Typicity of extortion by public official: sufficiency of coercive pressure and the requirement of an "unjust" method versus an unjust benefit

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 29/10.03.2022 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2015 s-a dispus:

1.a. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu - prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

1.b. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj - prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) şi 3 din C. pen., întrucât fapta nu există.

1.c. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare - prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 295 din C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a constatat că inculpatul A.:

- a fost reţinut 24 de ore la data de 26.01.2015.

- a fost plasat sub control judiciar între 27.01.2015 şi 11.03.2015;

- a fost plasat în arest la domiciliu între 11.03.2015 şi 17.03.2015;

- a fost arestat preventiv între 18.03.2015 şi 17.04.2015;

- a fost plasat în arest la domiciliu începând cu 17.04.2015 şi până la 05.06.2015.

2. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. de sub acuza comiterii infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 din C. pen., întrucât fapta nu există.

S-a constatat că partea civilă S.C. C. S.R.L. a renunţat la pretenţii.

Au fost respinse pretenţiile părţii civile D. formulate faţă de inculpatul A..

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurator dispus prin ordonanţa procurorului din data de 06.05.2015 asupra motocicletei marca x, serie motor x, capacitate cilindrică 919 cmc, proprietatea inculpatului A..

S-a respins cererea părţii civile D. privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare.

II. Împotriva aceste sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi S.C. C. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 29/10.03.2022 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva sentinţei penale nr. 29/10.03.2022 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2015.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza:

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. (1), (2), (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în dauna persoanei vătămate D..

S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 (cinci) ani cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei principale de 3 (trei) ani închisoare aplicate inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 (patru) ani, stabilit în conformitate cu prevederile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus condamnatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere s-a impus ca inculpatul să presteze un număr de 60 (şaizeci) zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Spitalului Municipal Gheorgheni sau al Staţiei de Ambulanţă Gheorgheni.

S-a desemnat Serviciul de Probaţiune Harghita ca organ însărcinat cu supravegherea executării măsurilor şi obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 96 C. pen. care prevăd posibilitatea revocării beneficiului suspendării sub supraveghere în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse inculpatului.

Conform art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioadele cât inculpatul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate respectiv arestare preventivă şi arest la domiciliu, 11.03.2015 - 17.03.2015, 18.03.2015 - 17.04.2015 şi 17.04.2015 - 5.06.2015.

S-a schimbat temeiul achitării inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare prevăzută de art. 47 C. pen. rap. la art. 295 C. pen. din art. 16 lit. a) C. proc. pen. în art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

S-a schimbat temeiul achitării inculpatei B. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. din art. 16 lit. a) C. proc. pen. în art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 C. proc. pen., art. 1357 alin. (1) C. civ., art. 1385 C. civ., art. 252 C. civ., art. 253 alin. (4) C. civ. a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de D. şi a fost obligat inculpatul A. să plătească părţii civile suma de 10.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR la data pronunţării prezentei decizii cu titlu de daune morale.

Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei penale apelate cu privire la achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută şi pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. şi temeiul acestei achitări, constatarea cu privire la renunţarea la pretenţiile civile de către S.C. C. S.R.L., ridicarea sechestrului asigurator, respingerea solicitării părţii civile D. de obligarea a inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare prilejuite de soluţionarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 560 RON fiecare cu titlul de cheltuieli judiciare parţiale ocazionate de soluţionarea căii de atac.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 15.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 10.800 RON aferentă fazei de urmărire penală conform rechizitoriului şi suma de 5.000 RON aferentă fazei de judecată în primă instanţă).

