Expropriation Compensation Valuation: Correlation of Notarial Public Chamber Appraisals with Market Value Criteria Under Law No. 255/2010 and Law No. 33/1994

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 5 decembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2012, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Metrorex S.A., în principal, obligarea acestuia la plata despăgubirii cuvenite pentru exproprierea terenului situat în Bucureşti, Calea x, lotul III, 110 mp din lotul VI şi lotul VII, în vederea realizării lucrării de interes naţional "Racorduri la Reţeaua de Metrou din Bucureşti, Tronson I - N. Grigorescu (Sălăjan) - Linia de Centura şi Tronson II - Gara de Nord - Basarab-Laromet", despăgubire alcătuită din valoarea de circulaţie a imobilului (5.705,7 RON/mp), actualizată cu rata inflaţiei începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009) şi până la data plăţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1.65 RON/mp/lună), începând cu 1 august 2009 şi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii; în subsidiar, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere şi a hotărârii de stabilire a despăgubirii pentru exproprierea terenului situat în Bucureşti, Calea x, lotul III, 110 mp din lotul VI şi lotul VII, precum şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului, începând cu 1 august 2009, până la plata despăgubirii pentru exproprierea terenului.

Prin cererea modificatoare depusă la 8 iunie 2012, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Metrorex S.A., Statul Român, prin Metrorex S.A., şi Metrorex S.A., anularea parţială a hotărârii nr. 4 din 30 martie 2012, în partea referitoare la stabilirea despăgubirii pentru terenul situat în Bucureşti, Calea x, lotul VII (256 mp), precum şi stabilirea şi obligarea pârâţilor la plata către ambii reclamanţi, în cote egale, a despăgubirii datorate pentru exproprierea acestui teren, compusă din valoarea de circulaţie a imobilului (1.460.659,20 RON), actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009), până la data plaţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1,65 RON/mp/lună), calculată începând cu 1 august 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii; anularea parţială a hotărârii nr. 5 din 30 martie 2022, în partea referitoare la stabilirea despăgubirii pentru terenul situat în Bucureşti, Calea x, 110 mp din lotul VI, precum şi stabilirea şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantul A. a despăgubirii datorate pentru exproprierea acestui teren, compusă din valoarea de circulaţie a imobilului (627.627 RON), actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009), până la data plăţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1,65 RON/mp/lună), calculată începând cu 1 august 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii; obligarea pârâţilor la emiterea deciziei de expropriere a terenului situat în Bucureşti, Calea x, lotul III (248 mp), precum şi a hotărârii de stabilire în favoarea ambilor reclamanţi (în cote egale) a despăgubirii datorate pentru exproprierea acestui teren, compusă din valoarea de circulaţie a imobilului (1.415.013,60 RON), actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009), până la data plăţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1,65 RON/mp/lună), calculată începând cu 1 august 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.

Prin cererea înregistrată la 11 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2012, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Metrorex S.A., şi Metrorex S.A., anularea parţială a hotărârii nr. 4 din 30 martie 2012, respectiv în partea referitoare la stabilirea despăgubirii pentru terenul situat în Bucureşti, Calea x, lotul VII (256 mp), precum şi stabilirea şi obligarea pârâţilor la plata către ambii reclamanţi, în cote egale, a despăgubirii datorate pentru exproprierea acestui teren, compusă din valoarea de circulaţie a imobilului (1.460.659,20 RON), actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009), până la data plaţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1,65 RON/mp/lună), calculată începând cu 1 august 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii; anularea parţială a hotărârii nr. 5 din 30 martie 2022, respectiv în partea referitoare la stabilirea despăgubirii pentru terenul situat în Bucureşti, Calea x, 110 mp din lotul VI, precum şi stabilirea şi obligarea pârâţilor la plata către reclamantul A. a despăgubirii datorate pentru exproprierea acestui teren, compusă din valoarea de circulaţie a imobilului (627.627 RON), actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009), până la data plăţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1,65 RON/mp/lună), calculată începând cu 1 august 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii; obligarea pârâţilor la emiterea deciziei de expropriere a terenului situat în Bucureşti, Calea x, lotul III (248 mp), precum şi a hotărârii de stabilire în favoarea ambilor reclamanţi (în cote egale) a despăgubirii datorate pentru exproprierea acestui teren, compusă din valoarea de circulaţie a imobilului (1.415.013,60 RON), actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data efectuării raportului de evaluare (30.04.2009), până la data plăţii efective, precum şi din lipsa de folosinţă a imobilului (1,65 RON/mp/lună), calculată începând cu 1 august 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii.

Prin încheierea de şedinţă din 2 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a dispus conexarea dosarului nr. x/2012 la dosarul nr. x/2011.

2. Judecata la fond şi hotărârea acestei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 7 septembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia necompetenţei funcţionale, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect, A calificat excepţia inadmisibilităţii, ca fiind o apărare de fond. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi Metrorex S.A. şi a constatat că are calitate procesuală pasivă în cauză doar pârâtul Statul Român, prin Metrorex S.A..

Prin sentinţa nr. 1897 din 26 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunile conexe şi a modificat în parte hotărârea nr. 4 din 30 martie 2012, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, stabilindu-le la suma de 867.785,728 RON, compusă din valoarea de circulaţie a terenului expropriat, în suprafaţă de 256 mp, situat în Bucureşti, Calea x (lotul VII), în cuantum de 463.971,328 RON (calculată la valoarea de 415 euro/mp, raportat la cursul valutar din 15.03.2012), ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la 30 martie 2012, până la data plăţii efective, şi din lipsa de folosinţă în cuantum de 403.814,40 RON, pentru perioada 1 august 2009 - 14 martie 2012 (calculată la valoarea de 1,65 RON/mp).

A modificat în parte hotărârea nr. 5 din 30 martie 2012, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, şi a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate de expropriator reclamanţilor la suma de 372.876,68 RON, compusă din valoarea de circulaţie a terenului expropriat în suprafaţă de 110 mp, situat în Bucureşti, Calea x (lotul VI), în cuantum de 199.362,68 RON (calculată la valoarea de 415 euro/mp, raportat la cursul valutar din 15 martie 2012), ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la 30 martie 2012, până la data plăţii efective, şi din lipsa de folosinţă în cuantum de 173.514 RON, pentru perioada 1 august 2009 - 14 martie 2012 (calculată la valoarea de 1,65 RON/mp).

L-a obligat pe pârât să emită decizie de expropriere pentru terenul în suprafaţă de 239 mp, situat în Bucureşti, Calea x, sector 1 (lotul III), şi hotărâre de stabilire a despăgubirii în cuantum de 745.150,982 RON, compusă din valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 194 mp, în cuantum de 351.603,272 RON (calculată la valoarea de 415 euro/mp, raportat la cursul valutar din 15 martie 2012), ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la 14 martie 2012, până la data plăţii efective, din valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 45 mp, în cuantum de 87.532,11 RON (calculată la valoarea de 438 euro/mp, raportat la cursul valutar din 21 iulie 2014), ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective, şi din lipsa de folosinţă în cuantum de 306.015,6 RON, calculată pentru terenul în suprafaţă de 194 mp şi pentru perioada 1 august 2009 - 14 martie 2012 (la valoarea de 1,65 RON/mp).

L-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată în sumă de 5.700 RON.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut că, prin H.G. nr. 1003/25.06.2004, în conformitate cu Legea nr. 33/1994, a fost declarată de utilitate publică lucrarea de interes naţional "Racorduri la reţeaua de metrou din Bucureşti, Tronson I: N. Grigorescu (Sălăjan) - Linia de Centură şi Tronson II: Gara de Nord-Basarab-Laromet". Prin procesul-verbal din 22.04.2004, s-a consemnat rezultatul cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice a lucrării de interes naţional. Actul de declarare a utilităţii publice a fost publicat în ziarul C. din 07.05.2009 şi s-a afişat la sediul Consiliului Local Sector 1 Bucureşti, conform procesului-verbal nr. x/13.05.2009, precum şi la sediul Consiliului Local Sector 3 Bucureşti, conform procesului-verbal nr. x/13.05.2009.

La 13.05.2009, în baza dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 33/1994 şi ale H.G. nr. 1003/2004, a fost afişată lista imobilelor ce urmau să fie expropriate.

Prin raportul de evaluare efectuat de expertul ANEVAR D., acreditat de Ministerul Justiţiei, s-a stabilit valoarea despăgubirilor, la 30 aprilie 2009, la suma de 322.129,50 RON, echivalentă a 77.000 euro (700 euro/mp).

Prin notificarea nr. x/06.05.2009 transmisă de pârât, a fost propusă reclamanţilor suma de 1.475.938,80 RON, cu titlu de despăgubire, pentru imobilul situat în Bucureşti, Calea x, lotul III (248 mp) şi lotul VII (256 mp). Prin notificarea nr. x/17.09.2009, a fost propusă reclamanţilor suma de 322.129,50 RON, cu titlu de despăgubire, pentru imobilul situat în Bucureşti, Calea x, 110 mp din lotul VI.

În baza art. 14 din Legea nr. 33/1994, reclamanta B. şi autorii reclamantului A. au formulat întâmpinări la aceste două notificări, prin care au solicitat stabilirea unei valori mai mari a despăgubirii, respectiv la nivelul valorii terenului pe piaţa liberă.

În baza art. 18 din Legea nr. 33/1994, prin hotărârile nr. 4/31.08.2009, nr. 9/31.08.2009 şi nr. 12/23.11.2009, Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor a respins întâmpinările, menţinând despăgubirile propuse de expropriator, din actele depuse la dosar nereieşind că ar fi fost formulate contestaţii împotriva soluţiilor de respingere a întâmpinărilor.

Tribunalul a constatat că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, expropriatorul a reluat procedura exproprierii în baza acestei noi legi, iar în luna februarie 2012 a propus o nouă valoare a despăgubirilor, respectiv suma de 64.140 RON pentru lotul VII, şi suma de 27.560 RON pentru cei 110 mp din lotul VI, adică 250,54 RON/mp (58 euro/mp), sume care nu au fost acceptate de reclamanţi, conform proceselor-verbale nr. x/29.03.2012 şi nr. y/29.03.2012.

La 14.03.2012, Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Metrorex S.A., a emis decizia nr. 1/14.03.2012 de expropriere pentru întreg coridorul de expropriere, imobilele identificate în anexă trecând de drept în proprietatea statului şi în administrarea Metrorex S.A.. Ca urmare a schimbării legislaţiei, a fost modificată procedura de expropriere, realizându-se pentru întreg culoarul de expropriere, iar nu prin hotărâre individuală pentru fiecare imobil, cum se realiza anterior. Conform dispoziţiilor art. 18-20 din Legea nr. 255/2010, expropriatorul a emis hotărârile nr. 4/30.03.2012 şi nr. 5/30.03.2012.

Prin hotărârea nr. 4/30.03.2012 au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 64.140 RON pentru imobilul în suprafaţă de 256 mp din lotul VII, situat în Bucureşti, str. x, fără număr cadastral şi fără carte funciară, iar prin hotărârea nr. 5/30.03.2012, au fost stabilite despăgubiri în cuantum de 27.560 RON pentru imobilul în suprafaţă de 110 mp din lotul VI, situat în Bucureşti, str. x, fără nr. cadastral şi fără carte funciară. Deşi procedura de expropriere a fost declanşată şi pentru lotul III, expropriatorul nu a mai propus despăgubiri pentru lotul în suprafaţă de 248 mp.

În ceea ce priveşte aplicarea legii civile în timp, reclamanţii au susţinut că sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 33/1994, deoarece erau în vigoare la momentul când a fost declarată lucrarea de utilitate publică (2004), iar pârâtul a susţinut că se aplică dispoziţiile Legii nr. 255/2010.

Tribunalul a constatat că Legea nr. 255/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 853/20.12.2010 şi a intrat în vigoare la 23.12.2010. Potrivit art. 32 din această lege, "în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi". Aşadar, prevederile acestei legi nu se aplică procedurilor de expropriere finalizate anterior intrării ei în vigoare, dar se aplică celor aflate în curs de desfăşurare, existând norme tranzitorii în privinţa aplicării sale în timp. Având în vedere că nu a fost finalizată procedura de expropriere, declanşată în baza Legii nr. 33/1994, până la data intrării în vigoare a noii legi, 23.12.2010, reclamanţii neacceptând cuantumul despăgubirilor şi formulând întâmpinări, tribunalul a apreciat că este incidentă în cauză Legea nr. 255/2010, care era în vigoare la data emiterii deciziei de expropriere, când a operat transferul dreptului de proprietate. Conform art. 22 din Legea nr. 255/2010, "expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate".

Analizând contestaţiile formulate împotriva hotărârilor nr. 4 şi 5 din 30 martie 2012, tribunalul a constatat că sunt întemeiate, întrucât, din raportul de expertiză în specialitatea topografie şi din răspunsul la obiecţiuni, întocmite de comisia alcătuită din experţii E., F. şi G., a rezultat că suprafaţa expropriată din lotul VII este de 244 mp, din care suprafaţa de 62 mp este neafectată de utilitate publică şi suprafaţa de 182 mp este afectată de utilitate publică.

Instanţa nu a reţinut că a fost expropriată doar suprafaţa de 244 mp, în raport de obiectul acţiunii care este o contestaţie împotriva hotărârii privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, emisă pentru suprafaţa de 256 mp. În ceea ce priveşte lotul VI, prin expertiză s-a reţinut că are 248 mp, că suprafaţa expropriată este de 106 mp, din care 93 mp sunt neafectaţi de utilitate publică şi suprafaţa de 13 mp este afectată de utilitate publică. Ca şi în cazul lotului VII, a arătat că va avea în vedere întreaga suprafaţă reţinută în hotărârea de stabilire a despăgubirilor, respectiv 110 mp, iar nu 106 mp, întrucât faptul că o anumită suprafaţă nu este afectată de utilitate publică nu are relevanţă, deoarece instanţa nu este învestită cu aprecierea oportunităţii exproprierii, aceasta având loc în anul 2012, printr-o decizie care nu a fost contestată.

Cu privire la valoarea de circulaţie a imobilelor, tribunalul a reţinut că, în urma deciziei Curţii Constituţionale nr. 380/2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, nu trebuie avută în vedere valoarea de la momentul efectuării raportului de expertiză, ci de la momentul exproprierii. Întrucât exproprierea a avut loc prin decizia nr. 1/14.03.2012, a constatat că aceasta este data la care trebuie stabilită valoarea de circulaţie. În ceea ce priveşte lotul VII, conform opiniei majoritare a experţilor evaluatori H. şi I., despăgubirea trebuie să se raporteze la valoarea de 415 euro/mp, reţinându-se cursul valutar din 15.03.2012 şi rezultând o valoare de circulaţie de 463.971,328 RON (256 mp/415 euro/mp/4,3672 RON). În ceea ce priveşte lotul VI, raportat la cursul valutar din 15.03.2012, a reieşit valoarea de circulaţie de 199.362,68 RON (110 mp/415 euro/mp/4,3672 RON).

Pentru ca reclamanţii să primească aceeaşi valoare ca în anul 2012, având în vedere că valoarea de circulaţie se raportează la anul exproprierii, instanţa de fond a arătat că legiuitorul a prevăzut posibilitatea actualizării sumei cu rata inflaţiei. Potrivit practicii judiciare, în condiţiile art. 1084 din C. civ. 1864, respectiv art. 1531 din C. civ. aprobat prin Legea nr. 287/2009, despăgubirile civile trebuie să cuprindă atât pierderea efectivă (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans), astfel că este posibil cumulul între actualizarea creanţei cu rata inflaţiei şi dobânda legală. Având în vedere că reclamanţii au cerut actualizarea cu rata inflaţiei, tribunalul a apreciat că se impune ca sumele ce reprezintă valoarea de circulaţie a imobilelor să fie actualizate cu rata inflaţiei de la 30.03.2012 (când au fost emise hotărârile privind stabilirea despăgubirilor), până la data plăţii efective a acestor sume.

