Moral damages for stray dog injury: dismissal of incidental appeal as ineffective following defendant's renunciation of main appeal

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 23 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Administrativ Teritorială Mediaş şi Primarul Municipiului Mediaş, obligarea acestora la plata, în solidar, a daunelor morale în cuantum de 75.000 de euro pentru minora C., precum şi la plata daunelor morale pentru părinţii acesteia, în cuantum de 30.000 de euro, actualizate cu dobânda legală la data plăţii efective, pentru prejudiciul cauzat minorei prin muşcătura unui câine fără stăpân, şi pentru prejudiciul de afecţiune prin lezarea personalităţii afective cauzat părinţilor, urmare a incidentului produs asupra copilului minor la 6 iunie 2019.

2. Hotărârea Tribunalului Sibiu

Prin sentinţa nr. 400 din 13 mai 2021, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Mediaş, invocată de pârâţi şi a respins, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acţiunea civilă a reclamanţilor A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., împotriva acestui pârât. A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Mediaş. A obligat-o pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaş la plata, către reclamanţi, a sumei de 12.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs minorei C., precum şi a sumei de 5.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs reclamanţilor A. şi B., sume ce urmau a fi actualizate cu dobânda legală de la data scadenţei (rămânerea definitivă a hotărârii), până la data plăţii efective. A respins în rest acţiunea civilă. A obligat-o pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaş la plata către reclamanţi a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli parţiale de judecată. A obligat-o pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaş la plata către stat a sumei de 1.783,45 RON, reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat reclamanţilor prin încheierea din 21 noiembrie 2019 a Tribunalului Sibiu, în limita pretenţiilor admise, diferenţa până la suma de 11.009 RON rămânând în sarcina statului.

3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia

Prin decizia nr. 1802 din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaş, împotriva sentinţei nr. 400 din 13 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă. A schimbat, în parte, sentinţa atacată, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor, pe care le-a stabilit la suma de 7.000 euro (echivalentă în RON la cursul BNR de la data plăţii), pentru prejudiciul produs minorei C., şi la suma de 3.000 euro (echivalentă în RON la cursul BNR de la data plătii), pentru prejudiciul produs reclamanţilor A. şi B.. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. A respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., împotriva aceleiaşi sentinţe. A stabilit că cheltuielile judiciare, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia au fost scutiţi apelanţii-reclamanţi prin încheierea din 4 mai 2022 a Tribunalului Sibiu rămân în sarcina statului. I-a obligat pe reclamanţi să plătească pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaş suma de 3.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată parţiale în apel.

4. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat recurs principal pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaş şi recurs incident reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C..

5. Înregistrarea recursurilor pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 decembrie 2023, fiind repartizate aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 9 ianuarie 2023, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., iar prin rezoluţia din 10 aprilie 2023, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursurilor la 28 septembrie 2023.

6. Motivele de recurs

6.1 Recursul principal, declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaş

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Mediaş, prin primar, a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, întrucât curtea, admiţând apelul principal, avea obligaţia sa respingă acţiunea reclamanţilor, astfel cum s-a solicitat, iar această soluţie ar fi condus la respingerea petitului privitor la daunele morale.

A susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii, instanţa contrazicându-se prin admiterea apelului pârâtului şi schimbarea în parte a sentinţei atacate, sub aspectul cuantumului daunelor morale, soluţia firească fiind admiterea apelului şi respingerea, în totalitate, a acţiunii reclamanţilor.

Recurentul-pârât a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv pentru care a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A menţionat că instanţele de apel şi de fond au reţinut culpa recurentului-pârât ca urmare a unor greşeli de judecată rezultate din modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Or, contrar celor reţinute de instanţele de fond şi de apel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese că pârâtul şi-a îndeplinit obligaţiile legale pentru soluţionarea problemei câinilor fără stăpân de pe teritoriul Municipiului Mediaş.

Astfel, în anul 2018, între Direcţia de Administrare a Domeniului Public Mediaş (Consiliului Local Mediaş, care are gestiunea directa a activităţii de gestionare a câinilor fără stăpân) şi societatea D. S.R.L. a fost încheiat contractul de prestări servicii specializate, înregistrat la DADP Mediaş, sub nr. x/16.05.2018, iar la societatea D. S.R.L. sub nr. x/16.05.20L8, contract care şi-a produs efectele până la 31 decembrie 2018.

