Restitution-in-kind claim of assignees rejected; compensation award upheld.

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2020

deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 05.10.2007, sub nr. x/2007, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F. au formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, contestaţie împotriva deciziei nr. 262/07.09.2007 emisă de pârâtă, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a acestei decizii; să dispună obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, privind restituirea, în natură, a terenului în suprafaţă de 54.179 m.p., din care 32.107 m.p. aflaţi în posesia S.C. G. şi 22.072 m.p. în posesia S.C. H.; obligarea pârâtei (în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă) la emiterea unei decizii de acordare, în compensare, a altor terenuri, cu acordul reclamanţilor; în subsidiar, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor sus-menţionate.

Pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ce priveşte cererea de obligare a sa la emiterea unei decizii de restituire, în natură, a imobilului în litigiu, competenţa dispunerii unei asemenea măsuri reparatorii revenind doar unităţilor deţinătoare. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

La 30.05.2008, S.C. H., prin lichidator I.., a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de intervenţie accesorie a fost încuviinţată în principiu, prin încheierea din 02.06.2008.

Prin sentinţa civilă nr. 1905/19.12.2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, s-a admis, în parte, contestaţia formulată de reclamanţi, s-a anulat decizia nr. 262/07.09.2007 emisă de A.V.A.S., s-au respins cererile privind obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a terenului în suprafaţă de 54.179 m.p., la acordarea, în compensare, a altor terenuri şi la acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă. S-a admis, în parte, cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul A.V.A.S. de intervenienta S.C. H., prin lichidator, şi s-a luat act că reclamanţii nu au solicitat plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin decizia nr. 262/07.09.2007 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi, în baza Legii nr. 10/2001, prin notificarea nr. x/2001, având ca obiect restituirea, în natură, a tuturor imobilelor, utilajelor, echipamentelor, instalaţiilor şi a terenurilor ce au aparţinut J., motivat de faptul că solicitarea se încadrează în dispoziţiile art. 31 din actul normative menţionat. Totodată, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc, în favoarea reclamanţilor, pentru 49.600 acţiuni deţinute de antecesori la fostele J..

Verificând temeiul reţinut de A.V.A.S. în soluţionarea notificării, respectiv art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a constatat că pârâta a reţinut aplicabilitatea, în cauză, a art. 3 lit. b) din aceeaşi lege, care dă dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale persoanelor fizice, asociaţi ai persoanelor juridice care deţinea imobilele şi alte active, în proprietate, la data preluării acestora în mod abuziv, precum şi a art. 18 lit. a) teza I, care prevede că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent dacă persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor, la data preluării în mod abuziv.

Pârâta a apreciat că reclamanţii au făcut dovada că sunt succesorii doar a 7 dintre cei 8 acţionari ai J., cumulând un total de 49.600 de acţiuni.

Potrivit certificatelor de moştenitor coroborate cu actele de stare civilă ataşate la dosar, acţionarii erau membri ai aceleiaşi familii, în sensul art. 18.1. din H.G. nr. 250/2007, fiind înlăturate, astfel, susţinerile contrare ale intervenientei accesorii. Mai mult, din moment ce acest aspect a fost reţinut, inclusiv, în dispoziţia atacată, criticată exclusiv de reclamanţi sub alte aspecte, nu mai poate fi invocat în apărare de pârâtă sau de intervenienta în interesul pârâtei.

Nelegalitatea deciziei nr. 262/2007 a A.V.A.S. rezultă însă din faptul că, aşa cum s-a dovedit în acest litigiu, reclamanţii sunt succesorii tuturor acţionarilor, care, la momentul naţionalizării, erau membri ai aceleiaşi familii.

Prin urmare, întrucât reclamanţii sunt moştenitorii tuturor acţionarilor din momentul naţionalizării, iar toţi aceşti acţionari făceau parte din aceeaşi familie (fiind rude în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv), este îndeplinită ipoteza din art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, care revine la regula restituirii în natură în situaţia persoanelor îndreptăţite asociate care erau membrii ai aceleiaşi familii.

În consecinţă, dispoziţia atacata, care reţine doar calitatea de moştenitori ai unor acţionari şi nu a calităţii acestora, de moştenitori ai tuturor acţionarilor, membrii ai aceleiaşi familii, cu consecinţa existenţei doar a posibilităţii acordării de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor băneşti, este nelegală.

Mai mult, aşa cum a rezultat din chiar dispoziţia atacată, imobilele a căror restituire în natură au solicitat-o reclamanţii, atât prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, cât şi în litigiul de faţă, se regăsesc, în prezent, în patrimoniul S.C. G. şi S.C. H., societăţi privatizate de A.V.A.S.

Deşi decizia contestată nu prevede expres, singurul considerent avut în vedere la stabilirea dreptului la despăgubire în echivalent bănesc pare a fi cel legat de calitatea de acţionari a antecesorilor reclamanţilor, cu doar 49.600 de acţiuni, aspect înlăturat mai sus; pârâta ar fi putut întemeia dispoziţia de stabilire a despăgubirilor şi pe art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute de art. 21 alin. (1) şi (2) (respectiv cele la care statul sau o instituţie a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar sau, deşi acţionar minoritar, valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare decât valoarea corespunzătoare a imobilului), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale.

Însă, această formă a textului art. 29, rezultată în urma modificării prin art. I pct. 60 Titlul I din Legea nr. 247/2005, a fost declarată neconstituţională prin decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008. Astfel, s-a reţinut că abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" este neconstituţională, sintagma existând în forma anterioară acestei modificări şi având, drept consecinţă, faptul că măsurile prin echivalent se puteau stabili doar în situaţia în care se constata că imobilele au fost preluate cu titlu valabil.

Or, cum, în cauză, preluarea de Stat a J. s-a realizat în baza Legii nr. 119/1948, expres menţionată în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, ca nefiind titlu valabil, nu se poate susţine aplicabilitatea acestei ipoteze.

În consecinţă, raportat la considerentele de mai sus, Tribunalul a dispus anularea deciziei nr. 262/07.09.2007 emise de A.V.A.S.

Celelalte capete de cerere sunt neîntemeiate.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu este deţinătoarea bunurilor a căror pretenţie de restituire face obiectul cererii de chemare în judecată, motiv pentru care această instituţie nu poate fi obligată la restituirea în natură şi nici la măsurile subsidiare, solicitate de reclamanţi.

Din întreaga economie a Legii nr. 10/2001 a rezultat că restituirea în natură se poate dispune doar de către unitatea deţinătoare şi că A.V.A.S., ca instituţie publică în procesul de efectuare a privatizărilor, putea stabili, conform criteriilor legale, doar dreptul la despăgubiri în echivalent.

Referitor la solicitarea reclamanţilor, formulată cu ocazia concluziilor orale pe fondul cauzei şi a depunerii concluziilor scrise, în sensul ca instanţa să constate dreptul acestora la restituire în natură şi să transmită notificarea către S.C. G. şi S.C. H., Tribunalul a reţinut că nu a fost învestit cu acest capăt de cerere prin acţiune sau prin vreo cerere modificatoare ulterioară.

Mai mult, verificarea tuturor condiţiilor pentru restituirea în natură nu se poate face decât în contradictoriu cu unităţile deţinătoare, care nu au fost parte în cadrul procesual stabilit de reclamanţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii şi pârâtă A.V.A.S.

Pe parcursul procesului, a fost citată în cauză, în calitate de intimată intervenientă, S.C. K. S.R.L., urmare a actului de transmisiune a terenului de la intervenienta S.C. H., în prezent radiată din Registrul Comerţului, preluând, astfel, calitatea celei din urmă.

Prin decizia civilă nr. 205 A/26.11.2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi; a fost admis apelul declarat de A.V.A.S., a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost anulată decizia contestată, în ceea ce priveşte numărul de acţiuni în raport de care s-a stabilit dreptul la măsuri reparatorii şi valoarea acestora; s-a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni, deţinute de autorii lor la J., având valoarea de 14.118.500 RON. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei emise de A.V.A.S. şi ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâta A.V.A.S.

În recurs, s-au depus contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale încheiate între recurenţii reclamanţi şi L., M., N., O. şi P., al căror obiect l-au constituit drepturile ce decurg din calitatea vânzătorilor, de moştenitori cu privire la "J.", decizia civilă nr. 5070 din 30.04.2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, decizie împotriva căreia, prin decizia civilă nr. 3666 din 11.06.2010 pronunţată de aceeaşi instanţă, s-a admis contestaţia în anulare, s-a admis recursul declarat de reclamanţi, contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei nr. 385/A din 22.05.2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a casat decizia recurată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

Prin decizia civilă nr. 4715/01.06.2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală au fost admise recursurile declarate împotriva hotărârii instanţei de apel, a fost casată decizia recurată şi s-a trimis cauza, spre rejudecare, în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Motivul de recurs formulat de recurenta pârâtă şi întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este întemeiat, pentru cele ce succed:

Recurenta pârâtă critică decizia, în sensul că aceasta a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 296 teza finală din C. proc. civ., respectiv că, nelegal, instanţa de apel a obligat-o să acorde măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni, deţinute de antecesorii reclamanţilor la întreprinderea J..

