Defamation and moral damages appeal declared null for lack of specific legal criticism

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.01.2022 pe rolul Tribunalului Gorj, secţia I civilă sub numărul x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. S.R.L., obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru prejudiciul adus onoarei, demnităţii şi imaginii sale; obligarea pârâţilor la publicarea hotărârii pe pagina www.x.ro în condiţii similare celor în care au apărut articolele defăimătoare; obligarea pârâţilor să înlăture definitiv articole denigratoare, inclusiv linkurile de căutare din site-ul x şi alte motoare de căutare; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Gorj

Prin sentinţa nr. 119/16.05.2022, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamantul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 337/19.10.2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 119/16.05.2022 şi a respins cererea intimatului B. privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 337/19.10.2022 a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Recurentul a arătat că motivarea hotărârii atacate nu este clară şi precisă, nu este în concordanţă cu probele administrate în cauză, nu răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate de către acesta şi nu conduce în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, fiind într-o măsură considerabilă motivată pe jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului, speţe care nu pot fi integrate litigiului pendinte. Instanţa de apel a validat raţionamentul instanţei de fond, reţinând că prima instanţă a făcut o analiză completă a condiţiilor cerute de C. civ. pentru promovarea acţiunii în răspundere civilă delictuală, a făcut o analiză exhaustivă a limitelor libertăţii de exprimare a presei din perspectiva art. 10 din Convenţia CEDO. Această susţinere este contrară motivării de la fila x care conchide că validarea raţionamentului primei instanţe referitor la inexistenţa faptei ilicite determină, implicit, obligarea instanţei de a nu mai proceda la analiza celorlalte condiţii pentru angajarea răspunderii. Aşadar, folosirea sintagmei "o analiză completă a condiţiilor" este iluzorie, aceasta nefiind realizată de către instanţa de fond, hotărârea apelată fiind motivată contradictoriu de către instanţa de apel.

A mai reţinut instanţa de apel că în mod corect a reţinut tribunalul că publicarea articolului din 28.12.2021 nu a fost realizată cu rea credinţă şi cu depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru libertatea de exprimare. Or, pentru a justifica această motivare instanţa de apel trebuia să analizeze şi să înlăture motivat susţinerile reclamantului în sensul că în data de 18.11.2021, pârâţii au formulat, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, o serie de întrebări la care au primit răspuns complet în data de 27.12.2021, iar la prima întrebare, pârâţii au solicitat informaţii referitoare la promovarea unei salariate a DGASPC Gorj din funcţia de portar în funcţia de infirmieră. Răspunsul formulat de către DGASPC Gorj şi remis pârâţilor a fost foarte clar şi complet în sensul că le-a fost indicat cadrul legal care a stat la baza modificării locului şi felului muncii pentru salariata menţionată. Deşi instanţa de apel a analizat această motivare, în mod greşit a concluzionat că raţionamentul apelantului nu poate fi validat, deoarece prin răspunsul formulat s-au indicat anumite texte de lege, iar jurnalistului nu i-au fost puse la dispoziţie prevederile legale concrete care permit trecerea de pe postul de paznic pe cel de infirmier. Nu poate fi reţinută motivarea instanţei de apel care reprezintă o reiterare a motivării instanţei de fond, cu atât mai mult cu cât pârâtul B. a afirmat că este absolvent al Facultăţii de Drept (răspunsul la întrebarea nr. 1 din interogatoriu), cunoaşte legislaţia privind organizarea şi desfăşurarea examenelor de promovare în clasă, grad şi treaptă profesională (răspunsul la întrebarea cu nr. 2 din interogatoriu), a primit răspuns la toate solicitările formulate în baza Legii nr. 554/2001 (răspunsul la întrebarea cu nr. 3 din interogatoriu), iar susţinerea necunoaşterii legii nu poate fi reţinută conform principiului " nemo censetur ignorare legem" şi, în conformitate cu art. 1 alin. (6) din Constituţia României, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, iar în cazul în care ar fi admisă invocarea necunoaşterii legii s-ar ajunge la o stare de haos şi instabilitate juridică, fapt pentru care este general admisă prezumţia absolută a cunoaşterii legii pe care pârâtul B. trebuia să o coroboreze cu principiile de bază ale eticii jurnalistice.

