de o bază reală, sunt supuse, în special, probei bunei-credinţe.
Instanţa de apel a efectuat o analiză sumară a jurisprudenţei CEDO care reflectă modul în care sunt văzute buna credinţă şi interesul public în diverse cauze. În acest sens a reţinut că deşi, de principiu, scopul atragerii atenţiei opiniei publice asupra unor chestiuni de natură publică, legate de politicile comerciale ale unui important dealer auto, ar intra în sfera interesului general, totuşi, examinând conţinutul concret al articolului din 31.10.2018, scopul pârâtului nu are legătură cu aşa zisul interes public afirmat de pârât, ci are scopul -generat de nemulţumirile pârâtului în raporturile personale cu reclamanta- de a furniza un subiect care să nască îndoieli în rândul cumpărătorilor autoturismelor C..
Buna-credinţă a persoanei care se manifestă în spaţiul public este relevantă pentru a putea distinge în plan subiectiv între intenţia de a transmite informaţii asupra unor chestiuni ce interesează publicul şi cea de calomniere, discreditare a unei persoane. Pentru reţinerea bunei-credinţe se au în vedere aspecte precum veridicitatea informaţiilor, modul în care au fost verificate, implicarea în proces, baza factuală. Maniera dubitativă de prezentare a informaţiilor, sau, dimpotrivă caracterul cert conferit acestora a fost valorificat drept criteriu de identificare a bunei-credinţe a autorului afirmaţiilor într-o serie de cauze (Andreescu c. României, §94, Cumpănă şi Mazăre c. României, §100, Petrina c. României, §37, Ciuvică c. României, decizie de inadmisibilitate, §54).
Faţă de aceste repere, se constată că, în urma întregii analize efectuate, curtea de apel a statuat în mod corect asupra atitudinii subiective a autorului articolului, atât în raport cu adevărul afirmaţiilor sale- informaţiile furnizate nefiind suficient documentate, iar probele administrate în cauză au fost interpretate în sensul lipsei dovedirii procedurii descrise în cuprinsul articolului publicat de pârât -, cât şi cu scopul demersului său (iniţiat ca urmare a unor nemulţumiri personale ale pârâtului, care nu a probat existenţa altor sesizări sau reclamanţii).
Relativ la limbajul utilizat- pretins a fi folosit cu scopul de a atrage atenţia- Înalta Curte are în vedere că gradul de exagerare permis jurnalistului care tratează un subiect de interes public nu îl exonerează pe acesta de obligaţia de a nu prezenta, ca reale, informaţii neconfirmate, întrucât el se aplică în situaţia judecăţilor de valoare şi nu unei situaţii factuale, care trebuie dovedită.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere contextul în care au fost realizate afirmaţiile imputate, modul de verificare a informaţiilor, tonul de certitudine, lipsa bazei factuale, apreciază că s-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel că se infirmă teza bunei-credinţe a pârâtului.
Faţă de argumentele expuse, instanţa de recurs apreciază că normele interne şi convenţionale au fost corect interpretate şi aplicate în litigiul dedus judecăţii de către instanţa de apel, astfel încât nu este fondat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât.
Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ., vor fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri.
Întrucât, prin soluţiile date asupra recursurilor, ambele părţi sunt considerate căzute în pretenţii, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea recurentului-pârât privind acordarea cheltuielilor de judecată din etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 1060 A din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-pârât B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.