Global assessment of TV press campaign under ECHR Arts. 8 and 10 in tortious liability for denigration

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., să se constate caracterul ilicit al campaniei de presă derulate împotriva lui în perioada 1 iulie - 10 septembrie 2020 în cadrul emisiunilor difuzate pe postul de televiziune C., prin care i-au fost afectate viaţa privată, imaginea, onoarea, reputaţia şi prestigiul său, de natură a angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtei; obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000 RON, pentru prejudiciile aduse vieţii private, imaginii, onoarei, reputaţiei şi prestigiului reclamantului; obligarea pârâtei să difuzeze dispozitivul hotărârii, timp de o lună de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, pe postul de televiziune C., atât sub formă de ştire, cât şi sub formă de croll cursiv difuzat la intervale de o oră, în partea superioară a ecranului, fără niciun comentariu din partea pârâtei sau a oricărei alte persoane fizice şi/sau juridice şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1833 din 02 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 5000 euro daune morale şi la plata sumei de 100 RON taxă de timbru.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 1976 A/2022 din 20 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul principal formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1833/02.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă; a admis apelul formulat de pârâta B. S.R.L.; a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 1833/02.12.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1976 A/2022 din 20 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a ignorat complet unele apărări ale acestuia, ceea ce echivalează cu lipsirea recurentului de un veritabil acces la justiţie.

Astfel, a învederat că prin actele procesuale depuse în faţa instanţei de apel s-a solicitat analizarea aspectelor ţinând de exercitarea abuzivă, contrar scopului pentru care a fost edictat, a dreptului conferit de art. 10 din CEDO respectiv dreptul la liberă exprimare şi nu doar încălcarea acestuia.

Totodată, a arătat că informaţiile prezentate publicului prin emisiunile televizate nu au contribuit la informarea publicului, fiind incomplete, incorecte şi lipsite de imparţialitate.

De asemenea, a argumentat că instanţa de apel nu a examinat în mod corespunzător acţiunea ilegală invocată prin cererea iniţială, care consta în campania de presă, interpretată ca o serie de comunicări publice referitoare la aceeaşi temă sau la un ansamblu de subiecte conexe. În loc să analizeze întreaga campanie de presă şi efectele cumulative ale acesteia, instanţa de apel s-a concentrat pe fiecare emisiune în parte (dintre cele meţionate în cuprinsul deciziei atacate), neglijând astfel esenţa argumentelor reclamantului.

Totodată, recurentul a susţinut că niciunul dintre aspectele dezvoltate de acesta la paginile 39 si 40 ale cererii de chemare în judecată nu au constituit suport pentru analiza instanţei de apel, care prin motivarea oferită a înţeles să aplice, în mod constant şi repetitiv, două argumente majore care în viziunea sa ar înlătura răspunderea intimatei: doza de exagerare care este permisă jurnalistului şi necesitatea corelării titlurilor cu conţinutul emisiunilor.

Drept urmare, a apreciat că motivarea instanţei de apel este extrem de succintă, fără nicio referire la aspectele menţionate, fapt care face ca hotărârea pronunţată să fie criticabilă din perspectiva legalităţii, în măsura în care nu oferă transparenţă asupra silogismului juridic care să explice şi să justifice dispozitivul şi nu arată, la situaţia şi aspectele concrete supuse judecăţii, care a fost parcursul logic al concluziei exprimate.

În opinia recurentului, instanţa de apel nu a făcut altceva decât să constate neîndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale prin realizarea unui examen al respectării dreptului la libertatea de exprimare şi a limitelor în care acesta a fost exercitat de către intimată prin raportate la dispoziţiile art. 10 CEDO, fără însă a analiza şi celelalte aspecte invocate de recurent care ar fi avut o înrâurire hotărâtoare asupra condiţiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

A arătat recurentul că omisiunea instanţei de apel de a cerceta şi verifica susţinerile acestuia, echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei şi, în esenţă, cu nesoluţionarea acesteia printr-un procedeu real şi efectiv, acela de confruntare a afirmaţiilor părţilor cu actele cauzei, de stabilire a unei situaţii de fapt şi de drept ca rezultat al unei aprecieri conexe naturii şi complexităţii cauzei şi circumstanţelor acesteia.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentul a învederat că hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii. Astfel, deşi instanţa de apel a reţinut că titlul unui articol nu se analizează în mod izolat, ci întotdeauna în strânsă legătură cu conţinutul articolului, totuşi nu a făcut această analiză, susţinând că nu instanţa este cea competentă să facă o astfel de analiză, ci publicul telespectator.