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere starea conflictuală existentă între familia recurentului-reclamant şi intimatul-pârât B., stare de fapt reţinută şi prin decizia civilă nr. 1091/2022 pronunţată de către Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2021, astfel încât este departe de adevăr susţinerea că articolul de presă a fost scris cu bună-credinţă. Recurentul apreciază că atitudinea pârâtului este determinată de sesizarea organele statului pentru a cerceta faptele de natură penală ale acestui şi ale membrilor familiei sale.

Acţiunile denigratoare s-au amplificat după ce pârâtul a luat act de plângerile penale formulate recurent şi tatăl acestuia. Astfel, la data de 22.09.2021 pe "Portalul de ştiri D.", prin articolul "Şeful de resurse umane al D.G.A.S.P.C. Gorj, definitiv incompatibil rămâne în funcţie!", "A anulat decizia de destituire în justiţie" şi prin conţinutul emisiunii ’"Incomod 100%", realizată în aceeaşi zi de B. la televiziunea D., acesta continuă manopera dolosivă, respectiv şantajul, hărţuirea, ameninţarea, începute cu aproximativ un an înainte, în mod mincinos, tendenţios, de rea credinţă, aducând recurentului acuzaţii, invective, jigniri şi fapte imaginare cât şi instituţiei pe care o conduce în calitate de director general.

Astfel, autorul articolului, B., a acţionat doar cu rea-credinţă, cum de altfel acţionează de aproximativ un an de zile, aşa cum rezultă din înscrisurile prezentate, în acest sens fiind şi articolul "A., ilegal non-stop! DGASPC a organizat examene cu dedicaţie pentru care nu a găsit o argumentaţie legală, dar minte că a anulat procedura! " publicat la data de 14.07.2021 pe portalul D..

Articolul de presă depăşeşte sfera unei informări imparţiale şi obiective, a unei judecăţi de valoare făcute cu bună credinţă, sens în care recurentul invocă prevederile art. 15 C. civ.. Este evident că pârâţii au acţionat împotriva recurentului cu rea-credinţă, proferând la adresa acestuia acuzaţii de natură a conduce la prejudicierea sa, ca urmare a publicării articolului denigrator şi a activităţii specifice pe care o desfăşoară, că nu au fost respectate limitele şi proporţionalitatea dreptului de informare a persoanelor interesate. Începând cu luna septembrie 2020, pârâtul B. şi publicaţia societăţii pârâte au publicat multe articole care, pe lângă informaţii, conţineau în titluri ori în cuprins informaţii nereale, calomnioase şi judecăţi de valoare care nu se circumscriu libertăţii de expresie, ci sunt de natură a leza grav imaginea, reputaţia şi viaţa privată a recurentului. Folosirea expresiilor uzitate de intimat sunt de natură de a aduce un grav prejudiciu de imagine şi credibilitate, conţinând inclusiv acuzaţii de natură penală.

Potrivit art. 5 şi art. 6 din Rezoluţia nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitoare la etica jurnalistică, exprimarea opiniilor jurnaliştilor poate implica comentarii asupra unor evenimente reale, care, deşi nu pot fi supuse criteriilor de corectitudine, trebuie exprimate în mod sincer şi etic. De asemenea, potrivit art. 6 din aceeaşi recomandare, opiniile referitoare la persoane sau instituţii nu trebuie să încerce să nege realitatea faptelor sau a datelor. Or, în acest caz, tocmai acest lucru a făcut pârâtul B., deşi avea un răspuns clar şi complet, cu rea credinţă, a supus recurentul oprobiului public, susţinând că a realizat promovări ilegale. Din articolele scrise de B. reiese că încalcă principiul de bază al oricărei valori etice a ziaristicii care trebuie făcută cu distincţie clară între ştiri şi păreri, evitându-se orice confuzie între acestea.

De asemenea, la pagina 19, alin. (4) din cuprinsul hotărârii există o evidentă contradicţie în sensul că, deşi instanţa de apel reţine că nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii deoarece nu a fost analizată legalitatea emiterii Dispoziţiei cu nr. 398/27.04.2021, totuşi revine şi motivează că este adevărat că textele de lege menţionate în preambulul Dispoziţiei nr. 398/27.04.2021 au fost avute în vedere de prima instanţă însă nu în scopul constatării legalităţii sau ilegalităţii dispoziţiei, ci în analiza bunei credinţe a jurnalistului. Validând raţionamentul logic al celor două instanţe ar rezulta faptul că buna-credinţă a jurnalistului rezultă din ilegalitatea emiterii actului administrativ, or, tocmai acest aspect care a reprezentat subiectul principal al articolului este contrar realităţii.

