Absence of right to cassation appeal for final compensation decisions under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 19 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 27132 din data de 6 iunie 2019 emise cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 3 ha situat în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa.

Au solicitat să se dispună anularea acestei decizii şi emiterea unei noi decizii de compensare în favoarea lor, în condiţiile Legii nr. 165/2013.

În drept, au invocat dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 2729 din data de 2 decembrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în favoarea Tribunalului Constanţa.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 15 ianuarie 2020, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 2907 din data de 4 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis acţiunea, a anulat decizia nr. 27132 din data de 6 iunie 2019 emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a obligat pârâta să emită o decizie de despăgubire pentru 3.711.750 puncte în favoarea reclamantelor.

Conform art. 22 alin. (2) din O.G. nr. 2/2000, a stabilit onorariul definitiv în cuantum de 1.000 RON în favoarea expertului C., achitat cu chitanţa x din data de 12 martie 2020, pe care figurează expert D. înlocuit cu C. prin încheierea din data de 3 noiembrie 2020 şi a dispus emiterea unor adrese către expert şi către Biroul Local în vederea efectuării plăţii.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a admis apelul formulat de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinţei civile nr. 2907 din data de 4 octombrie 2022 pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele-reclamante A. şi B..

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâtă să emită o decizie de despăgubire pentru 82.077 puncte.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, au declarat recurs reclamantele A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare; pentru situaţia în care se va păstra cauza spre judecare, au solicitat să se dispună în sensul menţinerii ca temeinice şi legale a sentinţei pronunţate de tribunal.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 art. 483 alin. (2) teza finală şi art. 457 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

A solicitat admiterea excepţiei inadmisibilităţii prezentei căi de atac şi respingerea recursului ca inadmisibil.

Recurentele-reclamante A. şi B., în termen legal, au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţie inadmisibilităţii recursului.

Astfel, au arătat că recursul este o cale extraordinară de atac, putând face obiect al acestuia, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, doar pentru motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calificate de legiuitor ca fiind motive de nelegalitate.

Au invocat şi că acest caracter extraordinar al căii de atac a recursului rezultă chiar din calificarea sa legală, atribuită expres chiar de C. proc. civ., prin amplasarea regulilor referitoare la recurs în Cartea II - "Procedura contencioasă", Titlul II - "Căile de atac", Capitolul III - "Căile extraordinare de atac", Secţiunea 1 - "Recursul".

Totodată, au precizat că recursul este o cale de atac de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspect relevat de dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., iar, potrivit jurisprudenţei instanţei supreme, interesul de a exercita prezenta cale de atac îşi găseşte o legitimă justificare în faptul că hotărârea instanţei de apel conţine o soluţie ce le este nefavorabilă; prin prezentul demers se tinde la completa valorificare a apărărilor formulate în cadrul procedurii judiciare care are ca obiect verificarea legalităţii şi temeiniciei actului juridic emis.

Au arătat şi că în acest sens este şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2129 din data de 20 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, într-o cauză similară, fundamentată pe Legea nr. 290/2003.

Recurentele-reclamante au solicitat a se observa că, în materia legilor de restituire a proprietăţilor şi de acordare de compensaţii pentru averile abandonate în teritoriile pierdute în Cadrilater, Basarabia şi Bucovina de Nord, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării cu recurs a deciziilor pronunţate în apel.

Tot în susţinerea acestei afirmaţii au făcut referire şi la deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 725 din data de 5 aprilie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020 şi nr. 1128 din data de 19 mai 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2020, prin care au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

De asemenea, au apreciat că hotărârea recurată este supusă recursului şi prin raportare la prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. şi la valoarea terenului în litigiu care depăşeşte suma de 500.000 RON.

II.3. Înregistrarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2019, la data de 12 august 2023 şi a fost repartizată aleatoriu spre soluţionare completului nr. 2.

II.4. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 6 iunie 2023, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 10 octombrie 2023, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.

II.5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care recurentele-reclamante A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au formulat contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 27132 din data de 6 iunie 2019 emise cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 3 ha care face obiectul dosarului de despăgubire nr. x din data de 6 iunie 2017, solicitând să se dispună anularea acestei decizii şi emiterea unei noi decizii de compensare în favoarea lor, în condiţiile Legii nr. 165/2013.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, invocat drept temei al acţiunii:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Reiese, aşadar, că potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluţionare intră în competenţa curţii de apel.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, decizia civilă nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă în soluţionarea unui apel exercitat împotriva unei sentinţe date de tribunal într-un litigiu ce se circumscrie reglementării art. 35 din Legea nr. 165/2013, este o hotărâre definitivă ce nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Susţinerile prin care recurentele-reclamante justifică posibilitatea atacării cu recurs a deciziei pronunţate în cauză de către instanţa de apel, prin natura caracterului de cale extraordinară de atac a recursului, nu îşi au suport legal.

Astfel, pe de o parte, acest caracter nu are semnificaţia că orice hotărâre dată în apel poate fi atacată cu recurs pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci presupune că recursul poate fi utilizat numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, iar, pe de altă parte, aşa cum s-a mai arătat, faţă de dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ., sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, pentru a se aprecia că partea are deschisă calea de atac a recursului, nu este suficient ca aceasta să atace o hotărâre pronunţată în apel şi să invoce motive de nelegalitate dintre cele reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci se impune ca însăşi hotărârea atacată să aibă aptitudinea de a fi supusă recursului şi, prin urmare, să nu fie o hotărâre pentru care această cale de atac a fost suprimată prin lege, aşa cum este cazul în speţă, faţă de dispoziţiile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.

Nu sunt de natură a determina concluzia că hotărârea pronunţată în cauză de către instanţa de apel este supusă recursului nici argumentele aduse de către recurentele-reclamante prin raportare la interesul pe care îl justifică în exercitarea prezentei căi de atac, precum nici cele prin care se invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materia legilor de restituire a proprietăţilor şi de acordare de compensaţii pentru averile abandonate în Basarabia şi Bucovina de Nord.

Interesul este o condiţie a exercitării căii de atac şi reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin respectivul demers judiciar, fără ca acesta să poată avea vreo relevanţă din perspectiva căilor de atac ce pot fi exercitate împotriva unei hotărâri judecătoreşti, aceasta fiind reglementate doar prin lege.

Totodată, jurisprudenţa instanţei supreme, invocată prin răspunsul la întâmpinare, nu are, de asemenea, niciun fel de influenţă în prezentul litigiu, în condiţiile în care aceasta nu se referă la acţiuni întemeiate pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ci privesc o altă materie (aşa cum au arătat chiar recurentele-reclamante - "materia legilor de restituire a proprietăţilor şi de acordare de compensaţii pentru averile abandonate în teritoriile pierdute în Cadrilater, Basarabia şi Bucovina de Nord"), respectiv acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 9/1998 şi ale Legii nr. 290/2003.

Nici împrejurarea că valoarea obiectului litigiului este de peste 500.000 RON nu prezintă vreo importanţă în analiza excepţiei inadmisibilităţii recursului, în condiţiile în care inadmisibilitatea prezentei căi de atac este determinată de obiectul acţiunii şi nu de valoarea acestuia.

De altfel, în cuprinsul art. 483 alin. (2) C. proc. civ. (în forma aplicabilă prezentului litigiu, demarat în anul 2019), nu se mai prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Prin urmare, cum, faţă de cele reţinute anterior şi de dispoziţiile legale evocate, decizia civilă nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, este o hotărâre definitivă, ce nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva acesteia de către reclamantele A. şi B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 68/C din data de 9 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 octombrie 2023.