Revision inadmissible where execution-costs order clarifies, rather than contradicts, the res judicata title

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea ce formează obiectul recursului

Prin Decizia nr. 2244 din 16 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă- a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, formulată de revizuentul A. şi a obligat pe revizuentul A. la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata B. S.R.L., reduse cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de revizuire a constatat că nu ar fi întrunită cerinţa impusă de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât timp cât Decizia nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti stabileşte modalitatea corectă în care a fost pusă în executare prima hotărâre (decizia nr. 2217 din 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti); tribunalul nu neagă sumele recunoscute prin titlu, pe care le consemnează la pagina 10 din hotărâre, ci doar cenzurează întinderea sub aspectul cuantumului creanţei constând în actualizarea cu rata inflaţiei, respectiv dobânda legală conform probelor administrate în apelul vizând contestaţia la executare în legătură cu decizia nr. 2217/2017.

Aşadar, se reţine că tribunalul a verificat maniera în care au fost stabilite cheltuielile de executare aferente titlului executoriu, respectiv onorariul executorului judecătoresc, onorariile de avocat fixate prin cele două încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare şi onorariul expertului, ajungând la concluzia că a operat o încălcare a prevederilor legale în determinarea cuantumului acestora, conform considerentelor evocate în motivarea deciziei.

Instanţa a constatat că decizia civilă nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă nu a nesocotit dispoziţiile date prin Decizia nr. 2217 din 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru a se analiza o eventuală încălcare a autorităţii de lucru judecat, element indispensabil în justificarea ipotezei de revizuire invocate.

Neîndeplinirea acestei exigenţe a determinat respingerea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, formulată de revizuentul A., fără a mai fi necesară cercetarea celorlalte cerinţe.

2. Cererea de recurs

Împotriva deciziei menţionate la pct. 1, revizuentul A. a declarat recurs, în temeiul art. 513 alin. (6) şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul a precizat că hotărârea completului investit cu soluţionarea cererii de revizuire nu este motivată sub aspectul contradicţiilor existente între cele două soluţii, cum au fost prezentate în cuprinsul motivării căii extraordinare de atac.

Astfel, prin cererea de revizuire a solicitat anularea Deciziei nr. 497A/23.02.2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2019, pretinzând că este potrivnică Deciziei nr. 2217 din 13 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte prin Decizia nr. 2391 din 19 decembrie 2019.

Prin decizia recurată, instanţa nu a analizat sumele indicate în hotărârea Tribunalului Bucureşti (prin operaţiunile matematice indicate în motivare fiind afectat dreptul stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia Curţii de Apel Bucureşti).

Nu a fost analizată nici existenţa dispoziţiilor potrivnice din cele două hotărâri judecătoreşti, instanţa reţinând că Decizia nr. 497A/2022 nu nesocoteşte Decizia nr. 2217/2017, pentru că cea dintâi hotărâre vine tocmai să stabilească modalitatea corectă în care a fost pusa în executare hotărârea Curţii de Apel Bucureşti.

Recurentul susţine că drepturile câştigate, stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Decizia 2217/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, intră în sfera de protecţie a art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind protecţia proprietăţii, creanţa ce a fost stabilită prin decizie definitivă reprezentând un bun, în sens convenţional.

Apărările părţilor

Intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea reprezentând de fapt reiterări ale argumentelor expuse în susţinerea cererii de revizuire.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de filtrare a recursului

În cauză, se aplică procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 C. proc. civ., întrucât: (i) prin art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 - care a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018 - a fost abrogat art. 493 din C. proc. civ. din 2010, care reglementează procedura de filtrare a recursului de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; (ii) conform art. 24 din C. proc. civ. din 2010, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare"; (iii) prezentul dosar a fost început la 4 decembrie 2018, astfel că îi sunt aplicabile dispoziţiile de procedură anterioare modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

S-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, ce a fost însuşit de completul de judecată prin încheierea din 11 septembrie 2023, prin care s-a dispus comunicarea acestui act de procedură părţilor, astfel că, în această fază procesuală, nu se impune reanalizarea excepţiei nulităţii recursului invocate de către intimată.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2023, instanţa a admis, în principiu, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2244 din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022 şi a fixat termen de judecată la data de 4 decembrie 2023, ora 9:00, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentul a susţinut nemotivarea hotărârii instanţei asupra revizuirii deciziei civile nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, critică ce a fost întemeiată în drept pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în ansamblul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

În cauză, recurentul a susţinut incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenţei unor considerente contradictorii pe care instanţa şi-a argumentat soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire.