Invocând situaţia de fapt şi prevederile art. 41 alin. (5) al Anexei la H.G. nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Titlul II - Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, art. 41 alin. (3) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 41 alin. (1) din H.G. nr. 286/2011, arată că funcţia de paznic ocupată anterior de salariatul în cauză este o funcţie cu nivel de studii medii sau generale, iar funcţia de infirmieră în care a promovat, este o funcţie cu nivel de studii generale. În concluzie, situaţia prezentată nu este o promovare aşa cum susţine cu rea credinţă pârâtul în materialul publicat. Promovarea personalului contractual din sectorul bugetar la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj se face în baza H.G. nr. 286/2011 şi a Dispoziţiei nr. 876/03.12.2014 a Preşedintelui Consiliului Judeţean Gorj pentru aprobarea unor reglementări proprii cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante corespunzătoare funcţiilor contractuale, a examenelor de promovare în grade sau trepte profesionale, precum şi a procedurii de evaluare a personalului contractual din aparatul de specialitate şi aparatul permanent de lucru ale Consiliului Judeţean Gorj, precum şi instituţiile publice subordonate Consiliului Judeţean Gorj, astfel că este contrară realităţii motivarea instanţei de la pagina 23 din hotărâre.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici motivarea instanţei de la pagina 24 în scopul dovedirii bunei-credinţe, în sensul că:

"a fost informat pârâtul că cele două proceduri de promovare au fost anulate, însă răspunsul nu a fost însoţit de niciun act doveditor în acest sens ", deoarece răspunsul formulat este unul oficial, iar prezentarea în cuprinsul acesteia a unei stări de fapt contrară realităţii poate să reprezinte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Aşadar, răspunsurile instituţiilor publice pentru a fi credibile nu trebuie, de plano, să fie însoţite de documente justificative, iar dacă pârâtul avea suspiciuni cu privire la veridicitatea informaţiei transmise se impunea să solicite clarificări. Însă, şi de această dată, motivarea instanţei de apel este contradictorie, neexistând în acelaşi timp posibilitatea de a cunoaşte o informaţie transmisă (conform adresei cu nr. x/29.06.2021), dar totuşi de a nu o cunoaşte (întrucât nu au fost depuse acte doveditoare). Totodată, este de reţinut faptul că în lumina jurisprudenţei CEDO calificarea unei declaraţii ca fiind afirmaţie factuală sau judecată de valoare este o chestiune care cade înainte de toate în limitele de apreciere a autorităţilor naţionale, în special a instanţelor naţionale. Cu toate acestea, chiar şi atunci când o declaraţie are natura unei judecăţi de valoare, trebuie să existe o bază factuală suficientă care să o susţină, în caz contrar aceasta depăşind limitele libertăţii de exprimare.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi au arătat că instanţele anterioare au reţinut în mod corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, au administrate probele necesare, din care a rezultat, în condiţii de obiectivitate şi în deplină concordanţă cu realitate, că susţinerile reclamantului sunt nefondate.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, intimaţii nefiind vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte ilicite, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, deşi recurentul-reclamant a susţinut incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condiţiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raţionamentul instanţei de apel, ce a determinat concluzia că publicarea articolului din 28 decembrie 2021 nu a fost realizată cu rea credinţă şi cu depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru libertatea de exprimare.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenţia nelegalitatea hotărârii.

Deşi memoriul de recurs se întinde pe mai multe pagini, iar în conţinutul său se fac referiri la multiple texte de lege şi la jurisprudenţa CEDO, toate aceste susţineri au caracter general, fără a arăta în concret modalitatea în care au fost încălcate acestea de către instanţa de apel.

