Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1381/2023 AI generated

Recognition and exequatur of foreign judicial transactions: scope of review and evidentiary requirements for certified copies

Case Number Decizia nr. 1381/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

**Respectively, the High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the defendants, thereby upholding the Court of Appeal Iași decision that affirmed the first-instance court's order to recognize and enforce a foreign judgment. The dispute concerned a company's petition to recognize a judicial transaction issued by a Moldovan court and to authorize its forced execution in Romania for a significant monetary debt, which the defendants challenged on grounds of improper evidence handling, lack of finality, and violation of public order and defense rights. Relying on Articles 50 and 51 of the 1996 Treaty on Legal Assistance between Romania and Moldova, along with Articles 1096–1110 of the Romanian Code of Civil Procedure, the court held that judicial transactions fall under the treaty's definition of "judgments" and are susceptible to recognition and enforcement without substantive re-examination, as the domestic court’s role is limited to verifying formal conditions such as authenticity and finality, not the merits of the underlying dispute.**

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 292 C. proc. civ, art. 292 alin. (2) C. proc. civ, art. 1110 C. proc. civ, art. 1333 din C. civ, art. 1096 alin. (1) lit. a) C. proc. civ; Recognition and exequatur of foreign judicial transactions: scope of review and evidentiary requirements for certified copies: În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
enforcement of foreign judgments scope of review in cassation recognition of foreign decision evidentiary orders recognition of judgments Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat recunoaşterea pe teritoriul Statului Român a hotărârii pronunţate la 25 ianuarie 2016 de Judecătoria Hînceşti - Republica Moldova în dosarul nr. x/2015.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi:

Prin sentinţa civilă nr. 1140 din 19 iulie 2019, Tribunalul Iaşi a respins excepţia lipsei de interes a reclamantei.

A admis cererea de chemare în judecată şi a dispus recunoaşterea pe teritoriul Statului Român a hotărârii pronunţată la 25 ianuarie 2016 de Judecătoria Hînceşti - Republica Moldova în dosarul nr. x/2015.

A fost încuviinţată executarea silită împotriva pârâţilor C. şi B. a hotărârii pronunţată la 25 ianuarie 2016 de Judecătoria Hînceşti, Republica Moldova în dosarul nr. x/2015.

S-a dispus conversia în moneda naţională (RON) a sumei de 4.755.985 MLD, la cursul de schimb de la data când hotărârea pronunţată la 25 ianuarie 2016 în dosarul nr. x/2015 a devenit executorie, respectiv 16 martie 2016.

A obligat pe pârâţii C. şi B. să plătească suma de 40 RON cheltuieli de judecată, taxă de timbru, către reclamanta S.C. A. S.R.L..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi:

Prin decizia civilă nr. 253 din 25 iunie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâţii C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1140 din 19 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

4. Decizia pronunţată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 2132 din 20 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 253 din 25 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

A fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

5. Rejudecare apel - Curtea de Apel Iaşi:

Prin decizia civilă nr. 269 din 7 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a fost respins apelul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1140 din 19 iulie 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi.

6. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 269 din 7 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, pârâţii C. şi B. au declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-pârâţi au arătat că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se invocă aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., dat fiind faptul că reclamanta a depus doar copii xerox de pe hotărârea a cărei recunoaştere a solicitat-o, în condiţiile în care era obligatorie depunerea acesteia în original, alături de toate celelalte dovezi privind actele din dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Hânceşti, la dosar regăsindu-se doar originalul contractului de tranzacţie. Precizează că între actele aflate la dosarul de fond şi înscrisurile depuse în copie certificată există mai multe deosebiri.

Arată că instanţa de apel nu ar fi trebuit să ţină cont de înscrisurile depuse în copie certificată ca urmare a neîndeplinirii de către intimata-reclamantă a obligaţiei prevăzute de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., cu consecinţa excluderii înscrisului din analiza probelor şi respingerea cererii pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 51 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală din 1996, ratificat prin Legea nr. 177/1997 şi a art. 1096 şi 1097 C. proc. civ.

Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1110 C. proc. civ., susţinând în mod nelegal că o tranzacţie judiciară încheiată în străinătate nu poate fi încuviinţată spre executare pe teritoriul României decât subsecvent recunoaşterii acesteia, fiind respinsă în mod greşit excepţia lipsei de interes (inadmisibilitatea) capătului de cerere privind recunoaşterea hotărârii străine.

Arată, de asemenea, că instanţa de apel a făcut o greşită trimitere la art. 1333 din C. civ. al Republicii Moldova, dispoziţie legală care nu se referă la tranzacţii, ci reglementează o altă materie, iar invocarea art. 50 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală este incompletă întrucât acest text de lege se referă atât la recunoaştere, cât şi la încuviinţarea executării.

