Constitutionality challenge barred as moot after suspension stage passed; costs awarded against appellant

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin încheierea din 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. invocată de recurentul inculpat A., prin apărător ales.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. Înalta Curte a apreciat că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiţia prevăzută de art. 29 alin. (1) teza finală din Legea nr. 47/1992, şi anume ca textul legal criticat să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că, raportat la sintagma "instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie ... poate suspenda motivat" considerată neconformă cu legea fundamentală, a fost depăşită etapa procesuală vizată de norma criticată pentru neconstituţionalitate, doar în etapa admisibilităţii în principiu putând fi invocată respectiva excepţie.

În plus, recurentul inculpat a reiterat solicitarea de suspendare a executării hotărârii atacate şi în faţa completului care judecă recursul în casaţie, care a analizat pe fond temeinicia acesteia în Dosarul nr. x/739/208.

II. Împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Penal 1 - 2020 la data de 6 aprilie 2020, sub nr. x/2020, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 15 iunie 2020.

Concluziile apărătorului recurentului şi ale reprezentantului Ministerului Public la termenul din data de 26 mai 2020 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispoziţiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanţei de contencios constituţional în cadrul controlului de constituţionalitate implică examinarea prealabilă a unor exigenţe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menţionată.

Efectuată întotdeauna de instanţa în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerinţe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepţiei;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar şi a măsurii în care legea sau ordonanţa în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluţionării cererii;

- existenţa unei legături dintre norma legală criticată şi soluţia ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, "legătura cu soluţionarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunţate anterior de către Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea acelei dispoziţii legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituţionalităţii normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două şi a ultimei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerinţă cumulativă reclamă o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanţei are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerinţelor de admisibilitate ce trebuie evaluate şi care, aşa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Referitor la condiţia privind legătura normei ce face obiectul excepţiei cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, reţine că, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenţei unui interes procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, incidenţa acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanţei şi pertinenţei asupra soluţionării cauzei.

Drept urmare, condiţia legăturii cu cauza nu poate fi analizată în general, ci concret, în funcţie de incidenţa prevederilor a căror constituţionalitate se contestă asupra soluţionării cauzei.

În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiei cu soluţionarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de recurentul inculpat, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reţine, că în dezvoltarea acestei condiţii, Curtea Constituţională a constatat (de pildă, prin Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, sau Decizia nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014, paragraful 25) că această cauză de inadmisibilitate presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. Mai mult, prin Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, paragraful 19, Curtea a pronunţat o soluţie de inadmisibilitate a excepţiei, reţinând că şi "în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei (...)".

În cauza dedusă judecăţii, în analiza condiţiilor anterior menţionate, referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., se constată că excepţia a fost invocată în faţa instanţei de judecată investită cu soluţionarea recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 68 din 18 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti.

În motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul inculpat a precizat că soluţionarea cererii de suspendare în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi dezbateri contradictorii contravine unui proces echitabil şi încalcă dreptul la apărare prevăzut de art. 21 şi 24 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, lipsind părţile de mijloacele procedurale necesare administrării justiţiei şi încălcând astfel principiile fundamentale ale procesului penal.

Contrar celor susţinute de recurentul contestator, instanţa de control judiciar constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.

Aşa cum s-a arătat, legătura cu soluţionarea cauzei priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată, în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul aflat pe rolul instanţei de judecata. Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existenta unei legături directe între norma legală contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză.

Or, având în vedere cadrul procesual şi stadiul concret în care se află cauza, (recurs în casaţie admis în principiu prin încheierea din data de 30 ianuarie 2020, cu termen de soluţionare pe fond la data de 12 martie 2020) soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată cu referire la dispoziţiile art. 441 alin. (1) din C. proc. pen. cu denumirea marginală " suspendarea cauzei" potrivit căruia "instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie poate suspenda motivat, în tot sau în parte executarea hotărârii" nu poate avea o înrâurire cu privire la soluţia ce se pronunţă în cauză în etapa procesuală în care aceasta se află, fiind depăşită etapa procesuală vizată de norma criticată pentru neconstituţionalitate, respectiv etapa admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

De altfel, Înalta Curte constată că această critică de neconstituţionalitatea a fost analizată de Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, instanţa de contencios constituţional fiind consecventă în a aprecia că, în măsura în care procedura admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie vizează doar aspecte pur formale, ea se poate desfăşura în lipsa reprezentantului Ministerului Public şi a părţilor, fără ca în acest mod să se încalce prevederile Legii fundamentale.

Astfel, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 17, 19 şi 20, Curtea Constituţională a reţinut că procedura de filtrare, astfel cum a fost configurată de legiuitor (...) este o procedură scrisă, lipsită de oralitate, principiile contradictorialităţii şi al dreptului la apărare fiind respectate, de principiu, prin comunicarea către părţi a actelor de procedură şi a raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Curtea a apreciat că această opţiune a legiuitorului este în acord cu esenţa procedurii de filtrare a recursurilor, care constă în statuarea asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Curtea a constatat că în acest moment procedural este examinată admisibilitatea căii de atac, respectiv îndeplinirea cerinţelor de formă, încadrarea în motivele de casare şi dezvoltarea acestora, elemente ce reprezintă verificări ale unor aspecte strict formale, care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului. În acelaşi sens este Decizia nr. 278 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 9 noiembrie 2017.

Aşadar, în condiţiile în care, în cauză, nu s-a justificat un interes, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate nefiind de natură să producă un efect concret asupra situaţiei juridice a inculpatului A., neputându-se constata existenţa unui interes în analiza relevanţei excepţiei invocate în cauza de faţă, Înalta Curte constată că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 441 alin. (1) din C. proc. pen., cuprinsă în încheierea din 13 februarie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2020.

GGC - ED