Criminal prosecution acquittal fails to support damages claim against State; appeal on ECHR delay dismissed.

Şedinţa publică din data de 20 septembrie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2018 la data de 07.11.2018 pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, obligarea pârâtului la plata sumei de 2.419.208,33 RON, alcătuită din: 418.208,33 RON daune materiale, ca urmare a prejudiciilor materiale suferite în urma trimiterii în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 lit. a) C. pen., compusă din: 312.562 RON - reprezentând veniturile lunare realizate în perioada iulie 2013 - mai 2016 în funcţia de inspector şef în grad de chestor prin raportare la data punerii la dispoziţia unităţii prin Ordinul MAI nr. 11/4283/13.08.2013 (ca urmare a începerii urmăririi penale) şi până la data pensionării, 16.05.2016; 33.764 RON - reprezentând salariul de merit de care reclamantul nu a beneficiat ca urmare a punerii la dispoziţie, prin Ordinul MAI nr. 11/4283/13.08.2013 şi până la data pensionarii, 16.05.2016; 33.558 RON reprezentând indemnizaţia lunară în calitate de membru de drept al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publica (A.T.O.P.) ca urmare a punerii la dispoziţie prin Ordinul MAI nr. 11/4283/13.08.2013 şi până la data pensionarii, 16.05.2016; acordarea semnului onorific "ÎN SERVICIUL PATRIEI", pentru împlinirea, în aprilie 2013, a 20 ani vechime în MAI - prin raportare la momentul punerii la dispoziţie prin Ordinul MAI nr. 11/4283/13.08.2013, cu toate implicaţiile asupra nivelului pensiei; acordarea coeficienţilor legali privind desfăşurarea activităţii în condiţii speciale de muncă - prin raportare la punerea la dispoziţie prin Ordinul MAI nr. 11/4283/13.08.2013 şi până la data pensionarii, 16.05.2016; acordarea gradului profesional de chestor de poliţie ca urmare a susţinerii şi promovării examenului din sesiunea decembrie 2008; acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 38.324,33 RON suportate pe durata desfăşurării procesului penal; 2.000.000 RON - daune morale pentru repararea prejudiciului cauzat reclamantului ca urmare a trimiterii nelegale în judecată finalizată prin achitare; 1.000 cheltuieli de judecată în prezentul demers juridic.

La termenul de judecată din 16.04.2019, instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor cu privire la daunele morale şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a aceluiaşi pârât cu privire la daunele materiale, exceptând cheltuielile de judecată suportate pe durata procesului penal.

2. Primul ciclu procesual

2.1 Sentinţa pronunţată de Tribunalul Suceava

Prin sentinţa nr. 391/23.04.2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii; a respins capătul de cerere având ca obiect daune morale, ca nefondat; a admis, în parte, capătul de cerere având ca obiect daune materiale şi a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor la plata, către reclamant, a sumei de 33.324,33 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul penal nr. x/2013; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

2.2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Suceava

Prin decizia nr. 1049/28.11.2019, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 391/23.04.2019 şi a încheierii de şedinţă din data de 16.04.2019, pronunţate de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2018; a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins în tot acţiunea având ca obiect plata despăgubirilor materiale şi morale formulată de reclamant, ca nefondată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei ce nu sunt contrare hotărârii din apel.

2.3 Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 705/31.03.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 1049/28.11.2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

3. Al doilea ciclu procesual- Decizia Curţii de Apel Suceava

Prin decizia nr. 685/31.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei nr. 391/23.04.2019 şi a încheierii de şedinţă din data de 16.04.2019, pronunţate de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2018; a admis apelul pârâtului împotriva aceleiaşi sentinţe; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins în tot acţiunea având ca obiect plata despăgubirilor materiale şi morale formulată de reclamant, ca nefondată; a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei, ce nu sunt contrare hotărârii din apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A..

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa nu a fost alcătuita potrivit dispoziţiilor legale, procesul derulându-se cu nelegala constituire a completului de judecată determinată de nelegala participare a reprezentantului DNA în cursul procedurii şi la dezbaterile cauzei, sens în care invocă dispoziţiile art. 92 alin. (2) C. proc. civ. şi susţine că procurorul -nu procurorul din cadrul DNA- putea participa doar dacă litigiul în sine viza o apărare a ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.

