Appeal against an appeal: Inadmissibility of recourse against a final decision issued in a prior appellate proceeding
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the lower court's rejection of the intervenor's earlier appeal and leaving the procedural decision regarding the insufficiency of the filing fee in force. The case involved a succession dispute regarding the reduction of testamentary libelities and the division of an estate, but the immediate issue was the procedural validity of an appeal filed by an intervenor who had already been ruled against by the Court of Appeal, which had previously rejected his appeal against the Tribunal's decision to uphold the lower court's dismissal of his intervention for lack of stamping. Relying on Articles 483(1), 634(1)(5), and 457(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the challenged decision was final because it had already been issued in a previous appeal proceeding; consequently, the subsequent filing constituted an impermissible "appeal against an appeal" (*recurs la recurs*), as only specific categories of judgments are subject to appeal under Romanian law, and a final decision issued in an appellate context cannot be challenged via the same procedural route again.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against an appeal: Inadmissibility of recourse against a final decision issued in a prior appellate proceeding: În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Aleşd la data de 8 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună în sensul că reclamanta este succesoare a mamei sale C., decedată la data de 1 septembrie 2014, acceptând moştenirea după aceasta în conformitate cu declaraţia dată la data de 26 mai 2015 în faţa notarului public D. din Oradea, şi, în această calitate, are dreptul la rezerva succesorală prevăzută de art. 1086 şi 1087 C. civ.
A solicitat să se dispună reducerea liberalităţii existente în testamentul autentificat sub nr. x din 24 ianuarie 2011 la cotitatea de 1/2 din totalul averii în conformitate cu prevederile art. 1089 şi 1091 C. civ. şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea reconvenţională din data de 30 august 2017, pârâta B.:
- a solicitat să se constate că pârâtei îi revine, în calitate de moştenitoare legală şi testamentară, cota de 3/4 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei, iar reclamantei îi revine cota legală de 1/4 din masa succesorală în calitate de moştenitoare rezervatară;
- a arătat că referitor la componenţa masei succesorale, pentru o mai bună gestionare a cauzei se impun câteva clarificări întrucât nu toate bunurile indicate de reclamanta A. fac parte din masa succesorală;
- a solicitat să se constate că masa succesorală cuprinde pe lângă activul indicat în cerere şi pasivul succesoral constând în suma estimata de 25.000 RON, concretizată în cheltuieli de înmormântare şi parastase de pe urma defunctei sale mame, contravaloare monument funerar, cât şi suma estimată de circa 10.000 RON reprezentând impozite achitate exclusiv de pârâtă de 3 ani încoace, de la data decesului mamei sale până la zi; pasiv succesoral care să fie de asemenea raportat la cota legală şi testamentară ce revine fiecăreia dintre moştenitoare şi, ca atare, să fie suportat de către fiecare parte;
- referitor la bunurile mobile indicate de reclamantă ca fiind parte din masa succesorală - auto x, a solicitat să se constate că aceasta are calitatea de bun comun achiziţionat de ambii săi părinţi, sens în care defunctei C. îi revine cota de 1/2 parte şi defunctului E. ii revine cota de 1/2 parte; referitor la auto x şi x, acestea au fost cumpărate de pârâtă, aşa încât nu pot face parte din masa succesorală; de asemenea, nu fac parte din masa succesorală imobilele cuprinse în x din data de 30 mai 1997, acesta vizând-ul pe defuctul E., tatăl său;
- a solicitat să se constate că defuncta C. a înţeles să transmită cu titlu de donaţie cota de 1/1 parte din casa de locuit, situată în loc Aleşd, judeţul Bihor, în favoarea reclamantei A. - să se raporteze la masa succesorala donaţia ce priveşte cota de 1/1 parte a imobilului situat în Aleşd, judeţul Bihor, conform situaţiei de CF depuse la dosar de reclamantă şi, urmare a raportării acesteia, să se procedeze la stabilirea bunurilor ce i se cuvin acesteia în completare până la împlinirea valorii rezervei sale succesorale ce i-ar reveni raportat la prevederile art. 1087-1088 C. civ., respectiv 1/4 parte din întreaga masa succesorală;
- a solicitat de asemenea să se constate că, în calitate de fiică, îi revine în exclusivitate cota de 1/1 parte din masa succesorală de pe urma defuctului E., respectiv cota acestuia de 1/2 parte din bunurile indicate în cerere ca fiind comune cu defuncta C. conform CF, ca urmare a sistării comunităţii de bunuri a celor doi foşti soţi, respectiv a sistării stării de indiviziune;
