Unauthorized public communication of musical works: Tort liability and triple remuneration without prior licensing

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 24 iunie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 98.069,40 RON inclusiv TVA egală cu valoarea triplului remuneraţiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în restaurantul B., din Bucureşti, Strada x, nr. 84, în perioada iunie 2016- iunie 2019; terasa din cadrul restaurantului B. în perioada: iunie 2016- octombrie 2016, mai 2017- octombrie 2017, mai 2018- octombrie 2018, mai 2019- iunie 2019 precum şi în cadrul evenimentelor ocazionale desfăşurate în incinta restaurantului în perioada: iunie 2016- iunie 2019; în subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 32.689,80 RON, inclusiv TVA, reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiile, perioadele şi modalităţile menţionate la capătul principal, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale; la plata sumei de 75.765,00 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 18.06.2019 pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor specificate la capătul subsidiar; la plata penalităţilor de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 19.06.2019 şi până la data plăţii efective a sumei de 32.689,80 RON; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxa de timbru, 20 RON cost eliberare extras RECOM, onorariu de avocat, onorariu de expertiză).

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1946 din data de 08.12.2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea de majorare a onorariului, formulată de expert contabil C.; a dispus majorarea onorariului provizoriu în sumă de 1.000 RON cu suma de 1.900 RON (onorariul definitiv fiind în sumă de 2.900 RON) şi a obligat reclamanta la plata diferenţei de 1.900 RON, dispoziţie executorie; a admis în parte cererea formulată de reclamanta UCMR-ADA, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 15.660 RON, reprezentând triplul remuneraţiilor corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiile, modalităţile şi perioadele evidenţiate în cererea de chemare în judecată; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.020 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu expertiză, taxă registrul comerţului), onorariul avocaţial urmând a fi solicitat pe cale separată.

Împotriva sentinţei Tribunalului au declarat apel reclamanta UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor şi pârâta A. S.R.L..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1876A din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanta-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor şi de apelanta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1946/08.12.2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A respins cererea accesorie de acordare a cheltuielilor de judecată în apel formulată de apelanta pârâtă, ca neîntemeiată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menţionate, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A. S.R.L..

În cuprinsul motivelor de recurs expuse, recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să-şi întemeieze recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că înţelege să critice decizia pentru că în cauză nu i se poate atrage răspunderea civilă delictuală, consideră că nu a săvârşit nicio faptă ilicită, raportat la modalitatea de înştiinţare a UCMR-ADA şi la faptul că nu a primit nicio notificare în acest sens, ci direct cererea de chemare în judecată bazată pe presupuse probe, nimic în concret, doar presupuneri.

Pentru a sublinia buna sa credinţă, a arătat că a avut toate autorizaţiile de la început, iar când a aflat şi de cea de la UCMR-ADA, prin cererea de chemare în judecată, imediat a luat legătura cu reprezentanţii reclamantei şi a început să achite toate sumele solicitate, dar de la momentul înştiinţării, când a încheiat contract cu reclamanta.

Consideră că pentru a achita o anumită sumă de bani, inclusiv pentru utilizarea de opere muzicale, trebuie să existe încheiat un contract între cele două părţi, însă a fost redactată direct o cerere de chemare în judecată şi s-au solicitat inclusiv penalităţi de întârziere, fără a fi pusă în întârziere.

Apreciază că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1349 C. civ., întrucât nu există o legătură de cauzalitate şi nici o presupusă vinovăţie (art. 1371 C. civ.), respectiv o atitudine culpabilă. Atât timp cât societatea recurentă nu a organizat niciun fel de evenimente în propriul restaurant, nu se impune a fi achitată nicio sumă de bani retroactiv către reclamantă şi cu atât mai puţin triplul unei astfel de remuneraţii.

De asemenea, înţelege să critice hotărârea şi sub aspectul neacordării în totalitate a cheltuielilor de judecată.

Deşi acţiunea a fost admisă în parte, iar societatea recurentă a achitat şi suma de 500 RON reprezentând onorariu de expert, instanţa a acordat în totalitate cheltuielile de judecată către reclamantă.

Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a considerat în mod greşit faptul că reprezintă o eroare de calcul şi trebuie îndreptată din oficiu, sau la cerere, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 442 alin. (1) C. proc. civ., fără a fi considerat un motiv de apel.

Cu atât mai mult, inclusiv in apel trebuiau acordate în parte cheltuielile de judecată, întrucât cererea de apel a UCMR-ADA a fost respinsă.

UCMR-ADA a înţeles să estimeze pretenţiile solicitate la plată, prin anumite presupuneri, inclusiv cu privire la suprafaţa restaurantului, potrivit unor informaţii găsite pe internet.

