Inadmissibility of common-law vindication for nationalized land subject to special restitution legislation despite ECHR pilot judgment

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tecuci la 17 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B. au solicitat obligarea pârâtelor C. S.A., aflată în insolvenţă, prin lichidator judiciar D., şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, să le lase în deplină proprietate şi posesie terenul arabil extravilan în suprafaţă de 4 ha, situat în comuna Negrileşti, judeţul Galaţi, precum şi notarea litigiului în cartea funciară, cu cheltuieli de judecată.

2. Aspecte procedurale relevante în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 736 din 7 aprilie 2016, Judecătoria Tecuci a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă.

Prin încheierea din 13 octombrie 2016, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tecuci, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Curtea de Apel Galaţi, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 168F din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia civilă.

Prin încheierea din 14 februarie 2017, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a introdus în cauză, în calitate de reclamanţi, pe E. şi F., moştenitori ai defunctului B., decedat la 3 noiembrie 2016.

Având în vedere că, prin cererea completatoare depusă la 01.04.2016, reclamanţii au chemat în judecată şi pe G. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă le-a introdus în cauză, în calitate de pârâţi, prin încheierea din 27 martie 2017.

Prin încheierea din 21 septembrie 2017, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a respins ca nefondată excepţia netimbrării acţiunii şi a unit cu fondul excepţia tardivităţii cererii completatoare, excepţia lipsei calităţii procesuale active, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prin încheierea din 12 februarie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A.

Având în vedere că, prin cererea completatoare depusă la 12.02.2018, reclamanţii au chemat în judecată şi pe H. S.R.L., Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a introdus-o în cauză, în calitate de pârâtă, prin încheierea din 16.03.2018.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei H. S.R.L. şi excepţia puterii de lucru judecat.

3. Sentinţa pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 825/25.05.2021, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca nefondată excepţia tardivităţii cererii completatoare, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active, a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei H. S.R.L., a respins ca nefondată excepţia puterii de lucru judecat, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii C. S.A., prin lichidator D., G., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi H. S.R.L., a obligat pârâta C. S.A., prin lichidator judiciar D., să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 36.794 mp, situat pe raza localităţii Negrileşti din judeţul Galaţi, astfel cum a fost identificat prin planul de situaţie care constituie anexa nr. 2 la raportul de expertiză topometrică întocmit de expertul tehnic judiciar I., teren care include drumul de acces - 5.320 mp, filtrul sanitar - 663 mp şi incinta fostei ferme nr. 10 - 30.811 mp, a obligat pârâta C. S.A., prin lichidator judiciar D., să plătească reclamantei A. suma de 2.355 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, la 27 octombrie 2021, a declarat apel pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar, la 28 octombrie 2021, a declarat apel pârâta H. S.R.L.

Prin decizia nr. 85A din 16 mai 2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis ambele apeluri şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, a menţinut dispoziţiile sentinţei apelate privitoare la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi excepţiei tardivităţii cererii adiţionale şi a înlăturat din sentinţa apelată toate celelalte dispoziţii.

5. Recursul formulat în cauză

Împotriva acestei decizii, la 22 iunie 2022, au declarat recurs reclamanţii A., F. şi E., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Recurenţii-reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că decizia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care au învederat următoarele argumente:

Instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ., atunci când a a reţinut că pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi H. S.R.L. au interesul de a declara apel, în condiţiile în care prin dispozitivul sentinţei primei instanţe nu s-a stabilit nicio obligaţie în sarcina acestor pârâţi, astfel că nu justifică un interes determinat şi personal în formularea căii de atac a apelului.

Instanţa de apel a aplicat greşit Decizia în interesul legii nr. 33/09.06.2008, prin care s-a statuat că, în cazul unui concurs între legea specială (Legea nr. 18/1991) şi legea generală (C. civ.), principiul specialia generalibus derogant se aplică, în măsura în care nu există neconcordaţe cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, neconcordanţa cu C.E.D.O. a fost stabilită prin hotărârea-pilot pronunţată în cauza Maria J. şi alţii împotriva României, care prezintă similitudini cu prezenta cauză şi prin care Ct. E.D.O. a statuat că soluţia de respingere a acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, pe considerentul că părţile nu au urmat procedura prevăzută de legea specială, încalcă art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Mai mult, prin decizia civilă nr. 438/03.12.1993, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/1993, s-a admis apelul autoarei recurenţilor (K.) şi a fost obligată pârâta C. S.A. să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul compus din mai multe construcţii, menţionate în anexele procesului-verbal nr. x/14.06.1948, precum şi terenul aferent în suprafaţă de 5.000 mp, fiind aşadar admisă acţiunea în revendicare conform dreptului comun, deşi era în vigoare Legea nr. 18/1991. Or, terenul în suprafaţă de 4 ha, ce formează obiectul prezentei cauze, se află în faţa imobilului ce a format obiectul acţiunii în revendicare din dosarul nr. x/1993.

