Press freedom limits and journalist liability for defamatory omissions: whether unverified or truncated public information establishes a delictual tort under Civil Code Art. 1357

Şedinţa publică din data de 27 septembrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 aprilie 2021 pe rolul Tribunalului Argeş, reclamanţii A., B. şi C. - Societate civilă de avocaţi, în contradictoriu cu pârâţii D. şi Asociaţia "E.", reprezentată legal, în calitate de preşedinte, de D., au solicitat obligarea pârâţilor, în solidar:

- la plata sumei de 210.000 RON, cu titlu de daune morale pentru încălcarea drepturilor reclamantului A. la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputaţie şi la viaţă privată, prin publicarea de informaţii neadevărate şi defăimătoare;

- la plata sumei de 210.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantei B. la propria imagine, la onoare, la demnitate, la reputaţie şi la viaţă privată, prin publicarea de informaţii neadevărate şi defăimătoare;

- la plata sumei de 210.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru încălcarea drepturilor reclamantei C. - Societate civilă de avocaţi la propria imagine şi la reputaţie, prin publicarea de informaţii neadevărate şi defăimătoare;

- obligarea pârâţilor D. şi a Asociaţiei "E.", în solidar, să înlăture toate referirile la adresa reclamanţilor din articolul denigratorx, publicat la adresa de internet x, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 5.000 RON/zi, calculate până la data îndeplinirii efective a obligaţiei;

- obligarea pârâţilor, în solidar, să înlăture de pe orice alte site-uri de internet a oricăror referiri la reclamanţii A., B. şi C. - Societate Civilă de Avocaţi apărute ca urmare a preluării informaţiilor neadevărate şi defăimătoare din articolul sus-menţionat, x, publicat la adresa de internet x sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 5.000 RON/zi, calculate până la data îndeplinirii efective a obligaţiei.

2. Hotărârea pronunţată de primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 571 din 23 noiembrie 2021, Tribunalul Argeş a respins excepţiile lipsei interesului şi lipsei calităţii procesuale active invocate de pârâţi, în ceea ce o priveşte pe reclamanta C. - Societate civilă de avocaţi, ca neîntemeiate.

A admis în parte cererea şi a obligat pe pârâţi să plătească, în solidar, către fiecare dintre reclamanţii A. şi B., suma de 10.000 RON reprezentând daune morale şi către reclamanta C. - Societate civilă de avocaţi suma de 2000 RON, cu acelaşi titlu.

A obligat pe pârâţi, în solidar, să înlăture toate referirile la adresa reclamanţilor din articolul x, publicat la adresa de internet x, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 100 RON/zi, calculate până la data îndeplinirii efective a obligaţiei.

A respins în rest cererea.

A luat act că reclamanţii au precizat că solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa apel:

Prin decizia civilă nr. 3637 din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanţii A., B., C. - Societatea civilă de avocaţi, precum şi de pârâţii E. şi D., împotriva sentinţei civile nr. 571 din 23 noiembrie 2021 pronunţată de Tribunalul Argeş.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 3637 din 27 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, pârâţii D. şi E. au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte prima critică din recurs, subsumată art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au arătat că din analiza obiectivă a hotărârii judecătoreşti atacate rezultă, cu claritate, faptul că instanţa de apel a invocat anumite motive contradictorii pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a căii de atac a apelului, în special în legătură cu elementele care au stat la baza presupusei existenţe a faptei ilicite.

În acest sens, recurenţii fac referire la următoarele susţineri ale instanţei de apel:

"Curtea constată că pârâtul nu a făcut niciun fel de verificări privind adevărul informaţiilor pe care le-a prezentat în ceea ce priveşte pe reclamantul Chiuariu, dar şi în ceea ce priveşte reclamanta persoană-juridică, sau, deşi a efectuat aceste verificări, a ales în deplină cunoştinţă să le furnizeze trunchiat" (pagina nr. 15 a deciziei civile atacate).

"Prin urmare, contrar apărărilor pârâţilor, faptul că ar fi preluat informaţiile din articolele publicate anterior, fapt nedovedit de altfel" (pagina nr. 15 a deciziei civile atacate).

"Or, nu se poate retine buna-credinţă a pârâtului D., în condiţiile în care nu a făcut o minimă verificare a informaţiilor furnizate. fie ele preluate de la terţi sau, făcând această verificare, a ales să nu ofere informaţiile în integralitate" (pagina nr. 16 a sentinţei civile atacate).

"Pe de altă parte, deşi subiectul tratat este de interes public, reclamanţii nu sunt persoane publice, iar prezentarea lor ca fiind persoane interesate în afacerea tramvaielor, trebuie să aibă la bază fapte concrete, verificabile, neputând fi pusă în discuţie onorarea şi reputaţia persoanelor doar pe baza unor supoziţii" (pagina nr. 16 a sentinţei civile atacate).

