Cassation declared null for failure to articulate specific legal errors regarding impossibility of performance and pre-contract termination

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, la data de 24 mai 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. a solicitat instanţei, în principal, să constate încetarea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 14 ianuarie 2021, din motive neimputabile părţilor, şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea pârâţilor la restituirea avansului primit în cuantum de 19.200 euro.

În subsidiar, reclamanta a solicitat reducerea daunelor-interese prevăzute în antecontractul de vânzare-cumpărare, faţă de imposibilitatea de a încheia contractual de vânzare-cumpărare, la suma de 4.200 euro, restul de preţ achitat în avans urmând a fi restituit.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 9524 din data de 22 septembrie 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1659 din data de 2 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca neîntemeiată.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1697A din data de 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1659 din data de 2 decembrie 2021, pronunţate în dosarul nr. x/2021 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B. şi C., ca nefondat.

A admis în parte cererea intimaţilor-pârâţi de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată şi a obligat-o pe aceasta la plata către intimaţii-pârâţi a sumei de 1.761,8 RON, cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cerea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 1697A din data de 14 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei către Curtea de Apel Bucureşti în vederea rejudecării litigiului, în temeiul art. 497 C. proc. civ.

Cu referire la motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut încălcarea au aplicarea greşită a normelor de drept material, în sensul în care a înţeles instanţa să pronunţe hotărârea, prin prisma art. 1345, art. 1541 şi art. 1554 C. civ., invocate în cererea de chemare în judecată iniţială.

În susţinerea incidenţei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa de apel nu a motivat hotărârea, procedând la o achiesare la considerentele sentinţei tribunalului, analiza fiind una formală şi nu efectivă a cererii de apel.

A precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

În opinia recurentei-reclamante, instanţa, în considerentele hotărârii recurate, a preluat aproape integral argumente din întâmpinările intimaţilor-pârâţi şi hotărârea tribunalului, fără prezentarea considerentelor logice şi juridice ce au fundamentat soluţia din dispozitivul hotărârii, astfel că nu se poate considera că răspunde cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti.

A subliniat că motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Recurenta-reclamantă a învederat că, în acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremă, prin decizia nr. 4029 din data de 30 iulie 2020, pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A precizat că a solicitat primei instanţe de fond, în principal, să constate încetarea antecontractului de vânzare nr. x din data de 14 ianuarie 2021, din cauze obiective, neimputabile părţilor, şi să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară cu obligarea pârâţilor la restituirea avansului primit în cuantum de 19.200 de euro, iar, în subsidiar, reducerea daunelor-interese prevăzute în antecontract la suma de 4.200 euro, restul de preţ achitat în avans urmând a fi restituit.

A menţionat că a arătat instanţei de fond, în esenţă, că este în imposibilitatea de încheiere a unui contract pentru achiziţia apartamentelor ca urmare a neobţinerii unei linii de credit de la o instituţie bancară.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţele de fond au reţinut în mod greşit culpa sa exclusivă, în condiţiile în care a depus toate diligenţele posibile în vederea obţinerii fondurilor necesare pentru achiziţia imobilelor, inclusiv angajarea unei firme de consultanţă privind întocmirea unei documentaţii financiare.

Totodată, a arătat că denunţarea unilaterală trebuie să fie permisă expres de lege sau să rezulte din convenţia părţilor (aşa cum s-a reţinut şi prin decizia nr. 921A din data de 15 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă), iar dispoziţiile art. 1276 C. civ. prevăd că:

"Dacă dreptul de a denunţa contractul este recunoscut uneia dintre părţi, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a început."

A susţinut şi că, antecontractul de vânzare-cumpărare, contrar celor reţinute de ambele instanţe de fond, nu cunoaşte o reglementare proprie ca titlu executoriu, astfel că poate constitui titlu executoriu pentru creanţa solicitată, întrucât antecontractul nu constată neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de părţi, pentru aceasta fiind nevoie de angajarea răspunderii contractuale pe cale judecătorească, într-o acţiune de rezoluţiune a respectivului antecontract, cu obligarea la restituirea prestaţiilor efectuate şi cu plata eventualelor daune-interese; din această perspectivă acţiunea sa este întemeiată.

De asemenea, a arătat şi că, în cazul întârzierii executării obligaţiei, are dreptul la un interval de timp suplimentar pentru îndeplinirea acesteia (suspendarea efectelor contractului), refuzul explicit al intimaţilor-pârâţi situându-se în afara ariei de acoperire a situaţiilor izvorâte din antecontract care, în final, au condus la imposibilitatea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fiind evident că aceştia din urmă urmăresc cu rea-credinţă obţinerea unor foloase ce nu pot fi acceptate în situaţia circumscrisă cauzei.

