Inadmissibility of unjust enrichment claim where contractual remedy for mortgage co-debtor exists

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 10 februarie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 458.834 RON (echivalentul sumei de 94.135 euro), compusă din 107.232 RON (echivalentul sumei de 22.000 euro), reprezentând avans cumpărare apartament, 138.600 RON, reprezentând rate şi accesorii achitate de reclamant în calitate de coplătitor (codebitor solidar) la C. pentru acelaşi apartament, 213.002 RON (echivalentul sumei de 43.700 euro), reprezentând rate şi accesorii achitate de reclamant la D., toate pentru apartamentul situat în Bucureşti, str. x, credit ce a fost refinanţat la C. S.A.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1345, art. 1347 şi art. 1640 din C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1927 din 10 decembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalului Bacău.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 419/2022 din 20 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, a fost admisă în parte excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca prescrisă, cererea formulată de reclamantul A., formulată în contradictoriu cu pârâta B., cu privire la suma de 107.232 RON (echivalentul sumei de 22.000 euro).

A fost respinsă, ca neîntemeiată, aceeaşi excepţie a prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune pentru suma de 138.600 RON, reprezentând rate şi accesorii pretins achitate de reclamant în calitate de coplătitor (codebitor solidar) la C. pentru acelaşi apartament, şi suma de 213.002 RON (echivalentul sumei de 43.700 euro), reprezentând, de asemenea, rate şi accesorii pretins achitate de reclamant la D..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea civilă având ca obiect acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 138.600 RON, reprezentând rate şi accesorii pretins achitate de reclamant în calitate de coplătitor (codebitor solidar) la C. şi de 213.002 RON (echivalentul sumei de 43.700 euro), reprezentând rate şi accesorii pretins achitate de reclamant la D., pentru apartamentul situat în Bucureşti, str. x, apart. 33.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă, ca tardivă, cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 839/2022 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 419/2022 din 20 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă.

4. Cala de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în data de 23 decembrie 2022.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea pricinii spre rejudecare pe fond, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea recursului, recurentul a susţinut că prin decizia recurată instanţa de apel i-a recunoscut contribuţia financiară, dar a respins apelul, fiind neconcordanţe între practicaua deciziei recurate şi dispozitiv, în sensul că deşi s-au constatat plăţile efectuate de reclamant, decizia nu s-a bazat pe elemente certe, ci pe presupuneri ale instanţei de apel.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că în decizia atacată se face trimitere la o posibilă recalificare a cauzei deduse judecăţii, iar instanţa, din oficiu, avea obligaţia să pună în discuţie natura juridică a cauzei şi eventual, după precizări necesare şi utile, să trimită cauza spre rejudecare la prima instanţă.

A mai arătat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 este dosarul nr. x/2022, care a avut termen la data la care s-a judecat apelul din prezenta cauză, iar instanţa de apel avea obligaţia să pună în discuţia părţilor necesitatea suspendării cauzei până la data soluţionării partajului asupra bunurilor aparţinând reclamantului şi fiicei pârâtei.

Prin hotărârile pronunţate de instanţele de fond s-au recunoscut sumele plătite de reclamant, care şi-a asumat obligaţia plăţii printr-un contract de credit încheiat cu banca, întrucât pârâta nu avea venitul necesar rezultat din pensie pentru a putea acoperi rata unui credit ipotecar.

În susţinerea criticii referitoare la denegarea de dreptate, recurentul-reclamant a arătat că şedinţa cu privire la prezentul dosar a fost condusă de vicepreşedintele completului de judecată, iar nu de preşedinte.

Concluzionând cererea de recurs, recurentul a făcut referire la practica instanţei supreme în materia îmbogăţirii fără just temei.

5. Apărările formulate în cauză

În 24 februarie 2023, intimate-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa criticilor de nelegalitate, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În 13 martie 2023, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, iar în 16 octombrie 2023, a depus un set de înscrisuri, constând în corespondenţă prin e-mail.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în soluţionarea excepţiei nulităţii recursului, s-a apreciat că parte din criticile formulate de recurentul-reclamant sunt critici de netemeinicie care vizează restabilirea situaţiei de fapt şi reevaluarea probatoriului, însă dat fiind caracterul unitar al recursului şi faptul că sancţiunea nulităţii nu poate fi pronunţată în măsura în care se constată că măcar una sau o parte dintre critici se încadrează în cazurile de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de recurs a respins excepţia nulităţii recursului.

Astfel, s-a apreciat că se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. critica prin care se susţine că în decizia recurată se face trimitere la o posibilă recalificare a cauzei deduse judecăţii, caz în care instanţa, din oficiu, avea obligaţia să pună în discuţia părţilor natura juridică a cauzei şi eventual, după precizări, să trimită cauza spre rejudecare, critică asupra căreia părţile prezente au prezentat concluzii.

Prin urmare, în analiza recursului va fi examinată exclusiv critica anterior prezentată.

Analizând actele dosarului, pentru a putea da o dezlegare criticii invocate, se observă că prin cererea de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispoziţiile care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta, obligarea acesteia la plata sumei de 458.834 RON, reprezentând avansul dat pentru cumpărarea unui apartament, precum şi a ratelor şi accesoriilor pe care le-a achitat în calitate de coplătitor (codebitor solidar) potrivit contractelor de credit.