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din cursul urmăririi penale şi judecăţii în primă instanţă aferente inculpatei B. au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu a rămas în sarcina statului şi urmează a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

În fapt, instanţa de apel, în esenţă, a reţinut că la data de 17.01.2015 inculpatul A. (primar al municipiului Gheorgheni, jud. Harghita), în încercarea de a-l determina pe numitul D., administratorul S.C. C. S.R.L să renunţe la demersurile sale legitime, în calitate de reprezentant al acestei firme, de a obţine, prin diverse demersuri legale restabilirea integrităţii patrimoniului societăţii, i-a solicitat ca, până în data de 19.01.2015, ora 09:00, să se deplaseze la sediul primăriei şi să-şi prezinte demisia din funcţia de administrator, în caz contrar urmând să dea în vileag fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată, acest demers având ca scop asigurarea şi pe viitor a folosinţei netulburate a terenului obţinut ilegal de către numitul E., prin firma pe care o reprezenta.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie la data de 08 martie 2023, inculpatul A., prin apărător ales, prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Prin cererea formulată a solicitat admiterea recursului în casaţie în temeiul prevederilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, casarea deciziei penale nr. 14/A din 13.01.2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2015 şi, pe cale de consecinţă, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 131 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 207 alin. (1), (2) şi (3) din C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În esenţă, inculpatul A. a arătat că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj din perspectiva tipicităţii obiective.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs în casaţie, a invocat lipsa elementului material al laturii obiective, respectiv lipsa constrângerii, precizând că nu există elemente probatorii din care să rezulte existenţa unei ameninţări precise sau vagi, indirecte sau voalate.

De asemenea, a mai arătat că acţiunea sa nu a fost susceptibilă de a produce persoanei vătămate o stare de temere.

În final, inculpatul a invocat faptul că nu s-a încercat şi nu s-a obţinut un folos patrimonial injust, pentru sine sau pentru altcineva, de pe urma comiterii faptei.

IV. Prin încheierea din 17.05.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

VI. Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 17.05.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în condiţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situaţiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

Este de menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul-inculpat ca temei al incidenţei dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează, în esenţă, faptul că actele pentru care a fost condamnat nu îndeplinesc condiţiile de tipicitate a infracţiunii de şantaj întrucât nu există acţiunea de constrângere a inculpatului în dauna persoanei vătămate, acţiunea sa nu a fost susceptibilă de a produce persoanei vătămate o stare de temere şi nu s-a încercat şi nu s-a obţinut un folos patrimonial injust, pentru sine sau pentru altcineva, de pe urma comiterii faptei.

Constituie infracţiunea de şantaj, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 207 alin. (1), (2) şi 3 C. pen.:

(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).

(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 131 din Legea nr. 78/2000: În cazul infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 din C. pen., în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime, iar art. 1 din acelaşi act normativ prevede: Prezenta lege instituie măsuri de prevenire, descoperire şi sancţionare a faptelor de corupţie şi se aplică următoarelor persoane:

a) care exercită o funcţie publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităţilor publice sau instituţiilor publice;

b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcţie sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, companiilor naţionale, societăţilor naţionale, unităţilor cooperatiste sau al altor agenţi economici;

c) care exercită atribuţii de control, potrivit legii;

d) care acordă asistenţă specializată unităţilor prevăzute la lit. a) şi b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa;

e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistenţă specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influenţa, cu privire la: operaţiuni care antrenează circulaţia de capital, operaţiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operaţiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare şi cele asimilate acestora, tranzacţii comerciale interne şi internaţionale;

f) care deţin o funcţie de conducere într-un partid sau într-o formaţiune politică, într-un sindicat, într-o organizaţie patronală ori într-o asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie;

g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a)-f), în condiţiile prevăzute de lege.

Din analiza elementelor constitutive ale infracţiunii rezultă că elementul material al acestei infracţiuni implică existenţa unor variante alternative, respectiv constrângerea unei persoane prin orice mijloace să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, ori ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial/patrimonial pentru sine sau pentru altul.

Se observă astfel că, în esenţă, şantajul constă în exercitarea unei presiuni asupra persoanei vătămate pentru ca aceasta să aibă un anumit comportament ori să se abţină de la ceva.