Potrivit textului de lege menţionat, este, de principiu, că, prin admiterea apelului formulat de o parte, acesteia nu i se poate face o situaţie mai rea decât aceea creată prin hotărârea primei instanţe, care nu a fost atacată de partea potrivnică cu privire la ceea ce s-a schimbat prin decizia recurată.

În speţă, prin dispoziţia contestată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a propus acordarea de măsuri reparatorii în valoare de 14.005.552 RON reclamanţilor pentru un număr de 49.600 acţiuni, deţinute de autorii lor la J., în baza notificării nr. x/2001, iar, prin contestaţia formulată de reclamanţi şi prin motivele de apel formulate atât de reclamanţi, cât şi de pârâtă, nu au fost invocate critici sub acest aspect.

Prin urmare, în această situaţie, prin respingerea apelului reclamanţilor, admiterea apelului pârâtei, schimbarea, în parte, a sentinţei civile apelate, în sensul anulării deciziei contestate în ceea ce priveşte numărul de acţiuni în raport de care s-a stabilit dreptul contestatorilor de a primi măsuri reparatorii prin echivalent şi valoarea acestora, constatând că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni, deţinute de autorii lor la fosta întreprindere J., în valoare de 14.118.500 RON, se constată că instanţa de apel, cu încălcarea prevederilor art. 296 C. proc. civ., a înrăutăţit situaţia pârâtei în propria cale de atac, astfel că acest motiv de recurs este întemeiat.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate formulate de recurenţii reclamanţi, întemeiate, în drept, pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., şi de recurenta pârâtă, întemeiate, în drept, pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa a constatat următoarele:

Prin notificarea nr. x din 22.05.2001, înregistrată la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, fostul Fond al Proprietăţii de Stat, reclamanţii au solicitat să li se restituie în natură "toate imobilele, utilajele, echipamentele, instalaţiile şi terenul deţinut în prezent de către aceasta, ce au aparţinut J.", iar, în soluţionarea acestei notificări, s-a emis decizia contestată, nr. 262/07.09.2007, prin care, în temeiul art. 31 din Legea nr. 10/2001, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii către contestatori în valoare de 14.005.552 RON, pentru un număr de 49.600 acţiuni, deţinute de antecesorii lor la fostele J..

Contestaţia reclamanţilor împotriva deciziei emise de A.V.A.S. a privit numai natura măsurilor reparatorii ce le-au fost acordate acestora, solicitând restituirea, în natură, a terenurilor în suprafaţă de 54.179 m.p., deţinute de S.C. G. şi S.C. H.

Cu alte cuvinte, prin contestaţia formulată, reclamanţii au supus controlului jurisdicţional măsurile reparatorii ce le-au fost acordate prin decizia contestată, susţinând că sunt îndreptăţiţi la restituirea, în natură, a imobilelor în litigiu, şi nu la măsuri reparatorii în echivalent, fiind stabilite, prin dispoziţie, şi necontestate, atât calitatea contestatorilor, de persoane îndreptăţite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cât şi întinderea dreptului autorilor reclamanţilor.

Deşi instanţa de apel a reţinut că reclamanţii sunt succesorii tuturor acţionarilor şi că Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu poate, în condiţiile Legii nr. 10/2001, acorda decât despăgubiri, a conchis că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 18 teza a II-a lit. a), ci) dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din această lege, astfel că au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi că decizia contestată este emisă cu respectarea dispoziţiilor actului normativ, fără să arate temeiurile de fapt şi de drept pentru care şi-a fundamentat această convingere.

De asemenea, s-a mai reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, deoarece procedura împotriva Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului atrage alegerea persoanelor îndreptăţite pentru despăgubiri şi că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 21 din acelaşi act normativ, ceea ce presupune, implicit, incidenţa prevederilor art. 18 teza a II-a lit. a).

Or, pentru efectuarea controlului judiciar pe calea recursului, trebuia ca decizia să fie motivată în fapt şi în drept, respectiv să se arate argumentele care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate apărările părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., iar nerespectarea acestora face ca hotărârea pronunţată să fie nelegală şi desfiinţată, pentru ca situaţia de fapt să fie, pe deplin, stabilită, potrivit art. 314 C. proc. civ.

Instanţa de apel nu a arătat, în motivarea deciziei recurate, care sunt considerentele pentru care a înlăturat incidenţa unor dispoziţii legale sau a reţinut incidenţa altor dispoziţii legale şi nici nu a clarificat în ce calitate au notificat-o reclamanţii pe pârâtă, respectiv ca moştenitori ai foştilor acţionari, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, sau în calitate de moştenitori ai tuturor acţionarilor care erau membrii aceleiaşi familii, potrivit art. 18 teza a II-a lit. a), reţinând, implicit, că, în speţă, sunt incidente ambele ipoteze.

În soluţionarea cauzei, se va ţine seama şi de soluţiile ce se vor da în litigiile promovate de reclamanţi împotriva unităţilor deţinătoare, pentru a nu se ajunge, eventual, la o dublă despăgubire în baza aceluiaşi act normativ, respectiv restituirea, în natură, a imobilelor şi acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, pentru aceleaşi bunuri.

Motivele de ordine publică, al lipsei calităţii procesuale active şi al lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de intimata intervenientă S.C. K. S.R.L., urmează a fi analizate de instanţa de trimitere, după stabilirea situaţiei de fapt.

În rejudecarea apelului, au fost introduşi, în cauză, P., O., L., M. şi N., cumpărători ai drepturilor litigioase de la reclamanţii iniţiali.

Prin decizia nr. 153/25.02.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi, a admis apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins, în tot, contestaţia formulată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele:

Conform art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, "sunt îndreptăţite, în înţelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent: b) persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice care deţinea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv".

Acest text reglementează, aşadar, cazul în care imobilul preluat abuziv de către statul comunist era proprietatea nu a unei persoane fizice, ci a unei persoane juridice, stabilind dreptul la măsuri reparatorii al asociaţilor respectivei persoane juridice.

Art. 18 din Legea nr. 10/2001 dispune că "măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent şi în următoarele cazuri: a) persoana îndreptăţită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor şi a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepţia cazului în care persoana îndreptăţită era unic asociat sau persoanele îndreptăţite asociate erau membri ai aceleiaşi familii".

Acest text reglementează natura măsurilor reparatorii acordate pentru cazul prevăzut de art. 3 alin. (1) lit. b) din Lege, conturând doua ipoteze: una este cea a persoanele fizice, asociaţi ai persoanei juridice (care avea imobilele şi alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv), care deţineau, la momentul preluării, integral, persoana juridică proprietară a imobilelor şi erau membri ai aceleiaşi familii (sau asociat unic), iar a doua variantă este cea a persoanelor fizice asociaţi ai persoanei juridice proprietare a imobilelor la data preluării, care nu deţineau, la momentul preluării, integral, persoana juridică proprietară a imobilelor, ci doar o parte din capitalul acesteia sau, deşi deţineau, integral, persoana juridică, nu erau membrii aceleiaşi familii.

În prima varianta, asociaţii fostei persoane juridice (sau succesorii acestora, în condiţiile art. 4 alin. (2) din Lege) pot beneficia de restituirea în natură, iar, în cea de-a doua variantă, asociaţii fostei persoane juridice pot primi doar măsuri reparatorii în echivalent.

Tratamentul juridic diferit acordat celor două categorii de asociaţi ai fostei societăţi proprietare a imobilului preluat abuziv de către stat este confirmat şi explicat şi prin art. 18.1. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2007. Conform acestui text de lege, ipoteza enunţată la lit. a) a art. 18 din Lege vizează interdicţia restituirii, în natură, a imobilelor pentru cazul deţinătorilor de participaţii de capital social la societăţi comerciale, soluţia fiind justificată, deoarece asociaţii sau acţionarii nu aveau decât un drept de creanţă asupra societăţii şi, ca atare, stabilirea corespondenţei cu bunurile acesteia este imposibil de operat. Prevederile lit. a) a art. 18 din Lege instituie o derogare de la regula restituirii prin echivalent, în ipoteza în care persoana îndreptăţită era unic asociat la persoana juridică ce deţinea imobile şi alte active în proprietate sau persoanele îndreptăţite asociate la persoana juridică erau membri ai aceleiaşi familii. Prin noţiunea de "familie", în sensul art. 18 lit. a) din Lege, se înţelege acea entitate compusă din rudele în linie directă fără limită în grad şi rudele colaterale până la gradul al patrulea inclusiv, la care se adaugă soţul sau soţia.