Prima instanţă a respins acţiunea, reţinând, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile legale prevăzute pentru acţiunea îmbogăţirii fără justă cauză, iar instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, în motivare apreciind, diferit de prima instanţă, că acţiunea de in rem verso este inadmisibilă, faţă de caracterul subsidiar al unei astfel de acţiuni, arătând că reclamantul avea la îndemână o acţiune în răspundere contractuală, întemeiată pe prevederile contractului de credit şi pe cele ale art. 1093, art. 1662, art. 1669 şi art. 1674 din C. civ. de la 1864.

Prin urmare, răspunzând criticii recurentului, se observă că instanţa de apel nu a recalificat acţiunea dedusă judecăţii, nu a agravat situaţia reclamantului în calea sa de atac şi nu a depăşit limitele efectului devolutiv al apelului, ci doar a răspuns criticilor sale referitoare la motivarea primei instanţe cu privire la neîndeplinirea condiţiei juridice a actiunii de in rem verso, respectiv a admisibilităţii unei astfel acţiuni. Practic, considerentele decisive pe care instanţa de apel şi-a justificat soluţia sunt legate de admisibilitatea acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză, conform temeiul juridic indicat de parte, iar celelalte considerente referitoare faptul că, de altfel, nu putea exista o faptă ilicită din partea pârâtei nici dacă nu ar fi existat contractul de creditare sunt subsecvente şi formulate ca un răspuns dat de instanţa de apel criticilor legate de repararea pagubei care a fost cauzată prin presupusa faptă ilicită.

Înalta Curte notează că instanţa de apel a determinat în mod concret care este tipul de acţiune civilă pe care, prioritar, în raport cu actio de in rem verso, reclamantul avea posibilitatea să o promoveze, valorificând-o ca acţiune principală, deci prevalentă în raport cu acţiunea întemeiată pe art. 1345-1348 C. civ.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut că recurentul-reclamant avea la îndemână o cale procesuală pentru recuperarea creanţei afirmate, constând în formularea unei cereri întemeiate pe răspunderea civilă contractuală.

Dat fiind faptul că instanţa de prim control judiciar a indicat reclamantului care ar fi fost calea legală de urmat, nu se poate reţine că aceasta a făcut trimitere la o posibilă recalificare a cauzei, cum eronat susţine recurentul, critica formulată fiind nefondată, aşa cum rezultă din cele ce preced.

În consecinţă, având în vedere că, în speţă, presupusa îmbogăţire a celeilalte părţi s-a realizat pe tărâmul răspunderii civile contractuale, se reţine că argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost exprimate, analizează dispoziţiile legale incidente în speţă într-o manieră care justifică hotărârea pronunţată în soluţionarea apelului declarat în cauză, cu consecinţa menţinerii soluţiei pronunţate de prima instanţă şi respingerii, ca inadmisibilă, a acţiunii în îmbogăţirea fără justă cauză, dat fiind caracterul subsidiar al unei astfel de acţiuni.

În ceea ce priveşte critica recurentului vizând denegarea de dreptate, ce decurge din faptul că şedinţa de judecată nu ar fi fost prezidată de preşedintele completului de judecată, ci de celălalt membru al completului, se observă că decizia recurată a fost pronunţată de un complet compus din Preşedinte - E. şi judecător F..

Aşadar, contrar criticilor recurentului, şedinţa de judecată nu a fost prezidată de celălalt membru al completului, ci, astfel cum reiese din partea introductivă a deciziei atacate şi în deplin acord cu dispoziţiile art. 216 alin. (5) C. proc. civ., domnul judecător F., cu acordul preşedintelui completului de judecată, faţă de apărările formulate la acel termen, a solicitat reclamantului să prezinte lămuriri suplimentare cu privire la situaţia de fapt.

Din examinarea cererii de recurs, se observă că recurentul nu a invocat o încălcare a dispoziţiilor art. 216 alin. (5) C. proc. civ., text legal care a fost corect aplicat în cauză şi de care membrii completului au uzitat în vederea aflării adevărului.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că instanţa de apel avea obligaţia să pună în discuţia părţilor necesitatea suspendării cauzei până la soluţionarea partajului asupra bunurilor aparţinând reclamantului şi fiicei pârâtei, însă, trebuie reţinut că rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea însăşi a părţii în exercitarea propriilor obligaţii procesuale prevăzute de lege, instanţa neputându-se substitui părţii care a beneficiat de asistenţa juridică a unui avocat.

Referitor la trimiterea recurentului la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în materie, în privinţa căreia nu s-a demonstrat că vizează o situaţie juridică identică, Înalta Curte constată că invocarea acesteia nu este suficientă pentru admiterea căii de atac deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât jurisprudenţa de speţă nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs invocat este nefondat, iar probele a căror încuviinţare a solicitat-o recurentul în recurs nu sunt de natură a schimba soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

Cu privire la cererea formulată de intimata-pârâtă de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 3000 RON, potrivit chitanţei nr. x/19.10.2023, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 839/2022 din 05 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.