Civil liability for media defamation: admissibility of claims seeking state-directed damages and scope of freedom of expression under ECHR Art. 10

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la 12 august 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., S.C. C. S.A., D., E., F., Grupul de Investigaţii Politice, G. şi H. şi cu intervenienta principală Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, următoarele: 1) să se constate că i s-a încălcat dreptul la demnitate şi dreptul la propria imagine în cadrul emisiunilor "I." (difuzată de postul tv C. - moderator D.) din 10.02.2016, 15.02.2016, 24.02.2016, 24.11.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 17.10.2017, 3.10.2017, 24.10.2017, 25.10.2017, 29.10.2017, 31.10.2017, 15.08.2018, 21.10.2018, 22.10.2018, 11.12.2018; "J." (difuzată de postul tv C. - prezentator E.) din 10.02.2016, 02.03.2017-03.03.2017; K. (difuzată de postul tv C.) din 21.10.2018, 22.10.2018; L. (difuzată de postul tv C.) din 25.10.2017; M. (difuzată de postul tv C.) din 20.10.2017, 08.12.2017; "100 minute" (difuzată de postul tv C.) din 07.11.2017, 21.11.2017, 15.08.2018, 22.11.2018, 03.12.2018; N. (difuzată de postul tv C.) din 27.01.2017; O. (difuzată de postul tv C.) din 20.07.2019; 2). să se constate că i s-a încălcat dreptul la demnitate şi dreptul la propria imagine în cadrul articolelor online:

"x" (link: x); "x" din 04.12.2018 (link: x); 3). obligarea pârâţilor, în solidar, la plata către reclamantă a sumelor ce se cuvin bugetului de stat, cu titlu de executare integrală a ordinului de recuperare a produsului instituit prin decizia penală nr. 888 din 08.08.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2012, cu titlu de daune morale, banii urmând a alimenta contul intervenientului ANAF şi garantarea unor măsuri asiguratorii în vederea recuperării acestuia, în termen de 10 zile calendaristice de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive în prezenta cauză, sub sancţiunea unor penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere; 4). obligarea pârâtei S.C.

C. S.A. la aducerea la cunoştinţă publică a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, prin citire în cadrul emisiunii "I." şi a emisiunii "J.", în următoarea zi de difuzare după ziua pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive şi prezentarea scuzelor publice reclamantei şi tuturor magistraţilor, în fiecare zi de emisie, timp de 3 luni de zile după data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive; 5). obligarea pârâtului D. să înlăture de pe contul P. - "I." înregistrările emisiunilor "I." din 10.02.2016, 15.02.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 23.10.2017 şi 29.10.2017 sau numai porţiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; 6). obligarea pârâtului E. să înlăture de pe conturile P. - E. şi - dans la bouche de la presse - înregistrările emisiunilor "J." din 10.02.2016 şi 02.03.2017 sau numai porţiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; 7). obligarea pârâţilor F.

şi Grupul de Investigaţii Politice să înlăture de pe site-ul grupul.ro articolul "Judecătorii A. şi Q. - plutonul de execuţie folosit de sistemul securist" şi să publice pe acelaşi site dispozitivul hotărârii judecătoreşti dar şi a celorlalte postări, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; 8). obligarea pârâtului B. să înlăture de pe site-ul ziardecluj.ro articolul din 04.02.2018 intitulat "Judecătoarea A., torţionara de rit nou, exclusă de două ori din magistratură, va lua Premiul & Bursa R.! S., tocmai te-ai făcut de un mare rahat! Ion se răsuceşte în mormânt!" din 04.12.2018 şi să publice pe acelaşi site dispozitivul hotărârii judecătoreşti, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere.

Prin cererea precizatoare din 12 decembrie 2019, reclamanta le-a chemat în judecată şi pe pârâtele T. şi V., solicitând obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000.000 euro pentru repararea prejudiciului moral. Prin cererea precizatoare, reclamanta a menţinut restul petitelor din acţiunea introductivă.

2. Apărările formulate la fond

La 7 octombrie 2019, pârâtul H. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei sesizate (Tribunalul Cluj) din perspectiva dispoziţiilor art. 112 alin. (2) C. proc. civ., iar, la 29 octombrie 2020, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de intervenţie principală, ca inadmisibilă. Raportat la prevederile art. 68 şi următ. C. proc. civ., a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei in formularea acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active cu privire la petitul 4, cu consecinţa respingerii acţiunii ca urmare a admiterii acestor excepţii. Pe fond a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată, iar în subsidiar, în măsura în care se va considera că cererea de chemare în judecată este întemeiată faţă de acesta, a cerut cenzurarea daunelor solicitate de către reclamantă.

La 29 octombrie 2020, intervenienta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare la cererea de intervenţie principală formulată de reclamantă.

Prin întâmpinare, pârâţii S.C. C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia disjungerii capătului de cerere având ca obiect pretenţiile formulate de reclamantă împotriva pârâtului B., excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj în soluţionarea pretenţiilor formulate de reclamantă împotriva lor.

La 12 decembrie 2019, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi precizare a cadrului procesual, conform art. 204 C. proc. civ., prin care a înţeles ca, alături de pârâţii din acţiunea introductivă de instanţă, să cheme în judecată, în aceeaşi calitate, T. şi V., G., solicitând obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 100.000.000 euro şi luarea unor măsuri asigurătorii în vederea recuperării acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive în prezenta cauză, sub sancţiunea unor penalităţi de 0,1% pe zi de întârziere; obligarea pârâtei S.C.

C. S.A. la aducerea la cunoştinţă publică a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, prin citire în cadrul emisiunii "I." şi a emisiunii "J." în următoarea zi de difuzare după ziua pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, precum şi prezentarea scuzelor publice reclamantei în fiecare zi de emisie, timp de 3 luni de zile după data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive; obligarea pârâtului D. să înlăture de pe contul P. "I." înregistrările emisiunilor "I." din 10.02.2016, 15.02.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 23.10.2017 şi 29.10.2017 sau numai porţiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâtului E. să înlăture de pe conturile P. "E." şi "dans la bouche de la presse" înregistrările emisiunilor "I." din 10.02.2016, 15.02.2016, 04.06.2017, 03.08.2017, 23.10.2017 şi 29.10.2017 şi înregistrările emisiunilor "J." din 10.02.2016 şi 02.03.2017 sau numai porţiunile din emisiuni ce se referă la reclamantă, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâţilor F.