A mai învederat recurentul că analiza făcută de instanţa de apel prin raportare la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului privind analiza caracterului licit al titlurilor în raport de conţinutul articolelor este străină de natura cauzei, deoarece practica se referă la presa scrisă, şi nu la domeniul audiovizual, unde lucrurile trebuie să se desfăşoară altfel din perspectiva specificului activităţii şi al transmiterii informaţiilor, fiind necesară o adaptare a acestor concluzii la specificul faptei analizate.

Or, instanţa de apel nu a realizat o astfel de analiză şi nici o adaptare a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului la situaţia concretă dedusă judecăţii. Astfel, în timp ce în presa scrisă, întotdeauna cititorul are la dispoziţie, odată cu titlul, şi conţinutul articolului, ceea ce poate conduce la formarea unei opinii de către publicul cititor în timp real, în cazul emisiunilor difuzate pe posturile de televiziune publicul telespectator nu primeşte întreaga informaţie odată cu titlul emisiunii sau anunţurile bombastice care promovează emisiuni viitoare şi prin urmare impactul informaţiei asupra publicului telespectator este diferit.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a invocat o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 72, art. 73, art. 1349 şi art. 1357 din C. civ., art. 30 alin. (6) din Constituţia României şi, totodată, o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a jurisprudenţei curţii de contencios european privind aplicarea art. 10.

De asemenea, a reclamat o încălcare a dispoziţiilor legale prevăzute de Legea nr. 504/2002, prin refuzul de a analiza cauza în raport de Decizia CNA 220/2011.

Astfel, a arătat că, în cauza dedusă judecăţii, fără a nega dreptul intimatei de a comunica publicului informaţii corecte şi complete cu privire la activitatea recurentului ca persoană publică, cu privire la activitatea sa, care este fără îndoială un subiect de interes general, trebuia analizat, în mod necesar, dacă afirmaţiile au contribuit la informarea publicului sau, prin intermediul lor, s-a urmărit satisfacerea unor interese particulare ale intimatei şi afectarea imaginii recurentului.

Contrar celor susţinute de instanţa de apel, campania de presă desfăşurată de intimată împotriva recurentului încalcă dreptul la imagine al acestuia, fiind realizată cu depăşirea limitelor libertăţii de exprimare şi chiar cu exercitarea sa abuzivă, contrar scopului pentru care acest drept a fost recunoscut intimatei şi a fost edictat de către legiuitor.

Cu privire la acest aspect, recurentul a arătat că obiectivul campaniei a fost creşterea audienţei postului C. pe baza compromiterii imaginii sale, prin utilizarea numelui acestuia în cadrul unor comunicări legate de pandemia de Covid-19, realizate într-o manieră care nu era necesară pentru informarea publicului, urmărindu-se, în acelaşi timp, să se creeze o reacţie negativă din partea acestuia.

Campanie de presă s-a derulat prin difuzarea de "burtiere" menţinute zilnic de la prima oră şi până seara, care anunţau dezvăluiri incendiare, "bombă", despre recurent, având ca unic scop menţinerea interesului publicului pentru vizionarea emisiunilor difuzate de postul C.; prin difuzarea de mesaje sub formă de croll care nu erau justificate din perspectiva informaţiilor transmise în cadrul dezbaterilor din cadrul emisiunilor sau buletinelor informative; prin prezentare de informaţii incomplete, deşi jurnalistul trebuia şi putea să cunoască şi să aducă la cunoştinţa publicului toate informaţiile necesare pentru ca informarea opiniei publice să se realizeze complet şi corect; prin menţionarea, în mod obsesiv, exclusiv a numelui recurentului în legătură cu măsurile şi acţiunile legate de prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19, deşi acesta nu era "forul decizional" în această privinţă; prin menţionarea numelui recurentului alături de DNA în mod artificial, fără a fi prezentate probe.

Totodată, recurentul a învederat că toate aspectele detaliate în cuprinsul cererii de chemare în judecată legate de activitatea sa au fost realizate într-un moment care marca o situaţie tensionată în societatea românească, şi nu numai, în care interesul publicului larg era eminamente orientat asupra informaţiilor legate de pandemie şi, în general asupra măsurilor care urmau a fi luate si/sau care trebuiau luate pentru evitarea îmbolnăvirilor.

