Mandatory preventive seizure in corruption cases: balancing proportionality under Art. 2502 C. proc. pen. with the statutory obligation of Law 78/2000

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 20 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2022, în baza art. 2502 din C. proc. pen., a fost menţinută măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. x/2018) şi menţinută prin sentinţa penală nr. 137 din 31 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

1. Prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 10.796.662,8 euro, asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă construită de 225,59 mp, împreună cu suprafaţa de 25,6 mp cotă de teren aferent, activ cunoscut sub denumirea Cofetărie - Laborator Parc, înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, constând în apartament cu 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 78,48 mp, împreună cu suprafaţa de 13,25 mp, constând în suprafaţă balcon şi 21 mp cotă teren aferent locuinţei, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a Loc. Runcu - OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a Loc. Runcu - OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu.

2. Prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 250 din C. proc. pen., a fost admisă contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie.

A fost desfiinţată, în parte, ordonanţa contestată şi s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra:

- cotei părţi de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. -Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă construită de 225,59 mp, împreună cu suprafaţa de 25,6 mp cotă de teren aferent, activ cunoscut sub denumirea Cofetărie - Laborator Parc, înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotei părţi de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. -Jiu, str. x, jud. Gorj, constând în apartament cu 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 78,48 mp, împreună cu suprafaţa de 13,25 mp, constând în suprafaţă balcon şi 21 mp cotă teren aferent locuinţei, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în cauză, ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător, în vederea recuperării pagubei cauzată prin infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., a avut ca temei dispoziţiile art. 249 alin. (1) şi (4) teza I din C. proc. pen., corelate cu art. 112 din C. pen., referitoare la instituţia confiscării speciale.

Din conţinutul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 februarie 2018 de B. a rezultat că inculpatul a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x situat la etajul 2 al imobilului din Mun. Târgu-Jiu, str. x, jud. Gorj, către C..

De asemenea, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 26 februarie 2018 de B., inculpatul a înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului - spaţiu comercial situat în localitatea Târgu-Jiu, str. x (fostă str. x), jud. Gorj, cu denumirea D., către E., ambele bunuri făcând obiectul sechestrului luat prin ordonanţa procurorului.

Potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Or, din datele Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a rezultat că inculpatul nu mai deţinea în proprietate cotele părţi din cele două imobile situate în mun. Tg. -Jiu la data dispunerii măsurii (20 martie 2018).

De asemenea, la data înstrăinării acestor imobile, nu exista vreo interdicţie de vânzare instituită în mod legal, astfel că transferul de proprietate a avut loc cu respectarea prevederilor legale.

Având în vedere cele menţionate mai sus, Înalta Curte a reţinut că imobilul - spaţiu comercial situat în localitatea Târgu-Jiu, str. x (fostă str. x), jud. Gorj, cu denumirea D. şi apartamentul nr. x situat la etajul 2 al imobilului din Mun. Târgu Jiu, str. x, jud. Gorj, nu se mai aflau în proprietatea contestatorului la momentul instituirii măsurii asiguratorii.

3. Prin sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte (dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu.

4. Verificând subzistenţa temeiurilor care au determinat menţinerea măsurilor asigurătorii prin sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţată de secţia penală a instanţei supreme, cu privire la bunurile aparţinând inculpatului A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a reţinut următoarele:

Potrivit art. 2502 din C. proc. pen., "în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător".

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., "procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune".

Nu în ultimul rând, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din C. proc. pen., "măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora".

Din analiza modului de redactare a articolului 249 din C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al instanţei supreme a constatat, ca regulă generală, că luarea măsurilor asigurătorii în cursul procesului penal este facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O astfel de situaţie este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., conform căruia "măsurile asigurătorii luate în condiţiile alin. (1) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă".

O a doua categorie de situaţii derogatorii de la regula anterior menţionată se regăseşte în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dipunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În acest sens, s-a reţinut că, potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie".

S-a observat, aşadar, că, în general, luarea măsurilor asigurătorii este lăsată la aprecierea organului judiciar, dar există şi situaţii în care s-a prevăzut, cu titlu de excepţie, caracterul obligatoriu al dispunerii acestora, având în vedere natura faptelor comise ori consecinţele lor asupra unor categorii vulnerabile de subiecţi pasivi.

Raportând normele legale indicate la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi a constatat că acestea îşi găsesc aplicabilitate în prezentul dosar, inculpatul A. fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 78/2000 au caracter special şi derogă în raport cu regula generală consacrată de art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat că, în materia faptelor de corupţie sau asimilate acestora, organele judiciare nu pot aprecia asupra condiţiei referitoare la necesitatea dispunerii de măsuri asigurătorii prin raportare la scopul pentru care acestea au fost reglementate de legea penală, ci aceasta decurge, în mod automat, din lege, fiind justificată de natura infracţiunilor de corupţie.

