Success fee claim barred by unlawful requalification of consultancy contract and admission of legal representative as witness
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (HCCJ) allowed the plaintiff’s appeal, quashed the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial limited to the claim for a success fee, as the plaintiff had not appealed the portion of the judgment regarding unpaid invoices which thus acquired final authority. The dispute arose from a consultancy contract where the plaintiff claimed a success fee commission for facilitating a credit facility, and the Court of Appeal had erroneously modified the legal qualification of the contract to a mandate/commission and value the testimony of the defendant’s legal representative as a witness. The HCCJ found decisive procedural violations: the appellate court exceeded the limits of the devolutive effect by recharacterizing the contract without allowing contradictory debate, violating the principle of adversarial proceedings and the judge’s active role limits; and it illegally admitted the deposition of the defendant’s legal representative, who was barred from testifying under Article 315(1)(3) of the Code of Civil Procedure due to a conflict of interest, had not sworn an oath, and had not signed the declaration, thereby rendering the judgment null.
Legislator headnote
AI generatedart. 321 C. civ, art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 321 C. proc. civ, art. 255 alin. (1) C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ; Success fee claim barred by unlawful requalification of consultancy contract and admission of legal representative as witness: Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu pot fi martori cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Apel. Audierea în calitate de martor a reprezentantului legal al uneia dintre părți. Condiții și efecte în raport cu prevederile art. 315 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile de atac. Apelul
Index alfabetic: Acțiune în pretenții
Contract de servicii de consultanţă
Onorariu de succes
Principiul disponibilității
Principiul rolului activ al judecătorului
Apel
Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă
Martor
C. proc. civ., art. 22 alin. (2), art. 255 alin. (1), art. 315 alin. (1) pct. 3, art. 321
C. civ., art. 2043, art. 2051, art. 2096
Potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., nu pot fi martori cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi.
În cazul în care instanța de apel a acordat valoarea unei veritabile declarații de martor susținerilor reprezentantului legal al societății pârâte, deși apreciase că există incompatibilitatea acestuia având în vedere interdicția prevăzută de art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., fundamentându-și soluția și pe declarația lui, hotărârea astfel pronunțată este nelegală.
În aceste condiţii, reţinând depoziţia unei persoane care nu putea fi audiată în calitate de martor, persoană care nu a depus jurământul cerut de lege şi nu a semnat declarația pe care a dat-o, decizia instanţei de apel este rezultatul încălcării formelor de procedură care atrag sancțiunea nulităţii.
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2132 din 25 octombrie 2023
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului București la 11 iulie 2018, reclamanta A. LLC a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 114.546,72 USD, reprezentând pretenţii.
Printr-o cerere completatoare reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtei şi la plata sumei de 2.818.893,75 USD, reprezentând contravaloarea comisionului de succes, precum şi a penalităților de întârziere în cuantum de 105.708,52 USD.
Prin sentinţa civilă nr. 2859 din 9 octombrie 2019, Tribunalul București admite excepţia necompetenței sale teritoriale şi declină competenţa în favoarea Tribunalului Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 19 februarie 2020, Tribunalul Bacău, la rândul său, admite excepţia necompetenței sale teritoriale şi declină cauza în favoarea Tribunalului București, constată conflict negativ de competenţă, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.
Prin decizia nr. 708 din 25 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.
