Inadmissibility of unconstitutionality exceptions regarding judicial stamps and judgment pronouncement for lacking nexus to re-examination of a judicial fine
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the appeal against the Court of Appeal's decision, thereby upholding the lower court's ruling that the petitions to refer questions of unconstitutionality to the Constitutional Court were inadmissible. The dispute centered on a petition for the re-examination of a 500 RON judicial fine, during which the appellant challenged the constitutionality of Article 396 of the Code of Civil Procedure (regarding the method of pronouncing judgments) and Government Emergency Ordinance No. 80/2013 (regarding judicial stamps), alleging violations of constitutional principles including the separation of powers and the right to a fair trial. The decisive legal basis for the dismissal was Article 29 of Law No. 47/1992, which requires that the norm challenged as unconstitutional must have a direct nexus to the subject matter of the case; the Court found that neither the procedural method of judgment pronouncement nor the regulations on judicial stamps were relevant to the specific request for re-examination of the judicial fine, rendering the exceptions inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ, art. 190 C. proc. civ, art. 396 alin. (2) C. proc. civ, art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 519 C. proc. civ, art. 53 C. proc. civ; Inadmissibility of unconstitutionality exceptions regarding judicial stamps and judgment pronouncement for lacking nexus to re-examination of a judicial fine: The dispute centered on a petition for the re-examination of a 500 RON judicial fine, during which the appellant challenged the constitutionality of Article 396 of the Code of Civil Procedure (regarding the method of pronouncing judgments) and Government Emergency Ordinance No. 80/2013 (regarding judicial stamps), alleging violations of constitutional principles including the separation of powers and the right to a fair trial. The decisive legal basis for the dismissal was Article 29 of Law No. 47/1992, which requires that the norm challenged as unconstitutional must have a direct nexus to the subject matter of the case; the Court found that neither the procedural method of judgment pronouncement nor the regulations on judicial stamps were relevant to the specific request for re-examination of the judicial fine, rendering the exceptions inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court applied the admissibility conditions under this article to dismiss the appeal, finding that the challenged norms lacked a necessary connection to the subject matter of the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, la 13 decembrie 2022, sub nr. x/2020/a4.3, petentul A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare în valoare de 500 RON, stabilite în sarcina sa prin încheierea din 22 noiembrie 2022, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2020.
În motivare, petentul a arătat că amenda judiciară i-a fost aplicată în mod discriminatoriu şi abuziv, cu scopul de a-l pune în dificultate, în temeiul unui text legal neconstituţional, respectiv art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., a cărui neconstituţionalitate a invocat-o în raport de dispoziţiile art. 1, art. 15, art. 16, art. 24, art. 20, art. 21, art. 51, art. 124, art. 126 şi art. 148 din Constituţie, ale art. 1, art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi ale art. 1 - 10 şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Petentul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 C. proc. civ., în raport de aceleaşi dispoziţii din Constituţie, din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, precum şi din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la sintagma "poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", apreciind că această normă este în contradicţie cu dispoziţiile art. 425 alin. (3) ale aceluiaşi act normativ, potrivit cărora pronunţarea se va face în şedinţă publică.
Prin cererea înregistrată la 18 ianuarie 2023, petentul a invocat excepţia nulităţii absolute a măsurii de stabilire a taxei judiciare de timbru în temeiul art. 9 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 80/2013, susţinând că acest act normativ a fost adoptat cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, precum şi a dispoziţiilor art. 115 din Constituţia României, nefiind validat de parlament, prin lege organică.
În temeiul art. 519 C. proc. civ., a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept privind situaţiile referitoare la comunicarea taxei judiciare de timbru, precum şi pentru pronunţarea unei hotărâri care să rezolve, de principiu, chestiunile de drept privind interpretarea şi aplicarea textelor de lege care reglementează motivele de incompatibilitate, formularea şi soluţionarea abţinerii şi recuzării.
Totodată, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 - 50 şi art. 53 C. proc. civ.. A arătat că dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 5, pct. 9 şi pct. 13 din acest act normativ sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că nu există incompatibilitate în situaţia în care judecătorul este parte într-un proces care se judecă între judecător şi parte la o altă instanţă, diferită de instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Cu referire la art. 43 C. proc. civ., a susţinut că este, de asemenea, neconstituţional în măsura în care exclude orice sancţiune pentru nerespectarea de către judecător a obligaţiei de a se abţine atunci când este incompatibil. În ceea ce priveşte art. 46 C. proc. civ., a apreciat că este neconstituţional dacă se interpretează în sensul că nu reprezintă pricina repartizată spre soluţionare, ci cererea de recuzare, care este o cerere incidentală. De asemenea, a arătat că acest articol, precum şi art. 47 C. proc. civ., sunt neconstituţionale în condiţiile în care nu pot fi aplicate şi în sensul că nu poate fi recuzat judecătorul desemnat să judece o cerere de recuzare a altui judecător, deşi acesta se află în aceeaşi situaţie de incompatibilitate.
Petentul a afirmat că art. 49 C. proc. civ. este neconstituţional în măsura în care nu se poate dispune suspendarea judecării cauzei după formularea unei cereri de recuzare, precum şi în măsura în care permite ca judecătorul să poată efectua acte de procedură în vederea judecării şi pronunţării unei soluţii anterior soluţionării cererii de recuzare.
Referitor la art. 53 C. proc. civ., a susţinut că este neconstituţional în cazul în care recursul formulat împotriva soluţiei date asupra unei cereri de recuzare se soluţionează după judecarea definitivă a cauzei, în situaţia în care încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea şi prin care s-a încuviinţat sau respins recuzarea, conform art. 48 alin. (3) C. proc. civ., nu poate fi supusă controlului judiciar prin exercitarea unei căi de atac.