Conform dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 (în forma la data introducerii acţiunii), instanţa de fond a reţinut că acţiunea se soluţionează potrivit prevederilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite la data întocmirii raportului de expertiză, iar la calcularea despăgubirilor experţii şi instanţa vor ţine seama şi de daunele aduse proprietarului. Prin urmare, în prejudiciu trebuie inclusă şi lipsa de folosinţă a imobilului. Chiar dacă nu s-ar reţine că lipsa de folosinţă este datorată în baza acestui text de lege, aceasta se poate acorda pe temeiul răspunderii civile delictuale, care impune existenţa a patru condiţii prevăzute indirect de art. 1357 din C. civ., şi anume săvârşirea unei fapte ilicite, crearea unui prejudiciu, existenţa vinovăţiei în săvârşirea prejudiciului, precum şi existenţa unei legături de cauzalitate între fapta săvârşită şi prejudiciul suferit.

Pentru a fi angajată răspunderea Metrorex S.A. pe teren delictual, tribunalul a considerat că este necesar ca acesta să încalce o normă juridică sau de convieţuire socială, ce trebuie pedepsită prin antrenarea răspunderii sale şi obligaţia de a repara prejudiciul cauzat.

Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, tribunalul a reţinut că între reclamantul J. şi Metrorex S.A. a fost încheiat contractul de închiriere nr. x/2008, pentru o perioadă de 12 luni, începând cu 01.08.2008, până la 01.08.2009, pârâta obligându-se la plata unei chirii de 1,65 RON/mp/zi pentru folosinţa terenului în suprafaţă de 299 mp, ce a făcut obiectul notificării pentru expropriere. După expirarea acestei perioade contractuale şi până la data exproprierii, reclamanţii nu au mai primit contravaloarea chiriei, deşi au fost lipsiţi de folosinţa acestor terenuri, astfel că sunt îndreptăţiţi la contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 01.08.2009-14.03.2012. Instanţa de fond a apreciat că, după data exproprierii, reclamanţii nu mai sunt îndreptăţiţi la plata contravalorii lipsei de folosinţă, deoarece a operat transferul dreptului de proprietate, în raportul de expertiză reţinându-se valoarea de 1,65 RON/mp/zi, doar că experţii s-au raportat la un număr de zile mai mare. Faţă de un număr de 956 zile, aferent perioadei 01.08.2009-14.03.2012, rezultă că prejudiciul privind lipsa de folosinţă pentru lotul VII este în cuantum de 403.814,4 RON, iar pentru lotul VI este în cuantum de 173.514 RON.

În ceea ce priveşte lotul III, în lipsa deciziei de expropriere şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor, tribunalul a constatat că prin acţiunea modificată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere şi a hotărârii de stabilire a despăgubirii pentru exproprierea terenului în suprafaţa de 248 mp, situat în Bucureşti, Calea x.

Referitor la admisibilitatea obligării la emiterea deciziei de expropriere, instanţa a reţinut că, potrivit art. 1 din Legea nr. 33/1994, exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească. Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părţi de teren sau din construcţie, iar proprietarul cere instanţei exproprierea totală, instanţa va aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă; în caz contrar, va dispune exproprierea totală". Astfel, a apreciat că exista posibilitatea legală prin care instanţa putea să dispună exproprierea unei suprafeţe de teren, în funcţie de circumstanţele concrete.

Deşi exproprierea declanşată ulterior emiterii notificărilor din anul 2009 a privit toate cele trei loturi de terenuri ce aparţineau reclamanţilor, iar contractul de închiriere din anul 2008 a vizat întreaga suprafaţă de teren, ulterior apariţiei Legii nr. 255/2010, au fost emise hotărâri privind stabilirea despăgubirilor doar pentru loturile VI şi VII, nu şi pentru lotul 3.

Cu toate că nu există hotărâre privind stabilirea despăgubirilor şi în privinţa lotului nr. x, tribunalul a reţinut că, din raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni a rezultat că lotul III are o suprafaţă de 239 mp, din care a fost expropriată, în anul 2012, suprafaţa de 194 mp, din care 140 mp nu sunt afectaţi de utilitate publică, iar suprafaţa de 54 mp este afectată de utilitate publică. Din raportul de expertiză a mai reieşit că, din totalul suprafeţei de 239 mp, nu a fost expropriată şi nici nu este afectată de utilitate publică o suprafaţă de 45 mp, precum şi faptul că "reţelele de apă, canal şi electricitate sunt anterioare lucrărilor efectuate de Metrorex S.A., fiind situate în trama stradală Scărişoara, Carpaţi şi Calea x, însă există şi reţele ulterioare lucrărilor Metrorex S.A., respectiv subversarea către camera de sifonare, situate la sud de imobilul în cauză". Aceste concluzii au fost coroborate parţial cu expertiza întocmită de expertul K., care a confirmat că lotul III este afectat de lucrări de utilitate publică, fiind expropriat şi înscris în IE 257627 cu adresa Calea x FN, iar conform extrasului de plan cadastral, acest teren a fost şi este utilizat la accesul în zonă şi indicat pe planul reţele edilitare existente pe amplasamentele imobilelor din Calea x, cele trei loturi intrând prin expropriere în proprietatea Statului. Tribunalul a apreciat concluziile experţilor ca fiind posibil plauzibile, deoarece, la 14.03.2012, Statul Român, prin Metrorex, a emis decizia nr. 1/14.03.2012 de expropriere pentru întreg coridorul de expropriere, imobilele fiind identificate în anexă, în care figurează patru imobile expropriate la adresa Calea x, specificându-se că nu există nr. cadastral şi carte funciară, respectiv poziţiile 45-48.

Având în vedere concluziile comisiei de experţi, s-a reţinut că a operat exproprierea suprafeţei de 194 mp din lotul III încă din anul 2012, chiar dacă este vorba despre o expropriere în fapt.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 33/1994, exproprierea nu poate fi hotărâtă decât după ce utilitatea publică s-a declarat. Cazurile de utilitate publică şi procedura declarării acesteia sunt reglementate în art. 5-11 din Legea nr. 33/1994. Art. 6 reglementează care lucrări sunt considerate de utilitate publică. Conform art. 8, declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile şi condiţionat de înscrierea lucrării în planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii, pentru localităţi sau zone unde se intenţionează executarea ei. Pentru a se face declaraţia de utilitate publică, se efectuează o serie de cercetări preliminarii de către delegaţiile permanente ale consiliilor judeţene, cercetări care vor urmări dacă bunul poate face obiectul unei utilităţi publice, în sensul unei justificări a interesului local.

Tribunalul a reţinut existenţa unei hotărâri prin care s-a declarat acest culoar ca fiind de utilitate publică încă din 2004, şi că reclamanţii se prevalează de un "bun actual", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la CEDO, prima condiţie impusă de jurisprudenţă fiind ca privarea de proprietate să fie prevăzută de lege.

S-a constatat că, în cauză, au fost parcurse etapele procedurale reglementate de Legea nr. 33/1994, astfel că se poate vorbi despre o expropriere de utilitate publică, mai ales că prin raportul de expertiză s-a concluzionat că a avut loc exproprierea suprafeţei de 194 mp din lotul III prin hotărârea nr. 1/14.03.2012. S-a apreciat că prezenta cauză este similară, ca situaţie de fapt, cu hotărârile Burghelea c. României din 27 ianuarie 2009 şi Vergu c. României din 11 ianuarie 2011, prin care instanţa europeană a constatat că, în absenţa unui transfer de proprietate amiabil conform art. 4 din Legea nr. 33/1994 sau a parcurgerii de către pârâtă a procedurii reglementate de acest act normativ, procedură transparentă şi, fără excepţie, judiciară, prevăzută specific în acest sens, ocuparea în mod irevocabil a terenului reclamantului s-a făcut fără a se plăti, în prealabil, despăgubiri, deoarece nu există o hotărâre de declarare ca fiind de utilitate publică a terenului şi nici de trecere în proprietatea publică a acestuia.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 45 mp, care nu a fost expropriată, s-a reţinut că este una redusă, neputând fi utilizată de reclamanţi, mai ales că pe acest teren se regăsesc "reţelele de apă, canal şi electricitate anterioare lucrărilor efectuate de Metrorex S.A., situate în trama stradala x, Carpaţi şi Calea x, dar şi reţele ulterioare lucrărilor Metrorex S.A., respectiv subversarea către camera de sifonare, situate la sud de imobilul în cauză". Astfel, această suprafaţă de teren nu poate fi utilizată potrivit destinaţiei, raportat şi la Normativul privind stabilirea zonei minime de siguranţă, aprobat de Ministerul Transporturilor prin Ordinul nr. 187/17.05.1993, ce prevede necesitatea asigurării unei zone minime de siguranţă, protecţie şi funcţionalitate a reţelei de metrou.

Ca atare, tribunalul a apreciat că se impune a fi expropriată întreaga suprafaţă de 239 mp din lotul III (astfel cum s-a reţinut în raportul de expertiză, chiar dacă în acte suprafaţa este de 248 mp), pârâtul urmând a fi obligat la emiterea deciziei de expropriere pentru terenul în suprafaţă de 239 mp (lotul III) şi a hotărârii de stabilire a despăgubirii în cuantum total de 745.150,982 RON, compusă din valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 194 mp, în cuantum de 351.603,272 RON (calculată la valoarea de 415 euro/mp, raportat la cursul valutar din 15.03.2012), ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la 14.03.2012, până la data plăţii efective, din valoarea de circulaţie a terenului în suprafaţă de 45 mp, în cuantum de 87.532,11 RON (calculată la valoarea de 438 euro/mp, raportat la cursul valutar din 21.07.2014), ce se va actualiza cu rata inflaţiei de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data plăţii efective, şi din lipsa de folosinţă în cuantum de 306.015,6 RON, pentru perioada 01.08.2009-14.03.2012 (calculată pentru terenul în suprafaţă de 194 mp, la valoarea de 1,65 RON/mp).

La stabilirea despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere valoarea de 415 euro/mp pentru suprafaţa de 194 mp, expropriată în anul 2012, şi valoarea de 438 euro/mp pentru suprafaţa de 45 mp, ce nu a făcut obiectul exproprierii, precum şi cursul valutar din data raportului de expertiză.

În ceea ce priveşte actualizarea cu rata inflaţiei, instanţa a arătat că aceasta se va face de la data rămânerii definitive a hotărârii, întrucât pentru lotul III nu a fost emisă hotărâre de stabilire a despăgubirilor, ci acestea se solicită a fi stabilite prin prezenta hotărâre. Referitor la lipsa de folosinţă, a arătat că aceasta se va calcula doar pentru suprafaţa de 194 mp, nu şi pentru suprafaţa de 45 mp, deoarece aceasta nu a fost expropriată, iar reclamanţii nu au fost împiedicaţi să o utilizeze.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 411A din 17 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelurile formulate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de pârâtul Statul Român, prin Metrorex S.A. împotriva sentinţei nr. 1897 din 26 octombrie 2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi A. şi B.. A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor de expropriator, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 256 mp (lotul VII), situat în Bucureşti, Calea x, la suma totală de 764.929 RON, compusă din suma de 361.115 RON, ce reprezintă valoarea terenului, actualizată cu rata inflaţiei de la 30.03.2012, până la data plăţii, şi din suma de 403.814,40 RON, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului, calculată pentru perioada 01.08.2009 - 14.03.2012. A stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor de expropriator, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 110 mp (lotul VI), situat în Bucureşti, Calea x, la suma totală de 328.681 RON, compusă din suma de 155.167 RON, reprezentând valoarea terenului, actualizată cu rata inflaţiei de la 30.03.2012, până la data plăţii, şi din suma de 173.514 RON, constând în lipsa de folosinţă a terenului, calculată pentru perioada 01.08.2009 - 14.03.2012. A înlăturat din sentinţa civilă apelată dispoziţia privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere şi a hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul de 239 mp (lotul III). A stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamanţilor de expropriator, pentru terenul în suprafaţă de 239 mp (lotul III), situat în Bucureşti, Calea x, la suma totală de 662.292,60 RON, compusă din suma de 273.657 RON, reprezentând valoarea terenului în suprafaţă de 194 mp, actualizată cu rata inflaţiei de la 14.03.2012, până la data plăţii, din suma de 82.620 RON, reprezentând valoarea terenului în suprafaţă de 45 mp, actualizată cu rata inflaţiei de la data pronunţării deciziei, până la data plăţii, şi din suma de 306.015,60 RON, constând în lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 194 mp, calculată pentru perioada 01.08.2009 - 14.03.2012. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Pentru a dispune astfel, curtea a aplicat dispoziţiile art. 295 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, care instituie regula tantum devolutum quantum apellatum, reţinând că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a precizat, cu ocazia dezbaterilor din 17.02.2023, că nu mai susţine criticile de apel privind contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor, ci doar motivul de apel referitor la valoarea despăgubirilor stabilite de către prima instanţă.

Curtea a constatat că este nefondat motivul de apel invocat de pârâtul Statul Român, prin Metrorex S.A., referitor la respingerea excepţiei de netimbrare a capetelor de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a celor trei loturi de teren, menţionând că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 255/2010, ci cele ale art. 1, art. 14 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997, întrucât scutirea de taxă la care se referă art. 27 din Legea nr. 255/2010 se aplică pentru cererile privind înregistrarea, recepţionarea documentaţiilor cadastrale şi serviciile aferente procedurii de intabulare, nu este aplicabilă în speţă.

Instanţa a reţinut că, prin încheierea din 07.09.2012, tribunalul a constatat că acţiunea, în întregul său, este scutită de plata taxei judiciare de timbru, raportându-se la dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 255/2010. În acord cu susţinerile apelantului-pârât, curtea a reţinut că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în privinţa capetelor de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor, întrucât scutirea de taxă la care se referă art. 27 din Legea nr. 255/2010 se aplică doar pentru "serviciile privind înregistrarea, recepţionarea documentaţiilor cadastrale şi serviciile aferente procedurii de intabulare pentru terenurile necesare realizării obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local".

Cu toate acestea, a apreciat că este legală soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei netimbrării capetelor de cerere menţionate, fiind aplicabile prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la data sesizării instanţei, 05.12.2011).

Plecând de la prevederile art. 34 din Legea nr. 255/2010, conform cărora "dispoziţiile prevăzute mai sus se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994 (...), în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi", curtea a observat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite", în acord cu literatura de specialitate şi practica judiciară, contravaloarea lipsei de folosinţă intrând în noţiunea de "prejudiciu cauzat proprietarului", care face parte din despăgubirea cuvenită pentru expropriere.

Coroborând textele de lege incidente, instanţa de apel a considerat că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru şi capetele de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosinţă a celor trei loturi de teren, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, nefiind aplicabile prevederile art. 1, art. 14 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997.

Curtea a apreciat că este nefondat motivul de apel ce a vizat calificarea, de către instanţa de fond, a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere ca fiind o apărare de fond, şi omisiunea de a se pronunţa asupra argumentelor expuse prin întâmpinare cu referire la acest aspect.