şi Grupul de Investigaţii Politice să înlăture de pe site-ul grupul.ro articolul "Judecătorii A. şi Q. - plutonul de execuţie folosit de sistemul securist" şi să publice pe acelaşi site dispozitivul hotărârii judecătoreşti, dar şi a celorlalte postări ce vor fi detaliate, la punctul B, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi faţă de reclamantă în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâtului B. să înlăture de pe site-ul ziardecluj.ro articolul din 04.02.2018, intitulat "Judecătoarea A., torţionara de rit nou, exclusă de două ori din magistratură, va lua Premiul & Bursa R.! S., tocmai te-ai făcut de un mare rahat! Ion se răsuceşte în mormânt!" din 04.12.2018 şi să publice pe acelaşi site dispozitivul hotărârii judecătoreşti, în termen de 1 zi lucrătoare de la data pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, sub sancţiunea unor penalităţi faţă de reclamanta în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

La 17.01.2020, pârâţii S.C. C. S.A., D., E., F., Grupul de Investigaţii Politice şi G. au depus întâmpinare la cererea de precizare şi modificare de acţiune, prin care au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor nou introduşi în cauză şi excepţia lipsei de interes a formulării acţiunii faţă de aceştia.

La 30 ianuarie 2020, reclamanta a depus la dosar punct de vedere cu privire la excepţia lipsei de interes, solicitând respingerea acesteia.

Prin întâmpinarea formulată la 24 februarie 2020, pârâta T. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 112 alin. (2) C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes. Totodată, a solicitat constatarea nulităţii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ., pentru lipsa elementului esenţial, prevăzut de art. 194 alin. (1) lit. d) din acelaşi C. proc. civ., referitor la arătarea motivelor de fapt pe care se întemeiază chemarea în judecată a U. împotriva Abuzurilor Statului.

3. Judecata realizată la fond şi hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 6 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâţii S.C. C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice prin întâmpinare, a respins excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a luat act de renunţarea reclamantei A. la judecarea cererii de intervenţie formulată în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

De asemenea, prin încheierea din 25 iunie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a unit cu etapa administrării probaţiunii excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că, prin cererea de chemare în judecată şi răspunsul la întâmpinare reclamanta a invocat existenţa unei fapte continuate, care s-ar extinde dincolo de limita anului 2019, care ar fi trebuit verificat. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în formularea petitului privind obligarea pârâţilor la prezentarea scuzelor public tuturor magistraţilor din România, reţinând ca temei de drept dispoziţiile art. 36 C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 octombrie 2021, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor W. şi V. şi a unit cu fondul cauzei excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea pretenţiilor faţă de aceste două pârâte.

După închiderea dezbaterilor, reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei în vederea discutării, în contradictoriu, a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a pârâtelor W. şi S.C. C. S.A., susţinând că onorariul achitat reprezentantului acestor părţi provine din sume cu privire la care, prin decizia penală nr. 888/A/2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus confiscarea.

Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol, reţinând că principiul contradictorialităţii reglementat de art. 22 C. proc. civ. a fost respectat, câtă vreme părţile au luat la cunoştinţă de excepţia invocată şi şi-au prezentat argumentele cu privire la aceasta.

Prin sentinţa nr. 531 din 2 noiembrie 2020, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de reclamanta A.. A respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor W. şi V.. A respins excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, invocată de pârâtele W. şi V.. A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru faptele anterioare datei de 16 august 2016. A respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată, modificată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B., D., E., F., Grupul de Investigaţii Politice, G., H., W. şi V..

4. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 419/A din 21 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 531 din 2 noiembrie 2020 a Tribunalului Cluj, secţia civilă şi a încheierilor pronunţate în dosarul nr. x/2019. A admis, în parte, apelul incident declarat de pârâta T. împotriva aceleaşi sentinţe, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins acţiunea formulată împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei. A respins, ca nefondat, apelul incident declarat de pârâtul B. împotriva aceleaşi sentinţe. A obligat-o pe apelanta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte S.C. C. S.A. suma de 9.880,80 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

5. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 419/A din 21 decembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă şi a încheierilor pronunţate în dosarul nr. x/2019 a declarat recurs principal reclamanta A.. Împotriva aceleiaşi decizii, a formulat recurs incident pârâtul B..

6. Înregistrarea cererilor de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 16 august 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizate aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia completului de primire a dosarului din 5 septembrie 2022, s-a dispus efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. şi s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante A. obligaţia de a achita, pentru soluţionarea cererii de recurs, o taxă judiciară de timbru în valoare de 200 RON, sub sancţiunea anulării acesteia, ca netimbrate. Taxa judiciară de timbru a fost achitată .

Prin rezoluţia din 2 noiembrie 2022, completul de judecată a dispus comunicarea recursului incident formulat de pârâtul B. şi înştiinţarea acestuia, prin adresă, cu privire la obligaţia de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON pentru soluţionarea acestuia, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat. Taxa judiciară de timbru a fost depusă .

7. Recursul principal al reclamantei A.

Ulterior expunerii situaţiei de fapt şi a parcursului dosarului, recurenta-reclamantă A. a susţinut că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel a pronunţat o decizie fără ca la dosarul cauzei să existe o copie lizibilă a contractului de asistenţă juridică încheiat între avocatul intimatei C. S.A. şi pârâtul G. pentru asistenţa şi reprezentarea acestuia în dosarul nr. x/2019, fiind încălcat principiul nemijlocirii procesului civil.

Recurenta a precizat că, în şedinţa publică din 23 noiembrie 2021, instanţa de apel a respins cererea sa de acordare a unui termen şi de intermediere a unei tranzacţii, dând eficienţă susţinerilor reprezentantei convenţionale a intimatei C. S.A., deşi aceasta nu avea mandat expres din partea pârâtului G. pentru a se exprima cu privire la realizarea unui acord de voinţă al părţilor în sensul arătat.

