Non bis in idem application between administrative fine and criminal prosecution for disturbing public order

Asupra recursului în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 895/24.06.2022 a Judecătoriei Galaţi, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. şi art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A. , pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată pentru persoana vătămată B..

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. şi art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată pentru persoana vătămată C. (prin reprezentat legal D.).

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. şi art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată D..

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. şi art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată E..

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. şi art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată F..

În temeiul art. 396 alin. (1) şi (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. g), teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 158 alin. (2) C. pen. şi art. 193 alin. (3) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată G..

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., faţă de incidenţa autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive de sancţionare contravenţională anterioară a inculpatului pentru aceeaşi faptă.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de partea civilă D..

S-a constatat că persoanele vătămate G., E. şi F. nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal.

S-a constatat că inculpatul a fost privat de libertate în perioada 02.08.2020 la data de 06.02.2021.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Prin decizia penală nr. 1115/A din data de 17.11.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 895 din data de 24.06.2022, pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. x/2020, privind pe intimatul-inculpat A. .

În fapt, s-a reţinut că:

În data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, fiind însoţit de către numiţii H. şi I., inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galaţi, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa. Fiind deranjat de faptul că mai multe persoane care participau la edificarea unei construcţii, depuseseră resturi de materiale de construcţie şi mai multe deşeuri în dreptul imobilului său, inculpatul le-a adresat ameninţări şi, ulterior, le-a lovit pe o parte dintre acestea.

Astfel, pentru început, A. a lovit-o pe persoana vătămată minoră B., în vârstă de 12 ani, care se afla pe strada x, împreună cu alţi copii, cu piciorul în zona spatelui şi cu palma în aceeaşi zonă.

Ulterior, acesta a luat de pe sol un topor şi a lovit-o în zona toracelui pe persoana vătămată F., iar când aceasta s-a aplecat din cauza durerii a lovit-o încă o dată cu coada de la topor în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În continuare, inculpatul A. s-a apropiat de persoana vătămată E. şi, după ce a luat de pe sol un hârleţ, a lovit-o şi pe acesta de două ori în spate şi în zona şoldurilor, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

După ce l-a lovit pe E., inculpatul A. a lovit-o cu coada de la hârleţ şi pe persoana vătămată J.. Iniţial, acesta a ridicat hârleţul cu intenţia de a-l lovit în zona capului pe J., însă acesta s-a apărat ridicând braţul, astfel încât a fost lovit peste antebraţ, iar apoi în spate, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

După acest moment, A. a trecut pe lângă persoana vătămată minoră C., în vârstă de 4 ani, pe care a lovit-o de două ori cu palma în zona capului, după care a împins-o.

Ajungând în dreptul persoanei vătămate minore G., în vârstă de 17 ani, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul a lovit-o cu hârleţul, cu partea metalică a uneltei în zona umărului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Imediat, a intervenit persoana vătămată D., care a apucat hârleţul şi a început să strige la inculpat să înceteze actele de violenţă, moment în care a fost lovită de către acesta cu palma în zona capului şi cu piciorul în zona abdomenului, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, prin violenţele exercitate, inculpatul A. a tulburat ordinea şi liniştea publică.

III. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi la data de 16.12.2022, dosar de recurs în casaţie al Curţii de Apel Galaţi.

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocat faptul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice, constatându-se că în cauză este incident principiul non bis in idem.

Astfel, Ministerul Public a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 25.08.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea a patru infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. (persoane vătămate D., E., F., G.), două infracţiuni de lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen. (persoane vătămate B. şi C.) şi a infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) şi (2) din C. pen. şi art. 41 alin. (1) din C. pen.

În esenţă, s-a reţinut că, la data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, fiind însoţit de către numiţii H. şi I., inculpatul A. s-a deplasat cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galaţi, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa. Fiind deranjat de faptul că mai multe persoane care participau la edificarea unei construcţii, depuseseră resturi de materiale de construcţie şi mai multe deşeuri în dreptul imobilului său, inculpatul le-a adresat ameninţări şi, ulterior, le-a lovit pe o parte dintre acestea.

