Data Protection Complaints: Mandate of Substantive Resolution Within 30 Days Under Law 677/2001 vs. Indefinite Administrative Investigations

Şedinţa publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, SCAF, reclamantul A., în temeiul art. 26 alin. (1) Legea nr. 677/2001, cu aplicarea prioritară Directivei 95/46/CE, în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL (A.N.S.P.D. C. pen.), a contestat ..Decizia" 27054 prin care se prelungeşte ilegal termenul de soluţionare a plângerii înregistrate sub nr. x din data de 05.12.2016 .

Solicită ca prin hotărârea judecătorească, definitivă şi executorie pronunţată în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 cu modificările şi completările ulterioare, să fie obligată pârâta la soluţionarea plângerii în termenul stabilit prin art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, cu înlăturarea procedurii de tip cameră preliminară instituită ilegal de pârâtă, prin "Procedura de soluţionare a plângerilor şi sesizărilor", precum şi următoarele:

a. Constatarea faptului că pârâta eludează cu bună ştiinţă obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei în vigoare, prin interpretarea greşită a legii în raport cu Dreptul UE.

b. Constatarea faptului că pârâta tergiversează nejustificat, începerea investigaţilor cu care a fost investită.

c. Constatarea nelegalităţii dispoziţiilor art. 25 alin. (2) şi (3)din Legea nr. 677/2001 incidente, contrare Directivei 95/46/CE, şi jurisprudenţei CJUE, iar prin aplicarea art. 4 noul C. proc. civ., înlăturarea lor directă, prin neaplicare, acestea fiind lovite de nulitate, precum şi neconstituţionalitatea acestora.

d. Constatarea nelegalităţii "Procedurii de soluţionare a sesizărilor şi plângerilor", adoptată de pârâtă cu încălcarea dispoziţiilor legii nr. 677/2001 raportat la Directiva 95/46/CE.

2. Aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca instanţa să de efectivitate hotărârii judecătoreşti.

3. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, mai solicită următoarele:

I. Sesizarea CJUE, cu privire la aspectele de drept ce trebuiesc lămurite, în aplicarea Dreptului UE faţă de dispoziţiile şi interpretările dreptului naţional, dacă instanţa consideră că nu are suficiente informaţii relevante din jurisprudenţa CJUE, în soluţionarea prezentei cereri.

II. Sesizarea Curtii Constituţionale a României cu privire la interpretările dispoziţiilor neclare şi lipsite de previzibilitate din Legea nr. 677/2001, precum şi a altor dispoziţii incidente sesizate după depunerea întâmpinării, până la primul termen de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1757 din 15 mai 2017, a respins, ca neîntemeiate excepţiile netimbrării, prematurităţii, inadmisibilităţii, a lipsei de obiect, a neîndeplinirii procedurii prealabile invocate cu privire la acţiunea introductivă,

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, obligând pârâta să comunice reclamantului un răspuns scris cu privire la modul de soluţionare a sesizării înregistrată sub nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timişoara şi Ministerul Justiţiei, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Totodată, a respins, ca inadmisibile, excepţia de nelegalitate, sesizarea Curţii Constituţionale a României şi cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Calea de atac exercitată

Pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond, apreciind ca netemeinică şi nelegală soluţia prin care s-a s-a admis în parte acţiunea formulată de intimatul reclamant A., în sensul că "obligă pârâta să comunice reclamantului un răspuns scris cu privire la modul de soluţionate a sesizării înregistrate sub nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timişoara si Ministerul Justiţiei".

În dezvoltarea criticilor sale, susţine recurenta că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că "nici în conţinutul Legii nr. 677/2001, dar nici în cuprinsul procedurii adoptată la nivel intern autoritatea publică pârâtă nu şi-a impus un termen maxim de finalizare a unor astfel de investigaţii administrative, Curtea apreciază că marja de apreciere a pârâtei se situează în limitele generale reglementate de Constituţia României şi de Legea nr. 554/2004."

De asemenea, greşit a reţinut instanţa de fond, în contextul cauzei de faţă, faptul ca "efectuarea unor investigaţii nu poate fi prelungită în mod nejustificat şi fără limită de timp, în absenţa unor motive obiective şi verificabile şi nici delimitată de emiterea unei deciziifie de sancţionare, fie de finalizare fără sancţiune a entităţii controlate, procedura urmând a fi finalizată în limita unui termen maxim de 30 de zile conform prevederilor art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare."