A considerat că, urmare a publicării afirmaţiilor la adresa acestuia în cadrul emisiunilor şi dezbaterilor difuzate de intimată, prin care, pe de o parte, s-au încălcat prevederi legale imperative şi reguli deontologice, iar, pe de altă parte, s-au difuzat în spaţiul public informaţii neadevărate şi nesusţinute de probe, apărute în cadrul emisiunilor difuzate de postul de televiziune C., contrar celor reţinute în mod nelegal de instanţa de apel, în cauza pendinte a fost săvârşită o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii de către intimată, fiind îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, pentru săvârşirea unei fapte ilicite prin care a fost încălcat dreptul recurentului la imagine, prestigiu şi onoare.

În ultima parte a memoriului de recurs, recurentul a arătat, într-un mod detaliat, aprecierea sa faţă de întrunirea cumulativă a condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a intimatei, atât pentru fapta proprie cât şi în calitate de comitent, respectiv existenţa faptei ilicite reprezentate de campania de presă desfăşurată, existenţa prejudiciului, a legăturii de cauzalitate, precum şi a vinovăţiei intimatei.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. S.R.L a depus în întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, motivele de recurs dezvoltate de recurent fiind, în opinia acesteia, nefondate.

În ceea ce priveşte criticile aduse deciziei, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că decizia recurată cuprinde motivele pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei de apel, precum şi pe cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor, instanţa nefiind ţinută să răspundă fiecărui argument invocat de părţi, putând să sistematizeze susţinerile părţilor şi chiar să procedeze într-o altă ordine, decât cea prezentată de părţi, la examinarea acestora, atât timp cât motivarea unei soluţii clare şi convingătoare impune acest lucru.

Cu referire la criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut, în esenţă, că nu se poate reţine existenţa unei fapte ilicite, în condiţiile în care aspectele expuse în emisiunile invocate de recurent nu au încălcat limitele în care se circumscrie exerciţiului rezonabil al libertăţii de exprimare, astfel cum sunt prevăzute în textul normei convenţionale.

Astfel, în opinia acesteia, instanţa de apel a avut în vedere toate circumstanţele concrete ale cauzei, în modalitatea în care au fost dovedite, şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, cu respectarea prevederilor art. 1357 din C. civ. care reglementează condiţiile răspunderii civile delictuale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat în limitele şi potrivit considerentelor ce urmează să fie expuse.

Prin cererea cu care a învestit instanţa de judecată, o acţiune în răspundere civilă delictuală în materia delictelor de presă, recurentul-reclamant a supus analizei conflictul dintre două drepturi fundamentale ale omului - dreptul recurentului-reclamant la viaţă privată (art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi, respectiv, dreptul părţii adverse la liberă exprimare (art. 10 din Convenţie), fiecare dintre aceste drepturi putând fi supus unei restrângeri sau ingerinţe din partea statului, în condiţiile art. 75 C. civ. raportat la art. 8 alin. (2) şi art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe instituţia răspunderii civile delictuale, împrejurare faţă de care era necesară verificarea întrunirii în cauză a condiţiilor pentru antrenarea acesteia: fapta ilicită, prejudiciul, vinovăţia autorului şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Fapta ilicită imputată pârâtei, pentru care se solicită angajarea răspunderii proprii, dar şi în calitate de comitent, este reprezentată de campania de presă realizată prin difuzarea croll-urilor (aşa-numitele "burtiere"), dar şi prin afirmaţiile speculative, neadevărate, denigratoare şi prin care se încalcă dreptul la viaţa privată şi la demnitate în ceea ce îl priveşte pe reclamant, făcute în cadrul emisiunilor difuzate de postul C. în perioada 01 iulie 2020-08 iunie 2021.

Emisiunile despre care se face vorbire au fost realizate în perioada în care a fost instituită starea de alertă la nivel naţional, prin Hotărârea nr. 24/14.05.2020 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 395/15.05.2020, stare de alertă prelungită succesiv până la data de 08 martie 2022.

Subiectele vizate de emisiunile şi buletinele informative difuzate de către postul C. în perioada 01 iulie 2020-08 iunie 2021 au privit măsurile guvernamentale luate în contextul pandemiei Covid-19, fiind discutate, în emisiunile şi buletinele informative difuzate, măsurile adoptate pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, unele dintre acestea având ca efect restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale; incendiul care a avut loc la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Pr. Dr. Matei Balş"; vaccinarea populaţiei împotriva Covid-19; gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă în vederea achiziţionării produselor pentru acoperirea stocurilor de urgenţă medicală, precum şi anchetele penale cu privire la achiziţiile efectuate în perioada stării de urgenţă.