Astfel, pentru început, A. a lovit-o pe persoana vătămată minoră B., în vârstă de 12 ani, care se afla pe strada x, împreună cu alţi copii, cu piciorul în zona spatelui şi cu palma în aceeaşi zonă.

Ulterior, acesta a luat de pe sol un topor şi a lovit-o în zona toracelui pe persoana vătămată F., iar când aceasta s-a aplecat din cauza durerii, a lovit-o încă o dată cu coada de la topor în zona capului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

În continuare, inculpatul A. s-a apropiat de persoana vătămată E. şi, după ce a luat de pe sol un hârleţ, a lovit-o şi pe acesta de două ori în spate şi în zona şoldurilor, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

După ce l-a lovit pe E., inculpatul A. a lovit-o cu coada de la hârleţ şi pe persoana vătămată J.. Iniţial, acesta a ridicat hârleţul cu intenţia de a-l lovi în zona capului pe J., însă acesta s-a apărat, ridicând braţul, astfel încât a fost lovit peste antebraţ, iar apoi în spate, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

După acest moment, A. a trecut pe lângă persoana vătămată minoră C., în vârstă de 4 ani, pe care a lovit-o de două ori cu palma în zona capului, după care a împins-o.

Ajungând în dreptul persoanei vătămate minore G., în vârstă de 17 ani, pe fondul unui conflict mai vechi, inculpatul a lovit-o cu hârleţul cu partea metalică a uneltei în zona umărului, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale. Imediat, a intervenit persoana vătămată D. care a apucat hârleţul şi a început să strige la inculpat să înceteze actele de violenţă, moment în care a fost lovită de către acesta cu palma în zona capului şi cu piciorul în zona abdomenului, fiindu-i provocate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 1-2 zile de îngrijiri medicale.

De asemenea, s-a mai reţinut că prin violenţele exercitate, inculpatul A. a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. x, din data de 25.07.2020, întocmit de Poliţie Municipiului Galaţi, secţia 2 Poliţie, inculpatul A. a fost sancţionat cu o amendă de 1.000 RON, pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. l) din Legea nr. 61/1991, reţinându-se că, aflându-se pe strada x, în dreptul imobilului x, a intrat în conflict cu (neinteligibil) adresându-i cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă.

La data de 10.08.2020, din sancţiunea contravenţională, în cuantum de 1.000 RON, inculpatul a achitat suma de 100 RON, potrivit chitanţei nr. x.

Din conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. x, a rezultat că aceasta a fost încheiat în lipsa contravenientului, astfel necuprinzând nicio obiecţiune din partea acestuia. Mai mult, procesul-verbal nu poartă semnătura niciunui martor, astfel încât nu se poate stabili care au fost probele avute în vedere la aplicarea sancţiunii contravenţionale.

De altfel, procesul-verbal de constatare, chiar menţinându-şi prezumţia de legalitate şi veridicitate, a fost încheiat fără ca agentul constatator să fi perceput ex propriis sensibus, aspect care este de natură a crea un dubiu cu privire la vinovăţia contravenientului.

Analizând comparativ elementele de ordin faptic avute în vedere atât la trimiterea în judecată a inculpatului A., cât şi la sancţionarea contravenţională a acestuia, acuzarea a considerat că există diferenţe consistente de natură să justifice pe deplin concluzia neaplicării principiului non bis in idem.

S-a arătat că există o diferenţă substanţială în ceea ce priveşte modalitatea de săvârşire a faptei pentru care inculpatul a fost sancţionat contravenţional şi cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia.

În cazul acestei din urmă fapte, inculpatul a fost trimis în judecată pentru lovirea în aceleaşi împrejurări a unui număr de şapte persoane, activitate ilicită ce a stat la baza inculpării numitului A. atât pentru săvârşirea a şase infracţiuni de lovire sau alte violenţe (4 infracţiuni prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. şi 2 infracţiuni prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen.), a infracţiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. (pentru care s-a dispus clasarea cauzei), cât şi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Această situaţie rezultă cu certitudine din menţionarea expresă în cuprinsul rechizitoriului a faptului că prin violenţele exercitate inculpatul A. a tulburat liniştea şi ordinea publică (pag. 9 din cuprinsul rechizitoriului nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi).