Toate raportările reclamantei au fost fictive si nu au corespuns realităţii, întrucât nu au avut la bază o constatare directă, consemnată într-un proces-verbal de constatare sau prin orice alt document justificativ.

Evenimentele la care se face trimitere prin cererea de chemare în judecată nu au existat în realitate, singura sursă de informare indicată de reclamantă a fost reprezentată de o pagină Facebook, iar informaţiile au fost interpretate greşit.

Acest proces putea fi evitat şi soluţionat pe cale amiabilă, dacă societatea pârâtă primea o notificare de la reclamantă, sau se efectua un control la faţa locului, respectiv la restaurant.

Un alt aspect important de precizat este că restaurantul se află pe str. x, în imediata apropiere a mai multor blocuri de locuinţe cu zece etaje, iar în această situaţie nu se pot organiza evenimente, raportat şi la un volum ridicat al muzicii necesar în susţinerea acestora.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 24 noiembrie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs, iar recursul a fost comunicat intimatei reclamante UCMR-ADA la data de 06 decembrie 2022. Intimata nu a depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., invocată de intimata UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susţineri de natură a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate, în sensul că, e.g., pârâta expune critici care pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., şi anume cele referitoare la greşita aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ. referitoare la cheltuielile de judecată.

Având în vedere aceste împrejurări şi caracterul unitar al cererii de recurs, excepţia nulităţii urmează a fi respinsă. Fireşte însă că, aşa cum se va arăta, susţinerile care nu pot îmbrăca forma unor critici de nelegalitate şi care privesc exclusiv temeinicia deciziei recurate vor fi înlăturate cu ocazia analizei recursului.

Prin motivele de recurs, recurenta arată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 1349 C. civ., întrucât nu există o legătură de cauzalitate cu o presupusă vinovăţie (art. 1371 C. civ.), respectiv cu o atitudine culpabilă; în acest sens arată că, atât timp cât societatea recurentă nu a organizat niciun fel de evenimente în propriul restaurant, nu se impune a fi achitată nicio sumă de bani retroactiv către reclamantă şi cu atat mai mult triplul unei astfel de remuneraţii, precum şi că reclamanta nu a organizat niciun control al activităţii sale, nu a notificat-o cu privire la necesitatea încheierii autorizaţiei.

Totodată, sunt criticate reţinerile instanţei de apel cu privire la existenţa utilizării operelor muzicale prin raportare la insuficienţa probelor administrate.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

Prioritar, se reţine că recurenta-pârâtă, care şi-a întemeiat calea de atac promovată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulează şi critici prin care tinde la susţinerea unei greşite stabiliri a situaţiei de fapt şi a unei aprecieri eronate a probelor, aspecte care, însă, nu intră sub cenzura instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se realizează exclusiv un control judiciar de legalitate, pe baza criticilor susţinute de parte, susceptibile de încadrare în motivele de casare reglementate expres şi limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, criticile recurentei-pârâte vor fi analizate numai în măsura în care prin acestea se invocă faptul că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor legale incidente pentru soluţionarea raportului juridic litigios şi nu tind a determina o verificare a situaţiei de fapt sau a relevanţei probelor administrate.

Instanţa de apel a reţinut în decizia recurată că, în ceea ce priveşte comunicarea publică de opere muzicale în incinta restaurantului recurentei şi a terasei aferente, nu au fost contestate considerentele instanţei de fond în sensul că din probatoriul administrat în cauză, planşe foto şi raport de expertiză contabilă rezultă că apelanta-pârâtă a comunicat public opere muzicale în perioada dedusă judecăţii, având calitatea de utilizator în sensul art. 2 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011.

A mai arătat instanţa de apel, analizând motivul de apel prin care pârâta invoca greşita incidenţă răspunderii civile delictuale, apreciind că nu a săvârşit nici o faptă ilicită, în condiţiile în care avea toate avizele şi autorizaţiile necesare, inclusiv de la CREDIDAM şi UPFR, că s-a reţinut la fond în mod corect săvârşirea unei fapte ilicite având în vedere că simpla comunicare publică fără încheierea prealabilă a unei autorizaţii de licenţă neexclusivă este ex re o faptă ilicită generatoare de prejudicii, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi 6 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011.

Înalta Curte observă că incidente în cauză sunt prevederile art. 1 din Metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, potrivit cărora "Utilizatorii de opere muzicale în scop ambiental au obligaţia ca, înaintea oricărei utilizări de opere muzicale, să obţină din partea UCMR - ADA autorizaţia licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale şi să plătească remuneraţii potrivit tabelului din prezenta metodologie, indiferent de durata efectivă a utilizării".

Conform art. 6 din aceeaşi Metodologie "Pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizaţie licenţă neexclusivă cu UCMR - ADA, acesta are obligaţia de a plăti UCMR - ADA o sumă egală cu triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizaţia licenţă neexclusivă".