În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 548/2019, Curtea Constituţională a stabilit că:

"reglementarea acestor excepţii a fost determinată, în mod special, de importanţa relaţiilor sociale ocrotite prin acestea, de caracteristicile elementelor constitutive ale laturii obiective a acestor infracţiuni şi de pericolul social crescut al faptelor incriminate".

În acest context, în care obligativitatea instituirii măsurii asigurătorii derivă din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii.

În aceste sens, prin Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că "instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

În plus, s-a reţinut că analiza existenţei justului echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţa de a proteja drepturile fundamentale ale persoanei se realizează şi din perspectiva criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei proprietăţii şi a dreptului la un proces echitabil, prin raportare la durata procedurii, complexitatea ridicată a cauzei, la conduita acuzaţilor şi a autorităţilor judiciare, dar şi a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării, precum şi a intervalului de timp în care acestea s-au aflat sub puterea sechestrului.

Aşadar, în ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit, instanţa trebuie să examineze dacă întinderea măsurii (atât cu privire la valoarea sechestrată, cât şi cu privire la durata acesteia) este proporţională cu scopul urmărit (înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracţiune).

Din această perspectivă, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a avut în vedere natura acuzaţiilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., infracţiune susceptibilă de producerea unei pagube materiale, precum şi faptul că, prin hotărârea apelată, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, soluţie care, deşi nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu complex şi a stat la baza menţinerii de către prima instanţă a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale asupra bunurilor aparţinând acuzatului, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.

Completul de 5 Judecători al instanţei supreme a apreciat că, în cauză, exigenţele referitoare la proporţionalitatea măsurilor asigurătorii sunt respectate, astfel încât nu se poate discuta despre o sarcină excesivă faţă de inculpat sau despre o încălcare a dispoziţiilor de nivel convenţional, constituţional şi legal care protejează dreptul de proprietate şi care să justifice soluţia de ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor aparţinând inculpatului A..

Astfel, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători, raportându-se la dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., a constatat că, şi la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea măsurii asigurătorii prin hotărârea instanţei de fond (în urmă cu aproximativ 1 an), aceasta fiind, în continuare, necesară pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.

A mai constatat că, raportat la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea apelată, la complexitatea cauzei, dar şi la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac, se poate aprecia, în mod întemeiat, că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurilor asigurătorii menţinute prin sentinţa penală apelată se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzatului de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordăchescu împotriva României, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Prin urmare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din 17 mai 2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte (dosar nr. x/2018) şi menţinută prin sentinţa penală nr. 137 din 31 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu.

Împotriva încheierii din data de 20 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2022, în termen legal, a formulat contestaţie apelantul intimat inculpat A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători la data de 17 martie 2023, sub nr. x/2023, primul termen fiind fixat, în mod aleatoriu, la data de 27 martie 2023, termen la care au avut loc dezbaterile.

Susţinerile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului ales al contestatorului şi cuvântul acestuia din urmă au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Prin contestaţia formulată, în esenţă, contestatorul a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea încheierii contestate, în ceea ce priveşte menţinerea măsurilor asigurătorii dispuse faţă de acesta şi, în rejudecare, ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din data de 17 mai 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, menţinute prin sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând contestaţia formulată, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 10.796.662,8 euro, asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă construită de 225,59 mp, împreună cu suprafaţa de 25,6 mp cotă de teren aferent, activ cunoscut sub denumirea Cofetărie - Laborator Parc, înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. Jiu, str. x, jud. Gorj, constând în apartament cu 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 78,48 mp, împreună cu suprafaţa de 13,25 mp, constând în suprafaţă balcon şi 21 mp cotă teren aferent locuinţei, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a Loc. Runcu - OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a Loc. Runcu - OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu.

Prin încheierea nr. 309 din data de 17 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară de la secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen., a admis contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva ordonanţei nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, a desfiinţat, în parte, ordonanţa contestată şi a dispus înlăturarea dispoziţiilor privind luarea măsurii asiguratorii a sechestrului instituit asupra:

- cotei părţi de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. -Jiu, str. x, jud. Gorj, în suprafaţă construită de 225,59 mp, împreună cu suprafaţa de 25,6 mp cotă de teren aferent, activ cunoscut sub denumirea Cofetărie - Laborator Parc, înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu;

- cotei părţi de 1/2 din imobilul situat în Mun. Tg. -Jiu, str. x, jud. Gorj, constând în apartament cu 4 camere şi dependinţe, în suprafaţă utilă de 78,48 mp, împreună cu suprafaţa de 13,25 mp, constând în suprafaţă balcon şi 21 mp cotă teren aferent locuinţei, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a OCPI Gorj - BCPI Tg. -Jiu.