Or, la întocmirea procesului-verbal nr. x, din data de 25.07.2020, organul constatator nu a făcut referire şi la vreunul dintre aspectele de ordin faptic privind violenţele la care s-a făcut referire anterior, astfel încât excluderea lor dintre temeiurile faptice care ar fi putut sta la baza angajării răspunderii penale a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 371 din C. proc. pen. şi art. 393 alin. (2) din C. proc. pen., cu consecinţa greşitei încetări a procesului penal.

Câtă vreme, prin rechizitoriu, instanţa de fond a fost învestită cu judecarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice (faptă comisă prin exercitarea de violenţe fizice asupra celor şapte persoane vătămate), era obligată să delibereze asupra realizării condiţiilor de tipicitate obiective şi subiectivă, chiar dacă pentru şase dintre infracţiunile de loviri sau alte violenţe s-a dispus încetarea procesului penal, iar pentru o altă infracţiune de acest gen s-a dispus clasarea cauzei.

Pentru aceste considerente, a apreciat că, chiar în ipoteza aplicării principiului non bis in idem, finalitatea exercitării acţiunii penale în cazul infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice poate fi atinsă câtă vreme cu privire la comiterea actelor materiale de violenţă fizică împotriva celor şapte persoane vătămate organul constatator nu le-a avut în vedere şi nu le-a valorificat din punct de vedere juridic la momentul sancţionării contravenţionale a inculpatului A..

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea în parte a hotărârii atacate doar în ceea ce priveşte soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A. şi doar cu privire la soluţia de încetare a procesului penal cu privire la infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice.

IV. Prin încheierea din 22 martie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2020, privind pe inculpatul A..

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie, instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului căii de atac.

VI. Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază nefondat recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, faţă de actele şi lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reţinut în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În speţă, cazul concret de împiedicare a exercitării acţiunii penale, valorificat de către instanţele care au soluţionat fondul cauzei cu privire la infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., respectiv existenţa autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive de sancţionare contravenţională anterioară a inculpatului pentru aceeaşi faptă.

În acest sens, prin hotărârea primei instanţei, confirmată prin decizia instanţei de apel, s-a reţinut că în data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, inculpatul A., fiind însoţit de către numiţii H. şi I., s-a deplasat, cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galaţi, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa, unde, fiind deranjat de faptul că mai multe persoane, care participau la edificarea unei construcţii, depozitaseră resturi de materiale de construcţie şi mai multe deşeuri în dreptul imobilului său, le-a adresat ameninţări şi, ulterior, le-a lovit pe persoanele vătămate B., C., D., E., F. şi G., conduită ce a tulburat ordinea şi liniştea publică.

S-a apreciat că probele administrate în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii susţin acuzaţia formulată, acţiunile inculpatului de a profera ameninţări fiind de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică.

Totodată, s-a reţinut că prin procesul-verbal de contravenţie nr. x încheiat de Poliţia Municipiului Galaţi, secţia 2 Poliţie, la data de 25.07.2020, inculpatul a fost sancţionat cu o amendă de 1.000 RON pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, reţinându-se că, aflându-se pe strada x, în dreptul imobilului x, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă.

În raport cu această situaţie factuală, instanţele care au judecat fondul cauzei au apreciat că principiul ne bis in idem este aplicabil şi în cazul în care pentru fapta comisă persoana a fost sancţionată contravenţional, întrucât ea poate fi considerată ca având un caracter "penal" în sensul autonom pe care Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale îl acordă respectivei noţiuni.

De asemenea, s-a reţinut că sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei (procesul-verbal de contravenţie); existenţa unei duble proceduri în materie penală de sancţionare (bis); noul proces penal să se îndrepte contra aceleiaşi persoane (eadem personae); să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (idem factum).

În ceea ce priveşte motivul de recurs în casaţie invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, Înalta Curte subliniază că, în esenţă, se solicită a se constata că în cauză nu este aplicabil principiul ne bis in idem, întrucât din analiza comparativă a elementelor de ordin faptic avute în vedere atât la trimiterea în judecată a inculpatului A., cât şi la sancţionarea contravenţională a acestuia, se constată existenţa unor diferenţe consistente.