Din punct de vedere procedural, participarea procurorului DNA în prezenta cauză, trebuia mai întâi pusă în discuţia părţilor, în contextul în care acest cadru procesual nu a fost stabilit de reclamant.

Pe de altă parte, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, procurorul participă la şedinţele de judecată în condiţiile legii şi are rol activ în aflarea adevărului. Or, în ce priveşte sintagma condiţiile legii, acestea sunt îndeplinite, în cazul procurorului DNA, doar în cadrul imperativ şi special constituit de O.U.G. nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie, acest act normativ fiind singurul în măsură să fie aplicat în ce priveşte competenţa procurorilor din cadrul DNA.

Raportat la obiectul cauzei, prezenta cauză nu constituie un litigiu în care procurorul să aprecieze că trebuie să intervină pentru o " apărare a ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor", singurul cetăţean căruia i-au fost încălcate drepturile şi interesele de Statul Român prin reprezentanţii săi fiind reclamantul.

În acest context, al participării procurorului DNA la dezbaterile cauzei, fără ca participarea sa să aibă un temei legal, să fie admisă legal prin încheiere de către judecătorii cauzei, după o prealabilă şi legală punere în discuţia contradictorie a părţilor, recurentul invocă nulitatea absolută, fiind aplicabile prevederile art. 174 alin. (1) şi alin. (2) coroborate cu art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nulitate cauzată de încălcarea dispoziţiilor imperative speciale privind competenţa DNA, conţinute de art. 1 alin. (2), art. 3, art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002, motive ce atrag casarea hotărârii recurate, în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Arată recurentul că prin decizia de casare a Înaltei Curţi s-a constatat faptul că, în cursul primului ciclu procesual, nu s-a realizat, de către instanţele anterioare, o analiză a motivului acţiunii, privind depăşirea duratei rezonabile a procesului penal, la care se adaugă lipsa unei aprecieri comparative raportată la practica CEDO în materia art. 6 paragraful 1 dar şi în legătură cu art. 8 din Convenţia privind drepturile şi libertăţile fundamentale.

În opinia recurentului, instanţa de apel nu a respectat această îndrumare, ci a reluat prezentarea cronologică a operaţiunilor procedurale, produse în dosar până la data analizei, ceea ce echivalează cu nerespectarea deciziei de casare ori a legii.

Pentru a răspunde exigenţei deciziei de casare vizând analizarea mizei procedurii pentru reclamant, Curtea de Apel realizează o prezentare cronologică a principalelor evenimente din cursul dosarului penal, fixând un moment eronat în privinţa începutului acestuia ca fiind 04.02.2013, data la care s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de reclamant. Se concluzionează eronat că, prin urmare, anterior acestei date nu a fost începută urmărire penală, nu a existat, astfel cum susţine reclamantul, o perioadă în care urmărirea penală s-a desfăşurat in rem, şi o perioadă în care urmărirea penală s-a desfăşurat in personam. Eroare acestei concluzii este dovedită chiar de fraza următoare din hotărâre, în cuprinsul căreia este indicat faptul că, reclamantul ştia de dinaintea datei de 04.02.2013, fiind chiar audiat în cauză însă acest lucru nu are relevanţă, dat fiind faptul că, doar data începerii urmăririi penale este importantă, chiar dacă, cu mult înaintea acesteia, cel vizat ştie despre acuzaţiile ce i se impută, trebuie să răspundă la o multitudine de acte solicitate (arătate în hotărârea atacată) însă, cel vizat nu are dreptul ori posibilitatea de a suferi decât de la data la care s-a dispus începerea urmăririi penale. Opinia instanţei este lipsită de temei, neexistând nicio posibilitate de a stabili de la ce moment procedural viaţa unui om poate fi sau nu afectată, de la care dată are dreptul de a suferi, fiind cunoscut şi de notorietate, mai ales în cazul dosarelor DNA că acţiunile acestei direcţii se soldau, de fiecare dată, cu rechizitorii de trimitere în judecată. Analiza instanţei de apel nu respectă exigenţa deciziei de casare, lipsindu-i profunzimea, simpla enumerare a termenelor şi perioadelor de timp nefiind suficientă în a aprecia asupra derapajelor procedurii. Se trage concluzia că, raportat la probele administrate, constând în înscrisuri, expertize, martori, perioada de timp este una rezonabilă. Insă se trece cu vederea faptul că, majoritatea înscrisurilor folosite în dosarul penal, sunt documente fără caracter probator sau fără relevanţă în tezele probatorii susţinute de acuzare. Expertizele efectuate în cursul urmăririi penale au fost înlăturate de instanţă şi refăcute în mai multe etape, ele nerăspunzând decât cu greu exigenţelor analizei judecătoreşti, reclamantul neavând nicio vină sub acest aspect.

