Bankruptcy attachment judgments upheld; ex-administrator's appeal inadmissible for lack of standing.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 17 martie 2021, sub nr. x/2021, Ministerul Justiţiei a transmis Tribunalului Iaşi cererea Judecătoriei Chişinău prin care se solicită recunoaşterea şi executarea hotărârii Judecătoriei Chişinău din 4 iulie 2019 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2019, emise în cauza civilă nr. 2i-1283-1/18, la cererea înaintată de lichidatorul procedurii de faliment simplificat aplicată faţă de A., B., cu privire la validarea popririi şi încasarea sumei de la terţul poprit C..

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 634 din data de 30 martie 2021, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis cererea formulată de petenta Judecătoria Chişinău, Sediul Central, a dispus recunoaşterea şi executarea pe teritoriul Statului Român a hotărârii din 4 iunie 2019, pronunţate în dosarul nr. x, de Judecătoria Chişinău, Sediul Central, menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2019, irevocabilă la data de 12 decembrie 2019.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 287 din 9 iunie 2022, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului D. şi, în consecinţă, a respins apelul formulat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 634 din 30 martie 2021 pronunţate de Tribunalul Iaşi, ca fiind formulat de o persoana fără calitate procesuală activă în cauză. A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a apelantei C. S.R.L. şi, în consecinţă, a respins apelul formulat de C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 634 din 30 martie 2021 pronunţate de Tribunalul Iaşi, ca fiind formulată de o persoană lipsită de capacitate de folosinţă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 287 din 9 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs D., în calitate de fost administrator al C. S.R.L., firmă radiată. Acesta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa respingerii cererii de recunoaştere formulate de Judecătoria Chişinău.

Recurentul a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În acest sens, arată că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 458 din C. proc. civ. întrucât incidentă este teza a II-a a acestui articol care permite ca o cale de atac să fie exercitată şi de alte organe sau persoane, cărora legea le conferă acest drept. Apreciază că, fiind fost asociat unic al societăţii radiate C. S.R.L., este asimilat succesorului în drepturi al acesteia. În considerarea acestei împrejurări avea calitatea procesuală activă pentru a formula apel. Prin urmare, se impunea admiterea apelului cu consecinţa rejudecării cauzei pe fond.

Mai mult, radierea unei societăţi are drept consecinţă încetarea societăţii ca persoană juridică, încetând şi capacitatea sa procesuală de folosinţă. Ambele societăţi din cauză, respectiv reclamanta şi pârâta, şi-au încetat existenţa, motiv pentru care, potrivit art. 56 alin. (1) din C. proc. civ., nu mai pot sta în judecată, nu mai au capacitate procesuală de folosinţă.

Arată că nici societatea reclamantă şi nici cea pârâtă nu mai figurează înscrise în registre publice, astfel că o societate care nu mai există şi care nu are capacitate procesuală de folosinţă a chemat în judecată tot o persoană fără capacitate de folosinţă.

Pe fondul cauzei, apreciază că se impunea respingerea acţiunii ca inadmisibilă, fiind formulată de o societate care nu mai există. Mai mult, o eventuală cerere de recunoaştere a unei hotărâri pronunţate împotriva societăţii pârâte putea fi formulată atâta timp cât societatea a existat. Prin urmare, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, ceea ce justifica admiterea apelului declarat, anularea în tot a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei pe fond.

În concluzie, arată că recursul este fondat şi solicită casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei pe fond cu consecinţa respingerii cererii de recunoaştere.

5. Apărări formulate în cauză

Cererea de recurs a fost comunicată intimaţilor care nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin cererea de recurs, recurentul D. critică decizia Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor legale referitoare la calitatea procesuală activă şi capacitatea procesuală de folosinţă, apreciind că instanţa a aplicat eronat dispoziţiile art. 458 şi art. 56 din C. proc. civ.. În acest sens, invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ.

Însă, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. vizează doar normele de drept material, ceea ce exclude posibilitatea ca, în cadrul acestui motiv, să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură.

Nulitatea actelor de procedură, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic şi indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări, poate fi analizată doar din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii.

Prin urmare criticile invocate de recurentul D., referitoare la condiţiile exercitării acţiunii civile şi a căilor de atac, se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură. Însă, ele sunt nefondate.

În primul rând, recurentul susţine că instanţa de apel a aplicat eronat dispoziţiile art. 458 din C. proc. civ. potrivit cu care "Căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane". Apreciază că are calitatea procesuală necesară promovării căii de atac întrucât este succesor în drepturi al C. S.R.L., care este radiată.