Instanţa de apel a reţinut că, prin întâmpinarea depusă la 08.06.2012, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii privind obligarea sa la exproprierea lotului III, susţinând că, potrivit Legii nr. 255/2010, expropriatul are doar posibilitatea de a contesta cuantumul despăgubirii propuse, nu şi de a formula cereri referitoare la măsura exproprierii.

Prin încheierea de şedinţă din 07.09.2012, prima instanţă a calificat această excepţie ca fiind o apărare de fond şi, contrar susţinerilor apelantului-pârât, nu a omis a analiza argumentele expuse în întâmpinare cu referire la acest aspect. Curtea a observat că, la paginile 15-16 din sentinţa apelată, prima instanţă a analizat aspectul invocat de pârât, reţinând că este admisibil capătul de cerere privind obligarea sa la emiterea deciziei de expropriere a lotului III, în urma coroborării dispoziţiilor art. 1 cu ale art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în baza cărora există posibilitatea legală ca instanţa de judecată să dispună exproprierea unei suprafeţe de teren, în funcţie de circumstanţele concrete, astfel că nu a reţinut nesocotirea obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti, impusă art. 261 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 şi de art. 6 paragr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Instanţa de apel a arătat că, potrivit art. 2 din Legea nr. 255/2010 (în forma în vigoare la data de 14.03.2012, când a fost emisă decizia de expropriere), "expropriator este statul român pentru obiectivele de interes naţional, judeţele pentru obiectivele de interes judeţean şi municipiile, oraşele şi comunele pentru obiectivele de interes local". În ceea ce priveşte procedura de expropriere, art. 4 din Legea nr. 255/2010 prevede că "etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere".

Referitor la sesizarea instanţei, a arătat că aceasta poate fi făcută, exclusiv în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirii acordate, astfel cum prevede art. 22 din Legea nr. 255/2010:

"Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate".

A apreciat că nicio dispoziţie a Legii nr. 255/2010 nu permite instanţei de judecată ca, la cererea unei persoane care pretinde că terenul ce-i aparţine ar trebui expropriat, să se substituie autorităţii executive competente, potrivit legii, şi să efectueze sau să înlocuiască, prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum acesta este reglementată de normele citate. În această materie, competenţele instanţei de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirii acordate pentru imobil.

Trimiterea pe care art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 o face la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 vizează, exclusiv, stabilirea despăgubirii, astfel cum rezultă în mod expres din chiar conţinutul său, legea specială prevăzând, la art. 34, că dispoziţiile sale se completează corespunzător cu cele ale legii generale în materie, Legea nr. 33/1994, în măsura în care nu prevăd altfel.

Curtea a stabilit că, în cauză, nu pot fi incidente dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, întrucât expropriatorul nu a cerut exproprierea numai a unei părţi din lotul III, iar proprietarul nu a cerut instanţei exproprierea totală a acestui lot, astfel încât aceasta să poată aprecia, în raport cu situaţia reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, iar, în caz contrar, să poată dispune exproprierea totală, prima instanţă aplicând greşit prevederile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, ajungând la concluzia eronată că este admisibil capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei de expropriere a lotului III şi obligând în mod nelegal pârâtul la emiterea deciziei de expropriere pentru terenul în suprafaţă de 239 mp. În interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, a apreciat că prima instanţă nu putea să primească acest capăt de cerere, ci doar să analizeze dacă reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri şi pentru această suprafaţă de teren, în contextul în care au susţinut că lotul III a fost expropriat în fapt.

Instanţa de apel a considerat că este nefondat motivul de apel invocat de pârât cu privire la faptul că prima instanţă a reţinut în mod greşit că lotul III a intrat în proprietatea statului prin expropriere, deşi reclamanţii au fost expropriaţi doar pentru 2 loturi din cele 7 loturi din care este compusă proprietatea de pe Calea x, respectiv lotul VI parţial (teren în suprafaţă de 110 mp, restul suprafeţei de 146 mp rămânând în proprietatea intimaţilor-reclamanţi), şi lotul VII integral (teren în suprafaţă de 256 mp), lotul III nefiind expropriat şi, prin urmare, nici afectat de utilitatea publică, nefiind înscris în coridorul de expropriere, fiind neîntrerupt în proprietatea reclamanţilor.

Curtea a constatat că, în anexa deciziei de expropriere nr. 01/14.03.2012 figurează înscrise patru imobile expropriate la adresa din Calea x, fără a fi identificate prin suprafaţă sau proprietar, iar, conform susţinerilor pârâtului, necontestate de reclamanţi, cele patru imobile expropriate sunt lotul I-teren în suprafaţă de 248 mp, avându-l ca proprietar pe L., lotul II-teren în suprafaţă de 248 mp, avându-l ca proprietar pe M., lotul VI parţial-teren în suprafaţă de 110 mp, avându-l ca proprietar pe intimatul-reclamant A., şi lotul VII-teren în suprafaţă de 248 mp, avându-i ca proprietari pe intimaţii-reclamanţi A. şi B..

În ceea ce priveşte lotul VII-teren în suprafaţă de 248 mp, a reţinut că a fost adoptată hotărârea nr. 04/30.03.2012, prin care s-au stabilit despăgubiri de 64.140 RON, ce au rămas consemnate în contul deschis de expropriator, pe seama şi la dispoziţia ambilor reclamanţi, iar, referitor la lotul VI-teren în suprafaţă de 110 mp, a fost adoptată hotărârea nr. 05/30.03.2012, prin care s-au stabilit despăgubiri de 27.560 RON, ce au rămas consemnate în contul deschis de expropriator, pe seama şi la dispoziţia reclamantului A.. Coroborând aceste înscrisuri, curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte lotul III, nu a fost emisă decizie de expropriere şi, pe cale de consecinţă, nici hotărâre de stabilire a despăgubirilor.

Cu toate acestea, în urma coroborării mijloacele de probă administrate în cauză (înscrisuri şi expertize tehnice judiciare în specialitatea topografie), a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod corect că, din suprafaţa totală a lotului III, a fost expropriată în fapt, în anul 2012, suprafaţa de 194 mp (din care suprafaţa de 54 mp este afectată de utilitate publică şi suprafaţa de 140 mp nu este afectată), iar restul suprafeţei de 45 mp nu a fost expropriată şi nu este afectată de utilitate publică.

În cursul anului 2008, până la finalizarea formaţiunilor de expropriere, reclamantul J. a încheiat cu Metrorex S.A. contractul de închiriere nr. x/01.08.2008, având ca obiect terenul în suprafaţă de 299 mp, din care suprafaţa de 124 mp reprezintă cota de 1/2 a locatarului din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 248 mp (lotul III), aspect ce rezultă din anexa 3 a contractului. De asemenea, şi reclamanta B. a încheiat cu Metrorex S.A. contractul de închiriere nr. x/01.08.2008, ce a avut ca obiect terenul în suprafaţă de 252 mp, din care 124 mp reprezintă cota de 1/2 a locatarului din dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 248 mp (lotul III), aspect ce rezultă din anexa 3 a contractului.

Exproprierea declanşată prin H.G. nr. 1003/25.06.2004 privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional "Racorduri la reţeaua de metrou din Bucureşti, tronson I: N. Grigorescu (Sălăjan) - linia de centură şi tronson II: Gara de Nord-Basarab-Laromet" a privit toate cele trei loturi în discuţie, inclusiv lotul III, împrejurare ce rezultă în mod clar din notificările nr. x/06.05.2009 şi nr. y/17.09.2009. În mod particular, prin notificarea nr. x/06.05.2009, Metrorex S.A. le-a adus la cunoştinţă reclamanţilor că, în vederea realizării lucrării de interes naţional pentru care s-a declarat utilitatea publică prin H.G. nr. 1003/25.06.2004, lotul III urmează a fi expropriat şi trecut în proprietatea Statului Român, context în care a propus şi despăgubirile pentru imobilul afectat de expropriere, în raport de care reclamanţii au formulat întâmpinare, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin hotărârea nr. 4/31.08.2009.

În planul de situaţie întocmit de N. S.R.L. la 12.09.2009, a fost redată cu claritate situaţia loturilor expropriate din imobilul situat pe Calea x, printre care loturile aflate în proprietatea reclamanţilor: lotul III-suprafaţa expropriată este de 248 mp (din care suprafaţa de 207 mp este afectată de utilitatea publică), lotul VI-suprafaţa expropriată este de 110 mp (restul suprafeţei de 146 mp rămânând în proprietatea reclamanţilor), şi lotul VII-suprafaţa expropriată este de 256 mp (din care suprafaţa de 242 mp este afectată de utilitatea publică).

După intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, Metrorex S.A. a emis notificările nr. x/10.02.2012 şi nr. y/10.02.2012, în baza cărora au fost adoptate hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 04/30.03.2012 şi nr. 05/30.03.2012, ce privesc doar lotul VII-teren în suprafaţă de 256 mp şi lotul VI-teren în suprafaţă de 110 mp, nu şi lotul III.

Cu toate că nu există decizie de expropriere şi hotărâre privind stabilirea despăgubirilor şi în privinţa lotului III, a apreciat că prima instanţă a constatat corect, coroborând probele administrate în cauză, că din suprafaţa totală de 239 mp a lotului III, a fost expropriată în fapt suprafaţa de 194 mp (din care suprafaţa de 54 mp este afectată de utilitate publică şi suprafaţa de 140 mp nu este afectată), restul suprafeţei de 45 mp nefiind expropriată şi nefiind afectată de utilitate publică.

Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în primă instanţă de expertul K., lotul III este afectat de lucrări de utilitate publică, fiind utilizat la accesul în zonă şi fiind indicat în planul de reţele edilitare existente pe amplasamentele imobilelor din Calea x, data înfiinţării acestor reţele fiind decembrie 1989, astfel cum a atestat Metrorex S.A. prin adresa x/08.07.2015.

Contrar susţinerilor pârâtului, a constatat că tribunalul nu a anulat raportul de expertiză întocmit de expertul menţionat şi nici nu l-a înlăturat din ansamblul probator al cauzei, din moment ce la pag. 16 din sentinţă a reţinut că raportul de expertiză topografică întocmit de comisia formată din experţii E., F. şi G. se coroborează parţial cu raportul de expertiză întocmit de expertul K.. La termenul de judecată din 18.03.2016, având în vedere răspunsul la obiecţiuni, opinia expertului consilier din partea Metrorex S.A. şi susţinerile părţilor, prima instanţă a dispus o nouă expertiză, în condiţiile art. 212 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, care să fie efectuată de trei experţi.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în primă instanţă de comisia formată din experţii E., F. şi G., loturile III, VI şi VII sunt afectate de lucrări de utilitate publică, respectiv PLS Pod Constanţa (adică galeria de metrou realizată în săpătură deschisă şi folosită ca puţ de lansare scuturi pentru construirea tunelelor circulare de metrou în subteran, conform explicaţiilor date de Metroul S.A. prin adresa x/03.07.2017, însă a rămas o suprafaţă de 288 mp neafectată de utilităţi (haşurată cu roşu în anexa 1 la raportul de expertiză, fila x din vol. IV al dosarului de fond); reţelele electrice, de apă şi canalizare sunt anterioare lucrărilor efectuate de Metrorex S.A., dar există şi reţele edificate ulterior, respectiv subtraversarea către camera de sifonare, situate la sud de imobilul intimaţilor-reclamanţi; Metrorex S.A. nu deţine traseul subteran al reţelelor electrice, de apă şi canalizare şi nici nu are informaţii referitoare la data când acestea au fost construite şi nu există utilităţi edificate pe imobilul intimaţilor-reclamanţi în exteriorul PLS Pod Constanţa.

În urma obiecţiunilor încuviinţate de prima instanţă la termenul din 06.10.2017, comisia de experţi a întocmit o completare a raportului de expertiză, prin care a constatat următoarele: suprafaţa lotului III, rezultată în urma măsurătorilor, este de 239 mp, din care suprafaţa expropriată este de 194 mp (suprafaţa de 54 mp este afectată de utilitatea publică, iar suprafaţa de 140 mp nu este afectată de utilitatea publică), iar suprafaţa neexpropriată şi neafectată de utilitatea publică este de 45 mp, conform planului de amplasament şi identificare ce constituie anexa 3; suprafaţa lotului VI este de 248 mp, din care suprafaţa expropriată este de 106 mp (suprafaţa de 13 mp este afectată de utilitatea publică, iar suprafaţa de 93 mp nu este afectată de utilitatea publică), iar suprafaţa neexpropriată şi neafectată de utilitatea publică este de 142 mp, conform planului de amplasament şi identificare ce constituie anexa 4; suprafaţa lotului VII este de 258 mp, din care suprafaţa expropriată este de 244 mp (suprafaţa de 182 mp este afectată de utilitatea publică, iar suprafaţa de 62 mp nu este afectată de utilitatea publică), iar suprafaţa neexpropriată şi neafectată de utilitatea publică este de 14 mp, conform planului de amplasament şi identificare ce constituie anexa 5.

Coroborând aceste mijloace de probă, curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod temeinic faptul că, din suprafaţa totală a lotului III de 239 mp, a fost expropriată în fapt suprafaţa de 194 mp (din care suprafaţa de 140 mp este neafectată de utilitate publică şi suprafaţa de 54 mp este afectată de utilitate publică), în timp de suprafaţa de 45 mp nu a fost expropriată şi nu a fost afectată de utilitatea publică. Ca atare, nu a primit critica pârâtului, în sensul că raportul de expertiză întocmit de expertul K. este lipsit de coerenţă şi nu lămureşte cauza sub nicio formă, din moment ce prima instanţă nu şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe acest raport, ci l-a coroborat, corespunzător, cu înscrisurile aflate la dosar şi cu raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit şi completat de o comisie formată din trei experţi.

Bazându-se pe ansamblul probator al cauzei, prima instanţă a reţinut că a existat o expropriere în fapt a suprafeţei de 194 mp din lotul III în anul 2012, astfel că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, fiind exclusiv la latitudinea expropriatorului dacă va emite decizie de expropriere pentru această suprafaţă de teren.

Curtea a considerat că, în contextul factual al cauzei, prima instanţă a observat corect că prezenta cauză este similară celor care au făcut obiectul analizei în cauzele Burghelea c. României şi Vergu c. României, în care CEDO a constatat că, în absenţa unui transfer de proprietate amiabil sau a parcurgerii procedurii reglementate de Legea nr. 33/1994, ocuparea în mod irevocabil a terenului reclamanţilor s-a făcut fără plata în prealabil a unei despăgubiri, deoarece nu există o hotărâre de declarare a terenului ca fiind de utilitate publică şi nici de trecere a acestuia în proprietatea publică, cu consecinţa încălcării art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 45 mp din lotul III, care nu a fost expropriată, curtea a reţinut că prima instanţă a constatat că aceasta nu poate fi utilizată de reclamanţi potrivit categoriei de folosinţă (curţi-construcţii), având în vedere că este una redusă, că pe teren se regăsesc reţele electrice, de apă şi canalizare anterioare, dar şi ulterioare lucrărilor efectuate de Metrorex S.A., precum şi că Normativul privind stabilirea zonei minime de siguranţă, aprobat prin Ordinul nr. 187/17.05.1993, prevede necesitatea asigurării unei zone minime de siguranţă, protecţie şi funcţionalitate a reţelei de metrou. Ca atare, şi pentru această suprafaţă de teren, a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, fiind exclusiv la latitudinea expropriatorului dacă va emite decizie de expropriere.

