Civil delictual liability for Facebook defamation: failure to prove illicit act due to unestablished management rights over union's social media page

Şedinţa publică din data de 15 iunie 2023

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul B. şi Sindicatul Europol - filiala Judeţului Mehedinţi solicitând să se constate săvârşirea de către pârât a unei fapte juridice ilicite constând în publicarea postării pe pagina de Facebook a sindicatului unde deţine funcţie de conducere, prin care i-au fost aduse semnificative prejudicii de imagine, fiindu-i afectată reputaţia, demnitatea, onoarea si viaţa personală, să fie obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 100.000 de euro, reprezentând daune morale ca urmare a atingerilor aduse imaginii, reputaţiei, demnităţii, onoarei si vieţii personale şi să fie obligat pârâtul la publicarea pe cheltuiala sa a hotărârii pronunţate în cauză într-un ziar de circulaţie locală si naţională şi să fie obligat pârâtul la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mehedinţi

Prin sentinţa civilă nr. 12 din 14 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B. şi a fost respinsă acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Sindicatul Europol - Filiala Judeţului Mehedinţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 319 din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 12 din data de 14 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă, a obligat apelantul -reclamant către intimaţii pârâţi B. şi Sindicatul Poliţiştilor Europol Filiala Judeţului Mehedinţi la câte 2.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat redus şi a anulat, ca netimbrat, apelul incident formulat de pârâtul B..

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 319 din 5 octombrie 2022, a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa de apel nu a motivat hotărârea prin prisma respingerii cererii faţă de pârâtul Sindicatul Europol în contextul, în care postarea a fost realizată pe pagina de Facebook a acestui pârât.

De asemenea, recurentul arată că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât a reţinut incidenţa prevederilor art. 1481 alin. (1) C. civ.

Invocând prevederile art. 72 C. civ. şi Decizia nr. 1576/7.12.2011 a Curţii Constituţionale, recurentul susţine că platforma Facebook reprezintă un spaţiu public şi simpla publicare a unui comentariu negativ poate da naştere unei acţiuni civile în daune, iar demnitatea are aceleaşi valenţe pentru oricare dintre indivizi, chiar dacă pârâţii au calitatea de poliţişti.

Susţine recurentul că instanţa de apel a aplicat, în mod gresit, dispozitiile art. 358 C. proc. civ. referitoare la neprezentarea pârâtului la interogatoriu şi sancţiunea pe care o poate aplica instanţa coroborând lipsa nejustificată la interogatoriu cu celelalte probe existente la dosar.

În aplicarea dispoziţiilor art. 479 alin. (2) şi art. 22 alin. (2) C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova a dispus emiterea unei adrese către intimatul-pârât Sindicatul Europol, însă faţă de răspunsul comunicat la dosar privind existenţa unui număr de 6 profile Facebook atribuite pentru gestionarea paginii, era necesar ca instanţa de apel să întreprindă toate demersurile necesare şi utile în vederea aflării adevărului şi lămuririi aspectului referitor la persoanele, cărora le aparţin cele şase profile Facebook.

Pretinde recurentul că intimatul B., prin întâmpinarea şi, prin apărările invocate, a recunoscut implicit că îi aparţine conţinutul postării, acesta ocupând o funcţie de conducere în cadrul Sindicatului Europol, Filiala Mehedinţi.

Recurentul susţine că instanţa a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului, art. 1349, art. 1357, art. 253 alin. (4), art. 252, art. 70, art. 72 C. civ.

Referitor la condiţia legală de admisibilitate a răspunderii civile delictuale vizând vinovăţia pârâtului, recurentul arată că în jurisprudenţa CEDO (cauza D.A. împotriva Estoniei - hotărârea din 10 octombrie 2013, cauza Ózturk împotriva Turciei, Hotărârea Marii Camere din anul 1999) responsabilitatea pentru publicarea unor afirmaţii defăimătoare la adresa unei persoane revine în primul rând persoanei care face posibilă aducerea la cunoştinţă publică a acestor informaţii.

Invocând prevederile art. 30 alin. (6) şi alin. (7) din Constituţia României, recurentul arată că instanţa de apel trebuia să reţină că pârâtul Sindicatul Europol a permis utilizarea pe profilul său de Facebook a unor expresii jignitoare, de natură a discredita recurentul, a urmărit atingerea adusă onoarei şi demnităţii acestuia, încălcându-i dreptul la propria imagine.

Faţă de motivele invocate, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului arătând că motivele invocate nu pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că hotărârea instanţei de fond şi decizia instanţei de apel sunt motivate şi nu cuprind considerente contradictorii.