În drept, recurenţii-reclamanţi au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu 50 RON taxă judiciară de timbru.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 4 august 2022, intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a invocat excepţia netimbrării recursului.

Prin întâmpinarea depusă la 12 august 2022, intimata-pârâtă H. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 24 august 2022, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat excepţia netimbrării recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

7. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit la 17 ianuarie 2023, s-a reţinut că decizia recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, că recursul este timbrat şi a formulat în termen, că urmează a se aprecia de către completul de filtru asupra excepţiei netimbrării, invocate prin întâmpinări, precum şi asupra aspectului dacă criticile invocate de către recurenţii-reclamanţi se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 17 ianuarie 2023, completul de filtru a luat act de raport, a dispus comunicarea lui şi a pus în vedere părţilor să formuleze punct de vedere.

Prin punctul de vedere depus la 13 februarie 2023, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a învederat că recursul nu este admisibil în principiu, învederând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. Celelalte părţi nu au depus punct de vedere.

Prin încheierea din 18 mai 2023, completul de filtru a respins excepţia netimbrării recursului, invocată prin întâmpinări, a admis în principiu recursul şi a stabilit termen la 12 octombrie 2023, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost argumentate de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ., atunci când a reţinut că pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi H. S.R.L. au interesul de a formula apel, sens în care au învederat că, din moment ce, prin dispozitivul sentinţei primei instanţe, nu s-a stabilit nicio obligaţie în sarcina celor doi pârâţi, atunci aceştia nu pot justifica un interes determinat şi personal de a declara apel.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că această critică de recurs nu se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum s-a indicat prin memoriul de recurs, din moment ce nu se aduce în discuţie modalitatea în care instanţa de apel a aplicat normele de drept material, ci de drept procesual. În atare condiţii, având în vedere şi dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., care permit instanţei de recurs să încadreze motivele invocate de parte în motivele de casare prevăzute de lege, Înalta Curte urmează a analiza critica respectivă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia (...) justifică un interes", iar, conform art. 33 teza I din acelaşi Cod, "interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual". După cum s-a arătat în literatura de specialitate şi s-a reţinut în practica judiciară, prin "interes" se înţelege folosul practic urmărit de parte prin formularea unei cereri în proces.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod corect normele de drept procesual precitate, atunci când a reţinut că pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi H. S.R.L. au interesul de a formula apel împotriva sentinţei civile nr. 825 din 25 mai 2021, chiar dacă prima instanţă a stabilit obligaţii doar în sarcina pârâtei C. S.A.

Astfel, referitor la pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se constată, sub un prim aspect, că, deşi acesta a invocat prin întâmpinare excepţia lipsei calităţii sale procesuale, care a fost unită cu fondul prin încheierea din 21 septembrie 2017, totuşi prima instanţă nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii de fond, omisiune ce a fost criticată de pârât prin cererea de apel. În al doilea rând, cum corect a observat şi instanţa de apel, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/02.12.1996 în favoarea C. S.A., astfel că interesul său de a formula apel este determinat, legitim, personal, constând în evitarea naşterii unor litigii ulterioare privind dreptul de proprietate pentru care a emis certificatul.

În acelaşi sens, interesul pârâtei H. S.R.L. de a declara apel este evident, în condiţiile în care, la momentul pronunţării sentinţei primei instanţe, terenul revendicat de către reclamanţi se afla în proprietatea acestei pârâte, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.04.2017.

În considerarea acestor aspecte, care au fost reţinute prin decizia recurată, rezultă că instanţa de apel a interpretat şi a aplicat în mod corect prevederile art. 32 alin. (1) lit. d) şi ale art. 33 din C. proc. civ., atunci când a reţinut că pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi H. S.R.L. au un interes determinat, legitim, personal şi actual de a formula apel împotriva sentinţei civile nr. 825 din 25 mai 2021, astfel că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În altă ordine de idei, recurenţii-reclamanţi au învederat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit decizia în interesul legii nr. 33/09.06.2008 atunci când a reţinut incidenţa principiului specialia generalibus derogant, învederând că neconcordaţa cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost stabilită prin hotărârea-pilot pronunţată în cauza Maria J. şi alţii împotriva României, prin care Curtea Europeană a statuat că respingerea acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, pe considerentul că partea nu a urmat procedura prevăzută de legea specială, încalcă art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional nr. 1.

Aceste argumente pot fi supuse analizei în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că este legală soluţia de respingere a acţiunii în revendicare ca inadmisibilă, nefiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material naţionale şi/sau convenţionale, întrucât instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a deciziei în interesul legii nr. 33/09.06.2008, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Astfel, conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, "bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţământului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie". Acest tex legal prevede posibilitatea revendicării bunurilor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în condiţiile dreptului comun, doar dacă nu există o lege specială de reparaţie, consacrând, pentru această categorie de bunuri, principiul de drept specialia generalibus derogant.

Prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 108 din 23 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, a statuat, cu valoare obligatorie, următoarele:

"Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice".

Este de menţionat că, întrucât terenul revendicat de recurenţii-reclamanţi în prezenta cauză este un teren arabil extravilan, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, fiind aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din acest act normativ, potrivit cărora "nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare".

Cu toate acestea, decizia în interesul legii nr. 33 din 9 iunie 2008 se aplică în prezenta cauză mutatis mutandis, în baza metodei analogiei (ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet - unde există aceleaşi raţiuni trebuie aplicate aceleaşi norme juridice şi trebuie dată aceeaşi soluţie), dat fiind că legile fondului funciar se înscriu, alături de Legea nr. 10/2001, în categoria celor de reparaţie, prin edictarea lor legiuitorul urmârind reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor preluate în mod abuziv de către autorităţile statului comunist. De altfel, este important de observat că recurenţii-reclamanţi nu au criticat reţinerea incidenţei în cauză a acestei decizii în interesul legii prin prisma domeniului său de aplicare, respectiv al legii speciale sub reglementarea căreia intră terenul revendicat, ci doar din perspectiva presupusei neconcordanţe cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în mod special cu hotărârea-pilot pronunţată în cauza Maria J. şi alţii împotriva României.

În acest context, din moment ce terenul revendicat în prezenta cauză intră sub incidenţa legilor fondului funciar, iar acţiunea în revendicare a fost introdusă după intrarea în vigoare a acestor legi, rezultă că în mod corect instanţa de apel a avut în vedere, prioritar, dispoziţiile legii speciale de reparaţie, neexistând posibilitatea opţiunii între calea prevăzută de legea specială şi acţiunea în revendicare de drept comun, întrucât recunoaşterea unui asemenea drept ar însemna încălcarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, a principiului specialia generalibus derogant şi a deciziei în interesul legii nr. 33/2008.

Nu pot fi primite susţinerile recurenţilor-reclamanţi, în sensul că instanţa de apel ar fi aplicat în mod greşit decizia în interesul legii nr. 33/09.06.2008 atunci când a reţinut în speţă incidenţa principiului specialia generalibus derogant, învederând că neconcordaţa cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost stabilită prin hotărârea-pilot pronunţată în cauza Maria J..

Aceasta, întrucât în cauză nu se poate pune problema unui conflict între legea naţională şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece recurenţii-reclamanţi nu au un "bun actual" şi nici "speranţa legitimă" de a-l dobândi, în sensul prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, astfel cum au fost dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, inclusiv prin hotărârea-pilot pronunţată la 12 octombrie 2010 în cauza Maria J. şi alţii contra României, publicată în Monitorul Oficial nr. 778 din 22.11.2010.

Prin această hotărâre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut următoarele împrejurări relevante din perspectiva analizei de faţă:

"134. (…) Un reclamant nu poate pretinde o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 decât în măsura în care hotărârile pe care le critică se referă la "bunurile" sale, în sensul acestei prevederi. Noţiunea "bunuri" poate cuprinde atât "bunuri actuale", cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în baza cărora un reclamant poate pretinde că are cel puţin "o speranţă legitimă" de a obţine beneficiul efectiv al unui drept de proprietate.

140. (…) Existenţa unui "bun actual" în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă şi executorie, instanţele i-au recunoscut acesteia calitatea de proprietar şi dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus expres restituirea bunului. În acest context, refuzul administraţiei de a se conforma acestei hotărâri constituie o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor, care ţine de prima frază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.

141. De la intrarea în vigoare a legilor nr. 1/2000 şi nr. 10/2001 şi, mai ales, a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie să conducă fie la restituirea bunului, fie la acordarea unei despăgubiri.

142. (…) Curtea apreciază că transformarea într-o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, a interesului patrimonial ce rezultă din simpla constatare a ilegalităţii naţionalizării este condiţionată de întrunirea de către partea interesată a cerinţelor legale în cadrul procedurilor prevăzute de legile de reparaţie şi de epuizarea căilor de atac prevăzute de aceste legi.

143. Curtea observă că nicio instanţă sau autoritate administrativă internă nu le-a recunoscut doamnelor J. şi L. în mod definitiv un drept de a li se restitui apartamentul în litigiu. Hotărârile invocate de reclamante (…), deşi toate constată că naţionalizarea întregului imobil a fost ilegală, nu constituie un titlu executoriu pentru restituirea acestui apartament.

144. Rezultă că acest apartament nu reprezintă un "bun actual", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, de care reclamantele s-ar putea prevala."

