Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1773/2023 AI generated

Inadmissibility of revision for contradictory judgments where appeals were filed in the same case rather than separate proceedings

Case Number Decizia nr. 1773/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the creditor's petition for revision as inadmissible, thereby upholding the Court of Appeal's decision that had rejected the creditor's enforcement appeal. The dispute concerned a petition to validate a garnishment order against a local government debtor for unpaid debts; while the first-instance court had validated the garnishment, the appellate courts reversed this, citing the expiration of the enforcement proceedings and the effects of a prior separate judgment. The court held that the revision ground under Article 322(1)(7) of the Code of Civil Procedure was inapplicable because the judgments cited were rendered in the same file, not in separate cases with contradictory final decisions, and the exception of res judicata had not been omitted from the prior proceedings. Decisively, the court ruled that revision is not a disguised appeal and cannot be used to re-examine the merits or legal validity of the reasoning provided in the challenged appellate decision, aligning with the principle of legal certainty that prohibits re-examination of final judgments merely to obtain a new hearing on the same facts.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ; Inadmissibility of revision for contradictory judgments where appeals were filed in the same case rather than separate proceedings: Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul poate fi cerută "dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata legal certainty validity of debt enforcement article of civil procedure grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Sentinţa civilă nr. 371/18.01.2021 a Judecătoriei Ploieşti şi decizia civilă nr. 794/14.06.2021 a Tribunalului Prahova pronunţate în Dosarul nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 371/18.01.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Judecătoria Ploieşti a admis cererea de validare a popririi formulată de petentul B.E.J. A. în contradictoriu cu creditorul B., cu debitorul C.- Primarul Oraşului Urlaţi şi cu terţul poprit Unitatea Administrativ Teritorială Urlaţi, a validat poprirea instituită în sarcina terţului poprit prin adresa din data de 09.07.2020, emisă de B.E.J. A. în dosarul de executare silită nr. x/2011, asupra veniturilor datorate debitorului de către terţul poprit începând cu data de 13.07.2020 fără depăşirea creanţei în cuantum de 5.241,81 RON, a obligat terţul poprit să plătească creditorului sumele datorate debitorului începând cu data de 13.07.2020 fără depăşirea creanţei în cuantum de 5.241,81 RON, precum şi la plata către petent a sumei de 186,60 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 794/14.06.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis apelurile formulate de debitorul C.- Primarul Oraşului Urlaţi şi de terţul poprit UAT Urlaţi şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins cererea, ca nefondată, obligând intimatul creditor la 40 RON cheltuieli de judecată către apelanţi, reprezentând taxa de timbru.

2. Decizia civilă nr. 411 din 9 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia civilă nr. 411 din 9 noiembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-creditor B., împotriva deciziei civile nr. 794/14.06.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-debitor C. - Primarul Oraşului Urlaţi, intimatul-terţ poprit Unitatea Administrativ Teritorială Urlaţi şi intimatul-petent Biroul Executorului Judecătoresc A..

3. Cererea de revizuire

Prin cererea de revizuire (înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 19.08.2022 şi declinată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 304/21.09.2022), întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuentul-creditor B. a solicitat revizuirea decizia civilă nr. 411 din 9 noiembrie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

În motivare, revizuentul a arătat că decizia atacată este contradictorie sentinţei civile nr. 371/18.01.2021 şi deciziei civile nr. 794/14.06.2021 pronunţate de instanţele de fond în aceeaşi cauză (dosar nr. x/2020).

În esenţă, revizuentul susţine că decizia civilă nr. 794/14.06.2021 şi decizia civilă nr. 411 din 9 noiembrie 2021 au fost pronunţate cu încălcarea prevederilor legale întrucât Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti nu s-au raportat la hotărârile invocate de către creditor, la înscrisurile depuse de acesta şi apărările invocate prin întâmpinările formulate, ci au analizat hotărârile pronunţate în altă cauză, respectiv dosarul nr. x/2020, sens în care expune situaţii de fapt privind achitarea taxelor de timbru în respectiva cauză, precum şi demersurile pe care le-a efectuat în vedere comunicării deciziei nr. 70/2021. În raport de hotărârile ataşate cererii de revizuire, recurentul pretinde că, în cauză, nu putea fi invocată pasivitatea creditorului, astfel că nu a intervenit perimarea executării silite.

În concluzie, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei nr. 411 din 9 noiembrie 2021 şi menţinerea dispozitivului sentinţei nr. 371/18.01.2021 pronunţată de instanţa de fond în Dosarul nr. x/2020.

Prin precizările transmise la data de 7 septembrie 2022, revizuentul a arătat că hotărârea revizuită este potrivnică jurisprudenţei CEDO, iar prin notele de şedinţă transmise la dosar la data de 16 octombrie 2023, revizuentul invocă reaua credinţă a debitorului şi învederează că nu a intervenit perimarea executării silite.