Astfel, cu trimitere la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi expune argumente de ordin teoretic privind obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, precum şi obiectul cererii de chemare în judecată. Totodată, recurentul-reclamant inserează paragrafe din hotărârea atacată, reclamând faptul că decizia a fost motivată prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, însă partea se rezumă la a arăta că respectivele hotărâri "nu pot fi integrate litigiului pendinte" fără a argumenta această susţinere.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de apel a validat raţionament tribunalului, însă considerentele de la pagina 18 paragraful 3 ar fi contradictorii argumentelor de la pagina 24 a hotărârii atacate. Or, acest argument nu se grefează pe statuările instanţei de apel care, pe de o parte, la pagina 18 a hotărârii recurate, a analizat criticile din memoriul de apel privind pretinsa nemotivare a hotărârii Tribunalului Gorj, iar, pe de altă parte, la pagina 24 a hotătârii atacate, expune considerentele pentru care apreciază irelevantă analiza altor condiţii ale răspunderii civile delictuale, în contextul în care s-a reţinut inexistenţa faptei ilicite. În plus, cele arătate nu susţin nici măcar o contrarietate aparentă între considerentele ce fundamentează hotărârea instanţei de apel, fiind de înţeles că analiza completă pe care o evocă cu trimitere la motivarea hotărârii de primă instanţă nu poate fi altfel văzută decât ca o analiză în măsura necesarului, impusă de circumstanţele speţei.

În continuare, începând cu pagina 3 a memoriului de recurs, recurentul-reclamant expune situaţii de fapt şi face trimitere la probatoriul administrat în cauză (interogatoriu), însă aceste aspecte nu se pot constitui în critici de nelegalitate, care să poată fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, fiind critici de netemeinicie, ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar, ci sunt supuse analizei în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Argumentele privind articolul publicat la 14 iulie 2021 pe portalul D. depăşesc limitele învestirii instanţei de judecată, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată (pagina 2), reclamantul a arătat în mod expres că fapta reclamată se raportează la articolul publicat de pârât la 28 decembrie 2021.

Susţinerile referitoare la reaua credinţă a intimatului reprezintă o reiterare a motivelor de apel (începând cu pagina 6 a cererii de apel) prin care, fără să combată în drept dezlegările jurisdicţionale ale instanţei de apel, nu fac decât să nege concluzia acesteia, întemeiată pe analiza probelor, asupra faptului că pârâtul nu a acţionat cu rea-credinţă.

Ca atare, se constată că nu poate fi realizat controlul judiciar, din moment ce recurentul-reclamant nu a adus critici punctuale deciziei atacate şi nu a arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, sub aspectul bunei credinţe a jurnalistului care a efectuat demersuri în vederea verificării rezonabile a informaţiei anterior publicării articolului.

Aspectele privind presupusa stare conflictuală existentă între familia recurentului-reclamant şi intimatul-pârât B., astfel cum ar reieşi din decizia civilă nr. 1091/7.09.2022 pronunţată de Tribunalul Gorj (ataşată cererii de recurs) reprezintă elemente factuale noi, ce nu pot fi deduse judecăţii instanţei de recurs şi prin care tinde să demonstreze reaua-credinţă, adică elemente ale situaţiei de fapt. În plus, aceste împrejurări nu au fost deduse judecăţii apelului (deşi situaţia de fapt invocată şi soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2021 sunt anterioare soluţionării apelului), ceea ce determină imposibilitatea analizării acestora de către instanţa de recurs întrucât judecarea recursului vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate, iar nu chestiuni litigioase ce nu au fost supuse dezbaterii şi analizei instanţei de apel de către reclamant.

Nici trimiterile la prevederile art. 15 C. civ., art. 3, art. 5, art. 6 din Rezoluţia nr. 1003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, nu sunt în măsură să constituie o respectare a exigenţelor stabilite de prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) raportat la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce simpla referire la aceste norme juridice, neînsoţită de critici concrete cu privire la modalitatea efectivă în care instanţa de apel a aplicat greşit/a încălcat, după caz, aceste norme juridice, nu este suficientă pentru a putea constitui un motiv de nelegalitate, în sensul legii.

