Restitution of Updated Price for Annulled Lease-to-Own Purchase: Special Statutory Standing of Ministry of Finance Over General Eviction Liability

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 octombrie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Municipiul Bucureşti la restituirea preţului de piaţă al imobilului situat în str. x, în suprafaţă utilă de 76,88 mp şi 46,30 mp teren sub construcţie, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la restituirea preţului în cuantum de 11.392.159 RON vechi, respectiv 1.139,21 RON actualizat, conform contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. x/18.12.1996.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului să achite diferenţa dintre preţul plătit şi valoarea de circulaţie a imobilului situat în Bucureşti, str. x, în suprafaţă utilă de 76,88 mp şi 46,30 mp teren sub construcţie, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept a invocat prevederile art. 1336, art. 1337, art. 1341, art. 1344 vechiul C. civ. şi dispoziţiile art. 45, art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 447 din 31 ianuarie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 749 din 11 mai 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Municipiul Bucureşti.

A obligat pe pârâtul Ministerul Finanţelor Publice la plata către reclamant a sumei de 37.655 RON cu titlu de preţ actualizat, plătit de autorul B. în contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 18 decembrie 1996 pentru apartamentul situat în Bucureşti.

A respins pentru rest cererea ca neîntemeiată şi a obligat pe pârât la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţial onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 588 A din 18 aprilie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a respins, ca nefondate, apelurile formulate de apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice şi de apelanţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentaţi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 588 A din 18 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât invocă greşita aplicare în cauză de către instanţa de apel a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1695 C. civ.

Susţine şi că în speţă nu este îndeplinită condiţia reglementată de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru a opera dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului, având în vedere faptul că autorul intimatului-reclamant nu a respectat prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 decembrie 1996, fiind cumpărător de rea-credinţă, astfel cum s-a stabilit prin decizia civilă nr. 75 din 6 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2005, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 18 decembrie 1996 încheiat de autorul intimatului-reclamant cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin mandatar Herăstrău Nord S.A., ca efect al încălcării dispoziţiilor art. 9 raportat la art. 1 din Legea nr. 112/1995.

Mai susţine recurentul-pârât că nici o eventuală interpretare decurgând din practica judecătorească privitoare la întemeierea obligaţiei de plată pe dispoziţiile din materia răspunderii vânzătorului pentru evicţiune nu este justă întrucât obligaţia de restituire a preţului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe efectul nulităţii actelor juridice şi pe regula îmbogăţirii fără justă cauză, caz în care răspunderea ar reveni Municipiului Bucureşti, în calitatea sa de vânzător, şi nu Ministerului Finanţelor, care nu a avut calitatea de parte contractantă şi căruia nu îi revine obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în baza actului constatat nul.

Invocă şi faptul că prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu sunt norme de procedură, care să acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Finanţelor. Acest text de lege determină doar sursa de restituire a sumelor de natura celor solicitate în cauză, fără a stabili un raport obligaţional direct între persoanele îndreptăţite la restituirea preţului actualizat şi Ministerul Finanţelor, în calitatea sa de administrator al fondului cu această destinaţie.

Prevederile art. 1337 vechiul C. civ. privitoare la răspunderea vânzătorului pentru evicţiune nu pot fi înlăturate prin nicio dispoziţie specială contrară, fiind deplin aplicabile în cauză.

Anularea contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă întruneşte condiţiile unei tulburări de drept prin fapta unui terţ, de natură a atrage răspunderea contractuală pentru evicţiune a vânzătorului Municipiul Bucureşti, iar nu a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, neexistând culpa acestuia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 2 martie 2023, recursul a fost admis în principiu şi a fost stabilit termen la 21 septembrie 2023, preschimbat ulterior la 27 septembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Se reţine că, în materia cererilor privind restituirea preţului apartamentului de care chiriaşul care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost evins sau deposedat, prin repunere în situaţia anterioară ca efect al constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 şi 501 din Legea nr. 10/2001.

Prevederile art. 50 alin. (2) şi (2)1 stabilesc modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării preţului actualizat plătit de chiriaşi, respectiv a preţului de piaţă al imobilelor.

Aceeaşi distincţie rezultă şi din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 501 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, potrivit cărora "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile au dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare".

Din cuprinsul textelor legale menţionate se desprinde concluzia că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, au dreptul la restituirea preţului plătit pentru acel imobil, în valoare actualizată.

În cazul acestui tip de acţiune, în care se solicită restituirea preţului actualizat, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care dispune:

"Restituirea preţului prevăzut la alin. (2) şi (21) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare’’. Astfel, Ministerul Finanţelor Publice stă în proces în calitate de pârât în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, această normă fiind cea care îi stabileşte explicit obligaţia de a efectua plata preţului, în cazul promovării cu succes a unei cereri de chemare în judecată cu acest obiect.

Subsumat dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul a invocat greşita aplicare în cauză de către instanţa de apel a prevederilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziţii derogatorii de la dreptul comun reprezentat de prevederile art. 1695 C. civ.

Susţine şi că în speţă nu este îndeplinită condiţia reglementată de art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru a opera dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilului, având în vedere faptul că autorul intimatului-reclamant nu a respectat prevederile Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, fiind cumpărător de rea-credinţă.

