Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 631/2023 AI generated

Time-limit for challenging constitutional court referral refusal in criminal proceedings

Case Number Decizia nr. 631/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as time-barred, upholding the Court of Appeal's decision to reject the requests to refer the unconstitutionality of Articles 426(1)(a)-(i) and 91(3) of the Code of Criminal Procedure to the Constitutional Court; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs, while the 340 RON fee for the court-appointed defense attorney remained the state's responsibility. The dispute concerned the procedural admissibility of raising an unconstitutionality exception within an annulment complaint, where the appellant argued that the appealed provisions were unconstitutional, but the lower court found the underlying complaint inadmissible and thus the exception irrelevant. The decisive legal basis was Article 29(5) of Law No. 47/1992, which establishes a 48-hour deadline to challenge a refusal to refer to the Constitutional Court, calculated under Articles 269 and 268 of the Code of Criminal Procedure; because the decision was pronounced on April 27, 2023, without a specific time, the deadline expired on April 29, 2023, rendering the appeal filed on May 11, 2023, late and subject to dismissal based on the peremptory exception of untimeliness.

Legislator headnote

AI generated

art. 91 alin. (3) C. proc. pen, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 24 din Legea nr. 255/2013, art. 268 alin. (1) C. proc. pen; Time-limit for challenging constitutional court referral refusal in criminal proceedings: Prin decizia penală nr. 356/Ap din data de 27 aprilie 2023 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, s-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen.

Keywords

AI generated
procedural deadline constitutional limits time limit in hours judicial law filing of criminal complaint annulment proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 91 alin. (3) C. proc. pen
şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Braşov a reţinut că potrivit art. 29 alin.
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Braşov a reţinut că potrivit art. 29 alin.
art. 24 din Legea nr. 255/2013
pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.
art. 268 alin. (1) C. proc. pen
În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 356/Ap din data de 27 aprilie 2023 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, s-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel Braşov a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Observând deci că prezenta contestaţie în anulare apare ca fiind inadmisibilă, deci formulată fără să se întemeieze pe un fundament admisibil prevăzut de C. proc. pen., Curtea a considerat că textele invocate ca fiind neconstituţionale de către petent nu pot avea legătură cu soluţionarea prezentei cauze, inadmisibilă, deci nu pot conduce la soluţionarea prezentei contestaţii în anulare.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 356/Ap din data de 27 aprilie 2023 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală, recurentul A. a formulat recurs.

La termenul de judecată din data de 03 octombrie 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia tardivităţii recursului formulat de recurentul A., arătând că în şedinţa publică din data de 04 aprilie 2023, când au avut loc dezbaterile, s-a prezentat recurentul, fiind amânată pronunţarea la data de 12 aprilie 2023, dată la care s-a dispus, de asemenea, amânarea pronunţării la data de 27 aprilie 2023, recursul fiind formulat de către recurent la data de 11 mai 2023.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, poate fi atacată la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziţii exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluţiei instanţei penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se calculează conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., dispoziţii procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 269 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteşte ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlineşte".

În incidenţa dispoziţiilor legale precitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 356/Ap a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală prin care s-au respins cererile de sesizare a Curţii Constituţionale formulate de recurentul A. a fost pronunţată la data de 27 aprilie 2022, fără ca în cuprinsul acesteia să se menţioneze ora la care s-a pronunţat hotărârea.

În acest context, momentul de la care se calculează termenul procedural pe ore în situaţia în care nu se cunoaşte ora pronunţării actului procedural care a determinat curgerea lui, începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi (decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 164/2017, I.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 384/2020).

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care recurentul putea contesta încheierea Curţii de Apel Braşov sub aspectul soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a început să curgă la sfârşitul zilei de 27 aprilie 2023 ora 24:00, şi s-a împlinit la data de 29 aprilie 2023 ora 02:00.

În consecinţă, calea de atac formulată de recurent, la data de 11 mai 2023, a fost exercitată după expirarea termenului legal, faţă de data pronunţării soluţiei recurate, termenul în interiorul căruia avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 29 aprilie 2023.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepţia tardivităţii constituie o excepţie peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de recurentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen.

Pe cale de consecinţă, constatând întemeiată excepţia tardivităţii recursului invocată de către reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 356/Ap din data de 27 aprilie 2023 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. a)-i) C. proc. pen. şi ale art. 91 alin. (3) C. proc. pen., cuprinsă în decizia penală nr. 356/Ap din data de 27 aprilie 2023 din data de 27 aprilie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia Penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 octombrie 2023.

GGC - MM