Recurentul invocă jurisprudenţa CEDO (Bladet Tromso and Stensaas c. Norvegia, nr. 21980/1993, Rumyana Ivanova c. Bulgaria, decizia din 14.02.2008, Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei, nr. 49017/99, pct. 76, Timpul Info-Magazin şi Anghel împotriva Moldovei, nr. 42864/05, pct. 37) şi arată că jurnaliştii sunt datori să acţioneze cu bună credinţă pentru furnizarea de informaţii, în concordanţă cu etica jurnalistică, or aceste argumente nu reprezintă veritabile critici ale aspectelor reţinute de către instanţa de apel, care, în stabilirea bunei credinţe a pârâtului, a analizat inclusiv jurisprudenţa CEDO (cauza Niculescu Dellakeza c. României, cauza Bugan c. României, cauza Ileana Constantinescu c. României, cauza Dumitru c. României, cauza Cumpănă şi Mazăre c. României).

Referitor la Dispoziţia nr. 398/27.04.2021, recurentul invocă o pretinsă contrarietate a hotărârii recurate, între considerentele de la pag. 19 alin. (4) -reţinându-se că nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii deoarece nu a fost analizată legalitatea emiterii actului- şi considerentele privind buna credinţă a jurnalistului ce ar rezulta din "ilegalitatea emiterii actului". Aceste argumente privind un caracter contradictoriu al argumentelor ce au stat la baza raţionamentului instanţei de apel reprezintă interpretarea proprie a recurentului dată considerentelor hotărârii atacate, ce nu poate face analiza în calea de atac a recursului.

În acelaşi sens sunt şi criticile privind motivarea contradictorie (pag. 24 a hotărârii recurate) cu privire la buna credinţă a pârâtului, sens în care se arată că nu poate exista "în acelaşi timp posibilitatea de a cunoaşte o informaţie transmisă (conform adresei nr. x/29.06.2021), dar totuşi de a nu o cunoaşte (pentru că nu au fost depuse acte doveditoare)." Astfel, aceste critici nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigenţelor prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalităţii hotărârii atacate.

Relativ la prevederile art. 41 alin. (1) şi alin. (5) al Anexei la H.G. nr. 286/2011, art. 41 alin. (3), lit. b), c), e) din Legea nr. 53/2003-Codul Muncii şi la lipsa unei promovări a persoanei indicate în cuprinsul articolului publicat de pârât, Înalta Curte constată că argumente recurentului nu combat în vreun fel considerentele hotărârii atacate, aşa încât nu permit, prin modalitatea de redactare, identificarea unor elemente de nelegalitate care să poată fi analizate de către instanţa de control judiciar.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare care, de asemenea, nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului.

Prin urmare, criticile subsumate motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu se circumscriu ipotezei menţionate, întrucât vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii recurate, legate de modalitatea de interpretare a probatoriilor sau aspect străine de obiectul cauzei, astfel că, argumentele învederate în memoriul de recurs, în maniera în care au fost formulate, nu constituie aspecte ce pot susţine lipsa motivării sau motivarea contradictorie a hotărârii supuse căii extraordinare de atac a recursului.

În cauza de faţă, recurentul a invocat, doar formal, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Ipoteza prevăzută de textul de lege menţionat presupune indicarea de către parte a dispoziţiilor legale pe care pretinde că instanţa le-a nesocotit sau aplicat greşit, cu arătarea, în concret, a erorii săvârşite de către aceasta în cuprinsul raţionamentului care a determinat adoptarea soluţiei pronunţate. Or, recurentul nu arată vreun text de lege care a fost interpretat sau aplicat eronat de către instanţa de apel.

În realitate, recurentul nu reclamă o greşită interpretare a legii (întrucât nu dezvoltă argumente în acest sens) sau o motivare contradictorie a deciziei recurate, ci o greşită interpretare a probelor şi a reţinerii stării de fapt, iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanţelor de fond.

Astfel, simpla nemulţumire a recurentului cu privire la hotărârea pronunţată de către instanţa de apel nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege şi aceasta să fie argumentat, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Cum, în raport de scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., în această etapă procesuală se realizează controlul judiciar de către instanţa superioară celei care a pronunţat decizia în apel, instanţă care nu rejudecă fondul pricinii, ci verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, reiterând pe cele deduse judecăţii în calea devolutivă de prim control judiciar, recurentul-reclamant a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, întrucât criticile formulate nu fac posibilă încadrarea acestora, în mod concret, în vreunul din motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. şi nefiind constatate nici motive de ordine publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii criticate, se va constata nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 337 din 19 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 337 din 19 octombrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.