Starting point of limitation period for unjust enrichment action when specific enforcement challenges are pending.

Actio de in rem verso. Momentul de la care curge termenul de prescripţie. Condiții și efecte în raport cu prevederile art. 2528 Cod civil, coroborate cu cele ale art. 1348 şi art. 2523 din același cod

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Faptul juridic licit/Drept comercial. Codul civil. Prescripția extinctivă. Cursul prescripției extinctive

Index alfabetic: Îmbogăţire fără justă cauză

Contestaţie la executare

Prescripţia dreptului material la acţiune

Momentul de la care curge termenul de prescripţie

C. civ., art. 1345, art. 1347 alin. (1), art. 1348, art. 2523, art. 2528 alin. (1)-(2)

Potrivit art. 2523 C. civ., prescripția începe să curgă numai de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. Această dispoziţie are caracter general şi, în mod firesc, trebuie înţeles că nicio prescripţie nu poate curge împotriva celui care nu poate acţiona (contra non valentem agere non currit praescriptio).

Or, în materia îmbogăţirii fără justă cauză, însărăcitul, titular al acţiunii, este oprit să acţioneze, dacă pentru acoperirea prejudiciului are o altă acţiune deschisă spre a obţine ceea ce îi este datorat. Până la epuizarea acţiunii specifice, dreptul la acţiunea de in rem verso nu este născut, iar titularul ei nu o poate promova, deoarece acest impediment i se va opune peremptoriu.

Astfel, pentru o justă examinare a prescripției, instanța de apel trebuia să cerceteze adecvat cel puţin această condiţie juridică a acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză - existenţa unei alte acţiuni pentru ca păgubitul să obțină ceea ce îi este datorat - şi să reţină că reclamanta - terț poprit avea obligaţia, iar nu opţiunea, de a formula o contestaţie la executare, ca mijloc specific de a obţine ceea ce pretinde că s-a executat nelegal.

Numai de la data îndeplinirii condiţiei legale a soluţionării definitive a contestaţiei la executare, terțului poprit i s-a născut dreptul la actio de in rem verso contra debitoarei urmărite şi, în acord cu dispoziţiile art. 2523 C. civ., prescripţia a început să curgă contra reclamantei.

I.C.C.J., Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2383 din 15 noiembrie 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la 08.12.2021, reclamanta A. Bank S.A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 293.154,24 lei şi a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la 21.11.2021 până la achitarea efectivă a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La 28.02.2022 pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, iar, pe fond, a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 1181/25.05.2022, Tribunalul București, Secția a VI-a civilă a respins ambele excepții, ca neîntemeiate, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 283.046,24 lei, reprezentând contravaloare prejudiciu, a dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la 21.11.2021 până la data achitării integrale a debitului principal, și a sumei de 6.435,46 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste sentințe, B. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1653A/09.11.2022, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința apelată, a admis excepția prescripției și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă; a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 7.500 lei și intimata la plata către apelantă a sumei de 3.378,48 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. Bank S.A. a declarat recurs, solicitând casarea deciziei atacate.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situației de fapt și a etapelor procesuale anterioare, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.347 alin. (1), art. 1.348 și art. 2.523 C. civ.

A criticat hotărârea atacată susținând că instanța de apel a interpretat art. 2.528 C. civ. ignorând intenția legiuitorului la edictarea acestui text de lege, care trebuie coroborat cu art. 1.347 alin. (1), art. 1.348 și art. 2.523 din același cod, și interpretat sistematic, atât în ansamblul său, cât și în raport cu aceste norme legale, care reglementează materia îmbogățirii fără justă cauză și cursul prescripţiei extinctive.

Într-o asemenea interpretare, alin. (2) al art. 2.528 C. civ. prevede aplicarea regulii de la alin. (1) în mod corespunzător și în materia îmbogățirii fără justă cauză, ceea ce înseamnă că regula respectivă se va aplica în condițiile art. 1345 - 1348 C. civ., care reglementează materia îmbogățirii fără justă cauză. Astfel, potrivit art. 1.347 alin. (1) C. civ., „Restituirea nu este datorată decât dacă îmbogățirea subzistă la data sesizării instanței.”