A apreciat că aspectele de fapt privitoare la lotul III, astfel cum au reţinute de către prima instanţă, sunt confirmate şi de concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, care a fost întocmit în apel de expertul judiciar O., potrivit căruia suprafaţa lotului III este de 239,30 mp, din care a fost expropriată suprafaţa de 193,88 mp, în timp ce suprafaţa de 45,42 mp nu a fost expropriată, însă din aceasta o suprafaţă de 10,78 mp este afectată de utilitatea publică, iar restul nu este afectată de utilitatea publică, expertul judiciar menţionând că terenul liber în suprafaţă de 34,52 mp este fragmentat şi că nu poate fi valorificat de către intimaţii-reclamanţi.

Având în vedere critica de apel că raportul de expertiză întocmit de comisia formată din experţii E., F. şi G. nu a fost avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prima instanţă respingând cererea de avizare prin încheierea de şedinţă din 06.10.2017, curtea a dispus, la termenul de judecată din 14.06.2019, ca raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie administrat în apel să fie avizat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, expertul judiciar O. îndeplinind această obligaţie şi depunând la dosar avizul nr. x/27.11.2020 eliberat de BCPI Sector 1, astfel că pârâtul nu a mai putut susţine încălcarea prevederilor art. 1 din Ordinul ministrului justiţiei nr. 1882/C/2011 de aprobare a Regulamentului privind avizarea tehnică a expertizelor judiciare efectuate în specializarea topografie, cadastru şi geodezie.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârât în apel, din perspectiva faptului că reclamanţii nu au calitatea de proprietari ai terenurilor expropriate, întrucât imobilul din Calea x a fost expropriat în baza Decretului nr. 303/07.12.1989, în vederea începerii execuţiei la reţeaua de metrou pe tronsoanele Sălăjan-Linia de Centură şi Basarab-Laromet, curtea a constatat caracterul nefondat al acesteia, arătând că, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar a rezultat fără echivoc că, la data emiterii deciziei de expropriere nr. 01/14.03.2012, că aceştia aveau calitatea de proprietari ai loturilor de teren expropriate, care le-a fost recunoscută în mod expres de expropriatorul Statul Român, reprezentat de Metrorex S.A., fiind beneficiarii hotărârilor nr. 4/30.03.2012 şi 5/30.03.2012 privind stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru expropriere.

Curtea a reţinut că aspectele de fapt învederate de pârât în susţinerea acestui motiv de apel au fost parţial confirmate prin înscrisurile administrate în apel, fiind real că, la nivelul anului 1989, a existat o propunere de expropriere a imobilului situat în Calea x, pentru efectuarea lucrării "Racord 2 Basarab-Pajura"- PLS Podul Constanţa, însă această expropriere nu s-a finalizat, nefiind emise decizie de expropriere şi hotărâre de despăgubiri.

Conform minutei încheiate la 07.07.1989, autorii reclamanţilor şi ceilalţi coproprietari au predat Întreprinderii Metroul Bucureşti terenul situat în Calea x, pentru efectuarea lucrării "Racord 2 Basarab-Pajura"- PLS Podul Constanţa, urmând ca acesta să fie folosit pe toată durata executării lucrărilor, iar, la finalizarea lor, să fie predat proprietarilor în forma iniţială. La 05.10.1989, aceştia au semnat acordul nr. 672973 pentru exproprierea imobilului menţionat. Conform situaţiei juridice comunicate de Metroul S.A. prin adresa nr. x/20.10.2003 în anexa la Decretul Consiliului de Stat nr. 303/07.12.1989 privind aprobarea investiţiei "Racorduri la reţeaua de metro tronson Sălăjan-Linia de centură şi tronson Basarab-Laromet" era înscris şi terenul în suprafaţă de 1.051 mp, situat pe Calea x, iar pârâtul nu a depus la dosar înscrisuri prin care să dovedească în mod cert că această procedură de expropriere, iniţiată la nivelul anului 1989, a fost derulată şi finalizată. Nefinalizarea acestei prime proceduri de expropriere rezultă cu certitudine din împrejurarea că a fost reluată în anul 2004, odată cu adoptarea H.G. nr. 1003/2004, prin care s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes naţional "Racorduri la reţeaua de metrou din Bucureşti, tronson I: N. Grigorescu (Sălăjan) - linia de centură şi tronson II: Gara de Nord - Basarab - Laromet" şi s-a stabilit că expropriator este Statul, prin Societatea Comercială de Transport cu Metroul "Metrorex".

Pârâtul a depus la dosarul de apel mai multe hotărâri judecătoreşti, susţinând că prin considerentele acestora s-a reţinut că intimaţii-reclamanţi nu au calitatea de proprietari ai loturilor de teren expropriate, invocând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Însă, curtea a constatat că prin niciuna dintre acestea nu s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că reclamanţii nu au calitatea de proprietari ai loturilor expropriate (sentinţa nr. 807/16.02.2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2009, sentinţa nr. 3180/21.06.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. x/2009, sentinţa nr. 15727/03.08.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. x/2009).

Curtea a constatat că ceea ce a condus la pronunţarea soluţiilor în dosarele nr. x/2009 şi nr. y/2009 a fost lipsa de diligenţă a reclamanţilor, materializată prin nedepunerea la dosar a înscrisurilor prin care să probeze dreptul de proprietate asupra terenului situat pe Calea x, chestiune pe care nu a reţinut-o în prezenta cauză, reclamanţii au depus la dosarul de fond cartea de judecată civilă nr. 1323/23.12.1948 pronunţată de Judecătoria Ocolului II Urban Bucureşti în dosarul nr. x/1940, precum şi certificatele de moştenitor nr. x/1978 (după defuncta P.), nr. 98/2000 (după defuncta Q.), nr. 60/2011 (după defuncta R.) şi nr. 144/2011 (după defunctul J.), înscrisuri care, privite în mod coroborat, au fost apreciate că fac dovada dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra celor trei loturi de teren expropriate.

În acest context, curtea nu a primit susţinerile pârâtului, potrivit cărora calitatea reclamanţilor de proprietari ai loturilor de teren expropriate nu a fost dovedită în prezenta cauză şi că acţiunile conexe trebuie respinse, ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă. Instanţa de apel a arătat că, reclamanţii, prin înscrisurile depuse la dosar, au făcut dovada, la data emiterii deciziei de expropriere nr. 01/14.03.2012, a dreptului de proprietate asupra loturilor de teren expropriate, iar acest drept a fost recunoscut de expropriatorul Statul Român, din moment ce sunt beneficiarii hotărârilor nr. 4/30.03.2012 şi 5/30.03.2012 privind stabilirea despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, ce fac obiectul contestaţiilor conexe de faţă.

Referitor la modalitatea în care prima instanţă a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru cele trei loturi de teren expropriate, s-a constatat că au formulat critici de apel atât pârâtul Statul Român, prin Metrorex S.A., cât şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Curtea a arătat că utilitatea publică a lucrării de interes naţional "Racorduri la reţeaua de metrou din Bucureşti, tronson I: N. Grigorescu (Sălăjan) - linia de centură şi tronson II: Gara de Nord - Basarab - Laromet" s-a declarat prin H.G. nr. 1003/2004, procedura de expropriere fiind iniţiată în baza Legii nr. 33/1994. Întrucât procedura nu a fost finalizată până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă (aspect ce nu a fost contestat de apelanţi), a apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art. 32 alin. (1) din acest act normativ, conform cărora "în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi", cu menţiunea că la art. 31 se arată că "expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi". Potrivit art. 4 din Legea nr. 255/2010, etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate; d) finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere. În prezenta cauză, atât consemnarea despăgubirii stabilite de expropriator, cât şi transferul dreptului de proprietate de la intimaţii-reclamanţi la expropriator au avut loc după data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010.

Referitor la raportul dintre Legea nr. 33/1994 şi Legea nr. 255/2010, prin decizia nr. 44/14.10.2019, paragr. 65, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că "Legea nr. 33/1994 reprezintă legea generală în materie de expropriere, astfel că trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul pe care legiuitorul a înţeles să îl dea Legii nr. 255/2010, acela de lege specială în materia exproprierii, aplicabilă în domeniul specializat al obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local."

A arătat că referiri la raportul dintre cele două legi concurente se regăsesc şi în deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/02.03.2020 ("100. În privinţa aspectelor nereglementate, legea specială se completează cu legea generală, acesta fiind sensul în care trebuie interpretat art. 34 din Legea nr. 215/2010"), nr. 51/22.06.2020 ("135. Dacă legea specială are norme proprii, care acoperă în întregime problema de drept aflată în examinare, aplicarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 255/2010 nu este necesară") şi nr. 78/15.11.2021 ("105. (...) Dreptul comun în materia exproprierii este consacrat în art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, art. 562 alin. (3) din C. civ., Legea nr. 33/1994 şi H.G. nr. 583/1994, o reglementare specială a exproprierii fiind cuprinsă în Legea nr. 255/2010 şi în H.G. nr. 53/2011").

Curtea Constituţională a statuat, la paragr. 15 din decizia nr. 67/21.02.2017, că "Legea nr. 33/1994 reprezintă cadrul normativ general în materie de expropriere, în timp ce Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere, atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes naţional, judeţean şi local, astfel cum acestea sunt stabilite în art. 1 din lege. Caracterul special al reglementării rezultă din specificul soluţiilor legislative preconizate raportate la categoria particulară de situaţii vizate."

Plecând de la realitatea că Legea nr. 255/2010 are caracter de lex specialis faţă de Legea nr. 33/1994, curtea a constatat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr. 233/2018:

"(1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii şi transferului dreptului de proprietate. (...) (4) Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege. (5) Pentru soluţionarea cauzei, instanţa va constitui o comisie de experţi compusă dintr-un expert numit de instanţă, unul desemnat de expropriator şi un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii. (6) Experţii, la realizarea raportului de expertiză, precum şi instanţa vor ţine seama de expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate. (7) Despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată (...)".

În legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010, curtea a menţionat, sub un prim aspect, că prin decizia nr. 380/26.05.2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 527/15.07.2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, sunt neconstituţionale, în esenţă, reţinând că stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. Prin urmare, la calcularea cuantumului despăgubirilor solicitate potrivit Legii nr. 255/2010, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.

Curtea a menţionat că, în interpretarea şi aplicarea art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat decizia nr. 78/15.11.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1185/15.12.2021, prin care a statuat, cu valoare obligatorie, că "în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ţine seama atât de "expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate", cât şi de criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994", considerentele relevante fiind la pct. 103, 111, 112, 114, 118, 119, 120, 121, 144, 146 şi 147.

Referitor la criticile de apel formulate în legătură cu modalitatea în care prima instanţă a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru cele 3 loturi expropriate, curtea a reţinut că ambii apelanţi au susţinut că prima instanţă nu a procedat corect atunci când a stabilit valoarea acestora prin raportare la preţul unitar de 415 euro/mp, menţionat în răspunsul la obiecţiuni, întrucât prin raportul de expertiză, în opinie majoritară, s-a stabilit preţul unitar de 285 euro/mp.

Curtea a constatat că acest motiv de apel este fondat, arătând că, prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară, experţii H. şi I., în opinie majoritară, au stabilit că valoarea de circulaţie a celor 3 loturi expropriate, la 15.03.2012, trebuie să se calculeze prin raportare la preţul unitar de 285 euro/mp.

Instanţa a reţinut că, prin primul răspuns la obiecţiuni, cei doi experţi au avut în vedere 19 comparabile, dintre care 17 oferte de vânzare (postate în S. şi/sau pe site-ul T.) şi 2 contracte, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2013 (comparabila nr. 11), şi convenţia de dare în plată autentificată sub nr. x/30.07.2012 (comparabila nr. 10), şi nu au putut utiliza drept comparabile contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/29.11.2012 şi nr. y/09.11.2012, întrucât acestea privesc apartamente.

Prin al doilea răspuns la obiecţiuni, depus la dosar la 08.05.2018, experţii H. şi I. au calculat valoarea despăgubirilor prin raportare doar la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2013 şi la convenţia de dare în plată autentificată sub nr. x/30.07.2012, astfel cum a solicitat expres prima instanţă, încuviinţând obiecţiunea formulată de reclamanţi, însă au arătat expres că o atare evaluare nu respectă Standardele de evaluare, având în vedere că cele două comparabile privesc imobile care sunt localizate în alte zone decât cele 3 loturi expropriate, respectiv unul pe str. x, din cartierul Aviaţiei şi altul pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Procedând la evaluarea conform celor două comparabile, cei doi experţi au stabilit valoarea de circulaţie a celor 3 loturi expropriate, la 15.03.2012, prin raportare la preţul unitar de 415 euro/mp, respectiv de 438 euro/mp.

Cu toate că modalitatea de evaluare efectuată în cuprinsul răspunsului la obiecţiuni nu a reprezentat optica celor doi experţi, care au arătat că nu este în consensul Standardelor de evaluare şi că a fost întocmită doar în urma solicitării exprese a instanţei, tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor, pentru loturile VI, VII şi pentru suprafaţa de 194 mp din lotul III, prin raportare la preţul unitar de 415 euro/mp (data de referinţă fiind 15.03.2012, când a avut loc transferul dreptului de proprietate), iar, în ceea ce priveşte diferenţa de 45 mp din lotul III, prin raportare la preţul unitar de 438 euro/mp (data de referinţă fiind 21.07.2014, când a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară). În acord cu susţinerile ambilor apelanţi, curtea a apreciat că modalitatea în care prima instanţă a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite intimaţilor-reclamanţi pentru cele 3 loturi expropriate nu este corectă, întrucât preţul unitar de 415 euro/mp, respectiv 438 euro/mp nu respectă Standardele internaţionale de evaluare, astfel cum au arătat cei doi experţi în cuprinsul răspunsului la obiecţiuni.

Curtea a reţinut că sunt fondate susţinerile pârâtului referitoare la preţul de 285 euro/mp, stabilit prin raportul de expertiză în opinie majoritară, întrucât cei doi experţi au avut în vedere 17 oferte de vânzare şi doar 2 contracte. A arătat că, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, noţiunea "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 se referă la preţul pe piaţa liberă, rezultat din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea, iar nu la simple oferte de vânzare, care nu au fost urmate de perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare (decizia nr. x/24.10.2017).

Instanţa a arătat că, în cuprinsul raportului de expertiză, cei doi experţi au menţionat că, potrivit Standardelor internaţionale de evaluare, se uzitează "tehnica comparaţiei vânzărilor", ce implică o comparaţie directă a terenului supus evaluării cu loturile similare de teren, tranzacţionate recent pe piaţă, rezultând că vânzările sunt cele mai importante, în timp ce analiza ofertelor doar pot aduce o contribuţie la o mai bună înţelege a pieţei imobiliare. Baza evaluării o constituie estimarea "valorii de piaţă", definită de Standardele internaţionale de evaluare IVS1, ediţia 2011 ca fiind "suma estimată pentru care un imobil ar putea fi schimbat la data evaluării, între un cumpărător hotărât şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie nepărtinitoare, după un marketing adecvat şi în care părţile au acţionat în cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere". Cu toate acestea, cei doi experţi au utilizat, în principal, 17 dintre cele 19 comparabile, oferte de vânzare, iar nu contracte de vânzare-cumpărare, invocând lipsa informaţiilor privind valorile de tranzacţionare, respectiv lipsa unor contracte relevante, aceste comparabile alese constituind motivul principal pentru care al treilea expert a formulat opinie separată.

În contextul celor prezentate, curtea a considerat că rezultă că despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru cele trei loturi expropriate nu pot fi calculate nici prin raportare la preţurile unitare stabilite, în opinie majoritară, prin raportul de expertiză depus la dosar la 11.09.2014, nici prin raportare la preţurile unitare stabilite prin al doilea răspuns la obiecţiuni, depus la 08.05.2018.