Referitor la proba cu martori, recurentul arată că multe dintre depoziţii nu prezintă relevanţă şi susţine că în momentul în care a analizat miza procedurii pentru reclamant şi culpa statului în prelungirea nejustificată a acesteia, instanţa de apel nu a avut în vedere modalitatea în care operează DNA.

Tot în susţinerea încălcării regulilor de procedură conţinute de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., trebuie apreciată analiza comparativă, pe care instanţa de apel o face în aprecierea practicii CEDO, respectiv nu se indică nicio modalitate ori criteriu de selectare a deciziilor CEDO ce se iau spre analizare comparativă cu cauza reclamantului. Se poate observa însă, subiectivismul alegerilor, fiind enumerate, în cazul în care s-a constatat încălcarea obligaţiei celerităţii procedurii, situaţii în care procesele au durat mai bine de 10 ani, pentru a scoate situaţia reclamantului din contextul condamnabil, la enumerare sunt adăugate decizii CEDO în care au fost respinse cereri pentru situaţii cu termene ale procedurii mai scurte decât în cazul reclamantului, pentru acelaşi motiv subiectiv.

În acest mod, hotărârea recurată a încălcat cadrul stabilit prin decizia de casare, la toate aceste argumente adăugându-se şi modul eronat şi subiectiv privind aprecierea mijloacelor de probă aduse de reclamant, precum şi pregătirea profesională a părţii.

Un alt argument subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., îl constituie modul în care instanţa de apel a soluţionat apelul formulat de pârât, hotărârea pronunţată încălcând dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ. cu trimitere la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde considerentele privind apelul pârâtului, fiind menţionată doar soluţia, în cuprinsul dispozitivului.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa a pronunţat hotărârea prin încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., în sensul că nu sunt dezvoltate argumentele admiterii apelului formulat de pârât, după cum hotărârea nu cuprinde motivele relativ la cererile şi argumentele reclamantului.

Urmare a acestor nelegalităţi, cererea de apel a reclamantului a fost respinsă, Curtea de Apel Suceava apreciind, în mod absolut eronat că, în prezenta cauză nu sunt date elementele ce ar atrage răspunderea obiectivă a Statului Român pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului, la care se adaugă şi cheltuielile materiale efectuate pentru apărare şi dovedirea nevinovăţiei, deşi aceasta este prezumată prin actul fundamental al statului.

Eroarea instanţei de apel rezultă, în opinia recurentului-reclamant, şi prin prisma minutei întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale curţilor de apel, document care, la pct. 4, conţine o expunere documentată şi temeinică privitoare la situaţia cererilor de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, la plata de cheltuieli de judecată ocazionate de derularea unui proces penal, precum în cauza pendinte. Abordarea total opusă a acestei chestiuni de către instanţa de apel, faţă de concluziile reţinute de documentul citat, va duce, în opinia recurentului, la o nouă condamnare la CEDO, a Statului Român, în ipoteza lipsei măsurilor de remediere în cadrul instanţei naţionale.

5. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. s-a reţinut că recursul este admisibil şi este de competenţa Înaltei Curţi, iar critica privind nelegala compunere a instanţei din perspectiva participării la dezbateri a reprezentantului DNA, este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. critica privind încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cu trimitere la neluarea în considerare a îndrumărilor date prin decizia de casare şi a unor cereri deduse judecăţii în apel, este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în măsura în care nu sunt evocate aspecte de fapt ale cauzei ori privind interpretarea şi administrarea probatoriilor, ce nu pot fi analizate de către instanţa de recurs, întrucât aceasta este învestită exclusiv cu controlul de nelegalitate al hotărârii recurate; critica privind interpretarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 477- 478 C. proc. civ., cu trimitere la nemotivarea admiterii apelului pârâtului, este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (normele indicate ca fiind greşit interpretate/aplicate aparţinând dreptului procesual, iar nu dreptului material, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicate de către recurent); critica privind modalitatea în care instanţa de apel a apreciat asupra îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile a pârâtului pentru prejudiciul moral pretins de către recurentul-reclamant, este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 03.05.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 20.09.2023.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a arătat intimatul că procurorul nu este parte în litigiul civil decât în sens procesual, nu şi în sens material, iar în îndeplinirea acestei atribuţii el are obligaţia de a fi imparţial. În toate cazurile de participare a procurorului în procesul civil, calitatea de parte în sens material aparţine titularului dreptului subiectiv ce formează obiectul litigiului, care este liber să dispună de acest drept şi să-şi exercite fără nicio constrângere toate drepturile procesuale. În susţinerea argumentelor, intimatul invocă prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţia României, art. 92 alin. (2) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul a arătat hotărârea atacată este motivată şi că în mod nefondat argumentează recurentul că instanţa de apel nu avea abilitatea de a stabili limitele rejudecării cauzei. În realitate, Curtea de Apel Suceava nu a stabilit, ci a identificat limitele de rejudecare, în deplin acord cu indicaţiile din decizia de casare nr. 705/31.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a conformat acestora, cu respectarea dispoziţiilor art. 501 C. proc. civ.

Arată, totodată, că este nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., faţă de perioada desfăşurării procesului penal, de jurisprudenţa CEDO şi de împrejurarea că nu s-a probat deteriorarea imaginii profesionale a reclamantului, a stării de sănătate a părţii sau a vieţii de familie, astfel cum reclamă recurentul, astfel că art. 8 CEDO nu este aplicabil în cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de partea pârâtă, prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

- este nefondată critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. prin care partea reclamantă susţine că în raport de prevederile art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), la judecata în fond a cauzei, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, în considerarea participării la dezbateri a unui procuror din cadrul acestei direcţii.

Participarea procurorului în procesul civil, contrar susţinerilor părţii reclamante, nu se realizează în considerarea acestuia ca parte a instanţei de judecată civile şi nici în aplicarea normelor de drept prevăzute de O.U.G. nr. 43/2002.

Art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 43/2002 prevede înfiinţarea DNA ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (...), şi faptul că îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei, iar art. 13 stabileşte în ce condiţii săvârşirea infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, atrage competenţa de cercetare a acestei direcţii.

Prin urmare, art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 îşi găseşte aplicare în procesele penale în care se cercetează infracţiunile la care norma de drept face trimitere, nu în procesele civile, cum este cel pendinte, având ca obiect acordare de despăgubiri materiale şi morale, pe temeiul normele civile de drept comun.

Participarea procurorului la şedinţele de judecată era reglementată, cu valoare de principiu, aşa cum se invocă şi prin recurs, de norma prevăzută de art. 67 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (abrogată prin Legea nr. 304/2022), potrivit căreia: Procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului.

Sintagma "în condiţiile legii", contrar susţinerilor părţii reclamante nu impune, însă, instanţei civile examinarea normelor de drept procesual penal relative la competenţa materială şi teritorială a diferitelor structuri ale parchetelor pentru a statua cu privire la îndreptăţirea participării în procesul civil a procurorului, ci examinarea condiţiilor de participare prevăzute de legea civilă.

Or, potrivit legii civile, în procesul civil pendinte, participarea procurorului se realizează pe temeiul art. 92 alin. (2) C. proc. civ., care prevede următoarele: Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor.

Norma de drept menţionată fundamentează participarea procurorului în procesele civile în care sunt deduse judecăţii pretenţii referitoare la daune morale şi materiale derivate dintr-un proces penal, în legătură cu care se reclamă încălcarea dispoziţiile art. 6 şi art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, punându-se în discuţie modalitatea în care organele judiciare, prin activitatea desfăşurată, au asigurat apărarea şi respectarea unor asemenea drepturi, ca parte componentă a ordinii de drept a statului, cum este procesul pendinte.