Prin prisma acestor prevederi legale, a susținut că momentul la care s-a pronunțat şi ultima decizie definitivă în contestațiile la executare şi cererile de întoarcere a executării pe care le-a promovat, este cel la care a avut certitudinea că paguba subzistă și, pe cale de consecință, s-a produs îmbogățirea intimatei, pentru că, până atunci, patrimoniul băncii era susceptibil de a fi reîntregit, dacă aceste cereri erau admise. A arătat că aceasta era succesiunea firească a acţiunilor necesare, întreprinse de bancă cu bună-credință, prin care a încercat o reglare a patrimoniului său, fără afectarea patrimoniului intimatei, astfel că nu este echitabil ca aceste diligențe să fie acum sancționate prin prescripția dreptului material la acțiune, care-i paralizează posibilitatea de recuperare a pagubei.

A menționat că aceste demersuri nu se circumscriu condiţiei prevăzute de art. 1.348 C. civ., potrivit căruia, „Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat”, întrucât banca nu a avut la dispoziție o altă acțiune împotriva intimatei, prin care să obțină restituirea sumei de bani, cele două contestații la executare nefiind decât modalități procesuale speciale şi exclusive de a obține întoarcerea executării, în raportul dintre terțul poprit şi creditoarea intimatei. A afirmat că această dispoziție legală se referă la o acțiune prin care banca să poată pretinde ceea ce îi este datorat, în sensul de a avea la îndemână o cauză juridică a cererii sau un temei de drept material, respectiv o cerere bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligații, care să poată fi îndreptată împotriva intimatei.

Recurenta a susținut că instanța de apel, soluționând excepția prescripției, a avut în vedere doar rezultatul obținut în contestațiile la executare şi în cererile de întoarcere a executării silite, însă, o interpretare sistematică și logică a textelor de lege aplicabile ar fi presupus ca instanța să observe efectul pe care l-ar fi avut admiterea acestor demersuri judiciare; într-o asemenea ipoteză, actele de executare s-ar fi anulat, sumele de bani executate silit s-ar fi întors în patrimoniul băncii, paguba nu ar mai fi existat, prin urmare nu ar mai fi fost îndeplinită condiția prevăzută de art. 1.347 C. civ. pentru că nu ar mai fi subzistat îmbogățirea intimatei pe seama băncii.

Prin urmare, prezentul litigiu era legat de soluțiile judiciare în cele două contestații la executare, iar momentul la care banca a avut reprezentarea unei pagube ireversibile în patrimoniul său și a îmbogățirii corelative, fără drept, a intimatei, este cel în care s-a pronunțat ultima soluție nefavorabilă definitivă, la 22.11.2019.

A arătat că, potrivit art. 2.528 din C. civ., sintagma „păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea” nu poate fi interpretată în sensul celor reținute de instanța de apel, care a statuat că simplul mecanism al debitării contului său de la B.N.R. este momentul înregistrării pagubei, ci această debitare a reprezentat pentru bancă o pagubă ireversibilă, în sensul vizat de norma citată, numai atunci când a pierdut și ultima posibilitate de a obține o întoarcere a acestei sume de la creditoarea intimatei, prin respingerea definitivă a ultimei contestații la executare şi a cererii de întoarcere a executării silite, anume 22.11.2019; banca nu putea să aibă reprezentarea pagubei strict la momentul debitării contului pe care îl deține la B.N.R. Practic, la data soluționării ultimei contestații la executare și a cererii de întoarcere a executării, care au făcut obiectul dosarului nr. x/299/2017*, soluționat definitiv prin decizia nr. 3632/22.11.2019 a Tribunalului București, deci abia la 22.11.2019, după ce s-a despăgubit parțial și din lichidarea depozitului, banca a cunoscut care este paguba pe care o înregistrează, ca urmare a achitării datoriei pe care intimata o avea faţă de creditoarea sa, C., precum și că aceasta este ireversibilă, iar intimata s-a îmbogățit fără justă cauză pe seama băncii.

Autoarea căii de atac a evocat dispozițiile art. 2.523 C. civ., care reglementează regula generală a cursului prescripţiei extinctive potrivit căreia, „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui” și a susținut că dreptul la acțiune al băncii s-a născut la data la care a cunoscut caracterul definitiv al pagubei şi al îmbogățirii fără justă cauză a intimatei, știind împotriva cui să promoveze acțiunea.

Totodată, a evocat unele considerente ale primei instanțe, care a respins excepția prescripției, precum și o speță din jurisprudența instanței supreme, criticând decizia recurată pentru că nu a luat în considerare acest exemplu de jurisprudență, în care chestiunea de drept pusă în discuție era aceeași.

