Conflict of Interest Conviction: Prohibition of Lex Tertia and Non-Retroactivity of New Penal Code Statute of Limitations to Res Judicata Under 1969 Code

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 447 din 28.02.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus, în baza disp. art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) - fapta nu e prevăzută de legea penală - C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. şi ped. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, împotriva Sentinţei penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunţate de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2017, pe care a desfiinţat-o în integralitate, şi rejudecând cauza, s-a constatat că prin încheierea din 09.08.2021 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute de instanţa de fond în sarcina inculpatului A., din infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., în infracţiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.

În temeiul art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, iar potrivit art. 81 C. pen. 1969 a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

Împotriva Deciziei penale nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. invocând incidenta dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea din 18.10.2022, Curtea a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. şi a stabilit termen pentru judecarea acesteia.

Prin Decizia penală nr. 1031 din 21.12.2022, Curtea a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2017, a desfiinţat decizia penală anterior menţionată, întrucât existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, contestatorul invocând intervenirea prescripţiei răspunderii penale, şi a dispus rejudecarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în privinţa inculpatului A..

Prin Decizia penală nr. 271 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 447 din 2.02.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, sentinţă pe care a desfiinţat-o integral, în latură penală.

Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curţii Constituţionale şi Hotărârea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie nr. 67 din 25.10.2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, la data de 13.04.2023.

În esenţă, în susţinerea cererii de recurs în casaţie întemeiată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), parchetul a menţionat că Decizia penală nr. 271/15.03.2023, pronunţată în Dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi este nelegală, întrucât în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A. ca fiind infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect, creând lex terţia în cauză, aspect contrar deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

Prin Decizia nr. 6 din 05.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, împotriva căreia contestatorul condamnat A. a formulat contestaţia în anulare, instanţa de apel a reţinut că, în raport de situaţia de fapt din rechizitoriu, legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului este legea veche, întrucât pentru infracţiunea de conflict de interese, prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, legea prevede limita minimă de pedeapsă de 6 luni închisoare, comparativ cu limita minimă de 1 an închisoare, cât prevede legea pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 C. pen.

Prin urmare, în opinia parchetului, în mod greşit instanţa de apel, soluţionând contestaţia în anulare, a reţinut în cuprinsul Deciziilor penale nr. 1013 din 21.12.2022 (prin care s-a admis contestaţia în anulare) şi, ulterior, în cuprinsul Deciziei penale nr. 271 din 15.03.2023 (prin care s-a dispus rejudecarea apelului), că termenul de prescripţie a răspunderii penale în cauză este de 5 ani, raportat la limita maximă de pedeapsă pentru infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., termen care, în opinia instanţei, la momentul pronunţării Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022 era împlinit încă din 09.12.2018.

În cauză, termenul general al prescripţiei răspunderii penale de 5 ani a fost întrerupt prin acte care potrivit legii trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (conform art. 123 C. pen. din 1969).

Urmare a întreruperii termenului de prescripţie, în cauză a început să curgă un nou termen (conform art. 123 alin. (2) C. pen. din 1969), astfel încât nu trebuia să fie luat în calcul termenul general de prescripţie, ci termenul de prescripţie specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 C. pen. din 1969, este de 10 ani.

Având în vedere data săvârşirii faptei, respectiv momentul epuizării sale -10.12.2013, s-a solicitat să se constate că, la data pronunţării Deciziei nr. 6 din 05.01.2022, termenul prescripţiei speciale de 10 ani pentru infracţiunea pentru care contestatorul a fost condamnat, art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., nu se împlinise.

În cuprinsul Deciziilor penale nr. 1013/2022 şi nr. 271/2023, instanţa a reţinut că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/26.05.2022 şi a Hotărârii nr. 67 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25.10.2022, instituţia prescripţiei răspunderii penale este o instituţie de drept material căreia îi este aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Prin cererea sa, contestatorul A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea Deciziei penale 6/05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. x/2017 şi în rejudecarea apelului, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Or, în speţă, prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, instanţa de apel a stabilit C. pen. din 1969 ca lege penală mai favorabilă aplicabilă raportului juridic dedus judecăţii.