4. Apărări formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat, prin limitele stabilite de art. 326 alin. (3) C. proc. civ. şi prin raportare la susţinerilor părţilor, Înalta Curte urmează să o respingă, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul poate fi cerută "dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate".

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Admisibilitatea acestui motiv de revizuire presupune existenţa identităţii de părţi, de cauză şi de obiect, adică elementele caracteristice lucrului judecat. De asemenea, cererea de revizuire este admisibilă numai dacă partea nu a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri, ori dacă, în cel de-al doilea litigiu, invocându-se prima hotărâre, instanţa a omis să se pronunţe asupra obiecţiilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia autorităţii de lucru judecat. Dacă s-ar admite interpretarea contrară şi s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situaţie, ar însemna să se nesocotească puterea de lucru judecat a dezlegărilor date excepţiei autorităţii de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre. Instanţa de revizuire ar fi pusă în situaţia de a se pronunţa cu privire la temeinicia soluţiei date în legătură cu această excepţie, realizând astfel un control judiciar asupra hotărârii prin care s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, ceea ce nu este admisibil în revizuire.

Condiţia ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată şi soluţionată în primul litigiu, deşi nu este expres prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, rezultă neechivoc din interpretarea acestui text prin raportare la regulile care guvernează autoritatea de lucru judecat, o hotărâre definitivă neputând fi cenzurată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei date cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, această soluţie beneficiind la rândul său de autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces.

În cauza pendinte, revizuentul circumscrie cazului de revizuire reglementat de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. existenţa a trei hotărâri pronunţate în aceeaşi pricină, în etape procesuale diferite.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. În atare situaţie executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar tranşarea acestei situaţii, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Înalta Curte reţine că prin "hotărâri potrivnice" se înţeleg acele hotărâri care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea celui de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultată din hotărârea din primul dosar.

În speţă, nu doar că sentinţa civilă nr. 371/18.01.2021, decizia civilă nr. 794/14.06.2021 şi decizia nr. 411 din 9 noiembrie 2021 au fost pronunţate în acelaşi dosar, dar verificând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire şi din perspectiva celei ce impune ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei, se constată că această condiţie nu este îndeplinită.

Înalta Curte reţine că în faţa instanţei de recurs au fost analizate aspectele invocate în cuprinsul cererii de revizuire, aceaste chestiuni constituind, de altfel, fundamentul motivelor de recurs formulate de creditorul B..

Anume, analizând criticile din memoriul de recurs formulat de creditorul B., curtea de apel a reţinut că a fost îndeplinită condiţia semnării cererii de apel, iar cu privire la perimarea executării silite şi anularea actelor de executare silită din dosarul nr. x/2011 aflat pe rolul BEJ A. şi cu privire la cererea de validare a popririi deduse judecăţii, a reţinut efectele Deciziei nr. 1641/24.02.2021 pronunţată de Judecătoria Ploieşti în dosarul nr. x/2020.

În acest context, trebuie avut în vedere scopul revizuirii, care nu a fost concepută pentru a deschide părţii nemulţumite o nouă cale de control judiciar cu privire la legalitatea soluţiei pronunţate în primul proces. Necesitatea îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate a revizuirii este recunoscută în mod constant în literatura de specialitate şi în practica judiciară, neexistând vreo controversă care să justifice o abordare diferită a acestei probleme de drept.

Raportat la considerentele deciziei nr. x din 9 noiembrie 2021 (pagina 5) se constată că aspectele invocate de către revizuent au fost deduse judecăţii recursului şi soluţionate prin decizia a cărei revizuire se solicită. O eventuală reanalizare a acesteia în cadrul prezentei căi extraordinare de atac, ar echivala cu exercitarea controlului judiciar în ceea ce priveşte modul de soluţionare de către Curtea de Apel Ploieşti a motivelor de recurs formulate de recurentul B.. Or, revizuirea întemeiată pe prevederile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu poate avea o asemenea finalitate.

Sub acest aspect se reţine că, întrucât unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune, printre altele, ca hotărârile judecătoreşti definitive să nu fie repuse în discuţie (cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat cu valoare de principiu că securitatea juridică presupune că nicio parte în proces nu este îndreptăţită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive doar în scopul de a obţine o reexaminare a cauzei. Competenţa instanţelor sesizate cu o cerere de revizuire trebuie exercitată doar pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, nu pentru a efectua o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs deghizat şi simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra problemei juridice ridicată de cauza respectivă nu constituie un motiv pentru reexaminare.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate ale deciziei nr. 411 din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, vizând modul în care instanţa a apreciat cu privire la motivele de recurs invocate de creditorul B..

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunile deduse judecăţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 411 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 411 din 9 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.