Public domain property recovery and res judicata effect of prior title annulment on land registry rectification

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2018, pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2018, şi declinată în favoarea Tribunalului Sălaj prin sentinţa civilă nr. 563/12.04.2018 a Judecătoriei Zalău, reclamantul Judeţul Sălaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 2219 mp situat în Zalău str. x, proprietatea publică a judeţului Sălaj, notat în CF x Zalău şi CF x Zalău, precum şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică a judeţului Sălaj pentru suprafaţa de 2219 mp teren, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Sălaj

Prin sentinţa civilă nr. 6 din 08 ianuarie 2019, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtul A.; a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Sălaj, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj; a obligat pârâtul A. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul-teren în suprafaţă totală de 2219 mp situat administrativ în mun. Zalău, str. x, înscris în CF x Zalău, nr. cad. x şi în CF x, nr. cad. x, identificat în Anexa 2 din raportul de expertiză, parte integrantă din prezenta hotărâre; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind rectificarea CF x Zalău şi CF x Zalău şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1965 RON cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată parţiale; a compensat datoriile reciproce ale părţilor şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1465 RON cheltuieli de judecată rămase după compensare.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin decizia civilă nr. 89 A din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 6 din 08.01.2019 a Tribunalului Sălaj; a admis apelul declarat de reclamantul Judeţul Sălaj împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o după cum urmează: a admis în tot acţiunea civilă înaintată de reclamantul Judeţul Sălaj împotriva pârâtului A.; a admis şi capetele de cerere având ca obiect rectificarea CF nr. x Zalău şi CF nr. x Zalău şi înscrierea în aceste cărţi funciare a dreptului de proprietate al reclamantului; a dispus radierea din CF nr. x Zalău a dreptului de proprietate al pârâtului A., înscris sub B+2, privitor la imobilul teren intravilan în suprafaţă de 1110 mp, având nr. cadastral/nr. topografic x; a dispus radierea din CF nr. x Zalău a dreptului de proprietate al pârâtului A., înscris sub B+2, privitor la imobilul teren intravilan în suprafaţă de 1109 mp, având nr. cadastral/nr. topografic x; a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului Judeţul Sălaj asupra imobilelor sus-arătate, cu titlu de lege; a menţinut dispoziţiile din sentinţă având ca obiect admiterea capătului de cerere în revendicarea suprafeţei de 2219 mp teren; a obligat pârâtul la a-i plăti reclamantului suma de 1.965 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs pârâtul A..

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa schimbării, în parte, a sentinţei Tribunalului Sălaj, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

A criticat pârâtul decizia instanţei de apel, în esenţă, sub următoarele aspecte:

Curtea de apel a reţinut, în mod eronat, faptul că apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al Judeţului Sălaj a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, situaţie în care nu s-a mai apreciat ca fiind necesară verificarea existentei însuşi dreptului de proprietate invocat de către reclamantul Judeţul Sălaj.

Dezvoltând acest motiv de recurs, pârâtul a arătat că prin acţiunea introductivă reclamantul Judeţul Sălaj a pretins că este titularul dreptului de proprietate publică asupra terenului în suprafaţă de 2219 mp, înscris în CF nr. x Zalău si, respectiv, în CF nr. x Zalău, ca proprietatea celui dintâi, în baza certificatului de moştenitor nr. x/17.09.2013, astfel că potrivit art. 563 şi art. 865 din C. civ., apărarea dreptului de proprietate publică, pe calea acţiunii în revendicare, impunea obligatoriu dovedirea calităţii sale de titular al dreptului de proprietate. Însă, a susţinut recurentul, reclamantul nu a indicat în acţiune şi nu a depus în probaţiune vreun înscris cu care să ateste faptul că ar fi proprietarul terenului.

Astfel, singurul înscris de care s-a prevalat pârâtul pentru dovedirea dreptului de proprietate publică îl reprezintă un extras din Anexa la H.G. nr. 966/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sălaj, precum şi al municipiului Zalău, oraşelor şi comunelor din judeţul Sălaj, în care figurează o "Gospodărie anexă" cu suprafaţă construită de 130 mp şi un teren aferent de 4.300 mp, imobile situate în municipiul Zalău pe strada x.