- referitor la bunurile cu privire la care a efectuat investiţii prin care a adus un spor de valoare acestora, a solicitat, în primul rând, să se constate că a făcut investiţiile descrise în cerere, că valoarea acestora îi revine exclusiv şi se impune ca acestea să îi fie atribuite în exclusivitate, cu obligarea sa la o eventuală sultă, dacă mai e cazul, în favoarea reclamantei;
- a solicitat sistarea stării de indiviziune existentă între părţi, cu privire la toate bunurile menţionate, prin raportare la cota sa legală şi testamentară de 3/4 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei C., ce îi revine, şi respectiv 1/4, ce ii revine reclamantei, cât şi la cota legală de 1/1 parte ce îi revine de pe urma defunctului său tată, E.; formarea de loturi, cu numere cadastrale noi în favoarea părţilor cu privire la bunurile ce formează masa succesorală şi atribuirea loturilor în favoarea fiecăruia, la partaj urmând a se ţine seama în principal de criteriul atribuirii în natură a bunurilor, dar şi în echivalent, acolo unde, exclusiv, a făcut investiţii ori acolo unde partajul nu este posibil;
- a solicitat să se dispună intabularea în cartea funciară pe nr. cadastrale nou formate, respectiv în coli separate de CF a dreptului său de proprietate, dobândit cu titlu de succesiune şi partaj succesoral;
- a solicitat obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată, în caz de opunere.
Prin încheierea nr. 99 din data de 29 decembrie 2016, Judecătoria Aleşd a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
I.2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Satu Mare
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 mai 2022, Judecătoria Satu Mare a dispus amânarea judecării cauzei la data de 15 iunie 2022, revenind cu adresă către experţi, în vederea efectuării raportului de expertiză.
A admis excepţia insuficientei timbrări a cererii de intervenţie formulate de intervenientul F. şi a anulat cererea de intervenţie formulată de intervenientul F. ca insuficient timbrată.
I.3. Decizia pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 422/Ap din data de 7 septembrie 2022 pronunţată în cauză, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul F., în contradictoriu cu intimatele A. şi B., împotriva încheierii de şedinţă pronunţate la data de 4 mai 2022 de Judecătoria Satu Mare.
I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă
Prin decizia civilă nr. 319R din data de 14 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul F., în contradictoriu cu intimatele A. şi B., împotriva deciziei civile nr. 422/Ap din data de 7 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, pe care a menţinut-o în întregime.
A obligat pe recurentul F. să plătească intimatei B. suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată.
I.5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 319R din data de 14 decembrie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2016, de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs recurentul F..
I.6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 martie 2023.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din data de 7 martie 2023, a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin concluziile raportului întocmit în cauză, s-a reţinut că prezenta cale de atac este formulată împotriva unei hotărâri definitive care nu este supusă recursului.
În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.
Recurentul a depus punct de vedere la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul căruia a prezentat aspecte ce ţin de fondul litigiului.
Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 10 octombrie 2023, în complet de filtru, fără citarea părţilor, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, prin prisma excepţiei inadmisibilităţii recursului, invocate din oficiu.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând cu prioritate, faţă de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei.
Prin decizia civilă nr. 319R din data de 14 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul F. împotriva deciziei civile nr. 422/Ap din data de 7 septembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă, pe care a menţinut-o în întregime.
În speţă, recurentul F. supune căii extraordinare de atac a recursului o decizie prin care a fost soluţionată o altă cerere de recurs, în sensul respingerii recursului ca inadmisiibl - hotărâre care, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, este definitivă.
Drept urmare, cum în speţă, calea de atac a recursului este exercitată împotriva unei decizii definitive (pronunţate în soluţionarea unui alt recurs), prezenta cale de atac apare ca fiind inadmisibilă, fiind un recurs la recurs.
Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
În consecinţă, pentru argumentele anterior arătate, în condiţiile art. 493 alin. (5), Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.
Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul F. împotriva deciziei nr. 319 R din data de 14 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.