Sale-promise nullity dispute over land in archaeological zone; appeal annulled for non-payment of judicial fees

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., au solicitat constatarea/declararea nulităţii relative a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/19.09.2017, rectificată conform încheierii de rectificare autentificată sub nr. x/19.09.2017 de Notarul Public E. din cadrul BNP "F."; repunerea pârtilor în situaţia anterioara prin restituirea avansului în sumă de 50.000 euro; obligarea pârâţilor la plata tuturor costurilor prilejuite şi suportate de reclamanţi, în vederea perfectării promisiunii, respectiv onorarii notar, avocaţi, executori judecătoreşti, taxe, în cuantum total de 11.660,35 RON şi la plata cheltuielilor de judecata.

La 18 aprilie 2018, pârâţii au fomulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea reconvenţională formulate, pârâţii au solicitat următoarele: să se constate intervenit, în favoarea pârâţilor reclamanţi, a pactului comisoriu de grad IV prevăzut de art. 6 din Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/19.09.2017, obligarea reclamanţilor pârâţi la suportarea de daune interese stabilite convenţional la suma de 50.000 euro, achitată cu titlu de avans potrivit art. 7.2. din Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare; radierea notării Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din cartea funciară nr. x a Mun. Bucureşti, sector l; obligarea reclamanţilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, la aceeaşi dată, 18.04.2018, pârâţii reclamanţi au formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pentru ca, în situaţia în care cererea de chemare în judecată va fi admisă, să fie obligat chematul în garanţie: la plata prejudiciului cauzat pârâţilor reclamanţi ca efect al constatării/anulării promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare şi repunerii părţilor în situaţia anterioară, prejudiciu evaluat convenţional la 50.000 euro, conform art. 7.1 din promisiunea de vânzare; la plata tuturor costurilor prilejuite de perfectarea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare; la plata cheltuielilor de judecată la care ar putea fi obligaţi ca efect al admiterii acţiunii principale şi la plata propriilor cheltuieli de judecată ca efect al admiterii prezentei cereri de chemare în garanţie.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1709 din 5 iulie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a hotărât următoarele: a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. şi chematul în garanţie Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, ca neîntemeiată; a admis cererea reconvenţională şi, pe cale de consecinţă: a constatat că a intervenit rezoluţiunea de plin drept a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/19.09.2017 de BNP "F.", în condiţiile art. 6.1 alin. (2) din contract; în temeiul dispoziţiilor art. 7.2 din contract a constatat activată clauza penală negociată de părţi şi, pe cale de consecinţă, a validat dreptul pârâţilor reclamanţi de a păstra, cu titlu de daune interese, în patrimoniul lor suma de 50.000 euro, achitată de către reclamanţii pârâţi cu titlu de avans; a dispus radierea notării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/19.09.2017 de BNP "F.", din CF nr. x, de sub B7 - a II-C; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de către pârâţii reclamanţi, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamanţilor pârâţi de obligare a pârâţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei de primă instanţă au formulat apel principal reclamanţii A. şi B. şi apel provocat pârâţii C. şi D..

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 679A din 9 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins ambele apeluri, ca nefondate, şi a obligat apelanţii reclamanţi la plata către apelanţii pârâţi a sumei de 2860 RON, cheltuieli de judecată, conform art. 453 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei din apel, reclamanţii A. şi B. au promovat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii reclamanţi au expus următoarele aspecte:

Din probatoriul administrat în faţa instanţei de apel a rezultat fără putinţă de tăgadă faptul că terenul este impropriu pentru destinaţia de curţi construcţii, respectiv că se află în zona de retragere obligatorie a Lacului Băneasa, în zona de protecţie a sitului arheologic Băneasa Lac, şi că din certificatul de urbanism emis de către Primăria Municipiului Bucureşti rezultă că nu se poate construi decât cu mari limitări asupra suprafeţei; instanţa nu a dat eficienţă rolului său activ, respectiv să cerceteze toate susţinerile şi apărările părţilor, ci s-a limitat la a achiesa la concluziile primei instanţe, cu toate că probatoriul administrat a fost unul diferit.