Or, în certificatul de atestare fiscală nr. x/29.01.2018 este indicată doar valoarea impozabilă a construcţiilor, nu şi a terenului, construcţii care nu fac obiectul litigiului şi care, potrivit celor consemnate în act, reprezintă proprietatea privată, şi nu publică a Judeţului Sălaj, fiind dobândite "la data de 01.01.2009", contrar stării de fapt expusă în acţiune. În ce priveşte terenul, acesta nu are indicată valoarea impozabilă şi reprezintă proprietatea privată a Judeţului Sălaj, şi nu publică, cum se susţine în cererea de chemare în judecată.

A mai arătat recurentul că cele două parcele de teren în suprafaţă de 1.109 mp (înscrisă în CF nr. x Zalău) şi, respectiv, 1.110 mp (înscrisă în CF nr. x Zalău) figurează în evidentele fiscale ale Primăriei Municipiului Zalău ca fiind în proprietatea privată a sa, fapt dovedit de înscrisul "Lista cu terenuri anul 2018" emis de organul fiscal. De asemenea, a arătat recurentul, în raportul de expertiză judiciară topografică, expertul a indicat faptul că există o construcţie în suprafaţă de 98 mp, în stare avansată de degradare, amplasată pe o parcelă de teren în suprafaţă de 811 mp, învecinată cu terenul recurentului, parcelă de teren cu privire la care expertul a menţionat că "nu pare a fi folosit dar revendicat de Consiliul Judeţean Sălaj".

Or, a susţinut recurentul, pârâtul se află într-o evidentă eroare cu privire la terenul pe care îl revendică, ceea ce, coroborat cu nedovedirea dreptului de proprietate, nu putea conduce decât la respingerea acţiunii în revendicare.

Ca atare, în condiţiile în care recurentul nu a susţinut că expertul nu ar fi identificat corect terenurile în litigiu, ci că raportul de expertiză dovedeşte faptul că terenurile descrise în acţiune ca fiind ocupate de construcţii şi revendicate nu sunt aceleaşi cu terenurile aflate în proprietatea sa, apare evident că motivarea instanţei de apel este străină de natura cauzei.

În continuare, recurentul a susţinut că în acţiunea introductivă nu se face vorbire despre existenţa vreunui act administrativ prin care imobilul să fi ajuns în proprietatea judeţului Sălaj, afirmându-se doar că terenul a fost cuprins în proprietatea publică a judeţului în baza prevederilor O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, potrivit cu care "Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ special de stat fac parte din domeniul public judeţean şi sunt în administrarea Consiliului Judeţean în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea." Or, în opinia recurentului, această susţinere, însuşită de către instanţa de apel, este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar (adresa nr. x/14.05.2008 emisă de Primăria Municipiului Zalău, adresa nr. x/27.01.2009 emisă de Inspectoratul Şcolar al judeţului Sălaj, copia CF nr. x Zalău nr. top x, protocolul de predare-preluare din 26.06.2001 încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean Sălaj, protocolul de predare-preluare din 14.02.2002 încheiat între Consiliul Judeţean Sălaj şi Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului, declaraţia numitului B. dată în dosarul de urmărire penală nr. 3569/P/2008, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din 21.05.2009 dată în dosarul penal sus-menţionat).

A mai arătat recurentul că atât Hotărârea Consiliului Sălaj nr. 24/2001 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Sălaj, cât şi H.G. nr. 966/2002 nu reprezintă altceva decât un inventar al bunurilor, neavând caracter constitutiv de drept de proprietate. În Anexa la H.G. nr. 966/2002 nu este indicat vreun act de proprietate al Judeţului Sălaj cu privire la terenul în suprafaţă de 4300 mp şi nici actul administrativ prin care terenul ar fi trecut din domeniul privat al municipiului Zalău, în domeniul public al Judeţului Sălaj.