În acest context factual, s-a impus instanţelor de fond necesitatea analizării celor două drepturi fundamentale aflate în conflict, prin punerea în balanţă a dreptului reclamantului la protecţia reputaţiei sale - ca element constitutiv al dreptului la viaţă privată şi al celorlalte valori nepatrimoniale pretins a fi fost încălcate - şi a dreptului pârâtei la libertatea de exprimare.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantului A. şi a obligat pârâta la plata către acesta a sumei de 5000 euro daune morale, reţinând, în esenţă, că au fost afişate repetitiv un număr mare de titluri, pe o perioadă îndelungată de timp - iulie 2020- septembrie 2020 - care îl culpabilizează la modul exclusiv pe reclamant în privinţa unor eventuale decizii asupra instituirii stării de urgenţă şi, deşi aceste titluri pot fi privite de un anumit segment al publicului ca având o doză de exagerare, nu se prezintă nicio bază factuală ori act justificativ pentru titlurile prezentate. Astfel, prima instanţă a reţinut că doza de exagerare admisă în acord cu art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost cu mult depăşită prin unele dintre aceste titluri.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis apelul declarat de pârâtă şi, analizând parte din emisiunile difuzate, a concluzionat că nu poate fi reţinută o campanie de denigrare de natură să afecteze viaţa privată a reclamantului, iar reţinerea unei fapte ilicite în sarcina jurnaliştilor şi a moderatorilor ar genera o încălcare a art. 10 din Convenţie, cu efecte descurajante asupra rolului presei de a informa publicul, cu respectarea îndatoririlor şi responsabilităţilor specifice.

Recursul reclamantului a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., iar criticile concrete de nelegalitate, subsumabile motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., ce se impută deciziei curţii de apel, pot fi sintetizate astfel:

- instanţa nu a cercetat fondul cauzei, decizia pronunţată fiind nemotivată în raport de motivele de apel şi de susţinerile reclamantului;

- încălcarea principiului disponibilităţii, fapta ilicită imputată pârâtei fiind una unică, şi anume campania de presă, ansamblul elementelor materiale ce au format această campanie de presă şi efectele cumulate ale acestora;

- motivarea instanţei în ceea ce priveşte campania de presă, în ansamblul ei, este una extrem de succintă şi fără nicio referire la susţinerile relamantului;

- hotărârea cuprinde considerente contradictorii în ceea ce priveşte analiza titlurilor emisiunilor difuzate;

- analiza făcută de curtea de apel prin raportare la practica CEDO este străină de natura cauzei, întrucât jurisprudenţa la care s-a raportat se referă la presa scrisă, şi nu la domeniul audiovizualului, fiind necesară o adaptare a concluziilor la specificul faptei analizate;

- aplicarea greşită a normelor naţionale şi convenţionale, enunţate punctual, care garantează recurentului dreptul la viaţă privată, la respectarea demnităţii, onoarei şi reputaţiei, la propria imagine;

- neaplicarea condiţiei legale referitoare la îndatoririle şi responsabilităţile ce incumbă jurnaliştilor şi nici a criteriilor jurisprudenţiale pentru punerea în balanţă a intereselor concurente ale părţilor litigante, cu consecinţa nereparării prejudiciului cauzat prin lezarea în mod iremediabil a demnităţii, onoarei şi reputaţiei recurentului.

Examinând aspectele criticate, în succesiunea logică a chestiunilor de legalitate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru argumentele ce succed:

Primă critică de nelegalitate, deşi subsumată de către recurent dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se încadrează în ipotezele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din acelaşi cod şi vizează neanalizarea de către instanţa de apel a faptei ilicite în termenii în care i-a fost imputată pârâtei, obiectivată în campania de presă cu caracter denigrator derulată împotriva recurentului-reclamant în perioada 01.07.2020-08.06.2021 şi, implicit, nemotivarea hotărârii sub acest aspect.

Este de observat că, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel formulate de reclamant, acesta a solicitat instanţei să constate existenţa unei campanii cu caracter denigrator derulate împotriva sa de către postul de televiziune deţinut de pârâtă, nu doar din perspectiva conţinutului emisiunilor şi al dezbaterilor, ci mai ales din modul şi frecvenţa cu care a fost invocat numele recurentului, modalitatea de analiză a activităţii acestuia, de afişare constantă a unor titluri presupus defăimătoare, fără legătură cu emisiunile ce se difuzau.