Petentul a solicitat suspendarea judecăţii, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunţarea Curţii Constituţionale asupra excepţiilor de neconstituţionalitate, respectiv până la soluţionarea cererii adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Hotărârea supusă recursului
Prin încheierea din camera de consiliu din 3 martie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020.3, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a da o rezolvare de principiu cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 5, pct. 9 şi pct. 13 şi art. 53 C. proc. civ., precum şi a O.U.G. nr. 80/2013. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 C. proc. civ.. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013. A admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 190 şi a art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi lit. b) C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 1, art. 11, art. 15-16, art. 20-21, art. 24, art. 51, art. 124, art. 126 şi art. 148 din Constituţia României şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu aceste excepţii de neconstituţionalitate. A admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 - 53 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 1, art. 11, art. 15-16, art. 20-21, art. 24, art. 51, art. 124, art. 126 şi art. 148 din Constituţia României şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a normelor legale pretins neconstituţionale. A admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 519 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 1, art. 11, art. 15-16, art. 20-21, art. 24, art. 51, art. 124, art. 126 şi art. 148 din Constituţia României şi a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a normelor vizate de neconstituţionalitate. A respins, ca nefondate, cererile de suspendare a judecăţii cauzei formulate de petentul A. în temeiul art. 413 şi art. 520 C. proc. civ.
3. Recursul
Împotriva încheierii din camera de consiliu din 3 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.3, în ceea ce priveşte soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013, a declarat recurs recurentul A., invocând incidenţa art. 29 din Legea nr. 47/1992.
4. Apărările formulate
Intimaţii nu au depus întâmpinare la cererea de recurs formulată în cauză.
5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
5.1 Cu titlu prealabil, referitor la maniera în care partea a înţeles să declare prezenta cale de atac, prin neindicarea expresă a motivelor de nelegalitate incidente, în sensul art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea cererii de recurs în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 321/09.05.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580/20.07.2017, prin care s-a stabilit că "…dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportate la cele ale art. 29 alin. (5) teza a II-a din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt constituţionale în măsura în care nu exclud posibilitatea formulării recursului împotriva hotărârii judecătoreşti de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţate de ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti".
Potrivit dezlegărilor aceleiaşi decizii "acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul din elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală"; "obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanţei ierarhic inferioare cu privire la soluţia pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivată de neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma acestor condiţii".
5.2 Examinând cererea de recurs prin prisma îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază procesuală, oricare ar fi obiectul acesteia.
Prin urmare, se impune o analiză a interesului procesual al petentului cu privire la rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.
Referitor la normele legale vizate de excepţia de neconstituţionalitate şi cu privire la care Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat asupra inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale - art. 396 C. proc. civ. şi dispoziţiile O.U.G. nr. 80/2013 - Înalta Curte constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare aplicate în dosarul nr. x/2020, astfel cum corect s-a reţinut şi în considerentele încheierii atacate cu recurs.
Art. 396 C. proc. civ. stipulează următoarele: (alin. (1) În cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile. (alin. (2) În cazul amânării prevăzute la alin. (1), preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost amânată pronunţarea, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei; (alin. (3) Dacă pronunţarea a fost amânată, hotărârea nu poate fi pronunţată mai înainte de data fixată în acest scop.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost adoptată, conform celor menţionate în preambulul actului normativ, în scopul asigurării garanţiilor procedurale acordate părţilor pentru asigurarea unui proces echitabil, luându-se în considerare faptul că neadoptarea sa în regim de urgenţă ar conduce la conservarea unui sistem de taxare neadecvat, faţă de liniile trasate prin regândirea sistemului juridic românesc odată cu intrarea în vigoare a C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009 şi a C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.
Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 C. proc. civ. a fost ridicată de către recurent cu referire la sintagma "poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", susţinându-se că este în contradicţie cu dispoziţiile art. 425 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit cărora pronunţarea se va face în şedinţă publică.
Se constată astfel, că prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 C. proc. civ., petentul nu s-a raportat la dispoziţiile pretins încălcate de către instanţa care a soluţionat cererea de aplicare a amenzii judiciare, ci a indicat această normă de procedură civilă cu referire la prevederile art. 425 C. proc. civ., or, o eventuală neconcordanţă cu normele constituţionale, neindicate, de altfel, nu poate fi examinată în actualul cadru procesual.
Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a art. 396 C. proc. civ. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Similar, nici excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 nu se circumscrie criteriului de admisibilitate a textului de lege menţionat.
După cum s-a arătat, excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 80/2013 a fost ridicată în cauza având ca obiect reexaminarea amenzii judiciare aplicate recurentului în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Galaţi, susţinându-se că ordonanţa a fost adoptată cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 115 din Constituţia României.
Înalta Curte notează că în cadrul cererii de reexaminare nu se pun în discuţie aspecte legate de taxa judiciară de timbru, procedura reglementată la art. 191 C. proc. civ. fiind pusă la dispoziţia părţii sancţionate pentru încălcarea obligaţiilor privind desfăşurarea procesului în scopul de a putea obţine, motivat, o revenire asupra amenzii sau o reducere a acesteia.
Ca atare, se constată că normele O.U.G. nr. 80/2013 vizate de neconstituţionalitate nu au legătură cu soluţionarea cererii de reexaminare, în cauză nefiind în discuţie aspecte legate de taxa judiciară de timbru, fiind de prisos orice analiză referitoare la modalitatea de adoptare a acestui act normativ în raport de dispoziţiile constituţionale pretins încălcate.
Prin urmare, nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, întrucât controlul judiciar căruia aceasta i se supune vizează, exclusiv, încălcarea normelor de drept aplicabile cauzei, iar nu a celor străine de soluţionarea ei.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 3 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.3.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din camera de consiliu din 3 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.3.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.