Prin sentinţa civilă nr. 171 din 26 mai 2021, Tribunalul Bacău, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi completată. A obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume, cu titlu de debit: 114.546,72 USD, în echivalent în lei la data plăţii, din care 111.137,24 USD, reprezintă debit principal, iar 3.410,48 USD penalități de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor neachitate şi până la data ultimei notificări de punere în întârziere comunicată prin executor judecătoresc, precum şi la plata penalităţilor de întârziere care vor fi calculate și percepute până la data achitării integrale a debitului; 2.020.780,25 USD, cu titlu de debit principal, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând comision de succes datorat de pârâtă în temeiul art. 5.3 din contractul de consultanţă nr. 22/2015 faţă de încheierea de către pârâtă a contractului de facilitate credit cu investitorul C. Bank (Europe) SE, sumă la care se adaugă şi penalităţile contractuale de întârziere, de 0,05% pe zi de întârziere aplicate la suma întârziată la plată şi calculate conform art. 5.5 din contractul de consultanţă nr. 22/2015, de la data scadenţei facturii emise pentru acest comision şi până la data achitării integrale a debitului. A respins capătul de cerere vizând contravaloarea comisionului de succes solicitat şi penalităţile aferente în raport de contractul de facilitate credit încheiat de pârâtă cu D. B.V., E. AG, ca neîntemeiat. A obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru de 106.741,73 lei (8.812,25 lei taxă timbru datorată pentru cererea iniţială şi admisă în întregime şi 97.929,48 lei, datorată pentru cererea completatoare şi admisă în proporţie de aproximativ 75%) şi onorariu avocat redus (faţă de admiterea în parte a acţiunii), în cuantum de 6.000 euro, în echivalent lei la data plăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.
Prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă a reţinut, în cursul dezbaterilor referitoare la probe, „că reprezentantul pârâtei F. poate pune concluzii în apel”, iar prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2022 acest reprezentant este asimilat martorului, în condiţiile art. 321 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 584/2022 din 3 iunie 2022, Curtea de Apel Bacău, Secţia I civilă respinge, ca nefondat, apelul reclamantei A. LLC; admite apelul pârâtei B. S.A., modifică în parte sentinţa fondului, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 USD şi accesoriile aferente, ca nefondat. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 26 ianuarie 2022, 23 martie 2022 şi 18 mai 2022 declară recurs reclamanta A. LLC, solicitând instanţei casarea încheierilor şi a deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel.
Recurenta-reclamantă precizează că înţelege să conteste decizia curţii de apel sub aspectul soluţiei de respingere a apelului său şi de admitere a apelului pârâtei cu consecința schimbării, în parte, a sentinţei în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes, în sumă de 2.020.780,25 USD.
Motivele de recurs invocate de recurentă sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., în esenţă fiind următoarele:
Recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 9, art. 14, art. 22 şi art. 255 alin. (1) C. proc. civ. atunci când se referă la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ.
Astfel, prin decizia recurată, instanţa de apel a procedat la schimbarea naturii juridice a contractului încheiat între părţi, fără a pune în discuţia contradictorie această chestiune, reţinând că, în esenţă, contractul de consultanță împrumută în cea mai mare parte caracteristicile unui contract de intermediere, prin raportare la clauzele contractului.
Prin raportare la alte clauze ale contractului, instanţa de apel reţine, în mod greşit, că acest contract de consultanță ar împrumuta caracteristici ale contractului de comision.
Un alt aspect relevat vizează interpretarea greşită dată de către instanţa de apel efectelor notificării de reziliere emise de intimata-pârâtă în 16 mai 2018, înscris pe care şi-au construit apărări de fond ambele părţi.
În raport de cele învederate, instanța de apel, fără ca acest aspect să facă obiectul dezbaterilor dintre părţi şi fără ca măcar să pună în discuția contradictorie a părţilor, a ales să schimbe cauza încetării contractului de consultanță, calificând-o drept o revocare de mandat şi refuzând să mai facă vreo analiză a legalităţii şi temeiniciei motivelor exprimate chiar de pârâtă, atât prin notificarea de reziliere emisă la 16 mai 2018, cât şi prin apărările formulate în faţa instanţei.
Recurenta consideră că instanţa de apel a încălcat atât principiul disponibilității (art. 9 C. proc. civ.), cât şi principiul contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.), decizia recurată fiind rezultatul unei greşite exercitări a rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.), împrejurare care atrage nulitatea deciziei recurate.
Circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 5 C. proc. civ. sunt şi susţinerile care vizează încălcarea dispoziţiilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora probele trebuie să fie admisibile conform legii şi să conducă la soluţionarea procesului.
Autoarea căii de atac consideră că soluţia de admitere a apelului pârâtei se fundamentează, printre altele, pe dovezi inadmisibile, în raport de dispoziţiile legii de procedură civilă.
