Inadmissibility of appeal against final decision on revision of case transfer

Asupra apelului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017 a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de strămutare formulată de petentul A. privind Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei şi Dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Tribunalului Suceava, secţia penală.

Împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 18 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017, petentul A. a formulat cerere de revizuire.

Prin Sentinţa penală nr. 45 din data de 4 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 459 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 59 din data de 18 august 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva Sentinţei penale nr. 45 din data de 4 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, revizuentul A. a formulat contestaţie, cale de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Pentru a dispune altfel, secţia penală a Înaltei Curţi a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Totodată, a reţinut că revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Prin urmare, instanţa supremă a constatat că petentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva unei sentinţe prin care a fost soluţionată cererea de strămutare, sentinţă care, potrivit art. 74 alin. (6) din C. proc. pen., nu este supusă nici unei căi de atac.

De asemenea, instanţa a constatat că împotriva sentinţei pronunţate în revizuire, sentinţă care potrivit art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este definitivă, petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei.

Astfel, potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen.:

"calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."

Mai mult decât atât, instanţa supremă a făcut referire în considerentele hotărârii apelate la normele procesuale privitoare la sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege, reţinând că acestea sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

Nu în ultimul rând, s-a reţinut că actuala legislaţie procesual penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Pe cale de consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a constatat că petentul a exercitat căi de atac în mod succesiv, împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.

Împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 16 noiembrie 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce priveşte aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

De asemenea, conform art. 550 alin. (1) raportat la art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., hotărârile penale pentru care legislaţia procesual penală nu a prevăzut calea ordinară de atac a contestaţiei sau a apelului rămân definitive la data pronunţării lor şi devin executorii la data la care au rămas definitive, ele neputând fi atacate ulterior.

Nu în ultimul rând, conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie care nu este supusă niciunei căi de atac.

Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că a fost sesizat cu apelul declarat de A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă, prin care a fost soluţionată anterior contestaţia declarată de A. împotriva Sentinţei penale nr. 45 din data de 4 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În condiţiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă.

În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 351 din data de 17 iunie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2020.

GGC - ED