În final, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, "persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. (2) De prevederile alin. (1) nu beneficiază persoanele fizice sau juridice care au primit despăgubiri până la data intrării în vigoare a prezentei legi, în condiţiile art. 5 alin. (3). Măsurile reparatorii prin echivalent prevăzute la alin. (1) se propun după stabilirea valorii recalculate a acţiunilor, prin decizia motivată a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. (4) Recalcularea valorii acţiunilor se face în baza valorii activului net din ultimul bilanţ contabil, cu utilizarea coeficientului de actualizare stabilit de Banca Naţională a României prin Ordinul nr. 3/2001 privind coeficientul de actualizare a valorii leului de la data de 11 iunie 1948 până la data de 14 februarie 2001 şi a indicelui inflaţiei stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi a prevederilor Legii nr. 303/1947 pentru recalcularea patrimoniului societăţilor pe acţiuni, în cazul în care bilanţul este anterior acesteia. Actualizarea se face până la data de 14 februarie 2001."

Aceste ultime dispoziţii reglementează modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru cazul arătat la art. 3 alin. (1) lit. b) din Lege, anume acordarea măsurilor reparatorii se face de către A.V.A.S., iar acestea se stabilesc ca valoare recalculată a acţiunilor, determinată conform algoritmului acolo indicat. Desigur, acest text al art. 31 din Lege este aplicabil în situaţia în care, conform art. 18, se cuvin măsuri reparatorii în echivalent, la această concluzie conducând interpretarea sistematică a textelor citate mai sus.

În ce priveşte unitatea învestită cu restituirea, în natură, a imobilului, pentru cazul în care această măsură reparatorie este cuvenită, în acord cu art. 18 lit. a) teza a II-a din Lege, aceasta se determină potrivit art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001.

Anume, potrivit art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, "(1) Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută. (3) După emiterea deciziei de restituire în natură a imobilelor, organele de conducere ale societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) şi (2) vor proceda, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la reducerea capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit şi la recalcularea patrimoniului. Cota de participaţie a statului sau a autorităţii administraţiei publice ori, după caz, a organizaţiei cooperatiste se va diminua în mod corespunzător cu valoarea bunului imobil restituit".

Conform art. 29 din Lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, "(1) Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate. (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care imobilele au fost înstrăinate. (3) În situaţia imobilelor prevăzute la alin. (1) şi (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituţia publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispoziţiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".

Într-adevăr, astfel cum, corect, a reţinut şi Tribunalul, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008 s-a constatat că dispoziţiile art. I pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. Aceasta atrage consecinţa că, pentru imobilele preluate fără titlu valabil şi care cad sub incidenţa acestui text, măsura reparatorie cuvenită persoanei îndreptăţite este restituirea în natură, iar, din ansamblul Legii nr. 10/2001, rezultă că unitatea competentă să dispună restituirea în natură ar urma să fie unitatea deţinătoare privatizată (de vreme ce competenţa A.V.A.S. este determinată doar pentru restituirea, în echivalent, a imobilelor preluate cu titlu valabil).

Aşadar, în ansamblul Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. are calitatea de entitate învestită cu soluţionarea notificării în situaţia prevăzută de art. 18 lit. a) teza I din Lege şi pentru situaţia prevăzută de art. 29 din Lege, când se acordă măsuri reparatorii în echivalent (ipotezele acestor două texte nesuprapunându-se deplin, deoarece competenţa A.V.A.S. de a soluţiona notificarea în contextul art. 29 se aplică şi în cazurile reglementate de art. 3 alin. (1) lit. a), când proprietarul imobilului, la data preluării, era o persoană fizică, dar nu se aplică în situaţia în care este incident art. 18 lit. a) teza a II-a şi imobilul a fost preluat fără titlu valabil). În ambele situaţii, atribuţiile A.V.A.S. sunt doar în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent.

În cauză, Curtea a constatat că este corectă reţinerea Tribunalului, conform căreia s-a făcut proba, în prezentul proces, a faptului că reclamanţii iniţiali sunt moştenitorii tuturor acţionarilor societăţii J., la momentul naţionalizării, iar toţi aceşti acţionari făceau parte din aceeaşi familie (fiind rude în linie dreaptă sau colaterală până la gradul IV inclusiv).

Prin urmare, greşit, decizia A.V.A.S. nr. 262/2007 a reţinut calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii doar pentru 49.600 acţiuni, cu excluderea celor 400 de acţiuni care au aparţinut asociatului Q., în realitate, reclamanţii fiind persoane îndreptăţite pentru 50.000 acţiuni, care reprezentau integralitatea capitalului social al societăţii.

În consecinţă, la data emiterii deciziei nr. 262/2007, era îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Ulterior emiterii acestei decizii, au fost înstrăinate drepturile decurgând din calitatea de succesori.

Pe de altă parte, la acest moment, se impun, cu autoritate de lucru judecat, hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2008 şi y/2008

Prin cererea obiect al dosarului nr. x/2008, reclamanţii din prezentul dosar au solicitat, în contradictoriu cu S.C. G., obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a terenului de 32.207 m.p., deţinut de societate. Prin sentinţa civilă nr. 759/01.06.2009 a Tribunalului Bucureşti a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată, însă, prin decizia civilă nr. 798 A/27.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de O., P., M., L., N. şi R. - cumpărători ai drepturilor litigioase de la reclamanţi, a fost schimbată, în parte, hotărârea primei instanţe, a fost admisă contestaţia şi a fost obligată intimata S.C. G. să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii prin puncte, în condiţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Această decizie a rămas irevocabilă prin respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de apelanţi şi de pârâta S.C. G., prin decizia civilă nr. 3634/17.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se notează şi faptul că S.C. G. a procedat la punerea în executare a acestei hotărâri, emiţând, la 16.11.2018, dispoziţia nr. 1, prin care a propus acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, în favoarea creditorilor din hotărârea judecătorească pronunţată împotriva sa, pentru suprafaţa de teren de 27.369 m.p. şi anumite construcţii, descrise, ca atare, în cuprinsul dispoziţiei.

De asemenea, prin cererea obiect al dosarului nr. x/2008, aceiaşi reclamanţi au solicitat, în contradictoriu cu S.C. K. S.R.L., succesoarea S.C. H., obligarea pârâtei la restituirea, în natură, a terenului de 22.072 m.p., deţinut de societate. Prin sentinţa civilă nr. 168/01.02.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a admis, în parte, acţiunea reclamanţilor, s-a constatat preluarea abuzivă a imobilelor fostei J. şi a fost respins capătul de cerere privind restituirea, în natură, a terenului, ca neîntemeiat. Prin decizia civilă nr. 243 R/27.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate împotriva acestei sentinţe de către reclamanţi, de cumpărătorii de drepturi litigioase şi de pârâta K. S.R.L.

În considerarea puterii de lucru judecat a acestor hotărâri judecătoreşti, ale căror argumente relevante pentru soluţionarea litigiului de faţă au fost redate în decizia recurată, instanţa de apel a constatat că situaţia juridică se prezintă astfel:

În privinţa terenului deţinut de S.C. G., nu poate fi dispusă restituirea în natură în prezenta cauză şi nici constatarea îndreptăţirii reclamanţilor la restituirea în natură, urmată de înaintarea dosarului către S.C. G., pentru a dispune restituirea în natură, astfel cum au solicitat apelanţii reclamanţi prin cererea de apel, întrucât, pe de o parte, s-a stabilit, prin hotărârea judecătorească pronunţată în dosarul nr. x/2008, că măsura reparatorie cuvenită este restituirea în echivalent (conform Legii nr. 165/2013, iar nu la valoarea de piaţă a imobilului, cum au solicitat reclamanţii prin cererea de chemare în judecată); pe de altă parte, s-a stabilit, prin aceeaşi hotărâre, că unitatea învestită legal cu soluţionarea notificării, în ambele forme de reparaţie (natură şi echivalent) este S.C. G., iar nu A.V.A.S. Această dezlegare confirmă raţionamentul primei instanţe din cauza prezentă, în sensul că nu se poate analiza şi tranşa, în contradictoriu cu A.V.A.S., solicitarea reclamanţilor de restituire în natură, dar, pe de altă parte, este infirmată însăşi posibilitatea restituirii în natură.

În privinţa terenului deţinut de S.C. H. (ulterior de către S.C. K. S.R.L.), prin hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2008 s-a stabilit că nu poate fi dispusă restituirea în natură, singura măsură reparatorie cuvenită reclamanţilor fiind restituirea în echivalent, iar, în plus, revine A.V.A.S. competenţa de soluţionare a notificării (sub forma restituirii în echivalent).

Prin urmare, critica apelanţilor reclamanţi, referitoare la soluţia de respingere a cererii lor de restituire în natură, formulată împotriva A.V.A.S., nu poate fi primită, pentru că pârâta nu are atribuţii de restituire în natură şi nu este unitatea deţinătoare a terenului. În plus, solicitarea de constatare a îndreptăţirii la restituire în natură, cu trimiterea notificării la societăţile deţinătoare, este lipsită de suport şi din perspectiva faptului că, prin hotărârile pronunţate în dosarele menţionate mai sus, aceste pretenţii de restituire în natură, îndreptate împotriva celor două societăţi, S.C. G. şi S.C. K. S.R.L., au fost deja soluţionate irevocabil. Aceasta semnifică faptul că raportul juridic cu aceste unităţi deţinătoare, din perspectiva Legii nr. 10/2001, este tranşat definitiv şi nu ar mai exista raţiunea trimiterii notificării către cele două societăţi.

