Competence of administrative-fiscal section for civil damages appeal following res judicata competence regulator

Şedinţa publică din data de 9 iulie 2020

Asupra cauzei de faţă, Înalta Curte constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 27 august 2014 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Domneşti, Consiliul Local Domneşti şi Primăria Domunei Domneşti au chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 312.821,4 RON cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul adus bugetului comunei Domneşti în perioada în care acesta a deţinut funcţia de primar pentru faptele în urma cărora a fost condamnat penal.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Ilfov:

Prin sentinţa civilă nr. 1939 din 2 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamanţii Unitatea Administrativ-Teritorială Domneşti, Consiliul Local Domneşti şi Primăria Domunei Domneşti.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 312.821,40 RON, reprezentând despăgubiri şi la plata sumei de 6.600 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul A. a declarat recurs.

3. Hotărârile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - ivirea conflictului negativ de competenţă:

Prin încheierea din 7 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a trimis cauza spre competentă soluţionare către una dintre Secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2017.

Prin încheierea nr. 4R din 22 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

4. Soluţionarea conflictului de competenţă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 720 din 9 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În motivare, instanţa a reţinut că reclamanţii au investit instanţa cu o acţiune civilă întemeiată pe art. 1357-1386 C. civ., litigiul fiind soluţionat în primă instanţă de secţia civilă a Tribunalului Ilfov. S-a constatat, însă că la primul termen de judecată în calea de atac a recursului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a analizat competenţa la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate, astfel încât excepţia necompetenţei funcţionale a fost nelegal invocată la termenul ulterior.

5. Soluţionarea căii de atac a apelului:

Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

Prin încheierea din 13 noiembrie 2017, instanţa a recalificat calea de atac ca fiind apel, iar nu recurs.

Prin decizia nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca nefondate, excepţiile invocate de către părţi.

A fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-pârât A. împotriva sentinţei civile nr. 1939 din 2 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă şi a încheierii din 16 februarie 2015.

6. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul A. a formulat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care prin decizia nr. 5316 din 5 noiembrie 2019, în opinie majoritară, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a trimis cauza secţiei civile a instanţei supreme.

În motivare, în opinie majoritară, s-a reţinut că este întemeiată excepţia de necompetenţă materială a secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere faptul că secţia nu are competenţa materială de a soluţiona recursuri declarate împotriva unor decizii pronunţate în soluţionarea apelurilor. Această competenţă revine secţiei civile a Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ţinând cont de faptul că prin regulatorul de competenţă s-a stabilit natura civilă a cauzei pe apelul declarat.

S-a reţinut, de asemenea, că secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa materială de a judeca apeluri, conform art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., apelul fiind o cale de atac devolutivă incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ.

Faptul stabilirii prin regulatorul de competenţă - decizia nr. 720 din 9 mai 2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a competenţei de soluţionare în favoarea instanţei de contencios administrativ, nu determină competenţa materială şi pentru secţia specializată de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerentele avute în vedere de instanţa supremă în soluţionarea conflictului de competenţă fiind procedurale - Curtea de Apel, secţia contencios administrativ şi fiscal nu şi-a analizat în termen competenţa materială conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În opinia majoritară, instanţa a reţinut că regulatorul de competenţă a fost aplicat obligatoriu de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal care a judecat apelul civil, însă regulatorul nu poate fi opus şi instanţei ierarhic superioare, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, fără ca prin acesta să-i fie încălcată competenţa materială, competenţă determinată de dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În raport de aceste dispoziţii secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are competenţa materială de a judeca calea de ataca a recursului împotriva unor hotărâri pronunţate în primă instanţă de curţile de apel, iar nu recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate în apel în cauza având ca obiect un litigiu de natură civilă.

În opinie separată, s-a arătat că nu mai poate fi repusă în discuţie competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie în soluţionarea căii de atac pentru că altfel s-ar repune în discuţie însăşi autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competenţă pronunţat în prezenta cauză.

Prin pronunţarea regulatorului de competenţă este câştigată competenţa de soluţionare a cauzei atât la nivelul instanţei în favoarea căreia a fost stabilită competenţa prin regulator, cât şi la nivelul instanţelor competente să soluţioneze căile de atac în pricina respectivă, nemaifiind posibilă repunerea în discuţie a competenţei de soluţionare a cauzei prin raportare la criteriile de departajare după materie şi valoare.

Competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursului declarat împotriva deciziei nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal este atrasă în virtutea calităţii sale de instanţă ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, în raport de prevederile art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă:

La termenul de judecată din 9 iulie 202 instanţa a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei materiale funcţionale a secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând excepţia necompetenţei materiale, Înalta Curte reţine următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, fondul litigiului a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Ilfov, secţia civilă care a pronunţat sentinţa civilă nr. 1939 din 2 iulie 2015.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul A. a declarat recurs (recalificat ca fiind apel), calea de atac fiind înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

În această etapă procesuală s-a ivit conflictul negativ de competenţă între secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi secţia a III-a civilă ale Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 720 din 9 mai 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în pronunţarea regulatorului de competenţă, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Hotărârea pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă are autoritate de lucru judecat, astfel încât nu mai poate fi repusă în discuţie competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţi şi Justiţie în soluţionarea căii de atac a recursului.

Soluţionarea în apel a cauzei de către o secţie specializată în contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti atrage competenţa aceleiaşi secţii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a recursului împotriva hotărârii pronunţate de curtea de apel, faţă de soluţia pronunţată cu autoritate de lucru judecat prin decizia nr. 720 din 9 mai 2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Criteriul materiei, în sensul de a stabili dacă în cauză este vorba de un litigiu de natură civilă ce ar trebui soluţionat de instanţa civilă de drept comun, iar nu de jurisdicţia de contencios-administrativ, nu poate fi repus în discuţie în recurs cu scopul determinării competenţei de soluţionare a căii de atac şi al dezînvestirii secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi, pentru că s-ar eluda autoritatea de lucru judecat a regulatorului de competenţă pronunţat în prezenta cauză.

Nu se poate reţine că regulatorul de competenţă pronunţat în cauză se aplică obligatoriu doar în ceea ce priveşte competenţa curţii de apel, iar nu şi în ceea ce priveşte competenţa instanţei ierarhic superioare - în speţă, Înalta Curte - cu motivarea că s-ar încălca astfel competenţa materială determinată de dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, tocmai faţă de efectele autorităţii de lucru judecat a deciziei pronunţate în soluţionarea conflictului de competenţă.

Astfel cum s-a reţinut în motivarea opiniei separate, prin pronunţarea regulatorului de competenţă este câştigată competenţa materială de soluţionare a cauzei, atât la nivelul instanţei în favoarea căreia a fost stabilită competenţa prin regulator (în speţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal), cât şi la nivelul instanţelor competente să soluţioneze căile de atac în pricina respectivă, nemaifiind posibilă repunerea în discuţie a competenţei de soluţionare a cauzei prin raportare la criteriile de departajare după materie şi valoare.

Verificând actele şi lucrările dosarului, se constată, totodată, că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a pronunţat, în aceeaşi cauză (dosar nr. x/2017), decizia nr. 3088 din 2 octombrie 2018, prin care a respins, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenţie B. împotriva încheierii din 15 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În raport cu considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale a secţiei I civile şi va declina competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme.

Faţă de această soluţie, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă între secţia I civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi, în aplicarea art. 134 C. proc. civ., urmează a suspenda din oficiu judecata cauzei.

În temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (3) C. proc. civ., dosarul va fi înaintat Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 20 din 18 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competenţă între secţia I civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Suspendă din oficiu judecata cauzei şi înaintează dosarul Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iulie 2020.