Inadmissibility of appeal against refusal to refer to CJEU: Limitation of appeal rights to suspension decisions under Law No. 340/2009

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2023, a fost admisă cererea formulată de contestatorul inculpat plt. adj. A., prin apărător ales, şi s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (4) C. proc. pen.

A fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de contestatorul inculpat A..

În baza art. 347 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva Încheierii penale nr. 130/11.08.2023 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Militar Bucureşti în Dosar nr. x/2023.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu două întrebări, că, faţă de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, contestatorul inculpat a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a se pronunţa cu privire la următoarele două întrebări:

- dacă o dispoziţie naţională, ce reglementează o procedură prealabilă începerii judecăţii, în care sunt verificate probele şi respectarea drepturilor persoanei acuzate în cursul urmăririi penale, ce prevede judecata în absenţa persoane acuzate, este compatibilă cu dreptul Uniunii, în special cu raportarea la Decizia-cadru nr. 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru nr. 2002/584/JAI, nr. 2005/214/JAI, nr. 2006/783/JAI, nr. 2008/909/JAI şi nr. 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor şi de încurajare a aplicării principiului recunoaşterii reciproce cu privire la deciziile pronunţate în absenţa persoanei în cauză de la proces) (denumită în continuare, Decizia-cadru);

- dacă art. 6 alin. (3) din Directiva 2012/13 şi art. 47 din cartă trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislaţii naţionale care nu prevede o cale procedurală (efectivă) care să permită să se remedieze după şedinţa preliminară (procedura de camera preliminară) într-o cauză penală neclarităţile şi lacunele din conţinutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informaţii detaliate cu privire la acuzare.

Raportându-se la dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cele ale art. 2 alin. (1) - (3) din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, precum şi la aspectele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în jurisprudenţa sa (Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunţată în Cauza 283/81, prin care a fost interpretat art. 177 din Tratatul CEE), Curtea a reţinut că, din conţinutul art. 267 TFUE, rezultă că sesizarea C.J.U.E. este triplu condiţionată, respectiv (i) întrebarea prealabilă să vizeze interpretarea sau, după caz, validitatea actelor normative ale Uniunii, (ii) problema de drept invocată să fie pertinentă, în sensul că decizia C.J.U.E. este necesară pentru soluţionarea corectă a cauzei, iar (iii) dispoziţia a cărei interpretare se solicită să nu fi făcut obiectul unei alte examinări a C.J.U.E.

A considerat că, din cele ce precedă, rezultă că procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană dă posibilitatea, dar nu instituie obligaţia instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările - vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare - fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, iar în toate cazurile singura competentă să decidă dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, este instanţa naţională. Prin urmare, potrivit art. 267 TFUE, părţile, procurorul sau orice altă persoană nu pot sesiza C.J.U.E. în mod direct, ci doar prin intermediul instanţei, unica îndreptăţită să efectueze acest demers, fie la cerere, fie din oficiu.

A concluzionat că instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea cauzei aflate pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Analizând cererea formulată de contestatorul inculpat, prin apărător ales, Curtea a reţinut că nu sunt îndeplinite niciuna dintre cerinţele menţionate anterior, iar prin maniera de formulare a întrebărilor preliminare, contestatorul tinde să obţină o "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, ceea ce este inadmisibil, întrucât excedează competenţei C.J.U.E.

A subliniat că întrebarea care se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

S-a apreciat că, în cauză, cererea contestatorului de sesizare a C.J.U.E. conţine referiri concrete la modalitatea de soluţionare a procedurii de cameră preliminară în lipsa sa şi la imposibilitatea de a invoca ulterior pronunţării încheierii de cameră preliminară a neclarităţilor şi lacunelor din conţinutul rechizitoriului care ar aduce atingere dreptului său de a i se comunica informaţii detailate cu privire la acuzare.

Mai mult decât atât, s-a observat că prin contestaţia formulată inculpatul nu indică nicio reglementare comunitară obligatorie neclară care poate forma obiectul lămuririi de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

În raport de aceste motive, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de contestatorul inculpat, constatând că în cauză nu sunt incidente dispoziţii ale dreptului comunitar care să fie neclare şi a căror interpretare să impună adresarea întrebărilor preliminare indicate de contestatorul inculpat.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cuprinsul Încheierii nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2023, la 16 octombrie 2023, a declarat recurs inculpatul A., fără a o motiva.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2023/a1, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din data de 07 noiembrie 2023, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. prin prisma excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Aşadar, revine părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În speţă, se constată că procedura de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este guvernată de prevederile Legii nr. 340/2019 privind formularea de către România a unei declaraţii în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Astfel, potrivit art. 2 din actul normativ menţionat:

"(1) Instanţa de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură şi care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în faţa unei instanţe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene de a se pronunţa cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunţarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecăţii este obligatorie.

(4) În aplicarea art. 104b din Regulamentul de procedură al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, instanţa poate cere, odată cu solicitarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, conform prevederilor alin. (1) şi (2), în cazurile urgente, aplicarea procedurii de urgenţă în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

(5) încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, în termen de 72 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluţionează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părţilor; hotărârea este definitivă.

(6) În cauzele penale în care instanţa a dispus suspendarea cauzei, art. 303 alin. (6) din C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

(7) Judecarea cauzei suspendate se reia după comunicarea hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene.

(8) În cazul în care cauza nu a fost suspendată, instanţa poate continua judecata pe alte aspecte decât cele semnalate Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. Instanţa nu poate încheia dezbaterile înainte de pronunţarea Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

(9) În cauza în care s-a solicitat Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene să se pronunţe cu titlu preliminar, hotărârea acesteia în ceea ce priveşte stabilirea validităţii sau interpretarea dată unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană este obligatorie."

Aşadar, din conţinutul textului de lege redat mai sus, rezultă că doar încheierea prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii poate fi atacată cu recurs la instanţa superioară, iar nu şi încheierea prin care se admite ori se respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aceasta deoarece, legiuitorul european a stabilit că instanţa naţională chemată să dea o rezolvare în cauză este singura abilitată să aprecieze dacă, pentru justa soluţionare a speţei este sau nu necesară pronunţarea unei hotărâri preliminare care să vizeze interpretarea sau, după caz, validitatea actelor normative ale Uniunii, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene neputând fi realizată direct de procuror sau de părţi.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin încheierea atacată, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene formulată de contestatorul inculpat A., astfel încât Înalta Curte constată că, potrivit textului de lege sus menţionat, aceasta nu este supusă niciunei căi de atac.

Astfel, aşa cum s-a arătat anterior, legiuitorul a stabilit, în art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, că recursul poate fi promovat doar împotriva încheierii prin care instanţa se pronunţă asupra suspendării judecăţii, în ipoteza admiterii cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.

Se constată, aşadar, că recurentul inculpat A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac care nu întruneşte cerinţele textului de lege menţionat şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.

Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecinţă, în temeiul art. 2 din Legea nr. 340/2009, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cuprinsul Încheierii nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2023.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cuprinsul Încheierii nr. 32 din 11 octombrie 2023 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, în Dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2023.

GGC - NN