Mai mult decât atât, Metodologia este emisă în aplicarea legii, iar drepturile autorilor de opere muzicale (inclusiv cel de a autoriza sau interzice utilizarea acestora prin comunicare publică) sunt prevăzute expres în art. 13 din Legea nr. 8/1996.

Prin raportare la aceste împrejurări, rezultă că absenţa unui control anterior din partea organismului de gestiune colectivă reclamant sau a unei invitaţii la încheierea autorizaţiei licenţă neexclusivă nu lipseşte de fundament acţiunea promovată de reclamantă, în răspundere civilă delictuală, atât timp cât obligaţiile a căror încălcare constituie faptă ilicită în aprecierea instanţelor de fond sunt prevăzute de lege.

Pârâta recurentă nu se poate astfel prevala nici de necunoaşterea legii şi nici de existenţa unor autorizaţii încheiate cu alte organisme de gestiune colectivă (pentru alte categorii de drepturi, de principiu drepturi conexe celor de autor), motiv pentru care nu pot fi primite susţinerile prin care se tinde la înlăturarea regulilor specifice reparării prejudiciului cauzat de fapta ilicită.

Toate celelalte susţineri din cererea de recurs valorifică susţineri care, aşa cum în mod corect a arătat intimata-reclamantă cu ocazia dezbaterilor, tind la reaprecierea probatoriului şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt.

Astfel, se impune sublinierea împrejurării că stabilirea existenţei faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi respectiv a vinovăţiei revine exclusiv instanţelor de fond, pe baza probelor administrate, a căror apreciere le revine, de asemenea, iar instanţei de recurs îi este rezervat controlul de legalitate al acestor operaţiuni.

În schimb, toate susţinerile referitoare la caracterul nefondat al demersului judiciar iniţiat de reclamantă dezvoltate în cererea de recurs se încadrează în critici de netemeinicie, ce nu pot fi primite în prezenta cale de atac.

Cât priveşte critica referitoare la neacordarea în totalitate a cheltuielilor de judecată în fond, s-a susţinut că, deşi acţiunea a fost admisă în parte la Tribunal, iar societatea recurentă a achitat şi suma de 500 RON reprezentând jumătate din onorariul de expert, instanţa a acordat în totalitate cheltuielile de judecată către reclamantă.

Această critică, reiterată în mod formal în cererea de recurs, nu poate fi primită.

Astfel, cu privire la acest aspect, instanţa de apel a considerat că această chestiune reprezintă o eroare de calcul şi trebuie îndreptată din oficiu, sau la cerere, neputând reprezenta un motiv de apel, raportat la dispoziţiile art. 442 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere.

Cererea de recurs nu aduce nici un argument contrar dezlegării date de instanţa de apel acestei critici ce priveşte sentinţa primei instanţe, iar instanţa de recurs apreciază că, într-adevăr, greşita dimensionare a cheltuielilor de judecată de către prima instanţă nu se constituie într-un motiv de reformare a hotărârii.

Motivul de recurs, ce poate fi circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu poate fi astfel primit.

În fine, nefondată este şi critica ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată de către instanţa de apel.

Curtea de apel, respingând ambele apeluri cu care a fost învestită, a respins şi cererea apelantei pârâte A. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată (ca efect al respingerii apelului acesteia), apreciind că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că onorariul achitat avocatului care a reprezentat societatea pârâtă ar acoperi şi alte acte procesuale decât apelul propriu al acestei părţi. În consecinţă, chiar dacă reclamanta UCMR a căzut în pretenţii în apelul propriu, instanţa de apel a apreciat că nu s-a făcut dovada întinderii cheltuielilor efectuate de pârâtă în privinţa apelului reclamantei.

Motivul de recurs care priveşte această măsură a Curţii de apel poate fi încadrat formal în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar nu poate fi primit.

După cum rezultă din expunerea ce precedă, instanţa de apel a evaluat probatoriul administrat şi a conchis că cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată în apel nu a fost dovedită.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, modul de apreciere de către instanţa de apel a valorii probatorii a dovezilor administrate scapă controlului de legalitate specific recursului; chiar dacă se poate discuta în ipoteza speţei despre o acordare parţială a cheltuielilor de judecată, în aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ., în absenţa dovedirii efectuării unor cheltuieli afectate respectivei căi de atac, analiza în drept a modului de aplicare a normei nu mai este utilă cauzei.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1876A din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Cât priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, dată fiind soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a sumei de 2975 RON cu acest titlu, reprezentând onorariu avocaţial potrivit dovezilor depuse la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei 1876A din 22 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Obligă recurenta-pârâtă A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2975 RON către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociaţia pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.