Delay complaint rejected; scheduled hearing confirmed in workplace injury damages appeal.

Încheierea nr. 1846

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2020

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.07.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. x/2020/a1, petentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea judecării cauzei cu nr. x/2020.

În motivare, petentul a arătat că termenul de judecată acordat la data de 02.10.2020 încalcă principiul soluţionării cu celeritate a cauzelor, că pricina necesită soluţionarea de urgenţă după 12 ani de tergiversări, că în urma accidentului de muncă are o dublă fractură la picior, care necesită tratamente şi îngrijiri medicale costisitoare şi că este persoană cu handicap scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.

Petentul a solicitat soluţionarea cu celeritate conform art. 241 C. proc. civ., cu termene de la o zi la alta, întrucât pricina are ca obiect un accident de muncă produs în anul 2008, în urma căruia are dublă fractură la picior, care se agravează şi necesită intervenţii medicale urgente.

În temeiul art. 1387 C. proc. civ., petentul a solicitat despăgubiri provizorii de 10000 RON net pentru probleme de sănătate şi a se prezenta în instanţă pentru procedura contradictorialităţii, invocând prevederile art. 5-27 C. proc. civ. şi arătând că nu realizează venituri, ci are o indemnizaţie de handicap care nu îi ajunge pentru a se deplasa la proces, întrucât un bilet costa 91 RON iar indemnizaţia este de 60 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 522 alin. (1), alin. (2)-(4), art. 524 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 983/15.09.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, reţinând că prin decizia Curţii Constituţionale pronunţată la data de 16.07.2020 cu privire dispoziţiile art. 524 alin. (3) C. proc. civ., s-a stabilit că textul legal menţionat încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

A mai reţinut curtea de apel că în decizia de neconstituţionalitate s-a stabilit că judecarea contestaţiei privind tergiversarea procesului de către acelaşi complet care soluţionează fondul cauzei contravine dreptului la un proces echitabil, în componenta imparţialităţii obiective, astfel că evaluarea cererii privind tergiversarea procesului se va realiza, în primă şi ultimă instanţă, de către instanţa ierarhic superioară.

Faţă de cele arătate, instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei la tergiversare a apreciat că nu este competentă a soluţiona cererea, competenţa aparţinând instanţei ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 18.09.2020, iar prin rezoluţia din 21.09.2020 a fost stabilit termen de judecată în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 30.09.2020.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Prealabil examinării contestaţiei la tergiversare, Înalta Curte reţine că la data de 16.07.2020 a fost pronunţată, de către Curtea Constituţională, decizia nr. 604, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 524 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că textul legal încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României, respectiv art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

S-a reţinut, prin decizia de neconstituţionalitate menţionată, că judecarea contestaţiei privind tergiversarea procesului de către acelaşi complet care soluţionează fondul cauzei contravine dreptului la un proces echitabil, în componenta imparţialităţii obiective, astfel că evaluarea cererii privind tergiversarea procesului se va realiza, în primă şi în ultimă instanţă, de către instanţa ierarhic superioară.

Faţă de aceste statuări, Înalta Curte constată că este competentă a soluţiona prezenta contestaţie la tergiversarea procesului, dispoziţiile deciziei de neconstituţionalitate stabilind, fără echivoc, cărei instanţe judecătoreşti îi revine obligaţia de a analiza atare solicitare, respectiv instanţa ierarhic superioară celei care instrumentează fondul cauzei, în speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care dosarul figurează înregistrat în apel pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

În ce priveşte contestaţia propriu-zisă, Înalta Curte reţine că art. 522 C. proc. civ. reglementează posibilitatea formulării de către oricare din părţi, precum şi de către procurorul care participă la şedinţă, a unei contestaţii prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să se solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

La alin. (2) al articolului menţionat sunt prevăzute cazurile în care poate fi făcută respectiva contestaţie, motivele vizând atât culpa instanţei, cât şi atitudinea ei faţă de neglijenţa sau abuzul părţilor, a altor participanţi în proces, ori a terţilor propriu-zişi, care aveau obligaţii legale sau judiciare, respectiv: 1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Astfel, ceea ce caracterizează toate cazurile prevăzute de art. 522 C. proc. civ. este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia la tergiversarea procesului reprezintă un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului într-un termen rezonabil.