Deşi acesta este beneficiarul pârâtei C. S.A., pentru încheierea unor acte de dispoziţie era necesar acordul părţii. Or, doamna avocat X. s-a exprimat în sensul imposibilităţii soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, cauzând prejudicii grave patrimoniului pârâtului G., prin pronunţarea în numele acestuia asupra unui act de tranzacţie, încălcându-i dreptul de a finaliza în mod amiabil litigiul şi de a se pronunţa, nemijlocit, asupra acestei chestiuni.

Recurenta-reclamantă a arătat că încălcarea principiilor diriguitoare ale procesului civil este, per se, motiv de casare, iar modalitatea de soluţionare a cauzei este contrară jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (decizia nr. 1378 din 23 aprilie 2010, secţia comercială), în sensul că onorariile de avocat se dovedesc prin depunerea la dosarul cauzei a originalului chitanţei sau a ordinului de plată care atestă achitarea acestuia, însoţite de un exemplar al facturii fiscale, în care să se menţioneze numărul contractului de asistenţă juridică sau numărul dosarului pentru care au fost plătite aceste sume. Raţionamentul se justifică prin faptul că instanţa trebuie să acorde cheltuielile de judecată numai în raport cu actele justificative ale plăţilor, iar hotărârea instanţei poate fi pusă în executare silită de partea care a avansat aceste cheltuieli.

Recurenta-reclamantă a specificat că la dosarul primei instanţe nu există dovada reprezentării pârâtului G. de către avocat, în faza procesuală a apelului. A apreciat că soluţionarea procesului în lipsa existenţei la dosar a acestui înscris este contară principiului nemijlocirii procesului civil, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a dispus citarea sa doar la adresa menţionată pe portalul instanţei, respectiv la sediul Cabinetului de Avocat Y., deşi a ales şi a menţionat în evidenţele Curţii de Apel Cluj că doreşte să fie citată la adresa din Târgu Mureş. Considerând că, în acest fel, curtea i-a prejudiciat grav dreptul la apărare, a afirmat că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, a apreciat că sunt aplicabile şi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., ca rezultat al admiterii greşite şi a nemotivării admiterii apelului incident al W., al cărei beneficiar real este pârâtul G..

Invocând aceleaşi cazuri de casare, dar şi pe cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut neanalizarea precizării cadrului procesual, constând în spălarea banilor pârâtului G. prin W., condamnat la 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor şi dator Statului Roman cu peste 100 milioane de euro, astfel cum s-a reţinut prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Recurenta-reclamantă a afirmat că instanţa de apel a parafat încălcarea regimului faptelor de spălare a banilor, acreditând legalitatea plăţilor din sumele fundaţiilor al căror beneficiar real este pârâtul G., astfel cum a recunoscut Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin adresa din 25 iunie 2019, deşi toate bunurile sale formează obiectul ordinului de confiscare dispus prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

A susţinut că instanţa de apel nu a analizat pe fond consecinţele încălcării regimului global de prohibire a faptelor de spălare a banilor prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce cauzează îmbogăţirea ilicită, pe cale infracţională, a W., dar şi a intimatei C. S.A., astfel cum a admis ANAF prin adresa din 25 iunie 2019.

Având în vedere că prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti s-a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor al căror beneficiar real este pârâtul G., în vederea acoperirii prejudiciului datorat statului, recurenta-reclamantă a apreciat că acesta nu poate angaja cheltuieli avocaţiale, cât timp este dator Statului Român pentru prejudiciul cauzat prin privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Chimie Alimentară, motiv pentru care a invocat frauda la lege.

Prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat greşita aplicare a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală şi a arătat că instanţa de apel nu a motivat apelul, considerând că au fost aduse critici generice hotărârii instanţei de fond, deşi la dosar există dovezi de la IJ, CSM, DNA şi Curtea de Apel Bucureşti că nu a săvârşit infracţiuni de corupţie şi luare de mită, că nu a absentat nejustificat de la instanţă şi că nu a falsificat sistemul informatic ECRIS.

8. Recursul incident al pârâtului B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul B. a criticat soluţia instanţei de apel, care a reţinut că împrejurarea conform căreia recurenta-reclamantă a indicat care va fi destinaţia eventualelor sume de bani obţinute în urma soluţionării prezentului litigiu nu este de natură să înlăture caracterul determinat, legitim, personal, născut şi actual al interesului acesteia.

Însă, raportat la starea de fapt reţinută, recurentul a afirmat că acest raţionament nu poate fi validat, în conformitate cu dispoziţiile art. 33 C. proc. civ., pentru a se reţine existenţa unui interes legitim sau personal al recurentei-reclamante.

Referitor la legitimitatea interesului, a apreciat că, în fapt, se urmăreşte executarea ordinului de recuperare a prejudiciului infracţiunii instituit prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv obţinerea unui titlu executoriu în cadrul unui proces civil având ca obiect prejudiciul de imagine, pentru suma reprezentând produsul infracţiunii a cărui existenţă a fost stabilită de către recurenta-reclamantă corelativ infracţiunii pentru care a fost condamnat pârâtul G., dar de la alte persoane decât cea care a comis infracţiunea.

Recurentul a considerat că se încearcă executarea unei hotărâri penale împotriva unor terţi, întrucât măsura dispusă faţă de condamnat nu a fost executată de către organele competente.

Prevederile art. 2 alin. (1) C. pen. stabilesc pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce pot fi adoptate faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, fiind consfinţit principiul caracterului personal al răspunderii penale (autor, instigator sau complice).

Raportat la modalitatea de formulare a acţiunii, recurentul a susţinut că scopul urmărit constă în tragerea la răspundere penală, cu privire la executarea ordinului de recuperare a produsului infracţiunii pentru care numitul G. a fost condamnat, a unor jurnalişti. Or, un astfel de demers nu poate fi considerat legitim.

Raportat la caracterul personal al interesului recurentei-reclamante, a apreciat că nici această condiţie nu este îndeplinită, inclusiv prin cererea de intervenţie principală prin care a înţeles să introducă în proces Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ca fiind beneficiara sumelor solicitate cu titlu de daune materiale.

Referitor la modificarea de acţiune, în sensul obligării pârâţilor la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 100.000.000 euro, recurentul a apreciat că aceasta nu are vreo relevanţă, deoarece s-a precizat expres că suma ce va fi obţinută va fi donată către bugetul de stat, iar modificarea acţiunii a fost cauzată de pasivitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de a recupera la bugetul de stat produsul infracţiunii şi complicităţii instituţiei în procesul de returnare a produsului infracţiunii comise de numitul G..