Mai susţine recurenta - pârâtă că petiţia depusă de intimatul-reclamant la Autoritatea de Supraveghere a fost analizată şi acestuia i s-a adus la cunoştinţă faptul că urmează a fi efectuate demersurile de către Autoritatea de Supraveghere si ulterior îi vor fi comunicate rezultatele acestora şi urmare a a situaţiei semnalate de dl. A., potrivit atribuţiilor de investigare stabilite de art. 27 din Legea nr. 677/2001, s-a hotărât demararea unei investigaţii faţă de operatorii reclamaţi.

Ulterior efectuării investigaţiei, reclamantul urma a fi înştiinţat cu privire la rezultatele acesteia aşa cum i s-a adus deja la cunoştinţă prin adresa nr. x/05.01.2017. În acest context, recurenta - pârâtă susţine că a demarat investigaţii la Curtea de Apel Timişoara şi la Tribunalul Timiş si s-a adresat acestor operatori de date cu caracter personal pentru a clarifica aspectele privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale intimatului-reclamant A.. Astfel, au fost transmise operatorilor sus menţionaţi adresa nr. x/28.02.2017 la Curtea de Apel Timişoara, respectiv adresa nr. x/28.02.2017 la Tribunalul Timiş (pe care le depunem ca anexe la prezentul recurs), însă, până la data formulării prezentului recurs, operatorii menţionaţi anterior NU au dat curs solicitărilor Autorităţii, urmând ca aceasta să continue demersurile necesare clarificării aspectelor semnalate de intimatul reclamant în plângerea formulată.

În plus, mai arată faptul că investigarea aspectelor sesizate de o persoană vizată poate dura o perioadă mai mare de timp, fiind necesare uneori o serie întreagă de demersuri din partea Autorităţii Naţionale de Supraveghere, ţinând cont de faptul că trebuie analizate toate aspectele referitoare la posibile încălcări ale Legii nr. 677/2001 şi că NU pot fi luate măsuri discreţionare şi NU pot fi aplicate sancţiuni decât faţă de entitatea care a încălcat Legea nr. 677/2001 şi are calitatea de operator în accepţiunea acestei legi, iar nu faţă de alte persoane ori entităţi, cum, în mod greşit, a hotărât jnstanta de fond prin sentinţa nr. 1757/15.05.2017 cu referire la obligarea Autorităţii în a comunica intimatului-reclamant "un răspuns scris cu privire la modul de soluţionale a sesizării înregistrate sub nr. x/05.12.2016. cu referire la Judecătoria Timişoara şi Ministerul Justiţiei ".

Mai susţine recurenta - pârâtă că nu a rămas în pasivitate şi a dat curs tuturor petiţiilor întimatului-reclamant, nu doar a petiţiei nr. x/05.12.2016, astfel că afirmaţiile acestuia privind faptul că cererea sa nu a fost soluţionată în termen de 30 de zile este total greşită.

Mai mult, remarcă recurenta că, în cererea sa, intimatul-reclamant recunoaşte faptul că Autoritatea i-a răspuns la plângerea formulată (nr. x/05.12.2017) nefiindu-i, aşadar, îngrădit niciun drept, nici cel de a se adresa cu plângeri Autorităţii conform art. 25 din Legea nr. 677/2001, nici dreptul de a se adresa justiţiei, conform art. 18 din acelaşi act normativ.

Deopotrivă, recurenta subliniază că articolul 25 din Legea nr. 677/2001 reglementează procedura de soluţionare a plângerilor adresate Autorităţii de supraveghere în temeiul acestei legi speciale şi nu prevede un anumit termen de soluţionare a plângerilor, asa cum în mod greşit a interpretat si reţinut instanţa de fond, raţiunea acestei reglementări fiind aceea că, în unele cazuri, investigarea aspectelor poate să se întindă pe o perioadă mai îndelungată de timp, având în vedere în unele situaţii, de pildă, dificultatea de a identifica şi de a contacta persoanele sau entităţile implicate în prelucrarea datelor la care se face referire în plângerile adresate Autorităţii, termenul în care se aşteaptă răspunsul acestora, după caz, solicitarea completării măsurilor în măsura în care sunt nelămuritoare, etc, astfel încât autoritatea să deţină toate informaţiile necesare pentru a fi în măsură sa decidă dacă operatorul respectiv a încălcat legea şi a săvârşit o contravenţie, fiind necesara corectarea comportamentului acestuia prin aplicarea unei sancţiuni.