Referitor la dispoziţiile art. 358 C. proc. civ., intimatul susţine că acestea nu reprezintă norme imperative, care să oblige instanţa să facă aplicarea acestora, iar modalitatea în care apreciază asupra prezumţiei simple de recunoaştere tacită reprezintă un aspect de apreciere a probelor.

Relativ la încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către recurent, intimatul învederează că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului arătând că motivele invocate nu pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Totodată, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se sprijină, iar hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normele de drept material invocate de către recurent, sens în care învederează că recurentul nu a făcut dovada că intimatul ar fi săvârşit fapta imputată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

II.1. Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte criticile de nelegalitate ale deciziei atacate referitoare la încălcarea normelor de drept procesual, respectiv art. 22 alin. (2) şi art. 358 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că susţinerile recurentului sunt susceptibile de încadrare în motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (şi nu în motivele de casare indicate în memoriul de recurs, art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.).

Criticile formulate au, însă, caracter nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., " (…) judecătorul este în drept (...) să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc".

Rezultă din cele de mai sus că, atunci când este necesar să decidă cu privire la probele ce trebuie administrate în vederea aflării adevărului, legea îi recunoaşte judecătorului un drept de apreciere, acesta având prerogativa de a analiza, în concret, raportat la obiectul şi particularităţile procesului, care dintre probele propuse de părţi sunt pertinente, concludente şi legale, precum şi a oportunităţii administrării anumitor probe, în funcţie de situaţia particulară a fiecărei cauze în parte.

Recurentul reproşează instanţei de apel faptul că ar fi încălcat principiul aflării adevărului, întrucât nu a dispus din oficiu completarea răspunsului comunicat la dosar de către Sindicatului Europol cu informaţii privind autorul postării aflate pe pagina reţelei de socializare a Sindicatului Europol, în contextul în care intimatul a precizat că există un număr de 6 profile Facebook atribuite pentru gestionarea paginii.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la termenul din 6 septembrie 2022, instanţa de apel a dispus, din oficiu, emiterea unei adrese către intimatul-pârât Sindicatul Europol cu menţiunea de a preciza "dacă pârâtul B. este persoană desemnată sau împuternicit pentru administrarea contului de facebook al Sindicatului, dacă acesta are permisiunea Sindicatului Europol Filiala Judeţului Mehedinţi, de a accesa pagina de facebook şi de a posta pe aceasta. De asemenea să se comunice dacă sunt alte persoane, care este numărul acestora care administrează şi accesează pagina de facebook fără a ne comunica însă numele persoanelor respective."

Din cuprinsul încheierii de la termenul din 6 septembrie 2022 reiese că reprezentantul convenţional al apelantului-reclamant şi-a exprimat acordul fără rezerve cu privire la proba pusă în discuţie de către instanţă, din oficiu (ce limitează ab initio informaţiile la persoana pârâtului, instanţa precizând, în mod expres, că răspunsul nu va cuprinde numele persoanelor, care administrează şi accesează pagina Facebook, dacă persoana desemnată nu este pârâtul).

Răspunsul Sindicatului Europol Filiala Judeţului Mehedinţi, astfel cum a fost completat la solicitarea expresă a reclamantului formulată la termenul din 5 octombrie 2022, a fost depus la dosar şi comunicat reprezentantului convenţional al apelantului-reclamant, iar acesta nu a solicitat emiterea unei alte adrese în vederea comunicării unor informaţii suplimentare.

În acest context, este de menţionat faptul că instanţa are dreptul, iar nu şi obligaţia de a administra probe din oficiu, aspect ce rezultă din art. 254 alin. (6) C. proc. civ. potrivit cărora " (…) părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii", de vreme ce procesul civil este un proces al intereselor private, guvernat de principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ.

În aprecierea îndatoririi judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 10 C. proc. civ., potrivit cărora părţile au obligaţia să îşi probeze pretenţiile şi apărările.

De aceea, chiar dacă este adevărat că judecătorul are obligaţia, circumstanţiată de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. de a afla adevărul, o atare obligaţie nu poate fi adusă la îndeplinire prin încălcarea regimului juridic al probelor sau al principiului disponibilităţii. Din corelarea prevederilor art. 22 alin. (2) teza finală cu cele ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ. rezultă fără dubiu că judecătorul nu trebuie să se substituie părţilor sau să suplinească automat pasivitatea părţii, care pretinde sau se apără.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care reclamantul nu a administrat şi nu a solicitat a fi administrate- nici în faţa instanţei de fond, nici în faţa instanţei de apel -probe privind identificarea persoanei desemnate sau împuternicite pentru administrarea contului de Facebook al intimatului, iar Curtea de Apel Craiova a apreciat că probele administrate au fost suficiente pentru soluţionarea cauzei, nu a fost încălcat principiul rolului activ sau principiul aflării adevărului, prin nedispunerea din oficiu a acestei probe.