Înalta Curte constată însă că situaţia petentului nu se circumscrie niciunei ipoteze din cele descrise anterior, în sensul că, potrivit menţiunilor existente în sistemul informatic de evidenţă a dosarelor instanţelor judecătoreşti (aplicaţia Ecris), dosarul nr. x/2020, având ca obiect apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 119/30.01.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosar nr. x/2016, având ca obiect pretenţii, a fost înregistrat în calea de atac a apelului, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 07.01.2020.

Anterior acordării termenului de fond din 02.10.2020, instanţa a avut de soluţionat două cereri prealabile formulate de către apelant, respectiv o cerere de ajutor public judiciar soluţionată la data de 06.03.2020 şi o cerere de preschimbare de termen, soluţionată la data de 03.07.2020. Ulterior acestor date, a intervenit vacanţa judecătorească, în cadrul căreia activitatea judiciară este restrânsă, conform legii şi regulamentelor în materie.

Este adevărat că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 19.05.2016, însă, pe de o parte, intervalul de timp de la momentul investirii instanţei şi până în prezent nu se datorează, cum eronat susţine petentul, unor pretinse încercări de tergiversare a judecăţii, ci unor impedimente procedurale obiective.

În acest sens, se reţine că de la data introducerii cererii de chemare în judecată (19.05.2016) şi până la momentul judecăţi în apel (07.01.2020-în cadrul căreia s-a formulat prezenta contestaţie), cauza a cunoscut o declinare de competenţă, o suspendare a judecăţii pentru lipsa părţilor, urmată de mai multe termene la care s-a menţinut această măsură (întrucât, deşi s-au formulat cereri de repunere pe rol, părţile nu s-au prezentat la termenele de judecată acordate şi nu s-au formulat cereri de judecată în lipsă) şi o rejudecare.

Pe de altă parte, de la momentul înregistrării cauzei în apel (07.01.2020) şi până la momentul acordării primului termen privind dezbaterea apelului (02.10.2020), au fost soluţionate, aşa cum s-a arătat, mai multe cereri ale apelantului-reclamant. Aceste solicitări necesitau o analiză prioritară căii de atac şi au determinat, în mod firesc, acordarea unor termene de judecată, potrivit legii.

Dealtfel în soluţia dată cererii de preschimbare de termen formulată de către petent în cauză şi analizată la data de 03.07.2020, instanţa a motivat respingerea acesteia în sensul că litigiul nu face parte din categoria celor pentru care legea prevede caracterul urgent, că termenul din 02.10.2020 este primul termen acordat pentru judecarea apelului şi că la stabilirea termenelor de judecată au fost avute în vedere, cu prioritate, dosarele a căror judecată a fost suspendată în timpul stării de urgenţă determinată de pandemia Covid.

Aceste considerente, alături de cele deja expuse, sunt valabile şi în ce priveşte prezenta contestaţie la tergiversare, fiind de natură să justifice atât desfăşurarea în timp a litigiului, cât şi legalitatea termenului de judecată acordat în cadrul apelului.

Este de precizat că majoritatea termenelor acordate au fost determinate de conduita procesuală a părţilor, care fie nu s-au prezentat la judecată şi nu au solicitat judecata în lipsă, fie au formulat diverse cereri pe care aveau dreptul legal să le formuleze, situaţie faţă de care întinderea în timp a litigiului nu poate fi imputată instanţelor de judecată.

Faţă de cele arătate, rezultă că argumentele expuse în contestaţia privind tergiversarea procesului nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 522 C. proc. civ., astfel încât nu pot fi primite.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., obiect al dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de petentul A., obiect al dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Dată în primă şi ultimă instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 septembrie 2020.