"Astfel, Curtea constată că nu poate fi negat impactul dăunător pe care articolul publicat l-a avut asupra reclamanţilor Chiuariu. Reclamantul este avocat cu experienţă, cunoscut publicului ca urmare a activităţii politice desfăşurate" (pagina nr. 17).

Recurenţii-pârâţi arată că din interpretarea literară a susţinerilor anterior redate, se poate observa că instanţa de apel a prezentat anumite motive contradictorii care au stat la baza constatării întrunirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în legătură cu articolul de presă publicat.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Codul deontologic al jurnalistului, "jurnalistul poate de publicităţii numai informaţiile de a căror veridicitate este sigur, după ce în prealabil le-a verificat din surse credibile ".

Or, aşa cum au specificat şi în faţa instanţei de apel şi cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză, informaţiile publicate în articolul supus analizei instanţei sunt veridice, ele provenind fie din alte surse deschise, fie de la unicul organ abilitat de a efectua urmărirea penală în cazul infracţiunilor de corupţie cu referire directă la Comunicatul de presă emis de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală în legătură cu trimiterea în judecată a domnului A. pentru posibila săvârşire a unor infracţiuni de corupţie. Înscrisul a fost depus în faţa instanţei de apel şi a fost administrat ca mijloc de probă în etapa cercetării judecătoreşti, fără ca instanţa de apel să facă referire la acesta în decizia civilă atacată.

Susţinerea instanţei de apel conform căreia informaţiile nu au fost verificate sau, chiar dacă au fost verificate, ele nu fost redate în integralitate afectează presupusa existentă a faptei ilicite, aşa cum aceasta a fost prezentată în cererea introductivă şi reţinută de către instanţa de apel.

Aceeaşi concluzie rezidă şi din susţinerea conform căreia domnul A. nu are calitatea de persoană publică, întrucât aşa cum a fost specificat în cauza Bruggeman şi Scheuten contra Germaniei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, "persoanele care beneficiază de acest statut de persoană publică îşi asumă, în mod conştient, crearea unei conexiuni între informaţiile din viaţa publică şi cele din viaţa privată".

Or, dacă instanţa de apel ar fi avut în vedere această calitate a domnului A. s-ar fi raportat la o altă marjă de apreciere a producerii presupuselor efecte denigratorii cuprinse în articolul de presă supus analizei.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a încălcat regulile de drept material prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ., reţinând că "în cauza de faţă, sub aspectul faptei ilicite dar şi a vinovăţiei, se susţine de către apelanţii pârâţi că D. a folosit în articolul său afirmaţii preluate din spaţiul public, respectiv din alte articole publicate de alte trusturi de presă şi necontestate în vreun fel de către reclamanţi".

Din analiza obiectivă atât a întâmpinării formulate în faţa instanţei de fond, cât şi a căii de atac a apelului formulate de către recurenţi se poate observa că fiecare dintre cele patru condiţii prevăzute de către legiuitor la art. 1357 alin. (1) C. civ. a fost analizată diferit, contrar aspectelor susţinute de către instanţa de apel.

Totodată, aşa cum a fost stabilit şi în doctrina, dar şi în jurisprudenţa de specialitate la care au făcut referire în faţa instanţei de apel, preluarea unor informaţii de spaţiul public de către un jurnalist din alte surse deschise care nu au fost cenzurate de către instanţa de judecată atestă inexistenţa faptei ilicite din perspectiva posibilei afectări a drepturilor prevăzute de art. 72, art. 73 şi art. 74 din C. civ.

Or, această modalitate de interpretare şi aplicare a normelor de drept material a fost încălcată, aspect care rezidă din următoarele concluzii reţinute de instanţa de apel:

"Pe de altă parte, preluarea de către autor a unor informaţii prezentate în alte articole de presă nu-l exonerează de răspundere în situaţia în care acele informaţii nu sunt reale" (pagina nr. 14 din decizia civilă atacată).

"Prin urmare, contrar apărărilor pârâţilor, faptul că ar fi preluat informaţiile din alte articole publicate anterior, fapt nedovedit de altfel, nu conduce la inexistenţa faptei ilicite" (pagina nr. 15 din decizia civilă atacată).

Nu în ultimul rând, instanţa de judecată a făcut o greşită interpretare a normelor de drept material şi în legătură cu condiţia privitoare la pretinsul prejudiciu suferit de către intimaţi.

Intimaţii nu au făcut dovada existentei prejudiciului şi nici a modalităţii de calcul a acestuia, astfel încât aspectele reţinute de instanţă, în sensul că "fiind vorba despre prejudicii morale, nepatrimoniale, dovedirea lor se poate transforma într-o probatio diabolica, fiind nerezonabil a pretinde persoanei prejudiciate să probeze efectele pe care fapta ilicită le-a avut la nivel psihic", face inutilă reglementarea art. 249 C. proc. civ. - "Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile prevăzute de lege".

În ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală legiuitorul nu a prevăzut existenţa vreunei prezumţii relative sau absolute referitoare la persoana care pretinde a fi prejudiciată în legătură cu drepturile nepatrimoniale, în sensul în care aceasta nu are obligaţia de a dovedi existenţa prejudiciului prin mijloace de probă.

Prin urmare, este evident că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material prin decizia civilă atacată.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, comunicată, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-pârâţi au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei nulităţii recursului şi a celorlalte apărări formulate de intimaţii-reclamanţi în cuprinsul întâmpinării.

6. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (26 aprilie 2021), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.

Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 27 septembrie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimaţii-reclamanţi, se constată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susţineri de natură a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate, în sensul că pârâţii expun, pe de o parte, critici care pot fi încadrate în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ. - existenţa unor motive contradictorii reţinute de instanţa de apel - şi încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) - anume a prevederilor art. 1357 alin. (1) C. civ.

Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., excepţia nulităţii urmează a fi respinsă.

Prin primul motiv de recurs, recurenţii-pârâţi susţin cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în ipoteza existenţei unei motivări contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, prin prisma faptului că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia de respingere a apelului reţinând anumite motive contradictorii în legătură cu elementele care au stat la baza existenţei faptei ilicite.

Contrar criticilor formulate de recurenţi, Curtea a constatat îndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite, reţinând, deloc contradictoriu, că pârâtul D. şi-a încălcat obligaţiile de informare corectă şi cu bună-credinţă a publicului dat fiind că, în ceea ce îl priveşte pe reclamantul A., nu a făcut verificări privind adevărul informaţiilor prezentate sau, dacă a efectuat aceste verificări, a ales să le furnizeze trunchiat (nu s-a raportat la toate informaţiile publice), într-o manieră nedeontologică. În cuprinsul deciziei, instanţa a arătat că, pe de o parte, nicăieri în cuprinsul articolului nu se precizează de către autor că a utilizat informaţii preluate din alte articole de presă, iar pe de altă parte, preluarea acestor informaţii nu îl exonerează pe jurnalist de răspundere dacă respectivele informaţii nu sunt reale. Faptul că a preluat informaţii din surse oficiale (comunicatul DNA) nu îl exonerează pe jurnalist de răspundere în cazul în care prezintă trunchiat şi incomplet respectivele informaţii. De asemenea, faptul că a preluat informaţii din "presa vremii" nu îl eliberează de obligaţia actualizării respectivelor informaţii, astfel încât publicul să fie corect şi complet informat.

În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi doi reclamanţi - B. şi Societatea civilă de avocaţi C., referitor la fapta ilicită, motivarea instanţei este întemeiată pe faptul că informaţiile prezentate sunt nereale, fiind prezentate publicului fără a fi fost făcute niciun fel de verificări, Curtea reţinând că:

"în relatarea faptelor şi a opiniilor, jurnalistul trebuie să acţioneze cu bună credinţă. Informaţia trebuie delimitată clar de opinii. În speţă, însă, fără a nega faptul că subiectul pe care pârâtul D. l-a tratat era unul de interes public, acesta a utilizat informaţii nereale, precum şi informaţii pe care le-a prezentat trunchiat sau deformat, cu scopul de a da o forţă superioară opiniilor expuse. Aşadar, există fapta ilicită".

Faptul că informaţiile publicate provin din surse deschise, ceea ce nu relevă în mod automat veridicitatea acestora, astfel cum susţin recurenţii, nu îl exonerează pe jurnalistul care le preia de răspundere în situaţia în care respectivele informaţii nu sunt reale, astfel cum a arătat instanţa de apel. Chiar dacă informaţiile au fost preluate din comunicatul de presă emis la o anumită dată de Direcţia Naţională Anticorupţie, la momentul publicării articolului dosarul fusese soluţionat definitiv, reclamantul fiind achitat - aspect ce nu a fost evidenţiat în cuprinsul articolului de presă şi care putea fi constatat în mod facil prin accesarea informaţiilor publice.

Acestea sunt, în esenţă, argumentele ce susţin pe deplin soluţia pronunţată de instanţa de apel, raţionamentul, analizat în ansamblul său, fiind unul judicios, neputându-se identifica motive contradictorii.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, care citează fragmentat anumite paragrafe din hotărâre, instanţa de apel a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., într-o modalitate ce nu se constată a fi contradictorie. Decizia atacată conţine elementele care fac posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea este clară şi concisă, cuprinzând argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate.