Recurentul a susţinut că modificarea de acţiune reprezintă o reformulare a pretenţiilor exprimate prin cererea introductivă, însă, având aceeaşi finalitate, interesul trebuie să fie real.

A făcut trimitere la încheierea de şedinţă din 6 martie 2020, pag. 6, paragr. 2, în care s-a consemnat expres că recurenta-reclamantă a susţinut în faţa instanţei de fond că la momentul formulării cererii de intervenţie forţată nu a avut cunoştinţă de poziţia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care nu a susţinut, prin întâmpinare, că se opune la executare, dar nici nu a arătat că întreprinde vreun demers prin care să execute produsul infracţiunii. Din acest motiv, recurenta-reclamantă a solicitat prorogarea discutării admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie forţată, până la formularea unui punct de vedere de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care, iniţial a fost introdusă în proces pentru considerente de opozabilitate şi pentru ca, în măsura în care vor fi acordate despăgubirile solicitate prin acţiune, acestea să-i fie plătite acestei părţi.

9. Apărările formulate în recurs

La 20 octombrie 2022, intimata W. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a invocat excepţia nulităţii, cu referire la motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează nelegala citare a acesteia şi admiterea greşită a apelului incident, precum şi la cele încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la 28 octombrie 2022, cu privire la recursul reclamantei, intimaţii-pârâţi S.C. C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice au invocat excepţia nulităţii, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 28 octombrie 2022, recurentul B. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, invocând excepţia nulităţii acestuia, pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de casare indicate. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.

10. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

10.1 Asupra recursului declarat de reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Printr-o primă critică încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii instanţei de apel, din perspectiva pronunţării deciziei recurate în lipsa unei copii lizibile de la dosar a contractului de asistenţă/reprezentare juridică, încheiat între avocatul pârâtei C. S.A. şi pârâtul G. pentru prezentul dosar, aspect ce a condus, în opina sa, la încălcarea principiului nemijlocirii, ca regulă de bază a procedurii civile.

Recurenta a menţionat că, în şedinţa publică din 23 noiembrie 2021, curtea de apel a respins cererea privind acordarea unui termen şi mijlocirea încheierii unei tranzacţii, dând eficienţă declaraţiei reprezentantului convenţional al pârâtei C. S.A., deşi acesta nu avea mandat expres din partea pârâtului G. pentru a putea formula concluzii asupra acestei chestiuni, iar pentru încheierea unor acte de dispoziţie era necesar acordul expres al părţii.

Recurenta a susţinut că, procedând în acest fel, doamna avocat X. a împiedicat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, creând prejudicii grave patrimoniului pârâtului G., iar încălcarea principiilor diriguitoare ale procesului civil este, per se, motiv de casare a hotărârii pronunţate.

Critica nu este fondată.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reiese că, prin cererea transmisă instanţei de apel prin poşta electronică la 23 noiembrie 2021 (când, prin rezoluţia administrativă din 15 septembrie 2023 s-a stabilit termen pentru soluţionarea apelurilor), recurenta-reclamantă A. a solicitat amânarea judecării cauzei, în vederea verificării procedurii de citare realizate la domiciliul său procesual ales, la Cabinet de Avocat Y., având sediul profesional în Târgu Mureş, str. x, ap. 1/A, jud. Mureş (potrivit datelor menţionate în cererea de apel).

Cererea de amânare a vizat şi perfectarea unui mandat de asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţei cu domnul avocat Z., despre care recurenta a susţinut că îi asigura reprezentarea juridică şi în alte dosare, precum şi verificarea existenţei acordului pârâtului G. cu privire la rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, prin unei tranzacţii.

Potrivit consemnărilor din cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2021 pronunţate în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a pus în discuţie, în şedinţă publică, cererea de amânare formulată de recurenta-reclamantă (care a lipsit de la dezbateri şi nu a fost reprezentată), cu privire la care doamna avocat X., apărătorul pârâţilor C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice a formulat concluzii de respingere, pe motiv că nu există o intenţie de împăcare a părţilor.

Curtea a respins cererea de amânare a judecării cauzei, întrucât a constatat că citarea recurentei-reclamante s-a realizat în mod legal, la sediul unuia dintre avocaţii care o reprezintă, la care şi-a ales domiciliul procesual (Cabinet de Avocat AA.), iar poziţia procesuală a reprezentantului convenţional al pârâţilor C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice nu a confirmat existenţa unei premise de împăcare a părţilor.

În raport de aspectele relevate, Înalta Curte nu poate reţine critica recurentei cu privire la încălcarea, de către instanţa de apel, a principiului nemijlocirii, de vreme ce aceasta vizează nemulţumiri legate de soluţia pronunţată asupra cererii de amânare a judecării cauzei, iar nu de modalitatea de administrare şi evaluare a probatoriului, în reglementarea prevederilor art. 261 C. proc. civ.

Principiul nemijlocirii este regula ce guvernează desfăşurarea procesului civil, pe baza căreia instanţa de judecată are obligaţia să cerceteze, în mod direct, toate elementele care conduc la dezlegarea cauzei, şi să constate, prin propriile metode, conţinutul faptic ce urmează a fi stabilit, înlăturând din probele administrate pe cele care nu sunt utile rezolvării acesteia. Principiul nemijlocirii presupune, totodată, administrarea probelor în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, care pronunţă hotărârea finală, în cazul în care legea nu dispune altfel (de ex. comisia rogatorie, procedura asigurării dovezilor etc).

Astfel, principiul nemijlocirii vizează valorificarea probelor în faţa instanţei învestite cu judecata litigiului, care nu se confundă cu soluţionarea cererii de amânare a judecării cauzei, întrucât această din urmă procedură presupune verificarea, de către instanţă, a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru a putea dispune în acest sens, amânarea judecăţii nefiind reglementată ca o obligaţie, ci ca o posibilitate acordată judecătorului, corelativă dreptului acestuia de a analiza temeinicia motivelor invocate în susţinerea cererii şi eventuala culpă a părţii în formularea acestei solicitări, în raport de caracterul excepţional al amânării.