Prin sentinţa penală nr. 137 din data de 31 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2018, a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. 458/P/2017 din data de 20 martie 2018, astfel cum a fost modificată prin încheierea nr. 309 din data de 17 mai 2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar nr. x/2018), până la concurenţa sumei de 267.577 Euro (echivalent 1.248.487,52 RON), asupra următoarelor bunuri, proprietatea inculpatului A.:

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 1.900 mp din acte şi de 1.732 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu;

- cotă parte de 1/2 din imobilul situat în loc. Răchiţi, jud. Gorj, constând în teren intravilan în suprafaţă de 5.100 mp din acte şi de 5.307 mp - măsurată, imobil înscris în Cartea Funciară nr. x a loc. Runcu - O.C.P.I. Gorj - B.C.P.I. Tg. -Jiu.

Cu titlu prealabil, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, instituirea sechestrului nu reprezintă o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală, în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece, atât stabilirea unor drepturi de creanţe ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri, sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei).

Mai mult, prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă".

În continuare, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, procurorul, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanţa de judecată verifică periodic, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menţinerea, restrângerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse, prevederile art. 250 şi 2501 aplicându-se în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Nu în ultimul rând, se reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (4) din C. proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, în vreme ce alin. (5) al aceluiaşi articol statuează că măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Se constată că normele legale anterior menţionate reglementează scopul instituirii de măsuri asigurătorii într-o anumită cauză penală, respectiv evitarea ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Prin dispoziţiile procesual penale legiuitorul a impus obligativitatea verificării periodice a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea măsurilor asiguratorii, putându-se dispune, în raport cu particularităţile fiecărei cauze, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii dispuse. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la dispoziţiile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 19/2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 7 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 9 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului (decurgând din lege ori fiind lăsată la aprecierea organului judiciar), având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile ce aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acest context, indiferent dacă instituirea măsurii asigurătorii derivă sau nu din lege, verificările efectuate de instanţa de judecată în considerarea art. 2502 din C. proc. pen. se limitează la examinarea asigurării unei juste proporţionalităţi între restrângerea dreptului de proprietate şi scopul urmărit prin impunerea măsurii asigurătorii, respectiv înlăturarea riscului de ascundere, distrugere, înstrăinare sau sustragere de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

Astfel, în speţă, se constată proporţionalitatea valorii sechestrate cu scopul urmărit prin intituirea măsurii asigurătorii, în raport cu natura acuzaţiilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., respectiv infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. şi art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., infracţiune susceptibilă de producerea unei pagube materiale, precum şi în raport cu faptul că, prin hotărârea apelată, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea respectivei infracţiuni, soluţie care, deşi nu este definitivă, este necesar a fi avută în vedere în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în contextul în care, la pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a avut în vedere un vast material probatoriu.

În ceea ce priveşte primul motiv de critică invocat în susţinerea prezentei căi de atac, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători îl apreciază ca fiind neîntemeiat, reţinând în acest sens că, deşi iniţial scopul pentru care măsura asiguratorie a fost instituită în cauză a vizat asigurarea recuperării unui eventual prejudiciu, ulterior măsura a fost menţinută, prin sentinţa instanţei de fond, apelată de contestator, în vederea evitării ascunderii, distrugerii, înstrăinării sau sustragerii de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale, din această perspectivă realizându-se de către instanţa de apel, în procedura prevăzută de dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea, respectiv menţinerea măsurii asigurătorii.

Pe de altă parte, cu referire la criticile formulate de contestator, circumscrise celui de al doilea motiv de contestaţie, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, în condiţiile în care acestea se subsumează unui motiv de apel, iar cauza a rămas în pronunţare în calea de atac a apelului, nu pot constitui obiect de analiză în actualul cadru procesual.

Drept urmare, în contextul factual al cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că se impune menţinerea în continuare a măsurii asiguratorii, astfel cum s-a dispus prin încheierea contestată, în interesul bunei înfăptuiri a justiţiei, criticile invocate în calea de atac nefiind de natură să justifice o altfel de soluţie.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte - Completul de 5 judecători va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de apelantul intimat inculpat A. împotriva încheierii din data de 20 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de apelantul intimat inculpat A. împotriva încheierii din data de 20 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 martie 2023.