În legătură cu aplicarea prevederilor art. 358 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul nu indică nici un argument concret în sprijinul criticii privind încălcarea acestei norme de procedură prin raportare la considerentele hotărârii recurate.

Aşa cum a reţinut, în mod corect, curtea de apel în considerentele hotărârii atacate, interpretarea atitudinii părţii în sensul art. 358 C. proc. civ. este o facultate şi nu o obligaţie a instanţei de judecată, putând fi administrate alte dovezi în completarea probatoriului prin care să se poată stabili împrejurările reale ale cauzei, iar în acest sens au procedat instanţele de fond.

Împrejurarea că instanţa de apel nu a aplicat sancţiunea prevăzută de legiuitor constând în calificarea lipsei la interogatoriu, ca fiind o mărturisire completă, ci numai un început de dovadă scrisă nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 358 din C. proc. civ., ci, din contră, o aplicare corectă a acestora, având în vedere probatoriile administrate în cauză.

Astfel, în condiţiile, în care au fost administrate şi alte probe în cauză, respectiv proba testimonială şi proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanţa de apel a decelat lipsa faptei icilite a intimaţilor, ca element al răspunderii civile delictuale, nu putea acorda lipsei la interogatoriu relevanţa juridică a unei mărturisiri depline, aşa cum pretinde recurentul.

Faţă de argumentele din cuprinsul memoriului de recurs, Înalta Curte aminteşte că instanţa de recurs are a răspunde doar criticilor de nelegalitate, nu şi celor de netemeinicie (prin care recurentul pretinde greşita stabilire a circumstanţelor de fapt ale cauzei, rezultat al aprecierii eronate a probatoriilor administrate, faptul că instanţa a dat/nu a dat relevanţă anumitor probe), întrucât stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond.

În consecinţă, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac părţilor nu le este permis să pretindă instanţei de recurs reevaluarea probatoriilor şi stabilirea unei situaţii de fapt diferită de cea stabilită de judecătorii fondului, întrucât o astfel de chestiune excedează controlului ce poate fi exercitat în calea recursului.

II.2. Analizând susţinerile reclamantului subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la carenţele de motivare ale deciziei recurate şi la invocarea unor motive străine de natura pricinii, se constată că sunt nefondate.

Sub un prim aspect, recurentul pretinde că decizia nr. 319 din 5 octombrie 2022 nu cuprinde considerentele, care au condus la respingerea apelului în contradictoriu cu intimatul Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi. Or, din lecturarea hotărârii atacate (pagina 9) reiese că instanţa de apel a validat raţionamentul primei instanţe privind lipsa probării faptei ilicite a acestui pârât, în contextul în care singurul fapt invocat de către reclamant priveşte permisiunea acordată pârâtului B. de a efectua postarea din 23.09.2021.

Nu i se poate asocia un viciu de nemotivare raţionamentului instanţei de apel întrucât, faţă de circumstanţele reţinute, ce valorează, fiecare în parte, factori cauzali în producerea deznodământului, Curtea de Apel Craiova a expus coerent şi neechivoc motivele pentru care nu a putut stabili situaţia de fapt expusă de reclamant în contextul în care s-a reţinut că pârâtul B. nu a efectuat postarea din 23.09.2021, astfel că nu a fost dovedită nici fapta conexă imputată intimatului Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi de a-i fi permis respectivului pârât să posteze pe pagina sa de socializare.

Pe cale de consecinţă, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a argumentat, atât în fapt, cât şi în drept soluţia adoptată, în raport de starea de fapt constatată în cauză, de obiectul dedus judecăţii şi de limitele învestirii instanţei prin cererea de chemare în judecată şi motivele de apel.

Critica recurentului privind aplicarea prevederilor art. 1481 alin. (1) C. civ. nu se plasează sub incidenţa ipotezei de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând invocarea unor motive străine de natura pricinii.

Ipoteza unor motive străine de natura pricinii implică existenţa unor considerente, care nu se reflectă în dispozitiv. În cauză, instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile art. 1481 alin. (1) C. civ. în expunerea raţionamentului juridic privind calificarea obligaţiei de a nu aduce atingere drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei ca fiind o obligaţie de rezultat, în analizarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului şi a lipsei îndeplinirii condiţiilor fundamentale ale răspunderii civile delictuale.