De asemenea, susţine recurenta, instanţa de apel, prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2022, deşi a respins cererea pârâtei privind audierea, în calitate de martor, a domnului F., prin aceeaşi încheiere instanţa a dispus ca reprezentantul legal al pârâtei să fie audiat în această calitate cu ocazia dezbaterilor pe fond, reţinându-se prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2022 că „dl F. este asimilat martorului, în condiţiile art. 321 C. proc. civ. (...)”.
Or, dispoziţiile Codului de procedură civilă nu reglementează posibilitatea „audierii” reprezentantului legal al uneia dintre părţile din proces şi cu atât mai puţin posibilitatea ascultării acestuia în calitate de martor, având în vedere interdicţia prevăzută de art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cu atât mai mult în contextul în care recurenta susţine că s-a opus solicitării pârâtei de audiere, în această calitate, a reprezentantului său legal.
Din această perspectivă, recurenta consideră că au fost încălcate dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare care atrage nulitatea atât a încheierilor de şedinţă atacate, cât şi a deciziei recurate.
Nelegalitatea încheierii prin care a fost admisă „proba” cu „depoziţia” reprezentantului legal al intimatei este însoţită şi de nelegalitatea încheierii de dezbateri, în care a fost audiat, fără respectarea regulilor privitoare la depunerea jurământului, acelaşi reprezentant-martor şi fără ca acesta să-şi însuşească, prin semnătură, declaraţia dată în faţa instanţei.
Un alt argument al recurentei în dezvoltarea motivului de recurs, care vizează încălcarea normelor de procedură, se referă la valorificarea de către instanţa de apel a concluziilor unei expertize extrajudiciare depusă de către intimata-pârâtă la dosarul cauzei cu câteva zile înainte de ultimul termen de judecată.
Susţine recurenta că, deşi s-a opus administrării ca probă a acestei expertize, iar instanţa de apel a consemnat faptul că nu reprezintă o probă, menţionându-se că a fost primit la dosar ca şi înscris, cu toate acestea valorifică concluziile acestui raport în considerentele deciziei.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea dispoziţiilor art. 1266 C. civ., mai exact greşita calificare a contractului de consultanță; aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1481 C. civ. în ansamblul prevederilor contractului de consultanță şi încălcarea dispoziţiilor art. 1267 C. civ., greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) şi a art. 1269 alin. (1) C. civ., în contextul demersului de interpretare a contractului de consultanță.
Recurenta apreciază, în esenţă, că instanţa de apel a calificat greşit contractul de consultanță şi a nesocotit voinţa părţilor atunci când a reţinut că respectivul contract împrumută caracteristici ale contractului de comision, natura sa fiind în realitate cea a unui contract de intermediere ocazională. Susține că instanţa de apel nu a înţeles care sunt obligațiile asumate de reclamantă şi de ce aceasta era îndreptăţită la plata comisioanelor solicitate.
Intimata-pârâtă depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.
După primirea şi înregistrarea recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a acestuia, raport care ulterior a fost comunicat părţilor, iar în şedinţa de filtru din 14 iunie 2023 recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen în şedinţă publică în vederea soluţionării.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Recurenta A. LLC a formulat o cerere de chemare în judecată a intimatei-pârâte B. S.A., întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata unor sume de bani reprezentând obligaţii contractuale neexecutate.
Se solicită, potrivit cererii iniţiale, obligarea la plata contravalorii facturilor şi a penalităților aferente, iar ulterior, prin cererea completatoare, a fost solicitată şi obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând onorariu de succes.
Pretenţiile recurentei-reclamante izvorăsc din contractul de consultanță nr. 22/2015, încheiat cu intimata-pârâtă, şi din actele adiţionale ulterioare.
Recurenta-reclamantă îşi fundamentează întreaga argumentaţie având în vedere acest contract de consultanță, natura juridică a acestuia şi efectele juridice produse, pornind de la voinţa părţilor, astfel cum a fost exprimată în cuprinsul contractului.
Raţionamentul logico-juridic al recurentei, inclusiv tezele probatorii susţinute s-au bazat pe natura juridică a acestui contract de consultanță astfel cum a fost înţeles de către recurentă şi căruia i-a fost dat eficienţă juridică în raporturile contractuale cu pârâta.