În ceea ce priveşte acţiunea de constrângere (motiv de recurs în casaţie invocat de inculpat), legiuitorul a extins modalităţile în care aceasta se poate realiza, putând fi exercitată prin orice alte mijloace, nerezumându-se doar la ameninţări sau violenţe.

Aşadar, în acord cu susţinerile recurentului-inculpat, instanţa supremă apreciază că fapta nu este tipică dacă nu se probează existenţa unor acte de constrângere.

De asemenea, în cuprinsul verbum regens, legiuitorul a utilizat sintagma ceva, aceasta însemnând că este necesar ca subiectul activ al infracţiunii să adopte o conduită determinată, impusă de făptuitor, în caz contrar neputându-se reţine tipicitatea faptei de şantaj.

Revenind la acţiunea de constrângere, Înalta Curte apreciază că pentru existenţa infracţiunii este suficient ca actele exercitate de subiectul activ să provoace o stare de temere persoanei vătămate, nefiind necesar ca persoana extorcată să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. În acest fel, victimei îi este lezat liberul arbitru şi dreptul la autodeterminare. În evaluarea aptitudinii acţiunii făptuitorului de a produce o stare de temere, instanţa supremă apreciază că se are în vedere particularităţile fizice şi morale ale acestuia, particularităţile persoanei vătămate, dar şi mijloacele folosite de inculpat.

Deşi legiuitorul nu a definit ce se înţelege prin termenul de constrângere, această sintagmă a fost explicată de Curtea Constituţională care, prin decizia nr. 858/2018, a reţinut:

În limbajul curent, prin "constrângere" se înţelege determinarea unei persoane să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale. (…) constrângerea exercitată împotriva subiectului pasiv al infracţiunii de şantaj trebuie să îi producă acestuia o stare de temere, de natură a-l determina să acţioneze conform conduitei prevăzute în dispoziţia normei de incriminare. Prin urmare, constrângerea astfel exercitată reprezintă punerea în mişcare a unei forţe exterioare subiectului pasiv al infracţiunii, care poate fi de natură fizică sau morală. (…) constrângerea psihică se exercită prin efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire victimei temerea că, în viitor, ea sau o altă persoană apropiată ei va suporta un rău. (…) legiuitorul nu a prevăzut în cuprinsul normei de incriminare criticate modalităţile concrete de realizare a constrângerii, evitându-se astfel restrângerea, în mod nejustificat, a sferei de aplicare a prevederilor art. 207 alin. (1) din C. pen.. În acest fel intră sub incidenţa dispoziţiei legale analizate toate formele de constrângere, care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, săvârşite în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de acţiunile sau inacţiunile prin care constrângerea este executată.

Concluzionând sub acest aspect, al constrângerii, pentru existenţa infracţiunii este necesar a fi analizat dacă ameninţările exprimate aveau aptitudinea, în condiţiile concrete în care au avut loc şi în raport de mijloacele folosite de făptuitor, dar şi de particularităţile persoanei vătămate, să creeze acesteia din urmă o stare de îngrijorare, de temere (Decizia nr. 236/28.06.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).

O altă chestiune invocată de inculpat prin cererea de recurs în casaţie a fost reprezentată de inexistenţa unui folos patrimonial injust pentru sine sau pentru altul.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte natura folosului urmărit de făptuitor, prevederile legale fac referire la dobândirea unui folos în mod injust, folosul reprezentând scopul urmărit de inculpat. Articolul de lege nu face vorbire de caracterul injust al folosului, ci doar de modalitatea injustă prin care se urmăreşte obţinerea lui, infracţiunea de şantaj existând şi când folosul are un caracter just.

Prin urmare, în esenţă, chestiunile invocate de inculpat şi care urmează a fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sunt reprezentate de lipsa constrângerii inculpatului exercitată asupra victimei, incapacitatea conduitei inculpatului de a produce o stare de temere, precum şi inexistenţa unui folos patrimonial injust obţinut pentru sine sau pentru altcineva.

