Patent royalty claims split from insolvency stay; appeals severed and remanded.

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâtele la plata sumei de 101.727.813 RON reprezentând drepturi patrimoniale derivate din exploatarea procedeelor tehnice ce fac obiectul invenţiilor lui, certificate prin brevetele cu nr. x/2014, procedeu de reciclare a uraniului din fosfatul de uranil şi din alte materiale impure pe baza de uraniu şi nr. 123618/2014 procedeu de instalaţie de obţinere a pulberii de diuranat de amoniu, pentru perioada cuprinsă între 03.02.2012 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii care va fi pronunţată, funcţie de perioada în care a utilizat fiecare fără drept respectivele procedee, obligarea pârâtelor să îi plătească pe viitor până la data expirării termenului de protecţie 25.02.2028 şi respectiv 13.03.2028, a unei sume anuale în cuantum de 33.909.271 RON pentru exploatarea brevetelor de invenţie, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 343 din 26 septembrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul A. şi pe pârâţii Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A., Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti şi a obligat pârâta la plata sumei de 4.015.582 RON reprezentând drepturi patrimoniale derivate din exploatarea procedeelor tehnice ce fac obiectul invenţiilor aferente perioadei 2014-2018.

Prin sentinţa civilă nr. 418 din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Argeş, secţia civilă a admis cererea de completare a dispozitivului hotărârii nr. 343/26.09.2018 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosar nr. x/2015 formulată la data de 03.10.2018 de către reclamantul A., pârâţi fiind Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. şi Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti.

A dispus completarea sentinţei civile nr. 343/26.09.2018 în sensul că a obligat pe pârâte la 3100 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru şi onorariu expert.

Împotriva acestor sentinţe au declarat apel pârâtele Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. Bucureşti, Compania Naţională a Uraniului S.A. şi reclamantul A..

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin încheierea de şedinţă din 04 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, s-a dispus, în temeiul art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, suspendarea judecării cauzei privind apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâta Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti şi prin Administrator Judiciar B., împotriva sentinţei civile nr. 343 din 26 septembrie 2018, precum şi de pârâta Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. Bucureşti, prin Sucursala F.C.N. Piteşti împotriva aceleiaşi sentinţe pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 418 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din 04 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs reclamantul a arătat, în esenţă, că, în raport cu dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata în speţa de faţă era exceptată de la măsura suspendării de drept.

Consideră că instanţa de apel a suspendat judecata cauzei fără să aibă în vedere că au declarat apel şi reclamantul, şi pârâtul. Arată că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul în care a considerat că numai reclamantul a declarat apel împotriva instanţei de fond, fără să ia în calcul şi apelurile declarate de partea debitoare.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti, reprezentată de administrator special şi de administrator judiciar B., a depus întâmpinare la dosarul cauzei prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a recursului şi, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

6. Procedura în filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 iulie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, fiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 03 februarie 2015.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, urmând a aprecia completul asupra excepţiilor inadmisibilităţii recursului şi lipsei de interes, încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor la datele de 04 şi 05 aprilie 2022, conform dovezilor de la dosar recurs, care nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes a recursului declarat de reclamantul A., invocate de pârâta Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti. A fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 4 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed.

În analiza prezentului recurs se află chestiunea legalităţii unei măsuri procedurale reglementate de Legea nr. 85/2014, respectiv suspendarea judecării apelurilor declarate de pârâtele Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. Bucureşti, Compania Naţională a Uraniului S.A. şi de reclamantul A., instanţa de apel, în adoptarea măsurii, aplicând prevederile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

Recurentul a indicat drept motiv de nelegalitate a încheierii recurate punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât criticile formulate vizează interpretarea şi aplicarea unei norme de procedură, recursul urmând a fi analizat prin prisma acestei ipoteze de casare.

Înalta Curte reţine că în speţă reclamantul A. a cerut primei instanţe obligarea celor două pârâte, C. şi CNU, la plata de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale asupra a două brevete de invenţie, solicitând ca fiecare dintre pârâte să fie obligată la despăgubiri corespunzător perioadei de utilizare neautorizată a brevetelor.

