Cassation admissibility: factual challenges to acquisitive possession insufficient to establish illegal misapplication of civil law norms.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 16 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 230 mp, situat în Bucureşti, Aleea x, precum şi dreptul de proprietate prin accesiune asupra construcţiei aflate pe teren.

Prin sentinţa civilă nr. 672 din 25 ianuarie 2018, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 929 din 11 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea acestuia.

Prin sentinţa nr. 120 din 10 august 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2018.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă

Prin sentinţa nr. 2104 din 8 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, prin primarul general. A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 140 mp teren, situat în Bucureşti, parcela cadastrală Aleea x, sector 2 (din str. x, Fundătura a II-a, sector 2 Bucureşti), astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul în specialitatea topografie B., avizat de OCPI prin procesul-verbal de recepţie nr. x/24.06.2019, întocmit de OCPI - BCPI, sector 2 Bucureşti, ca efect al prescripţiei achizitive de lungă durată prin uzucapiunea de 30 de ani. A respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin accesiune asupra construcţiei, cu o suprafaţă construită la sol de 69 mp, situată pe terenul menţionat, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză întocmit de expertul în specialitatea topografie B..

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1689A din 14 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva sentinţei nr. 2104 din 8 octombrie 2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1689A din 14 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind uzucapiunea, respectiv art. 1846, art. 1847, art. 1890 din C. civ. de la 1864, Legea nr. 422/2001, art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi art. 680 C. civ.

A arătat că, pentru ca reclamantul să poată solicita constatarea dreptului de proprietate prin uzucapiune, trebuia să facă dovada că Municipiul Bucureşti era proprietarul nediligent al imobilului în litigiu, că bunul aparţinea domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ teritoriale, precum şi a existenţei posesiei utile de 30 de ani şi a bunului susceptibil de a fi uzucapat.

Prin adresa din 29 iulie 2022, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, s-a arătat că terenul figura în proprietatea statului în anul 1986, în cadastrul municipiului Bucureşti, Aleea x.

Potrivit adresei nr. x din 1 noiembrie 2022, emise de Direcţia Urbanism Cadastru şi Gestionare Teritoriu Serviciu Fond Funciar Cadastru, bunul în litigiu reprezenta o secţiune din fostul imobil situat în Bucureşti, Aleea x, iar potrivit evidenţelor cadastrale întocmite, în anul 1986, acest imobil figura ca proprietate de stat, categoria de folosinţă construcţii şi altele, cu o suprafaţă totală de 34.271 mp.

Conform adresei nr. x/2021, eliberate de Primăria Municipiului Bucureşti Direcţia Patrimoniu Serviciul Evidenţa Proprietăţii, terenul în litigiu a făcut parte din suprafaţa totală de 34.271 mp, reprezentând o secţiune din imobilul de 62.886 ha, care, la nivelul anului 1938 era înscris în procesul-verbal nr. x/1938 ca proprietate a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Recurentul a susţinut că terenul a făcut parte dintr-o suprafaţă mare de teren ce a aparţinut municipalităţii şi că nu se poate aprecia că a fost un proprietar nediligent, care a abandonat administrarea acestuia, de vreme ce imobilul era menţionat în evidenţe ca făcând parte din domeniul oraşului.

De asemenea, a afirmat că reclamanta nu a administrat probe pentru a dovedi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind uzucapiunea de lungă durată, iar existenta unei detenţii precare sau a unei posesii viciate, oricât ar dura în timp, nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Faptul că reclamanta nu a declarat imobilul la autoritatea administrativă competentă şi nu a plătit impozitul, este de natură a conduce la concluzia că aceasta nu a exercitat posesia sub nume de proprietar, ştiind că aparţine unităţii administrativ teritoriale.

Singura probă administrată a fost cea testimonială care, în lipsa coroborării cu alte dovezi, nu constituie un argument pentru reţinerea unei posesii valabile. Chiar dacă reclamanta a făcut dovada formală a posesiei, aceasta a fost exercitată pentru altul, respectiv pentru recurent. Având în vedere că nu s-au administrat probe din care să rezulte o posesie utilă de 30 de ani, nu se cunoaşte momentul de început al unei eventuale posesii.

5. Apărările formulate

Prin întâmpinare, intimata A. a solicitat respingerea recursului, ca nul şi ca nefondat, susţinând că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a reţinut că recursul este timbrat şi că motivele de recurs nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 499 teza finală din acest act normativ, Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 248 alin. (2) din acelaşi Cod, excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, asupra căreia constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde: lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Dispoziţiile art. 487 C. proc. civ. stipulează că "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs", iar art. 486 alin. (3) din acest act normativ sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Motivarea recursului înseamnă arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., precum şi dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauză, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1689A din 14 noiembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul pe care l-a formulat împotriva sentinţei nr. 2104 din 8 octombrie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Deşi recurentul şi-a întemeiat calea extraordinară de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a încălcat, prin hotărârea pronunţată, dispoziţiile legale aplicabile în materia uzucapiunii, respectiv art. 1846, art. 1847, art. 1890 din C. civ. de la 1864, prevederile Legii nr. 422/2001, ale art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 680 C. civ., motivele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în cazul de nelegalitate invocat, şi, de altfel, în niciunul dintre motivele de recurs reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Concret, prin criticile formulate, recurentul, făcând referire la adresele nr. x/29.07.2022, nr. y/01.11.2022 şi nr. x/2021, emise de Primăria Municipiului Bucureşti, de Direcţia Urbanism Cadastru şi Gestionare Teritoriu Serviciu Fond Funciar, respectiv Direcţia Patrimoniu Serviciul Evidenţa Proprietăţii, a arătat că bunul în litigiu a figurat în proprietatea statului în anul 1986, în cadastrul municipiului Bucureşti, Aleea x, având categoria de folosinţă "construcţii şi altele", şi o suprafaţă totală de 34.271 mp, reprezentând o secţiune din imobilul de 62.886 ha, care, la nivelul anului 1938 era înscris, conform procesului-verbal nr. x/1938, ca fiind în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti.

