Disciplinary recusal duty: whether temporary suspicion status requires immediate recusal or permits delay until challenge rejection

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Înregistrarea lucrărilor la Inspecţia Judiciară

Lucrarea nr. 5609/1J/1391/DIP/2018, înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare, a avut ca obiect sesizarea din oficiu a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din data de 2 august 2018 în urma apariţiei în mass-media a articolelor:

"A. - abuz în serviciu şi favorizarea infractorului" - publicat în revista B. la 30 iulie 2018; "Adevărata bombă din dosarul C.-D..." - publicat pe site-ul www.x.ro la 30 iulie 2018; "Se pregăteşte nucleara pentru fosta şefă DNA..." - publicat pe site-ul www.x.ro la 30 iulie 2018; "A. - abuz în serviciu şi favorizarea infractorului" - publicat pe site-ul www.x.ro la 30 iulie 2018 şi Emisiunea E. din 1 august 2018 difuzată la postul de televiziune F..

În această cauză, Inspecţia Judiciară s-a sesizat, din oficiu, în vederea verificării existenţei/inexistenţei indiciilor privind fapte de natură a angaja răspunderea disciplinară a procurorului C., la acea dată procuror-şef al Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, în contextul apariţiei în mass-media a mai multor articole de presă vizând o posibilă stare de incompatibilitate a acestuia, în perioada 22 mai 2018 (dată la care i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect într-o cauză penală aflată pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) - 26 iulie 2018 (dată la care a formulat declaraţie de abţinere în dosarele pe care le avea în instrumentare şi în care membrii familiei Cosma aveau calitatea de subiecţi procesuali principali sau alţi subiecţi procesuali).

Lucrarea nr. x/2018 înregistrată pe rolul Inspecţiei Judiciare, are ca obiect sesizarea formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin adresa din 9 august 2018, înregistrată la Inspecţia Judiciară la 10 august 2018, cu privire la situaţia de incompatibilitate a procurorului C., în legătură cu dosarele pe care le instrumentează şi în care numiţii G., H. şi I. au fost cercetaţi de către acesta.

În această cauză, s-a dispus, prin rezoluţia din 5 noiembrie 2018, începerea cercetării disciplinare faţă de procurorul C., reţinându-se existenţa indiciilor săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, referitoare la instrumentarea dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014, nr. w/2015, nr- 33/P/2016, nr. 110/P/2016, nr. 111/P/2016, nr. 112/P/2016, nr. 114/P/2016, nr. 212/P/2016, nr. 335/P/2016, nr. 340/P/2016, nr. 348/P/2016, nr. 97/P/2017 şi nr. 187/P/2017 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti.

2. Conexarea lucrărilor

Urmare a referatului nr. x/2018, întocmit la data 12 noiembrie 2018, s-a dispus conexarea lucrării nr. x/2018 la lucrarea nr. x/2018

3. Acţiunea disciplinară

Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcţie), cercetat sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, în esenţă, s-a reţinut că, în perioada 22 mai 2018 - 25 iulie 2018, C., la data faptei procuror şef al Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în prezent suspendat din funcţia de procuror, a încălcat cu ştiinţă normele ce reglementează obligaţia de abţinere în caz de incompatibilitate, cu referire la instrumentarea dosarelor nr. x/2014, nr. y/2014, nr. z/2014, nr. w/2015, nr. t/2016, nr. s/2017, nr. q/2017 şi nr. 186/P/2017 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, conduită care se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2019.

Prin Hotărârea nr. 8P din 13 noiembrie 2019, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 170 din 5 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost admis recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 8P din 13 noiembrie 2019 a secţiei pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2019.

Prin aceeaşi decizie a fost casată hotărârea atacată şi a fost trimisă cauza secţiei pentru procurori, în vederea soluţionării acţiunii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. x/2018.

În motivare, instanţa de recurs a stabilit că argumentele şi concluziile instanţei disciplinare sunt corecte şi corespund situaţiei de fapt numai în parte şi numai în ceea ce priveşte lucrarea nr. x/2018, nu şi în privinţa lucrării nr. x/2018, care a fost repartizată cu încălcarea a prevederilor art. 51 alin. (2) din Regulament.

Cauza a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii pentru soluţionarea acţiunii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. x/2018.

În faţa instanţei disciplinare, la termenul din 13 ianuarie 2021, pârâtul C. a invocat excepţia nulităţii absolute a acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019, întrucât rezoluţia prin care a fost exercitată această acţiune disciplinară a fost confirmată de o persoană care nu deţinea legal calitatea de inspector-şef al Inspecţiei Judiciare, nelegalitate care nu poate fi acoperită.

Prin Hotărârea nr. 3P din 19 mai 2021 secţia a admis excepţia nulităţii absolute a rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 şi a constatat nulitatea acţiunii disciplinare formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 209 din 24 octombrie 2022 dată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Inspecţia judiciară împotriva Hotărârii nr. 3P din 19 mai 2021, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza secţiei pentru continuarea judecăţii.

4. Hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii

Prin Hotărârea nr. 4P din 14 iunie 2023, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins acţiunea disciplinară nr. x/2018 din 28 februarie 2019 exercitată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina (în prezent suspendat din funcţie) pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, ca neîntemeiată.

În motivarea acestei soluţii, în esenţă, s-a reţinut în sarcina pârâtului procuror C. săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004.

Astfel, intimatul procuror dobândise calitatea de suspect într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H..

Ca urmare, se afla într-o situaţie ce ar fi impus abţinerea sa de la instrumentarea dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2017 ale Serviciului teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dosare care priveau pe numiţii G., H. şi I..

Cu toate acestea, intimatul procuror s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate pentru o perioadă de 2 luni, rămânând învestit cu instrumentarea şi soluţionarea cauzelor sus amintite, până la 25 iulie 2018 când a formulat declaraţie de abţinere, cu referire la toate dosarele în care sunt implicaţi, în orice calitate procesuală, numiţii G., H. şi I., fără a indica dosarele respective.

Domnul procuror a solicitat şi schimbarea încadrării juridice reţinute de Inspecţia Judiciară, respectiv din abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) în aceea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Asupra solicitări schimbării încadrării juridice, secţia a reţinut că domnului procuror C. i se impută că nu a formulat declaraţie de abţinere "deşi persoana cercetată disciplinar a luat cunoştinţă de calitatea de suspect pentru comiterea unor fapte de natură penală, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H. într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totuşi nu a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere de la instrumentarea cauzelor în care membrii familiei Cosma aveau diferite calităţi procesuale decât la 25.07.2018" .

Secţia a avut în vedere că ambele abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) şi i) se referă la incompatibilităţile prevăzute de lege în sarcina magistraţilor, abaterea disciplinară prevăzută la lit. b) având un caracter de generalitate, în sfera sa fiind incluse toate cazurile de incompatibilitate prevăzute în C. proc. civ., C. proc. pen. sau în alte reglementări interne sau internaţionale, iar abaterea disciplinară prevăzută de lit. i) este circumscrisă ipotezei strict determinate de legiuitor, şi anume situaţiei în care judecătorul/procurorul omite să formuleze declaraţie de abţinere atunci când cunoaşte existenţa cazului de incompatibilitate.

Secţia a constatat că, în cauza de faţă, pârâtul procuror C. a cunoscut, la un moment dat, existenţa cazului de incompatibilitate.

Coroborând cele ce preced, secţia a apreciat că situaţia de fapt reţinută de Inspecţia Judiciară prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare nr. x/2018 din 28 februarie 2019 se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, pe motiv că norma specială se aplică cu prioritate, conform principiului specialia generalibus derogant.

A fost invocată şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, respectiv Decizia nr. 139/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul de 5 judecători, pronunţată în dosarul nr. x/2014.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;", secţia a reţinut că fapta domnului procuror anterior prezentată nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare menţionate, lipsind latura subiectivă.

În esenţă, instanţa disciplinară a avut în situaţia de fapt:

În luna noiembrie 2017, numitul J. a formulat o plângere penală împotriva magistraţilor procurori C. şi K., ambii din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru comiterea infracţiunilor de compromiterea intereselor justiţiei şi supunere la rele tratamente, fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică dosarul nr. x/2018.

Prin ordonanţa din 5 februarie 2018, în dosarul menţionat, s-a dispus începerea urmăririi penale "in rem" pentru faptele sesizate prin plângerea formulată de J., respectiv pentru infracţiunile de compromiterea intereselor justiţiei, supunerea la rele tratamente, divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi influenţarea declaraţiilor.

Urmare a declaraţiei numitului H. (audiat ca martor în cauză), procurorul de caz a apreciat că în cauză sunt indicii privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 280 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen., ai căror autori sunt indicaţi ca fiind procurorii C. şi D., şi art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., sens în care, în temeiul art. 292 C. proc. pen., la 30 martie 2018 a întocmit procesul-verbal privind sesizarea din oficiu faţă de cele menţionate.

Prin ordonanţa din 2 aprilie 2018 dată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus extinderea urmăririi penale şi începerea urmăririi penale "in rem", printre altele şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 280 alin. (1) C. pen. şi de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanţa din 15 mai 2018 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii procuror-şef C. şi procurorul D., ambii din cadrul Serviciului teritorial Ploieşti - Direcţia Naţionale Anticorupţie, pentru infracţiunile menţionate.

La 22 mai 2018, pârâtul procuror C. s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ocazie cu care i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., totodată, fiindu-i predate acestuia ordonanţa de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, procesul-verbal de sesizare din oficiu din 30 martie 2018 şi ordonanţa de extindere a urmăririi penale din 2 aprilie 2018.