Aplicarea textului de lege susţinut de contestator ar fi fost posibilă în condiţiile jurisprudenţei Curţii Constituţionale a României, doar dacă instanţa de apel ar fi stabilit C. pen. actual, ca lege incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1969, cum este cazul în speţa de faţă.

Contrar celor reţinute de Curtea de Apel Iaşi în motivarea Deciziilor nr. 1031/21.12.2022 (prin care s-a admis pe fond contestaţia în anulare) şi nr. 271/15.03.2023 (prin care s-a admis apelul şi în rejudecare s-a dispus încetarea procesului penal), în opinia parchetului, în cauză nu erau incidente dispoziţiile art. 154 şi art. 155 din Noul C. pen. (astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi 358/2022 ale Curţii Constituţionale). Astfel, prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestaţiei în anulare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care încadrarea juridică a infracţiunii pentru care contestatorul A. a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969 (dispoziţiile art. 123 C. pen. din 1969 nu au fost declarate neconstituţionale), s-a creat în favoarea contestatorului condamnat o lex tertia, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014, s-a menţionat că nu se poate reţine că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituţie de drept penal (recidivă, concurs de infracţiuni, prescripţie etc.) este independentă de legea căreia îi aparţine. Această distincţie are o deosebită importanţă pentru înţelegerea conceptului de lege, pentru că numai aşa se poate oferi noţiunii de "lege penală mai favorabilă" un înţeles constituţional. A mai arătat Curtea că suspecţii/inculpaţii care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecaţi sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcţie de legea mai favorabilă, o situaţie juridică identică ori cu cei condamnaţi anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârşi infracţiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancţionator ce combină dispoziţii din ambele coduri. Or, contestatorul A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale şi practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022 a Curţii de apel Iaşi, fiindu-i stabilită legea penală mai favorabilă C. pen. din 1969 şi a fost condamnat la pedeapsa minimă prevăzută de art. 2531 din C. pen. din 1969.

Având în vedere considerentele mai sus dezvoltate, s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului în casaţie, iar în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziilor penale nr. 271/2023 din data de 15.03.2023 şi nr. 1013/21.12.2022, pronunţate în Dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Iaşi, să se înlăture greşita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Prin încheierea din 03 octombrie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, constatând că cererea de recurs în casaţie a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. şi pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) şi d) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A. şi a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând recursul în casaţie declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat şi care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege şi numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din acelaşi cod, pe calea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curţile de apel, ca instanţe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta este incident în situaţia în care "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În concret, prin recursul în casaţie formulat în cauză, Parchetul a criticat soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul A., ca urmare a reţinerii incidenţei art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susţinând recurentul parchet că deciziile Curţii de Apel Iaşi pronunţate în cauză prin care s-a admis contestaţia în anulare şi s-a dispus rejudecarea apelului şi decizia pronunţată în apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. sunt nelegale, întrucât în Dosarul nr. x/2017 al Curţii de Apel Iaşi, persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanţă prevederile C. pen. din 1969, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanţa de apel.

Prin urmare, în opinia recurentului parchet, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, susţinând că prin decizia atacată, în rejudecarea cauzei, instanţa a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect şi de asemenea, instanţa a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi a jurisprudenţei în materie.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că soluţia de încetare a procesului penal dispusă faţă de inculpatul A. a fost determinată de greşita admitere a contestaţiei în anulare, soluţie bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că, în mod eronat, Curtea de Apel Iaşi a reţinut în considerentele hotărârii recurate că, în cauză, este aplicabil cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că inculpatul contestator A. a fost condamnat deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripţia răspunderii penale, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor relative la prescripţia răspunderii penale.

În concret, valorificând cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. vizând intervenirea prescripţiei răspunderii penale în cazul inculpatului A., subsecvent admiterii contestaţiei în anulare formulate de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 6/05.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iaşi a dispus, în rejudecarea apelului, încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (faptă din perioada 21.01.2010 - 27.11.2013).