Reţinând contextul normativ aplicabil cauzei şi ţinând cont de criticile invocate de apelanţi, curtea, prin încheierea de şedinţă din 11.12.2020, a încuviinţat apelantului-pârât proba cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară, iar, prin încheierea de şedinţă din data de 22.01.2021, a stabilit, în cadrul obiectivului nr. 1, ca experţii să efectueze evaluarea celor trei loturi de teren în două variante, 1), potrivit art. 22 din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Legea nr. 233/2018), care fac trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca experţii să evalueze cele trei loturi luând în considerare preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate şi 2), potrivit art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, introdus prin Legea nr. 233/2018, urmând ca experţii să evalueze cele trei loturi luând în considerare expertizele întocmite şi actualizate de către Camerele Notarilor Publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.

La 02.12.2021, comisia formată din experţii U., V. şi D. a depus raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară, iar prin încheierea de şedinţă din 25.02.2022, curtea a încuviinţat obiecţiunile formulate de reclamanţi, comisia de experţi depunând răspunsul la obiecţiuni la 21.03.2022. Prin încheierea de şedinţă din 09.09.2022, curtea a încuviinţat în parte obiecţiunile formulate de reclamanţi, iar comisia de experţi a depus răspunsul la obiecţiuni la 17.01.2023. La termenul de judecată din 17.02.2023, reclamanţii au solicitat efectuarea unei contraexpertize, cerere pe care curtea, în raport cu art. 212 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, a respins-o ca tardivă, reţinând că trebuia formulată la primul termen după depunerea răspunsului la obiecţiuni, respectiv la termenul din 27.01.2023, cu atât mai mult cu cât răspunsul la obiecţiuni a fost depus la dosar cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară, întocmit în apel de comisia formată din experţii U., V. şi D., cele trei loturi expropriate au fost evaluate, conform obiectivului stabilit, prin luarea în considerare atât a expertizelor întocmite şi actualizate de către Camerele Notarilor Publici, cât şi a preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

În ceea ce priveşte lotul VI (teren în suprafaţă de 110 mp) s-a arătat că valoarea sa, conform grilei notarilor publici, este de 155.167 RON, iar, potrivit preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, este de 74.700 RON. Referitor la lotul VII (teren în suprafaţă de 256 mp), s-a stabilit valoarea sa, conform grilei notarilor publici, este de 361.115 RON, iar, potrivit preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, este de 193.100 RON. În privinţa lotului III (teren în suprafaţă de 239 mp), s-a arătat că valoarea sa, potrivit grilei notarilor publici, în prima variantă este de 337.135 RON şi în a doua variantă este de 348.149 RON, respectiv 356.278 RON, iar, conform preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în prima variantă este de 180.300 RON şi în a doua variantă este de 186.500 RON, respectiv 195.500 RON.

În contextul în care, conform celor arătate, s-a constatat că despăgubirile cuvenite reclamanţilor pentru cele trei loturi expropriate nu puteau fi calculate prin raportare la preţurile unitare stabilite, în opinie majoritară, prin raportul de expertiză sau prin răspunsul la obiecţiuni depuse la dosarul de fond, curtea s-a raportat la valorile din raportul de expertiză întocmit în apel, stabilite de comisia de experţi, prin luarea în considerare a expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, apreciind că aceste valori satisfac cel mai bine cerinţa "dreptei" despăgubiri.

Raţionamentul instanţei s-a fundamentat pe caracterul special al Legii nr. 255/2010 faţă de Legea nr. 33/1994, constatând că, la art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 233/2018, s-a stipulat că "experţii, la realizarea raportului de expertiză, precum şi instanţa vor ţine seama de expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate". Stabilind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor prin luarea în considerare a expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, instanţa de apel a arătat că nu se nesocoteşte, ci se valorifică decizia nr. 78/15.11.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât raţiunea ce a stat la baza dezlegării de drept constă tocmai în asigurarea caracterului "drept" al despăgubirii. Această concluzie rezultă cu evidenţă atât din ansamblul considerentelor prezentate la paragraf. 111-148 din decizie, cât şi din concluzia expusă la paragraf. 149:

"În etapa judiciară a procedurii de expropriere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 trebuie interpretare extensiv şi corelate cu criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceasta fiind dezlegarea problemei de drept ce conferă pe deplin expresie principiului fundamental al exproprierii, ce impune existenţa unei drepte despăgubiri".

Curtea a specificat că, potrivit art. 44 alin. (3) din Constituţie, "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire", iar despăgubirea reprezintă o compensaţie pentru pierderea suferită de proprietar, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate asupra bunului ce face obiectul exproprierii, astfel că aceasta trebuie să fie "dreaptă".

Instanţa de apel a arătat că respectarea exigenţei constituţionale privind caracterul drept/just al despăgubirii se realizează prin omologarea valorilor stabilite de comisia de experţi în urma luării în considerare a expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, dat fiind că acestea se aproprie cel mai mult de valoarea reală a terenurilor, în contextul specific în care comisia de experţi a avut în vedere, atunci când s-a raportat la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, doar trei comparabile (contractele de vânzare-cumpărare menţionate în tabelul de la fila x din vol. II al dosarului de apel), dintre care contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2012 nu poate reprezenta o comparabilă relevantă, întrucât are nu are ca obiect un teren liber de construcţii, ci două apartamente şi terenul aferent acestora, iar contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/05.07.2012 şi nr. y/26.09.2012 nu au fost anexate raportului de expertiză şi nici răspunsului la obiecţiuni, astfel că nu se poate verifica relevanţa lor la efectuarea evaluării.

Luând în considerare expertizele întocmite şi actualizate de către Camerele Notarilor Publici la momentul transferului dreptului de proprietate, curtea a constatat că valoarea terenului în suprafaţă de 256 mp (lotul VII) este de 361.115 RON (faţă de 463.971,32 RON, cât a stabilit prima instanţă), valoarea terenului în suprafaţă de 110 mp (lotul VI) este de 155.167 RON (faţă de 199.362,68 RON, cât a stabilit prima instanţă), iar valoarea terenului în suprafaţă de 239 mp (lotul III) este de 356.277 RON (faţă de 439.135,38 RON, cât a stabilit prima instanţă), fiind compusă din suma de 273.657 RON, ce reprezintă valoarea terenului în suprafaţă de 194 mp, şi din suma de 82.620 RON, ce reprezintă valoarea terenului în suprafaţă de 45 mp.

Instanţa de apel a considerat că nu este fondat motivul de apel al pârâtului ce a vizat actualizarea, de către prima instanţă, a despăgubirilor cu rata inflaţiei, întrucât reclamanţii au la dispoziţie, încă din 14.03.2012, sumele propuse de expropriator, acesta îndeplinindu-si obligaţia legală.

Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a reţinut că, în ceea ce priveşte loturile VI şi VII, s-au consemnat, în contul deschis de expropriator, pe seama şi la dispoziţia reclamanţilor, despăgubirile stabilite prin hotărârile nr. 4/30.03.2012 (64.140 RON) şi nr. 5/30.03.2012 (27.560 RON), însă aceştia, fiind nemulţumiţi de cuantumul sumelor, au formulat contestaţii judiciare, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, ce au fost admise, fiind stabilită o valoare mai mare a despăgubirilor decât cea propusă de expropriator. În ceea ce priveşte lotul III, în legătură cu care s-a reţinut în cadrul prezentului litigiul că a operat o expropriere de fapt, curtea a constatat că nu a fost emisă hotărâre de stabilire a despăgubirilor, expropriatorul fiind obligat prin hotărâre judecătorească la plata de despăgubiri.

În acest context, a apreciat că în mod corect a procedat tribunalul, pentru ca reclamanţii să primească aceeaşi valoare pe care ar fi trebuit să o primească în anul 2012 (având în vedere că valoarea de circulaţie se raportează la momentul exproprierii), legiuitorul prevăzând posibilitatea actualizării despăgubirii cu rata inflaţiei, la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 şi la art. 1531 C. civ.

Critica referitoare la greşita obligare a pârâtului, de către prima instanţă, la plata contravalorii lipsei de folosinţă, a fost apreciată ce nefiind fondată, prin raportare la art. 22 din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la data sesizării instanţei), potrivit cărora acţiunea se soluţionează în conformitate cu art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii, despăgubirea compunându-se, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului, urmând ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa să ţină seama şi de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia, în mod corect noţiunea de prejudiciu fiind inclusă în lipsa de folosinţă a terenurilor.

Astfel, în ceea ce priveşte loturile VI, VII şi suprafaţa de 194 mp din lotul III, plecând de la realitatea că reclamanţii/autorii lor au încheiat cu Metrorex S.A. contractele de închiriere nr. x/2008, nr. y/2008 şi nr. 66/2008 pentru o perioadă de 12 luni (începând cu 01.08.2008, până la 01.08.2009), şi au primit o chirie de 1,65 RON/mp/zi, curtea a apreciat că prima instanţă a reţinut corect că, după expirarea perioadei contractuale şi până la data exproprierii (14.03.2012), fiind lipsiţi de folosinţa acestor terenuri afectate de utilitatea publică, reclamanţii sunt îndreptăţiţi a primi, sub formă de despăgubiri, şi contravaloarea lipsei de folosinţă. În mod special, referitor la suprafaţa de 194 mp din lotul III, a reţinut că este corectă soluţia primei instanţe de acordare a sumei de 306.015,60 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 01.08.2009-14.03.2012, din moment ce prima instanţă, în urma coroborării mijloacelor de probă administrate în cauză, a reţinut în mod corect că, din suprafaţa totală a lotului III, a fost expropriată în fapt, în anul 2012, suprafaţa de 194 mp (din care suprafaţa de 54 mp este afectată de utilitate publică şi suprafaţa de 140 mp nu este afectată de utilitate publică). Astfel, instanţa de apel nu a primit criticile pârâtului formulate în sensul că tribunalul a acordat nelegal lipsa de folosinţă şi pentru această suprafaţă, întrucât nu s-a dovedit pierderea dreptului de proprietate, intimaţii-reclamanţi neindicând în ce măsură au fost împiedicaţi să exercite posesia, folosinţa şi dispoziţia, lotul III aflându-se continuu şi neîntrerupt în proprietatea reclamanţilor.

Referirea pe care pârâtul a făcut-o la sentinţa civilă nr. 1756/12.10.2018, pronunţată de acelaşi judecător în dosarul nr. x/2015, a fost apreciată ca fiind eronată, întrucât în cuprinsul acesteia s-a reţinut că nu se poate acorda lipsa de folosinţă, deoarece, de la data exproprierii lotului I de pe Calea x, reclamantul nu mai deţinea calitatea de proprietar, aspect pe care prima instanţă l-a constatat şi în cadrul acestui dosar, acordând lipsa de folosinţă până la 14.03.2012, când a fost emisă decizia de expropriere nr. 1 pentru loturile VI şi VII, respectiv când a operat o expropriere în fapt pentru suprafaţa de 194 mp din lotul III, nu însă şi după data exproprierii, deoarece intervenise transferul dreptului de proprietate de la reclamanţi la stat.

În ceea ce priveşte suprafaţa de 45 mp din lotul III, chiar dacă experţii au calculat suma de 257.202 RON, curtea a constatat că prima instanţă nu a acordat contravaloarea lipsei de folosinţă, iar reclamanţii nu au formulat apel, astfel că soluţia a devenit definitivă prin neapelare.

4. Recursurile

Împotriva deciziei nr. 411A din 17 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze şi minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii A. şi B., precum şi pârâtul Statul Român, prin Metrorex S.A..

4.1 Recursul reclamanţilor A. şi B.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii A. şi B. au susţinut că decizia recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii, prin încălcarea principiului esenţial al materiei exproprierii cu privire la acordarea unei drepte despăgubiri.

Au afirmat că valoarea terenului, calculată de instanţa de fond (415/438 euro/mp) se încadrează între limitele minimă şi maximă ale valorilor oferite de expropriator prin decizia de expropriere nr. 1 din 14 martie 2012 pentru trei terenuri alăturate (380 euro - 536 euro), iar valoarea cumulată a terenului (752 euro/mp) şi a contravalorii lipsei de folosinţă este apropiată de valoarea despăgubirii (700 euro/mp), oferită de expropriator în 2009 şi acceptată de recurenţi în 2011, anterior emiterii hotărârilor de expropriere la 30 martie 2012.

Instanţa de apel a stabilit valoarea terenurilor pe baza unui raport de expertiză efectuat în apel, în care comisia de experţi a folosit două contracte care nu sunt depuse la dosar (comparabilele 2 şi 3 - contractele de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.2012 şi nr. y/26.9.2012), care, pentru acest motiv, trebuiau înlăturate.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că experţii au utilizat, ca şi comparabilă, un contract de vânzare-cumpărare impropriu ca şi valoare probatorie (comparabila 1 - contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.11.2012), care vizează două apartamente şi un lot de teren, în timp ce bunul care trebuia evaluat este un teren. Acest contract de vânzare-cumpărare a fost înlăturat de expertul numit de instanţa de fond şi de expertul propus de recurenţi la instanţa de fond, preţul menţionat în contract referindu-se atât la construcţie, cât şi la teren. La pag. 9 din raport se găseşte tabelul cu contractele de vânzare-cumpărare avute în vedere de experţi, unde, în dreptul comparabilei 1 s-a reţinut valoarea de 173 euro/mp. Această sumă conţine valoarea construcţiei şi a terenului, preţul de 50.100 fiind stabilit, exclusiv, în vederea taxării, fără a fi negociat, în grila notarilor publici menţionându-se că, în situaţia în care un imobil se compune din construcţie şi teren, terenul se evaluează ca fiind ocupat de construcţie, chiar dacă o parte din teren se găseşte sub construcţie, iar o alta în curte. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.11.2012 nu poate fi folosit ca şi comparabilă, întrucât experţii trebuiau să evalueze un teren liber de construcţii.

Recurenţii-reclamanţi au afirmat că valorile din grila notarilor publici nu pot fi folosite, întrucât procedura de expropriere a început în anul 2009, lucrările de pe terenul lor au fost finalizate în 2010, magistrala de metrou s-a dat în folosinţă la 01.07.2011, iar aceste valori sunt inferioare sumei propuse de expropriator în 2009 şi acceptate de recurenţi în 2011.

Toate valorile calculate de experţi la instanţa de apel au fost apreciate că sunt inferioare valorilor oferite de expropriator prin decizia de expropriere nr. 1/14.03.2012 pentru trei terenuri libere alăturate terenului recurenţilor (Calea x 524): Calea x - 478 euro/mp (teren de 319 mp, 659.778 RON, curs euro/leu 4,3672), Calea x 536 euro/mp (teren de 80 mp, 187420 RON, curs euro/leu 4,3672), Calea x euro/mp (teren de 540 mp, 897.448 RON, curs euro/leu 4,3672).

Recurenţii au susţinut că Legea nr. 255/2010 nu este incidentă în cauză, întrucât obiectivul de interes naţional "Racorduri la Reţeaua de Metrou din Bucureşti, Tronson l - N. Grigorescu (Sălăjan) - Linia de Centură şi Tronson II - Gara de Nord - Basarab - Laromet" s-a finalizat înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care a fost publicat la 20.12.2010, iar lucrările efectuate de expropriator pe terenul recurenţilor erau terminate la această dată.

Conform informaţiilor publice, tronsonul 1 Mai - Parc Bazilescu a fost dat în folosinţă la 1 iulie 2011, iar hotărârile de expropriere, contestate în prezentul dosar, au fost emise la 30 martie 2012, la 9 luni după darea în folosinţă a magistralei.