Recurenţii reclamanţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pretinzând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din compararea Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 1 Bucureşti, actualizat în 2020, respectiv Planul Urbanistic Zonal al Municipiului Bucureşti, actualizat în 2020 cu extrasul din Google Maps, rezultă suprapunerea terenului ce face obiectul contractului cu zona 33 - aria sitului arheologic nominalizat în Lista monumentelor istorice din anul 2015, cu codul x - poziţia 33, cu denumirea Băneasa Lac, document aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2828/24.12.2015 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis/15.02.2016. Prin urmare, este evident că terenul în suprafaţă totală de 1540 mp, ce face obiectul contractului, este situat actualmente pe str. x, fosta Aleea x, având număr cadastral x.

La momentul redenumirii străzilor, lotul desemnat Aleea x (5000mp) a fost dezmembrat, iar două loturi în suprafaţa de aproximativ 2000 mp au devenit: str. x, terenul obiect al contractului - şi str. x IA - un lot cu privire la care autorităţile şi au spus părerea în sensul calităţii sale de monument istoric, apreciind că este fostul lot Aleea Mateloţilor 201-207; conform informaţiilor cuprinse în extrasul de Carte Funciară, s-a notat avizul Primăriei Sectorului 1 Bucuresti din 2015 cu privire la faptul că imobilul va purta provizoriu numărul 51 pe strada x.

În anul 2016 au fost emise mai multe adrese referitoare la terenul în discuţie, respectiv adresa nr. x/23.05.2015, emisă de Ministerul Culturii, adresa nr. x/16.06.2016, emisă de Primăria Sectorului 1 Bucuresti către Ministerul Culturii, adresa nr. x/14.07.2016, emisă de Ministerul Culturii. În anul 2017, reclamanţii au obţinut Certificatul de Urbanism nr. x/12.12.2017, emis pentru imobilul din str. x, de unde rezultă că imobilul poate fi situat în situl arheologic nr. 12 Băneasa Lac, zonă clasată ca monument istoric cu nr. x, aflată la poziţia 33 pe Lista Monumentelor Istorice aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii şi Cultelor nr. 2361/2010, actualizată în 2015 sau în zona de protecţie a acestuia, fiind evident că asupra terenurilor sunt instituite sarcini arheologice.

S-a mai susţinut că prin întâmpinarea şi răspunsul la interogatoriu formulate în cursul judecăţii în apel s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară, iar expertul desemnat de către instanţă a concluzionat că imobilul în litigiu se află în zona de protecţie a sitului arheologic, definit ca având lăţimea de 100 m în exteriorul aliniamentului punctelor de contur ale sitului.

Având în vedere că cererea introductivă de instanţă este întemeiată pe dispoziţiile art. 1207 alin. (2) C. civ., ce prevăd că eroarea, ca viciu de consimţământ, este esenţială dacă falsa reprezentare cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului prestaţiei ori altei împrejurări considerate esenţiale de către părţi, în absenţa căreia actul juridic nu s-ar fi încheiat, este evident că reclamanţii nu au dorit să achiziţioneze un teren ce nu poate fi folosit în integralitatea sa pentru scopul pentru care l-au achiziţionat.

S-a mai susţinut că este nefondată afirmaţia intimaţilor în sensul că nu au cunoscut scopul pentru care a fost achiziţionat terenul şi că nu pot fi consideraţi a fi în culpă faţă de această împrejurare, întrucât din cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare, la pct. 7.1, aceştia i-au mandatat pe reclamanţi să obţină orice acte administrative, inclusiv certificat de urbanism, avize, autorizaţie de construire; mai mult decât atât, aceştia au specificat doar că terenul se află la mai puţin de 100 metri de situl arheologic, nu că se află situat cu totul în zona de protecţie a sitului, definită ca acea porţiune de teren delimitată şi trecută în regulamentul local de urbanism pe care nu se pot face construcţii, plantaţii şi alte lucrări care ar pune în pericol, ar polua, ar diminua vizibilitatea, ar pune în pericol eventualele vestigii arheologice subterane aflate sub sau în imediata vecinătate a monumentului.

Totodată, recurenţii reclamanţi au susţinut că nu şi-au dat acordul cu privire la achiziţionarea unui teren asupra căruia planează oricând o incertitudine cu privire la situaţia sa juridică de natură a determina la un moment viitor declanşarea procedurii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea dreptului de preempţiune a statului, fie de către autorităţile statului sau alte persoane interesate; într-un astfel de context, reclamanţii ar ajunge în situaţia pierderii sumei de 490.000 euro, întrucât nimeni nu îi poate asigura că această sumă le poate fi restituită de către intimaţi.