"Campania de presă" astfel imputată este definită drept mobilizarea opiniei publice prin articole publicate în presă, în favoarea sau împotriva unei situaţii, unei cauze, unei persoane etc. Adaptând această definiţie la domeniul audiovizualului, rezultă că o campanie de presă reprezintă o mobilizare a opiniei publice prin emisiunile şi mesajele transmise în cadrul emisiunilor realizate şi difuzate de un radiodifuzor, în favoarea sau împotriva unei situaţii, unei cauze, unei persoane etc.

Indiferent de mediu (presă scrisă, tv, online, radio), campania de presă presupune publicarea unei serii de materiale de informare şi de opinie care să susţină cauza. Este vorba despre un subiect care face obiectul unor emisiuni/articole/dezbateri timp de mai multe zile/săptămâni/luni/ani.

Se constată că atât prin cererea introductivă, cât şi prin susţinerile formulate în calea de atac a apelului, reclamantul a afirmat că pârâta a desfăşurat o campanie de denigrare împotriva sa, prin difuzarea de croll-uri (aşa-numitele "burtiere") menţinute zilnic de la prima oră şi până seara, care anunţau dezvăluiri incendiare "bombă" despre reclamant, având ca unic scop menţinerea interesului publicului pentru vizionarea emisiunilor difuzate de postul C.; prin difuzarea de mesaje sub formă de croll care nu erau justificate din perspectiva informaţiilor transmise în cadrul dezbaterilor din emisiunile sau buletine informative, fără corespondenţă între mesajul ce se transmitea publicului prin intermediul croll-urilor şi subiectul dezbaterilor din emisiunile difuzate; prin prezentarea de informaţii incomplete; prin menţionarea, în mod obsesiv, exclusiv a numelui reclamantului în legătură cu măsuri şi acţiuni legate de prevenirea şi combaterea pandemiei de coronoavirus, deşi acesta nu era "forul decizional" în această privinţă, iar în adoptarea acestor măsuri au fost implicate şi alte persoane, respectiv Ministrul Afacerilor Interne, Ministrul Sănătăţii şi Premierul; prin menţionarea numelui reclamantului alături de DNA în mod artificial, în cadrul unor informări incorecte şi incomplete.

Totodată, a susţinut că menţinerea croll-urilor într-un mod constant, obsedant, încă de la începutul fiecărei zile a campaniei de presă, a avut efectul inoculării în conştiinţa publicului a faptului că reclamantul este un personaj negativ, tenebros, profitor de pe urma pandemiei, când, în realitate, de cele mai multe ori, dezvăluirile promise nu erau decât o repetare a aceloraşi afirmaţii, fără să aducă nimic nou de natură a contribui la informarea cu bună-credinţă a telespectatorilor, ci doar să inducă o imagine extrem de negativă publicului prin afişarea de titluri care nu aveau legătură cu informaţiile transmise.

În analiza apelului declarat de pârâta B. S.R.L., instanţa de apel a făcut o examinare amănunţită asupra unora dintre emisiunile difuzate pe postul de televiziune, analizând atât titlurile folosite, cât şi conţinutul emisiunilor, fiecare în parte, însă a omis să analizeze aceste elemente în ansamblul lor. Totodată, instanţa de apel nu s-a raportat şi la afirmaţiile formulate prin cererea de chemare în judecată şi nici la argumentele prezentate prin întâmpinare.

Or, se impune a se preciza că, în speţă, fapta ilicită imputată este campania de presă, care e distinctă de fiecare dintre elementele sale (fiecare act de comunicare publică), iar caracterul ilicit al acesteia, deşi a fost invocat într-adevăr cu referire la caracterul ilicit al actelor materiale care o compun, evaluarea jurisdicţională trebuie să fie una globală şi, în acelaşi timp, cu referire la consecinţele concrete ce se pot repercuta pe planul drepturilor personalităţii pretins a fi afectate.

Astfel, este de menţionat că o campanie de presă denigratoare reprezintă un efort deliberat de a prezenta într-o lumină negativă o persoană, organizaţie sau subiect, în scopul de a deteriora imaginea sau reputaţia acestora în ochii publicului. Aceste campanii se bazează adesea pe informaţii manipulatoare, exagerate sau chiar false şi au ca obiectiv discreditarea subiectului.

Întrucât aceste practici pot avea consecinţe grave şi pot afecta persoanele sau entităţile vizate, putând, de asemenea, contribui la deteriorarea mediului informaţional, analiza unei campanii de presă denigratoare implică evaluarea atentă a modului în care informaţiile sunt prezentate şi difuzate, fiind necesară o analiză a elementelor care constituie campania, în mod particular.