Cât priveşte participarea în acest proces a procurorului ce provenea dintr-o structură teritorială a DNA, se constată că a fost determinată de însuşi obiectul pretenţiilor deduse judecăţii, prin cererea formulată partea reclamantă susţinând încălcarea de către această structură a parchetului a drepturilor fundamentale prevăzute de Convenţie, în principal, prin tergiversarea soluţionării procesului penal în care a fost inculpată.

În fine, este de observat că posibilitatea recunoscută procurorului de a pune concluzii în procesul civil nu presupune o modificare a cadrului procesual în care se desfăşoară judecata civilă, astfel că nu era necesar, cum eronat se afirmă prin recurs, punerea în discuţie, în cadrul unor dezbateri contradictorii, şi pronunţarea instanţei civile în privinţa participării procurorului.

Aşa fiind, susţinerea părţii reclamante în sensul că actele de procedură astfel îndeplinite la judecata în fond a cauzei, cu participarea la şedinţele de judecată a procurorului DNA, ar fi lovite de nulitate pe temeiul art. 174 alin. (1) şi (2) şi art. 175 alin. (1) C. proc. civ. se dovedeşte a fi nefondată.

Este de observat, totodată, că partea reclamantă a invocat această critică, cu aceleaşi argumente, în contradictoriu cu aceeaşi parte pârâtă, şi în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, critica fiind examinată şi soluţionată prin decizia civilă nr. 856/17.05.2023 a acestei instanţe.

Prin urmare, reiterarea criticii în procesul pendinte se vădeşte a fi lipsită şi de interes, atâta timp cât aceasta nu poate primi o altă dezlegare jurisdicţională, decât aceea dispusă în procesul anterior, mai sus menţionat.

- se dovedeşte a fi lipsită de fundament şi critica subsumată art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care partea reclamantă pretinde nerespectarea dezlegărilor date problemelor de drept prin decizia de casare nr. 705/31.03.2021, obligatorii pentru instanţa de trimitere, şi astfel, şi a dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia de casare menţionată s-a statuat ca în rejudecarea cauzei, cu observarea criteriilor de apreciere a duratei procesului penal relevate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea), inclusiv a criteriului omis în analiză, miza procedurii penale pentru partea reclamantă, instanţa de apel să efectueze o analiză comparativă cu cauzele soluţionate în această materie de Curte, prin raportare la circumstanţele factuale ale cauzei pendinte.

S-a statuat, totodată, ca analiza comparativă să fie evidenţiată în cuprinsul hotărârii ce se va pronunţa în urma rejudecării, în respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care instituie garanţia procesuală a motivării hotărârilor judecătoreşti.

Verificând cuprinsul hotărârii recurate, se constată că instanţa de apel s-a conformat deciziei de casare, procedând la examinarea sistematică a criteriilor de apreciere a duratei procedurii penale, cu prezentarea aspectelor de interes identificate în jurisprudenţa Curţii şi, deopotrivă, a circumstanţelor particulare ale cauzei pendinte pe care se sprijină constatarea potrivit căreia durata procedurii penale în care a fost implicată partea reclamantă a fost rezonabilă, respectiv concluzia potrivit căreia nu identifică nicio legătură între durata procedurii penale şi pretinsa afectare a vieţii de familie/profesionale ori deteriorarea stării de sănătate invocate de partea reclamantă.

Astfel, s-a evidenţiat caracterul complex al procedurii penale în care a fost cercetată partea reclamantă, cu o durată de 5 ani, 2 luni şi 27 de zile, reţinându-se, corect, că a debutat prin rezoluţia de începere a urmăririi penale din 4.02.2013, care marchează momentul formulării acuzaţiei în materie penală, în înţelesul dat acestei sintagme în jurisprudenţa Curţii şi că s-a finalizat prin hotărârea de achitare pronunţată la 25.04.2018.

S-a evidenţiat, totodată, faptul că în cadrul procedurii penale nu au fost luate măsuri preventive în privinţa părţii reclamante şi că infracţiunea imputată nu avea nicio legătură cu respectarea "vieţii private", ci privea activităţi infracţionale presupus săvârşite în exercitarea funcţiei de conducere deţinute, precum şi faptul că, în derularea procedurii nu s-au identificat cauze de întârziere care să fie imputabile autorităţilor judiciare ori părţii reclamante.