Recurenta-reclamantă dezvoltă acest raţionament atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel.
Intimata-pârâtă se apără prin întâmpinările depuse la fond ori apel, precum şi prin motivele de apel formulate, pornind de la această realitate factuală şi juridică astfel cum a fost construită de către recurentă.
Niciodată pe parcursul procesului intimata-pârâtă nu a contestat natura juridică a contractului, dimpotrivă invocă excepţia de neexecutare a contractului de consultanță şi rezilierea acestui contract potrivit unei notificări unilaterale emise la 16 mai 2018.
Instanţa de fond, dând eficienţă principiului disponibilităţii părţilor, soluţionează cererea de chemare în judecată în aceste limite, considerentele sentinţei pronunţate cuprinzând argumente juridice în concordanţă cu susţinerile părţilor pe care le analizează, pornind de la contractul de consultanță, de la voinţa părţilor, astfel cum a fost exprimată în acest contract.
Instanța de apel redă in extenso considerentele din sentinţa de la fond, motivele de apel regăsite în cererile de apel formulate de ambele părţi, toate fiind centrate pe contractul de consultanță nr. 22/2015.
În aceste limite instanţa de apel era obligată a soluţiona căile de atac cu care a fost învestită, să respecte efectul devolutiv al apelului şi limitele acestei devoluţiuni, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanţă (cauza şi obiectul cererii de chemare în judecată nu poate fi schimbată în apel).
Din cuprinsul încheierii din 18 mai 2022, dată la care a avut loc şedinţa publică în care părţile au pus concluzii pe fond, nu poate fi anticipată intenția ulterioară a instanţei cu privire la calificarea naturii juridice a contractului, deşi se poate observa exercitarea unui adevărat rol activ al instanţei în această fază a dezbaterilor prin interpelările formulate.
Instanţa de apel, în considerentele ulterioare, procedează prioritar la stabilirea naturii juridice a contractului încheiat de părţi, reţinând că acest contract împrumută în cea mai mare parte caracteristicile unui contract de intermediere astfel cum a fost definit de art. 2096 C. civ.
Reţine instanţa de apel şi faptul că acest contract împrumută şi caracteristicile contractului de comision, astfel cum este definit de art. 2043 şi art. 2051 C. civ.
Pornind de la această calificare şi dând eficienţă efectelor juridice născute din textele legale invocate, instanţa de apel îşi construiește întregul raționament logico-juridic pe care îşi întemeiază soluţia pronunţată.
Recalificarea contractului de consultanță ca fiind un contract de comision ce împrumută caracteristici şi de la contractul de intermediere, recalificarea notificării de reziliere ca fiind de fapt o revocare a mandatului acordat de intimată recurentei cu privire la negociere excedează cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, aspect necontestat de către pârâtă prin apărările formulate, încălcându-se astfel limitele efectului devolutiv al apelului, limite determinate de ceea ce s-a supus judecăţii în prima instanţă.
Susţinerile intimatei din întâmpinare, în sensul că stabilirea naturii contractului de consultanță şi a cauzei de încetare a acestuia nu ar sta la baza soluţiei, nu pot fi reţinute.
Astfel, după ce instanţa de apel stabileşte natura juridică a contractului, făcând trimitere la textele de lege aplicabile potrivit noii calificări juridice, pornind de la această calificare sunt expuse considerentele cu privire la dreptul recurentei-reclamante de a pretinde şi obţine un onorariu de succes.
Instanţa de apel precizează că „trebuie stabilită natura juridică a obligațiilor asumate prin acest contract, pentru că numai în funcție de natura lor juridică poate fi apreciată atât îndeplinirea lor, cât și contraprestația care se cuvine pentru îndeplinirea obligaților (...)”, ceea ce va determina în mod evident o soluţie diferită de cea a instanţei de fond cu privire la acest capăt de cerere, urmare a greșitei calificări a contractului.
Rolul activ al judecătorului este un principiu fundamental al procesului civil care însă trebuie exercitat în anumite limite stabilite chiar de legiuitor.
Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, judecătorul este îndreptățit, cu privire la situaţia de fapt şi de drept pe care părţile le invocă, să ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare (...).