La 21 iunie 2018 a fost înregistrată plângerea formulată de C. împotriva ordonanţei nr. 19/P/2018 de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, prin care solicita infirmarea acestei ordonanţe, apreciind că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Prin ordonanţa nr. 77/II-2/2018 din 24 iulie 2018, procurorul şef adjunct al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a respins plângerea formulată de pârâtul C. ca neîntemeiată.

Prin ordonanţa din 23 iulie 2018 s-a dispus extinderea urmăririi penale şi începerea urmăririi penale "in rem" şi pentru alte fapte pentru care, prin procesul-verbal din 23 iulie 2018, se sesizase din oficiu.

Ulterior, prin ordonanţa din 24 iulie 2018 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de pârâtul procuror C., acesta având calitatea de suspect.

Prin ordonanţa din 25 iulie 2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., art. 283 alin. (1) C. pen. şi art. 280 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

La 25 iulie 2018, C. a formulat o declaraţie de abţinere cu referire la toate dosarele în care sunt implicaţi, în orice calitate procesuală, numiţii G., H. şi I..

Din cronologia evenimentelor, secţia a reţinut că domnul procuror ar fi respectat toate prevederile legale privind incompatibilitatea, pentru că a formulat declaraţia de abţinere de îndată ce a luat cunoştinţă de situaţia sa juridică din dosarul penal; mai precis, după ce procurorul şef a emis Ordonanţa nr. 77 din 24 iulie 2018, prin care a respins plângerea formulată de pârâtul C..

De asemenea, secţia a constatat că pârâtul nu a efectuat acte de urmărire penală care ar putea pune în discuţie imparţialitatea acestuia în raport cu părţile din cauzele respective. De altfel, persoanele în raport de care pârâtul C. a formulat, ulterior perioadei reţinute de Inspecţia Judiciară, declaraţie de abţinere, nu au formulat cerere de recuzare împotriva acestuia, aspect ce denotă că nu a fost afectată încrederea acestora în actul de justiţie.

Aşadar, din probatoriul administrat în cauză, secţia a reţinut că nu au rezultat împrejurări de fapt care să ateste o interpretare lipsită de diligenţă a dispoziţiilor incidente în materia incompatibilităţilor de către pârâtul C..

A fost invocată în cauză jurisprudenţă, respectiv Decizia nr. 23 din 1 februarie 2021, dată în dosarul nr. x/2020, pronunţată de Completul de 5 judecători.

S-a apreciat că demararea unei proceduri penale faţă de pârâtul C., contestată, de altfel, de acesta, nu putea impune, prin ea însăşi, obligaţia în sarcina magistratului de a se abţine, esenţială sub acest aspect fiind percepţia magistratului dacă implicarea sa într-o astfel de procedură înlătură garanţiile de obiectivitate în derularea procedurii judiciare.

Ca urmare, secţia a reţinut că momentul în care domnul procuror a luat cunoştinţă că există fapte determinate şi verificabile care pot ridica îndoieli cu privire la imparţialitatea sa este 24 iulie 2018, formulând declaraţie de abţinere la 25 iulie 2018.

Mai mult, şi din perspectiva criteriului subiectiv, care presupune că magistratul nu are niciun motiv de a favoriza sau a defavoriza vreo parte, pârâtul C. nu a efectuat acte de urmărire penală în cauzele nr. 116/P/2017 şi nr. 186/P/2017 ale Serviciului teritorial Ploieşti - Direcţia Naţionale Anticorupţie, în perioada premergătoare declanşării urmăririi penale faţă de persoana sa, de natură a pune în discuţie o eventuală lipsă de imparţialitate faţă de părţile din dosarele respective.

5. Recursul exercitat împotriva hotărârii instanţei disciplinare

Împotriva Hotărârii nr. 4P din 14 iunie 2023, pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţia Judiciară a formulat recurs, în temeiul art. 497 din C. proc. civ.

Prioritar, Inspecţia Judiciară a apreciat că schimbarea încadrării juridice a faptei domnului procuror s-a făcut cu aplicarea greşită a prevederilor art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, pentru că acest act normativ nu conţine în materia răspunderii disciplinare nicio cauză de nerăspundere decurgând din excluderea din ilicitul disciplinar a unor conduite, sub justificarea unor reglementări cu caracter general şi a altora cu caracter special.

Arată că dispoziţiile art. 65 alin. (1), raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., reglementează incompatibilitatea procurorului dacă există o suspiciune rezonabilă ca imparţialitatea este afectată şi instituie obligativitatea procurorului, care a luat cunoştinţă de existenţa cazului de incompatibilitate, să declare de îndată procurorului ierarhic superior că se abţine de a participa la procesul penal, cu arătarea cazului de incompatibilitate.

Recurenta susţine că, în cazul de faţă, este vădită încălcarea acestei obligaţii, având în vedere situaţia de fapt expusă anterior.