Cât priveşte miza pentru partea reclamantă, s-a reţinut că era importantă, deoarece, acuzată fiind de săvârşirea unei infracţiuni de corupţie şi având reduse veniturile, urmare a adoptării Ordinului nr. 11/4283/13.08.2013 de punere la dispoziţia instituţiei, aceasta era interesată să nu rămână multă vreme sub acuzaţie.

Referitor la această măsură, ce a durat până la data pensionării, 16.05.2016, când părţii reclamante i-a fost recunoscut dreptul la pensie de serviciu, în calitate de poliţist, (dată după care şi-a desfăşurat activitatea în cadrul Interpol), instanţa de apel a reţinut că, fiind prevăzută de lege şi necesară pentru apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, a constituit o ingerinţă permisă autorităţilor potrivit alin. (2) al art. 8 din Convenţie în exercitarea dreptului unei persoane la respectarea vieţii private şi de familie prevăzut la alin. (1) al aceluiaşi articol.

În analiza comparativă, instanţa de apel a analizat mai multe hotărâri în care Curtea a examinat plângeri privind încălcarea duratei rezonabile a procesului, anume hotărârile pronunţate în Cauza Abdoella c. Pays-Bas, paragraful 24, Cauza Gillberg c. Suediei, paragraful 70, Cauza Jankauskas împotriva Lituaniei, paragrafele 57-58, Cauza Stoianova şi Nedelcu c. României, Cauza Riccardi c. România, Cauza Boddaert c.Belgiei, Cauza Dobbertin c. Franţei, Cauza Neumeister c. Austriei, paragraful 18, Cauza Valhuter c.României, Cauza Constantin Florea c. României, Cauza Balint c. României, respectiv din Cauzele Deweer c. Belgiei, paragraful 46 şi Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73, punctând aspectele găsite a fi relevante în cuprinsul acestor hotărâri ale instanţei de contencios european a drepturilor omului, din perspectiva circumstanţelor particulare ale cauzei examinate în procesul pendinte.

În considerarea celor ce preced, rezultă că susţinerea părţii reclamante potrivit căreia instanţa de apel s-a rezumat să prezinte faptele doar din perspectivă cronologică, fără o examinare a acestora în conformitate cu indicaţiile primite prin decizia de casare, nu îşi găseşte suport în considerentele hotărârii recurate, care evidenţiază contrariul.

De altminteri, pretinzând că instanţa de apel doar a prezentat, fără a examina, faptele, partea reclamantă susţine că o verificare adecvată a acestora, îndeosebi a conduitei DNA pe parcursul urmăririi penale, era de natură să conducă la concluzia existenţei unor "derapaje" ale procedurii penale, constând în administrarea de înscrisuri fără efect probator, efectuarea de expertize incomplete, înlăturate ori refăcute pe parcursul cercetării judecătoreşti, audierea unui număr semnificativ de martori ale căror declaraţii erau lipsite de relevanţă juridică etc.

În acest sens, partea solicită instanţei de recurs să reevalueze probatoriile şi, cu luarea în calcul şi a perioadei 2019-2013, cu privire la care, deşi nu era declanşată urmărirea penală, a probat că ştia că se fac verificări în privinţa activităţii sale, precum şi a conduite culpabile a DNA, să constate că durata totală a procedurii penale a fost exagerată şi de natură a-i cauza prejudiciul moral a cărui reparare o solicită, pe temeiul art. 6 şi art. 8 din Convenţie.

Or, astfel dezvoltată, critica nu se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu pune în discuţie încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ. cum se afirmă prin recurs, ci o greşită evaluare a probelor de către de instanţa de trimitere, cu ocazia rejudecării cauzei.

Evaluarea probatoriilor administrate de părţi pentru stabilirea situaţiei de fapt a cauzei este dată de legiuitor, însă, în sarcina exclusivă a judecătorilor fondului, iar o astfel de evaluare, ce ţine de temeinicia hotărârii pronunţate, scapă controlului instanţei de recurs, care este limitat, potrivit art. 481 alin. (3) C. proc. civ., la examinarea conformităţii hotărârii atacate doar cu regulile de drept aplicabile.

