Remuneration for public communication of phonograms: irrelevance of post-period pandemic force majeure and non-exhaustion of pre-litigation procedures

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2019 la data de 22 august 2019, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 1125,13 RON plus tva, reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în perioada 01.07.2017-31.05.2019; să oblige pârâta la plata sumei de 620,10 RON, penalităţi de întârziere calculate până la data de 31.07.2019 şi în continuare până la recuperarea integrală a remuneraţiei datorate; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

În drept, a invocat prevederile art. 1166, 1350 şi următoarele C. civ., Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare şi Decizia ORDA nr. 399/2006, ca normă de aplicare (actualizată prin Decizia ORDA nr. 189/2013).

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 447/10.06.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta A.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1125 RON remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor de comerţ/publicate în scop comercial/fonogramelor sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, în perioada 01.07.2017-31.05.2019. totodată, a obligat pârâta la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 620,10 RON, calculate până la data de 21.05.2019 şi în continuare penalităţi de 0,1% pe zi întârziere, până la achitarea integrală a debitului. A respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 695 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti a formulat apel pârâta A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1766A din 08 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinţei civile nr. 447/10.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CREDIDAM, ca nefondat.

A obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 500 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei sus-menţionate, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta A..

În cuprinsul motivelor de recurs expuse, recurenta-pârâtă a arătat că înţelege să-şi întemeieze recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi înţelege să critice decizia pentru motive contradictorii - în sensul că prima instanţă de control judiciar a avut în vedere că recurenta trebuia să înştiinţeze reclamanta cu privire la încetarea/suspendarea temporară a activităţii, invocând o eventuală încetare a comunicării publice.

Susţine că starea de necesitate/etapa de pandemie COVID19 pentru intervalul 15 martie 2020 - 15 mai 2020 a fost una fortuită în care persoanele fizice şi/sau juridice (cu foarte puţine excepţii, unde recurenta nu se încadra) nu aveau posibilitatea să comunice cu partea litigantă.

Pe de altă parte, tot în aceeaşi perioadă şi chiar ulterior prin ordine ale Guvernului României, spaţiile comerciale cu destinaţia "bar" şi/sau terasă au fost închise mai multe luni, iar ulterior au fost deschise cu respectarea unor măsuri minime ca restricţii.

În acest context, arată faptul că este nelegală aprecierea instanţei de apel prin care a considerat ca este culpa recurentei, că nu a îndeplinit obligaţia cuprinsă în pct. 7 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016, în sensul că nu a notificat partea litigantă în termenul de 48 de ore de la intervenirea cazului de forţă majoră.

Motivele contradictorii rezultă din modalitatea de apreciere a instituirii stării de urgenţă la 15 martie 2020, iar posibilitatea de comunicare a unei notificări nu numai ca este lipsită de sens (fiind închise inclusiv instanţele de judecată şi numai pentru cazuri extreme cu măsuri de protecţie speciale s-au dezbătut puţine cauze) dar şi lipsit de relevanţă în contextul în care şi instituţia reclamantă îşi încetase activitatea din aceleaşi motive.

O altă critică privind motivele contradictorii care au stat la baza deciziei recurate o reprezintă metodologia de calcul coroborat cu comunicările de plată/obligaţia de plata către debitori, calculul penalităţilor de întârziere, etc, iar comunicarea se realizează prin emiterea unei facturi lunare sau anuale privind suma datorată de entitatea respectivă.

Motivul contradictoriu este acela că instanţa a apreciat că neemiterea unei facturi fiscale nu este un motiv suficient pentru a justifica neplata, însă cum altfel ar avea cunoştinţă un debitor de câtimea unei plăţi datorate către o entitate. Această obligaţie este impusă de Codul de procedură fiscală, precum şi de relaţiile comerciale dintre entităţile juridice; pe de altă parte, instanţa a apreciat lacunar că legea nu impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei în această materie. Această frază consideră că este eliptică de conţinut în sensul că instanţa de apel nu a fost investită cu o critică în sensul procedurii prealabile între părţi (deşi contractul cadru o prevede) astfel încât, această critică este una pertinentă, concludentă şi vizează aspecte de nelegalitate.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 octombrie 2022, sub nr. x/2019, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 9.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a dispus comunicarea cererii de recurs, iar recursul a fost comunicat intimatei reclamante CREDIDAM la data de 09 noiembrie 2022.

Intimata Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în limita impusă de criticile de nelegalitate, susceptibile de încadrare în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prealabil, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, invocată de intimata CREDIDAM, se constatată că în cuprinsul cererii de recurs se pot identifica susţineri de natură a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor legale anterior menţionate, în sensul că pârâta expune critici care pot fi încadrate în pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., şi anume caracterul contradictoriu al motivării hotărârii.

Având în vedere că recursul poate fi examinat din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., excepţia nulităţii urmează a fi respinsă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

a. În dezvoltarea acestui motiv, partea a indicat drept considerente contradictorii reţinerea instanţei de apel potrivit cu care pârâta avea obligaţia de a înştiinţa reclamanta cu privire la încetarea sau suspendarea temporară a activităţii pe perioada pandemiei COVID 19, invocând o eventuală încetare a comunicării publice. Această apreciere a fost considerată contradictorie prin prisma faptului că în starea de urgenţă, respectiv în starea de necesitate, recurenta nu avea posibilitatea să comunice cu intimata, care îşi oprise şi ea activitatea.

Analizând această critică de recurs, Înalta Curte constată că respectivele reţineri au fost expuse în cadrul analizei primului motiv de apel, în care se imputa instanţei de fond reţinerea greşită a comunicării publice a fonogramelor de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual de către pârâtă, în ciuda faptului că pârâta ar fi depus la dosar declaraţie pe proprie răspundere a administratorului societăţii din 20 august 2020, prin care a învederat că din ianuarie 2016 şi până la momentul declaraţiei s-a ascultat doar muzică ambientală în locaţia respectivă.

Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut din probatoriul administrat că, în baza declaraţiei nr. 620/08.02.2016, a fost încheiată convenţia în vederea obţinerii autorizaţiei de licenţă neexclusivă nr. 621/08.02.2016.

Această autorizaţie are natura juridică a unui contract legal de adeziune, a cărui încheiere este impusă de punctul 2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, care prevede că "Utilizatorii care comunică public fonograme de comerţ/fonograme publicate în scop comercial sau reproduceri ale acestora, precum şi/sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual au obligaţia ca înaintea oricărei utilizări să obţină autorizaţia-licenţă neexclusivă din partea organismelor de gestiune colectivă abilitate, în schimbul remuneraţiilor prevăzute în tabelele din prezenta metodologie".

Respectiva autorizaţie de licenţă neexclusivă a generat drepturi şi obligaţii reciproce, pârâtă obţinând, astfel, dreptul de a comunica public opere muzicale şi obligaţia de a plăti remuneraţiile aferente.

Aşa cum a arătat instanţa de apel, este adevărat că încetarea calităţii de utilizator trebuia să aibă loc potrivit procedurii impuse de pct. 2.7 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016 modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016.

Raportat însă la perioada pentru care au fost solicitate pretenţiile, şi anume 01.07.2017-31.05.2019, criticile formulate prin recurs (ca, de altfel, şi prin apel) şi care privesc încetarea activităţii în perioada pandemiei de COVID-19, sunt străine cauzei, deoarece pandemia şi respectiv starea de urgenţă au debutat în luna martie 2020, după epuizarea perioadei de referinţă pentru cauza de faţă, mai sus arătată.

Astfel, reţinerile instanţei de apel privitoare la obligativitatea urmării procedurii impuse de pct. 2.7 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016 modificată prin Decizia ORDA nr. 120/2016 în vederea încetării calităţii de utilizator privesc, în mod evident, doar perioada dedusă judecăţii, iar utilizatorul nu a dovedit încetarea comunicării publice de opere muzicale pe această perioadă.

De aceea, nu se poate reţine caracterul contradictoriu al considerentelor, din perspectiva faptului că aspectele evocate prin recurs nu privesc perioada dedusă judecăţii prin cererea de chemare în judecată.

b. A doua critică de nelegalitate priveşte motivarea contradictorie sub aspectul aprecierii că neemiterea unei facturi fiscale nu este un motiv suficient pentru a justifica neplata, această obligaţie fiind impusă de codul de procedură fiscală, precum şi de relaţiile comerciale dintre entităţile juridice şi, pe de altă parte, aprecierea lacunară că legea nu impune parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei în această materie, instanţa nefiind învestită cu o critică în acest sens.

În mod corect a arătat instanţa de apel că, potrivit Metodologiei menţionate, cuantumul remuneraţiei este predeterminat în funcţie de anumite criterii, în speţă, pentru perioada 01.07.2016 - 01.04.2019, s-a aplicat pentru fiecare lună criteriul A1.1 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 10/2016, iar plata acesteia este una legală şi, conform pct. 3.2 din Metodologie şi pct. 6 din Convenţia nr. 621/08.02.2016, se efectuează trimestrial, termenul-limită de plată fiind de 5 zile de la data scadenţei, neplata la scadenţă atrăgând obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, conform pct. 3.4 din Metodologie şi pct. 6.3 din Convenţia încheiată între părţi.

Prin urmare, s-a concluzionat corect că neemiterea unei facturi fiscale ori a unei somaţii de plată nu poate fi invocată pentru a justifica neplata, deoarece cuantumul fix al sumei datorate conform Metodologiei (publicată în Monitorul Oficial) este prezumat a fi cunoscut utilizatorului pe de-o parte, şi, pe de altă parte, pentru că legea nu impune parcurgerea vreunei proceduri prealabile sesizării instanţei în această materie.

Înalta Curte reţine totodată că obligaţia utilizatorilor are izvor legal, fiind prevăzută în dispoziţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel că pârâta nu se poate apăra de această manieră.

Mai mult, având în vedere încheierea convenţiei reţinute de instanţele de fond, recurenta nu se poate prevala de necunoaşterea obligaţiilor sale, care erau consemnate în convenţie, în sensul obligativităţii achitării remuneraţiilor la scadenţă.

Întrucât în decizia recurată nu se identifică vicii de nelegalitate privind motivarea contradictorie din aceste perspective, motivele de recurs urmează a fi respinse, ca nefondate.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că motivele de recurs invocate, examinate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu sunt întemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1766A din 8 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Cât priveşte cererea formulată de intimata-reclamantă de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat, aceasta urmează a fi admisă, recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală, faţă de soluţia care urmează a se pronunţa asupra recursului declarat de aceasta.

În consecinţă, în temeiul art. 453 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-pârâtă A. la plata sumei de 900 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, reprezentând onorariul de avocat achitat de aceasta conform dovezii efectuării tranzacţiei bancare de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1766A din 8 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Obligă recurenta-pârâtă A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 900 RON către intimata-reclamantă Asociaţia Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2023.