Mai mult, existenţa abaterii disciplinare nu este condiţionată de efectuarea vreunui act de urmărire penală de către persoana aflată în stare de incompatibilitate şi nici de posibilitatea concretă ca acea persoană să efectueze astfel de acte.

Speţa de faţă se circumscrie acestei ipoteze, în condiţiile în care, deşi se afla într-o situaţie ce ar fi impus abţinerea sa în instrumentarea dosarelor, întrucât, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H. într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a dobândit calitatea de suspect, persoana cercetată disciplinar, domnul procuror C., a ales să acţioneze într-o manieră de natură a crea suspiciuni privind imparţialitatea sa.

De la momentul la care a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 52 C. proc. pen. raportat la art. 48 C. proc. pen. şi la art. 268 alin. (2) C. proc. pen., domnul procuror a rămas învestit cu instrumentarea şi soluţionarea cauzelor, până la 25.07.2018, când a formulat declaraţie de abţinere, deci într-o vădita stare de incompatibilitate, pe care nu a putut-o justifica obiectiv pe parcursul cercetării disciplinare.

Recurenta a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare, arătând că:

Vinovăţia, sub forma intenţiei indirecte, rezultă din faptul că, deşi persoana cercetată disciplinar a luat cunoştinţă de calitatea de suspect pentru comiterea unor fapte de natură penală, ca urmare a sesizării din oficiu pe baza aspectelor relatate de către martorul H. într-un dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, totuşi nu a înţeles să formuleze declaraţie de abţinere decât la data de 25.07.2018, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

Urmarea produsă prin săvârşirea acestei abateri disciplinare constă în deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca sistem şi serviciu în apărarea ordinii de drept.

Recurenta critică argumentul instanţei disciplinare privind justificarea momentului formulării declaraţiei de abţinere, întrucât "de îndată" nu echivalează cu "luarea la cunoştinţă efectivă atât despre faptul că demersurile sale de contestare a actelor şi măsurilor procurorului au fost respinse (acte care i-au atras calitatea de suspect), cât şi despre calitatea de suspect, ce a fost dispusă printr-o nouă ordonanţă din 24 iulie 2018".

De asemenea, nici lipsa unor cereri de recuzare a intimatului pârât de către membrii familiei Cosma în dosarele respective nu are relevanţă în caracterizarea laturii subiective a abaterii, întrucât starea de incompatibilitate nu era condiţionată de conduita acestora.

În egală măsură, starea de incompatibilitate nu era condiţionată nici de efectuarea unor acte de urmărire penală în dosarele nr. x/2017 şi nr. y/2017

Cu privire la acest aspect, recurenta învederează că, în realitate, în cauza nr. 116/P/2017, domnul procuror a emis, în data de 3 iulie 2018, o ordonanţă de efectuare a unei constatări tehnico-ştiinţifice, act care nu poate fi exclus din sfera actelor de urmărire penală, cum susţine CSM, doar pentru că ar fi fost emis în baza încheierii nr. 277/13 noiembrie 2017 a Tribunalului Prahova şi că ar avea un conţinut eminamente tehnic şi nu poate intra într-o sferă culpabilă, întrucât a fost dispusă/însuşită şi de un alt procuror, L..

În final, Inspecţia Judiciară susţine că, în opinia sa, în cauză se constată comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004, sub toate elementele constitutive, inclusiv sub latura subiectivă în forma intenţiei indirecte manifestată de magistratul procuror, care deşi a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv afectarea aparenţei de imparţialitate şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, a acceptat eventualitatea producerii lui.

Solicită admiterea recursului, casarea Hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară nr. 4P din 14 iunie 2023, cu rejudecarea cauzei şi aplicarea unei sancţiuni disciplinare.

6. Apărările formulate de părţi

Intimatul procuror a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Susţine că este corectă schimbarea încadrării juridice a faptei sale, cu referire la un extras publicat pe site-ul Inspecţiei, ce privea fapta unui alt procuror.

De altfel, în literatura de specialitate s-a apreciat că abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. b) teza I are un caracter general, în timp ce abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. i) prima ipoteză are caracter special, care se aplică prioritar.

Pe fondul cauzei, arată că în mod corect instanţa disciplinară a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare.

Astfel, simpla existenţă a stării de incompatibilitate nu atrage răspunderea disciplinară; aceasta apare doar în condiţiile în care se face şi dovada vinovăţiei magistratului, sub forma intenţiei.

Susţine că atât în doctrină, cât şi în practica judiciară (Hotărârea nr. 5J din 13 iunie 2012, secţia pentru judecători a C.S.M., definitivă prin nerecurare, pe www.x.ro; Hotărârea nr. 5P din 2 mai 2012, secţia pentru procurori a C.S.M., definitivă prin Decizia nr. 447 din 12 noiembrie 2012 a Î.C.C.J., pe www.x.ro) s-a apreciat că simpla omisiune a judecătorului sau a procurorului de a se abţine de la judecarea/instrumentarea unei cauze nu atrage în mod automat răspunderea disciplinară a acestuia.