În aplicarea regulii pe care textul legal menţionat o instituie pentru toate căile de atac, urmează a se reţine că exerciţiul căii de atac este deschis, de principiu, numai părţilor între care s-a purtat judecata în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea atacată. Această regulă procesuală se impune în considerarea principiilor obligativităţii şi relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti.

În speţă, se constată că instanţa a fost învestită cu o cerere de recunoaştere şi executare a hotărârii Judecătoriei Chişinău din 4 iulie 2019 şi a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2019, emise în cauza civilă nr. 2i-1283-1/18 pronunţate într-un litigiu în care sunt implicate două societăţi.

Prin urmare, judecata se poartă între cele două societăţi care au făcut parte din raportul juridic obligaţional care a generat litigiul şi a condus la învestirea instanţei din România cu cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii pronunţate în Republica Moldova.

Recurentul D. nu a fost implicat în acest raport juridic nici personal şi nici prin reprezentant, motiv pentru care nu a fost antrenat în prezentul litigiu, iar împrejurarea că a fost administrator nu-i conferă calitate procesuală în cauză, în temeiul vreunei proceduri legale exprese cu caracter de excepţie.

În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de apel că sunt incidente dispoziţiile art. 478 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. potrivit cu care "Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe… În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Prin urmare, în calea de atac a apelului nu poate fi modificat cadrul procesual sub aspect subiectiv, astfel încât nu vor putea fi introduse în cauză alte persoane decât cele care au figurat ca părţi la prima instanţă.

Recurentul susţine că a dobândit calitatea procesuală activă, fiind succesor în drepturi al C. S.R.L., care, în prezent, este radiată.

Însă, judecarea recursului are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale deciziei recurate, iar invocarea omisso medio a unor motive, nepropuse şi, prin urmare, neanalizate în apel, nu este permisă.

În speţă, faţă de faptul că a formulat cerere de apel fără să fi fost parte în proces, Curtea de Apel Iaşi i-a solicitat lui D. să precizeze calitatea în baza căreia a înţeles să atace hotărârea instanţei de fond. Prin actul procedural depus în cauză, aflat la dosar apel, acesta a arătat că a fost administrator şi asociat al societăţii, că a declarat apel atât în calitate de reprezentant al acesteia cât şi în nume propriu. Nu a susţinut că este continuatorul în drepturi al societăţii.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că această împrejurare nu a fost supusă dezbaterii şi dezlegării proprii a instanţei de apel, neputând fi analizată direct în recurs.

În consecinţă, în mod corect, instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantului D. şi a respins apelul acestuia ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă în cauză.

În al doilea rând, recurentul susţine că instanţa de apel, prin respingerea apelului formulat de C. S.R.L., ca fiind declarat de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, a aplicat eronat dispoziţiile art. 56 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest text de lege instituie un principiu general cu privire la capacitatea procesuală de folosinţă, statuând că"Poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile."

Astfel, orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să participe la judecată, capacitatea procesuală de folosinţă fiind aptitudinea unei persoane fizice sau juridice de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual.

Potrivit dispoziţiilor art. 205 din C. civ. "Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor." Iar potrivit dispoziţiilor art. 251 din acelaşi act normativ, "Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise."

Astfel, nu poate avea această capacitate societatea comercială radiată din registrul comerţului, radierea având semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.

Instanţa de apel a reţinut, în mod corect, că C. S.R.L. a fost radiată şi, prin urmare, nu mai are capacitate de folosinţă sau exerciţiu şi, deci, nu mai are drepturi şi nu îşi mai poate asuma obligaţii.

Prin urmare, faţă de lipsa capacităţii procesuale de folosinţă, în mod corect, instanţa de apel a admis excepţia şi a respins apelul ca fiind formulat de o persoană care nu are capacitate de folosinţă.

În al treilea rând, recurentul invocă şi alte împrejurări referitoare la situaţia juridică a societăţilor litigante relevante în ceea ce priveşte executarea hotărârii însă, în raport de limitele judecăţii în apel, nu vor putea fi supuse analizei de către instanţa de recurs.

În consecinţă, dat fiind că dispoziţiile legale de drept procedural au fost aplicate, în mod corect, de către instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinând că nu este incident niciun motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei civile nr. 287 din 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul D. împotriva deciziei civile nr. 287 din 9 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform dispoziţiilor art. 402 din C. proc. civ.