De asemenea, au susţinut că nu şi-au dat acordul cu privire la achiziţionarea unui bun ce are asupra sa o serie de vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuinţării potrivit destinaţiei şi scopului urmărit la încheierea actului juridic sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea, încât dacă le-ar fi cunoscut, nu l-ar fi cumpărat sau ar fi oferit un preţ mai mic.

Restricţiile aferente unui imobil calificat ca fiind în zona de protecţie a unui sit arheologic, în sens ląrg, rezultă inclusiv din certificatul de urbanism eliberat pentru suprafaţa de 1500 mp; or, a plăti suma de 490.000 euro pentru a putea construi doar pe o suprafaţă de 15%, într-un colţ al proprietăţii, face dovada clară a incidenţei art. 1707 C. civ., preţul fiind total disproporţionat. Recurenţii reclamanţi au susţinut că nu poartă culpa acestei situaţii şi nu pot fi obligaţi la daune interese pentru că refuză încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută este o certitudine la un moment viitor.

Răspunsul la interogatoriul formulat în cadrul unui dosar în care autoritatea are un interes direct şi personal, aceea de a nu cădea în pretenţii pentru suma de 50.000 euro prin admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de către pârâţi, este uşor calificabil ca fiind un act întocmit pro causa; în plus, răspunsul la interogatoriu nu poate fi calificat ca având atributele unui act administrativ de natură a modifica registrele publice, respectiv de natură a invalida adresele anterioare emise de către Ministerul Culturii şi nici de a lămuri starea juridică a terenului; fapta reclamanţilor nu poate fi încadrată în categoria situaţiilor de culpă/răzgândire şi/sau a altor situaţii asimilate acestora, ci este vorba de o situaţie în care elementele esenţiale care au format convingerea reclamanţilor nu sunt întrunite şi, în mod obiectiv, această incertitudine a situaţiei juridice a terenului ar determina nulitatea absolută a contractului. Rezilierea contractului cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară este o soluţie care trebuie să aibă în vedere eliminarea culpei reclamanţilor şi restituirea avansului achitat.

Au fost indicate dispoziţiile art. 1204 C. civ. coroborate cu prevederile art. 1206 şi 1207 alin. (1) C. civ. şi s-a apreciat că nu se poate susţine că vânzătorul nu cunoştea calităţile şi scopul pentru care cumpărătorul dorea să achiziţioneze terenul, iar lipsa oricărei sarcini, inclusiv sarcini arheologice ori limitări ale posibilităţii de construire, era un aspect esenţial; vânzătorul a acordat declaraţiile şi şi-a asumat obligaţii esenţiale în acest sens cu intenţia clară de a-l determina pe cumpărător să încheie contractul, care nu şi-a asumat niciun risc de a primi un teren cu alte/fără calităţile declarate şi garantate de către vânzător.

Faptul că la momentul încheierii contractului ambele părţi s-au aflat într-o eroare esenţială asupra obiectului contractului, respectiv asupra calităţii acestui obiect este evident şi rezultă din cuprinsul contractului, fără a fi necesară o analiză aprofundată. Nu pot fi reţinute în sarcina cumpărătorului dispoziţiile art. 1208 C. civ., cu referire la eroarea nescuzabilă, întrucât acesta a primit copii ale documentelor relevante referitoare la teren la momentul încheierii contractului, iar nu anterior, vânzătorul mandatând cumpărătorul să întreprindă toate demersurile de obţinere a unui certificat de urbanism actualizat şi îndeplinirea obligaţiei de diligenţă în analiza juridică şi tehnică a terenului în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică. Aşadar, în cazul error in substantiam interesează nu numai lucrul considerat în materialitatea lui, ci şi conţinutul prestaţiei (acţiunea sau inacţiunea), iar cum prestaţia este determinată de părţile actului juridic, rezultă că elementele ce alcătuiesc prestaţia vor fi privite sau nu ca esenţiale după cum părţile au intenţionat ori nu să le dea acest caracter; de altfel, în jurisprudenţă s-a subliniat că substanţa obiectului este constituită din acele calităti ale sale care au fost determinante pentru părţi sau parte într-o asemenea măsură încât dacă ar fi fost cunoscută lipsa acestora, actul juridic nu s-ar mai fi încheiat.