Prin urmare, nu poate fi reţinută aplicabilitatea acestui principiu raportat la chestiunea incidentală a amânării cauzei a cărei legalitate a fost dedusă analizei în recurs.

De asemenea, nu se poate reţine nici aplicarea greşită în cauză a dispoziţiilor art. 82 C. proc. civ., cu privire la lipsa dovezii calităţii de reprezentant, de natură a atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în speţă, instanţa de apel a constatat că nu existau premise pentru împăcarea părţilor (la dosar nefiind depus un înscris conform art. 439 C. proc. civ., iar concluziile pârâţilor C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice, exprimate prin avocat (cu mandat de reprezentare la dosarul curţii de apel), în şedinţă publică, a fost în sensul că părţile nu încearcă să se împace.

Contrar afirmaţiilor recurentei-reclamante, prin exprimarea poziţiei procesuale cu privire la amânarea cauzei pentru încheierea unei tranzacţii, reprezentanta convenţională a pârâţilor menţionaţi nu a cauzat un prejudiciu patrimonial pârâtului G. (împrejurare care, de altfel, poate fi invocată doar de partea pretins vătămată), de vreme ce între aceştia nu era încheiat un contract de reprezentare sau de asistenţă juridică pentru prezentul litigiu, iar, potrivit motivelor expuse în cererea de amânare formulată, o invitaţie la negociere era formulată cu privire la un dosar aflat pe rolul unei alte instanţe (Tribunalul Bucureşti, dosar nr. x/2021). Or, potrivit art. 2270 C. civ., tranzacţia se întinde doar asupra cauzei cu privire la care s-a încheiat. În litigiul de faţă, concluziile formulate de doamna avocat X. au vizat poziţia procesuală a părţilor pe care le-a reprezentat în apel, conform împuternicirii avocaţiale ataşate la dosar.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că soluţionarea cererii de amânare nu depindea de depunerea la dosar a unei "copii lizibile" a contractului de asistenţă şi reprezentare juridică invocat de recurenta-reclamantă, reprezentanta convenţională a intimaţilor-pârâţi C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice neprevalându-se de încheierea unei astfel de convenţii cu intimatul-pârât G..

Ca atare, nu poate fi reţinută încălcarea vreunei norme de procedură civilă, astfel cum a solicitat recurenta-reclamantă, întrucât chestiunile mai sus analizate nu fac parte din categoria celor care ar fi condus la dezlegarea cauzei, instanţa de apel reţinând în încheierea de dezbateri din 23 noiembrie 2023 că doamna avocat X., prezentă la judecată, îi reprezenta doar pe pârâţii C. S.A., D., E., F. şi Grupul de Investigaţii Politice.

Un alt aspect criticat în cauză din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este pretinsa nelegală citare a recurentei-reclamante, ipoteză care, raportat la lucrările dosarului, nu se confirmă în cauză.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că i-a fost încălcat dreptul la apărare, ca urmare a faptului că a fost citată doar la adresa menţionată pe portalul instanţei, respectiv la Cabinet de Avocat Y., deşi a ales şi a menţionat în evidenţele Curţii de Apel Cluj să fie citată la adresa din Târgu Mureş.

Critica nu este fondată.

Prin cererea de apel, recurenta-reclamantă a arătat că domiciliază în Bucureşti, că are reşedinţa în Statele Unite ale Americii, iar domiciliul procesual ales este la adresa x@x.com, dar şi la avocat Z., cu sediul în Bucureşti, (persoană însărcinată cu primirea corespondenţei - av. Z.), la Cabinet de Avocat AA., cu sediul în Bucureşti (persoane însărcinate cu primirea corespondenţei - av. AA. şi BB.), respectiv la Cabinet de Avocat Y., cu sediul în jud. Mureş (persoana însărcinată cu primirea corespondenţei - Y.).

Conform dovezilor de înmânare aflate în dosarul instanţei de apel, comunicările prevăzute de dispoziţiile art. 471 C. proc. civ. au fost realizate, către recurenta-reclamantă, la domiciliile procesuale alese mai sus indicate, respectiv la cele trei sedii ale cabinetelor avocaţiale menţionate.

Prin cererea depusă la 29 iulie 2021, recurenta-reclamantă a arătat că solicită, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 şi art. 162 C. proc. civ., comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocat AA., cu sediul în Bucureşti.

Ca urmare a acestei cereri, apelul incident formulat de pârâtul B. i-a fost transmis recurentei-reclamante la sediul procesual ales, respectiv la Cabinet de Avocat AA., cu sediul în Bucureşti .

La aceeaşi adresă i-a fost comunicată şi citaţia pentru termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea apelurilor, 23 noiembrie 2021, dovada de înmânare a citaţiei cuprinzând semnătura şi parafa persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei din cadrul Cabinetului de Avocat AA..

Chiar dacă la termenul de judecată menţionat, când curtea a rămas în pronunţare asupra apelurilor declarate în cauză (pronunţarea fiind amânată succesiv, la data de 7 decembrie 2021, respectiv la data de 21 decembrie 2021), recurenta-reclamantă, precum şi reprezentanţii săi convenţionali au lipsit de la dezbateri, actele procesuale îndeplinite personal de aceasta la 23 noiembrie 2021 (depunerea cererii de amânare a judecării cauzei), precum şi la 7 decembrie 2021 (depunerea cererii de repunere pe rol), denotă faptul că avea cunoştinţă de termenele stabilite în cauză, precum şi de parcursul procesului.

Comunicarea deciziei civile pronunţate de instanţa de apel s-a făcut către recurenta-reclamantă A. la 6 iulie 2021, la domiciliul procesual ales prin cererea formulată la 29 iulie 2021, respectiv la adresa din Bucureşti, str. x, la Cabinet de Avocat AA. .