Un alt aspect circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi pe care Înalta Curte urmează a-l reţine se referă la încălcarea dispoziţiilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora „probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului”.
În cauză, instanţa de apel îşi fundamentează soluţia şi pe declarația reprezentantului legal al intimatei-pârâte, dl F., pe care refuză să îl audieze în calitate de martor, apreciind că există o incompatibilitate a acestuia, având în vedere interdicţia prevăzută de art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
Deşi constată această incompatibilitate, instanța de apel, potrivit încheierii din 23 martie 2022, acordă reprezentantului legal al intimatei statutul de martor „asimilat” şi dând eficienţă dispoziţiilor art. 321 C. proc. civ. dispune îndepărtarea acestuia din sală pe timpul audierii martorilor încuviinţaţi.
Măsura îndepărtării reprezentantului legal din sala de judecată este lipsită de eficienţă în condiţiile în care acestuia i s-a acordat cuvântul „pentru a-şi exprima punctul de vedere ca reprezentant statutar al societăţii” la un termen ulterior, respectiv cel din 18 mai 2022.
Reprezentantul legal al societăţii, în această calitate, avea doar dreptul de a pune eventual concluzii orale, alături de avocatul ales, însă instanţa de apel a procedat la o veritabilă audiere a acestuia în şedinţa din 18 mai 2023.
Mai mult, instanţa de apel pe parcursul declarațiilor acestuia adresează o serie de interpelări, solicitându-i să facă precizări cu privire la investiţia B. S.A., reprezentantul legal conformându-se solicitărilor instanţei.
Instanţa de apel a acordat valoarea unei veritabile declaraţii de martor susținerilor reprezentantului legal al intimatei, în considerentele deciziei regăsindu-se parte din această declarație.
În aceste condiţii, reţinând depoziţia unei persoane care nu putea fi audiată în calitate de martor, persoană care nu a depus jurământul cerut de lege şi nu a semnat declarația pe care a dat-o, decizia instanţei de apel este rezultatul încălcării formelor de procedură care atrag sancțiunea nulităţii.
Referitor la critica privind valorificarea concluziilor unei expertize extrajudiciare depuse de intimata-pârâtă la dosarul cauzei, probă la administrarea căreia recurenta s-a opus, invocând inadmisibilitatea acesteia, şi aceasta este întemeiată.
Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosar de către intimata-pârâtă, la administrarea căruia apelanta-reclamantă s-a opus invocând excepţia de inadmisibilitate, a fost avut în vedere de către instanța de apel, deşi precizează că respectivul raport a fost primit ca înscris, nu ca şi probă, învederând obligaţia instanţei de a primi la dosar toate înscrisurile pe care părțile înţeleg să le depună.
Expertul contabil care a întocmit acest raport de expertiză realizează o comparație între modelul financiar propus de către recurenta A. LLC şi cel elaborat de G., ajungând în final la concluzia că primul model financiar nu ar fi condus la obținerea finanțărilor dorite de către intimata B. S.A.
Instanţa de apel valorifică totuşi această probă, reţinând în considerente că există diferenţe între cele două modele financiare, în condiţiile în care la dosarul cauzei nu se regăseşte modelul financiar despre care intimata pretinde că a stat la baza convingerii investitorilor să acorde finanţarea.
Având în vedere cele reținute mai sus, constatând că sunt fondate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanţe de apel.
Instanţa supremă apreciază că nu este afectat interesul bunei administrări a justiţiei prin trimiterea la aceeaşi instanţă de apel, contrar solicitărilor recurentei în acest sens.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu va fi analizat câtă vreme vizează fondul cauzei, Înalta Curte constatând încălcarea de către instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv pentru care a şi dispus măsura casării cu trimitere spre o nouă judecată.
Întrucât intimata-pârâtă nu a formulat recurs, intrând astfel în puterea lucrului judecat dispoziția cu privire la obligarea pârâtei la plata facturilor (debit principal şi penalități de întârziere), instanţa de apel va proceda la rejudecarea apelurilor doar în privinţa capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes, în sumă de 2.020.780,25 dolari americani, echivalent în lei şi accesoriile aferente.