Recurenţii-pârâţi invocă şi aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1096 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. şi a art. 52 pct. 2 din Tratatul dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, reclamanta nedovedind caracterul definitiv al hotărârii ca urmare a nedepunerii unei adeverinţe sau a unui certificat prin care autorităţile statului unde a fost pronunţată hotărârea certifică acest aspect. Totodată, se arată ca fiind greşită reţinerea instanţei de fond privitoare la executarea parţială de către recurenţii-pârâţi a hotărârii, executarea parţială efectuându-se de către debitorul principal D. S.R.L. şi nu de către recurenţii-pârâţi.

O altă critică susţinută de către recurenţii-pârâţi vizează faptul că instanţa de apel a făcut confuzie între necesitatea depunerii unei dovezi care să ateste că citaţia şi actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva căreia s-a pronunţat hotărârea, condiţie prevăzută de art. 1.100 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. şi încălcarea ordinii publice de drept internaţional privat român şi nerespectarea dreptului la apărare, reglementate ca motive de refuz al recunoaşterii, astfel cum sunt prevăzute de art. 1.097 alin. (1) lit. a) şi f) C. proc. civ., în condiţiile în care în speţă există o obligaţie sub condiţie pur potestativă, sancţionată cu lipsirea de efecte juridice în dreptul românesc.

Soluţia instanţei străine se bazează pe un fals reprezentat de un contract de tranzacţie căruia i-au fost substituite file, precum şi faptul că hotărârea a cărei recunoaştere şi exequator se cere nu a fost comunicată legal părţilor.

Se arată şi că intimata-reclamantă a refuzat să indice instanţei din Republica Moldova faptul că recurenţii-pârâţi sunt şi cetăţeni români, cu reşedinţa permanentă în Iaşi, cu toate că avea cunoştinţă de acest lucru.

Un ultim motiv de nelegalitate invocat de către recurenţii-pârâţi face referire la aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 1.106 C. proc. civ., în condiţiile în care conversia în moneda naţională a fost realizată în temeiul unei precizări a intimatei-reclamante.

Se arată şi că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că recurenţii nu au depus la dosarul cauzei dovezi privind realizarea unor plăţi şi compensări anterioare, având în vedere că sarcina probării existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile revenea intimatei-reclamante, precum şi faptul că recurenţii-pârâţi au depus la dosar înscrisuri din care reiese stingerea creanţei ce a făcut obiectul tranzacţiei.

În continuare, se arată că instanţa a apreciat greşit înscrisul depus la dosarul de fond, creanţa intimatei-pârâte, admisă în tabelul debitoarei S.C. D. S.R.L. de administratorul judiciar şi validată de judecătorul sindic, fiind de 1.637.990 MDL şi nu de 4.755.985 MDL.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1106 alin. (4) C. proc. civ. şi art. 663 C. proc. civ. prin aceea că a omis să verifice caracterul cert şi lichid al creanţei deşi aceasta a fost contestată de recurenţi pe motiv că între părţi au fost efectuate diverse plăţi şi compensări.

În final, se arată că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii prin neindicarea în mod clar în dispozitivul hotărârii a sumei convertite în RON şi doar a menţionării textului legal privitor la cursul de schimb al zilei când hotărârea a devenit executorie în statul unde a fost pronunţată, aspect pe care îl consideră ca fiind de natură a genera un nou litigiu între părţi, constând fie într-o contestaţie la executare, fie în procedura lămuririi titlului executoriu.

7. Apărările formulate în cauză:

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, menţionând că susţinerile recurenţilor-pârâţi nu se circumscriu temeiului de drept invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opiniile şi consideraţiile recurenţilor fiind raportate exclusiv la administrarea probelor în apel şi dispozitivul deciziei pronunţate.

8. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 2 martie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Prin prima critică expusă în cuprinsul motivelor de recurs recurenţii-pârâţi reclamă aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., arătând că reclamanta a depus la dosar doar copii xerox de pe hotărârea a cărei recunoaştere a solicitat-o, în condiţiile în care era obligatorie depunerea acesteia în original, alături de toate celelalte dovezi privind actele din dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Hânceşti.

Se observă că, prin modalitatea de redactare a cererii de recurs, recurenţii-pârâţi reiterează în fapt critica prezentată în primul ciclu procesual când, prezentând aceleaşi argumente (faptul că în mod greşit a apreciat instanţa de apel că existenţa hotărârii străine poate fi dovedită prin depunerea la dosar a unei copii certificate a acesteia) au invocat aplicarea greşită în cauză a prevederilor art. 1100 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.

Asupra acestui aspect s-a pronunţat deja Înalta Curte prin decizia de casare nr. 2132 din 20 octombrie 2021, statuând că:

"prevederile art. 1100 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., nu impun cerinţa depunerii la dosar a originalului a hotărârii a cărei recunoaştere şi executare se solicită, ci stabilesc necesitatea depunerii unei copii a acesteia."