A solicitat să se aibă în vedere şi sentinţa penală nr. 401 din 21 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus achitarea sa, pe temeiul inexistentei faptelor reţinute prin ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale, act care a condus la reţinerea cazului de incompatibilitate în prezenta cauză disciplinară.

A învederat şi că a intervenit prescripţia răspunderii disciplinare, cu referire la art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022. Astfel, luând în considerare perioadele în care termenul de prescripţie a fost suspendat, respectiv 16.03.2020 - 14.05.2020 (perioada stării de urgenţă) şi 31.01.2022 - 20.05.2022 (interval cuprins între data încheierii de suspendare pronunţată de Î.C.C.J.- Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2021 şi data publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 15 din 14.03.2022 pronunţată de Î.C.CJ. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2021), termenul de prescripţie a răspunderii disciplinare de 4 ani s-a împlinit cel târziu la 11.01.2023 (calculat de la 24.07.2018 cu adăugarea celor 169 zile de suspendare).

A susţinut că prescripţia răspunderii disciplinare are natura juridică a unei excepţii de fond, care pune în discuţie aplicarea dreptului substanţial.

Or, în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, ca drept substanţial, nu există nicio prevedere care să stabilească legea aplicabilă în cazul unei succesiuni de legi; ca urmare, legea aplicabilă nu poate fi decât cea în vigoare la data stabilirii răspunderii disciplinare, deci legea nouă, potrivit regulii/principiului tempus regit actum.

Astfel, la art. 96 alin. (4) din Legea nr. 305/2022 se prevede în mod expres că la data intrării sale în vigoare, Legea nr. 317/2004 se abrogă.

Faţă de cele menţionate, recurentul apreciază că, în ceea ce priveşte prescripţia răspunderii disciplinare a magistraţilor, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 305/2022, care este în prezent în vigoare.

Domnul procuror a solicitat ca, în măsura în care argumentul de mai sus nu este însuşit de instanţa disciplinară, să se aibă în vedere, în subsidiar, că acuzaţiile în materie disciplinară sunt asimilate unor acuzaţii de natură penală (Jurisprudenţa CEDO Hotărârea Engel c. Olandei), iar în considerarea art. 6 din CEDO, în cauză se aplică legea mai favorabilă, care este legea nouă (art. 15 alin. (2) din Constituţia României).

La rândul său, Inspecţia Judiciară a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările domnului procuror.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, faţă de faptul că recurenta şi-a subsumat criticile cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară; ca urmare, prezenta cale de atac va fi soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin luarea în considerare a aspectelor invocate de recurentă şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, aşa cum a decis Curtea Constituţională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 634 din 20 iulie 2018.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Cu privire la critica referitoare la schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Din cronologia evenimentelor, se reţine că prin acţiunea disciplinară, secţia pentru procurori în materie disciplinară a fost sesizată cu o situaţie de fapt cu privire la care domnul procuror şi-a formulat apărări atât în faza verificărilor prealabile şi a cercetării disciplinare, cât şi în faţa instanţei disciplinare, respectiv sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004; ulterior, domnul procuror a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din cea reţinută de Inspecţia Judiciară în aceea prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a avut în vedere faptele ce i se impută domnului procuror şi a constatat că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 se referă la încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii, această dispoziţie legală având un caracter general, în sensul că acoperă toate incompatibilităţile şi interdicţiile aplicabile magistraţilor iar, pe de altă parte, că abaterea disciplinară definită în art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 are un caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ.

Aceasta întrucât domnul procuror a cunoscut, la un moment dat, existenţa cazului de incompatibilitate, aspect ce se circumscrie ipotezei strict determinate de legiuitor în conţinutul abaterii reglementate de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 şi anume situaţiile în care judecătorul/procurorul omite să formuleze declaraţie de abţinere deşi cunoaşte existenţa cazului de incompatibilitate.

Recurenta a criticat schimbarea încadrării juridice a faptei, apreciind că este rezultatul unei aplicări greşite a normei de drept substanţial în materie disciplinară, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. i) din actul normativ indicat anterior.

Înalta Curte reţine că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din Legea nr. 303/2004 reglementează situaţia încălcării prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii şi are un caracter general; pe de altă parte, abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din acelaşi act normativ are în vedere, în concret, nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, această abatere având caracter special în raport de norma generală cuprinsă la art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ.

Prin urmare, ori de câte ori un judecător sau procuror nu respectă îndatorirea de a se abţine atunci când ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinere, este pasibil de răspundere pentru abaterea prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, iar în alte situaţii, când se încălcă prevederile legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii, se poate atrage răspunderea, în condiţiile legii, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ, norma specială aplicându-se cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

Aplicând aceste consideraţii teoretice speţei de faţă, Înalta Curte constată că schimbarea încadrării juridice a faptei cercetate disciplinar este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, în exercitarea rolului său de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, cum prevăd dispoziţiile art. 50 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004 şi dispoziţiile art. 22 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., în acest sens fiind jurisprudenţa Completului de 5 judecători, spre exemplu decizia nr. 173/2020 şi 21/2021.