Principiul ne bis in idem este reglementat în dreptul intern în dispoziţiile art. 6 C. proc. pen. unde se prevede: Nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.

Principiul evocat este indisolubil legal de principiul autorităţii de lucru judecat prin care se înţelege puterea acordată de lege hotărârilor judecătoreşti definitive, de a fi executate şi de a împiedica o nouă urmărire pentru aceleaşi fapte.

Aşadar, principiu ne bis in idem este incident ori de câte ori jurisdicţiile aceluiaşi stat formulează o nouă acuzaţie în materie penală împotriva unei persoane, în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În legislaţia internaţională, principiul ne bis in idem a fost consacrat în art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori), unde se prevede: Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă, conform legii şi procedurii penale ale acestui stat. De asemenea, o reglementare similară se regăseşte şi în art. 54 din Convenţia de Aplicare a Acordului Schengen.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 6 din C. proc. pen., precum şi din jurisprudenţa constată a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza Mihalache contra României, Cauza Engel şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, Cauza A şi B contra Norvegiei, Cauza Zolotukhin contra Rusiei, Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei, etc.), Înalta Curte reţine că pentru a fi incident principiul ne bis in idem este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

1) existenţa unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei;

2) existenţa unei duble proceduri în materie penală de sancţionare (bis);

3) noul proces penal să se îndrepte contra aceleiaşi persoane (eadem personae);

4) să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi (idem factum).

"Hotărâre definitivă" în lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului are un înţeles autonom, nefiind restricţionată doar la hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele judecătoreşti. În Cauza Mihalache contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut: pentru a stabili dacă o anumită hotărâre constituie o "achitare" sau o "condamnare", aceasta trebuie să examineze conţinutul propriu-zis al actului în discuţie şi să aprecieze efectele acestuia asupra situaţiei reclamantului. Nu este necesar ca decizia să fie pronunţată de un judecător sau să ia forma unei hotărâri.

De asemenea, relevantă în dosarul de faţă este şi Cauza Tsonyo Tsonev împotriva Bulgariei, în care s-a apreciat că o sancţiune administrativă (amendă) aplicată de primarul unei localităţii, definitivă prin necontestare, poate fi interpretată ca o condamnare de natură să atragă incidenţa principiului ne bis in idem.

Prin urmare din perspectiva art. 6 C. proc. pen., coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, Înalta Curte apreciază că natura contravenţiei pentru care reclamantul a fost sancţionat se circumscrie noţiunii de procedură penală utilizată de art. 4 al Protocolului nr. 7 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în cadrul acesteia având loc angajarea răspunderii "penale" a inculpatului A..

Înalta Curte constată că prin procesul-verbal de contravenţie nr. x încheiat de Poliţia Municipiului Galaţi, secţia 2 Poliţie, la data de 25.07.2020, inculpatul a fost sancţionat cu o amendă de 1.000 RON pentru comiterea contravenţiei prevăzute de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991.

Această sancţiune a devenit executorie la data expirării termenului de 15 zile în care inculpatul A. avea dreptul de a formula plângere la Judecătoria Galaţi.

Nefiind atacat de contravenientul A., procesul-verbal de contravenţie a dobândit caracter definitiv. Mai mult, prin chitanţa nr. x/10.08.2020 emisă de Primăria Municipiului Galaţi, din sancţiunea contravenţională, în cuantum de 1.000 RON, inculpatul A. inculpatul a achitat suma de 100 RON.

În aceste condiţii, Înalta Curte concluzionează că, în pofida faptului că nu a avut loc nicio intervenţie din partea unei instanţe, sancţiunea aplicată prin procesul-verbal de contravenţie nr. x încheiat de Poliţia Municipiului Galaţi, secţia 2 Poliţie, la data de 25.07.2020 a vizat fondul cauzei şi reprezintă o condamnare definitivă, în accepţiunea art. 4 din Protocolul 7 la Convenţie. În acest sens s-a apreciat şi în Cauza Tsonyo Tsonev contra Bulgariei, anterior evocată, unde s-a reţinut că aceleaşi fapte ale reclamantului au stat la baza amenzii aplicate de primar, cât şi a urmăririi penale efectuate de către parchet.