Curtea a mai reţinut că diferenţa dintre ipotezele instituite de art. 18 lit. a) teza I şi art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu priveşte numai natura măsurilor reparatorii cuvenite (în echivalent sau în natură), ci produce consecinţe şi cu privire la valoarea propriu-zisă a reparaţiei. Anume, în condiţiile art. 18 lit. a) teza a II-a, dreptul la restituire vizează, exact, imobilul preluat abuziv, privit ca bun individual determinat, ceea ce atrage consecinţa că, în cazul imposibilităţii restituirii în natură, pentru orice motiv, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent stabilite la valoarea imobilului. În condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, nu se acordă măsuri reparatorii raportat la valoarea imobilului, nu se înlocuieşte imobilul ca atare cu o valoare echivalentă, ci se acordă despăgubiri pentru valoarea acţiunilor deţinute la societatea care a deţinut imobilul, stabilită după algoritmul indicat de lege. În discuţie sunt, aşadar, două categorii juridice diferite: pe de o parte, imobilul ca atare, care poate fi restituit în natură sau printr-o valoare echivalentă, "de înlocuire" (calculată în raport de diferite criterii, actualmente, sub imperiul Legii nr. 165/2013, pe baza Grilei Notarilor publici şi anterior, sub imperiul Legii nr. 247/2005, pe baza standardelor internaţionale de evaluare); pe de altă parte, este vorba de valoarea actualizată a acţiunilor deţinute la societatea care a avut, în patrimoniu, imobilul preluat de statul comunist, categorie juridică care implică un calcul al valorii acestor acţiuni prin raportare nu numai la valoarea imobilului, ci prin raportare la toate elementele de patrimoniu - activ şi pasiv deopotrivă, bunuri imobile, dar şi mobile, corporale sau necorporale.

Astfel cum s-a redat deja mai sus, reclamanţii au solicitat, într-un ultim capăt de cerere subsidiar, emiterea unei noi decizii privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a terenului de 54.179 m.p. Această cerere pune în discuţie un aspect deosebit de important, anume modalitatea de cuantificare a măsurilor reparatorii în echivalent cuvenite reclamanţilor, nu prin raportare la valoarea acţiunilor, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, ci prin raportare la însăşi valoarea imobilului. Se remarcă faptul că această solicitare, privind stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent raportat la valoarea de piaţă a imobilului teren, era făcută în contextul în care, într-adevăr, legea aplicabilă la acel moment, Legea nr. 247/2005, prevedea că valoarea imobilelor restituite în echivalent se stabileşte la valoarea de piaţă, conform standardelor internaţionale de evaluare.

Prin sentinţa pronunţată, Tribunalul a respins toate capetele de cerere, inclusiv cel subsidiar, vizând emiterea unei noi decizii, privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a imobilului. Lecturarea considerentelor Tribunalului relevă că instanţa s-a pronunţat, în mod expres şi direct, şi asupra acestei pretenţii, considerată ca un capăt de cerere distinct.

Prin apelul formulat, reclamanţii nu au mai criticat însă sentinţa, decât în sensul de a se constata că sunt îndreptăţiţi la restituire în natură, cu trimiterea, spre soluţionare, a notificării către unităţile deţinătoare S.C. G. şi H. S-a solicitat, în mod expres, de către reclamanţi, prin apelul formulat, menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei. Aceste solicitări au fixat limitele judecăţii în apel, în acord cu art. 295 C. proc. civ.

Acest text este o aplicaţie particulară a principiului disponibilităţii, care semnifică faptul că orice cerere (de chemare în judecată sau cale de atac) se judecă în limitele fixate de către parte, prin solicitările formulate.

Nu s-a mai combătut, aşadar, în apel şi, deci, nu face obiectul judecăţii în calea de atac, corespondenţa dintre valoarea măsurilor reparatorii stabilită prin decizia nr. 262/2007 şi valoarea imobilului teren deţinut de S.C. H. şi S.C. G., nu s-a solicitat reformarea sentinţei apelate şi în sensul subsidiar invocat prin cererea de chemare în judecată, anume al stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent nu prin raportare la valoarea acţiunilor, ci prin raportare la valoarea a însuşi imobilului.

Prin decizia pronunţată în apel, în primul ciclu procesual, sub nr. 205 A/2009, instanţa a anulat decizia emisă de A.V.A.S., numai în sensul că a recalculat valoarea măsurilor reparatorii la suma de 14.188.500 RON, cu adăugarea valorii celor 400 de acţiuni care au fost deţinute de Q. la J., deci, tot prin raportare la valoarea acţiunilor, în sensul art. 31 din Legea nr. 10/2001. Nici în recursul formulat împotriva acestei decizii, nu s-a invocat de către reclamanţi că valoarea măsurilor reparatorii în echivalent trebuia stabilită raportat la valoarea imobilului teren, iar nu raportat la valoarea acţiunilor, ci, iarăşi, similar apelului, s-a criticat doar sub aspectul măsurii de restituire în natură.

Se observă că referirea făcută de reclamanţi, prin apelul şi recursul declarate, la dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, este în sensul că acest text le permite restituirea în natură, în raport şi de decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008, pentru că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, dar nu în sensul că, în condiţiile acestui text legal, cuantumul măsurilor reparatorii în echivalent ar fi trebuit calculat altfel decât a făcut-o A.V.A.S., anume raportat la valoarea imobilului.

Aşadar, în aceste căi de atac, s-a criticat, exclusiv, respingerea cererii de restituire în natură, respectiv că nu s-a constatat îndreptăţirea la restituire în natură, cu trimiterea notificării către cele două societăţi, iar nu modalitatea de calcul al cuantumului măsurilor reparatorii echivalente.

Prin notele de şedinţă depuse la 22.10.2019, în rejudecarea apelului, apelanţii reclamanţi invocă dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, de data aceasta tinzând la a pune în discuţie stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent raportat la valoarea imobilului preluat. Prin concluziile scrise depuse, apelanţii P. şi O. au formulat, în mod expres, solicitarea de a fi schimbată, în parte, sentinţa apelată, "în sensul că pentru bunurile care au aparţinut S.C. H., A.V.A.S. să fie obligată să emită o nouă decizie cu propunere de acordare a despăgubirilor conform Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 165/2013".

Respectarea limitelor judecăţii în apel, impusă de art. 295 C. proc. civ., semnifică, din perspectiva apelului declarat de reclamanţi, doar verificarea soluţiei de restituire în natură şi a respingerii cererii de trimitere a dosarului în vederea restituirii în natură către S.C. G. şi S.C. H.

Notele de şedinţă depuse în al doilea ciclu procesual, în judecata apelului, nu pot fi luate în considerare, fiind depuse tardiv în raport de termenul de declarare a căii de atac, reglementat de art. 284 C. proc. civ., motiv pentru care nu au învestit, legal, instanţa de apel. Mai mult, trebuie avut în vedere şi recursul declarat de reclamanţi în primul ciclu procesual, care şi el a circumscris judecata în al doilea ciclu procesual. În ce priveşte cele menţionate în decizia civilă nr. 4715/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în primul ciclu procesual, anume că, la rejudecarea apelului, să se ţină seama de cele decise în celelalte litigii pornite de reclamanţi, Curtea a constatat că aceasta nu semnifică extinderea devoluţiunii în prezentul apel dincolo de limitele legal fixate prin chiar apelurile părţilor, ci necesitatea ca soluţia dată în prezentul litigiu să nu încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate anterior şi, totodată, preocuparea de a se evita dubla despăgubire.

Prin urmare, Curtea nu a verificat valoarea măsurilor reparatorii, stabilită prin decizia A.V.A.S. nr. 262/2007, din perspectiva corespondenţei cu valoarea imobilului, această verificare excedând limitelor devoluţiunii în apel, fixat prin căile de atac declarate de părţi.

În ce priveşte apelul declarat de A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), Curtea a constatat că soluţia legală este aceea de admitere şi de schimbare a sentinţei apelate, în sensul respingerii şi cererii reclamanţilor de anulare a deciziei nr. 262/2007, această soluţie fiind determinată de imperativul respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2008 şi de faptul că nu se verifică, în cauză, argumentul care a fundamentat soluţia Tribunalului - acela că reclamanţilor li se cuvine restituirea în natură.

În dosarele nr. x/2008 şi nr. y/2008 s-a tranşat că ipoteza legală nu se poate materializa prin restituirea în natură, cu motivarea că operează imposibilitatea restituirii în natură către cesionarii de drepturi litigioase, instituită prin Legea nr. 165/2013 (pentru terenul deţinut de S.C. G.), respectiv că cealaltă parte din teren este deţinută de o societate privată, S.C. K. S.R.L., cumpărător de bună credinţă de la S.C. H., care are un drept protejat.