Având în vedere aceste argumente, Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentei pe aspectul privind încadrarea juridică a faptei cercetate disciplinar, care este atributul Consiliului Superior al Magistraturii, iar abaterea disciplinară reţinută în sarcina domnului procuror a fost corect circumscrisă art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, care reprezintă norma specială, cum s-a detaliat anterior.

Cu privire la abaterea disciplinară imputată:

Din materialul probator aflat la dosar, se reţine, ca situaţie de fapt, că în luna noiembrie 2017, a fost formulată o plângere penală împotriva magistraţilor procurori C. şi K. pentru comiterea infracţiunilor de compromitere a intereselor justiţiei şi supunere la rele tratamente, iar prin ordonaţa din 5 februarie 2018 a fost începută urmărirea penală "in rem".

În acest dosar, a fost audiat martorul H., declaraţie în urma căreia s-a apreciat că sunt indicii privind săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 280 alin. (2) raportat la alin. (1) C. pen., ai căror autori sunt procurorii C. şi D..

Prin ordonanţa din 2 aprilie 2018 dată în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus extinderea urmăririi penale şi începerea urmăririi penale "in rem", printre altele şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 280 alin. (1) C. pen. şi de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., iar prin ordonanţa din 15 mai 2018 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii procuror-şef C. şi procurorul D., ambii din cadrul Serviciului teritorial Ploieşti - Direcţia Naţionale Anticorupţie, pentru infracţiunile menţionate anterior.

Ca urmare, la 22 mai 2018, domnul procuror C. s-a prezentat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, ocazie cu care i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea de suspect pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., fiindu-i comunicate ordonanţa de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, procesul-verbal de sesizare din oficiu din 30 martie 2018 şi ordonanţa de extindere a urmăririi penale din 2 aprilie 2018.

Domnul procuror a înţeles să formuleze plângere împotriva ordonanţei nr. 19/P/2018 de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018, prin care solicita infirmarea acesteia, apreciind că a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Plângerea a fost înregistrată la secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. x/2018 din 29 iunie 2018, fiind respinsă prin ordonanţa nr. 77/II-2/2018 din 24 iulie 2018 emisă de procurorul şef adjunct al secţiei de urmărire penală şi criminalistică.

Prin ordonanţa din 25 iulie 2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 52 raportat la art. 48 C. pen. raportat la art. 268 alin. (2) C. pen., art. 283 alin. (1) C. pen. şi art. 280 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

La aceeaşi dată, 25 iulie 2018, domnul procuror C. a formulat o declaraţie de abţinere cu referire la toate dosarele în care sunt implicaţi, în orice calitate procesuală, numiţii G., H. şi I., care a fost admisă de procurorul şef-serviciu prin ordonanţele din 26 şi 27 iulie 2018, incluzând şi dispoziţia de menţinere a actelor şi măsurilor îndeplinite până la acel moment. Din examinarea ordonanţelor respective, emise de procurorul delegat şef serviciu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, a rezultat că dosarele aflate sub incidenţa declaraţiei de abţinere formulate de pârât au fost identificate prin consultarea Registrului R4.

Prin hotărârea recurată, s-a apreciat că neformularea declaraţiei de abţinere de către magistratul procuror în perioada 22 mai 2018 - 25 iulie 2018, cu referire la instrumentarea dosarelor nr. x/2017 si nr. y/2017 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, lipsind latura subiectivă, respectiv forma de vinovăţie cerută de lege - intenţie directă sau indirectă.

Pentru perioada de timp de două luni apreciată de Inspecţia Judiciară ca fiind una de incompatibilitate a domului procuror, secţia a constatat, pe de-o parte, că domnul procuror a contestat actul prin care i-a fost atribuită calitatea de suspect, iar de altă parte, că acesta a formulat declaraţia de abţinere de îndată ce plângerea sa a fost respinsă, fiind avută în vedere şi împrejurarea că domnul procuror nu a efectuat acte de urmărire penală în dosarele pentru care s-a declarat incompatibil.

Recurenta a criticat considerentele referitoare la incompatibilitatea domnului procuror, apreciind că acesta a încălcat în mod vădit dispoziţiile art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiuri de drept în baza cărora avea obligaţia să declare de îndată procurorului ierarhic superior că se abţine de la instrumentarea dosarelor nr. x/2017 şi nr. y/2017 ale Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De altfel, a apreciat ca nelegală şi reţinerea secţiei potrivit căreia pârâtul nu ar fi efectuat acte de urmărire penală în respectivele dosare, întrucât abaterea disciplinară nu este condiţionată de efectuarea vreunui act de urmărire penală; starea de incompatibilitate ce are ca urmare imediată deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat a apărut imediat ce domnului procuror i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect, deci la data de 22 mai 2018.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători reţine că instanţa disciplinară a apreciat în mod corect că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii disciplinare a domnului procuror, sub aspectul săvârşirii abaterii prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Potrivit acestor dispoziţii legale, constituie abatere disciplinară "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa".

