State liability for criminal acquittal costs: appeal dismissed, upholding award of material damages to acquitted defendant

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă la data de 13.08.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 32.718,86 RON, reprezentând daune materiale (din care 21.873,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului penal din dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea şi respectiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 1.0045,18 RON cu titlu de cheltuieli de deplasare ocazionate de soluţionarea aceluiaşi litigiu penal şi 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în cursul urmăririi penale desfăşurate în cadrul dosarului nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea), precum şi la plata unor daune morale de 109.500 euro (cuantificate prin înmulţirea numărului de 1095 zile, cât a durat desfăşurarea întregului proces penal care l-a vizat pe reclamant, cu suma de 100 euro/zi), echivalent în RON la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată ocazionate în litigiul de faţă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 72-74, art. 1341 C. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată, excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.

2. Primul ciclu procesual

2.1 Prin sentinţa nr. 87/D/29.05.2020, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului; a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii; a admis în parte acţiunea; a obligat pârâtul la plata, către reclamant, în mod cumulativ, a sumei de 32.718,86 RON, reprezentând daune materiale (din care 21873,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate cu ocazia soluţionării litigiului penal din dosar nr. x/2015 al Curţii de Apel Oradea şi respectiv al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, 10045,18 RON cu titlu de cheltuieli de deplasare ocazionate cu ocazia soluţionării aceluiaşi litigiu penal si 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate în cursul urmăririi penale desfăşurate în cadrul dosarului nr. x/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea), precum şi la plata unor daune morale de 10.000 euro (echivalent în RON la data plătii efective); a respins restul pretenţiilor solicitate de reclamanţi în privinţa daunelor morale; a obligat pârâtul la plata sumei de 10.984 RON, cheltuieli de judecată ocazionate reclamantului în primă instanţă.

2.2. Prin decizia nr. 825/A/23.06.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei; a schimbat în parte sentinţa nr. 87/D/29.05.2020, în sensul că a respins în tot acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate; a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva aceleiaşi sentinţe.

2.3 Prin decizia nr. 849/13.04.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 825/A/23.06.2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă; a casat, în parte, decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel cu privire la cheltuielile judiciare din dosarul penal; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei atacate care nu contravin deciziei de casare.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1510/A/20.10.2022, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a admis apelurile declarate de apelanţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Oradea şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei nr. 87/D/29.05.2020, pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor să achite reclamantului suma de 31.918,86 RON reprezentând daune materiale; a respins pretenţiile reclamantului vizând plata daunelor morale; a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor să achite reclamantului suma de 2.100 RON cheltuieli de judecată; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate; a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A., împotriva aceleiaşi sentinţe; a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor să achite intimatului A. suma de 7.090,5 RON cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1510/A/20.10.2022 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

A arătat recurentul că, în procesul penal, statul, prin organele de urmărire penală, are obligaţia de a declanşa acţiunea penală în cazurile prevăzute expres de lege, în vederea identificării faptelor penale, a autorilor şi a pedepsirii acestora, în scopul restaurării ordinii de drept. Scopul statului, însă, este restaurarea ordinii de drept şi aflarea adevărului, iar nu condamnarea inculpaţilor. Efectuarea unor demersuri judiciare care, în final, au dus la achitarea intimatului-reclamant constituie o materializare a ordinii de drept în materie penală - procesual penală, deoarece vinovăţia unei persoane trebuie demonstrată în cursul unor dezbateri judiciare, cu respectarea dreptului la apărare. Achitarea este expresia unei ordini de drept democratice, ce permite unei persoane acuzate să-şi dovedească nevinovăţia, cu respectarea garanţiilor de legalitate. Achitările în procesul penal reprezintă dovada că justiţia funcţionează şi că inculpaţii îşi pot prezenta nestingherit apărarea.

În ceea ce priveşte dispoziţiile legale la care instanţa de apel face trimitere, respectiv art. 276 alin. (6) C. proc. pen., aceste prevederi nu permit interpretarea în sensul că intimatul - reclamant poate obţine rambursarea cheltuielilor judiciare pretins a fi suportate în soluţionarea dosarului penal în discuţie, de la Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, întrucât nu există temei de drept pentru obligarea acestuia la plata unor astfel de pretenţii pecuniare, fără niciun fel de distincţii. Or, statul nu este parte în procesul penal, ci, potrivit art. 29 C. proc. pen. este un participant care îndeplineşte un serviciu public de restaurare a ordinii de drept. Aşadar, nu se poate reţine că în cazul achitării, statul ar fi cel care pierde procesul, în sensul prevăzut de art. 453 C. proc. civ.. O astfel de interpretare ar conduce la concluzia săvârşirii unei fapte ilicite de către organul judiciar penal ori de câte ori soluţia instanţei nu ar confirma actul de inculpare. Or, în această situaţie, pe de o parte, s-ar ignora specificul cercetării judecătoreşti, care permite administarea de probe suplimentare în apărare, inclusiv valorificarea nulităţii actelor de procedură, iar pe de altă parte, s-ar impune procurorului ca la data întocmirii rechizitoriului şi punerii în mişcare a acţiunii penale, să aibă certitudinea unei condamnări penale.

Nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite în ipoteza în care este vorba de îndeplinirea unei activităţi impuse sau permise de lege, în limitele prescrise de aceasta, ca în situaţia întocmirii rechizitoriului şi trimiterii în judecată a unei persoane pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În privinţa cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat, chiar dacă la dosarul cauzei se regăsesc facturi şi chitanţe, partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. Aşadar, se poate spune că în cheltuielile de judecată se cuprind acele sume de bani care în mod real, necesar şi rezonabil au fost plătite de partea care a câştigat procesul în timpul şi în legătură cu acel litigiu. În acest sens, recurentul a învederat că Hotărârea din 24.05.2006 în Cauza Weissman şi alţii împotriva României, reclamanţii au pretins 7000 USD pentru cheltuieli de judecată, fără a preciza dacă este vorba de cheltuieli efectuate în faţa jurisdicţiilor interne sau pentru prezentarea cererii în faţa Curţii. Curtea a amintit faptul că, din punctul de vedere al art. 41 din Convenţie, pot fi rambursate doar cheltuielile despre care s-a stabilit că au fost cu adevărat efectuate, că erau necesare şi în cuantum rezonabil. Ţinând cont de faptul că reclamanţii nu au justificat cheltuielile de judecată pretinse, Curtea a decis să nu le acorde nicio sumă. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului relevă faptul că partea trebuie să dovedească sumele solicitate. Dar, chiar şi atunci când partea nu dezvoltă cererea, nu detaliază, instanţele trebuie să ia în calcul înscrisurile de la dosar. Prin urmare, cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. Cu toate acestea, chiar în prezenţa unor înscrisuri doveditoare, instanţa are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptăţită şi să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluţia pronunţată, precum şi de obiectul şi complexitatea cauzei. Instanţei îi revine îndatorirea de a cerceta cu atenţie înscrisurile doveditoare depuse de părţi, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susţinerea acelui proces, întrucât, aceste cheltuieli au caracter de despăgubire pentru partea îndreptăţită a le primi, nefiind indicat ca acestea să se transforme într-un izvor de îmbogăţire fără justă cauză pentru parte.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa admiterii în tot a apelului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi respingând cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile legale relevante în această materie, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei este reprezentat de cererea pe care reclamantul a formulat-o împotriva Statului Român, prin care a solicitat despăgubiri materiale reprezentate de cheltuielile judiciare efectuate în dosarul penal nr. x/2015 finalizat cu soluţie de achitare, precum şi daune morale pentru suferinţele pricinuite de durata procesului penal.

Apreciind că decizia nr. 825/A din 23 iunie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în primul ciclu procesual al cauzei, suferă de viciul motivării contradictorii, corespondent motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus, prin Decizia nr. 849/13.04.2022, casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel care avea a da curs îndrumărilor sale cu aplicarea dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., respectând caracterul obligatoriu al problemelor de drept dezlegate şi judecând din nou, în limitele casării.

Astfel, potrivit deciziei de casare, prin decizia nr. 825/A din 23 iunie 2021 instanţa de apel a respins pretenţiile reclamantului prin raportare la imposibilitatea reţinerii unei culpe a statului decurgând din soluţia de achitare ori din activitatea de cercetare penală a unei persoane, care este permisă de lege şi al cărei specific (ce include posibilitatea administrării de probe în apărare ori invocării de nulităţi în privinţa actelor de procedură) nu impune în mod necesar procurorului ca la data întocmirii rechizitoriului şi punerii în mişcare a acţiunii penale să aibă certitudinea unei condamnări penale. Or, reclamantul a solicitat acordarea daunelor morale prin raportare la prevederile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. civ.

În rejudecare, faţă de aspectele obligatorii dezlegate prin Decizia nr. 849/13.04.2022, instanţa de apel a validat, în parte, soluţia instanţei de fond şi a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor să achite reclamantului suma de 31.918,86 RON reprezentând daune materiale şi a respins pretenţiile reclamantului vizând plata daunelor morale. Instanţa de apel a apreciat că aceste cheltuieli au fost necesare şi rezonabile, fiind dovedite cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin memoriul de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pretinde că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. civ.

Critica este nefondată.

Din analiza hotărârii recurate reiese că instanţa de apel a verificat cerinţele la care îndruma decizia de casare nr. 849/13.04.2022, analizând condiţiile impuse de prevederile art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. civ., cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Prin argumentele formulate recurentul nesocoteşte dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. şi pretinde repunerea în discuţie a unor aspecte deja tranşate prin Decizia nr. 849/13.04.2022, sens în care în memoriul de recurs învederează că statul nu este parte în procesul penal, ci un participant care îndeplineşte un serviciu de restaurare a ordinii de drept, or prin decizia de casare (pag. 11-12) s-a statuat asupra obligaţiei de garanţie ce revine asupra Statului Român, în calitatea sa de titular al acţiunii penale.

Argumentele privind o pretinsă lipsă a dovezilor cheltuielilor de judecată vizează aspecte ce ţin de administrarea probatoriului în cauză, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului. Se reţine că instanţa de recurs nu examinează faptele cauzei, existenţa şi aprecierea lor aparţinând puterii suverane a instanţelor de fond.

Aceleaşi considerente se impun şi criticilor privind cuantumul cheltuielilor de judecată stabilit de către instanţa de apel.

Potrivit Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, "stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face." (par. 34). Reprezentând "o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice", "proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.." (par. 36-37).

Prin urmare, critica recurentului, astfel cum este formulată, nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care au în vedere exclusiv corecta interpretare şi aplicare a textului de lege unei situaţii de fapt stabilite în faza devolutivă a procesului, asupra căreia nu se mai poate interveni în recurs.

În consecinţă, recursul formulat de recurentul-pârât, deşi susţine o nesocotire şi o interpretare greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 276 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 453 C. proc. civ., în realitate, prin argumentele expuse în memoriul de recurs, recurentul procedează la contestarea şi ignorarea aspectele obligatorii dezlegate prin Decizia nr. 849/13.04.2022, astfel încât criticile au caracter nefondat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 496 C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 1510/A din 20 octombrie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 20 septembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.