În cursul anului 2019 a fost adoptată HCL nr. 42 din 25 februarie 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Municipiul Mediaş, a caietului de sarcini şi a contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului menţionat, care prevede, la art. 2 alin. (1), că activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân, atribuită prin gestiune directă DADP Mediaş, va înceta la data încheierii contractului de delegare.

Recurentul-pârât a arătat că a făcut dovada, prin înscrisurile depuse la dosar, a faptului că s-a demarat procedura de atribuire a contractului de delegare, fiind publicat pe SEAP anunţul aferent, încă din 25 martie 2019, însă, pentru că nu s-a depus nicio ofertă până la termenul limită, această procedură a fost reluată, fără a fi finalizată prin semnarea unui contract de delegare.

În luna iunie 2019, s-a încheiat un nou contract de prestări servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, între DADP Mediaş şi D. S.R.L., înregistrat la DADP Mediaş sub nr. x din 18 iunie 2019, iar la D. S.R.L. sub nr. x din 18 iunie 2019, contract care îşi va produce efectele până la finalizarea procedurii de atribuire privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Municipiul Mediaş.

Recurentul-pârât a mai susţinut că instanţa de fond a considerat că aceste aspecte nu sunt relevante în cauză.

A făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României), învederând că gestionarea problemei câinilor fără stăpân este o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat. Dacă ar fi altfel, aceasta s-ar transforma într-o sarcină imposibilă sau exorbitantă. Recurentul-pârât nu a avut cunoştinţă de existenţa unui risc real şi imediat pentru fiica reclamanţilor, mai ales că, până la producerea incidentului din 6 iunie 2019, deşi prezenţa câinelui în zonă era cunoscută de locatarii blocului în care locuiesc reclamanţii, dar şi de către aceştia, nu a fost formulată vreo sesizare, care să conducă la ridicarea câinelui din zonă şi, astfel, la evitarea pericolului.

Instanţa de apel nu a avut în vedere apărările recurentului-pârât şi nu a analizat obiectiv împrejurările cauzei în raport de probele administrate, care fac dovada culpei reclamanţilor.

Deşi recurentul-pârât a probat existenţa unor cauze exoneratoare de răspundere, în sensul art. 1380 C. civ., instanţele anterioare nu au ţinut cont de acest aspect, apreciind că este antrenată răspunderea civilă delictuală pentru omisiunea acestuia de a lua măsurile cuvenite.

Recurentul-pârât a afirmat că, în mod nejustificat instanţele au dispus obligarea sa la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral invocat de către reclamanţi, actualizat cu dobânda legală, în condiţiile în care, din probele administrate nu a rezultat raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Trecând peste faptul că niciuna dintre instanţe nu a stabilit, fără echivoc, faptul că acest câine are sau nu stăpân, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2022, iar simpla menţionare a unui articol dintr-un act normativ nu este suficientă pentru clarificarea situaţiei de fapt.

6.2 Recursul incident formulat de reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că decizia instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, reglementate de art. 1385 C. civ., precum şi a jurisprudenţei obligatorii a Curţii Europene de Justiţie.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că, în mod nelegal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Mediaş, întrucât, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a stabilit că unităţile administrativ teritoriale sunt considerate proprietarele câinilor fără stăpân, iar omisiunea luării măsurilor legale de către acestea, conform art. 7 din O.U.G. nr. 55/2002 constituie faptă ilicită (decizia nr. 1054/4.06.2020 a ÎCCJ).

De asemenea, au menţionat că, într-o decizie pronunţată în dosarul nr. x/2016, într-o speţă similară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că primarul, ca instituţie, răspunde de activitatea serviciilor publice, iar, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, acesta stă în judecată, ca reprezentant legal al instituţiei, când nu îşi respectă obligaţiile proprii, cum este cea a aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 55/2002, O.U.G. nr. 155/2001 şi H.G. nr. 1059/2013.

Or, fapta ilicită reclamată în prezenta cauză constă în neaplicarea prevederilor legale cu privire la animalele fără stăpân de pe străzile oraşului Mediaş, acesta neavând încheiat un contract cu un serviciu de ecarisaj.