În analiza acestui caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte va examina aspectele invocate de recurent, însă din perspectiva situaţiei de fapt reţinute cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, fără a putea da o nouă reapreciere a materialului probator administrat sau fără a stabili o nouă situaţie de fapt în baza căreia să se tragă concluzia că fapta inculpatului A. nu este prevăzută de legea penală.

Prin urmare, Înalta Curte, în raport situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, va analiza dacă acţiunea inculpatului realizează corespondenţa dintre fapta concret săvârşită şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă fapta inculpatului poate fi încadrată în elementul material al infracţiunii de şantaj în formă agravată prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi 3 raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Din perspectiva situaţiei de fapt, ceea ce i se impută inculpatului a constat în constrângerea persoanei vătămate D., realizată prin solicitarea de a-şi da demisia din calitatea de administrator al S.C. C. S.R.L., un refuz al lui D. urmând să conducă la darea în vileag a unor fapte reale sau imaginare care să-1 compromită public definitiv şi pe termen îndelungat, lipsindu-1 pe viitor de posibilitatea de a mai obţine un loc de muncă. Scopul ameninţărilor a fost tocmai acela de a-l determina pe D. să renunţe la demersurile anterioare, de împiedicare a înstrăinării terenurilor firmei pe care o reprezenta, de a-1 elimina de la conducerea societăţii, deoarece persoana sa era o piedică pentru păstrarea folosului necuvenit al lui E., constând în asigurarea folosinţei terenurilor aparţinând S.C. C. S.R.L., obţinute anterior.

Pornind de la consideraţiunile de natură teoretică anterior evocate, Înalta Curte constată că în cauză instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat activităţile prevăzute de norma de incriminare, constatând existenţa constrângerii, scopul săvârşirii infracţiunii, dar şi existenţa modalităţii injuste de dobândire a folosului patrimonial urmărit de inculpat.

Aşadar, verificarea hotărârii urmează a se face exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel şi fără a verifica dacă elementele probatorii, prin reaprecierea acestora, susţin sau nu starea de fapt.

Revenind la speţa de faţă şi la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, Înalta Cute constată că acţiunea inculpatului A. care, în calitate de primar al municipiului Gheorghieni, a solicitat persoanei vătămate D. să îşi prezinte demisia până în data de 19.01.2015 ora 9:00, în caz contrar urmând a da în vileag fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată, întruneşte cerinţele necesare reţinerii constrângerii din perspectiva legii penale.

Astfel, prin acţiunea sa, inculpatul a încercat să determine victima D. să adopte conduita dorită de inculpat, respectiv ca aceasta să îşi înainteze demisia până la data de 19.01.2015, ora 09:00, expunându-i şi consecinţele în cazul în care victima nu s-ar fi conformat unei astfel de conduite. Or, această acţiune a inculpatului se circumscrie noţiunii de constrângere, fiind aptă să-i producă persoanei vătămate o stare de temere şi să o determine să acţioneze în sensul celor impuse de inculpat.

În ceea ce priveşte incapacitatea conduitei inculpatului de a-i produce o stare de temere denunţătorului, Înalta Curte constată critica nefondată raportat la circumstanţele cauzei şi la calitatea de primar a inculpatului, chestiuni în raport de care instanţa de apel a apreciat că ameninţările adresate de inculpat au avut aptitudinea de a afecta libertatea psihică a victimei, fiindu-i lezat liberul arbitru şi dreptul la autodeterminare, în condiţiile în care, astfel cum s-a reţinut în hotărârea atacată, chiar după întâlnirea avută cu inculpatul, persoana vătămată s-a adresat organelor judiciare, sesizând aspectele ce fac obiectul prezentei cauze. Acest aspect denotă faptul că persoana vătămată a considerat ameninţările inculpatului ca fiind suficient de îngrijorătoare încât să impună intervenţia autorităţilor.