Tot instanţa de casare a arătat că nimic nu împiedică partea interesată, ca prevalându-se de prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., să solicite instanţei obligarea părţii adverse la prezentarea originalului hotărârii străine de care aceasta se prevalează şi să se verifice exactitatea copiei în raport cu originalul aflat în păstrarea părţii adverse.

În valorificarea acestor considerente din cuprinsul deciziei pronunţate de Înalta Curte, în rejudecare, la cererea pârâţilor, instanţa de apel a solicitat reclamantei să depună originalul copiilor certificate. Curtea a reţinut că reclamanta s-a conformat acestei solicitări, depunând noi copii certificate de către autorităţile din Republica Moldova şi originalul contractului de tranzacţie. A reţinut, de asemenea, că nu se poate aplica sancţiunea prevăzută de art. 292 alin. (2) C. proc. civ. (de a nu se ţine seama de înscrisuri), întrucât, chiar dacă nu a depus copii certificate pentru conformitate identice cu cele depuse iniţial, partea s-a conformat dispoziţiilor instanţei şi a depus la dosar înscrisurile certificate de către instanţele din Republica Moldova care confirmă: "copia corespunde originalului", astfel cum prevede art. 22 din Legea nr. 177/1996 prin care a fost ratificat Tratatul privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală încheiat între România şi Republica Moldova.

În dezacord cu cele reţinute de instanţa de apel, recurenţii-pârâţi apreciază că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 292 alin. (2) C. proc. civ., consecinţa fiind aceea a excluderii înscrisurilor din analiza probelor.

Pretinzând faptul că între actele aflate la dosarul de fond şi înscrisurile în copie certificată depuse ulterior, la solicitarea instanţei de apel, există mai multe deosebiri, recurentul tinde în fapt la o reevaluare a probelor administrate, ceea ce este inadmisibil în această etapă procesuală, controlul judiciar de temeinicie fiind incompatibil cu structura recursului. În lipsa unor argumente de natură a reliefa vreun viciu real de nelegalitate, nu se poate reţine că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 292 C. proc. civ., cât timp a dat valoare probatorie unor înscrisuri care emană de la autorităţile competente, înscrisuri atestate de acestea pentru autenticitate în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.

Cea de-a doua critică formulată de recurenţii-pârâţi face referire la faptul că instanţa de apel a aplicat în mod greşit art. 1110 C. proc. civ. şi art. 50 din Tratatul între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, reţinând în mod nelegal că o tranzacţie judiciară încheiată în străinătate nu poate fi încuviinţată spre executare pe teritoriul României decât subsecvent recunoaşterii acesteia, fiind respinsă în mod greşit excepţia lipsei de interes (inadmisibilitatea) capătului de cerere privind recunoaşterea hotărârii străine.

Potrivit îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare, instanţa de apel avea obligaţia de a stabili dacă tranzacţiilor judiciare le poate fi recunoscută autoritatea de lucru judecat sau dacă legiuitorul a înţeles să opteze pentru un regim juridic similar hotărârilor de expedient pronunţate de instanţele române.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1110 C. proc. civ., "tranzacţiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în condiţiile art. 1.103 alin. (1) şi art. 1.104 - 1.108."

Art. 50 din Tratatul între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, sub denumirea "Obiectul recunoaşterii şi executării", prevede că:

"1. Fiecare parte contractantă recunoaşte şi încuviinţează executarea, pe teritoriul său, în condiţiile prevăzute de prezentul tratat, a hotărârilor pronunţate pe teritoriul celeilalte părţi contractante.

2. În sensul paragrafului 1 prin hotărâri se înţelege:

a) hotărârile în cauzele civile, patrimoniale şi nepatrimoniale, pronunţate de instanţe judecătoreşti sau alte instituţii competente;

b) hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauzele penale, cu privire la obligaţia de despăgubire pentru daunele cauzate;

c) hotărârile judecătoreşti referitoare la cheltuielile de judecată;

d) hotărârile arbitrale.

3. În sensul prezentului tratat, termenul de hotărâre include şi tranzacţiile judiciare."

În mod eronat susţin recurenţii-pârâţi faptul că dispoziţiile art. 1110 C. proc. civ. fac trimitere exclusiv la condiţiile pentru încuviinţarea executării, intenţia legiuitorului român fiind, în aprecierea recurenţilor, aceea de a reduce efectele pe care le poate produce o tranzacţie judiciară străină la forţa executorie şi probantă.