Pentru o asemenea analiză, instanţa învestită trebuie să ia în considerare, pe lângă sursa informaţiilor, precizia şi veridicitatea acestora (analizând gradul de exagerare şi, dacă este cazul, falsul din informaţie, menit să discrediteze subiectul), contextul informaţiilor prezentate, precum şi impactul actelor de presă asupra opiniei publice.

Analiza detaliată a elementelor constitutive ale campaniei de presă oferă astfel o perspectivă clară asupra naturii acesteia.

Însă, pe lângă examinarea detaliată a fiecărui act de presă în parte, instanţa trebuie ca, printr-o analiză globală a acestor elemente, în ansamblul lor, ca un tot unitar, să evalueze impactul asupra publicului, intenţiile jurnaliştilor şi consecinţele acestor acte, ca fiind o singură faptă ilicită.

Chiar dacă nu au fost analizate cauze specifice care să vizeze, în mod direct, campania de presă ca entitate, instanţa de contencios european a stabilit criterii relevante pentru punerea în balanţă a celor două drepturi - libertatea de exprimare şi dreptul la viaţa privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie -, prin hotărâri în care au fost analizate acte de presă individuale, care pot fi adaptate la situaţia concretă dedusă judecăţii.

Astfel, într-o jurisprudenţă constantă, Curtea Europeană a stabilit că trebuie avut în vedere conţinutul mesajelor, tonul şi limbajul; corelarea titlului cu conţinutul informaţiilor; informaţiile false sau distorsionate; intenţiile şi motivarea; durata şi consistenţa, amploarea precum şi modalitatea în care toate acestea la un loc afectează reputaţia şi imaginea subiectului.

Aceste criterii au fost sintetizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cu titlu de exemplu, cauza Von Hannover împotriva Germaniei, cauza Axel Springer AG împotriva Germaniei, cauza Guttierez Suarez contra Spaniei) jaloanele degajate impunându-se a fi transpuse şi adaptate în lumina circumstanţelor particulare ale fiecărei cauze în parte.

Raportând aceste considerente cu valoare generală la cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a făcut o analiză globală a elementelor componente ale campaniei de presă şi nu a analizat campania de presă în ansamblul ei, prin raportare la criteriile reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ci s-a rezumat la examinarea aspectelor particulare ale conţinutului media în raport cu diferitele emisiuni.

Totodată, nu s-a raportat, nu a examinat şi nu a înlăturat, printr-o analiză pertinentă din punct de vedere juridic, susţinerile şi apărările reclamantului care s-a prevalat de o altă realitate factuală, indicând elemente concrete care, în opinia acestuia, îi susţineau poziţia procesuală.

Pe de altă parte, cu o motivare succintă, care nu oferă transparenţă asupra silogismului juridic care să explice şi să justifice concluzia exprimată, instanţa de apel a conchis că această campanile de presă derulată împotriva recurentului-reclamant nu este o campanie de denigrare, de natură să afecteze viaţa privată a acestuia.

Astfel, se reţine că, în ceea ce priveşte campania de presă, atât analiza cât şi motivarea instanţei de apel sunt sintetizate într-o singură frază, respectiv "Având în vedere funcţia publică deţinută de către apelantul-reclamant, interesul public cu privire la subiectele dezbătute, contextul în care au fost difuzate emisiunile de ştiri şi dezbateri, subiectele abordate, chiar dacă titlurile au avut o doză mare de exagerare, prin raportare la conţinutul concret al emisiunilor difuzate, Curtea constată că nu suntem în prezenţa unei campanii de denigrare de natură să afecteze viaţa privată a apelantului-reclamant."

Or, este de principiu că, dacă o instanţă pronunţă o soluţie pe fond asupra unei cereri, care reprezintă din punct de vedere logic o concluzie, aceasta presupune şi existenţa raţionamentului care a fundamentat-o. Neexpunerea acestuia este incompatibilă cu formularea de către judecător, la momentul luării hotărârii, a unor judecăţi succesive privind constatarea faptelor, aprecierea lor în vederea calificării şi aplicării normei juridice incidente în situaţia dată, ca elemente ale silogismului judiciar. Din acest motiv, o astfel de omisiune - de analiză şi de motivare - echivalează juridic cu necercetarea fondului cauzei şi nestabilirea situaţiei de fapt, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitatea de a exercita controlul său jurisdicţional, exclusiv unul de legalitate, reglementat de art. 483 alin. (3) coroborat cu art. 488 alin. (1) C. proc. civ., control care trebuie să se grefeze pe o situaţie de fapt stabilită complet de către instanţele devolutive ale fondului.

