Inadmissibility of cassation against political party membership disputes lacking statutory right of recourse

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2020 pe rolul Tribunalului Călăraşi, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipiului Călăraşi a B., să se dispună anularea deciziei nr. 4/25.02.2020 emisă de Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipiului Călăraşi a B..

2. Hotărârea Tribunalului Călăraşi

Prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 iunie 2021, Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă a admis excepţia lipsei de interes invocată de pârâţii Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipiului Călăraşi al B. şi B. şi pe cale de consecinţă: a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipiului Călăraşi al B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A..

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1827A din 14 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 414 din 14 iunie 2021, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, ca nefondat.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Arată că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. întrucât au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 18 alin. (2), art. 22 alin. (2) şi art. 24 alin. (1) lit. f) din Statutul B. - articole adoptate în acord cu prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 10 din Legea nr. 14/2003.

5. Apărările formulate

În termen procedural, intimatul - pârât Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipiului Călăraşi a B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu consecinţa menţinerii deciziei recurate ca fiind temeinică şi legală.

6. Procedura în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din data de 4 martie 2023, Completul nr. 4, învestit cu soluţionarea recursului, a stabilit termen de judecată la data de 21 septembrie 2023, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare, cu prioritate asupra excepţiei de inadmisibilitate a recursului, invocată din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., coroborate cu cele art. 21 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 14/2003 şi cu statuările Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 530/2013.

De asemenea, la acest termen, după deliberare, recurentul a comunicat, prin e-mail, note de şedinţă în sensul respingerii excepţiei inadmisibilităţii recursului motivat de faptul că art. 21 din Legea nr. 14/2003 prevede exercitarea căii de atac a apelului doar în cazul acţiunilor ce decurg din înregistrarea partidelor politice, contestaţiile membrilor nefiind reglementate de acest text de lege.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, sub aspect formal, din perspectiva excepţiei de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recurentul - reclamant a supus controlului judiciar Decizia nr. 4 din 25 februarie 2023 emisă de Biroul Politic Local al Organizaţiei Municipiului Călăraşi al B. - filiala Călăraşi prin care a fost admisă propunerea de încetare de drept a calităţii de membru al B., prin radiere, demersul juridic fiind întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 14/2003.

Actul normativ, invocat ca temei de drept, prevede, la art. 16 alin. (3), că dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului. Legiuitorul nu a reglementat şi o procedură judiciară de cenzurare a acestor acte.

Acest text de lege a fost supus controlului de constituţionalitate, iar Curtea Constituţională, prin decizia nr. 530 din data de 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, l-a declarat neconstituţional, apreciind că aduce atingere substanţei dreptului de acces la instanţă şi se află într-un raport evident antinomic cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Înalta Curte reţine că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionată anterior şi faţă de lipsa unei proceduri speciale, pentru raţiuni de analogie, toate litigiile care vizează dobândirea sau pierderea calităţii de membru al unui partid politic revin spre soluţionare instanţelor judecătoreşti de drept comun în materia partidelor politice.

Aceasta întrucât Legea nr. 14/2003 reglementează, în materia constituirii partidelor politice, o procedură care implică instanţele de judecată şi stabileşte, în mod clar, că, sub aspectul competentei materiale, instanţele de drept comun sunt tribunalul, în primă instanţă, şi curtea de apel, în calea de atac a apelului.

Astfel, legiuitorul a stabilit, la art. 21 din Legea nr. 14/2003, atât instanţele de drept comun în materia partidelor politice, cât şi regimul juridic al căilor de atac, care implică exclusiv instanţele de fond, ale căror hotărâri nu sunt supuse examinării pe calea recursului. Doar sub aspect teritorial se aplică regulile de drept comun, respectiv cele instituite de art. 95 pct. 1 şi art. 107 din C. proc. civ., instanţele competente fiind cele în a căror rază teritorială domiciliază/îşi au sediul părţile.

În cauza pendinte, asupra raportului juridic dedus judecăţii s-au pronunţat Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 414 din 14 iunie 2021, ca primă instanţă, şi Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 1827A din data de 14 decembrie 2021, ca instanţă de apel.

Or, în considerarea dispoziţiilor legale menţionate anterior, Înalta Curte reţine că decizia instanţei de apel este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs. Rezultă, aşadar, că hotărârile definitive, pronunţate de instanţele de apel, nu sunt supuse recursului, o astfel de cale extraordinară de atac fiind inadmisibilă.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Persoana interesată are obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Dispoziţiile instituite de legea fundamentală trebuie înţelese în sensul că liberul acces la justiţie nu impune şi accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, iar pentru altele, da, ceea ce reprezintă o expresie a principiului legalităţii căilor de atac. De altfel, aceasta este şi viziunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, exprimată în cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei, dar şi în alte cauze, în care a evidenţiat faptul că Convenţia Europeană a Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale nu prevede obligativitatea parcurgerii tuturor treptelor jurisdictionale. Art. 6 din Convenţie nu limitează dreptul statelor de a exclude calea de atac a recursului in anumite litigii, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiţiei şi/sau evitarea aglomerării instanţelor de recurs.

În consecinţă, în raport de conţinutul dispoziţiilor legale menţionate anterior, se constată că recursul declarat de recurentul reclamant este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1827A din 14 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1827A din 14 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2023.