În raport de circumstanţele expuse, Înalta Curte constată că toate actele de procedură efectuate în apel şi, implicit, hotărârea pronunţată în cauză, nu sunt lovite de nulitate, întrucât acestea au fost comunicate (pronunţate) cu respectarea dreptului recurentei-reclamante de a-şi alege domiciliul, potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., şi, corelativ, prin îndeplinirea obligaţiei instanţei de a dispune citarea sa la persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că recurentei-pârâte nu i s-a produs vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea constata nulitatea actelor de procedură efectuate şi nici nu i s-a încălcat dreptul la apărare consacrat cu valoare constituţională în art. 24 din Constituţia României, întrucât, prin citarea sa, în mod legal, la domiciliul procesual ales în calea de atac a apelului, aceasta a avut posibilitatea şi chiar a luat cunoştinţă de toate actele de procedură efectuate în dosar, a formulat cereri şi a exercitat calea extraordinară de atac împotriva hotărârii pronunţate în apel, în scopul susţinerii intereselor sale procesuale.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa nu a analizat precizarea cadrului procesual, constând în spălarea banilor pârâtului G. prin W., arătând că pârâtul a suferit o condamnare penală prin decizia nr. 888 din 8 august 2014 a Curţii de Apel Bucureşti.

Prin alegaţiile sale reclamanta a invocat frauda la lege, afirmând că instanţa de apel nu a examinat regimul global de prohibire a faptei de spălare a banilor şi a acreditat legalitatea plăţii din sumele fundaţiei al cărui beneficiar real este pârâtul G., astfel cum a admis Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin adresa din 25 iunie 2019, dispunând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce cauzează îmbogăţirea ilicită, pe cale infracţională, a pârâtelor W. şi C. S.A., în lipsa dovezilor de efectuare a acestora.

Înalta Curte constată, cu referire la incidenţa în cauză a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că obligarea recurentei-reclamante la plata spezelor de judecată din apel a fost efectul soluţiei de respingere a căii de atac exercitate împotriva sentinţei nr. 531 din 2 noiembrie 2020 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. ("Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată").

Potrivit consemnărilor din decizia recurată, reprezentata convenţională a pârâtei C. S.A., prezentă la dezbaterile asupra apelurilor declarate în cauză, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.880,80 RON, cu titlu de onorariu de avocat, dovezile efectuării acestora aflându-se la dosarul instanţei de apel.

Ca atare, din această perspectivă critica nu este fondată.

Înalta Curte, în raport de configuraţia cazurilor de nelegalitate invocate, precum şi de obiectul cauzei deduse judecăţii, reprezentat de atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru pretinsa faptă ilicită reclamată prin cererea de chemare în judecată, constând în încălcarea dreptului la demnitate şi la reputaţie, reţine că celelalte susţineri din recurs nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale de atac, nefiind veritabile critici ale deciziei recurate prin prisma temeiului de drept indicat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci simple afirmaţii, străine de cauză, întrucât nu au legătură cu modalitatea de soluţionare pe fond a apelurilor.

Astfel, deşi recurenta a contestat admiterea greşită a apelului declarat de pârâta W. şi nemotivarea acestei soluţii de către curtea de apel, în susţinerea acestei critici nu a invocat argumente juridice care să contureze o astfel de ipoteză şi care să permită Înaltei Curţi să exercite controlul de legalitate. Or, pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita la indicarea textului de lege - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., ci este necesară o dezvoltare a motivelor acestuia, care să vizeze nelegalitatea deciziei pronunţate în faza procesuală a apelului.

Invocând cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat decizia instanţei de apel din perspectiva nemotivării apelului, precum şi din cea a greşitei aplicări a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală în sensul că nu s-a probat existenţa faptelor ilicite ce i s-au imputat.

Examinând considerentele deciziei recurate, Înalta Curte reţine că aceste motive de recurs nu sunt fondate.

În primul rând, se impune a se menţiona că hotărârea curţii de apel îndeplineşte condiţiile legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât au fost analizate, detaliat, criticile din apel ale recurentei-reclamante, care au vizat nemotivarea sentinţei apelate, lipsa de analiză a tuturor faptelor ilicite imputate pârâţilor, ignorarea principiilor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la limitele libertăţii de exprimare din perspectiva art. 10 CEDO, necercetarea fondului, respingerea tuturor probelor solicitate şi aplicarea eronată a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală (în speţă, art. 1349 şi următ. C. civ.).

În considerentele sale, curtea a constatat că instanţa de fond a motivat pertinent hotărârea recurată, aceasta conţinând argumentele care au condus la concluzia de netemeinicie a acţiunii promovate de reclamantă, precum şi răspunsul la criticile şi apărările formulate de părţi, apreciind că sentinţa se circumscrie exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.

Contrar criticilor formulate de recurenta-reclamantă prin cererea de apel, prin care s-a pretins că tribunalul nu a examinat toate faptele ilicite imputate pârâţilor, curtea a reţinut că au fost arătate concret care sunt acestea, şi anume maniera în care au fost prezentate publicului informaţiile pe parcursul emisiunilor televizate şi în cuprinsul articolelor online indicate în cuprinsul acţiunii introductive, considerentele instanţei de fond regăsindu-se la filele x din sentinţă.

Instanţa de apel a observat că, în analiza efectuată, judecătorul fondului a avut în vedere principiile statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva bunei-credinţe a ziaristului în furnizarea informaţiilor, a depunerii eforturilor în verificarea acestora şi a protecţiei garantate prin art. 10 CEDO, chiar dacă nu pot face proba verităţii, dacă s-a dovedit că au acţionat cu bună credinţă, iar, în raport de datele concrete ale speţei, a apreciat că moderatorul emisiunii sau postul de televiziune nu pot fi făcuţi răspunzători pentru afirmaţiile făcute de invitat.

Deşi a constatat că prin cererea de chemare în judecată s-a susţinut că ar constitui fapte ilicite şi afirmaţiile pârâtului G. publicate pe site-ul https:/danvoiculescu.net/blog, în condiţiile în care reclamanta s-a limitat să redea anumite fragmente din aceste articole, fără a indica în concret care dintre afirmaţiile pârâtului îmbracă forma ilicitului, curtea a apreciat că omisiunea instanţei de a analiza, în detaliu, respectivele articole nu echivalează cu o nemotivare şi, implicit, cu o nesoluţionare a fondului care să nu permită, în mod corespunzător, exercitarea controlului judiciar, precizând că argumentele sale au menirea să complinească motivarea primei instanţe, fără a fi necesară anularea sentinţei.