Faţă de apărările formulate de pârâta C. prin întâmpinare (în sensul absenţei calităţii procesuale pasive, cu argumentul că nu foloseşte la Fabrica de Combustibil Nuclear Piteşti brevetele în discuţie), reclamantul a depus la dosar o cerere de modificare a acţiunii, prin care, între altele, a arătat că renunţă la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta C..

Cercetând lucrările dosarului, instanţa de recurs nu a identificat un act de procedură prin care Tribunalul să fi dat curs în mod formal actului de dispoziţie al reclamantului cu privire la modificarea cadrului procesual, judecata în primă instanţă continuând în contradictoriu cu ambele pârâte din cererea iniţială.

Acţiunea a fost admisă în parte, Tribunalul obligând "pârâta" (ce nu a fost nominalizată în minuta sau în dispozitivul sentinţei) la plata sumei de 4.015.582 RON reprezentând drepturi patrimoniale derivate din exploatarea procedeelor tehnice ce fac obiectul invenţiilor aferente perioadei 2014-2018.

Considerentele decizorii ale sentinţei pronunţate de prima instanţă fac referire însă la utilizarea procedeului brevetat în cadrul activităţii sucursalei Feldioara a pârâtei Compania Naţională a Uraniului.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 418 din 21 noiembrie 2018, Tribunalul Argeş a dispus completarea dispozitivului sentinţei de mai sus la solicitarea reclamantului şi a obligat ambele pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3100 RON.

Sentinţele nr. 343/2018 şi nr. 418/2018 ale Tribunalului Argeş au fost atacate cu apel de ambele pârâte, iar reclamantul A. a apelat numai sentinţa nr. 343/2018.

Pârâta C. a solicitat schimbarea în parte a sentinţelor atacate, valorificând în cuprinsul apelului susţineri legate de calitatea sa în proces, arătând că reclamantul a renunţat la judecata cu pârâta Societatea Naţională a Uraniului, iar aceasta din urmă nu s-a opus renunţării, astfel încât cadrul procesual nu a mai cuprins-o şi pe aceasta, precum şi că prima instanţă nu a indicat pe care dintre pârâte o obligă la plata de despăgubiri, dar rezultă din circumstanţele cauzei că cea obligată a fost Compania Naţională a Uraniului.

Prin urmare, a apreciat că este nelegală obligarea sa prin sentinţa de completare a dispozitivului la plata de cheltuieli de judecată.

Pârâta CNU a formulat apel împotriva ambelor sentinţe, criticându-le de nelegalitate şi de netemeinicie, cu scopul anulării acestora şi trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Reclamantul A. a atacat cu apel numai sentinţa nr. 343/2018, criticând-o din perspectiva cuantumului despăgubirilor acordate - cu scopul admiterii în tot a acţiunii, pentru sume superioare, de 19.599.003 RON pentru primul capăt al cererii şi respectiv de 16.746.631 RON, pentru prejudiciul viitor (respins de prima instanţă).

Pe parcursul soluţionării cauzei în apel, cu privire la apelanta-pârâtă CNU a fost iniţiată procedura insolvenţei, aceasta solicitând instanţei aplicarea dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 în sensul suspendării judecării cauzei.

Instanţa de apel a apreciat aplicabile aceste dispoziţii, luând prin încheierea recurată măsura suspendării judecăţii, cu argumentarea că ipoteza cauzei este tocmai cea la care se referă alin. (1) al textului, şi anume obiectul cauzei este o creanţă împotriva debitorului aflat în insolvenţă.

Cu privire la situaţiile de excepţie din alin. (2) al art. 75, acestea au fost excluse de instanţa de apel, iar cu privire la ipoteza reglementată de alin. (2) lit. a) din lege, s-a reţinut:

"Nu se poate reţine nici incidenţa cazului menţionat la lit. a), alin. (2), art. 75 din Lg. nr. 85 din 25 iunie 2014 având în vedere că solicitarea de suspendare a judecăţii a fost formulată chiar de către debitor, respectiv acesta din urmă a ales să nu invoce cazul de excepţie. Conform prevederii legale nu ar fi suspuse suspendării căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii, rezultând că acesta este singurul ce poate solicita continuarea judecăţii.

Or, în prezentul dosar debitorul în insolvenţă este cel ce a solicitat suspendarea şi numai acesta putea invoca situaţia de excepţie de mai sus, însă a ales să nu o facă. Reclamantul şi pârâta C.., nefiind debitori în insolvenţă nu puteau invoca prevederile art. 75, alin. (2), lit. a) din Lg. nr. 85 din 25 iunie 2014.