Chiar dacă Legea nr. 255/2010 ar fi incidentă în cauză, expropriatorul trebuia să continue procedura de expropriere de la momentul la care rămăsese, respectiv să treacă imobilului în proprietatea statului. Recurenţii-reclamanţi au apreciat că este nelegală efectuarea unei noi evaluări şi propunerea unei noi despăgubiri, întrucât, în anul 2009, o astfel de evaluare a fost efectuată, proprietarii fiind notificaţi, iar instanţa rămânând să dispună exproprierea şi să stabilească despăgubirea.

Potrivit Legii nr. 33/1994, expropriatorul nu putea oferi o sumă mai mică decât cea stabilită în anul 2009. Prin adresa nr. x/02.11.2011, recurenţii-reclamanţi au acceptat primirea sumelor propuse de expropriator în baza notificării nr. x/06.05.2009 şi a notificării nr. x/17.09.2009 (700 euro/mp).

Valoarea propusă de expropriator a fost oferită în 2009, iar aceasta a fost acceptată de recurenţi la 02.11.2011. Abia în 2012, pârâtul a început exproprierea în baza Legii nr. 255/2010, acordul de voinţă al părţilor implicate fiind realizat anterior exproprierii făcute în baza Legii nr. 255/2010. Dacă nu s-ar putea reţine valoarea propusă de expropriator în 2009, atunci trebuie acordată valoarea calculată conform opiniei majoritare a experţilor desemnaţi de instanţa de fond pentru anul 2009, respectiv 512 euro/mp. Valoarea trebuie aplicată pentru toate cele trei loturi, întrucât toate au fost afectate de aceeaşi lucrare de interes public şi la acelaşi moment.

Dacă raportarea s-ar face la anul 2012, despăgubirea trebuie să se compună din valoarea terenului din 2012, respectiv 415 euro/mp, conform opiniei majoritare a comisiei de experţi formulate la fond, şi din contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 1 august 2009, până la 30 martie 2012, întrucât terenul a fost ocupat în întregime de expropriator, anterior anului 2009, lucrarea de interes public fiind terminată înainte de anul 2010, iar transferul dreptului de proprietate pentru loturile VII şi parţial VI, operând la 30 martie 2012.

Recurenţii-reclamanţi au apreciat că data de la care se datorează contravaloarea lipsei de folosinţă este cea a expirării contractelor de închiriere încheiate între recurenţi şi expropriator pentru folosirea terenului, pentru realizarea lucrării de interes public. Valoarea trebuie să fie cea menţionată în contractele de închiriere, respectiv 1,65 RON/mp/zi şi trebuie aplicată pentru toate cele trei loturi, întrucât acestea au fost afectate integral de aceeaşi lucrare de interes public şi la acelaşi moment. Pentru lotul III este necesar ca expropriatorul să fie obligat să emită hotărârea de expropriere şi să plătească contravaloarea despăgubirii. Expropriatorul va trebui să suporte şi contravaloarea lipsei de folosinţă a acestui lot, începând cu 1 august 2009, până la emiterea hotărârii de expropriere. Valoarea lipsei de folosinţă trebuie să fie cea prevăzută în contractele de închiriere, respectiv 1,65 RON/mp/zi.

Motivele de recurs au fost întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

4.2 Recursul pârâtului Statul Român, prin Metrorex SA

Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât Statul Român, prin Metrorex S.A., a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 255/2010, a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi a deciziei nr. 78/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, coroborat cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 380/2015, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii.

Potrivit deciziei nr. 78/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu completările ulterioare, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ţine seama atât de "expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate", cât şi de criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

Recurentul a arătat că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale menţionate, stabilind eronat cuantumul despăgubirilor prin raportare, exclusiv, la expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici apreciind că "aceste valori satisfac cel mai bine cerinţa dreptei despăgubiri", fără a ţine seama de diferenţa semnificativă între despăgubirile calculate prin cele două modalităţi de evaluare.

Raportând cele reţinute de instanţa de apel la considerentele deciziei nr. 78/2021, recurentul a apreciat că nu trebuie exclus calculul despăgubirilor prin prisma tranzacţiilor efectiv încheiate, doar pentru simplul motiv că există o discrepanţă faţă de valoarea calculată prin utilizarea grilei notarilor publici, instanţa de apel având obligaţia de a păstra un echilibru între cele două modalităţi de calcul şi neputând acorda preferinţă doar unei metode de calcul, fără a motiva în mod corespunzător.

Însă, curtea a reţinut doar valorile mai mari, fără a ţine cont de faptul că prin grila notarilor publici este evidenţiat un preţ al proprietăţilor calculat la modul general, şi nici de caracteristicile imobilului sau de evoluţia reală a pieţei, dictată de acordul de voinţă dintre vânzători şi cumpărători.

Recurentul a afirmat că, în faza procesuală a apelului situaţia lotului III nu a fost clarificată, fiind acordate despăgubiri pentru acesta fără ca dreptul de proprietate al reclamanţilor să fie transferat în proprietatea publică. Or, exproprierea presupune stingerea dreptului de proprietate privată, fiind o formă de transfer a proprietăţii în patrimoniul public fără acordul prealabil al persoanei expropriate.

5. Apărările formulate

Părţile nu au depus întâmpinări la recursurile formulate în cauză.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

6.1 Examinând recursul declarat de reclamanţi împotriva deciziei nr. 411A din 17 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze şi minori şi de familie, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În esenţă, recurenţii-reclamanţi au criticat decizia recurată din perspectiva aplicării greşite a principiului ce guvernează exproprierea pentru utilitate publică - acordarea unei drepte despăgubiri - arătând că instanţa de apel a stabilit valoarea acesteia pe baza unor comparabile (contractele de vânzare-cumpărare nr. x/05.07.2012 şi nr. y/26.09.2012), care nu se regăsesc la dosar (comparabilele 2 şi 3), şi în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare care privea două apartamente şi un lot de teren, deşi imobilele expropriate în cauză erau doar terenuri (comparabila 1) şi că valorile din grila notarială nu pot fi aplicate în speţă, în raport de momentul declanşării procedurii de expropriere, în anul 2009.

Recurenţii-reclamanţi şi-au exprimat nemulţumirea şi faţă de cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de apel, pe care le-au apreciat ca fiind inferioare celor oferite de expropriator prin decizia de expropriere nr. 1/14.03.2012 pentru alte trei terenuri similare, învecinate cu imobilul aflat în proprietatea lor. Au susţinut, de asemenea, că dispoziţiile Legii nr. 255/2010 nu sunt aplicabile în cauză, în raport de faptul că, la data apariţiei acestui act normativ, obiectivul de interes naţional pentru realizarea căruia a fost declanşată exproprierea era finalizat, după cum erau şi lucrările la tronsonul de metrou 1 Mai - Parc Bazilescu, hotărârile de expropriere fiind emise la 30.03.2019, ulterior dării în folosinţă a magistralei de metrou. Chiar dacă s-ar reţine aplicarea Legii nr. 255/2010, părţile reclamante au apreciat că exproprierea trebuia continuată din faza în care rămăsese (momentul trecerii imobilelor în proprietatea statului), fiind greşit să se procedeze la o nouă evaluare a despăgubirilor de vreme ce, în anul 2009, se făcuse deja o astfel de evaluare.

Decizia instanţei de apel a fost atacată şi din perspectiva valorii despăgubirilor stabilite pentru lipsa de folosinţă a terenurilor, recurenţii-reclamanţi arătând că data de la care aceasta se calculează coincide cu cea a expirării contractelor de închiriere încheiate cu expropriatorul, suma datorată cu titlu de chirie fiind de 1,65 RON/mp/zi, iar pentru lotul trei, contravaloarea lipsei de folosinţă se impune a se calcula la aceeaşi valoare, de la 01.08.2009 şi până la emiterea deciziei de expropriere.

Criticile nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că exproprierea imobilului situat în Bucureşti, Calea x, a fost declanşată prin H.G. nr. 1003/25.06.2004 privind declararea utilităţii publice pentru lucrarea de interes naţional "Racorduri la reţeaua de metrou din Bucureşti, tronson I: N. Grigorescu (Sălăjan) - linia de centură şi tronson II: Gara de Nord-Basarab-Laromet".

Potrivit procesului-verbal de afişare nr. x/13.05.2009, exproprierea a privit întregul teren, în suprafaţă totală de 1.750 mp, prin notificările nr. x/06.05.2009 şi nr. y/17.09.2009, emise în baza art. 13 din Legea nr. 33/1994, recurenta-reclamantă B. şi autoarea recurentului-reclamant, R., fiind încunoştinţate despre exproprierea loturilor III (de 248 mp), VI (de 110 mp) şi VII de (256 mp), precum şi cu privire la valoarea despăgubirilor cuvenite, potrivit cotei indivize deţinute asupra terenului, cuantumul despăgubirilor fiind stabilit prin raportul de evaluare întocmit de expertul judiciar acreditat de Ministerul Justiţiei, D., la suma de 700 euro/mp (1.475.938,80 RON pentru loturile III şi VII, respectiv 322.129,50 RON pentru lotul VI), în baza dispoziţiilor Legii nr. 33/1994.

Întâmpinările recurenţilor-reclamanţi, formulate la notificările menţionate, au fost respinse prin hotărârile nr. 4/31.08.2009, 9/31.08.2009 şi 12/23.11.2009 ale Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, fiind menţinută valoarea despăgubirilor propuse de expropriator. Deşi recurenţii-reclamanţi au susţinut că acţiunile exercitate în justiţie împotriva acestor hotărâri au fost respinse, din analiza materialului probatoriu existent la dosar, instanţele anterioare nu au identificat înscrisuri care să ateste formularea unor contestaţii împotriva soluţiilor de respingere a întâmpinărilor.

În această succesiune a etapelor exproprierii declanşate în temeiul Legii nr. 33/1994, la 23 decembrie 2010 a intrat în vigoare Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, ale cărei dispoziţii prevăd, la art. 34, că se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin propriilor prevederi.

La 14.03.2012, Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Metrorex S.A., a emis decizia nr. 1, de expropriere a întregului coridor vizat de această măsură, imobilele identificate în anexă trecând de drept în proprietatea statului şi în administrarea Metrorex S.A.. Ca urmare a schimbării legislaţiei, prin apariţia Legii nr. 255/2010, procedura de expropriere a fost modificată, realizându-se pentru întreg culoarul de expropriere, iar nu prin hotărâre individuală pentru fiecare imobil, cum se făcea anterior.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010 (23 decembrie 2010), expropriatorul a continuat procedura exproprierii imobilelor aparţinând recurenţilor-reclamanţi, prin hotărârea nr. 4 din 30.03.2012 stabilind o nouă valoare a despăgubirilor în raport de dispoziţiile acestui act normativ, respectiv suma de 64.140 RON pentru lotul VII, iar prin hotărârea nr. 5/30.03.2012, suma de 27.560 RON pentru lotul VI, opoziţia părţilor reclamante la acest nou cuantum al sumelor stabilite fiind consemnată în procesele-verbale nr. x/29.03.2012 şi nr. y/29.03.2012, care au precedat hotărârile menţionate. Pentru lotul III, curtea, ca urmare a examinării sentinţei primei instanţe şi a materialului probatoriu administrat în cauză, nu a identificat existenţa la dosar a unei decizii de expropriere şi a unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, dispoziţiile Legii nr. 255/2010 sunt aplicabile în cauză.

Astfel cum s-a arătat, acest act normativ a intrat în vigoare la 23 decembrie 2010, când procedura exproprierii loturilor de teren aparţinând recurenţilor-reclamanţi nu era finalizată, apariţia Legii nr. 255/2010 survenind ulterior etapei de soluţionare a întâmpinărilor formulate la notificările emise de către expropriator, referitoare la exproprierea loturilor III, VI şi VII, precum şi la valoarea despăgubirilor cuvenite, şi anterior emiterii deciziei nr. 1/14.03.2012 de către Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Metrorex S.A., prin care s-a dispus exproprierea întregului coridor vizat de această măsură şi trecerea imobilelor identificate în anexa la această hotărâre, de drept, în proprietatea statului şi în administrarea Metrorex S.A..

Prin art. 32 din Legea nr. 255/2010, legiuitorul a stabilit că, "În cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi."

În conformitate cu dispoziţiile art. 31 din acelaşi act normativ, "Expropriatorul poate folosi orice documentaţie tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi."

Pentru ca Legea nr. 255/2010 să fie aplicabilă era necesar, pe de o parte, să existe o procedură de expropriere începută sub imperiul Legii nr. 33/1994, nefinalizată anterior acestui moment, şi să se fi întocmit sau să fie în curs de realizare un raport de evaluare care să respecte exigenţele legii în vigoare la data dispunerii/întocmirii lui.

În accepţiunea Legii nr. 255/2010, etapele procedurii de expropriere sunt: a) aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai lucrărilor de interes naţional, judeţean sau local; b) consemnarea sumei individuale aferente reprezentând plata despăgubirii pentru imobilele care fac parte din coridorul de expropriere şi afişarea listei proprietarilor imobilelor; c) transferul dreptului de proprietate şi d) finalizarea formalităţilor aferente procedurii de expropriere.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2020 a surprins derularea procedurii de expropriere a imobilelor aparţinând recurenţilor-reclamanţi în faza anterioară realizării transferului dreptului de proprietate asupra imobilelor de la recurenţii-reclamanţi la expropriator şi, implicit, a finalizării formalităţilor aferente, constând în întabularea dreptului de proprietate în favoarea statului.

În cauză, procedura de expropriere care viza terenurile în litigiu era în curs de desfăşurare, la data apariţiei Legii nr. 255/2010 nefiind emisă hotărârea producătoare de efecte juridice în sensul celor arătate, astfel că urmarea procedurii de către expropriator, inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori ale despăgubirii, este conformă legii, acesta având obligaţia de a se conforma, în scopul determinării despăgubirilor, normelor legale în vigoare la data la care hotărârea de expropriere a fost emisă, respectiv Legea nr. 255/2010.

Prin decizia nr. 1/14.03.2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, Statul Român, prin Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - Metrorex S.A., a dispus exproprierea întregului coridor de expropriere, imobilele identificate în anexă trecând de drept în proprietatea statului şi în administrarea Metrorex S.A.. Ca urmare a schimbării legislaţiei, a fost modificată procedura de expropriere, aceasta realizându-se pentru întreg culoarul de expropriere, iar nu prin hotărâre individuală pentru fiecare imobil, cum se proceda anterior. În conformitate cu dispoziţiile art. 18-20 din Legea nr. 255/2010 au fost emise hotărârile nr. 4/30.03.2012 şi nr. 5/30.03.2012, prin care s-au stabilit despăgubiri în baza acestui act normativ, sumele fiind consemnate la dispoziţia recurenţilor-reclamanţi.

Prin urmare, susţinerile recurenţilor-reclamanţi cu privire la neaplicarea în cauză a Legii nr. 255/2010 prin raportare la faptul că, la data intrării sale în vigoare, obiectivul de interes naţional pentru realizarea căruia a fost declanşată, exproprierea şi lucrările la tronsonul de metrou 1 Mai - Parc Bazilescu, erau finalizate, iar hotărârile de expropriere în baza Legii nr. 33/1994 erau emise încă de la 30.03.2019, nu pot avea eficienţă juridică faţă de dispoziţiile art. 32 ale acestui act normativ, norme tranzitorii în privinţa aplicării în timp a legii, care îi stabilesc incidenţa într-o procedură de expropriere aflată în curs de desfăşurare, declanşată în temeiul Legii nr. 33/1994.

