Tort claim against administrative unit barred by res judicata; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 30 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Sectorul 4 Bucureşti, prin primar, obligarea acestuia la achitarea sumei de 181.884 euro, echivalentă RON la cursul BNR, la data plăţii, conform deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2016, precum şi la plata dobânzii legale aferente debitului principal, calculată de la data efectuării plăţii către numita A. (conform ordinelor de plată nr. x din 3 iunie 2019, în sumă de 287.904,19 RON, nr. x din 25 iunie 2019, în sumă de 100.000 RON şi nr. x din 1 iulie 2019, în sumă de 136.674,12 RON), şi numitei B. (suma de 287.904,19 RON), iar în subsidiar, de la data depunerii acţiunii şi în continuare până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1384 şi art. 1349 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, prin primar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 965 din 15 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a calificat excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca fiind o apărare de fond şi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1741 A din 18 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primar, împotriva sentinţei nr. 965 din 15 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Sectorul 4 Bucureşti, prin primar.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 1741A din 18 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primar.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamantul a invocat încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind răspunderea civilă delictuală, precum şi a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ.

A susţinut că, potrivit art. 1384 alin. (1) C. civ., cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva celui care a cauzat prejudiciul, cu excepţia situaţiei în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul produs. Totodată, a arătat că, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, astfel cum rezultă din art. 1357 C. civ., este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei celui care a produs prejudiciul.

Raportând aceste prevederi legale la situaţia de fapt dedusă judecăţii, recurentul a arătat că fapta ilicită constă în efectuarea de către pârât a unor investiţii şi lucrări, care au avut ca rezultat blocarea accesului numitelor A. şi B. la proprietatea lor, aflată pe str. x, intrarea făcându-se pe un teren amenajat de Primăria Sectorului 4, întrucât nu există o altă cale spre drumul public, pe care să îl poată folosi aceste două persoane fizice.

Ca urmare a executării acestor lucrări, reclamantul a afirmat că a fost obligat să plătească numitelor A. şi B., suma de 481.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, pentru investiţiile realizate de Primăria Sectorului 4 Bucureşti.

A menţionat că, printr-o cerere înregistrată la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, la 27 octombrie 2016, numitele A., B. şi C. l-au chemat în judecată pe recurent, alături de pârâţii Primăria Sectorului 4 Bucureşti şi S.C. D. S.R.L., solicitând obligarea lor la deblocarea străzii Secerei, pentru a avea acces la proprietatea lor. Prin aceeaşi cerere de chemare în judecată, reclamantele au solicitat să le fie lăsată în deplină şi liniştită posesie proprietatea lor, obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale pentru lipsa de folosinţă (cuantumul acestora fiind reprezentat de chiria pe ultimii trei ani, calculată de la momentul depunerii acţiunii, respectiv 1.000 de euro pe lună), la plata despăgubirilor morale în valoare de 100.000 euro, precum şi a sumei de 200 RON pe zi daune, începând cu data introducerii cererii, până la deblocarea accesului spre proprietatea lor.

Recurentul a susţinut că instanţele de fond şi de apel au reţinut greşit efectul pozitiv al puterii lucrului judecat şi faptul că acesta decurge din decizia nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, precum şi din sentinţa civilă nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2016.

A arătat că, prin decizia nr. 478A din 19 februarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamantul a fost obligat să plătească numitelor A., B. şi C. suma de 181.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri. Deşi recurentul s-a conformat obligaţiei de plată menţionate în titlul executoriu, aceasta nu înseamnă că nu are deschisă calea unei acţiuni de recuperare a sumei respective, în cadrul căreia să se analizeze condiţiile răspunderii civile delictuale.

A menţionat că, pârâtul Sectorul 4 Bucureşti a aprobat, prin autoritatea sa deliberativă, investiţia, eliberând autorizaţie de construire pentru lucrările derdeluş, în primă fază, iar, ulterior, cascadă în trepte, foişoare, parcare, fântâni arteziene, teren de fotbal şi alei, aceste acţiuni având drept consecinţă obligarea recurentului la plata către numitele A. şi B. a sumei de 181.884 euro.

Recurentul a susţinut că, Primăria Sectorului 4 Bucureşti este o instituţie autonomă, cu personalitate juridică şi buget propriu, care îşi stabileşte obiectivele independent de vreo decizie administrativă a Municipiului Bucureşti.

Numitelor A., B. şi C. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, asupra unor porţiuni din terenul revendicat, pe suprafaţa situată între Parcul Tineretului şi Parcul Lumea Copiilor, devenind coproprietare asupra terenului în suprafaţă de 968 mp, prin hotărârea nr. 922 din 14 decembrie 2006 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, hotărâre care a validat propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului aflat ulterior pe str. x A, respectiv lotul nr. x în suprafaţă de 583 mp, fiind emis titlul de proprietate nr. x din 5 aprilie 2007.

Recurentul a specificat că, prin introducerea cererii de chemare în judecată, urmăreşte, în temeiul art. 1357 C. civ., recuperarea sumei de 181.884 euro, de la autorul faptei prejudiciabile, respectiv Primăria Sectorului 4 Bucureşti.