Aşadar, această procedură de soluţionare a plângerilor şi a sesizărilor este una specială, stabilită în baza legii de către autoritatea de supraveghere.

Prin urmare, susţine recurenta că instanţa de fond, în mod greşit apreciază că pentru soluţionarea unei plângeri formulate în temeiul art. 25 al Legii nr. 677/2001 este aplicabil regimul juridic guvernat de legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi nu cel din legea specială, aplicabil domeniului protecţiei datelor cu caracter personal, respectiv dispoziţiile speciale din legea nr. 677/2001.

În concluzie, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului şi respingerea în tot a acţiunii promovate de intimatul-reclamant A..

În drept, recursul nu a fost încadrat în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Apărarea formulată în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare la recurs, deşi acesta i-a fost legal comunicată în cauză.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor expuse, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În prealabil, Înalta Curte reţine că soluţia dată de instanţa de fond cu privire la excepţiile netimbrării, preamaturităţii, a lipsei de obiect şi neîndeplinirii procedurii prealabile, respectiv, de respingere, ca neîntemeiate, a acestor excepţii, a căpătat caracter definitiv, nefiind criticată de autoritatea recurentă - pârâtă prin recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Procedând în continuare la analizarea criticilor formulate de recurentă, ce vizează exclusiv soluţia de admitere în parte a acţiunii şi obligare a sa la comunicarea unui răspuns scris cu privire la modul de soluţionare a sesizării înregistrată sub nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timişoara şi Ministerul Justiţiei, constată Înalta Curte că, deşi aceasta nu şi-a încadrat expres motivele de recurs în cazurile de casare de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., acestea pot fi încadrate, conform art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., în punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., partea invocând în esenţă interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 677/2001.

Înalta Curte constată însă că, în cauză nu este incident acest motiv de casare, întrucât instanţa de fond a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată, această soluţie fiind împărtăşită şi de către instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză la situaţia de fapt.

Reţine astfel Înalta Curte că, intimatul - reclamant A. s-a adresat Autorităţii de Supraveghere cu o plângere formulată în temeiul art. 25 din Legea nr. 677/2001, înregistrată în registrul general al instituţiei sub nr. x din data de 05.12.2016 prin care reclama faptul că datele sale cu caracter personal (imagini) au fost prelucrate de Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş şi Judecătoria Timişoara, fără respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001, prin încălcarea dreptului său de acces, cu referire la art. 11 din Decizia nr. 52/2012 emisă de autoritatea de reglementare în domeniu în sensul că deşi în sediul acestor instituţii au fost instalate mijloace video de supraveghere, totuşi nu ar exista mijloace de avertizare cu privire la modalitatea de prelucrare a datelor-imaginilor-prelucrate astfel.

La data de 05.01.2017, prin Adresa nr. x (dosar), emisă ca răspuns la plângerea intimatului - reclamant, autoritatea recurentă - pârâtă a comunicat următoarele. " vă aducem la cunoştinţă că am reţinut aspectele semnalate de dumneavoastră, acestea urmând a face obiectul unei investigaţii în limitele competenţelor noastre legale, la nivelul instanţelor reclamate. Vă vom aduce la cunoştinţă rezultatul demersurilor întreprinse, la finalizarea acestora."

În continuarea răspunsului, autoritatea a solicitat reclamantului a preciza la care incintă a Ministerului Justiţiei se referă plângerea sa, aducându-i deopotrivă la cunoştinţă acestuia adresa de internet a autorităţii unde poate găsi mai multe detalii referitoare la drepturile garantate potrivit Legii nr. 677/2001.

Până la data introducerii acţiunii pe rolul instanţei judecătoreşti - 19.01.2017 - autoritatea recurentă nu a mai revenit cu un alt răspuns către intimatul - reclamant cu privire la rezultatul demersurilor întreprinse.

Înalta Curte reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că, se poate adresa instanţei de contencios administrativ "persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.".

Articolul 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că " se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal", iar articolul 2 alin. (1) lit. h) şi i) din acelaşi act normativ prevăd că " nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri- faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen", respectiv " refuz nejustificat de a soluţiona o cerere - exprimarea explicită cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".

Relevante sunt deopotrivă şi dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 677/2001, în vigoare la data formulării plângerii: ce prevăd următoarele:

(1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele.

(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.

(3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către operator.

(4) În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.