Recurenta a susținut că, interpretând și aplicând greșit art. 2.528 C. civ., instanța de apel a ignorat comportamentul sancționat de legiuitor prin art. 2.500 din același cod, anume că prescripția extinctivă este o sancțiune îndreptată împotriva pasivității titularului dreptului subiectiv civil care, în condițiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obține protecția judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acțiune. Or, în speță, banca nu a stat în pasivitate, ci a făcut demersuri, depunând toate diligențele pentru a-și reîntregi patrimoniul.

Autoarea căii de atac a mai relevat unele aspecte privind conduita intimatei, care nu și-a îndeplinit propriile obligații față de alt creditor și astfel a generat obligații în sarcina băncii, în calitate de terț poprit, precum și comportamentul acesteia în calitate de salariat al băncii, care s-a sustras obligației de a restitui suma de bani prin care i-au fost achitate datoriile și a considerat că intimata, prin invocarea excepției prescripției, își invocă propria culpă, motiv pentru care, față de toate aceste circumstanțe, instanța de recurs ar putea lua în considerare o judecată în echitate, având în vedere şi faptul că prescripția extinctivă nu stinge dreptul subiectiv civil primar, ci afectează doar dreptul subiectiv secundar, respectiv dreptul la acțiune, astfel încât se poate afirma că prescripția extinctivă este doar un mod sau o cauză legală de înlăturare a răspunderii civile lato sensu, iar nu de stingere a dreptului subiectiv civil. În susținerea solicitării de a beneficia de o judecată în echitate a invocat decizia nr. 682/06.11.2018 a Curții Constituționale, în considerentele căreia se reține că modalitățile juridice de interpretare a unei norme trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci şi spiritul legii.

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 22.03.2023, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, iar recurenta a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte consideră utilă prezentarea sintetică a premiselor de fapt care au generat raportul juridic litigios raportat la elementele de structură ale căruia se impută, în recurs, aplicarea greşită a legii în apel.

Reţine, aşadar că, potrivit statuărilor de fapt necontestate în fazele devolutive ale procesului, s-a stabilit că în cadrul executării silite demarate prin B.E.J. D. de creditoarea C., în dosarul de executare nr. x/2015, pentru plata silită a împrumutului acordat debitoarei B., s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor debitoarei urmărite, deschise la A. Bank S.A., inclusiv asupra contului de depozit la termen, însumând 57.000 euro.

Întrucât la data popririi contul de depozit nu era scadent, terţul poprit, A. Bank S.A., a informat creditorul că nu poate elibera sumele depozitului în favoarea creditoarei urmăritoare.

În consecinţă, creditoarea a formulat împotriva terţului poprit o cerere de validare a popririi, admisă prin sentinţa civilă nr. 1488/2016, pronunţată de Judecătoria Sector 2 Bucureşti, rămasă definitivă la 04.07.2017, prin decizia civilă nr. 2285/2017, pronunţată de Tribunalul București, prin care A. Bank S.A. a fost obligată direct la plata către creditoarea C. a sumei poprite.

Drept urmare, creditoarea a demarat împotriva băncii o executare silită distinctă, instrumentată de B.E.J. D., sub nr. x/2017, având, de această dată, scopul executării silite a sentinţei civile nr. 1488/2016. În acest demers au fost poprite conturile A. Bank S.A., deschise la Banca Naţională a României (B.N.R.), în calitate de terţ poprit, care la 08.08.2017 a eliberat sumele urmărite în favoarea creditoarei. La aceeaşi dată, prin încheierea executorului judecătoresc s-a dispus încetarea executării silite, ca urmare a realizării integrale a creanţei stabilite prin titlul urmărit silit.

Această executare silită a fost contestată de A. Bank S.A., fiind format dosarul nr. x/299/2017, în care s-a susţinut că sumele stabilite prin titlul executoriu nu erau scadente la data efectuării urmăririi silite. Soluţionarea definitivă a acestui proces a avut loc prin pronunțarea deciziei civile nr. 3632/22.11.2019 de Tribunalul Bucureşti, în sensul respingerii, ca nefondată, a contestaţiei.

Cu toate acestea, pe parcursul soluționării procesului de contestaţie la executarea desfășurată în dosarul B.E.J. nr. x/2017, creditoarea C. a demarat, în baza aceluiași titlu executoriu, sentinţa civilă nr. 1488/2016, o nouă executare silită, instrumentată de B.E.J. D., înregistrată în dosar nr. y/2017. De asemenea, B.N.R., în calitate de terţ poprit al debitoarei A. Bank S.A. a poprit şi, ulterior, eliberat la 25.01.2018 creditoarei sumele urmărite; drept consecinţă, la 30.01.2018, prin încheiere, executorul judecătoresc a dispus încetarea executării silite ca urmare a realizării integrale a obligațiilor stabilite în titlul executoriu.