În raport de aceste înscrisuri menţionate, recurentul a susţinut că nu se poate reţine că a fost un proprietar nediligent, care a abandonat administrarea bunului, cât timp imobilul era menţionat în evidenţe ca făcând parte din domeniul unităţii teritorial administrative.

Recurentul a afirmat că intimata nu a dovedit, printr-un probatoriu adecvat, că sunt îndeplinite cele două elemente ale uzucapiunii de lungă durată (psihologic - animus, şi material - corpus), singura probă administrată (testimonială), nefiind aptă să ateste existenţa unei posesii utile, de 30 de ani, iar detenţia precară sau posesia viciată, oricât ar dura în timp, nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune.

Recurentul a arătat, de asemenea, că reclamanta nu a declarat imobilul la autoritatea administrativă competentă şi nu a plătit impozitul, motiv pentru care se poate aprecia că aceasta nu a exercitat posesia sub nume de proprietar.

Examinând posibilitatea de încadrare a acestor critici invocate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu vizează argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu a fost declarată cale de atac împotriva soluţiei pronunţate de prima instanţă cu privire la respingerea capătului de cerere privind accesiunea imobiliară, astfel că acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat.

Considerându-se învestită doar cu analiza îndeplinirii condiţiilor dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii asupra suprafeţei de teren de 140 mp, situat în Bucureşti, Parcela Cadastrală Aleea x, sector 2 (din str. x, Fundătura a II-a, Municipiul Bucureşti), curtea a analizat, cu prioritate, critica invocată de pârât în apel, cu privire la faptul că nu s-a făcut dovada faptului că imobilul în litigiu a făcut parte dintr-o suprafaţă de teren mai mare, care era în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti.

Faţă de concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în cauză, avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, precum şi de conţinutul înscrisurilor reprezentate de adresele nr. x din 29 iulie 2022, nr. x din 1 noiembrie 2022 şi nr. x/2021, emise de Direcţia Urbanism Cadastru şi Gestionare Teritoriu Serviciu Fond Funciar, respectiv de Primăria Municipiului Bucureşti Direcţia Patrimoniu Serviciul Evidenţa Proprietăţii, instanţa de apel a constatat că terenul în suprafaţă totală de 34.271 mp, din care face parte şi terenul în litigiu, a figurat în evidenţele cadastrale ale oraşului Bucureşti în anul 1986, reprezentând o secţiune din imobilul în suprafaţă de 6,2886 ha, care, la nivelul anului 1938, era înscris în procesul-verbal nr. x/1938 ca proprietate a Primăriei Municipiului Bucureşti.

Curtea a reţinut că s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a făcut parte dintr-o suprafaţă de teren mai mare, care era în proprietatea Primăriei Municipiului Bucureşti, parte din acest teren fiind predat Administraţiei Pieţelor Sector 2, în baza unui proces-verbal de predare primire încheiat în anul 1998, iar secţiuni din acea suprafaţă de teren au făcut obiectul mai multor hotărâri ale Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, de transmitere în administrarea unor instituţii de interes local. Instanţa a constatat că, potrivit adresei nr. x/2021 emise de Primăria Municipiului Bucureşti Direcţia Patrimoniu Serviciul Evidenţa Proprietăţii, terenul în litigiu nu se regăseşte în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Bucureşti aflate în administrarea Sectorului 2, astfel că, încă din anul 1938 terenul în litigiu a aparţinut Municipiului Bucureşti, fiind parte a unei suprafeţe mai mare de teren.

Cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind uzucapiunea, instanţa de apel, analizând probatoriul administrat şi aplicând prezumţia legală relativă instituită de art. 1850 C. civ., a constatat că reclamanta şi autorii săi au stăpânit imobilul sub nume de proprietar, fără a fi tulburaţi în posesia exercitată, iar, în condiţiile în care experţii au identificat imobilul în cauză, iar planul anexă al expertizei topografice a fost avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sectorul 2, a constatat că actualul posesor al terenului ce face obiectul judecăţii, a probat posesia exercitată, începând cu anul 1960.

Se observă astfel, că motivele invocate de recurent în prezenta cale de atac nu antamează soluţia instanţei de apel, nefiind formulate critici referitoare la decizia nr. 1689A din 14 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi la considerentele pe care aceasta se întemeiază, ci aspecte legate de situaţia de fapt şi de probatoriul administrat în cauză, despre care a susţinut că nu este apt să dovedească îndeplinirea unei posesii utile pentru a se constata uzucapiunea de 30 de ani.

În realitate, recurentul nu reclamă o greşită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă argumente în acest sens), ci o greşită interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond.

Chiar dacă recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la normele de drept material pretins încălcate, respectiv art. 1846, art. 1847, art. 1890 din C. civ. de la 1864, prevederile Legii nr. 422/2001, ale art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi ale art. 680 C. civ., o indicare formală a acestora sau o aparenţă de motivare nu poate fi privită ca un recurs motivat, întrucât recurentul avea obligaţia de a expune, concret, argumentele de natură juridică în raport de care a considerat că soluţia instanţei de apel este nelegală.

Pe de altă parte, modalitatea în care recurentul a înţeles să motiveze recursul nu se subsumează criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum permit prevederile art. 489 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constatând că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţa art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., prevăzută sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1689A din 14 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1689A din 14 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2023.