(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

(6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.

(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5).

(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.

(9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere. (…)."

Înalta Curte, raportat la acest dispoziţii, în acord cu judecătorul fondului, constată că demersul judiciar întreprins de intimatul - reclamant vizează verificarea legalităţii refuzului autorităţii recurente - pârâte, sub forma actului administrativ asimilat, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, de a soluţiona pe fond plângerea administrativă adresată acesteia în temeiul Legii nr. 677/2001.

Instanţa de control judiciar, contrar celor susţinute de recurenta - pârâtă, constată că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, în care autoritatea trebuie să comunice un răspuns concret pe fondul plângerii, cu privire la aspectele semnalate, iar efectuarea unor investigaţii administrative nu poate fi prelungită fără limită de timp, în lipsa unor motive obiective şi verificabile.

Ori, în condiţiile în care recurenta - pârâtă, astfel cum în mod corect a constatat şi judecătorul fondului, nu a justificat depăşirea termenului legal de 30 zile prevăzut atât de legea specială nr. 677/2001, cât şi de dreptul comun prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nefăcând dovada existenţei unor motive întemeiate şi obiective de prelungire a duratei investigaţiilor întreprinse, refuzul de comunicare a unui răspuns în acest sens către reclamant echivalează cu excesul de putere în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, recurenta - pârâtă încălcându-i intimatului - reclamant dreptul legitim de a verifica modul în care a fost finalizată soluţionarea plângerii sale referitoare la protecţia datelor sale cu caracter personal.

Instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001, ce stabilesc un termen de 30 zile calculat de la data primirii plângerii, nu privesc doar ipoteza reglementată de alin. (5) din Legea nr. 677/2001, care se referă la măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d) din aceeaşi lege, ci impun în sarcina autorităţii pârâte obligaţia de a emite o decizie, fără a distinge dacă plângerea a fost apreciată întemeiată sau a fost respinsă.

Rezultă astfel, că dispoziţiile art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001 instituie în sarcina autorităţii recurente obligaţia de a comunica un răspuns pe fondul plângerii în termen de 30 de zile de la primirea acesteia.

Ori, prin adresa emisa de recurentă sub nr. x din 05.01.2017, ce prelungeşte termenul pentru efectuarea investigaţiilor administrative, fără limită de timp şi în absenţa unor motive obiective şi verificabile, autoritatea recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor legale.

Constatând astfel că, faţă de răspunsurile date intimatului - reclamant de două dintre instanţele reclamate în plângerea adresată autorităţii - recurente, respectiv Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş, nu rezultă că refuzul autorităţii ar fi unul nejustificat, fiindu-i respectat reclamantului dreptul legitim la informare asupra modalităţilor concrete în care aceste instanţe au prelucrat datele sale cu caracter personal, hotărârea instanţei de fond, de admitere în parte a acţiunii şi obligare a recurentei să comunice un răspuns cu privire la modul de soluţionare a sesizării nr. x/05.12.2016, cu referire la Judecătoria Timişoara şi Ministerul Justiţiei, este legală, fiind dată cu aplicarea normelor materiale anterior menţionate.

În consecinţă, reţinând că, în cauză, recurenta, cu referire la Judecătoria Timişoara şi Ministerul Justiţiei, nu a făcut dovada soluţionării plângerii reclamantului în termen de 30 de zile de la data înregistrării, adresa de informare din data de 05.01.2017, neputând fi asimilată unui răspuns, în sensul legii, în mod corect prima instanţă, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, a dispus obligarea pârâtei să comunice reclamantului un răspuns în scris cu privire la modul de soluţionare a sesizării înregistrată sub nr. x/05.12.2016.

Autoritatea recurentă - pârâtă avea obligaţia de a soluţiona efectiv cererea reclamantului în termenul de 30 zile, având în vedere prevederile art. 25 alin. (6) din Legea 677/2001, neputând fi primită susţinerea că acest termen vizează exclusiv informarea petentului cu privire la demersurile care vor fi efectuate. Interpretarea, conform căreia investigaţiile efectuate în baza plângerii se pot desfăşura într-un interval de timp nedefinit, încalcă dreptul legitim al reclamantului de a verifica modul în care a fost finalizată soluţionarea plângerii sale cu referire la protecţia datelor sale cu caracter personal, fiind contrară scopului pentru care au fost instituite prevederile legale menţionate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei civile nr. 1757 din 15 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 februarie 2020.