A evocat recurentul decizia de speţă a instanţei supreme, nr. 1080 din 28.02.2012, susţinând că atestarea domeniului public nu are caracter constitutiv de drepturi, ci declarativ, iar validitatea unei astfel de operaţiuni este condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice.

În opinia recurentului, singurul drept de proprietate dovedit cu privire la terenul revendicat este cel al Municipiului Zalău, care l-a cumpărat în anul 1912, fiind cuprins în rezerva comisiei locale de fond funciar, din care tatăl recurentului a fost pus în posesie.

În consecinţă, raportat la prevederile art. 864 din C. civ., care reglementează stingerea dreptului de proprietate publică, şi având în vedere constatarea expertului judiciar în sensul că în prezent terenul nu este ocupat de nicio construcţie, nu ar mai putea fi invocat de către reclamant "uzul sau interesul public", dreptul de proprietate publică fiind stins odată cu "pierirea" construcţiilor.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că, deşi prin sentinţa civilă nr. 2834/2007 s-a dispus anularea parţială a titlului de proprietate nr. x/2006 cu privire la suprafaţa de 3219 mp teren intravilan, totuşi hotărârea judecătorească nu face vorbire despre actul doveditor al proprietăţii publice a Judeţului Sălaj cu privire la acesta.

În realitate, în litigiul anterior, instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză topografică din care reieşea că există o suprapunere între terenul de 3219 mp înscris în titlul de proprietate nr. x/2006 al autorului recurentului şi terenul de 4300 mp menţionat în H.G. nr. 966/2002. Nu a fost analizat modul în care terenul litigios ar fi ajuns efectiv în proprietatea Judeţului Sălaj, analiza rezumându-se la reţinerea faptului că acesta a fost cuprins în domeniul public al judeţului, ceea ce în accepţiunea instanţei echivala cu dovadă absolută a dreptului de proprietate publică.

În plus, în dosarul anterior, nr. x/2006, instanţa nu a fost investită cu constatarea dreptului de proprietate publică a Judeţului Sălaj şi, prin urmare, simplul fapt că în considerentele hotărârii s-a reţinut că terenul litigios ar fi fost cuprins în domeniul public prin efectul legii, fără administrarea de probe în acest sens, nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate şi nu poate fi reţinută cu titlu de autoritate de lucru judecat cu privire la dovedirea acestui drept.

A criticat recurentul şi soluţia de admitere a apelului reclamantului Judeţul Sălaj, cu consecinţa admiterii în întregime a acţiunii, arătând că motivarea instanţei de apel reprezintă o încălcare/aplicare greşită a normelor de drept material, întrucât petitul privind "rectificarea CF x Zalău şi CF x Zalău" este inadmisibil cât timp nu a fost precedat de o cerere de constatare a nevalabilităţii înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârşit înscrierea, fiind evocată în sprijinul acestei susţineri decizia de speţă a instanţei supreme nr. 5691/2005.

5. Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 26 august 2019 şi a fost repartizat aleatoriu completului filtru nr. 6.

Prin rezoluţia din data de 28 august 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20 februarie 2020, completul filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 89 A din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 21 mai 2020.

6. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Judeţul Sălaj prin preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei recurate.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul a arătat că nu sunt motive de recurs care să justifice admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, iar criticile recurentului reprezintă o reiterare a susţinerilor din apel, care au fost analizate de instanţa de apel şi nu mai pot forma obiectul acestei căi extraordinare de atac.

A susţinut intimatul că recurentul-pârât nu deţine niciun înscris prin care să dovedească dreptul de proprietate pretins, întrucât atât titlul de proprietate, cât şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului său au fost anulate printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă. Cele două parcele de teren notate în cartea funciară, revendicate, provin din dezmembrarea unui teren cuprins într-un titlu de proprietate anulat şi pentru care s-a dispus şi anularea intabulării, prin sentinţa civilă nr. 2834/2007 pronunţată în dosarul nr. x/2006, definitivă.