Acest aspect este evidenţiat, de altminteri, şi în decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual al cauzei, nr. 705/31.03.2021, instanţa de recurs subliniind că maniera şi amploarea în care recurentul pretinde că i-au fost afectate viaţa socială şi viaţa de familie din cauza duratei, pretins nerezonabile, a procedurii penale, implică verificări de fapt, incompatibile cu structura recursului, cale de atac prin care se verifică exclusiv aspectele de legalitate ale unei hotărâri, în sensul art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, criticile prin care partea reclamantă pretinde greşita evaluare a probatoriilor de către instanţa de apel, în considerarea celor arătate, nu pot fi primite spre a fi examinare, întrucât nu se subsumează motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticii întemeiate pe încălcarea art. 501 alin. (1) C. proc. civ., partea reclamantă susţine, contradictoriu, şi că instanţa de apel a omis să indice criteriul avut în vedere în selectarea cauzelor soluţionate de Curte pe care le-a examinat, comparativ, prin hotărârea recurată, în respectarea îndrumărilor primite prin decizia de casare, omisiune de natură să pună în discuţie subiectivismul alegerii.

Contrar susţinerilor părţii, enunţând criteriile de apreciere a duratei procesului penal: complexitatea cauzei, comportamentul părţilor şi al autorităţilor şi miza procedurii pentru partea interesată, instanţa de recurs a particularizat prin decizia de casare nr. 705/31.03.2021 şi tipul cauzelor din jurisprudenţa Curţii necesar a fi examinate, în rejudecare, în cadrul analizei comparative, fără a statua cu privire la identificarea de criterii suplimentare.

Sub acest aspect, de altminteri, instanţa de apel a reţinut, explicit, că decizia de casare a dispus (...) să se facă o comparaţie între prezenta cauză şi cele în care Curtea a analizat plângeri privind încălcarea duratei rezonabile a procesului, indicând totodată o serie de astfel de cazuri.

Aşa fiind, cum instanţa de trimitere a ţinut seama de îndrumările primite prin decizia de casare, identificând cauze în care Curtea a analizat plângeri privind încălcarea duratei rezonabile a procesului penal, cauze pe care le-a apreciat, argumentat, a fi relevante în raport de circumstanţele particulare ale cauzei pendinte, şi această critică a părţii reclamante se dovedeşte a fi nefondată.

- se constată ca fiind lipsită de temei şi critica prin care partea reclamantă pretinde că hotărârea recurată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin aceeaşi decizie de casare, justificat de faptul că hotărârea cuprinde doar soluţia "nu şi considerentele privind apelul pârâtului", critică ce, astfel argumentată, se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În formularea criticii se constată că partea reclamantă ignoră, nepermis, împrejurarea că limitele rejudecării procesului de către instanţa de apel au fost fixate prin decizia de casare nr. 705/31.03.2021, aşa că motivarea hotărârii în aceste limite este suficientă cauzei şi este concordantă cu îndrumarea dată în acest sens, al motivării analizei comparative prin considerente, de instanţa de casare.

Prin urmare, nemotivarea în hotărârea pronunţată în rejudecarea cauzei a celorlalte apărări invocate prin apelul declarat de partea pârâtă nu constituie o omisiune şi nu pune în discuţie nerespectarea deciziei de casare, atâta timp cât verificarea exceda limitelor rejudecării, în considerarea examinării şi soluţionării acestora în primul ciclu procesual al cauzei de către instanţa de apel.

De altminteri, în cuprinsul hotărârii recurate instanţa de trimitere a precizat, explicit, că în considerarea statuărilor din decizia de casare nr. 705/31.03.2021, cu privire la apelul pârâtului, prin prezenta decizie, formal, se va relua în dispozitiv soluţia de admitere a apelului, fără a repeta însă argumentele instanţei de apel sau a se prezenta noi argumente în sprijinul acestei soluţii.

Pe de altă parte, art. 458 C. proc. civ. obligă părţile ce exercită căi de atac să arate care este interesul justificat în formularea criticilor de nelegalitate, ştiut fiind că acestea, căile de atac, nu se exercită în interesul abstract al legii, ci în măsura în care titularul justifică desfiinţarea, în interes propriu, a hotărârii atacate.