Instanţa de apel a arătat că nu poate fi reţinută critica recurentei-reclamante cu privire la faptul că tribunalul nu a stabilit care dintre afirmaţiile moderatorilor, invitaţilor la emisiuni sau ale autorilor articolelor de presă reprezintă fapte concrete şi care sunt judecăţi de valoare, de vreme ce o astfel de analiză s-a făcut în considerentele sentinţei.

Raportat la conţinutul concret al afirmaţiilor pârâtului B., din cuprinsul articolului online intitulat "Judecătorii A. şi Q. - plutonul de execuţie folosit de sistemul securist", publicat pe site-ul www.x.ro, curtea a reţinut că se poate observa cu uşurinţă că nu are caracter injurios, dispreţuitor, umilitor ori calomnios, nefiind de natură a vătăma onoarea ori reputaţia reclamantei, nefăcând referire la viaţa privată a acesteia.

Curtea a constatat că acestea reprezintă afirmaţii factuale (referitoare la sancţiunea excluderii aplicată reclamantei) şi judecăţi de valoare, circumscrise libertăţii de exprimare, iar nu fapte denigratoare, de natură să afecteze dreptul la reputaţie al recurentei-reclamante.

Instanţa de apel a notat că elementele esenţiale care se cuvin a fi luate în considerare, în aprecierea respectării limitelor libertăţii de exprimare, din perspectiva jurisprudenţei instanţei de contencios european, au fost analizate concret de instanţa de fond, care nu s-a limitat la redarea unor considerente pur teoretice şi nici la o aplicare formală a principiilor ce guvernează libertatea de exprimare.

Ca urmare a lecturării încheierii din 8 octombrie 2020 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, curtea a observat că nu au fost respinse în bloc toate probele propuse de reclamantă, ci dimpotrivă, instanţa a încuviinţat proba cu înregistrările audio-video depuse la dosarul cauzei, iar soluţia de respingere a vizat doar anumite probe determinate, pe motiv că nu au avut caracter util şi concludent, respectând dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, examinat din perspectiva pretinsei încălcări a dispoziţiilor art. 1349 şi următ. C. civ., se constată că instanţa de apel l-a examinat detaliat, redând, în mod exhaustiv, motivele pentru care a apreciat că faptele imputate pârâţilor nu îmbracă forma ilicită, iar prejudiciul reclamat prin cererea de chemare nu poate fi reţinut.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte nu poate constata incidenţa cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât motivarea deciziei recurate se circumscrie dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., asupra hotărârii putând fi exercitat controlul de legalitate.

În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat generic greşita aplicare, de către instanţa de apel, a normelor ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a exercitat controlul judiciar asupra sentinţei apelate în limitele devoluţiunii în apel, prin raportare la verificarea îndeplinirii condiţiilor art. 1349 şi următ. C. civ. şi art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale în speţă, constatând că este corectă soluţia tribunalului, prin care s-a stabilit că nu se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor pentru faptele ilicite imputate, întrucât acestea nu intră în sfera delictelor civile cauzatoare de prejudicii.

Această concluzie s-a impus în urma evaluării ansamblului probatoriu administrat în cauză, pe care curtea l-a raportat la susţinerile recurentei-reclamante din acţiunea introductivă de instanţă, modificată, indicate în mod explicit ca având efect prejudiciator, fără a-şi extinde analiza asupra emisiunilor sau articolelor al căror conţinut nu a fost precizat în acţiune, pe care a constatat că nici tribunalul nu le-a examinat în cuprinsul sentinţei şi în legătură cu care recurenta nu a formulat critici prin cererea de apel.

Stabilite fiind astfel limitele de analiză a cauzei (tantum devolutum quantum apellatum), Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut aplicarea normelor legale reclamate a fi fost încălcate în cauză (art. 1349 şi următ. C. civ.), cât şi a principiilor constituţionale şi a celor dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare, reţinând că, pentru atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei autorului faptei ilicite, situaţie care nu se identifică în speţă.

Înalta Curte constată că, în condiţiile în care recurenta-reclamantă nu a indicat în concret, în raport de elementele răspunderii civile delictuale analizate în cauză, care sunt aspectele de nelegalitate ce pot fi imputate hotărârii instanţei de apel, critica nu poate fi examinată în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la recursul declarat împotriva încheierilor pronunţate în dosarul nr. x/2019, în lipsa unor critici din care să rezulte motivele de nelegalitate a acestora, Înalta Curte nu va putea exercita controlul de legalitate nici asupra acestor hotărâri.

De altfel, încheierile pronunţate de curtea de apel în dosarul menţionat au caracter preparatoriu, cuprinzând dezbaterile asupra apelului şi dispoziţia instanţei de amânare a pronunţării, la 7 decembrie 2021, respectiv la 21 decembrie 2021. Singura măsură dispusă de instanţa de apel prin încheierea din 23 noiembrie 2021 a fost aceea de respingere a cererii de amânare a judecării cauzei, pe care, însă, recurenta-reclamantă a criticat-o prin intermediul recursului formulat împotriva deciziei nr. 419A din 21 decembrie 2021 şi care a fost analizat de Înalta Curte în considerentele anterior expuse.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, conform art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 419/A din 21 decembrie 2021 şi a încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

10.2 Recursul incident al pârâtului B.

Analizând recursul incident formulat de pârâtul B., Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile invocate pe calea recursului incident, pârâtul B. a combătut soluţia pronunţată de instanţa de apel asupra excepţiei lipsei de interes a recurentei-reclamante în promovarea acţiunii civile, invocate prin apelul incident declarat în cauză, cu privire la care s-a reţinut că împrejurarea conform căreia aceasta a indicat care va fi destinaţia eventualelor sume obţinute cu titlu de despăgubiri în urma soluţionării litigiului nu este de natură să înlăture caracterul determinat, legitim, personal, născut şi actual al interesului său. Raportat la situaţia de fapt constatată, recurentul-pârât a susţinut că nu poate fi validată aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., în sensul existenţei unui interes legitim sau personal al recurentei-reclamante.

Analizată din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia critica mai sus menţionată i se circumscrie, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acesteia.

Potrivit art. 30 alin. (1) C. proc. civ., "Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente."

Art. 32 alin. (1) din acelaşi act normativ reglementează condiţiile de exercitare a acţiunii civile, printre acestea regăsindu-se, la lit. d), justificarea unui interes.

Conform art. 33 teza I C. proc. civ., "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual."