Drept urmare, în opinia intimatului, nu fac obiectul cauzei alegaţiile privind dovada dreptului de proprietate publică, câtă vreme acestea trebuiau să fie invocate în dosarul având ca obiect anularea titlului de proprietate şi a înscrierii în cartea funciară. De altfel, recurentul a contestat, fără succes, dreptul de proprietate publică în multe acţiuni civile având ca obiect anularea parţială a H.G nr. 966/2002.

Jurisprudenţa evocată în cererea de recurs a fost preluată trunchiat, cu referire la pasaje care nu au legătură cu speţa.

S-a mai apărat intimatul, susţinând că a dobândit imobilul construcţii şi teren în baza O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, iar imobilul revendicat face parte din domeniul public al Judeţului Sălaj, fiind potrivit prevederilor legale inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil.

A mai arătat intimatul că promovarea acţiunii s-a făcut în contextul în care, deşi dreptul de proprietate este recunoscut inclusiv printr-o hotărâre judecătorească definitivă, totuşi nu îl poate valorifica, întrucât oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară refuză notarea în cartea funciară a dreptului său.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, reiterând aspectele dezvoltate în cererea de recurs, prin raportare la apărările din cuprinsul întâmpinării intimatului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate pot fi subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată formal, nefiind argumentată de critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva viciului motivării (cu totul) străine de natura cauzei.

Pe de o parte, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că decizia curţii de apel a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 563 şi 865 din C. civ., întrucât s-a reţinut eronat calitatea reclamantului Judeţul Sălaj de titular al dreptului de proprietare publică asupra terenului litigios (în suprafaţă totală de 2219 mp, situat în municipiul Zalău, str. x), stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 2834/2007 a Judecătoriei Zalău, irevocabilă, fără a fi examinat, în revendicarea pendinte, modul pretins legal de dobândire a dreptului de proprietate publică, în condiţiile în care înscrierea în inventarului domeniului public prin H.G. nr. 966/2002 şi Hotărârea nr. 24/2001 a Consiliului Judeţean Sălaj nu are efect constitutiv de drepturi.

Pe de altă parte, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a nesocotit limitele efectelor admiterii acţiunii în revendicare prevăzute de art. 566 din C. civ., în sensul că în mod greşit a admis cererea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară (CF x şi CF x Zalău, asupra celor două suprafeţe de teren litigios - 1110 mp având nr. cadastral x şi 1109 mp având nr. cadastral x) şi a) dispus întabularea dreptului de proprietate publică al Judeţului Sălaj şi radierea dreptului de proprietate privată al recurentului, în condiţiile în care nu exista o cerere de constatare a nevalabilităţii înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a efectuat întabularea dreptului său cu titlu de moştenire (certificat de moştenitor nr. x/2013 emis de BNP C.).

Luând în examinare primul motiv de recurs, Înalta Curte reţine că sunt nefondate toate criticile de nelegalitate aduse soluţiei date de instanţele de fond revendicării imobiliare.

Astfel cum este definită în doctrină şi reglementată în art. 865 raportat la art. 563 din C. civ., acţiunea în revendicarea întemeiată pe dreptul de proprietate publică este acţiunea prin care statul, prin reprezentantul său, sau o comunitate locală, în calitate de reclamant, care nu are stăpânirea materială a bunului, cheamă în judecată pe pârât, care are această stăpânire, solicitând instanţei să-i recunoască dreptul de proprietate publică şi să dispună obligarea pârâtului la restituirea stăpânirii materiale a bunului.

Titularul dreptului de proprietate publică este ţinută a face dovada titlului său de proprietate, adică a modului legal prin care a dobândit bunul domenial, în condiţiile dreptului comun.

Este locul aici a aminti şi faptul că, într-adevăr, înscrierea bunului în inventarul întocmit şi aprobat conform art. 19-21 din Legea nr. 213/1998 creează doar o prezumţie de apartenenţă la domeniul public, iar nu o prezumţie de proprietate în favoarea statului sau a unei comunităţi locale.