Plecând de la aceste considerente şi având în vedere situaţia de fapt stabilită în mod definitiv prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanţa de apel a conchis în mod corect că, privitor la terenul revendicat, reclamanţii nu deţin un "bun actual" şi nici o "speranţa legitimă", în sensul prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană.

Sub un prim aspect, instanţa de apel a constatat că autoarea reclamanţilor-reclamanţi, M., a dobândit în proprietate mai multe imobile, prin actul de vânzare autentificat sub nr. x/14.06.1944 şi transcris sub nr. x/14.06.1944, toate fiind naţionalizate în anul 1948, astfel că, după căderea regimului comunist, M. a formulat o acţiune în revendicare, care a făcut obiectul dosarului nr. x/1993 al Tribunalului Judeţean Galaţi şi care a fost admisă prin decizia nr. 438/03.12.1993 pronunţată în apel de Tribunalul Galaţi, fiind obligată pârâta C. S.A. Tecuci să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie construcţiile şi terenul aferent în suprafaţă de 5.000 mp, menţionate în procesul-verbal nr. x/14.06.1948, anexele 1, 1A, 1B. Această decizie a rămas irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, prin decizia civilă nr. 907/22.06.1994 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi. Totodată, autoarea M. a formulat şi cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, fiindu-i emis titlul de proprietate nr. x/17.10.2001 pentru terenul în suprafaţă de 15 ha pe raza comunei Munteni.

Sub al doilea aspect, instanţa de apel a constatat faptul că reclamanţii revendică terenul în suprafaţă de 4 ha, situat în faţa conacului Negrileşti şi a terenului în suprafaţă de 5.000 mp, care au fost redobândite de autoarea lor prin decizia civilă nr. 438/03.12.1993 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/1993, precum şi faptul că terenul revendicat face parte din suprafaţa 39.390 mp, pentru care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/02.12.1996 în favoarea C. S.A., care a înstrăinat terenul către G., prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x/12.11.2015, iar aceasta din urmă a înstrăinat terenul către H. S.R.L., prin contractul de vânzare autentificat sub nr. x/03.04.2017, fiind intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.

În acest context, instanţa de apel a reţinut în mod corect că reclamanţii nu se pot prevala de un "bun" şi nici de o "speranţa legitimă", în sensul prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană, întrucât nu sunt titularii dreptului de proprietate asupra terenului revendicat şi nici nu pot avea speranţa recunoaşterii supravieţuirii unui drept de proprietate care nu a putut fi exercitat timp de peste 50 de ani. Aceasta, întrucât autoarei lor i s-a recunoscut caracterul nelegal al naţionalizării, prin hotărâre judecătorească definitivă, doar pentru conacul Negrileşti şi terenul aferent în suprafaţă de 5.000 mp, nu şi cu privire la restul suprafeţelor de teren menţionate în actul de vânzare autentificat sub nr. x/14.06.1944 şi transcris sub nr. x/14.06.1944, în legătură cu care nu au fost formulate cereri în justiţie. Referitor la cererea de reconstituire a dreptului de proprietate, depusă de către autoarea recurenţilor-reclamanţi în anul 1998, în temeiul legilor fondului funciar, aceasta a fost admisă în mod definitiv doar pentru terenul în suprafaţă de 15 ha, nu şi pentru alte suprafeţe de teren.

Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului revendicat în cauză nu a fost recunoscut de autorităţi nici prin decizii administrative, nici prin hotărâri judecătoreşti definitive ca aparţinând autoarei recurenţilor-reclamanţi, astfel că aceştia din urmă nu au deschisă calea acţiunii în revendicare potrivit dreptului comun, fiind neîntemeiată susţinerea că instanţa de apel ar fi aplicat în mod greşit principiul specialia generalibus derogant. Dimpotrivă, instanţa de apel a conchis întemeiat că dreptul de proprietate revendicat în cauză se referă la un teren în suprafaţă de 4 ha, situat în faţa conacului Negrileşti, teren care din anul 1948 nu s-a mai aflat în posesia autoarei recurenţilor-reclamanţi şi cu privire la care s-a recunoscut dreptul de proprietate unei societăţi comerciale cu capital de stat, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. x/02.12.1996, şi a făcut obiectul unor acte juridice autentice, înscrise în cartea funciară.

Prin raportare la situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă recurată, s-a reţinut în mod corect că nu există neconcordanţe între legea internă şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce recurenţii-reclamanţi nu au o hotărâre judecătorească definitivă prin care să li se fi recunoscut dreptul de a păstra terenul şi nici o speranţă legitimă în acelaşi sens, dedusă din dispoziţiile legii speciale, unită cu o jurisprudenţă constantă pe acest aspect, astfel că este legală soluţia de respingere a acţiunii în revendicare ca inadmisibilă.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu sunt fondate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., astfel cum au fost argumentate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către reclamanţii F., A. şi E. împotriva deciziei civile nr. 85A/16.05.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2023.