Legea nr. 255/2010 are caracter special faţă de Legea nr. 33/1994, acest aspect, precum şi aplicarea sa într-o procedură de expropriere declanşată sub imperiul Legii nr. 33/1994 fiind stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 44/14.10.2019, la pct. 64 şi 65 reţinându-se că, "În considerarea scopului avut în vedere de iniţiatorul actului normativ, acela al realizării unor proceduri de expropriere, Legea nr. 255/2010 a reglementat în mod sistematic, ulterior stabilirii domeniului său de aplicare, în art. 1, sfera lucrărilor de utilitate publică, a calităţii de expropriator şi expropriat, menţionând în continuare întreaga procedură a exproprierii: etapele, competenţele autorităţilor implicate în procedura exproprierii, drepturile expropriatului şi obligaţiile expropriatorului şi ale altor unităţi competente pentru ca, în final, în capitolul VIII, intitulat "Dispoziţii finale", în art. 32 şi 34, să menţioneze că prevederile prezentei legi se aplică şi în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfăşurare, Legea nr. 255/2010 urmând a se completa în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum şi cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică reprezintă legea generală în materie de expropriere, astfel că trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul pe care legiuitorul a înţeles să îl dea Legii nr. 255/2010, acela de lege specială în materia exproprierii, aplicabilă în domeniul specializat al obiectivelor de interes naţional, judeţean şi local."

Statuări similare se regăsesc şi în decizia nr. 51 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea art. 34 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, la pct. 43, al acestei decizii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept stabilind că Legea nr. 255/2010 "are caracterul unei norme speciale care, fiind derogatorie de la norma generală, se aplică prioritar faţă de aceasta, în temeiul principiului specialia generalibus derogant", precum şi în decizia nr. 78 din 15 noiembrie 2021, prin care acelaşi complet al aceleiaşi instanţe a arătat, la pct. 105, că, "subsumat raportului de tipul lege generală - lege specială dintre cele două acte normative, se cuvine a fi amintit că dreptul comun în materia exproprierii este consacrat în art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, art. 562 alin. (3) din C. civ., Legea nr. 33/1994 şi Hotărârea Guvernului nr. 583/1994 de aprobare a Regulamentului privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrări de interes naţional sau de interes local, o reglementare specială a exproprierii fiind cuprinsă în Legea nr. 255/2010 şi în Hotărârea Guvernului nr. 53/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu completările ulterioare."

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 67/21.02.2017, prin care s-a analizat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 255/2010, la paragr. 15 arătându-se că "Legea nr. 33/1994 reprezintă cadrul normativ general în materie de expropriere, în timp ce Legea nr. 255/2010 constituie reglementarea specială în materie de expropriere, atunci când această măsură este dispusă în vederea realizării unor obiective specifice de interes naţional, judeţean şi local, astfel cum acestea sunt stabilite în art. 1 din lege. Caracterul special al reglementării rezultă din specificul soluţiilor legislative preconizate raportate la categoria particulară de situaţii vizate."

Or, aceste statuări se impun cu putere obligatorie în raport de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

Luând în examinare criticile recurenţilor-pârâţi cu privire la greşita modalitate de evaluare de către curtea de apel a despăgubirilor ce li se cuvin ca urmare a exproprierii, Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.

Potrivit considerentelor deciziei recurate, curtea de apel a constatat că, prin raportul de expertiză tehnică judiciară evaluatorie întocmit la fond, experţii H. şi I., în opinie majoritară, (expertul W. formulând opinie separată), au stabilit că valoarea de circulaţie a celor trei loturi expropriate, la 15.03.2012, când a avut loc transferul dreptului de proprietate, trebuie să se calculeze prin raportare la preţul unitar de 285 euro/mp.

Răspunzând la obiecţiunile formulate în cauză, experţii H. şi I. au arătat că preţul unitar menţionat a fost stabilit avându-se în vedere 19 comparabile, dintre care 17 oferte de vânzare (postate în S. şi/sau pe site-ul T.) şi două contracte, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2013 (comparabila nr. 11), precum şi convenţia de dare în plată autentificată sub nr. x/30.07.2012 (comparabila nr. 10). Experţii au precizat că nu au putut utiliza drept comparabile contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/29.11.2012 şi nr. y/09.11.2012, întrucât acestea priveau apartamente.

Prin al doilea răspuns la obiecţiunile reclamanţilor, experţii H. şi I. au arătat că au calculat valoarea despăgubirilor raportându-se, exclusiv, la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2013 şi la convenţia de dare în plată autentificată sub nr. x/30.07.2012, faţă de solicitarea expresă a primei instanţe, însă au arătat expres că o atare evaluare nu respectă Standardele internaţionale de evaluare, întrucât comparabilele privesc imobile localizate în alte zone decât cele trei loturi expropriate, respectiv pe str. x, din cartierul Aviaţiei, şi pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti. Experţii au menţionat că localizarea comparabilelor este foarte importantă, diferenţa de localizare şi corecţiile aplicate fiind semnificative, iar valoarea determinată având o marjă de eroare importantă.

Deşi s-a specificat că această modalitate de evaluare nu este conformă Standardelor internaţionale de evaluare, fiind realizată astfel doar ca urmare a solicitării exprese a instanţei, prin sentinţa pronunţată în cauză prima instanţă a stabilit valoarea despăgubirilor cuvenite recurenţilor-reclamanţi, pentru loturile VI, VII şi pentru suprafaţa de 194 mp din lotul III, la un preţ unitar de 415 euro/mp (data de referinţă fiind 15.03.2012, când a avut loc transferul dreptului de proprietate), iar, în ceea ce priveşte diferenţa de 45 mp din lotul III, prin raportare la un preţ unitar de 438 euro/mp (data de referinţă fiind 21.07.2014, când a fost întocmit raportul de expertiză tehnică judiciară).

În considerentele deciziei recurate, curtea a constatat că tribunalul nu a expus motivul pentru care s-a raportat la aceste valori unitare, iar nu la cea de 285 euro/mp, stabilită de experţii H. şi I. în opinie majoritară, în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit la fond, în contextul menţiunilor exprese făcute prin răspunsul la obiecţiuni, al opiniei separate formulate de cel de-al treilea expert, precum şi al susţinerilor divergente ale părţilor implicate în procedura de expropriere.

Pentru a ajusta acest inconvenient şi pentru a răspunde criticilor formulate în apel de către pârâţi cu privire la modalitatea în care prima instanţă a determinat cuantumul despăgubirilor cuvenite recurenţilor-reclamanţi pentru cele trei loturi de teren expropriate, curtea, prin încheierea din 11 decembrie 2020, a încuviinţat pârâtului Statul Român, în apel, proba cu expertiză judiciară evaluatorie, iar prin încheierea din 22 ianuarie 2021 a stabilit, în cadrul obiectivului nr. 1, ca experţii să efectueze evaluarea celor trei loturi de teren în două variante: prima, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 (în forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Legea nr. 233/2018), care fac trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin luarea în considerare a preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, şi cea de-a doua, potrivit art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 233/2018, urmând ca experţii să evalueze cele trei loturi în raport de expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, 15.03.2012.

Instanţa de apel a arătat, în considerentele deciziei recurate, că prin raportul de expertiză tehnică judiciară, comisia de experţi numită în apel a procedat la evaluarea celor trei loturi de teren expropriate, conform obiectivelor stabilite, ţinând cont de expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, dar şi de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

Astfel, lotul VI (de 110 mp) a fost evaluat de experţi conform grilei notarilor publici la suma de 155.167 RON, iar, potrivit preţului cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la 74.700 RON. Lotul VII (de 256 mp) a fost evaluat, conform grilei notarilor publici la suma de 361.115 RON, iar, conform preţului cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, s-a stabilit că valoarea acestuia este de 193.100 RON. În privinţa lotului III (de 239 mp), experţii au concluzionat că valoarea sa, potrivit grilei notarilor publici, în prima variantă este de 337.135 RON şi în a doua variantă este de 348.149 RON, respectiv 356.278 RON (pentru evaluarea întregii suprafeţe, de 239 mp, instanţa a stabilit să se ţină cont de momentul transferului dreptului de proprietate, 15.03.2012, iar pentru suprafaţa de 194 mp, tot acest moment), iar, conform preţului cu care se vindeau în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în prima variantă acesta era de 180.300 RON, iar în a doua variantă, de 186.500 RON, respectiv 195.500 RON (în raport de data efectuării raportului de expertiză şi de data pronunţării sentinţei apelate, 26.10.2018).

Curtea, reţinând aceste valori, precum şi caracterul special al Legii nr. 255/2010 faţă de Legea nr. 33/1994 (constatat şi în prezenta cale de atac prin considerentele anterior expuse în această privinţă), a arătat că despăgubirile cuvenite recurenţilor-reclamanţi pentru cele trei loturi expropriate nu pot fi calculate prin raportare la preţurile unitare stabilite, în opinie majoritară, prin răspunsul la obiecţiuni depuse la dosarul de fond, din cauza comparabilelor improprii folosite, acelaşi caracter avându-l şi cele indicate în expertiza din apel, şi a validat valorile evidenţiate în raportul de expertiză întocmit în apel, stabilite de comisia de experţi prin luarea în considerare a expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, apreciind că acestea se aproprie cel mai mult de valoarea reală a terenurilor şi satisfac cel mai bine cerinţa "dreptei" despăgubiri.

Prin urmare, în lipsa unor comparabile apte a fi valorificate, raportarea instanţei de apel la despăgubirile stabilite pe baza expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici este corectă şi legală, circumscriindu-se normei de drept aplicabile, art. 22 din Legea nr. 255/2010, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 233/2018, precum şi chestiunilor de drept statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 78/15.11.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1185/15.12.2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, modificată prin Legea nr. 233/2018, respectiv dacă valoarea despăgubirilor se stabileşte, exclusiv, prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici la momentul transferului dreptului de proprietate sau vor fi avute în vedere şi criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu completările ulterioare.

Cu privire la această chestiune de drept, Înalta Curte a arătat, la pct. 111, că, subsumat principiului constituţional al dreptei (şi prealabilei) despăgubiri în caz de expropriere, se impune cu forţa evidenţei argumentul că, indiferent de caracterul general sau special al normei de drept care reglementează modalitatea concretă de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate, această normă trebuie să satisfacă exigenţa constituţională anterior referită, potrivit principiului despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, consacrat de întreaga reglementare internă în domeniul exproprierii. "112. Aceasta întrucât, potrivit art. 44 alin. (3) şi (6) din Constituţie, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (...)

114. Într-o bogată jurisprudenţă în materie, atât din reglementarea-cadru a exproprierii, cât şi din cea specială, Curtea Constituţională a reţinut că despăgubirea reprezintă o compensaţie pentru pierderea suferită de proprietar ori de ceilalţi titulari de drepturi reale, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate sau a altui drept real principal asupra bunului, obiect al exproprierii, astfel că aceasta trebuie să fie «dreaptă», în sensul de a reprezenta valoarea reală a bunului expropriat, şi să fie «prealabilă», adică trebuie să fie plătită proprietarului înainte de deposedarea sa. (...)

119. În baza normei de trimitere din cuprinsul art. 34 al legii speciale, dispoziţiile art. 22 alin. (6) se completează cu cele generale cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

120. Compatibilitatea şi complementaritatea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aflate într-o corelaţie de tipul normă specială - normă generală, sunt nu doar justificate, ci, mai mult decât atât, impuse de principiul fundamental anterior evocat, întrucât efectivitatea unei atari garanţii constituţionale nu ar putea fi asigurată, în cazul stabilirii valorii despăgubirilor pentru bunuri expropriate ce fac parte din domeniul specific de reglementare al legii speciale, decât prin luarea în considerare atât a reperului legal introdus în norma specială (expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici), cât şi a criteriilor stipulate de norma generală conţinută de art. 26 alin. (2), finalitatea unică urmărită fiind aceea a determinării şi acordării unei despăgubiri "drepte".

121. Concluzia interpretării extensive a normei speciale, în corelaţie cu norma generală, în sensul arătat anterior, care asigură sfera corectă de repere/criterii legale pentru determinarea cuantumului despăgubirilor acordate în etapa judiciară a procedurii de expropriere, este fundamentată de o interpretare adecvată şi corelată a normelor juridice relevante, prin utilizarea în mod conjugat a metodelor de interpretare gramaticală, logică, teleologică şi sistematică. (...)

144. Norma specială de la art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 referitoare la reperul expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici nu ar fi putut fi edictată decât în spiritul exigenţei constituţionale referitoare la dreapta despăgubire, care să fie stabilită în mod just la valoarea reală a bunului expropriat, nefiind, în consecinţă, derogatorie nici de la criteriile legale consacrate în norma generală, ce are în vedere preţul de piaţă la momentul realizării exproprierii.

146. Aceasta întrucât principiile fundamentale care guvernează procedura exproprierii sunt aceleaşi, indiferent de cadrul normativ general sau special în materie ori de titularul (expropriator sau expropriat) care declanşează etapa judiciară a procedurii.

147. Exigenţa constituţională privind dreapta despăgubire trebuie obiectivată în repere şi criterii legale aflate în armonie, evitându-se crearea unor situaţii discriminatorii sau inechităţi."

Înalta Curte notează că aceste chestiuni, care se impun cu obligativitate instanţelor de judecată potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., au fost reţinute şi de curtea de apel în considerentele deciziei sale, ele reprezentând fundamentul pentru care a înţeles să se raporteze, atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite recurenţilor-reclamanţi, la valorile din raportul de expertiză întocmit în apel, astfel cum au fost determinate de comisia de experţi, prin luarea în considerare a expertizelor efectuate şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, şi apreciind că respectarea exigenţei constituţionale privind caracterul drept al despăgubirii se realizează prin omologarea acestor valori, la momentul transferului dreptului de proprietate, deoarece, în lipsa unor comparabile care să îndeplinească criteriile de valorificare, acestea se aproprie cel mai mult de valoarea reală a terenurilor.

Privită din perspectiva dispoziţiilor art. 44 alin. (6) din Constituţia României exproprierea, fiind o vânzare forţată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită. Dreapta şi prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situaţia exproprierii are menirea de a asigura persoanei expropriate păstrarea aceleiaşi valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare reală.

În raport de aceste considerente expuse, Înalta Curte va acredita raţionamentul curţii de apel, precum şi soluţia pronunţată asupra chestiunii referitoare la modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite recurenţilor-reclamanţi, urmând a respinge criticile formulate în recurs cu privire la aceste aspecte.

Totodată, Înalta Curte nu va primi criticile recurenţilor-reclamanţi prin care s-a invocat nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva neacordării contravalorii lipsei de folosinţă a imobilelor expropriate în raport de data expirării contractelor de închiriere încheiate cu expropriatorul, la valoarea menţionată în cuprinsul acestora, de 1,65 RON/mp/zi, considerată a fi aplicabilă celor trei loturi.

Conform art. 22 din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare la data sesizării instanţei), acţiunea se soluţionează potrivit dispoziţiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii. Potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului", urmând ca, "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa să ţină seama şi de daunele aduse proprietarului, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia".

Potrivit situaţiei de fapt reţinute în considerentele deciziei recurate, recurenţii-reclamanţi au încheiat cu Metrorex S.A. contractele de închiriere nr. x/2008, y/2008 şi 66/2008 cu privire la loturile VI, VII şi la suprafaţa de 194 mp din lotul III, pe o perioadă de 12 luni, începând cu 01.08.2008, până la 01.08.2009, chiria fiind stabilită la suma de 1,65 RON/mp/zi.