De aceea, chiar concluzionând similar Tribunalului, referitor la incidenţa ipotezei prevăzute de art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, Curtea a înlăturat considerentul care a întemeiat soluţia adoptată de prima instanţă, vizând nelegalitatea acordării măsurilor reparatorii în echivalent.

De asemenea, prin decizia pronunţată în dosarul nr. x/2008 s-a stabilit competenţa de soluţionare a notificării de către A.V.A.S., pentru terenul deţinut de S.C. H., şi faptul că, pentru acest teren, se cuvin reclamanţilor măsuri reparatorii în echivalent. Aşadar, sub acest aspect, a fost confirmată decizia nr. 262/2007 emisă de A.V.A.S. (în privinţa naturii măsurilor reparatorii şi entităţii legal învestite să se pronunţe asupra acordării acestora).

Este adevărat, pentru suprafaţa de teren deţinută de S.C. G., s-a decis, în dosarul nr. x/2008, că entitatea învestită să soluţioneze notificarea este S.C. G., ceea ce sprijină, aparent, ideea anulării parţiale a deciziei nr. 262/2007, corespunzător părţii din imobil deţinute de această societate şi avute în vedere la emiterea deciziei. Aceasta ar fi de natură să evite şi dubla despăgubire la care a făcut referire Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în decizia pronunţată în primul ciclu procesual.

Trebuie observat însă principiul esenţial al neagravării situaţiei în propria cale de atac, care trebuie avut în vedere, din perspectiva reclamanţilor, pe tot parcursul fazelor parcurse de acest proces.

Anume, reclamanţilor le-a fost recunoscut, prin decizia nr. 262/2007, un drept de despăgubire pentru o anumită valoare, calculată prin raportare la ambele terenuri (inclusiv cel deţinut de S.C. G.), iar contestaţia împotriva deciziei nr. 262/2007 a fost formulată de reclamanţi. De aceea, restrângerea drepturilor reclamanţilor recunoscute prin această decizie, prin sustragerea sumei corespunzătoare suprafeţei de teren deţinute de S.C. G., evident, ar produce o agravare a situaţiei acestor părţi în propria cale de atac. Trebuie avut în vedere modul de calcul al sumei stabilite prin decizia nr. 262/2007, care a rezultat ca valoare a celor 49.600 de acţiuni considerate de A.V.A.S., raportat la un activ al J. care cuprindea tot terenul de 54.179 m.p. şi mai multe construcţii. Este evident că ponderea terenului şi construcţiilor deţinute de S.C. G. este mare în cadrul acestui calcul.

Ca atare, nu s-ar putea interveni asupra deciziei nr. 262/2007, în sensul diminuării drepturilor reclamanţilor corespunzător valorii terenului (şi a construcţiilor) deţinut de S.C. G., pentru a pune de acord soluţia dispusă în dosarul nr. x/2008 şi decizia nr. 262/2007 a A.V.A.S., întrucât, în mod esenţial, acest proces a fost declanşat de contestaţia reclamanţilor.

Prin urmare, soluţia legală asupra apelului pârâtei este aceea de admitere, cu consecinţa înlăturării soluţiei Tribunalului, de anulare a deciziei nr. 262/2007, dat fiind că nu se verifică argumentul decizoriu al acestei soluţii, acela că reclamanţilor li se cuvine restituirea în natură.

În concluzie, Curtea nu a intervenit asupra cuantumului măsurilor reparatorii stabilite prin decizia nr. 262/2007, pe de o parte, pentru a nu agrava situaţia reclamanţilor în propria lor contestaţie, iar, pe de altă parte, pentru că nici aceştia nu au criticat, în apel, modul de stabilire a cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii P. şi O., precum şi reclamanţii M., L. şi N..

Criticile celor două recursuri sunt aceleaşi, astfel încât vor fi redate, în cele ce urmează, într-o singură prezentare.

Recurenţii reclamanţi au solicitat admiterea căii de atac, casarea, în tot, a deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de apel, pentru următoarele motive:

Curtea a încălcat regulile de procedură, hotărârea cuprinde motive contradictorii şi este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, nr. 4715/01.06.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, în sarcina instanţei de apel, obligaţia de a menţiona, clar, care sunt dispoziţiile incidente în cauză şi de a ţine seama de soluţiile pronunţate în litigiile promovate de reclamanţi împotriva unităţilor deţinătoare.

Curtea, în rejudecare, nu s-a conformat niciuneia dintre îndrumările primite, care au caracter obligatoriu, potrivit prevederilor art. 501 din C. proc. civ., prin hotărârea dată încălcând regulile de procedură arătate.

Instanţa de apel s-a rezumat să enumere cele două situaţii reglementate de legislaţia specială aplicabilă în materie, fără să stabilească însă dispoziţiile incidente în cauză, motivând că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat, doar în subsidiar, emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a terenului, şi nu prin raportare la valoarea acţiunilor.

Totodată, Curtea reţine că hotărârea primei instanţe, de respingere a tuturor capetelor de cerere, nu a fost criticată, în apel, decât sub aspectul restituirii în natură.

Or, în condiţiile în care Tribunalul nu a stabilit, corect, prevederile legale aplicabile în speţă, reclamanţii nu aveau posibilitatea criticării modalităţii de calcul al valorii despăgubirilor, cu atât mai mult cu cât, în perioada 2007-2013, puteau beneficia de forma de reparaţie a restituirii, în natură, a bunului solicitat, acesta fiind scopul principal urmărit de către beneficiari.

Deşi instanţa de apel, în rejudecare, reţine că, în funcţie de prevederile aplicabile, valoarea despăgubirilor se calculează în mod diferit, totuşi, în final, nu menţionează, clar, dispoziţiile din legea specială care sunt incidente în cauză.

Astfel, Curtea constată că, prin decizia nr. 205 A/2009 s-a recalculat valoarea măsurilor reparatorii la suma de 14.188.500 RON, potrivit art. 31 din Legea nr. 10/2001, deoarece s-a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru un număr de 50.000 de acţiuni, dar, prin menţinerea deciziei nr. 262/07.09.2007 emise de A.V.A.S., recunoaşte dreptul antecesorilor recurenţilor doar pentru un număr de 49.000 de acţiuni; aceasta semnifică împrejurarea că, în realitate, nu recunoaşte calitatea reclamanţilor, de moştenitori ai tuturor acţionarilor, membri ai aceleiaşi familii.

Potrivit considerentelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, instanţele au reţinut, cu putere de lucru judecat, că, în speţă, sunt incidente prevederile ipotezei a doua a art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii dovedind că sunt moştenitorii foştilor proprietari (acţionari) ai J. şi că sunt îndreptăţiţi, potrivit art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001, la restituirea în natură, această măsură nefiind însă posibilă.

De asemenea, au constatat că imobilul a fost preluat, în mod abuziv, în baza Legii nr. 119/1948 şi că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, în cauză, nu se mai pot acorda decât măsuri reparatorii, raportat la contractele de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale, încheiate de notificatori.

Şi asupra întinderii dreptului de proprietate s-au pronunţat instanţele, reţinând că, prin procesul-verbal de intabulare din 20.09.1940 al Comisiunii pentru înfiinţarea Cărţilor Funciare în Bucureşti, s-a dispus înscrierea, în C.F., a imobilului din Bucureşti, şos. x, ca fond de comerţ al întreprinderii "J.", cu suprafaţa totală de teren de 50.241 m.p.

În considerentele deciziei recurate, Curtea reţine că, în speţă, nu se aplică dispoziţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, însă menţine decizia nr. 262/07.09.2007 emisă de A.V.A.S., prin care valoarea despăgubirilor propuse a fi acordate sunt calculate tocmai potrivit prevederilor acestui text de lege.

În concluzie, hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5-8 şi art. 497 C. proc. civ.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a formulat întâmpinare la recursul declarat de P. şi O., solicitând, în esenţă, respingerea căii de atac, ca nefondată.

Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate prin cele două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil examinării pe fond a căii de atac declarate de reclamanţi, este necesar a se sublinia că, dat fiind susţinerile comune ale recurenţilor, acestea vor fi analizate împreună, considerentele prezentei instanţe vizând ambele recursuri.

În ce priveşte invocarea de către recurenţi a motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5-8 din noul C. proc. civ., precum şi a soluţiilor pe care le poate pronunţa Înalta Curte, în caz de admitere a recursului, reglementate în art. 497 din acelaşi cod, trebuie menţionat că acest act normativ nu este incident litigiului de faţă. Astfel, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată, pe rolul primei instanţe, la 05.10.2007, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (15.02.2013), ceea ce determină aplicarea dispoziţiilor vechiul Cod, raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul actual. Conform textului de lege menţionat, dispoziţiile C. proc. civ. nou se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a acestui act normativ, fiind, deci, excluse, din sfera sa de acţiune, procesele declanşate înainte de 15.02.2013.

Prin urmare, criticile formulate de recurenţi vor fi verificate din perspectiva motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 din vechiul C. proc. civ.