Interesul, înţeles ca una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, constă în folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica declanşarea procedurii judiciare. Acesta trebuie să îndeplinească anumite condiţii, şi anume să fie legitim, adică să corespundă cerinţelor legii materiale şi procesuale, să fie personal, ceea ce înseamnă că folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare să aparţină celui care recurge la acţiune, să fie născut şi actual, adică să existe la momentul formulării cererii.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile ori a unei căi de atac sau de a invoca o anumită critică în raport cu modalitatea de soluţionare a unui litigiu, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale formulate.

Existenţa interesului se impune a fi examinată pe tot parcursul procesului, nu numai cu privire la cererea introductivă de instanţă, ci în cazul tuturor actelor de procedură îndeplinite de părţi.

În cauză, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, recurenta-reclamantă A. a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, modificată, obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 100.000.000 euro, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea dreptului la demnitate şi la imagine, prin afirmaţiile lansate de pârâţi într-o serie de emisiuni TV, precum şi prin articolele de presă publicate. Cu referire la recurentul-pârât, aceasta a invocat prin difuzarea, pe site-ul ziardecluj.ro, de către B., a unui articol care ar fi avut acelaşi efect.

Recurenta-reclamantă a precizat că suma ce urmează a fi stabilită cu titlu de daune morale reprezintă compensaţii pentru defăimare, echivalente cu sumele ce se cuvin statului, spoliat prin săvârşirea de infracţiuni, iar modalitatea în care doreşte să dispună de sumele ce îi vor fi acordate nu poate fi cenzurată de instanţă.

Invocând principiul ubi lex non distinguit, nec nos distunguere debemus, recurenta-reclamantă a susţinut că justifică interes procesual, întrucât solicită acordarea daunelor morale ca echivalent al sumelor ce se cuvin statului pentru executarea unui ordin de confiscare şi aducerii la buget a sumelor ce se impun a fi recuperate, din acest motiv procedând şi la chemarea în judecată, pe temeiul dispoziţiilor art. 68 C. proc. civ., a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ar putea justifica un interes similar cu al său.

În acest context procesual, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în promovarea acţiunii, arătând că, prin intermediul acesteia se urmăreşte executarea ordinului de recuperare a prejudiciului constatat prin decizia penală nr. 888 din 8 august 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, cu titlu de daune morale, corelativ sumei ce reprezintă produsul infracţiunii, a cărei existenţă a fost stabilită prin hotărârea penală menţionată, şi prin care a fost condamnat pârâtul G.. Recurentul a arătat că recuperarea prejudiciului se doreşte să se facă de la alte persoane faţă de cea care a comis infracţiunea, deşi răspunderea penală poate fi angajată doar faţă de cele care au participat la săvârşirea infracţiunii, în calitate de autor, instigator sau complice.

Excepţia lipsei de interes a fost respinsă prin sentinţa instanţei de fond, soluţia fiind menţinută şi prin decizia curţii de apel, ca urmare a învestirii sale cu soluţionarea acesteia pe calea apelului incident.

Soluţia instanţei de apel este justă, de vreme ce promovarea în justiţie a acţiunii civile de către recurentă a avut un scop legitim (repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat de pârâţi, în exercitarea activităţii jurnalistice), personal (prin acţiune reclamându-se încălcarea unor drepturi cu privire la persoana sa, iar folosul practic al acţiunii, respectiv acordarea despăgubirilor ca urmare a acestei încălcări îi aparţine reclamantei), precum şi născut şi actual (fiind contemporan, în raport de formularea cererii de chemare în judecată şi săvârşirea pretinselor fapte ilicite imputate pârâţilor).

Promovarea în justiţie a unei acţiuni civile cere o justificare distinctă, care nu constă în interesul material sau moral care formează substanţa dreptului subiectiv reclamat, ci este în legătură cu condiţiile de exercitare a acesteia, apte să declanşeze activitatea jurisdicţională cu privire la ceea ce s-a reclamat.

Aşadar, faptul că, prin actele procesuale îndeplinite în cauză, recurenta-reclamantă a arătat că sumele pe care le va primi cu titlu de daune morale urmează a fi folosite în scopul acoperirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni, nu poate acredita ipoteza lipsei interesului recurentei-reclamante în promovarea acţiunii civile, de vreme ce condiţiile pentru promovarea acesteia se circumscriu condiţiilor legale ale art. 33 C. proc. civ., iar finalitatea litigiului (atragerea răspunderii civile delictuale a pârâţilor) este corelativă realizării unor drepturi subiective recunoscute de lege (dreptul la imagine şi la reputaţie).

Precizarea, în faţa instanţei, a destinaţiei pe care partea urmăreşte să o dea sumelor obţinute cu titlu de daune morale, este irelevantă sub acest aspect, reprezentând o chestiune ce excedează momentului judecării cauzei, situându-se în timp ulterior pronunţării unei hotărâri definitive asupra acesteia.

Faţă de aceste argumente, se constată că cererea de recurs promovată de recurenta-reclamantă nu este lipsită de interes, demersul procesual având finalitate practică, din punct de vedere juridic.

În concluzie, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul incident formulat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 419/A din 21 decembrie 2021.

În baza art. 453 alin. (3) C. proc. civ., fiind partea care a pierdut procesul, Înalta Curte va dispune obligarea recurentei-reclamante A. la plata către intimaţii-pârâţi E., F., D., S.C. C. S.A. şi Grupul de Investigaţii Politice a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs (onorariu de avocat), efectuarea acestora fiind dovedită cu factura x din 29 noiembrie 2022 şi cu extrasul de cont emis de CC., onorariul menţionat fiind redus conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din acelaşi act normativ, apreciindu-se că valoarea iniţială onorariului, în cuantum de 17.587,96 RON, pretins de intimaţi, nu se justifică faţă de complexitatea cauzei şi de munca efectiv îndeplinită de avocat în cadrul procedurii derulate în etapa recursului.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului acestora (cauza Iatridis împotriva Greciei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 419/A din 21 decembrie 2021 şi a încheierilor pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Respinge, ca nefondat, recursul incident formulat de pârâtul B. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimaţii-pârâţi E., F., D., S.C. C. S.A. şi Grupul de Investigaţii Politice a sumei de 10.000 RON, redusă conform dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.