Contestând această nouă executare silită pentru abuzul de drept al creditorului, debitoarea A. Bank S.A. a înregistrat dosarul nr. x/299/2018, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5548/27.09.2018, definitivă prin decizia civilă nr. 938/21.03.2019, însă a pierdut procesul.

După ce a fost succesiv executată în baza aceluiaşi titlu, sentința civilă nr. 1488/2016, pentru o sumă cumulată de 576.632,54 lei, A. Bank S.A. şi-a diminuat pierderea prin încasarea depozitului de 57.000 euro al debitoarei iniţiale B., între timp, ajuns la scadenţă.

Pe aceste premise şi cu această cauză juridică, reclamanta A. Bank S.A. a inițiat prezentul demers împotriva numitei B., pentru acoperirea integrală a pagubei suferite în beneficiul pârâtei, în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, conform art. 1345 C. civ.

Disputa juridică a recursului poartă, în aceste condiţii factuale, asupra chestiunii de drept a prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, mai precis, asupra momentului de început al termenului ei.

Sunt criticate în recurs dezlegările instanţei de apel asupra prescripţiei prin care, admițând excepţia caracteristică, s-a reţinut că reclamanta A. Bank S.A. a cunoscut pierderea economică la data la care B.N.R. a făcut plata în cel de-al doilea dosar de executare silită, respectiv la 25.01.2018, fiind lipsit de relevanţă faptul că această parte a demarat proceduri de contestare a executării prin care s-a încercat recuperarea sumelor plătite silit. Au fost evocate şi dispoziţiile art. 2528 C. civ. şi s-a subliniat că opţiunea reclamantei de a uza de contestaţii la executare nu afectează momentul începerii prescripţiei, deoarece reperul legal este exclusiv acela că partea a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea, iar reclamantul a avut aceste elemente la momentul specificat, dată în raport cu care prescripţia de 3 ani este împlinită.

Evocând aplicarea greşită a legii, recurenta arată că instanţa de apel a comis o încălcare a dispoziţiilor art. 2528, art. 1347 alin. (1), art. 1348 şi art. 2523 C. civ., iar aceste critici sunt fondate pentru argumentele care vor fi redate succesiv.

Prima instanţă de fond a acceptat că premisele acţiunii pentru îmbogăţirea fără just temei sunt afirmate în acord cu dispoziţiile art. 1345 C. civ., iar instanţa de apel a considerat că verificarea întrunirii condiţiilor acestei acţiuni este subsecventă examinării prescripției pe care a analizat-o prioritar.

Astfel, a statuat, în aplicarea art. 2528 alin. (1) şi (2) C. civ., că reclamanta a cunoscut paguba, dar şi pe cel care răspunde pe ea, la 25.01.2018, când B.N.R. a făcut plata în cadrul celei de-a doua urmăriri silite, fiind nerelevant că pe calea contestațiilor la executare s-a încercat recuperarea sumelor executate silit, iar reclamanta a optat pentru această din urmă acţiune, fără a impieta asupra momentului în care a început să curgă prescripția caracteristică.

Deşi este corect invocat art. 2528 C. civ., care statuează că şi în privinţa acţiunii pentru îmbogăţirea fără justă cauză sunt aplicabile dispoziţiile de drept prin care se arată că prescripţia îşi începe cursul la data la care păgubitul (însărăcitul) a cunoscut ori trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, dar şi că reclamanta A. Bank S.A. a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască faptul că la 25.01.2018 conturile proprii au fost debitate a doua oară în temeiul aceluiaşi titlu executor în favoarea urmăritorului silit C., totuşi a fost ignorat un element de esenţa sancționării creditorului însărăcit cu prescripţia.

În acest sens, instanţa de recurs reţine că, potrivit art. 2523 C. civ., prescripția începe să curgă numai de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut, sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui. Această dispoziţie are caracter general şi, în mod firesc, trebuie înţeles că nicio prescripţie nu poate curge împotriva celui care nu poate acţiona (contra non valentem agere non currit praescriptio).

Or, în materia îmbogăţirii fără justă cauză, însărăcitul, titular al acţiunii, este oprit să acţioneze, dacă pentru acoperirea prejudiciului are o altă acţiune deschisă spre a obţine ceea ce îi este datorat. Până la epuizarea acţiunii specifice, dreptul la acţiunea de in rem verso nu este născut, iar titularul ei nu o poate promova, deoarece acest impediment i se va opune peremptoriu; de aceea este de neconceput ca, până la verificarea acestei condiţii, prescripţia să poată fi eficace examinată.