În consecinţă, a susţinut că, din lecturarea deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, precum şi a sentinţei civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, reiese că recurentul Municipiul Bucureşti a fost obligat să plătească numitelor A. şi B. suma de 181.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri (contravaloarea lipsei de folosinţă), ca urmare a investiţiilor făcute de Primăria Sectorului 4 Bucureşti (derdeluş, foişoare, parcare, fântâni arteziene, teren de fotbal şi alei), realizate în baza unor hotărâri aprobate de Consiliul Local Sector 4 Bucureşti, în baza unor autorizaţii de construire emise de Primăria Sector 4 Bucureşti, autorizaţii care nu au fost contestate şi care sunt valabile şi în prezent, lucrările executate în baza acestora conducând la blocarea accesului celor două persoane fizice, A. şi B. la proprietatea lor aflată pe str. x, neexistând o altă cale de acces la drumul public.

Recurentul a arătat că există o acţiune prejudiciabilă a pârâtului, care a generat în sarcina sa o obligaţie de plată către numitele A. şi B..

5. Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 9 februarie 2023, sub nr. x/2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului de primire a dosarului din 15 februarie 2023, s-a dispus efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ. şi s-a stabilit, în sarcina recurentului, obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 6.204,09 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Taxa judiciară de timbru, în cuantumul menţionat, a fost achitată.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la 24 martie 2023, în termenul procedural, intimatul a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat.

Prin rezoluţia din 10 aprilie 2023, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 28 septembrie 2023, cu citarea părţilor în şedinţa publică.

La termenul de judecată menţionat, Înalta Curte a respins excepţia de nulitate a recursului, reţinând că motivele acestuia se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează, aplicarea greşită, de către instanţa de apel a prevederilor art. 430 C. proc. civ., referitoare la efectul pozitiv al lucrului judecat. În raport de această soluţie, instanţa a rămas în pronunţare asupra recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În esenţă, prin motivele de recurs invocate, recurentul a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1357 şi at. 1384 din C. civ., precum şi a celor prevăzute de art. 430 C. proc. civ., ca urmare a reţinerii efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei nr. 478 A din 19 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi a sentinţei civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, aspect ce a condus, în opinia sa, la greşita exonerare a pârâtului de la plata despăgubirilor pentru fapta cauzatoare de prejudiciu numitelor A. şi B., constând în obstrucţionarea accesului acestora la proprietatea lor, situată pe str. x.

Analizată din perspectiva cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (care prevede casarea hotărârilor pentru încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), critica ce vizează greşita reţinere a efectului pozitiv al deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, precum şi a sentinţei civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, nu este fondată.

Prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii în prezentul dosar, reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a solicitat, pe temeiul răspunderii civile delictuale (art. 1384, 1385, 1349 şi art. 1357 C. civ.), obligarea pârâtului Sectorul 4 Bucureşti, prin primar, la plata sumei de 181.884 euro, echivalentă în RON la cursul BNR la data plăţii, sumă cu privire la care a susţinut că a fost obligat să o achite numitelor A. şi B., în baza deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a imobilului situat pe str. x, ca urmare a executării unor lucrări care le-au obstrucţionat acestora accesul la proprietate.

Învestit fiind cu soluţionarea cererii de chemare în judecată, prin sentinţa nr. 965 din 15 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului Sectorul 4 Bucureşti, şi constatând, ca urmare a apărărilor invocate de pârât prin întâmpinare (excepţia inadmisibilităţii acţiunii), că aceste aspecte au fost anterior analizate de o altă instanţă de judecată, în dosarul nr. x/2016, în care s-a stabilit, cu caracter definitiv, că această instituţie nu a săvârşit o faptă ilicită, care să conducă la constatarea vinovăţiei sale.

Soluţia tribunalului a fost confirmată de instanţa de apel prin decizia recurată în prezenta cauză, reţinându-se efectul pozitiv al statuărilor din cuprinsul deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2016, referitoare la existenţa faptei ilicite, dar şi a vinovăţiei Municipiului Bucureşti în ceea ce priveşte situaţia creată numitelor A. şi B., prin încălcarea atributelor dreptului de proprietate, rezultată din lipsirea de o cale de acces la imobilul asupra cărora li s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, acest drept.

Înalta Curte reţine că sunt corecte constatările curţii de apel, de vreme ce circumstanţele cauzale ale speţei au relevat existenţa anterioară a unui litigiu în care chestiunea de drept referitoare la atragerea răspunderii civile delictuale pentru obstrucţionarea căii de acces a numitelor A. şi B. la proprietatea lor, situată pe str. x ne. 106A, a fost pusă în discuţie, fiind soluţionată printr-o hotărâre judecătorească cu caracter definitiv.