În litigiul pendinte, reclamantul Judeţul Sălaj şi-a întemeiat calitatea de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului litigios, pe H.G. nr. 966/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Sălaj şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 2834/2007 a Judecătoriei Zalău (prin care s-au anulat titlul şi intabularea dreptului de proprietate al autorului pârâtului), afirmând că modul de dobândire a dreptului de proprietate publică îl constituie O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995.

Ca atare, din perspectiva forţei doveditoare a titlului exhibat de reclamant, Înalta Curte are în vedere, similar instanţelor de fond şi apel, faptul că recurentul-pârât avea la îndemână calea atacării în justiţie, în faţa instanţei de contencios administrativ, potrivit normelor de drept comun din Legea nr. 213/1998 (în forma aplicabilă raportului juridic litigios), a actelor administrative prin care s-a delimitat domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi aprobat inventarul bunurilor domeniale.

Drept urmare, contrar susţinerilor recurentului, este deplin legală argumentaţia curţii de apel care a reţinut că, atâta vreme cât H.G. nr. 966/2002 şi Hotărârea nr. 24/2001 a Consiliului Judeţean Sălaj nu au fost anulate sau desfiinţate pe calea contenciosului administrativ, acestea rămân producătoare de efecte juridice, consfinţind un anumit tip de situaţie juridică avută în vedere în litigiul anterior, care a vizat valabilitatea titlului de proprietate al autorului recurentului.

Cu referire la titlul opus de pârâtul-recurent, Înalta Curte are în vedere că acesta invocă întabularea dreptului de proprietate, cu titlu de moştenire de la tatăl D., fiind de observat faptul că prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 2834/2007) au fost anulate titlul de proprietate nr. x/2006 (parţial, pentru suprafaţa de 3219 mp ce include şi terenul litigios) şi întabularea dreptului de proprietate al autorului reclamantului.

Este de remarcat, în context, şi aspectul că titlul de proprietate anterior menţionat a fost emis în procedura de stabilire a dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, însuşi recurentul afirmând în motivele de recurs că terenul litigios a fost dobândit în proprietate în anul 1912, prin cumpărare, de Municipiul Zalău şi cuprins în rezerva la dispoziţia comisiei locale de fond funciar din care a fost pus în posesie şi autorul său.

În lumina prezentării realizate în cele ce preced, referitor la actele pe care părţile litigante şi le opun reciproc, drept titlu de proprietate, Înalta Curte constată că, într-o manieră detaliată şi cu un raţionament juridic corect, logic şi convingător, instanţele de fond şi de apel au reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat în procesul anterior, sub aspectul chestiunii litigioase privind calitatea Judeţului Sălaj de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului revendicat, după cum se va argumenta în continuare.

De necontestat, autoritatea de lucru judecat reprezintă principalul efect procesual al unei hotărâri judecătoreşti definitive, iar încălcarea acesteia constituie un grav motiv de nelegalitate. Aceasta întrucât, fiind expresia puterii judecătorului de a tranşa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forţa, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiaşi judecăţi şi reluării verificărilor jurisprudenţiale asupra aspectelor tranşate, asigurând astfel stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice.

Similar instanţelor de fond şi de apel, Înalta Curte are în vedere că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, pentru partea care a câştigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului.

Funcţiunea lucrului judecat priveşte atât dispozitivul, cât şi considerentele hotărârii judecătoreşti, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicaţia soluţiei din dispozitiv, cât şi de considerentele decizorii, care conţin o soluţie asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranşând aspecte ale litigiului care, datorită modalităţii în care sunt supuse dezbaterii, nu-şi pot găsi rezolvarea în conţinutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

Cum, în speţă, hotărârea judecătorească având ataşat efectul lucrului judecat a fost pronunţată într-un proces guvernat de dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, care nu conţine dispoziţii similare, curtea de apel a notat judicios argumentul că, şi în doctrina şi jurisprudenţa dezvoltate pe marginea reglementării anterioare, identificarea efectelor lucrului judecat era realizată, constant şi consecvent, prin raportare la aceleaşi exigenţe, subordonat imperativului de ordine publică de a se evita pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti contradictorii.