În ceea ce priveşte existenţa unei duble proceduri în materie penală de pedepsire/sancţionare (bis), Înalta Curte reţine că, iniţial, inculpatul A. a fost sancţionat contravenţional de organele de poliţie competente, potrivit art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu amendă în cuantum de 1.000 RON.

Textul de lege precizat are următorul conţinut:

Constituie contravenţie săvârşirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţări cu acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora.

Ulterior, prin rechizitoriul nr. x/2020 emis la data de 25.08.2020 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată a A., printre altele, şi pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 371 C. pen.

Potrivit art. 371 C. pen. (la data comiterii faptei): Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Aşadar, în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că procedurile anterior menţionate au fost desfăşurate de autorităţi distincte, fără ca acestea să aibă vreo legătură una cu cealaltă. Ambele proceduri s-au derulat separat şi în mod independent. În plus, sancţiunea aplicată de organele de poliţie nu a fost luată în considerare de către parchetul care a dispus trimiterea în judecată, neexistând nicio interacţiune între autorităţile competente.

Prin urmare, se constată că faţă de inculpatul A. a fost desfăşurată o dublă procedură în materie penală.

Referitor la condiţia vizând identitatea de persoană (eadem personae), Înalta Curte constată neîndoielnic că şi aceasta este îndeplinită, subiectul celor două proceduri fiind reprezentat de recurentul-inculpat A..

Şi, în fine, în ceea ce priveşte ultima condiţie, respectiv ca cele două proceduri să privească aceeaşi faptă, Înalta Curte constată că faptele reţinute în procesul-verbal de contravenţie şi pentru care inculpatului i s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 1.000 RON au constat în aceea că în data de 25.07.2020, aflându-se pe strada x, în zona imobilului x, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă.

Referitor la conduita inculpatului, care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice, Înalta Curte constată că prin rechizitoriu s-a reţinut că în data de 25.07.2020, în jurul orelor 16:00, inculpatul A., fiind însoţit de către numiţii H. şi I., s-a deplasat cu autoturismul personal, marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe strada x, din mun. Galaţi, la imobilul cu nr. x, proprietatea sa, unde, fiind deranjat de faptul că mai multe persoane care participau la edificarea unei construcţii, depozitaseră resturi de materiale de construcţie şi mai multe deşeuri în dreptul imobilului său, le-a adresat ameninţări şi, ulterior, le-a lovit pe persoanele vătămate B., C., D., E., F. şi G., conduită ce a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Analizând comparativ situaţiile de fapt reţinute în procesul-verbal de contravenţie, respectiv rechizitoriu, Înalta Curte constată că acestea vizează aceeaşi faptă, de natură să conducă la tulburarea ordinii şi liniştii publice în sensul prevăzut de art. 6 C. proc. pen.. Practic, faptele reţinute în cele două proceduri vizează aceleaşi comportament al inculpatului, fiind lezate relaţiile privind convieţuirea socială referitoare la ordinea şi liniştea publică şi reprezintă un ansamblu de fapte indisolubil legate între ele în timp şi spaţiu, precum şi prin obiectul lor, independent de încadrările juridice ale faptelor sau de interesul juridic protejat, astfel cum a reţinut şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Zolotukhin contra Rusiei.

Astfel, în ambele cazuri, fundamentul acuzaţiei aduse inculpatului A. a constat în aceea că a tulburat ordinea şi liniştea publică prin ameninţări cu acte de violenţă aduse persoanelor, iar în ambele situaţii, independent de reţinerea altor circumstanţe factuale (expresii jignitoare, injurii, atingeri grave aduse demnităţii persoanei) circumscrise elementului material al contravenţiei/infracţiunii, putea fi reţinută atât contravenţia, cât şi infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Mai mult, infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice este o infracţiune comisivă cu conţinut alternativ, motiv pentru care reţinerea uneia sau a mai multor modalităţi alternative ale elementului material atrage reţinerea unei unităţi naturale de infracţiune şi nu a unui concurs de infracţiuni. Acesta este şi cazul contravenţiei reglementate la art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, când comiterea mai multor acţiuni descrise în elementul material atrage aplicarea unei singure contravenţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectul care trebuie clarificat nu este acela dacă elementele constitutive ale contravenţiei, respectiv infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice erau sau nu identice, ci acela de a determina dacă faptele imputate inculpatului în cele două proceduri se refereau la acelaşi comportament.