Susţinerile recurenţilor supun dezbaterii încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură, cu referire la nerespectarea îndrumărilor date prin decizia de casare anterioară (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.), motivarea contradictorie a deciziei recurate (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) şi încălcarea normelor de drept substanţial (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Decizia atacată, dar şi recursurile, trebuie privite prin prisma obiectului contestaţiei formulate de reclamanţii iniţiali, a modificărilor legislative intervenite în materie, pe parcursul derulării litigiului de faţă, a celor privind cadrul procesual, urmare a încheierii contractelor de vânzare-cumpărare drepturi succesorale (cesiune drepturi litigioase) între aceste părţi şi recurenţi, precum şi a celor decise, în mod irevocabil, prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în cele două litigii îndreptate împotriva societăţilor deţinătoare ale imobilului, în care şi recurenţii au fost părţi. Toate aceste elemente sunt definitorii în aprecierea, în final, a interesului recurenţilor de a critica soluţia dată de Curtea de Apel asupra contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 262/07.09.2007 emise de A.V.A.S., cât şi a legalităţii hotărârii instanţei de apel, pe fondul problemelor dezlegate.

Astfel, prin decizia nr. 262/07.09.2007 emisă de A.V.A.S. s-a propus, în favoarea reclamanţilor iniţiali, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în valoare de 14.005.552 RON, pentru un număr de 49.600 acţiuni deţinute de antecesorii lor la fostele J.., în baza notificării nr. x/2001. Totodată, s-a respins cererea de restituire, în natură, a imobilelor, utilajelor, echipamentelor, instalaţiilor şi terenului ce au aparţinut fostelor fabrici. S-a reţinut, în cuprinsul deciziei, dovedirea de către notificatori a deţinerii de către autorii lor a numărului indicat de acţiuni, calitatea de moştenitori a petenţilor de pe urma asociaţilor persoanei juridice, precum şi împrejurarea că societăţile deţinătoare ale imobilelor, S.C. G. şi S.C. H., sunt societăţi privatizate.

Anterior emiterii deciziei nr. 262/07.09.2007 şi introducerii contestaţiei ce formează obiectul dosarului de faţă (05.10.2007), reclamanţii au înstrăinat, prin acte juridice autentice încheiate la 02.08.2007 şi 29.08.2007, drepturile ce decurg din calitatea lor de moştenitori cu privire la J., către recurenţi.

Decizia A.V.A.S. a fost emisă pe numele notificatorilor, care au formulat şi contestaţie împotriva măsurilor dispuse prin acest act, aspect care nu a format obiect de critică pe parcursul derulării procesului de faţă. Căile de atac din primul ciclu procesual al litigiului de faţă au fost formulate de reclamanţi, cumpărătorii drepturilor succesorale referitoare la J. fiind citaţi în faza rejudecării apelurilor, participând, în proces, alături de reclamanţii contestatori iniţiali.

Disputa judiciară s-a purtat, în contextul petitelor contestaţiei formulate, asupra formei de reparaţie stabilite prin decizia A.V.A.S., reclamanţii solicitând, în contradictoriu cu această pârâtă, în principal, restituirea, în natură, a imobilelor terenuri deţinute de cele două societăţi privatizate, în caz de imposibilitate, acordarea de terenuri în compensare şi, în subsidiar, despăgubiri corespunzătoare valorii de piaţă a bunurilor respective.

Mai trebuie precizat, că, la data emiterii deciziei A.V.A.S., legislaţia specială în materia restituirii proprietăţilor preluate abuziv în regimul politic trecut prevedea, pentru ipoteza din speţă, dovedită în etapa devolutivă a procesului şi necontestată în recurs, posibilitatea restituirii, în natură, a imobilelor către moştenitorii asociaţilor, membri ai aceleiaşi familii, ai persoanei juridice care le deţinea în proprietate (art. 3 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 18 lit. a) teza finală din Legea nr. 10/2001). Cazul cumpărătorilor de drepturi litigioase nu era reglementat de legea specială, nefiind însă interzisă încheierea unor contracte cu privire la astfel de drepturi între moştenitorii asociaţilor, reclamanţii iniţiali, şi terţe persoane, recurenţii de faţă, cei din urmă subrogându-se în toate drepturile vânzătorilor. Ca urmare, la data emiterii deciziei A.V.A.S., recurenţii ar fi avut, la rândul lor, dreptul la forma de reparaţie în natură, cuvenită moştenitorilor asociaţilor, care le-au înstrăinat drepturile legate de J..

Totodată, o asemenea măsură reparatorie nu putea fi dispusă decât de unitatea deţinătoare a imobilelor, respectiv de societăţile privatizate, S.C. G. şi S.C. H., aceasta din urmă înstrăinând bunul către S.C. K. S.R.L., ceea ce a generat derularea, în paralel cu litigiul de faţă, a altor două procese, sub nr. de dosar x/2008 şi y/2008, pe rolul instanţelor din Bucureşti. În primul dosar, au participat, în calitate de părţi litigante, atât reclamanţii contestatori, cât şi recurenţii din litigiul de faţă, iar, în cel de-al doilea, urmare a transmisiunii calităţii procesuale de la reclamanţi la cumpărătorii de drepturi succesorale, constatate în apel, doar recurenţii din prezenta cauză.

Nu în ultimul rând, se impune a se observa că, ulterior deciziei de casare pronunţate în litigiul de faţă, nr. 4715/01.06.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în rejudecarea apelurilor, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului în România, lege de imediată aplicare, conform art. 6 alin. (6) C. civ.

Prin acest act normativ, spre deosebire de legislaţia anterioară în materia restituirii proprietăţilor preluate abuziv, s-a reglementat şi ipoteza dobânditorilor drepturilor litigioase în legătură cu astfel de bunuri, în art. 1 alin. (3) menţionându-se, în mod expres, că singura măsură reparatorie care li se acordă este compensarea prin puncte, potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi 4 din Legea nr. 165/2013.

Prin urmare, în cazul recurenţilor, la momentul actual, este exclusă forma de restituire în natură, chestiune cu care, de altfel, şi părţile sunt de acord. De asemenea, nu este posibilă nici compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea notificării, măsura fiind prevăzută, în condiţiile art. 1 alin. (2) din actul normativ menţionat, doar pentru persoanele îndreptăţite care nu au înstrăinat drepturile care li se cuvin potrivit legilor de restituire (în speţă, reclamanţii iniţiali, dacă nu ar fi încheiat contractele de vânzare-cumpărare drepturi succesorale).

Cât priveşte compensarea prin puncte în cazul recurenţilor, algoritmul de calcul este total diferit atât de valoarea despăgubirilor stabilită prin decizia emisă de A.V.A.S. în favoarea notificatorilor (în condiţiile art. 31 din Legea nr. 10/2001 şi raportat la numărul de acţiuni deţinute de autorii acestora, indiferent care ar fi acest număr al acţiunilor), cât şi de valoarea pretinsă în recurs, şi anume valoarea de piaţă a imobilelor. Modalitatea de calcul are, ca element de referinţă, preţul plătit de dobânditor titularului dreptului, fost proprietar sau moştenitor al acestuia, pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, numărul de puncte fiind reprezentat de suma dintre preţul plătit şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 (art. 24 alin. (2). La rândul său, valoarea imobilului, determinată în condiţiile art. 21 alin. (6), se stabileşte prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit prevederilor actului normativ enunţat, şi se exprimă în puncte, un punct având valoarea de un leu. Numărul de puncte acordat în aceste condiţii nu poate depăşi valoarea imobilului determinată potrivit art. 21 alin. (6) sau, în cazul încasării unor despăgubiri, cea rezultată în urma scăderii valorii actualizate a acestora din urmă (art. 24 alin. (3) cu referire la art. 21 alin. (7) din aceeaşi lege). Modalitatea de calcul reglementată de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 nu interesează cauza de faţă, nefiind în ipoteza în care, din actele dosarului, nu rezultă preţul plătit fostului proprietar ori moştenitorilor, pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate.

Referitor la cele decise în celelalte două litigii, înregistrate sub nr. dosar x/2008 şi y/2008, Înalta Curte constată că, în primul dosar, prin sentinţa civilă nr. 168/01.02.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 243 R/27.04.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, printre altele, s-a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii iniţiali şi de recurenţii din litigiul de faţă, în contradictoriu cu S.C. K. S.R.L., s-a constatat preluarea abuzivă de către Stat a imobilelor fostei J., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea privind restituirea, în natură, a terenului în suprafaţă de 22.072 m.p., situat în Bucureşti, str. x, iar, în al doilea dosar, prin decizia nr. x/27.06.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3634/17.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în urma admiterii apelului declarat de recurenţii din prezentul dosar, s-a dispus, printre altele, schimbarea, în parte, a sentinţei apelate, admiterea contestaţiei în contradictoriu cu S.C. G., care a fost obligată să emită dispoziţie prin care să propună măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, în condiţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în favoarea apelanţilor.