Aşadar, constatând că instanţa de apel nu a analizat şi nu a motivat o chestiune esenţială în cauză, anume fapta ilicită imputată pârâtei - campania de presă în ansamblul ei - precum şi repercusiunile (în cazul existenţei lor) generate de emisiunile şi ştirile difuzate, în ansamblu, se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe acest aspect.

Înalta Curte reţine că este fondată şi critica dezvoltată cu privire la analiza circumscrisă elementelor constitutive ale campaniei de presă, în sensul că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi nu expune argumentele pe care s-a sprijinit soluţia pronunţată, critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel cum se va dezvolta în continuare.

Cu privire la analiza asupra elementelor constitutive ale campaniei de presă (în realitate, emisiunile examinate punctual), se constată că instanţa de apel a realizat, de o manieră contradictorie, evaluarea obiectivă a criticilor ce i-au fost deduse judecăţii întrucât, pe de o parte, a stabilit corect coordonatele în care trebuie realizată verificarea jurisdicţională, evidenţiind importanţa analizării titlului întotdeauna în strânsă legătură cu conţinutul emisiunii, însă, pe de altă parte, atunci când a trecut la verificarea punctuală a îndeplinirii acestor repere, raportat la datele concrete, în vederea stabilirii existenţei sau nu a faptei ilicite reclamate, fie le-a nesocotit, fie le-a ignorat din analiză, pentru a trage, în final, concluzia că nu există faptă ilicită.

Astfel, instanţa de apel, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Guttierez Suarez contra Spaniei) a afirmat, în repetate rânduri în cadrul considerentelor, importanţa analizării titlurilor folosite de presă în strânsă legătură cu conţinutul emisiunilor.

În cauza evocată, instanţa de contencios european al drepturilor omului a avut de analizat ingerinţa statului în dreptul la liberă exprimare, într-o speţă în care reclamantul a fost condamnat în procesul civil pentru că ar fi publicat, în cotidianul al cărui director era, observaţii calificate drept jignitoare la adresa unui şef de stat - regele Marocului - deoarece afirmaţiile din titlu îl implicau pe acesta din urmă în traficul internaţional de droguri, fiind considerat de instanţele interne că atacul la onoare s-a produs prin titluri, şi nu prin informaţia în sine.

Realizând această analiză, Curtea Europeană a statuat că titlul informaţiei şi conţinutul acesteia trebuie citite în ansamblu, ţinând cont atât de veridicitatea faptelor, cât şi de efectul de atragere a atenţiei cititorilor, reţinând că în speţa dedusă judecăţii titlurile informaţiilor pretindeau cu siguranţă că atrag atenţia cititorilor, fiind posibilă recurgerea la o anumită doză de exagerare, chiar provocare, concluzionând că în titluri au fost evidenţiate fapte adevărate (paragraful 36).

În acest context, în litigiul pendinte, instanţa de apel a subliniat în mod corect aspectul că, pentru a determina dacă pârâta a săvârşit o faptă ilicită este necesar a se analiza împreună conţinutul emisiunilor şi titlurile afişate, întrucât, conform jurisprudenţei CEDO, titlul unui articol nu se analizează în mod izolat, ci întotdeauna în strânsă legătură cu conţinutul articolului.

Efectuând această analiză a titlului, în raport de conţinutul emisiunilor difuzate, instanţa de apel a reţinut că în unele cazuri titlurile nu au legătură cu informaţia dată publicităţii sau că au depăşit doza de exagerare permisă de art. 10 din Convenţie, unele dintre acestea fiind chiar false, însă nu a urmat raţionamentul până la final, astfel cum este trasat prin jaloanele degajate din jurisprudenţa indicată în decizia recurată, şi nu a analizat consecinţa necorelării titlului cu conţinutul informaţiei transmise publicului.

Astfel, instanţa de apel nu a realizat corelarea titlului cu conţinutul emisiunilor, argumentând că nu instanţa de judecată este cea competentă să facă analiza asupra modului în care trebuie conceput titlul de către presă.

Sub acest aspect, a reţinut că afişarea de titluri bombastice şi difuzarea de burtiere care anunţă dezvăluiri incendiare, neurmate de vreo ştire legată de activitatea reclamantului, precum şi difuzarea de mesaje pe burtieră care nu sunt justificate din perspectiva informaţiilor transmise în cadrul dezbaterilor reprezintă o practică specifică a postului de televiziune pentru a atrage audienţa, care nu poate fi sancţionată din punct de vedere juridic, ci doar de publicul telespectator.