Astfel, prin acţiunea civilă care a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, reclamantele A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin primarul general, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Unitatea Administrativ Teritorială Sector 4 Bucureşti, prin Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti, Sector 4 Bucureşti, prin primar, şi S.C. D. S.R.L., obligarea acestora la deblocarea străzii Secerei, pentru a li se permite accesul la proprietatea lor, precum şi lăsarea în deplină şi liniştită posesie a imobilului, cu obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale pentru lipsa de folosinţă.

Prin sentinţa civilă nr. 14890 din 29 noiembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, reţinând în considerente că nu există vreun text de lege care să oblige unitatea administrativ teritorială să asigure accesul continuu al reclamantelor la aleea din parc, denumită str. x, iar investiţiile efectuate de aceasta se bucură de o aparenţă de legalitate, ce reiese din deciziile autorităţilor locale, care nu au fost atacate de reclamante pe calea contenciosului administrativ. Totodată, judecătoria a arătat că nu poate să reţină existenţa unei fapte ilicite, care să confere reclamantelor dreptul de a obţine daune morale sau materiale pentru prejudiciul reclamat, întrucât primăria le-a propus acestora schimbarea loturilor cu un teren compact, cu ieşire şi deschidere lată la str. x, iar această propunere a fost refuzată.

Prin decizia nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 (decizie cu caracter definitiv), Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei civile nr. 14890 din 29 noiembrie 2017 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, pe care a schimbat-o, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar, fiind obligat la plata sumei de 181.884 euro (echivalentă în RON), cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de acces a reclamantelor la imobilul aflat în proprietatea lor.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat existenţa faptei ilicite a pârâtului, precum şi vinovăţia acestuia, faţă de executarea unor lucrări care au condus la blocarea accesului reclamantelor la imobil, şi, implicit, a încălcării atributelor dreptului de proprietate. Reţinând că exercitarea liberă a atributelor dreptului de proprietate este un drept garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale, tribunalul a apreciat că prejudiciul produs reclamantelor este reprezentat de contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului, care a fost stabilită prin expertiză tehnică de specialitate la suma de 181.884 euro.

Prin acţiunea civilă dedusă judecăţii în litigiul pendinte, recurentul Municipiul Bucureşti a solicitat obligarea pârâtului Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti la plata sumei anterior menţionate, susţinând că acestuia îi revine responsabilitatea reparării prejudiciului cauzat numitelor A. şi B., ca urmare a săvârşirii faptei ilicite, constând în lipsirea de o cale de acces la imobilul aflat în proprietatea lor.

Se observă astfel, că pretenţiile exhibate de recurent în prezentul litigiu rezultă din aceeaşi pretinsă faptă ilicită, care a determinat iniţierea demersului procesual în dosarul nr. x/2016, şi asupra căreia Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a pronunţat, prin hotărâre definitivă (decizia nr. 478A din 19 februarie 2019).

În acest context, aspectele statuate în cuprinsul deciziei menţionate se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", precum şi faţă de interdependenţa acestora cu chestiunea litigioasă ce se solicită a se dezlega.

Astfel, cum corect a reţinut instanţa de apel, recurentul nu mai putea solicita, într-un litigiu subsecvent celui soluţionat în dosarul nr. x/2016, atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtului din prezenta cauză pentru o faptă ilicită pentru care, anterior, prin hotărâre definitivă, i s-a reţinut propria vinovăţie, precum şi responsabilitatea pentru repararea prejudiciului.

Ca atare, în prezenta cauză nu era necesară îndeplinirea condiţiei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie dezlegată o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Or, astfel cum s-a arătat, prin decizia nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă s-a stabilit că, pentru prejudiciul produs prin fapta ilicită reclamată de numitele A. şi B., este răspunzător recurentul, aceasta fiind o chestiune litigioasă tranşată în procesul anterior şi care are corespondenţă în prezentul litigiu.

O soluţie contrară ar contraveni principiului securităţii juridice, care presupune însăşi previzibilitatea aplicării normelor juridice unei anumite fapte sau cauze deduse judecăţii, precum şi situaţia în care, o soluţie dată în mod definitiv de către o instanţă într-un litigiu, să nu fie repusă în dezbatere.

Referitor la principiul securităţii raporturilor juridice, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, în jurisprudenţa sa, că este unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului (cauzele Androne/Stanca Popescu împotriva României), şi că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile pentru a evita, pe cât este posibil, insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluţii (cauzele Păduraru/Beian împotriva României).

Aşadar, hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor sale obligatorii, fără a mai avea posibilitatea de a repune în discuţie ceea ce s-a stabilit anterior, hotărârea judecătorească definitivă subsumându-se sferei actelor de autoritate publică.

În raport de aceste argumente, precum şi de constatarea incidenţei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 478A din 19 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, nu se mai impune analizarea încălcării, de către instanţa de apel, a normelor ce vizează răspunderea civilă delictuală din perspectiva pretinsei fapte ilicite reclamate. În litigiul anterior au fost reţinute elementele răspunderii civile delictuale ca fiind întrunite în persoana recurentului de faţă, astfel încât acestea nu mai pot face obiectul analizei în mod distinct în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1741A din 18 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, împotriva deciziei nr. 1741A din 18 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.