Or, prin apel, partea pârâtă a invocat argumente şi apărări în susţinerea soluţiei de respingere a cererii deduse judecăţii şi această parte nu a înţeles să declare recurs pentru că nu ar fi primit răspuns la toate motivele de apel, astfel că nu se poate identifica interesul procesual al părţii reclamante, titulara cererii de chemare judecată, în a cere casarea hotărârii pentru o astfel de omisiune săvârşită în legătură cu apelul părţii adverse.

- subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin (1) pct. 8 C. proc. civ., partea reclamantă invocă încălcarea de către instanţa de rejudecare şi în privinţa propriului apel a regulilor de procedură prevăzute de art. 477 şi art. 478 C. proc. civ., privitoare la limitele efectului devolutiv al apelului.

În susţinerea criticii, partea reclamantă susţine că hotărârea recurată nu expune în cuprinsul său nici "motivele" pentru care instanţa de rejudecare nu a primit "restul cererilor" pe care le-a dedus judecăţii şi prin care a pretins angajarea răspunderii obiective a Statului român "pentru imensul prejudiciu moral" ce i-a fost cauzat prin modalitatea de inculpare, "la care se adaugă şi cheltuielile materiale" făcute pentru apărare în cadrul procedurii penale, aspect sub care soluţia este contrară şi dezlegărilor statuate prin Minuta întâlnirii preşedinţilor secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (pct. 4).

Astfel dezvoltată critica se subsumează art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi se dovedeşte a fi, de asemenea, nefondată pentru cele ce succed.

Invocând omisiunea instanţei de apel de fi examinat "alte cereri" prin care a pretins acordarea de daune morale şi cheltuielile de judecată din procesul penal, partea reclamantă ignoră împrejurarea că prin decizia nr. 705/31.03.2021, instanţa de recurs din primul ciclu procesual al cauzei, dispunând casarea deciziei civile nr. 1049/28.11.2019 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă, pe de o parte, a stabilit limitele rejudecării cauzei de către instanţa de apel şi, pe de altă parte, a examinat şi a soluţionat, definitiv, celelalte critici de nelegalitate îndreptate de partea reclamantă împotriva acestei decizii.

Or, în partea prin care a rezolvat chestiunile litigioase ce făceau obiectul criticilor de nelegalitate respinse, decizia de casare nr. 705/31.03.2021, potrivit art. 430 C. proc. civ., are autoritate de lucru judecat din ziua pronunţării, astfel că dezlegarea dată respectivelor chestiuni litigioase s-a opus instanţei de trimitere cu autoritate de lucru judecat.

De altminteri, decizia recurată cuprinde menţiuni lămuritoare şi sub acest aspect, instanţa de apel reţinând că prin decizia de casare s-a motivat că nu sunt întemeiate criticile reclamantului recurent privind pretinsa încălcare a art. 6 paragraf 2 al Convenţiei Europene care reglementează prezumţia de nevinovăţie, pretinsa încălcare a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, soluţia respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată din procesul penal, dispusă de instanţa de apel.

Se arată, totodată, că în considerarea dezlegărilor date acestor chestiuni litigioase ale cauzei de către instanţa de casare, instanţa va proceda după cum urmează: în analiza apelului reclamantului, Curtea nu va face referire la criticile acestuia ce vizează acordarea de daune morale pentru încălcarea art. 6 paragraf 2, art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, aceste chestiuni dezlegate în primul ciclu procesual excedând sferei rejudecării.

Rezultă, deci, că absenţa unor considerente proprii ale instanţei în apel care a rejudecat cauza în cel de-al doilea ciclu procesual în privinţa celorlalte cererii deduse judecăţii de către partea reclamantă nu este rezultatul unei omisiunii ori a unei greşite aplicări de către această instanţă a dispoziţiilor art. 477 şi art. 478 Cod procedură, ci consecinţa soluţionării acestor cereri prin hotărârea instanţei de apel din în primul ciclu procesual al cauzei, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea criticilor de nelegalitate dispusă prin decizia de casare nr. 705/31.03.2021.

Aşa fiind, în considerarea celor expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 685 din 31 mai 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie 2023.