Critica formulată nu este fondată.

Instanţa de apel a realizat o aplicare şi interpretare judicioasă a dispoziţiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în temeiul cărora a concluzionat corect în privinţa justificării legitimării procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea preţului prevăzut la alin. (2) (preţul actualizat plătit de chiriaşii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) şi 21 (preţul de piaţă al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile) se face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în prezent Ministerul Finanţelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Se instituie, aşadar, ex lege, obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de dezdăunare a cumpărătorului pe Legea nr. 112/1995, indiferent de ipoteza legală în care acesta se plasează şi, implicit, calitatea procesuală pasivă a acestei instituţii în astfel de litigii.

Obligaţia de plată a preţului de piaţă revine recurentului-pârât în temeiul dispoziţiei legale anterior menţionate, deoarece această obligaţie nu are la bază raporturile contractuale stabilite între părţile actului juridic perfectat în temeiul Legii nr. 112/1995, ci voinţa legiuitorului, care a înţeles să o stabilească în sarcina Ministerului Finanţelor Publice. În aceste circumstanţe, nici principiul relativităţii efectelor actului juridic nu poate constitui temei pentru reţinerea lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, din moment ce nu relaţiile contractuale stau la baza obligaţiei de restituire a preţului actualizat.

Cât priveşte susţinerile recurentului privind lipsa calităţii sale procesuale pasive în raport de normele de drept comun în materie de evicţiune (art. 1337 şi următ. C. civ.), acestea nu pot fi primite, deoarece pârâtul nu a fost chemat în judecată în calitate de responsabil pentru evicţiune potrivit dreptului comun, ca parte contractantă, ceea ce nici nu este, ci în temeiul legii speciale, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

Prin derogare de la dreptul comun, modalitatea şi condiţiile de despăgubire a persoanelor care au cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, sunt reglementate prin art. 50 şi art. 501 din Legea nr. 10/2001. Aceste dispoziţii ale Legii nr. 10/2001 au caracter special faţă de dispoziţiile de drept comun în materie de evicţiune, prevăzute de art. 1337 şi următoarele C. civ. şi, ca atare, ele se aplică prioritar, înlăturând de la aplicare normele de drept comun ale C. civ., conform principiului de drept specialia generalibus derogant.

Or, faţă de dispoziţiilor legii speciale, aplicabilă în cauză, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă, potrivit celor deja arătate.

Referitor la natura normei instituită prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, aceasta stabileşte în mod clar calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, în cererile de restituire a preţului actualizat plătit sau, după caz, a preţului de piaţă al imobilului. Această dispoziţie are caracter procesual şi, în raport de considerentele expuse, urmează a se constata că pârâtul Ministerul Finanţelor Publice justifică legitimare procesuală pasivă în cauză.

Neîntemeiată este şi critica recurentului în sensul că în speţă ar fi incidentă răspunderea contractuală pentru evicţiune a vânzătorului, respectiv Municipiul Bucureşti, faţă de pretenţiile privind plata preţului actualizat.

Înalta Curte reţine că recurentul a fost obligat la plata preţului actualizat al imobilului în temeiul art. 50 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001. Aceste norme au caracter de drept material şi, inserate fiind într-o lege specială, sunt derogatorii de la dreptul comun în ceea ce priveşte părţile raportului obligaţional, ele instituind obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de restituire a preţului actualizat al imobilului. Acest caracter derogatoriu este impus prin efectul principiului general de drept specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la cea generală).

De altfel, prin Decizia nr. 1 din 19 ianuarie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat, în considerente, şi cu privire la calitatea procesuală pasivă în cazul unor astfel de litigii, arătându-se în mod explicit că "în ambele modalităţi de dezdăunare, dreptul de creanţă are ca debitor Ministerul Finanţelor Publice".

În ceea ce priveşte critica potrivit căreia nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere că în prezenta acţiune nu s-a constatat culpa acestei instituţii, instanţa reţine că Ministerul Finanţelor Publice justificând legitimare procesuală pasivă în temeiul art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu interesează existenţa sau nu a culpei sale ca premisă a atragerii în proces în această calitate. Chiar dacă o astfel de culpă nu se poate reţine în persoana Ministerului, calitatea sa de a sta în proces este determinată de dispoziţiile legii şi atribuţiile sale de gestionar, în numele statului, a fondului constituit în condiţiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, din care se procedează la restituirea sumelor încasate cu titlu de preţ pentru imobilele din categoria celui la care se referă litigiul.

Potrivit prevederilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obţinute din vânzarea imobilelor către chiriaşi se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziţia Ministerului Finanţelor şi, în mod corespunzător, din acelaşi fond, se vor achita, în condiţiile legii, sumele de bani reprezentând preţul actualizat sau valoarea de piaţă a imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În lumina normelor speciale menţionate, este neîndoielnic că Ministerul Finanţelor Publice - ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat din sumele obţinute cu titlu de preţ de la cumpărători - este instituţia avută în vedere de lege pentru efectuarea de plăţi către cumpărătorii care au pierdut imobilul.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului formulat sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Municipiul Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 588 A din 18 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2023.