În ambele litigii, în esenţă, s-a reţinut, cu autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv, că recurenţii din procesul de faţă, în calitate de cumpărători de drepturi litigioase, au dreptul, potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, exclusiv, la forma de reparaţie a compensării prin puncte stabilite potrivit art. 24 alin. (2), (3) şi 4 din acelaşi act normativ. Referitor la terenul deţinut de S.C. G., cum s-a arătat în precedent, s-a dispus şi obligarea acestei pârâte de a emite, în favoarea cesionarilor, o dispoziţie cu propunere de compensare prin puncte pentru terenul deţinut de societate (dosar nr. x/2008), în timp ce, în cazul terenului deţinut de S.C. K. S.R.L., s-a constatat că cererea de restituire în natură este neîntemeiată, determinat de calitatea pârâtei, de subdobânditor cu titlu particular al imobilului, în baza unei convenţii de dare în plată, pe deplin valabilă, ceea ce-i conferă acestei părţi "un bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Faţă de reclamanţii iniţiali, s-a reţinut competenţa A.V.A.S. în soluţionarea notificării şi dreptul acestora la măsuri reparatorii în echivalent, stabilite prin decizia emisă de această entitate şi contestate (în litigiul de faţă), iar, faţă de cesionari, s-a reţinut că nu au dreptul la restituirea în natură, ci doar la măsura compensării prin puncte, în condiţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Revenind la hotărârea instanţei de apel, criticată în prezenta cauză de către cesionarii de drepturi litigioase, Înalta Curte constată că aceste părţi contestă soluţia pronunţată de instanţa de prim control judiciar, de respingere, în întregul său, a contestaţiei formulate de reclamanţii iniţiali, cu consecinţa păstrării deciziei A.V.A.S nr. 262/2007, atât din perspectiva numărului de acţiuni pentru care se datorează despăgubiri, cât şi din cea a modului de calcul al valorii despăgubirilor, în opinia părţilor, această valoare trebuind să fie cea de piaţă a terenurilor.

Într-o primă critică, se afirmă încălcarea deciziei de casare anterioare şi, prin urmare, a caracterului obligatoriu al acestei hotărâri, cu privire la problemele de drept dezlegate, astfel cum este reglementat de art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (nu art. 501 din noul Cod, pentru argumentele expuse în precedent), motivul fiind susceptibil de încadrare în art. 304 pct. 5 C. proc. civ.. Susţinerile recurenţilor se referă la nerespectarea de către Curte a îndrumărilor date prin decizia nr. 4715/01.06.2011 a Înaltei Curţi, în ce priveşte indicarea exactă a dispoziţiilor legale incidente cauzei şi obligaţia de a ţine seama, în rejudecare, de hotărârile judecătoreşti pronunţate în celelalte litigii, îndreptate împotriva societăţilor deţinătoare ale imobilului ce face obiectul dosarului de faţă.

Critica nu poate fi primită.

În ce-i priveşte pe reclamanţii iniţiali, cei care au declarat şi apel împotriva hotărârii primei instanţe, cum s-a arătat deja, ei au o situaţie juridică diferită, din perspectiva formei de reparaţie cuvenite în temeiul Legii nr. 165/2013, faţă de cea a recurenţilor, care sunt cesionari de drepturi litigioase. Deşi înstrăinarea drepturilor legate de imobilele ce au aparţinut J. a avut loc anterior deciziei A.V.A.S. nr. 262/07.09.2007, această decizie a fost emisă pe numele vânzătorilor, moştenitorii asociaţilor persoanei juridice deţinătoare a bunurilor, la data preluării abuzive de către Stat, care, până la declararea prezentului recurs, sunt şi cei care au exercitat căile de atac în fazele procesuale anterioare. Aceste circumstanţe particulare ale speţei configurează un interes diferit între părţile care au iniţiat litigiul de faţă şi recurenţi, citaţi în rejudecarea apelurilor, în ce priveşte atacarea deciziei A.V.A.S.

În alţi termeni, cum modul de calcul şi drepturile recurenţilor privind măsurile reparatorii stabilite, în baza Legii nr. 165/2013, în favoarea cesionarilor de drepturi litigioase, nu au legătură şi nici nu sunt determinate de modul de calcul al despăgubirilor prin decizia A.V.A.S., în favoarea persoanelor îndreptăţite, moştenitori ai asociaţilor persoanei juridice, în realitate, aceste părţi nu prezintă niciun folos practic, nu obţin niciun avantaj patrimonial prin contestarea actului emis în 2007. În condiţiile arătate mai sus, potrivit art. 1 alin. (3) cu referire la art. 24 alin. (2) şi (3) din actul normativ enunţat mai sus, în cazul altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii lui, numărul de puncte se stabileşte printr-un algoritm de calcul care nu vizează numărul de acţiuni reţinut în decizia A.V.A.S., printr-o aplicare pretins greşită a legii, şi nici valoarea de piaţă a imobilelor, ci valoarea acestora conform grilelor notariale. Ca atare, şi în ipoteza în care decizia A.V.A.S. ar fi fost greşită, în sensul celor afirmate de recurenţi, cu consecinţa unei soluţii diferite decât cea pronunţată în rejudecarea apelurilor, aceasta nu ar influenţa, în niciun fel, forma de reparaţie şi întinderea drepturilor la măsuri reparatorii cuvenite recurenţilor.

În subsidiar, în contextul rejudecării apelurilor declarate de reclamanţii iniţiali şi de pârâtă, Curtea a indicat textele de lege incidente în cauză şi a ţinut seama de hotărârile judecătoreşti, rămase irevocabile, pronunţate în cele două litigii îndreptate împotriva societăţilor deţinătoare, cu respectarea îndrumărilor date prin decizia de casare.

Astfel, instanţa de apel, într-o analiză exhaustivă a dispoziţiilor legale relevante soluţionării cauzei, a determinat, în ce-i priveşte pe reclamanţi, încadrarea lor în art. 3 alin. (1) lit. b) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, stabilind că sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii, în calitate de moştenitori ai asociaţilor persoanei juridice deţinătoare a imobilelor, la data preluării abuzive. A stabilit, în continuare, măsurile reparatorii cuvenite, de principiu, unor astfel de persoane, potrivit art. 18 lit. a) din aceeaşi lege, reţinând, totodată, că părţile se află în situaţia de excepţie reglementată de teza finală a dispoziţiei menţionate. A determinat, prin raportare la dispoziţiile art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001, precum şi la decizia Curţii Constituţionale nr. 830/2008, dar şi la hotărârile judecătoreşti pronunţate în celelalte două litigii, persoana juridică răspunzătoare de soluţionarea notificării în cazul în care se pretinde reparaţia în natură, reţinând că, în niciunul dintre cazuri, aceasta nu este A.V.A.S.

Referindu-se la aspectul pozitiv al lucrului judecat, în mod irevocabil, în dosarul nr. x/2008, instanţa de apel a constatat, în limitele criticilor formulate, că, în ce priveşte terenul deţinut, iniţial, de S.C. H., ulterior de S.C. K. S.R.L., restituirea în natură nu poate fi dispusă, reclamanţii având dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, asupra cărora competenţa de stabilire revine A.V.A.S.

În acelaşi sens, raportat la hotărârea rămasă irevocabilă în dosarul nr. x/2008, cu privire la terenul deţinut de S.C. G., a reţinut că nu este posibilă restituirea în natură, ci doar cea în echivalent conform Legii nr. 165/2013 (nu la valoarea de piaţă a imobilului), competentă de a stabili ambele forme de reparaţie fiind unitatea deţinătoare a bunului, iar nu A.V.A.S.

În ambele cazuri, Curtea a înlăturat solicitarea de trimitere a prezentei cauze la societăţile deţinătoare ale terenurilor, determinat de împrejurarea că, prin hotărârile pronunţate în cele două litigii, au fost tranşate definitiv raporturile cu aceste persoane juridice, nemaiexistând raţiunea unei asemenea măsuri.

În continuare, instanţa de apel a examinat valoarea reparaţiei din perspectiva celor două ipoteze, regula şi excepţia, reglementate în art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001, reţinând, în cazul tezei finale, că, deşi incidentă, atunci când există motive care împiedică restituirea în natură, valoarea despăgubirilor trebuie să fie cea de înlocuire, echivalentă imobilului. A mai arătat că aceasta din urmă este diferită de cea menţionată în art. 31, care se raportează la numărul de acţiuni, şi, totodată, în urma parcurgerii modificărilor legislative intervenite de la apariţia Legii nr. 247/2005 şi până la intrarea în vigoare a legii actuale de reparaţie, nr. 165/2013, a menţionat că "valoarea de înlocuire" a imobilului era concepută diferit de legiuitor, iniţial prin raportare la standardele internaţionale de evaluare (2005), în prezent, prin utilizarea grilei notarilor publici.

În final, soluţia Curţii este determinată de un raţionament care, pornind de la textele de lege incidente, evoluţia legislaţiei în domeniu, hotărârile irevocabile pronunţate în litigiile îndreptate împotriva societăţilor deţinătoare ale terenurilor, implică şi limitele de învestire a instanţei de apel, precum şi aplicarea principiului "non reformatio in pejus" (al neagravării situaţiei unei părţi în propria ei cale de atac), criticată de recurenţi din perspectiva motivării contradictorii şi a încălcării dispoziţiilor legale, aspecte ce urmează a fi examinate în cele ce urmează.