Mai mult decât atât, se observă că nu ar fi posibilă judecata doar a căii de atac promovată de debitorul în insolvenţă raportat la interdependenţa acesteia cu cea a reclamantului - ambele căi de atac se referă la încălcarea, sau nu, a brevetelor de invenţie şi existenţa, sau nu, a prejudiciului invocat. Prin soluţionarea uneia dintre acestea în mod evident s-ar realiza şi o pronunţare asupra temeiniciei celeilalte."

Potrivit art. 75 din Legea nr. 85/2014, act normativ aplicabil procedurii declanşate în privinţa pârâtei CNU, în partea relevantă pentru cauza de faţă:

"(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desfiinţării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condiţiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desfiinţată sau, după caz, revocată, acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acţiunea judiciară sau extrajudiciară, cât şi executările silite suspendate încetează.

(2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1):

a) căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii şi nici acţiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;(…)"

În primul rând, se impune a sublinia caracterul eronat al argumentului instanţei de apel în sensul că măsura suspendării şi aplicarea normei de excepţie din alin. (2) al art. 75 sunt lăsate de legiuitor la latitudinea persoanei juridice aflate în procedura insolvenţei, caz în care s-a considerat că trebuie dat curs solicitării de suspendare, indiferent dacă era incidentă o ipoteză de excepţie.

Rezultă din conţinutul normei în discuţie, mai sus reprodusă, că suspendarea judecăţii operează de drept, fiind astfel în prezenţa unei norme imperative, a cărei aplicare nu depinde de conduita părţilor.

Aceeaşi concluzie este necesară şi cu privire la alin. (2) al art. 75, ce reglementează situaţiile de excepţie, în care suspendarea de drept nu operează, faţă de modul de formulare a textului - "Nu sunt supuse suspendării de drept (…)", legiuitorul folosind şi în acest caz o exprimare ce sugerează caracterul obligatoriu al măsurilor ce pot fi luate de instanţă, fără a lăsa loc cu privire la valorificarea opţiunii procesuale a părţilor din proces.

De altfel, caracterul imperativ al suspendării de drept din primul alineat atrage după sine acelaşi caracter cu privire la situaţiile exceptate de la suspendare, deoarece raţiunile care au justificat instituirea cazului de suspendare (şi anume asigurarea unei soluţionări unitare şi concertate de către judecătorul sindic a tuturor pretenţiilor de recunoaştere a unei creanţe împotriva debitorului aflat în insolvenţă) nu se regăsesc în ipotezele prevăzute de alineatul al doilea, caz în care măsura suspendării de drept (ea însăşi una excepţională) nu trebuie să se aplice.

De aceea, contrar celor reţinute de instanţa de apel, era necesar a examina aplicarea prevederilor legale în discuţie, atât sub aspectul necesităţii suspendării de drept, cât şi din perspectiva incidenţei uneia dintre excepţiile reglementate de lege.

În al doilea rând, aprecierea instanţei de apel în sensul că aceasta este învestită cu soluţionarea mai multor căi de atac, numai cea a debitorului fiind exceptată de la suspendare, iar soluţionarea apelurilor nu se poate face decât împreună faţă de interdependenţa susţinerilor părţilor, primeşte o nuanţare.

Astfel, din perspectiva necesităţii de a soluţiona împreună toate căile de atac declarate împotriva aceleiaşi hotărâri - principiu prevăzut de art. 4711 alin. (8) C. proc. civ. - această susţinere este corectă.

Cu toate acestea, de la regula astfel instituită se pot ivi şi excepţii, iar în cazul aplicării unor norme speciale, derogatorii de la dreptul comun, este posibil ca acest principiu să fie înlăturat de la aplicare.

În speţă, în mod indiscutabil, calea de atac declarată de reclamantul care a câştigat parţial litigiul în primă instanţă se încadrează în cazul legal de suspendare de drept prevăzut de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; din perspectiva reclamantului, pentru partea din pretenţiile sale respinsă de prima instanţă nu există o hotărâre (nici măcar cu autoritate de lucru judecat provizorie sau una fără caracter executoriu sau definitiv), iar faţă de efectul devolutiv al apelului (reglementat de art. 476 alin. (1) C. proc. civ.) şi de solicitarea sa adresată Curţii de apel ca, în urma schimbării sentinţei atacate, cererea de chemare în judecată să fie admisă pentru totalitatea pretenţiilor formulate în faţa primei instanţe, judecata ce ar urma să fie realizată de instanţa de apel echivalează unei devoluţiuni de fond.

