Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of civil court for unpaid medical supplies arising from direct public procurement

Conflict negativ de competenţă. Ordonanţă de plată. Litigiu decurgând din executarea unui contract administrativ încheiat în procedura achiziţiei directe. Instanța competentă material

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: Conflict negativ

Ordonanţă de plată

Achiziţie directă

Executare contract administrativ

Competenţă materială

C. proc. civ., art. 94 pct. 1 lit. k), art. 98 alin. (1), art. 135 alin. (1), (2), (4), art. 1016

H.G. nr. 395/2016, art. 43

Legea nr. 98/2016, art. 68

Legea nr. 101/2016, art. 3 alin. (1), art. 68

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. (c ind. 1), art. 8 alin. (2) teza finală

Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorităţii contractante - orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare".

Întrucât achiziţia directă nu se regăseşte printre procedurile prevăzute strict şi limitativ la art. 68 din Legea nr. 98/2016, nereprezentând și nepresupunând o procedură de atribuire, autoritatea publică putând să își organizeze în mod liber activitatea în vederea satisfacerii unor nevoi având un impact financiar scăzut, acesteia nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016, ci dispozițiile de drept comun ale Legii nr. 554/2004.

Prin urmare, având în vedere că pretenția reclamantei izvorăște din neexecutarea de către pârât a obligației de plată a prețului produselor achiziționate în mod direct, rezultă că cererea având ca obiect ordonanța de plată, ce decurge din executarea unui contract administrativ, se soluționează de către instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2534 din 5 decembrie 2023

1. Prin cererea având ca obiect ordonanță de plată, înregistrată la 7 februarie 2023, pe rolul Tribunalului Constanţa, Secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/118/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Spitalul B., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea debitorului la plata sumei de 8.096,06 lei, din care suma de 7.608,24 lei, reprezentând contravaloarea produselor medicale livrate, iar diferenţa de 487,82 lei, reprezentând dobândă legală penalizatoare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1.013 - 1.024 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 248 din 9 martie 2023, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepţia necompetenței materiale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, s-a arătat că între reclamantă şi pârât s-au derulat relaţii contractuale în urma procedurilor de achiziţie directă iniţiate de pârât, în calitate de autoritate contractantă, în temeiul art. 43 şi urm. din H.G. nr. 395/2016, reclamanta livrând pârâtului produse medicale în valoare de 7.608,24 de lei, pe care cel din urmă nu le-a achitat.

A reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 rezultă că achiziţiei directe nu îi sunt aplicabile prevederile acestei legi speciale, ci ale Legii nr. 554/2004.

În cele din urmă a concluzionat că, raportat la teza finală a art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt de competenţa instanţei civile de drept comun, în speţă această instanţă fiind judecătoria, prin raportare la valoarea obiectului cererii, inferioară sumei de 200.000 de lei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 10 aprilie 2023, sub același număr de dosar.

2. Prin sentința civilă nr. 6468/2023 din 23 iunie 2023 a fost admisă excepţia necompetenței materiale, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, constatându-se existenţa unui conflict negativ de competenţă, a fost suspendată judecata cauzei, fiind dispusă înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a constatat că, în considerarea calității pârâtei de autoritate contractantă, în sensul art. 4 din Legea nr. 98/2016, natura contractului este de achiziție publică, fiindu-i aplicabile dispozițiile de drept material de la data încheierii acestuia.

S-a reținut că raporturile juridice litigioase încheiate între părţi corespund acțiunii prevăzute de dispozițiile art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

În consecință, s-a apreciat că, în temeiul art. 68 din Legea nr. 101/2016, raportat la art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016, Tribunalul Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal este competentă să judece prezenta cauză.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 septembrie 2023, sub același număr de dosar.

3. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Constanța, Secţia de contencios administrativ şi fiscal și Judecătoria Sectorului 1 București, Secția I civilă, care se declară reciproc necompetente material în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoria Sectorului 1 București, Secția I civilă competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanța supremă a fost sesizată în vederea stabilirii competenţei materiale de soluţionare a cererii reclamantei de emitere a unei ordonanțe de plată pentru suma de 8.096,06 lei, reprezentând contravaloarea produselor medicale neachitate de către pârât.

Între reclamantă şi pârât s-au derulat relaţii contractuale ca urmare a procedurilor de achiziţie directă iniţiate de pârât, în calitate de autoritate contractantă, în temeiul art. 43 şi următoarele din H.G. nr. 395/2016.

Potrivit dispozițiilor art. 68 din Legea nr. 98/2016, „(1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege, aplicabile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de soluţii cu o valoare estimată egală sau mai mare decât valorile prevăzute la art. 7 alin. (5), sunt următoarele:

a) licitaţia deschisă;

b) licitaţia restrânsă;

c) negocierea competitivă;

d) dialogul competitiv;

e) parteneriatul pentru inovare;

f) negocierea fără publicare prealabilă;

g) concursul de soluţii;

h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice;

i) procedura simplificată.”

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 a achiziţiilor publice, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, „Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziţiona direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea estimată a achiziţiei, fără TVA, este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (5) din Lege”, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, „În cazul achiziţiei directe, autoritatea contractantă are obligaţia de a utiliza catalogul electronic pus la dispoziţie de SEAP sau de a publica un anunţ într-o secţiune dedicată a web-site-ului propriu/ANAP sau a SEAP, însoţit de descrierea produselor, serviciilor sau lucrărilor care urmează a fi achiziționate.”

Din aceste prevederi legale rezultă că achiziția directă nu reprezintă și nu presupune o procedură de atribuire, autoritatea publică putând să își organizeze în mod liber activitatea în vederea satisfacerii unor nevoi având un impact financiar scăzut.

În egală măsură, Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, prevede la articolul 3 alin. (1) că „(1) În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: a) act al autorităţii contractante - orice act, orice operaţiune care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligaţii prevăzute de legislaţia în materie, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operaţiune, în legătură cu sau în cadrul unei proceduri de atribuire, fără a include achiziția directă care intră sub incidența Legii nr. 554/2004, prevăzute de art. 68 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, de art. 82 din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, sau de art. 50 din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările şi completările ulterioare”.

Coroborând textele de lege sus-citate, având în vedere că achiziţia directă nu se regăseşte printre procedurile prevăzute strict şi limitativ la art. 68 din Legea nr. 98/2016, Înalta Curte constată că achiziţiei directe nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Aşadar, în cauza care a generat conflictul material de competență sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun. Or, așa cum se prevede la art. 68 din Legea nr. 101/2016, dreptul comun în raport cu Legea nr. 101/2016, specială, îl reprezintă Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c1) din Legea nr. 554/2004, ,,sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect (...) achizițiile publice”.

În cauză, contractele de achiziție directă încheiate de părți și în temeiul cărora se solicită obligarea pârâtului la plata contravalorii produselor medicale livrate sunt contracte administrative în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, având în vedere că pretenția reclamantei izvorăște din neexecutarea de către pârât a obligației de plată a prețului produselor achiziționate în mod direct, rezultă că cererea dedusă judecății este o acțiune care decurge din executarea unui contract administrativ.

Or, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare la data formulării cererii, ,,Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun”.

De asemenea, art. 1.016 C. proc. civ. dispune că cererea având ca obiect ordonanța de plată se soluționează de către instanța competentă să judece fondul cauzei în primă instanță.

În cauză, conflictul negativ de competență a intervenit între un tribunal și o judecătorie.

Prin urmare, în ceea ce privește determinarea instanței competente din punct de vedere material să soluționeze cauza, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) și art. 98 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii produselor achiziționate, respectiv a sumei de 7.608,24 lei, Înalta Curte reţine că, în raport cu dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ. și valoarea obiectului cererii, judecătoria este competentă să soluționeze cauza.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, Secția I civilă.