Sub aspectul laturii subiective, abaterea disciplinară anterior redată poate fi comisă doar cu intenţie, directă sau indirectă. Astfel, magistratul, deşi ştie că are obligaţia de a se abţine, nu formulează cerere în acest sens, acceptând eventualitatea afectării aparenţei de imparţialitate, precum şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie.

De asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită a subiectului activ şi urmarea produsă trebuie dovedită.

În cauză, domnului procuror i se impută că a rămas în pasivitate timp de 2 luni, de la momentul la care i s-a adus la cunoştinţă actul generator de incompatibilitate şi formularea declaraţiei de abţinere.

Într-adevăr, art. 9 şi art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, art. 64, art. 65 alin. (1) şi art. 66 alin. (1) din C. proc. pen. prevăd şi detaliază noţiunea de incompatibilitate şi obligaţia de abţinere.

Or, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa disciplinară, neformularea cererii de abţinere de către domnul procuror timp de două luni nu întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, lipsind vinovăţia acestuia.

Împrejurarea că domnul procuror nu a formulat declaraţia de abţinere la 22 mai 2018, moment la care i s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect nu are valenţele pe care i le conferă recurenta. Aceasta deoarece la data de 22 mai 2018 domnului procuror i-a fost adusă la cunoştinţă calitatea sa de suspect (urmărirea penală împotriva sa fiind declanşată la 15 mai 2018), calitate pe care acesta a contestat-o, formulând plângere împotriva ordonanţei.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că este corectă aprecierea instanţei disciplinare în sensul că existenţa unei plângeri penale nu reprezintă eo ipso o cauză de incompatibilitate, întrucât o asemenea ipoteză prezintă riscul de a se transforma într-o modalitate prin care părţile ar putea determina înlăturarea magistratului căruia îi este repartizată cauza.

Împrejurarea că plângerea formulată de domnul procuror împotriva ordonanţei a fost soluţionată cu depăşirea termenului prevăzut de C. proc. pen., a fost reţinută în considerente ca un alt motiv care a dus la prelungirea termenului care a trecut de la momentul în care domnul procuror a luat cunoştinţă de calitatea sa de suspect, la momentul în care a formulat declaraţia de abţinere.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că intimatul procuror a respectat prevederile art. 66 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul că a formulat declaraţia de abţinere de îndată ce a luat cunoştinţă de respingerea plângerii formulate împotriva ordonanţei nr. 19/P/2018 de continuare a urmăririi penale din 15 mai 2018 şi de punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi criminalistică.

Cu această motivare, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei, care susţine că domnul procuror ar fi trebuit să formuleze declaraţia de abţinere chiar la momentul la care a luat cunoştinţă de calitatea de suspect.

Raportat la jurisprudenţa CEDO privind imparţialitatea magistratului (Piersack împotriva Belgiei, Grieves împotriva Regatului Unit), din probatoriul administrat nu rezultă un motiv care să ateste o eventuală lipsă sau o aparentă lipsă de imparţialitate a domnului procuror, întrucât formularea unei plângeri penale împotriva unui magistrat nu constituie prin sine un motiv de formulare a unei cereri de abţinere.

Înalta Curte reţine că în perioada de două luni în raport de care Inspecţia Judiciară susţine incompatibilitatea domnului procuror, acesta nu a efectuat niciun act de urmărire penală care să influenţeze cursul urmăririi penale.

Ceea ce susţine recurenta este că în acest interval de timp domnul procuror a emis o ordonanţă de efectuare a unei constatări tehnico-ştiiţifice în dosarul nr. x/2017, deşi se afla în stare de incompatiblitate şi nu ar fi trebuit să nu ia nicio măsură procesuală, indiferent de impactul sau importanţa acesteia.

Se constată că dosarul nr. x/2017 a fost înregistrat la Serviciului Teritorial Ploieşti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la 16 iunie 2017, ca urmare a disjungerii dispuse în dosarul nr. x/2014 şi poartă viza de repartizare către procurorul-şef al serviciului C. şi procurorul L., din aceeaşi dată.