Recurenţii-reclamanţi au învederat că decizia recurată nu respectă exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cercetate motivele de apel invocate şi nefăcându-se o evaluare completă a probatoriului, iar acest aspect echivalează cu o necercetare corespunzătoare a fondului raportului juridic litigios. De asemenea, instanţa de apel nu a prezentat nici propriul raţionament juridic, ci a procedat la redarea unor susţineri ale pârâţilor, pe care şi le-a însuşit fără a lua în considerare probatoriul administrat de reclamanţi şi respingând apelul acestora fără nicio motivare.

Deşi au indicat, ca motiv al reducerii daunelor morale acordate, practica instanţelor judecătoreşti, curtea nu a menţionat un text jurisprudenţial sau o speţă similară, care să demonstreze că practica instanţelor naţionale în materie este alta, respectiv acordarea unor daune mai mici, în situaţii asemănătoare.

De asemenea, nu a arătat care sunt motivele pentru care apelul reclamanţilor nu era admisibil, chestiune care loveşte de nelegalitate decizia pronunţată.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că, prin neluarea în considerare a argumentelor şi a probatoriului administrat, li s-a produs o vătămare procesuală ce poate fi înlăturată doar prin casarea deciziei atacate şi prin trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca o garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Invocând aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1385 C. civ., au afirmat că decizia recurată a fost dată cu nerespectarea principiilor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care sunt obligatorii pentru instanţele din România, prin asigurarea proporţionalităţii rezonabile între prejudiciu, intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

Au arătat că, în cauză este vorba despre prejudicii ce alterează sănătatea şi imaginea fizică a persoanei şi care aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la viaţă, la sănătate şi la integritate fizică şi psihică.

În ceea ce o priveşte pe C., recurenţii-reclamanţi au specificat că este vorba despre un prejudiciu estetic (rezultat de natură nepatrimonială concretizat în alterarea aspectului fizic al persoanei, susceptibilă de a cauza suferinţe), dar şi de un prejudiciu psihic, cauzat de spaimă, frică, sperietură, ca urmare a agresiunii animalului şi de durerea, trauma şi disconfortul creat prin internarea suferită, de intervenţia de suturare a plăgii, de vaccinarea antirabică deosebit de dureroasă, dar şi de o nouă intervenţie chirurgicală recomandată de medici pentru atenuarea prejudiciului estetic suferit.

Recurenţii-reclamanţi au susţinut că aspectul fizic actual poate evolua în viitor, în funcţie de circumstanţe necunoscute la acest moment, iar, pentru eliminarea cicatricei, cu toate consecinţele sale fizice şi psihice fireşti, procesul medical nu s-a încheiat, fiind recomandată o intervenţie chirurgicală viitoare pentru atenuarea cicatricii de la nivelul piciorului, dar şi examen psihologic de durată. În acest caz, au apreciat că elementul aleatoriu care afectează cuantumul prejudiciului nu trebuie să constituie o piedică în repararea acestuia întrucât se poate repara si prejudiciul viitor.

De asemenea, au reclamat producerea unui prejudiciu personal, arătând că suferinţa determinată de atacul câinelui a condus la pierderea sarcinii de către recurenta-reclamantă.

Au invocat dispoziţiile art. 253 alin. (4) teza 1 C. civ., conform cărora, în calitate de persoane prejudiciate, pot cere despăgubiri sau o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile.

Au precizat că daunele morale solicitate reprezintă echivalentul suferinţei psihice la care au fost supuşi, începând cu 6 iunie 2019, până în prezent. Chiar în ipoteza, nereală, în care starea de sănătate a minorei ar fi pe deplin normală (aspect care nu prezintă interes raportat la obiectul litigiului), recurenţii-reclamanţi au arătat că sunt îndreptăţiţi să beneficieze de daune morale pentru suferinţa încercată de la momentul incidentului, acestea trebuind a fi acordate în integralitatea lor.

Prejudiciul, stabilit la suma de 5000 de euro pentru părinţii minorei, nu a fost acordat doar pentru pierderea sarcinii sau, în mod exclusiv, pentru acest lucru, astfel cum s-a menţionat în decizia recurată.