Pentru partea din pretenţii respinsă, reclamantul (creditor) nu se bucura, deci, de o creanţă recunoscută prin hotărâre judecătorească la momentul intrării pârâtei CNU în faliment şi această ipoteză se încadrează în cazul de suspendare de drept prevăzut de alin. (1) al art. 75.

Pe de altă parte, în măsura admiterii parţiale a acţiunii, suntem în ipoteza de excepţie de la suspendarea de drept prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, în sensul că instanţa este învestită cu calea de atac promovată de debitor (pârâta apelantă CNU) împotriva unei acţiuni a creditorului (reclamantul A.) declanşată anterior începerii procedurii insolvenţei.

Prin urmare, soluţionarea căii de atac declarate de pârâta CNU împotriva hotărârii primei instanţe în privinţa admiterii parţiale a acţiunii este exceptată expres şi imperativ de la suspendarea de drept reglementată de alin. (1) al textului.

În plus, instanţa de apel are a soluţiona şi apelul declarat de cea de-a doua pârâtă, Societatea Naţională Nuclearelectrica, pe care insolvenţa celeilalte pârâte nu o priveşte şi care se plânge în mod esenţial (după cum s-a arătat în cele ce preced) de greşita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată prin sentinţa de completare a dispozitivului, iar rezolvarea acestei chestiuni presupune şi tranşarea susţinerilor acestei apelante referitoare la modificarea cadrului procesual pasiv în faţa primei instanţe.

Nici această cale de atac nu este supusă suspendării de drept, deoarece nu priveşte o acţiune îndreptată împotriva unui debitor aflat în insolvenţă.

Cu referire la argumentul interdependenţei căilor de atac, deşi aparent el este pertinent, Înalta Curte observă - relevant - că potrivit acţiunii formulate cele două pârâte nu stau în judecată solidar, reclamantul menţionând că solicită obligarea fiecărei pârâte la despăgubiri în limita utilizării neautorizate a brevetelor sale.

Prin urmare, poziţia procesuală a celor două pârâte - dintre care una nu se găseşte în procedura insolvenţei - este distinctă.

Totodată, în ceea ce priveşte legătura intrinsecă dintre susţinerile reciproce ale reclamantului şi ale pârâtei aflate în insolvenţă, deşi aceasta nu poate fi negată, ea nu este absolută, inclusiv pentru că o bună parte dintre pretenţiile pentru care reclamantul a declarat apel privesc o altă perioadă a despăgubirilor (pentru viitor), perioadă exclusă complet de prima instanţă şi în privinţa căreia susţinerile din apelurile celor două părţi nu se suprapun.

De aceea, legătura în discuţie nu poate conduce la înlăturarea necesităţii de a suspenda de drept acţiunea împotriva debitoarei (respectiv calea de atac promovată de reclamant); corelativ, această legătură nu trebuie să conducă şi la suspendarea căii de atac declarate de debitor, care are dreptul procesual de a continua judecata, potrivit alin. (2) al art. 75.

De aceea, acceptând că este posibil ca soluţionarea separată a căilor de atac, în mod excepţional, să conducă la dezlegarea definitivă unor chestiuni care să se bucure apoi de autoritate de lucru judecat cu ocazia soluţionării pretenţiei a cărei judecată se suspendă de drept, singura soluţie care răspunde tuturor imperativelor cuprinse în norma specială este cea a suspendării apelului declarat de reclamant şi a continuării judecăţii apelurilor declarate de cele două pârâte.

În consecinţa tuturor acestor argumente, apreciind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamant, va casa încheierea recurată şi va trimite cauza către instanţa de apel pentru a proceda conform celor mai sus arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 4 mai 2022 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele-pârâte Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti, Compania Naţională a Uraniului S.A. Bucureşti prin Administrator Judiciar B. şi Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. Bucureşti prin Sucursala F.C.N. Piteşti.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 iunie 2023.