Recurenta-reclamantă a subliniat că a învederat faptul că a investigat orice altă posibilitate de a-şi îndeplini obligaţiile, chiar şi cu suportarea unor costuri suplimentare, însă, datorită existenţei riscului seismic, eforturile sale au fost zădărnicite; imposibilitatea de executare a apărut ulterior momentului încheierii contractului, este definitivă şi nu este cauzată din vinovăţia sa, devenind aplicabile prevederile art. 1557 C. civ., contractul fiind desfiinţat de drept, fără alte formalităţi prealabile, chiar din momentul producerii evenimentului care a cauzat imposibilitatea executării.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi C. şi B., în termen legal, au depus întâmpinare prin care, pe cale de excepţie, au invocat nulitatea recursului pentru nesemnarea cererii de recurs, iar, pe fondul căii de atac, combătând cele arătate prin cererea de recurs, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, au solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a depus răspuns la întâmpinare.

I.3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021, la data de 9 martie 2023, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare completului nr. 2.

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 23 mai 2023, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la data de 10 octombrie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra recursului, cu prioritate prin prisma excepţiei nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocate din oficiu.

La acelaşi termen de judecată intimaţii-pârâţi C. şi B., prin avocat, au arătat că nu mai susţin nulitatea recursului pentru nesemnarea cererii de recurs, având în vedere că partea adversă a depus la dosar o cerere de recurs semnată.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală, întrucât, prin dezvoltarea motivelor de recurs, partea nu a adus critici concrete de nelegalitate deciziei recurate, ci a formulat susţineri care vizează situaţia de fapt a speţei şi a făcut referire la aspecte ce rezultă din doctrina şi jurisprudenţa în materie, fără a arăta în ce mod au fost nesocotite normele de drept material pretins a fi interpretate sau aplicate greşit şi care sunt chestiunile care nu au fost analizate de către instanţa de apel.

Astfel, recurenta-reclamantă a afirmat că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă, în dezvoltarea acestei susţineri, a redat aspecte teoretice privind rigorile impuse motivării unei hotărâri judecătoreşti de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel nu a prezentat considerentele logice şi juridice ce au fundamentat soluţia pronunţată.

Pentru a genera o analiză a deciziei recurate din perspectiva motivului de casare invocat, recurenta-reclamantă trebuia să indice punctual care sunt aspectele speţei pe care instanţa de apel nu le-a analizat, or, aceasta nu a procedat ca atare, ci, în realitate, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de validarea de către instanţa de apel a argumentelor reţinute de către tribunal în motivarea sentinţei apelate şi faţă de valoarea dată apărărilor formulate de către părţile adverse.

Nici în dezvoltarea motivului de recurs formulat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă nu a adus critici care să poate fi supuse analizei instanţei de recurs, în contextul în care, deşi a făcut referire la mai multe dispoziţii din C. civ. (art. 1276, art. 1345, art. 1541, art. 1554 şi art. 1557), nu a arătat în ce constă interpretarea, aplicarea greşită sau nesocotirea acestora de către instanţa de apel, prin raţionamentul care a dus la respingerea apelului.

În plus, redarea unor aspecte teoretice sau jurisprudenţiale, precum şi enunţarea unor dispoziţii legale nu pot fi apreciate ca reprezentând critici de nelegalitate cu privire la decizia recurată, după cum nici chestiunile ce vizează situaţia de fapt nu pot fi convertite în vreunul dintre motivele de casare prevăzute lege, reprezentând critici ce privesc temeinicia hotărârii atacate.

Instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate. Cu alte cuvinte, criticile recurentei-reclamante vizând de fapt, în ceea ce priveşte reţinerea culpei sale, nu se încadrează în niciun motiv de nelegalitate, şi nu doar în cel invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar, în cauză, instanţa de apel a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

O atare motivare a recursului nu îndeplineşte rigorile impuse de art. 488 alin. (1) Cod procedură, cele susţinute prin cererea de recurs neputând fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de acesta, întrucât nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Totodată, Înalta Curte reţine că pot forma obiect al cercetării judecătoreşti în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecăţii în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, şi din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalităţii acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării unor motive de nelegalitate dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligaţie care revine, sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, cum recurenta-reclamantă nu a adus critici apte de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.

Reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata către intimatul-pârât B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.761,37 RON, dovedite prin înscrisurile aflate la dosarul de recurs, cuantum apreciat a fi justificat în raport de munca depusă de avocatul ales al intimaţilor-pârâţi (formularea întâmpinării şi susţinerile formulate în faţa instanţei), de circumstanţele şi complexitatea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de către reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1697A din 14 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1.761,37 RON, către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.