7. Apărările formulate în cauză

La 16 februarie 2023, reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali al minorei C., au depus întâmpinare la recursul pârâtului Municipiul Mediaş, prin primar, prin care au invocat excepţia tardivităţii recursului formulat de această parte. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 13 martie 2023, recurentul Municipiul Mediaş, prin primar, a depus răspuns la întâmpinarea recurenţilor-reclamanţi, iar prin cererea formulată la 30 martie 2023, a arătat că renunţă la judecata recursului. Cererea de renunţare a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi.

Prin cererea depusă la 25 septembrie 2023, recurenţii-reclamanţi au solicitat să se ia act de cererea recurentului-pârât cu privire la renunţarea la judecata recursului, să se desfiinţeze decizia recurată, iar pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 RON, depunând la dosar dovada efectuării acestora. Totodată, au solicitat ca instanţa să aprecieze asupra admisibilităţii recursului incident declarat în cauză.

Prin rezoluţia din 10 aprilie 2023, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului, în şedinţa publică din 28 septembrie 2023, cu citarea părţilor.

La termenul menţionat, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinare de recurenţii-reclamanţi şi a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra cererii de renunţare la judecata recursului, formulate de recurentul Municipiul Mediaş, prin primar, urmând a examina şi efectele pe care aceasta le produce asupra recursului incident declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., din perspectiva dispoziţiilor art. 472 şi art. 494 C. proc. civ.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

8.1. Examinând solicitarea recurentului-pârât Municipiul Mediaş, prin primar, de renunţare la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre".

În esenţă, renunţarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziţie al reclamantului, în calitatea sa de iniţiator al demersului judiciar, de a renunţa la soluţionarea unei cauze, fără a avea obligaţia de a-şi justifica manifestarea de voinţă şi fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privinţa acesteia. Renunţarea poate viza şi judecarea unei căi de atac, prin achiesarea părţii ce a exercitat calea de atac la hotărârea atacată.

În speţă, la 30 martie 2023, recurentul-pârât Municipiul Mediaş, prin primar, a formulat, în contradictoriu cu recurenţii-reclamanţi A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., cerere de renunţare la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 406 coroborate cu cele ale art. 409, art. 463 alin. (1) şi art. 491 C. proc. civ.

Prin cererea transmisă la 25 septembrie 2023, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea cererii de renunţare la judecata recursului formulate de către recurentul-pârât Municipiul Mediaş, prin primar, solicitând obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecate efectuate în faza de recurs.

Faţă de această împrejurare, văzând poziţia procesuală exprimată de recurentul pârât, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 463 C. proc. civ., sens în care va lua act de renunţarea la judecata recursului declarat de Municipiul Mediaş, prin primar împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

8.2 Examinând recursul incident al reclamanţilor A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., în raport de aspectele menţionate în cererea depusă la 25 septembrie 2023, Înalta Curte constată următoarele:

Conform art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 488 rămân aplicabile."

Art. 472 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că, "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe"; (alin. (2) "Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect."

Înalta Curte, dând eficienţă acestor prevederi legale, precum şi manifestării de voinţă a recurenţilor-reclamanţi, care au solicitat ca, în raport de cererea de renunţare la judecata recursului, formulată de pârât, să se aprecieze asupra admisibilităţii recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, în aplicarea dispoziţiilor art. 491 alin. (1) coroborate cu cele art. 472 alin. (2) C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, ca rămas fără efect.

Deşi la dosar a fost depusă dovada efectuării cheltuielilor de judecată de către recurenţii reclamanţi, dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi reţinute în cauză întrucât textul de lege menţionat nu distinge în raport de natura căilor de atac iar ambele părţi au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, care a fost respins.

Prin urmare, prin raportare la soluţia pronunţată în propria cale de atac promovată, nu poate fi reţinută o culpă procesuală având ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va lua act de renunţarea recurentului-pârât Municipiul Mediaş, prin primar, la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, va respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., împotriva aceleiaşi decizii, şi va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurentului-pârât Municipiul Mediaş, prin primar, la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamanţii A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C., împotriva aceleiaşi decizii.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenţii-reclamanţi A. şi B., în nume propriu şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorei C..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.