Aşadar, este deplin legală decizia curţii de apel care a reţinut efectul pozitiv al lucrului judecat, în chestiunea litigioasă a calităţii reclamantului Judeţul Sălaj de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului revendicat.

Aceasta întrucât, astfel cum a reţinut şi curtea de apel, prin sentinţa civilă nr. 2834/2007 a Judecătoriei Zalău, irevocabilă, a fost admisă cererea reclamantului Consiliul Judeţean Sălaj introdusă împotriva pârâţilor D. (autorul recurentului) şi Comisia locală de fond funciar Zalău, dispunându-se "anularea parţială a titlului de proprietate x/2006, respectiv a suprafeţei de 3219 mp intravilan", precum şi "anularea întabulării din CF x nr. cad. x Zalău".

În motivarea sentinţei s-a arătat, între alte argumente, că terenul litigios a fost cuprins în domeniul public al Judeţului Sălaj în baza O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, că terenul în suprafaţă de 3219 mp al pârâtului se suprapune peste terenul de 4300 mp menţionat în H.G. nr. 966/2002, precum şi, conclusiv, că "atâta vreme cât terenul se află în domeniul public al Judeţului Sălaj încă din 2002, titlul de proprietate a fost emis greşit în favoarea pârâtului D.".

Or, în mod judicios observă curtea de apel aspectul că sus-redatele considerente ale sentinţei susţin în mod direct şi necesar soluţia cuprinsă în dispozitiv, constituind temeiul în raport de care s-a dispus anularea parţială a titlului de proprietate emis în favoarea autorului recurentului.

Drept urmare, Înalta Curte are în vedere că, pe de o parte, rezultă cu suficientă claritate împrejurarea că apartenenţa terenului litigios la domeniul public al Judeţului Sălaj a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, iar, pe de altă parte, că ulterior pronunţării sentinţei civile nr. 2834/2007 nu a intervenit un fapt juridic nou, în sens larg, care să modifice, total sau parţial, situaţia juridică a părţilor litigante cu privire la terenul în discuţie, astfel că dezlegarea dată chestiunii litigioase, prin evocata sentinţă, îşi păstrează pe deplin actualitatea şi efectele juridice.

Astfel fiind, contrar susţinerilor recurentului, chestiunea calităţii de titular al dreptului de proprietate publică nu mai putea fi repusă în discuţie în litigiul pendinte, decât cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a ceea ce s-a statuat deja în procesul anterior, pe aspectul tranşat şi care a vizat dreptul recunoscut în favoarea Judeţului Sălaj.

În consecinţă, curtea de apel era împiedicată a mai examina modul de dobândire a dreptului de proprietate publică, ce a stat la baza înscrierii în inventarul domeniului public, astfel că nu pot fi primite nici criticile recurentului axate pe teza dobândirii pretins nelegale a bunului domenial, cu referire la înscrisurile prezentate detaliat în memoriul de recurs.

Fără temei juridic este şi susţinerea recurentului cum că efectul lucrului judecat ar fi fost suprimat prin lipsa unui petit având ca obiect constatarea dreptului de proprietate publică al Judeţului Sălaj, în litigiul anterior.

Chestiunea titularului dreptului de proprietate a fost, incontestabil, tranşată în litigiul anterior, în favoarea unităţii administrativ-teritoriale, constituind tocmai fundamentul soluţiei de anulare a titlului de proprietate al autorului recurentului.

De altfel, chiar şi în construcţia argumentativă propusă de recurent, chestiunea litigioasă tranşată în procesul anterior ar dobândi cel puţin valenţele unor considerente decizorii care, asemenea celor decisive, au ataşat efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 430 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere, sub un alt aspect, că efectul autorităţii de lucru judecat este ataşat hotărârii judecătoreşti, indiferent de calitatea soluţiei pronunţate.