Examinând, din perspectiva criticii formulate, decizia recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că recurenţii-reclamanţi sunt îndreptăţiţi să primească, cu titlu de despăgubiri, după expirarea perioadei contractuale, până la data exproprierii (14.03.2012), sumele cuvenite cu titlu de chirie, contravaloarea lipsei de folosinţă a terenurilor afectate de utilitatea publică ce a făcut obiectul exproprierii.

Astfel cum s-a arătat, exproprierea este o operaţiune juridică care presupune trecerea forţată a unui bun imobil din proprietatea privată în proprietatea publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică.

Unul dintre principiile fundamentale ale exproprierii impune o despăgubire justă şi prealabilă, adică o despăgubire concordantă valorii bunului expropriat, ce trebuie să fie acordată la momentul la care încetează dreptul de proprietate privată în patrimoniul expropriatului şi se naşte dreptul de proprietate publică în patrimoniul expropriatorului.

Legea nr. 255/2010 stabileşte o procedură de expropriere simplificată, la art. 9 alin. (4) stipulând că "Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii."

Noţiunea de folosinţă, ca atribut al dreptului de proprietate, este posibilitatea recunoscută unei persoane, în puterea unui drept, de a utiliza un bun şi de a-i culege fructele, având ca premisă condiţia deţinerii bunului de către acea persoană.

În speţă, termenul stabilit prin contractele de închiriere încheiate de recurenţii-reclamanţi cu expropriatorului s-a împlinit la 01.08.2009, iar exproprierea a fost dispusă prin decizia nr. 1/14.03.2012.

În raport de conduita pârâtului, care a ocupat terenul şi a demarat lucrările de expropriere în lipsa finalizării procedurii prevăzute de lege pentru transferul dreptului de proprietate, se apreciază că, prin acţiunea sa, a încălcat dreptul de proprietate al recurenţilor-reclamanţi, manifestată prin împiedicarea exercitării atributelor esenţiale, precum posesia şi folosinţa, în mod corect dispunându-se de către instanţa de apel obligarea pârâtului la plata contravalorii de folosinţă aferente perioadei 01.08.2009-14.03.2012. După această perioadă recurenţii nu mai sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri, întrucât prin decizia 1/14.03.2012, imobilul expropriat a fost trecut în proprietatea Statului Român, fiind întabulat în favoarea acestuia, recurenţii-reclamanţi pierzând dreptul de proprietate şi dobândind dreptul la despăgubiri.

În ceea priveşte lotul III, în suprafaţă de 239 mp, pentru care nu a fost emisă decizie de expropriere (solicitare ce a constituit obiect al cererii de chemare în judecată), Înalta Curte constată că cererea de acordare a contravalorii lipsei de folosinţă este justificată doar în ceea ce priveşte suprafaţa de 194 mp din acest lot, pentru perioada 01.08.2009-14.03.2012, expropriată în fapt potrivit dovezilor administrate, în anul 2012, şi afectată, parţial, de lucrări de utilitate publică.

Cu privire la restul suprafeţei ce compune lotul III, de 45 mp, Înalta Curte validează raţionamentul curţii, care a constatat corect că recurenţii-reclamanţi nu au criticat, în calea de atac a apelului, statuările instanţei de fond cu privire la neacordarea contravalorii lipsei de folosinţă, pe motiv că aceasta nu a fost expropriată şi că nu este afectată de lucrări de utilitate publică. În recurs, reclamanţii nu au combătut această dezlegare, reiterând criticile pe fondul pretenţiilor neacordate.

Or, în absenţa formulării, în calea de atac a apelului, a unor critici cu privire la aceste statuări ale instanţei de fond, Înalta Curte nu poate proceda la examinarea lor în calea de atac a recursului, în raport de dispoziţiile art. 292 coroborate cu cele ale art. 316 C. proc. civ., întrucât au fost formulate omisso medio, cu nerespectarea principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanţa fiind limitată la a cerceta cauza numai cu referire la motivele indicate în cererea de apel, ce au fost examinate de instanţa de apel, urmând a se pronunţa doar în aceste limite.

6.2 Examinând recursului pârâtului Statul Român, prin Societatea Metrorex S.A., în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin criticile formulate în recurs, pârâtul Statul Român, prin Societatea Metrorex S.A., a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 coroborate cu cele ale deciziei nr. 380/2015 ale Curţii Constituţionale, precum şi pe cele ale deciziei nr. 78/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, reţinând că stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanţilor trebuie să se facă, exclusiv, prin raportare la expertizele întocmite şi actualizate de Camera Notarilor Publici la momentul transferului dreptului de proprietate, pe motiv că aceste valori satisfac cel mai bine cerinţa dreptei despăgubiri, fără a ţine seama de diferenţa semnificativă între despăgubirile calculate prin această modalitate şi prin cea reprezentată de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Recurentul-pârât a apreciat că nu trebuie exclus calculul despăgubirilor prin prisma tranzacţiilor efectiv încheiate doar pentru simplul motiv că ar exista discrepanţă între valoarea calculată prin utilizarea grilei notarilor publici, care reflectă un preţ al imobilelor, calculat la modul general, fără a se ţine cont de caracteristicile imobilului şi de evoluţia pieţei, instanţa având obligaţia de a păstra un echilibru între cele două modalităţi de calcul şi neputând acorda preferinţă unei metode de calcul, în lipsa unei motivări corespunzătoare.

Aceste critici ale recurentului-pârât nu sunt fondate.

Fără a relua considerentele expuse cu prilejul examinării recursului reclamanţilor, prin care au fost arătate motivele pentru care s-a apreciat că instanţa de apel a aplicat corect în speţă statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din decizia nr. 78/2021, care se impun cu putere obligatorie faţă de dispoziţiile art. 521 alin. (3) C. proc. civ., în raport de criticile pârâtului trebuie să se menţioneze că problematica întrebării a cărei dezlegare s-a solicitat a se da prin hotărârea menţionată a vizat sfera criteriilor legale sau a reperelor de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate în etapa judiciară a procedurii exproprierii din reglementarea legii speciale, anume a se stabili dacă domeniul de aplicare al art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 trebuie interpretat restrictiv şi limitat la reperul "expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici" sau extensiv şi corelat cu criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Procedând la dezlegarea acestei chestiuni de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat, prioritar, raportul existent între legea generală (Legea nr. 33/1994) şi legea specială (Legea nr. 255/2010) în materia exproprierii, precum şi cu principiul fundamental al exproprierii, care presupune acordarea unei drepte despăgubiri.

Stabilind că, potrivit deciziei nr. 44/14.10.2019 a Curţii Constituţionale, paragr. 65 şi 66, Legea nr. 33/1994 reprezintă legea generală în materie de expropriere, iar trimiterea pe care Legea nr. 255/2010 o face la această lege semnifică tocmai caracterul special pe care legiuitorul a înţeles să îl dea Legii nr. 255/2010, se constată că, prin decizia nr. 78/2021, Înalta Curte a arătat, la pct. 111, că se impune cu forţa evidenţei argumentul că, indiferent de caracterul general sau special al normei de drept care reglementează modalitatea concretă de determinare a cuantumului despăgubirilor acordate, această normă trebuie, în chip necesar, să satisfacă exigenţa constituţională anterior referită, potrivit principiului despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, consacrat de întreaga reglementare internă în domeniul exproprierii. Aceasta, întrucât efectivitatea unei astfel de garanţii constituţionale nu ar putea fi asigurată în cazul stabilirii valorii despăgubirilor pentru bunuri expropriate ce fac parte din domeniul specific de reglementare al legii speciale, decât prin luarea în considerare atât a reperului legal introdus în norma specială (expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici), cât şi a criteriilor stipulate de norma generală conţinută de art. 26 alin. (2), finalitatea unică urmărită fiind cea a determinării şi acordării unei despăgubiri "drepte" (pct. 120 din decizie).

Înalta Curte a arătat, la pct. 120 din decizie, că această evaluare a proprietăţilor imobiliare prin raportare la grila notarială este una estimativă, realizată în termeni generali, care ţine seama de criterii mai largi, vizând unitatea administrativ-teritorială în care sunt situate şi categoria de folosinţă, iar nu de caracteristicile fiecărui imobil, ce constituie în mod real criteriile în funcţie de care se realizează evaluarea concretă a acestora. Însă, odată declanşată etapa judiciară a procedurii de expropriere, de către expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor astfel stabilite, instanţa are de analizat, în limitele învestirii, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a bunului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere (pct. 130).

Cu alte cuvinte, este în atributul instanţei învestite de persoana expropriată cu o cerere de stabilire a despăgubirilor, în cazul exproprierii pentru utilitate publică, determinarea valorii acestora în raport cu pierderea efectiv suferită şi de valoarea reală a bunului de care a fost deposedat, în vederea înfăptuirii obiectivului de utilitate publică.

În acest sens a procedat şi instanţa de apel atunci când a statuat asupra criticilor de apel formulate de pârâţi cu privire la modalitatea în care prima instanţă a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanţilor pentru cele trei loturi expropriate, respectiv un preţ unitar de 415 euro/mp, prin raportare exclusivă la două comparabile în legătură cu care experţii au arătat că nu respectă Standardele internaţionale de evaluare, precum şi la un preţ unitar de 285 euro/mp, ţinându-se cont de 17 oferte de vânzare şi doar de două contracte de vânzare-cumpărare, fără respectarea interpretării date de Curtea Constituţională noţiunii "preţul cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel" din cuprinsul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care include preţul pe piaţa liberă, rezultat din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada în care a intervenit exproprierea, iar nu la simple oferte de vânzare, neurmate de perfectarea contractelor de vânzare-cumpărare.

Constatând că, deşi experţii au consemnat în raportul de expertiză că Standardele internaţionale de evaluare presupun utilizarea tehnicii comparaţiei vânzărilor (ce implică o comparaţie directă a terenului supus evaluării cu loturi similare de teren, tranzacţionate recent pe piaţă, vânzările fiind cele mai importante în timp ce analiza ofertelor contribuie doar la o mai bună înţelegere a pieţei imobiliare), precum şi faptul că aceştia au stabilit valoarea de circulaţie a celor trei loturi expropriate, la 15.03.2012 (când a avut loc transferul dreptului de proprietate), la un preţ unitar de 415 euro/mp, respectiv de 438 euro/mp (la 21.07.2014, când a fost întocmit raportul de expertiză), prin raportare exclusivă, din dispoziţia tribunalului, la două comparabile improprii (contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.05.2013 şi convenţia de dare în plată autentificată sub nr. x/30.07.2012), despre care experţii au arătat că nu respectă Standardele internaţionale de evaluare, curtea de apel a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză, evaluarea celor trei loturi de teren urmând a se face 1) potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 255/2010 (forma în vigoare înainte de modificările aduse prin Legea nr. 233/2018), care fac trimitere la dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca experţii să evalueze cele trei loturi luând în considerare preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate, şi 2) potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 233/2018, urmând ca experţii să evalueze cele trei loturi luând în considerare expertizele întocmite şi actualizate de către Camerele Notarilor Publici, la momentul transferului dreptului de proprietate.

După cum s-a reţinut în considerentele deciziei recurate, prin raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea evaluare imobiliară, întocmit în apel de comisia formată din experţii U., V. şi D., cele trei loturi expropriate au fost evaluate conform obiectivelor stabilite de instanţa de apel, prin luarea în considerare atât a expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, cât şi a preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

În ceea ce priveşte lotul VI (teren în suprafaţă de 110 mp), curtea a constatat că valoarea sa, potrivit grilei notarilor publici, este de 155.167 RON, iar, potrivit preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, este de 74.700 RON. Referitor la lotul VII (teren în suprafaţă de 256 mp), instanţa de apel a reţinut că valoarea sa, conform grilei notarilor publici, este de 361.115 RON, iar, potrivit preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, este de 193.100 RON. În privinţa lotului III (teren în suprafaţă de 239 mp), curtea a constatat că valoarea sa, potrivit grilei notarilor publici, în prima variantă este de 337.135 RON, şi în a doua variantă este de 348.149 RON, respectiv 356.278 RON, iar, conform preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, în prima variantă este de 180.300 RON şi în a doua variantă este de 186.500 RON, respectiv 195.500 RON.

Prin expertiza dispusă a se efectua în cauză, curtea nu a nesocotit dezlegările deciziei nr. 78/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de vreme ce valorile despăgubirilor aferente bunurilor expropriate au fost determinate comparativ, prin raportare la valorile evidenţiate în grilele notarilor publici, cât şi potrivit criteriului reglementat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, urmărindu-se acordarea unei drepte despăgubiri.

Instanţa de apel a respectat statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la pct. 149 al deciziei nr. 78/2021, conform cărora, "în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 trebuie interpretare extensiv şi, în consecinţă, corelate cu criteriile legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, aceasta fiind dezlegarea problemei de drept care conferă pe deplin expresie principiului fundamental al exproprierii, ce impune existenţa unei drepte (şi prealabile) despăgubiri, consacrat de art. 44 alin. (3) din Constituţie."

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de apel a arătat în considerentele deciziei sale că respectarea exigenţei constituţionale privind caracterul drept/just al despăgubirii se poate realiza doar luând în considerare expertizele întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici la momentul transferului dreptului de proprietate, deoarece acestea se aproprie cel mai mult de valoarea reală a terenurilor.

Astfel, Curtea a explicat în cuprinsul deciziei recurate că valorile stabilite de comisia de experţi în urma luării în considerare a expertizelor întocmite şi actualizate de Camerele Notarilor Publici, la momentul transferului dreptului de proprietate, se aproprie cel mai mult de valoarea reală a terenurilor, în contextul specific în care comisia de experţi a avut în vedere, atunci când s-a raportat la preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel din aceeaşi unitate administrativ-teritorială, doar trei comparabile (contractele de vânzare-cumpărare menţionate în tabelul de la fila x din vol. II al dosarului de apel), dintre care, cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2012 a apreciat că nu poate reprezenta o comparabilă relevantă, întrucât are nu are ca obiect un teren liber de construcţii, ci două apartamente şi terenul aferent acestora, iar contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/05.07.2012 şi nr. y/26.09.2012 nu s-au regăsit anexate raportului de expertiză şi nici răspunsului la obiecţiuni, astfel că nu s-a putut verifica relevanţa lor la efectuarea evaluării.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, curtea nu a exclus, de plano, calculul despăgubirilor prin prisma tranzacţiilor efectiv încheiate, cu ignorarea caracteristicilor imobilului şi a evoluţiei pieţei. Însă, astfel cum a reţinut în considerente, expertizele tehnice evaluatorii dispuse la fond şi în apel nu au relevat existenţa unor comparabile care să respecte exigenţele art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010.

Se observă astfel că modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor de către instanţa de apel nu numai că nu încalcă, ci valorifică statuările deciziei nr. 78/15.11.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel respectând principiul constituţional al dreptei despăgubiri.

În acest context se cuvin a se menţiona şi statuările Curţii Constituţionale din decizia nr. 450/25.10.2022, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 255/2010 invocată în raport de dispoziţiile art. 44 din Legea fundamentală, şi prin care s-a reţinut, în raport de dezlegările cu caracter obligatoriu ale deciziei nr. 78/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că, în etapa judiciară a exproprierii, calculul despăgubirilor se realizează în mod inechivoc în conformitate cu criteriile evidenţiate de instanţa supremă, pentru a rezulta o valoare justă şi echitabilă a despăgubirii, corespunzătoare valorii reale a imobilului şi care să acopere integral prejudiciul suferit de expropriat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Societatea Metrorex S.A. împotriva deciziei nr. 411A din 17 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Societatea Metrorex S.A. împotriva deciziei nr. 411A din 17 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2023.