Motivele, care au stat la baza pronunţării deciziei atacate, nu sunt străine de probatoriul administrat în cauză, iar în considerentele hotărârii se regăsesc, într-o manieră de expunere clară şi precisă, argumentele decisive, care fundamentează şi explică dispozitivul hotărârii. Decizia conţine situaţia de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a respectat exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ.. Împrejurarea că recurentul - reclamant nu este de acord cu motivarea instanţei de apel, sub aspectul soluţiei, nu echivalează cu o nemotivare sau cu analizarea unor motive străine de natura pricinii şi nu determină incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

II.3. O altă critică a recurentului-reclamant circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin1 pct. 8 C. proc. civ. vizează pronunţarea hotărârii cu greşita interpretare/aplicare a prevederilor art. 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului, art. 1349, art. 1357, art. 253 alin. (4), art. 252, art. 70, art. 72 C. civ.

Critica este nefondată.

Reclamantul s-a adresat instanţei cu o acţiune prin care, în esenţă, acuzând prejudicii de imagine, ale demnităţii şi reputaţiei sale, aduse de pârâtul B. prin postarea publicată la data de 23.09.2021 pe o reţea de socializare a pârâtului Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi, a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi obligarea pârâtului la publicarea pe cheltuiala sa a hotărârii pronunţate în cauză într-un ziar de circulaţie locală şi naţională. În motivarea cererii, reclamantul a indicat acţiunea pârâtului B. de a face publică postarea din 23.09.2021, iar fapta imputată pârâtului Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi constă în exprimarea acordului privind publicarea postării pe platforma de socializare, pe care o deţine.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind, în esenţă, că acţiunea formulată de reclamant impune verificarea în cauză a întrunirii cerinţelor legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, iar o primă condiţie impusă de art. 1349 C. civ. este reprezentată de săvârşirea faptelor ilicite imputate pârâţilor, în privinţa căreia a apreciat că nu s-a probat.

Această soluţie a fost confirmată de către instanţa de apel, care a apreciat că nu se poate reţine existenţa faptelor ilicite imputate pârâţilor, prin raportare la probele administrate în cauză. Astfel, a reţinut Curtea de Apel Craiova că nu s-a dovedit că pârâtul B. a publicat postarea în data de 23.09.2021 pe pagina de Facebook a intimatului Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi- şi, pe cale de consecinţă, nu s-a probat nici fapta conexă imputată acestui pârât. Apelantul-pârât nu avea calitatea de administrator al paginii intimatului-pârât şi nici permisiunea de a o accesa şi de a posta de pe aceasta.

Din lecturarea cererii de recurs, reiese că, deşi se reclamă încălcarea şi greşita aplicare a unor norme de drept material indicate formal de către recurent, criticile tind, în cea mai mare parte, să susţină aspecte de netemeinicie, făcând referire la stabilirea situaţiei de fapt.

Faţă de aceste argumentele expuse în memoriul de recurs şi de evaluarea instanţei de apel circumstanţelor factuale ale cauzei (exclusă din analiza recursului, a cărui judecată este subordonată exclusiv aspectelor de legalitate), Înalta Curte, ca instanţă de recurs, nu poate proceda la a cenzura sau modifica aceste reţineri, deoarece aceasta ar însemna să reaprecieze probele administrate pentru a stabili o altă stare de fapt, ceea ce legea nu îi îngăduie.

În acest context, procedând la verificarea analizei instanţei de apel, prin prisma dispoziţiilor legale pretins a fi încălcate (art. 10 paragraful 2 din Convenţia Europeană pentru Drepturilor Omului, art. 1349, art. 1357, art. 253 alin. (4), art. 252, art. 70, art. 72 C. civ.), Înalta Curte apreciază ca fiind corectă statuarea instanţei de apel conform căreia faptele deduse judecăţii nu impun sancţionarea pârâţilor.

Pentru a fi angajată răspunderea pârâţilor în temeiul art. 1357, art. 1349 C. civ., se impunea ca reclamantul să dovedească, în persoana fiecărui pârât, întrunirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale: săvârşirea faptei ilicite, existenţa unui prejudiciu propriu, vinovăţia celui care a provocat prejudiciul şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta produsă şi prejudiciul pretins.

Întrucât faptele invocate de către reclamant nu au fost dovedite, se constată că raţionamentul juridic expus în decizia contestată nu relevă o aplicare greşită a normelor invocate de recurent şi nici a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care să determine concluzia că poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală, astfel cum a susţinut recurentul.

Cum criticile au fost găsite ca lipsite de fundament de instanţa de control judiciar, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A., împotriva deciziei nr. 319 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. îl va obliga pe recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi a sumei de 4.000 RON şi la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu de avocat, conform dovezilor de plată depuse la dosar, respectiv Factura seria şi nr. x/12.06.2023 şi extras cont, precum şi Factura seria şi nr. x/12.06.2023 şi chitanta seria x nr. x/12.06.2023 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 319 din 5 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimatul-pârât Sindicatul Europol Filiala Judeţului Mehedinţi a sumei de 4.000 RON şi la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 iunie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.