Aceasta este şi viziunea instanţei europene, care, în Cauza Maresti împotriva Croaţiei, a reţinut că în aceste cazuri trebuie să se cerceteze dacă în cauză era vorba de acelaşi comportament din partea aceloraşi persoane cu aceeaşi ocazie.

Chiar dacă actele materiale de violenţă fizică nu au fost avute în vedere şi nu au fost valorificate de către organul constatator din punct de vedere juridic la momentul sancţionării contravenţionale a inculpatului A., nu este mai puţin adevărat că cele două proceduri în cauză coincideau în privinţa actelor de ameninţare cu acte de violenţă. Aşadar, chiar dacă cele două proceduri au tratat elemente parţial diferite, acestea se suprapun în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale contravenţiei/infracţiunii (tulburarea ordinii şi liniştii publice), conţinând un element comun şi anume ameninţările cu acte de violenţă.

Sub acest aspect, prezintă relevanţă şi Cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României unde s-a constatat încălcarea art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

Conchizând, Înalta Curte, în acord cu instanţa de apel, constată că inculpatul A. a fost sancţionat contravenţional pentru aceeaşi faptă pentru care împotriva acestuia s-a început urmărirea penală, cele două proceduri vizând aceeaşi faptă (idem factual) şi aceeaşi persoană (idem personal), fiind încălcate dispoziţiile art. 6 C. proc. pen. coroborat cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, instanţa supremă opinează că instanţa de apel, în mod corect, a reţinut incidenţa principiului ne bis in idem, reţinând impedimentul la exercitarea acţiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., criticile parchetului sub acest aspect fiind nefondate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în majoritate, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2023.

Opinia separată

Apreciez că în cauză nu este incident principiul ne bis in idem, nefiind întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 6 C. proc. pen. şi art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru care se impune admiterea recursului în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, casării deciziei penale nr. 1115/A din data de 17.11.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 şi, în parte, a sentinţei penale nr. 895/24.06.2022 pronunţate de Judecătoria Galaţi, în dosarul nr. x/2020, în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C. pen. şi trimiterii cauzei spre rejudecare în aceste limite la Judecătoria Galaţi.

Deşi în cauză sunt îndeplinite primele trei condiţii referitoare la existenţa unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei, existenţa unei duble proceduri în materie penală de sancţionare (bis) şi ca acestea să vizeze aceeaşi persoană, opinez că nu este realizată condiţia vizând idem factum.

Astfel, în procesul-verbal de contravenţie se reţine că inculpatul a adresat cuvinte şi expresii jignitoare şi ameninţări cu acte de violenţă, în timp ce în rechizitoriu, pe lângă conduita vizând ameninţările cu acte de violenţă, se reţine şi faptul că a lovit persoanele vătămate B., C., D., E., F. şi G., conduită ce a tulburat ordinea şi liniştea publică.

Prin urmare, la comportamentul reţinut de organele de poliţie în procesul-verbal de contravenţie, în rechizitoriu, în plus, s-a reţinut şi actele de violenţă exercitate de inculpat asupra persoanelor vătămate.

Din această perspectivă, nu se poate aprecia că cele două proceduri în litigiu privesc un ansamblu unic de circumstanţe factuale concrete care decurg din evenimente identice sau, în esenţă, aceleaşi.

Sfera conduitei prohibite de lege prin infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice prevăzută de art. 371 C. pen. este mult mai largă decât aceea sancţionată prin contravenţia prevăzută de art. 2 pct. 1) din Legea nr. 61/1991, incluzând, pe lângă acţiunile interzise prin norma contravenţională, şi violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor

Astfel, cele două comportamente reţinute în procesul-verbal de contravenţie, respectiv rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi prezintă elemente suficient de diferite pentru a se putea concluziona că inculpatul A. nu a fost urmărit şi judecat de două ori pentru aceeaşi faptă.

GGC - MM