Aşadar, instanţa de apel a constatat că, deşi la o primă vedere, anumite titluri ar putea transmite impresia unei acţiuni cvasi-ilicite a reclamantului şi, deşi titlurile au avut o doză mare de exagerare faţă de conţinutul informaţiei transmise publicului, unele dintre acestea fiind chiar false prin raportare la conţinutul concret al emisiunilor difuzate, totuşi nu ar putea fi reţinută existenţa unei campanii de denigrare de natură să afecteze viaţa privată a reclamantului.

Prin urmare, decizia recurată nu doar că include raţionamente contradictorii, dar nu expune nici motivele pe care se fundamentează, în raport cu jurisprudenţa CEDO evocată.

Ca atare, decizia instanţei de apel apare ca nemotivată, având în vedere că jurisprudenţa CEDO la care s-a făcut trimitere nu a fost adaptată circumstanţelor concrete ale speţei, în cauză fiind supuse analizei cele două drepturi

- dreptul la viaţă privată, onoare, demnitate şi reputaţie şi dreptul la liberă exprimare - în contextul domeniului audiovizualului, şi nu al presei scrise.

Or, este evidentă necesitatea adaptării principiilor jurisprudenţiale la domeniul audiovizualului, având în vedere că, în presa scrisă, întotdeauna cititorul are la dispoziţie, odată cu titul, şi conţinutul articolului, ceea ce poate conduce la formarea unei opinii de către publicul cititor în timp real.

Însă, în cazul emisiunilor difuzate pe posturile de televiziune, publicul telespectator nu primeşte întreaga informaţie odată cu titlul emisiunii sau cu anunţurile care promovează emisiuni viitoare, astfel că impactul informaţiilor este diferit.

Este neîndoielnic că, în realizarea unei publicităţi, titlul are un rol decisiv în transmiterea informaţiilor şi în formarea opiniei publice, în măsura în care potenţialii telespectatori cititori ai titlului sunt mult mai numeroşi decât potenţialii telespectatorii care rămân efectiv în faţa televizorului pentru a aştepta emisiunea sau buletinul de ştiri, spre a se convinge dacă informaţia promisă este adevărată sau nu.

Potrivit celor arătate anterior, rezultă că instanţa de apel, deşi a stabilit corect coordonatele în care trebuie realizată verificarea jurisdicţională, pornind de la analizarea titlului în raport de conţinutul informaţiilor date publicităţii prin emisiunile difuzate, totuşi, atunci când a trebuit să verifice în concret dacă titlul emisiunii reflectă adecvat conţinutul informaţional, chiar şi cu doza de exagerare şi de provocare permise de art. 10 din Convenţia Europeană, nu a adaptat jurisprudenţa instanţei europene la circumstanţele particulare ale speţei şi a ignorat din analiză tocmai reperele pe care le-a stabilit ca fiind necesare acesteia, ceea ce echivalează cu un raţionament juridic trunchiat.

Drept urmare, raportat viciilor de nelegalitate constatate în privinţa motivării deciziei din apel, care fac imposibilă verificarea de către instanţa de recurs, în circumstanţele date, a corectei aplicări a normelor de drept material interne şi convenţionale, nefiind analizată complet fapta ilicită afirmată, în baza art. 497 C. proc. civ. urmează a fi dispusă casarea cu trimitere spre rejudecare.

Examinarea celorlalte critici din recursul reclamantului nu se mai impune la acest moment, dovedindu-se prin cele arătate anterior că acestea se raportează la o analiză incompletă a instanţei de apel, căreia îi lipseşte un element esenţial, astfel cum s-a argumentat în cele ce precedă.

Întrucât s-a reţinut caracterul fondat al motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa hotărârea instanţei de apel şi va trimite cauza spre rejudecare.

Revine în sarcina instanţei de rejudecare să procedeze la examinarea cauzei juridice a acţiunii reclamantului, prin prisma normelor juridice naţionale şi convenţionale incidente, ţinand seama şi de reperele jurisprudenţiale amintite prin prezenta decizie. Totodată, va avea în vedere toate criticile formulate de recurent prin memoriul de recurs, inclusiv cele cu privire la greşita interpretare şi aplicare a normelor legale în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, precum şi ansamblul apărărilor contrapuse lor de către pârâtă în cursul procesului, urmând să analizeze şi să stabilească situaţia de fapt a cauzei în mod complet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1976 A/2022 din 20 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 noiembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.