Înalta Curte reţine că ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existenţa unei contrarietăţi între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este fondată, contrarietatea dintre dispozitiv şi considerente.

Din aceasta perspectivă, raportat la motivul de recurs invocat, la considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, câtă vreme prin decizia recurată instanţa a constatat că nu este întrunită condiţia prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât Decizia nr. 497A din 23 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti a stabilit modalitatea corectă în care a fost pusă în executare Decizia nr. 2217 din 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

În deplin acord cu instanţa de revizuire, Completul de 5 judecători reţine, la rândul său, că prin hotărârea a cărei anulare se solicită, Tribunalul Bucureşti, în cadrul contestaţiei la executare, a verificat maniera în care au fost stabilite cheltuielile de executare aferente titlului executoriu, care este Decizia nr. 2217/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv onorariul executorului judecătoresc, onorariile de avocat fixate prin cele două încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare şi onorariul expertului, ajungând la concluzia că a operat o încălcare a prevederilor legale în determinarea cuantumului acestora, conform considerentelor acesteia.

Aşa fiind, se constată că decizia recurată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., având în vedere că motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi, întrucât scopul motivării este acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

În ceea ce priveşte cererea intimatului de amendare a recurentului, instanţa reţine următoarele:

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat sancţionarea recurentului cu amendă judiciară, în temeiul art. 187 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că prezenta cale de atac a fost exercitată cu rea credinţă, aceasta cunoscând că recursul este vădit neîntemeiat.

Aceste susţineri sunt nefondate şi vor fi respinse.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că legiuitorul a prevăzut o condiţie suplimentară pentru posibilitatea amendării părţii care exercită o acţiune sau o cale de atac vădit netemeinică, şi anume exercitarea cu rea-credinţă a unei astfel de cereri.

Sub aspectul înţelesului noţiunii de "rea-credinţă" şi a sintagmei "vădit netemeinice", Înalta Curte se va raporta la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 469 din 27 iunie 2017, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 18 august 2017.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reţinut că, în condiţiile în care textul legal criticat se referă la introducerea cu "rea-credinţă" a unei cereri vădit netemeinice, sintagma "vădit netemeinice" sugerează faptul că cererea nu are niciun fel de fundament, aspect pe care autorul cererii îl cunoaşte. Totodată, se arată că, după modul în care a fost formulată cererea, motivele invocate, eventualele cereri repetate de chemare în judecată etc., instanţa îşi poate forma o convingere şi poate aprecia dacă reclamantul introduce o cerere de chemare în judecată cu rea-credinţă.

Se mai reţine că, pentru valorificarea drepturilor şi intereselor legitime, părţile trebuie să acţioneze cu bună-credinţă, iar nu în spirit abuziv, şicanator, vexator pentru magistraţi ori pentru instanţă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 344 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 19 iunie 2012).

Totodată, făcând trimitere la Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 439 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 2 noiembrie 2016, Curtea a mai reţinut, referitor la sintagma "rea-credinţă", că aceasta are semnificaţia de atitudine incorectă, necinstită.

Concluzionând în sensul că reaua-credinţă este o formă a vinovăţiei, expresia dolului, fraudei şi culpei grave, având ca numitor comun viclenia, înşelăciunea şi omisiunea vădit intenţionată, Curtea a statuat în sensul că reaua-credinţă poate fi calificată ca acea atitudine a unei persoane care săvârşeşte sau omite, în mod conştient, un fapt sau un act contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, pe deplin conştientă de caracterul ilicit al conduitei sale.

Faţă de cele mai sus arătate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută reaua-credinţă în declararea cererii de recurs, atâta timp cât recurentul nu a făcut altceva decât să uzeze de o cale de atac reglementată de lege, iar intimatul pârât nu a dovedit că ar fi urmărit un alt scop decât acela de a critica hotărârea atacată.

Prin urmare, cererea de amendare a recurentului va fi respinsă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege anterior citat.

Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Văzând dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi dovada cheltuielilor de judecată depuse la dosar, reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte va obliga pe recurentul A. la plata sumei de 11757,44 RON către intimatul B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2244 din 16 noiembrie 2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Respinge cererea formulată de intimatul B. S.R.L. de aplicare a unei amenzi judiciare recurentului.

Obligă pe recurentul A. la plata sumei de 11757,44 RON către intimatul B. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2023.