În concluzie, din perspectiva motivului de casare referitor la încălcarea deciziei de casare nr. 4715/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinerile nu pot fi primite, nefiind întrunite cerinţele art. 304 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, în condiţiile arătate mai sus, instanţa de apel, cu respectarea art. 315 alin. (1) din acelaşi cod, a indicat dispoziţiile legale incidente speţei şi a ţinut seama de hotărârile irevocabile pronunţate în litigiile paralele.

În continuare, parte din raţionamentul Curţii, prin care sunt respinse de către această instanţă pretenţiile de stabilire a despăgubirilor la valoarea de piaţă a terenurilor, determinat de limitele de învestire, în apel şi în primul recurs, este criticat de recurenţi, prin prisma imposibilităţii formulării unor astfel de motive ale căilor de atac exercitate, în condiţiile în care prima instanţă nu stabilise, în mod corect, prevederile legale aplicabile cauzei. Nici această critică nu poate fi primită.

Contrar opiniei recurenţilor, în contextul în care, sub aspectul acordării măsurilor reparatorii, reclamanţii iniţiali solicitaseră, prin cererea de chemare în judecată, în subsidiar, calcularea despăgubirilor la valoarea de piaţă a imobilelor, cerere respinsă de Tribunal, aveau obligaţia, în scopul reformării sentinţei din perspectiva soluţiei date cererii subsidiare, să formuleze critici care să supună dezbaterii această problemă, sens în care nu au procedat. Ca atare, prin aplicarea corectă a dispoziţiilor procedurale referitoare la limitele de învestire a instanţei de apel, conform art. 295 C. proc. civ., dar şi cu respectarea art. 284 din acelaşi cod, faţă de care s-a considerat că notele de şedinţă depuse în rejudecare exced termenului de apel, Curtea a apreciat, corespunzător, că nu poate verifica decizia A.V.A.S. prin raportare la valoarea de piaţă a imobilelor. Nu sunt întrunite, deci, cerinţele motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., regulile procedurale enunţate fiind avute în vedere şi respectate, pe deplin, de către instanţa de apel.

O altă critică vizează motivele contradictorii ale hotărârii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), recurenţii afirmând că instanţa de apel, respingând contestaţia ca urmare a admiterii apelului declarat de A.V.A.S, a confirmat modul greşit de calcul al pârâtei, prin raportare la numărul de acţiuni (49.600) şi temeiul juridic (art. 31 din Legea nr. 10/2001) în baza căruia s-a emis decizia, deşi, în considerente, instanţa a apreciat, contrar soluţiei, că textul de lege nu este incident, iar reclamanţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii pentru 50.000 de acţiuni.

Nici aceste susţineri nu pot fi primite.

Ca şi în cazul celorlalte critici, recurenţii nu obţin niciun avantaj dintr-o eventuală modificare a hotărârii Curţii de Apel, întrucât algoritmul de calcul al măsurilor reparatorii care li se cuvin nu are legătură cu numărul de acţiuni şi temeiul juridic în raport de care s-ar fi stabilit reparaţia în echivalent pentru reclamanţii iniţiali. De altfel, şi în cazul acestora din urmă, deţinerea tuturor acţiunilor (50.000) de către asociaţii persoanei juridice proprietare a imobilelor preluate abuziv i-ar fi îndreptăţit pe reclamanţi la restituirea, în natură, a bunurilor respective, formă de reparaţie care, din perspectiva Legii nr. 165/2013, oricum nu mai este posibilă, faţă de înstrăinarea drepturilor litigioase. În acest sens, cu putere de lucru judecat conform art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., s-a decis şi în cele două litigii îndreptate împotriva societăţilor deţinătoare ale imobilelor.

Pe de altă parte, raţionamentul instanţei de apel în adoptarea soluţiei recurate a pornit de la premisa că, potrivit hotărârilor judecătoreşti rămase irevocabile din cele două procese arătate, restituirea în natură nu mai este posibilă, iar, în ce priveşte terenul deţinut de S.C. K. S.R.L. (dosarul nr. x/2008), s-a stabilit, în acel litigiu, natura reparaţiei, în echivalent, faţă de reclamanţii iniţiali şi competenţa A.V.A.S. în emiterea deciziei, ceea ce confirmă actul autorităţii implicate în privatizarea societăţii comerciale anterior deţinătoare a imobilului, S.C. H. Totodată, cu referire la principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac şi declanşarea prezentului litigiu în baza contestaţiei formulate de reclamanţi, Curtea a mai reţinut că terenul deţinut S.C. G. nu poate fi sustras din calculul drepturilor cuvenite reclamanţilor, astfel cum au fost stabilite, prin raportare la un număr de 49.600 de acţiuni, prin decizia A.V.A.S. contestată, chiar dacă aceasta ar presupune o dublă reparaţie şi, aparent, ar conduce la admiterea contestaţiei, întrucât nu A.V.A.S. este competentă să se pronunţe asupra măsurilor reparatorii în echivalent. De asemenea, instanţa de apel a considerat că numărul de acţiuni avut în vedere de A.V.A.S. la emiterea deciziei, 49.600, în urma cărora s-a stabilit valoarea finală a despăgubirilor, s-a raportat la întregul activ al J., care, deci, cuprindea şi terenul deţinut de S.C. G., suprafaţa totală a imobilelor fiind de 54.179 m.p., iar ponderea acestui teren şi a construcţiilor este mult mai mare în algoritmul de calcul al despăgubirilor. În alţi termeni, deşi, pentru terenul deţinut de S.C. G., nu A.V.A.S. era competentă să stabilească reparaţia în echivalent, ceea ce ar conduce la admiterea contestaţiei, în realitate, soluţia ar agrava situaţia reclamanţilor, care au iniţiat demersul, întrucât consecinţa ar fi, în propria cale de atac, înlăturarea acestui imobil din activul bunurilor deţinute de J. şi avut, în vedere, în totalitate, la emiterea deciziei nr. 262/2007. Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere că reclamanţii nu au criticat, în primul ciclu procesual al litigiului, sentinţa primei instanţe din perspectiva calcului măsurilor reparatorii în echivalent.

Raţionamentul expus este în concordanţă cu soluţia pronunţată prin hotărârea instanţei de apel, nefiind întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În esenţă, Curtea, în apelul pârâtei, a respins contestaţia formulată de reclamanţi, cu consecinţa păstrării deciziei A.V.A.S.

În privinţa restituirii în natură, care ar fi presupus o soluţie de admitere a contestaţiei, instanţa de apel, chiar în contextul confirmării incidenţei art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, a constatat că aceasta nu mai este posibilă, atât faţă de cele dispuse în litigiile paralele, cât şi faţă de legea actuală de reparaţie, nr. 165/2013. Numărul de acţiuni în raport de care s-au stabilit despăgubirile prin decizia A.V.A.S. nu a fost modificat, întrucât reclamanţii nu au criticat, în apel şi recurs, modalitatea de calcul al valorii măsurilor reparatorii în echivalent; deci, şi sub acest aspect, decizia A.V.A.S. trebuie menţinută. Referitor la terenul deţinut de S.C. G., menţionat în activul net al J. şi avut în vedere prin aceeaşi decizie A.V.A.S., în algoritmul de calcul al valorii totale a despăgubirilor, în baza art. 31 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii actului contestat, acest imobil nu a fost înlăturat, pentru că s-ar fi încălcat principiul "non reformatio in pejus". Prin urmare, sub toate aceste aspecte, soluţia de admitere a apelului declarat de pârâtă, cu consecinţa respingeri contestaţiei şi menţinerii deciziei nr. 262/2007, este, pe deplin, fundamentată pe raţionamentul Curţii, astfel cum a fost expus în precedent.

O ultimă critică vizează încălcarea de către instanţa de apel a normelor de drept substanţial, susceptibilă de încadrare în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susţinerile nu pot fi primite.

Şi din această perspectivă, recurenţii nu prezintă interes în criticarea deciziei, din perspectiva greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 10/2001, întrucât măsurile compensatorii care li se cuvin, în calitate de cesionari de drepturi litigioase, după cum s-a reţinut şi în celelalte două litigii, nu au legătură cu calculul valorii despăgubirilor realizat prin decizia A.V.A.S.

Nu în ultimul rând, în condiţiile arătate mai sus, Curtea nu a încălcat dispoziţiile din legile speciale de reparaţie, astfel cum s-au modificat de la data emiterii deciziei A.V.A.S. şi până în prezent, soluţia adoptată prin hotărârea recurată fiind rezultatul unei judecăţi ample, ce a implicat atât dezlegări de ordin procedural, cât şi stabilirea şi aplicarea dispoziţiilor legale în evoluţia lor, realizate corect de către această instanţă.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind întrunite cerinţele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii P., O., M., L. şi N. împotriva deciziei civile nr. 153 din 25 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.