Prin urmare, conformându-se, firesc, lucrului deja judecat în dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Zalău, curtea de apel a subliniat judicios în motivarea deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, aspectul potrivit cu care este lipsit de relevanţă faptul că respectiva instanţă nu ar fi făcut o analiză mai amplă cu privire la baza legală a dreptului de proprietate publică al Judeţului Sălaj asupra terenului în litigiu, cu referire la actele normative care guvernează sub aspect juridic acest drept, căci pertinenţa şi, eventual, caracterul întemeiat al unor astfel de critici puteau fi analizate exclusiv în cadrul precedentului proces, prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva sentinţei, conform legii.

Cu referire la critica recurentului prin care se susţine că motivarea deciziei instanţei de apel este străină de natura cauzei, Înalta Curte urmează a respinge întrucât, pe de o parte, nu este încadrabilă în teza de nelegalitate prevăzută de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. care vizează ipoteza unor considerente cu totul ("numai") străine de natura cauzei, iar, pe de altă parte, tinde în realitate la reaprecierea constatărilor şi concluziilor raportului de expertiză topografică, ceea ce constituie un veritabil control de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Nu poate fi primită nici critica recurentului prin care se susţine, raportat concluziilor raportului de expertiză, stingerea dreptului de proprietate publică odată cu "pieirea" construcţiilor, potrivit dispoziţiilor art. 864 din C. civ., întrucât acest motiv a fost invocat direct în recurs, omisso medio, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) coroborat cu art. 459 alin. (2) teza I din C. proc. civ.

Luând în examinare motivul de recurs prin care se susţine greşita soluţionare a cererii de rectificare a cărţii funciare, Înalta Curte reţine că în mod corect a reformat curtea de apel sentinţa pronunţată de tribunal, în sensul în care a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului A., înscris cu titlu de moştenire, şi, corelativ, întabularea dreptului de proprietate al reclamantului Judeţul Sălaj, cu titlu de lege.

Distinct de argumentul că o acţiune civilă de tipul celei în discuţie excedează domeniul de reglementare al art. 566 din C. civ. (pretins a fi fost încălcat de decizia recurată), care se referă la efectele specifice ale admiterii unei acţiuni în revendicare, Înalta Curte are în vedere raţionamentul juridic corect al instanţei de apel care a reţinut că, în calitatea sa de moştenitor, pârâtul nu putea dobândi decât drepturile care îi aparţineau tatălui său, în limitele şi condiţiile specifice acestora, fiind de principiu că succesibilul nu poate primi mai mult decât s-a aflat în patrimoniul autorului său.

Ca atare, prin efectul anulării titlului de proprietate, terenul litigios nu mai făcea parte din patrimoniul autorului recurentului şi, în consecinţă, nu putea fi transmis valabil prin moştenire, subzistând posibilitatea pentru persoana interesată, aşa cum este şi cazul Judeţului Sălaj, de a solicita efectuarea cuvenitelor rectificări la nivelul cărţii funciare, în acest fel fiind asigurată efectivitatea dreptului de proprietate publică al Judeţului Sălaj, afirmat cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea menţionată anterior.

Contrar susţinerilor recurentului, radierea dreptului de proprietate al acestuia şi, corelativ, întabularea dreptului de proprietate al Judeţului Sălaj nu erau condiţionate de preexistenţa unei cereri de constatare a nevalabilităţii înscrierii sau titlului celui dintâi, în condiţiile în care sentinţa civilă nr. 2834/2007 a consfinţit cu autoritate de lucru judecat dreptul de proprietate publică al Judeţului Sălaj, anulând titlul de proprietate al autorului recurentului.

Drept urmare, similar raţionamentului curţii de apel, Înalta Curte reţine, în accepţiunea prevederilor art. 908 alin. (1) pct. 3 din C. civ., că au încetat condiţiile de existenţă a dreptului de proprietate intabulat, fiind anulat însuşi titlul de proprietate care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, ceea ce înseamnă că au încetat inclusiv efectele actului juridic în temeiul căruia autorul şi, mai apoi, recurentul însuşi au obţinut înscrierea dreptului în cartea funciară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 89 A din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 mai 2020.