În ceea ce priveşte critica vizând reţinerea instanţei a faptului că reclamantul A. nu are calitatea de persoană publică, se constată că în cuprinsul hotărârii recurate nu se identifică susţinerea recurenţilor-pârâţi, în sensul că instanţa de apel ar fi reţinut în mod expres şi ar fi motivat soluţia pronunţată pe considerentul că "domnul A. nu are calitatea de persoană publică". Singura referire cu privire la noţiunea de persoană publică se face în cuprinsul paginii 16 a deciziei, instanţa arătând, cu referire la cei trei reclamanţi (în bloc, fără a face o distincţie), că:

"deşi subiectul tratat este de interes public, reclamanţii nu sunt persoane publice, iar prezentarea lor, ca fiind persoane interesate în afacerea tramvaielor, trebuie să aibă la bază fapte corecte, verificabile, neputând fi pusă în discuţie onoarea şi reputaţia persoanelor pe baza unor supoziţii sau doar din dorinţa de a obţine un articol "senzaţional" prin dezvăluirile lui."

Se reţine că termenul de "persoană publică" nu este definit în mod explicit în legislaţie, ci este interpretat în diverse contexte. În general, persoanele publice sunt adesea recunoscute ca având acest statut în funcţie de rolul lor în societate sau în instituţiile publice. Aşadar, definirea unei persoane ca fiind persoană publică poate varia în funcţie de context şi de perspectiva utilizată, iar statutul de persoană publică poate avea impact asupra modului în care este evaluată protecţia vieţii private. Calitatea de "persoană publică", atribuită unei persoane în considerarea gradului său de notorietate, nu se confundă cu noţiunea de persoană cunoscută publicului, în virtutea relaţiei de rudenie sau legăturii cu o persoană publică.

Această chestiune vizează aspecte ale litigiului care nu au fost dezlegate de către instanţa de apel în sensul invocat de recurenţii-pârâţi, care se limitează în a menţiona faptul că, dacă instanţa ar fi avut în vedere calitatea de persoană publică a reclamantului A., "s-ar fi raportat la o altă marjă de apreciere a producerii presupuselor efecte denigratorii cuprinse în articolul de presă supus analizei", fără a evidenţia, în mod concret, care ar fi fost această "marjă de apreciere" în raport cu fapta ilicită reţinută.

Cât priveşte criticile pârâţilor potrivit cărora instanţa de apel ar fi interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 1357 alin. (1) C. civ., critici subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, faptul că informaţiile preluate din spaţiul public nu au fost anterior cenzurate de vreo instanţă de judecată, nu atestă inexistenţa faptei ilicite din perspectiva afectării drepturilor prevăzute de art. 72-74 C. civ.

Reţinând că pârâtul D., chiar dacă a preluat informaţiile din spaţiul public, fie nu a făcut o verificare a acestora, fie a ales să nu ofere informaţiile complete, instanţa de apel a statuat argumentat de ce sunt îndeplinite fiecare dintre condiţiile prevăzute de art. 1357 alin. (1) C. civ. pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Cât priveşte dovada existenţei prejudiciului şi modalitatea de calcul a acestuia, se constată că instanţa de apel a evidenţiat specificul naturii daunelor morale ce nu pot fi probate în condiţiile art. 249 C. proc. civ., astfel cum susţin recurenţii-pârâţi, şi a indicat criteriile avute în vedere, şi anume impactul dăunător al articolului asupra reclamanţilor, urmările pe care publicarea articolului le-a avut asupra demnităţii, probităţii profesionale, reputaţiei şi imaginii reclamanţilor, principiul echităţii despăgubirilor care trebuie să constituie o satisfacţie echitabilă, raportul rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora. Este evident că prejudiciul nu poate fi cuantificat potrivit unor reguli matematice sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, statuând în echitate, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, curtea de apel a reţinut că suma acordată de prima instanţă este echitabilă, aceasta făcând aplicarea criteriilor conturate în practica judiciară şi doctrină pentru evaluarea daunelor morale. Câtă vreme nu există o soluţie legislativă, instanţele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene, ţinând cont de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Ca atare, critica formulată de pârâţi privind lipsa dovezilor privind existenţa şi întinderea prejudiciului moral suferit de reclamanţi şi obligarea lor la acoperirea acestui prejudiciu prin plata unei despăgubiri morale se dovedeşte a fi nefondată.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursului sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere soluţia de respingere a recursului şi existenţa culpei procesuale a recurenţilor, Înalta Curte va obliga pe recurenţii-pârâţi D. şi E. la plata sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A. şi a sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-reclamanţi A., B. şi Societatea civilă de avocaţi C..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 3637 din 27 septembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi D. şi E. la plata sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A. şi a sumei de 2975 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2023.