Prin aceeaşi ordonanţă, nr. 21/P/P/2014 din 16 iunie 2017, s-a dispus disjungerea şi efectuarea urmăririi penale faţă de inculpatul M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, faţă de inculpatul N., pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cumpărare de influenţa, prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, şi, respectiv, faţă de suspectul O. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prăzută de art. art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În intervalul de timp vizat de recurentă, la 3 iulie 2018, procurorii L. şi C. au dispus efectuarea unei constatări de către specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu obiectivul de a analiza extrasele de cont aferente unor societăţi comerciale, precum şi a persoanelor M., P., Q. şi R., în perioada autorizată de instanţa de judecată, respectiv 01.10.2010 - 31.12.2015, în scopul identificării unor eventuale sume de bani transferate în conturile acestora, fără a fi justificate în mod legal.

Înalta Curte reţine că această măsură procesuală dispusă de procurori nu reprezintă un act care să influenţeze cursul urmăririi penale, ci de administrare a probatoriului, efecte în planul urmăririi penale producând rezultatele constatării tehnico-ştiinţifice, şi nu măsura în sine de dispunere a administrării acestei probe.

Referitor la apărarea domnului procuror privind incidenţa art. 53 alin. (2) din Legea nr. 305/2022, respectiv prescripţia răspunderii disciplinare şi incidenţa în cauză a legii noi, respectiv a Legii nr. 305/2022, Înalta Curte constată următoarele:

În actuala concepţie legislativă, prin art. 2500 şi următoarele din C. civ., prescripţiei i-a fost conferit un caracter dispozitiv, prin norme de ordine privată, aşa cum a fost remarcat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a arătat că, într-o viziune diametral opusă faţă de cea a Decretului nr. 167/1958, "legiuitorul actual a reglementat prescripţia extinctivă ca instituţie de ordine privată care nu mai operează de plin drept, ceea ce produce consecinţe asupra duratei termenelor de prescripţie, care nu mai sunt imperative, ci, în anumite marje, pot rămâne la disponibilitatea părţilor, recunoaşterii posibilităţii renunţării la prescripţie ori a încheierii de convenţii prin care să se modifice cursul prescripţiei, prin fixarea începutului acesteia, ori a cauzelor legale de suspendare sau întrerupere, a sferei persoanelor care se pot prevala de faptul împlinirii acesteia, a condiţiilor şi limitelor procedurale în care excepţia prescripţiei ar putea fi invocată etc. (…)".

Având în vedere art. 2.513 din C. civ., potrivit căruia "Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate", precum şi împrejurarea că excepţia a fost invocată prin întâmpinarea depusă în dosarul ce are ca obiect recursul declarat de Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 4P din 14 iunie 2023 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, Înalta Curte va analiza susţinerile domnului procuror ca o apărare de fond.

Cu privire la legea aplicabilă cauzei, instanţa de recurs are în vedere prevederile art. 49 din Legea nr. 317/2004, art. 2 şi art. 24 din C. proc. civ., art. 15 alin. (2) din Constituţia României, art. 6 alin. (5) şi art. 3 din C. civ., art. 248 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, precum şi perioada săvârşirii faptelor ce sunt cercetare disciplinar, respectiv 22 mai 2018 - 25 iulie 2018, în raport de care se constată că prezentului dosar îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 303/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.

Potrivit art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, "Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită.", însă acest termen nu cuprinde procedura administrativ-jurisdicţională ce se finalizează prin pronunţarea hotărârii de către secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Sintagma "exercitarea acţiunii disciplinare" vizează momentul sesizării Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă disciplinară, iar nu momentul pronunţării hotărârii de către această instanţă, aşa rezultă şi din terminologia utilizată de art. 48 alin. (2) din lege "[...] ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate exercita acţiunea disciplinară prin sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii" şi art. 50 alin. (1) din lege "Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii soluţionează acţiunea disciplinară printr-o hotărâre", în acest sens fiind jurisprudenţa Completului de 5 judecători, a se vedea Deciziile nr. 269/2017, nr. 164/2017, nr. 159/2014 şi nr. 83/2022.

Or, în cauză, termenul de prescripţie anterior redat a început să curgă de la 25 iulie 2018, când a încetat perioada de pretinsă incompatibilitate a domnului procuror, iar acţiunea disciplinară a fost exercitată la 28 februarie 2019, înăuntrul termenului de prescripţie, care s-ar fi împlinit la 25 iulie 2020, neputând fi reţinute apărările domnului procuror pe acest aspect.

De altfel, nu pot fi avute în vedere nici susţinerile sale privind aplicarea legii mai favorabile, prin asimilarea prezentei proceduri disciplinare cu una în materie penală.

Înalta Curte are în vedere că în dreptul român, art. 100 din Legea nr. 303/2004, lege aplicabilă speţei, stabileşte sancţiunile aplicabile magistraţilor în materie disciplinară; ca urmare, nu este incidentă jurisprudenţa CEDO invocată de intimatul procuror, pentru că acuzaţiile în această materie nu pot fi asimilate cu cele din materie penală, ci se circumscriu răspunderii civile a magistraţilor.

Având în vedere considerentele anterior redate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică, sens în care va fi respins recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva Hotărârii nr. 4P din 14 iunie 2023 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2023.