În alte cuvinte, art. 1348 C. civ., care consacră caracterul subsidiar al acţiunii pentru îmbogățire fără just temei, obligă pe însărăcit să acţioneze, primordial, prin alte mijloace juridice pentru recuperarea pagubei, actio de in rem verso fiind un ultim resort pentru restabilirea echilibrului juridico-economic între cel păgubit şi cel în folosul căruia s-au produs efectele faptului juridic licit.

Prin urmare, A. Bank S.A., care a acţionat în acţiunea promovată în calitate de însărăcit contra pretinsului beneficiar final al plăţii, B., nu avea o facultate, ci obligaţia de a demara alte acţiuni judiciare pentru recuperarea pierderilor suferite; acţiunea promovată în cauză este afectată suspensiv de această condiţie, a exercitării altei acţiuni, dacă o atare procedură judiciară este deschisă de lege.

Deşi este corectă statuarea instanţei de apel, potrivit căreia A. Bank S.A. a cunoscut la 25.01.2018 că, pentru a doua oară, conturile proprii au fost debitate în favoarea urmăritoarei C., modalitatea specifică de contestare a actului de executare cu caracter păgubitor şi recuperare a prejudiciului era contestaţia la executare pe care, în aceste condiţii, partea era obligată să o promoveze.

Rezultă aşadar că, pentru o justă examinare a prescripției, instanța de apel trebuia să cerceteze adecvat cel puţin această condiţie juridică a acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză - existenţa unei alte acţiuni pentru ca păgubitul să obțină ceea ce îi este datorat - şi să reţină că reclamanta avea obligaţia, iar nu opţiunea, de a formula o contestaţie la executare, ca mijloc specific de a obţine ceea ce pretinde că s-a executat nelegal.

Or, această condiţie a fost împlinită în cauză, iar A. Bank S.A. a formulat acţiunea specifică în fiecare dintre cele două executări silite demarate de creditoarea C., fiind formate, incident fiecărui dosar de executare silită, două dosare judiciare de contestaţie la executare a căror soluţionare definitivă condiţiona reclamantei accesul la actio de in rem verso cu configuraţia procesuală specifică litigiului de faţă.

Particularitatea acestui proces a constat în aceea că îmbogățirea, prin faptul juridic licit al executării silite, se identifică mai întâi prin patrimoniul unui terţ, C., iar consecinţele profitabile opuse de reclamantă pârâtei B. au avut doar caracter indirect. În atare situaţie, păgubitul a avut şi executat mai întâi obligaţia de a încerca repararea prejudiciului de la cel care a beneficiat de plată direct şi imediat şi numai după epuizarea juridică a acestui demers a putut acţiona împotriva celei căreia pretinde că plata i-a profitat în mod mediat.

Or, aşa cum incontestabil s-a reţinut în faţa instanţelor devolutive, contestaţiile la executare promovate de A. Bank S.A. împotriva urmăritoarei silit C. au fost definitiv soluţionate la 21.03.2019 şi 22.11.2019, acest ultim reper fiind cel considerat util pentru îndeplinirea condiţiei juridice a acţiunii în îmbogățirea fără justă cauză, potrivit art. 1348 C. civ.

Numai de la data îndeplinirii condiţiei legale a soluţionării definitive la 22.11.2019 a contestaţiei la executare, A. Bank S.A. i s-a născut dreptul la actio de in rem verso contra pârâtei B. şi, în acord cu dispoziţiile art. 2523 C. civ., prescripţia a început să curgă contra reclamantei.

În condiţiile în care prezenta acţiune a demarat la 08.12.2021, rezultă că reclamanta a acţionat înăuntrul termenului general de prescripţie, iar excepţia specifică nu a avut caracter fondat.

De aceea, în temeiul acestor considerente, Înalta Curte reţine că în apel s-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 2528 C. civ., deoarece acestea nu au fost adecvat interpretate împreună cu art. 1348 şi art. 2523 C. civ., sens în care constată că sunt întemeiate criticile recurentei, încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitoare la nelegala soluţionare a prescripţiei.

Pe aceleaşi temeiuri, conform art. 497 C.proc. civ., Înalta Curte a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel, pentru examinarea apelului, în acord cu chestiunile de drept dezlegate prin această decizie. Totodată, în rejudecarea apelului, instanţa va soluţiona şi cererile accesorii vizând cheltuielile de judecată solicitate de părţi în această fază a procesului.