În aceeaşi ordine de idei, instanţa supremă reţine că pentru existenţa infracţiunii este suficient ca acţiunile de constrângere ale inculpatului să-i creeze victimei o stare de temere, neavând relevanţă dacă pretenţia făptuitorului a fost sau nu satisfăcută de persoana constrânsă, infracţiunea de şantaj fiind îndreptată, în principal, împotriva libertăţii morale a persoanei.

Un alt aspect invocat de recurentul-inculpat a fost reprezentat de inexistenţa unui folos patrimonial injust obţinut de pe urma faptelor reţinute în sarcina sa.

Cu privire la această chestiune, dispoziţiile legale fac trimitere la dobândirea unui folos în mod injust. Art. 207 alin. (1) C. pen. nu face referire la caracterul injust al folosului, contrar susţinerilor apărării, ci doar la modalitatea injustă în care se urmăreşte obţinerea lui. Aşadar, infracţiunea de şantaj există şi atunci când folosul are un caracter just, dar se doreşte obţinerea sa în mod injust. În speţa de faţă, inculpatul, în acţiunile sale, s-a folosit de constrângerea persoanei vătămate pentru a obţine folosul patrimonial, respectiv asigurarea şi pe viitor a folosinţei terenurilor obţinute de către numitul E., prin firma pe care o reprezintă, terenuri asupra cărora, din punct de vedere legal, exista un drept de concesiune al S.C. C. S.R.L., şi cu privire la care D. a refuzat constant să semneze actul de reziliere a concesiunii.

În ceea ce priveşte incidenţa Legii nr. 78/2000, s-a avut în vedere calitatea inculpatului la momentul comiterii infracţiunii, respectiv aceea de primar.

Raportat la aceste argumente, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului A. care, în calitate de primar al municipiului Gheorghieni, a solicitat persoanei vătămate D. să îşi prezinte demisia până în data de 19.01.2015, ora 9:00, în caz contrar urmând a da în vileag fapte compromiţătoare pentru persoana vătămată pentru a-şi asigura pe viitor folosinţa terenurilor obţinute de către numitul E., prin firma pe care o reprezintă, terenuri asupra cărora, din punct de vedere legal, exista un drept de concesiune al S.C. C. S.R.L., şi cu privire la care D. a refuzat constant să semneze actul de reziliere a concesiunii, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi 3 C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, deşi se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 207 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., în realitate, se contestă existenţa faptelor, se neagă săvârşirea infracţiunii şi se pune în discuţie standardul probatoriu, solicitându-se reinterpretarea probelor administrate, ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate şi cenzurate pe această cale.

În raport de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului A., astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., motiv pentru care, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

VII. În ceea ce priveşte solicitarea intimatului-parte civilă D. privind obligarea recurentului-inculpat A. la plata cheltuielilor judiciare, reprezentând onorariul de avocat şi cheltuieli de transport, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. care statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanţa penală stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi, potrivit legii civile.

Raportat la aceste dispoziţii legale, reţinând culpa procesuală a recurentului inculpat, constată că cererea intimatului-parte civilă este întemeiată, fiind probată cu înscrisuri, constând în două facturi în valoare de 7.500 RON (onorariu de avocat - fila nr. x) şi 1.000 RON (cheltuieli de transport - fila nr. x).

Aşadar, în raport de aceste circumstanţe ale cauzei, Înalta Curte va admite cererea intimatului-parte civilă D. şi va dispune obligarea recurentului-inculpat la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul-parte civilă D., din care 7.500 RON reprezentând onorariul de avocat şi 1.000 RON reprezentând cheltuieli de transport.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 14/A din data de 13 ianuarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul-parte civilă D., din care 7.500 RON reprezentând onorariul de avocat şi 1.000 RON reprezentând cheltuieli de transport.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată B., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2023.

GGC - MM