Astfel cum în mod legal a reţinut instanţa de apel, faptul că art. 1110 C. proc. civ. prevede că tranzacţiile judiciare încheiate în străinătate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicată, în condiţiile art. 1103 alin. (1) şi art. 1.104 -1.108, este inclus la capitolul privind executarea hotărârilor străine, nu are semnificaţia că hotărârile de expedient pronunţate de o instanţă străină nu ar putea fi recunoscute şi că nu ar putea beneficia de autoritate de lucru judecat, având în vedere conţinutul anterior redat al art. 50 din Tratat dintre România şi Republica Moldova, care arată în mod expres că în termenul de hotărâre sunt incluse şi tranzacţiile judiciare.

Referirea la art. 1103 C. proc. civ. are semnificaţia de a le atribui tranzacţiilor judiciare aceleaşi efecte ca şi cele recunoscute de lege hotărârilor străine, iar asimilarea tranzacţiilor cu hotărârile judecătoreşti vizează şi procedura de încuviinţare a executării lor în România. Prin urmare, tranzacţiile judiciare pot dobândi caracterul de titlu executoriu, fiind susceptibile de a fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite întocmai ca o hotărâre judecătorească străină, iar efectele pe care le produc sunt cele care decurg din legea care le-a fost aplicată. Autoritatea de lucru judecat nu este acordată în România, ci ea decurge din legea străină aplicabilă tranzacţiei judiciare, astfel încât nu pot fi avute în vedere argumentele de ordin teoretic prezentate în cererea de recurs asupra faptului că hotărârile de expedient nu se pot bucura de autoritatea lucrului judecat potrivit normelor aplicabile în România.

Critica referitoare la faptul că reclamanta nu ar fi probat caracterul definitiv al hotărârii nu a făcut obiect al analizei în primul ciclu procesual. Astfel cum corect a constatat instanţa de apel, în cauză sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 51 din Tratat pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării pe teritoriul României a încheierii din 25 ianuarie 2016 pronunţată de Judecătoria Hânceşti în dosarul nr. x/2015, hotărârea fiind definitivă prin expirarea termenului de recurs, Curtea motivând de ce în dovedirea caracterului definitiv al încheierii a înţeles să aplice dispoziţiile art. 1100 alin. (3) teza finală C. proc. civ., reţinând faptul executării parţiale a tranzacţiei.

În ceea ce priveşte existenţa impedimentului dedus din încălcarea ordinii publice de drept internaţional privat român şi din pretinsa nerespectare a dreptului la apărare de către instanţa străină, recurenţii-pârâţi au arătat că "soluţia instanţei străine se bazează pe un fals grosolan reprezentat de un fals contract de tranzacţie", fiind "de neînţeles cum a putut să pronunţe instanţa din Republica Moldova o hotărâre de expedient care se bazează pe un contract de tranzacţie ce prevedea practic dublarea debitului (...)."

Aceste critici nu pot fi analizate în procedura recunoaşterii hotărârilor străine, în raport de dispoziţiile art. 1098 C. proc. civ. conform cărora cu excepţia verificării condiţiilor prevăzute de la art. 1.096 şi 1.097 - "Condiţiile recunoaşterii" şi "Motivele de refuz ale recunoaşterii" - instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei. Instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recunoaştere a unei hotărâri străine examinează numai îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Tratat pentru admiterea unei astfel de solicitări.

În acord cu cele anterior evidenţiate, verificând actele dosarului, Curtea a constatat că în cauză nu s-au propus şi administrat probe care să confirme susţinerile apelanţilor, acestea neputând fi primite pentru justificarea unei soluţii de respingere a unei cereri de recunoaştere, instanţele române neavând competenţa de a reexamina fondul litigiului dintre părţi finalizat prin tranzacţia încheiată în acord cu art. 1098 C. proc. civ.

Prin ultima critică de recurs se invocă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1106 alin. (4) C. proc. civ. Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, instanţa nu era abilitată să facă o verificare a caracterului cert şi lichid al creanţei, putând doar să dispună conversia în moneda naţională la cursul de schimb al zilei când hotărârea a devenit executorie în statul unde a fost pronunţată, ceea ce a şi făcut. De asemenea, instanţa nu era îndrituită a examina/determina câtimea creanţei pentru care s-a procedat la recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite, aceasta excedând cadrului procesual. Astfel cum reiese din dispozitivul sentinţei pronunţate de prima instanţă şi cum a reţinut şi instanţa de apel, în cauză s-a făcut o corectă aplicare a art. 1106 alin. (4) C. proc. civ., cât timp s-a arătat în clar suma asupra căreia instanţa a dispus conversia în moneda naţională - suma de 4.755.985 MLD, la cursul de schimb de la data când hotărârea recunoscută a devenit executorie, respectiv 16 martie 2016.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect normele de drept material indicate prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenţii-pârâţi în susţinerea recursului, astfel încât, urmează respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 269 din 7 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2023.