Constitutional unconstitutionality exception attached to an annulled appeal: inadmissibility due to lack of specified constitutional norms
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court's decision that dismissed the request to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court; consequently, the procedural ruling annuling the prior appeal for lack of signature remains in force. The dispute arose when a plaintiff, whose initial discrimination complaint was dismissed, challenged the lower court's refusal to analyze the constitutionality of Civil Procedure Code Art. 200(4) regarding the mandatory signature requirement for appeals, arguing that the exception was inadmissible because the underlying appeal had been annulled for a formal defect and because the appellant failed to substantiate which specific constitutional norms were violated. Relying on Law no. 47/1992 Art. 29(1)-(3), the Court held that the request for constitutional review was inadmissible because it was attached to an annulled appeal and because the appellant failed to demonstrate the substantive connection between the challenged procedural norm and the merits of the case, thereby preventing any judicial assessment of admissibility conditions.
Legislator headnote
AI generatedart. 200 alin. (4) din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 200 alin. (4) C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992; Constitutional unconstitutionality exception attached to an annulled appeal: inadmissibility due to lack of specified constitutional norms: Prin aceeaşi decizie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), a solicitat instanţei să constate existenţa faptelor de discriminare la care a fost supus de către pârâtă şi angajaţii săi, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor materiale în cuantum de 2.100 de euro şi morale în cuantum de 20.000 de euro, precum şi obligarea pârâtei să redacteze o scrisoare prin care să îşi prezinte scuzele faţă de reclamant pentru toate suferinţele şi pierderile materiale şi profesionale cauzate de fapta de discriminare, precum şi publicarea pe pagina proprie de internet şi pe alte canale de comunicare, în mod anonimizat, a unei informări a opiniei publice cu privire la constatarea de către instanţă a faptei de discriminare.
Totodată, a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 29 ianuarie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a anulat cererea formulată de reclamantul A., în temeiul art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 11 iunie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2020 de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.
Prin Sentinţa civilă nr. 8593 din 3 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată şi de asemenea a respins contestaţia în anulare formulată de petentul A. împotriva încheierii din 11 iunie 2021 pronunţate în Dosarul nr. x/2020 ca neîntemeiată.
Prin Decizia civilă nr. 1137A din 21 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins apelul declarat de apelantul contestator A. împotriva Sentinţei civile nr. 8593 din 3 noiembrie 2021 pronunţate de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în Dosarul nr. x/2021, ca inadmisibil.
Împotriva acestei hotărâri, apelantul-contestator A. a formulat recurs, cauza înregistrându-se pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin încheierea din 25 octombrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a dispus suspendarea cererii de recurs formulate de recurentul contestator A. împotriva Deciziei civile nr. 1137A din 21 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în Dosarul nr. x/2021, pentru lipsa părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Împotriva încheierii de suspendare, recurentul contestator A. a formulat recurs la 23 noiembrie 2022, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021/a4.
Decizia recurată
Prin Decizia nr. 1358 din 26 septembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis excepţia nulităţii pentru lipsa semnăturii şi a anulat recursul declarat de recurentul contestator A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 25 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Prin aceeaşi decizie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) C. proc. civ.
Recursul
Împotriva acestei decizii, recurentul contestator A. a declarat recurs, prin care a susţinut nelegalitatea hotărârii judecătoreşti din perspectiva refuzului netemeinic şi nejustificat de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.
A apreciat că, în realitate, în România nu există o lege a semnăturii, ca urmare nici instanţele de judecată nu pot susţine altceva.
Această excepţie ce a fost invocată de instanţa de recurs este una anacronică şi folosită în mod abuziv de completurile de judecată în lupta împotriva drepturilor cetăţenilor.
Atât în Dosarul iniţial, nr. x/2020, cât şi în contestaţia în anulare formulată faţă de hotărârea instanţei de fond, recurentul urmăreşte protejarea dreptului la educaţie, un drept imprescriptibil, care ar trebui să fie garantat şi ocrotit de lege.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate referitoare la soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., prin raportare la actele, lucrările dosarului şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) al Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de contencios constituţional decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Ca atare, instanţa de judecată este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei textului incriminat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei - de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate - este limitată de dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
În cauza de faţă, prin hotărârea recurată s-a arătat că se poate analiza dacă excepţia de neconstituţionalitate invocată în cuprinsul cererii de recurs are sau nu legătură cu fondul cauzei şi dacă se impune sau nu sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei doar în condiţiile în care instanţa de control judiciar este legal sesizată cu o cerere de recurs, care să îndeplinească toate condiţiile de fond şi formă imperativ cerute de lege.
Întrucât cererea de recurs care făcea obiectul Dosarului nr. x/2021 nu îndeplinea condiţia esenţială de formă a semnăturii, a fost anulată pentru lipsa acesteia, în condiţiile art. 200 alin. (4) din C. proc. civ.. Ca urmare, reţinând că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, care a fost invocată în cadrul aceleiaşi cereri de recurs, instanţa de judecată a constatat că această solicitare va primi un fine de neprimire, cu referire la soluţia dată cererii de recurs, efectele juridice ale soluţiei recursului împiedicând analiza cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Prin memoriul de recurs, recurentul a criticat această soluţie, arătând că în România nu ar exista o lege a semnăturii, iar excepţia lipsei semnăturii este una anacronică, nefolositoare şi folosită abuziv de instanţe.
Faţă de aceste critici, văzând şi motivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că recurentul nu indică, în concret, care sunt normele constituţionale în raport de care se susţine neconstituţionalitatea art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., ci exprimă nemulţumiri generale faţă de soluţia pronunţată.
Ca atare, în deplin acord cu instanţa care a pronunţat încheierea recurată, Înalta Curte reţine, la rândul său că, în cauză, în mod legal cererea de sesizare a Curţii Constituţional nu a fost primită; în primul rând, faţă de soluţia de anulare, pentru lipsa semnăturii, a cererii de recurs în cadrul căreia a fost formulată sesizarea; în subsidiar, chiar depăşind acest aspect, se constată că recurentul nu a indicat şi dezvoltat nici în cererea de sesizare, nici în memoriul de recurs, care ar fi normele din Constituţie în raport de care susţine neconstituţionalitatea art. 200 alin. (4) din C. proc. civ., în lipsa cărora instanţa de judecată nu poate aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Pentru considerentele anterior expuse, reţinând neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 1358 din 26 septembrie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2023.
GGC - NN