Mai mult decât atât, recurenţii reclamanţi nu au fost informaţi de existenţa unor litigii asupra terenului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare; intimaţii, la momentul semnării contractului, au fost părţi într-un dosar demarat de către aceştia în 12.05.2017 împotriva Primăriei Municipiului Bucureşti ce avea ca obiect obligarea Primăriei Municipiului Bucureşti la emiterea unui certificat de urbanism, acest litigiu având relevanţă dintr-o dublă perspectivă; intimaţii au ascuns acest aspect la momentul semnării contractului, fiind, astfel, evident că aceştia cunoşteau faptul că existenţa litigiului era esenţială în formarea consimţământului recurenţilor reclamanţi. Prin urmare, instanţa de apel coroborând acest aspect cu restul probelor, putea face apel la prezumţiile judiciare şi să tragă concluzia că intimaţii au urmărit inducerea în eroare a recurenţilor cu privire la calitatea bunului promis.

Pentru toate cele expuse, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat în cuantumul indicat în cererea de recurs.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul chemat în garanţie Ministerul Culturii a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Intimaţii pârâţi C. şi D. au invocat, de asemenea, excepţia nulităţii recursului, argumentând că recurenţii nu aduc nicio critică de nelegalitate hotărârii atacate, ci reiau întreaga situaţie de fapt aşa cum a fost expusă în faţa instanţelor de fond şi de apel.

În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că motivele de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, ca legală şi temeinică.

6. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 16 august 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4.

Prin rezoluţia din 22 septembrie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu s-a reţinut faptul că hotărârea este susceptibilă de recurs; recursul nu este timbrat; în opinia raportorului, recursul nu este promovat în termen procedural, completul de filtru urmând a examina dacă este întemeiată excepţia de tardivitate; în situaţia depăşirii acestor impedimente, magistratul asistent raportor apreciază că susţinerile din recurs pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care nu pun în discuţie evaluarea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriului administrat în cauză; completul de filtru urmează să aprecieze cu privire la acest aspect şi, implicit, asupra excepţiei de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea criticilor, invocată prin cele două întâmpinări.

Raportul a fost comunicat părţilor la datele de 19, 22 şi 24 mai 2023 (dovezi filele x).

La data de 31 mai 2023, prin e-mail, intimaţii-pârâţi C. şi D. au depus la dosar punct de vedere prin care solicită să se constate că recurenţii nu au făcut dovada calităţii de reprezentant a doamnei avocat G., recursul este tardiv formulat, lovit de nulitate şi netimbrat.

Prin rezoluţia din data de 16 mai 2023, a fost fixat termen la data de 21 septembrie 2023, în camera de consiliu, fără citare părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului, faţă de cele reţinute prin raportul întocmit în cauză, termen la care Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate, prin prisma excepţiei netimbrării recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă

În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

De asemenea, art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii. Lipsa menţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de alin. (2) sunt sancţionate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea.

În speţă, prin rezoluţia din data de 22 septembrie 2022, s-a stabilit în sarcina recurenţilor-reclamanţi obligaţia de a achita o taxă judiciare de timbru în cuantum de 16.345 RON, sub sancţiunea anulării cererii, raportat la dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Prin adresele emise la data de 22 septembrie 2022, aflate la dosarul de recurs, comunicate la data de 27 septembrie 2022 (potrivit proceselor-verbale de înmânare către destinatar aflate la filele nr. x şi 19 din dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurenţilor-reclamanţi să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.345 RON, sub sancţiunea anulării cererii.

Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru a fost formulată cerere de reexaminare de către recurenţii-reclamanţi, soluţionată la data de 3 noiembrie 2022 în sensul respingerii acesteia. Conform dovezilor de înmânare aflate la filele 61şi 62 dosar, încheierea de respingere a cererii de reexaminare a fost comunicată recurenţilor la data de 15 noiembrie 2022.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar, în situaţia în care această obligaţie nu este îndeplinită, în cauză este incidentă excepţia netimbrării căii de atac.

Raportul întocmit în cauză a fost comunicat recurenţilor-reclamanţi la data de 19 mai 2023, împrejurare ce rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Având în vedere că recurenţii-reclamanţi nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, deşi le-a fost comunicată această obligaţie la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, în raport de prevederile legale anterior menţionate, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat, împrejurare faţă de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 679 A din 9 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.