Aşa cum s-a reţinut în speţă, prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, iar potrivit art. 81 C. pen. 1969 a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

Prin urmare, se reţine că, prin decizia penală anterior menţionată, în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speţă, în temeiul art. 5 C. pen. - aplicabil între momentul săvârşirii faptei şi momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speţă este vechea reglementare în vigoare la data săvârşirii faptei deduse judecăţii şi nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând, aşadar, în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată astfel că, în această situaţie, în cauza de faţă, ulterior pronunţării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispoziţiile art. 6 C. pen. aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche şi care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

Astfel, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situaţia cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condiţiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanţa în baza legii vechi şi pedepsei prevăzute de legea nouă şi nu analiza termenului de prescripţie a răspunderii penale.

Deopotrivă, Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 C. pen. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen.

În prezenta cauză, prin aplicarea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 şi nr. 358/2022 ale Curţii Constituţionale, în condiţiile în care încadrarea juridică a infracţiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969, se constată că instanţa a creat o lex tertia în situaţia contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 şi jurisprudenţei în materie.

Prin Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din C. pen., Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanţelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispoziţiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, precum şi ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării.

Astfel, s-a statuat că prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Or, prin decizia recurată, ca urmare a admiterii contestaţiei în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi rejudecării apelului în aceste limite, instanţa de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât, aşa cum s-a arătat, acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în Dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat dispoziţii din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situaţiei juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia, contrar dispoziţiilor legale şi deciziilor Curţii Constituţionale.

Aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022, precum şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iaşi şi pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condiţiile jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv doar dacă instanţele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca lege incidentă raportului juridic dedus judecăţii, şi nu în condiţiile C. pen. din 1969, cum este cazul situaţiei juridice din prezenta cauză.

Mecanismul juridic la care a apelat instanţa de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranşată în cauză, cu titlu definitiv, prin Decizia penală nr. 6 din 05.01.2022 a Curţii de Apel Iaşi, prin soluţia dispusă instanţa invocând în mod eronat efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 358/2022.

Într-adevăr prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022, s-a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reţinându-se că nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile şi condiţiile întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, însă efectele acestei decizii nu pot fi valorificate retroactiv şi asupra raporturilor juridice asupra cărora instanţele de judecată s-au pronunţat definitiv, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 358/2022 a Curţii Constituţionale a României şi cu atât mai mult în situaţia unor hotărâri definitive care nu au fost întemeiate pe dispoziţiile din codul în vigoare.

De altfel, din perspectiva problemei de drept în discuţie, hotărârea Curţii Constituţionale atestă în mod explicit existenţa, cel mult a unei erori de judecată şi nu a unei erori de procedură, astfel încât nici din această perspectivă, efectele sale nu puteau fi valorificate în prezenta cauză, definitiv soluţionată la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată de asemenea că raţionamentul instanţei de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunţată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi art. 5 din C. pen. şi, deci, exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situaţia cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestaţii în anulare), cât şi de decizia Curţii Constituţionale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripţiei penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituţional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor anterior menţionate, consecinţa greşitei admiteri a contestaţiei în anulare în prezenta cauză a determinat pronunţarea unui hotărâri nelegale în apel, urmare a aplicării dispoziţiilor C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă şi, astfel, constatând că în această situaţie este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune pronunţarea soluţiei prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., de admitere a recursului în casaţie, casarea deciziei penale recurate şi, în înlăturarea greşitei aplicări a legii, se vor menţine dispoziţiile Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând întemeiate criticile invocate, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Va casa decizia penală recurată precum şi Decizia penală nr. 1031 din 21.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori şi încheierea din 18.10.2022 a aceleiaşi instanţe, în Dosarul nr. x/2022 şi, rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va menţine dispoziţiile Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Casează decizia penală recurată precum şi Decizia penală nr. 1031 din 21.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - noul C. proc. pen.., secţia penală şi pentru cauze cu minori şi încheierea din 18.10.2022 a aceleiaşi instanţe, în Dosarul nr. x/2022 şi, rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., menţine dispoziţiile Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN