Inadmissibility of appeal against dismissal of cancellation appeal based on criminal prescription expiration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a convicted defendant against a Court of Appeal decision that had rejected his cancellation appeal, thereby upholding the final judgment of conviction for qualified theft, use of forged documents, and driving with false license plates, and ordering the appellant to pay 200 RON in judicial fees while the state assumed the 85 RON fee for the ex officio defense counsel. The dispute centered on whether the defendant could appeal the Court of Appeal’s dismissal of his *contestație în anulare* (cancellation appeal), which he had filed on the grounds that general criminal liability prescription had expired following a Constitutional Court decision on favorable changes to prescription rules. The court held that the appeal was inadmissible because the decision dismissing the cancellation appeal was final and not subject to appeal, as the specific stage of examining the admissibility *in principle* of a cancellation appeal under Article 431 of the Code of Criminal Procedure yields final decisions, whereas Article 432(4) of the Code of Criminal Procedure, which allows appeals in cancellation proceedings, applies exclusively to decisions rendered during the retrial phase after the admissibility is granted, a position consistent with mandatory case law from the Complete for Resolving Questions of Law in Criminal Matters.
Legislator headnote
AI generatedart. 426 lit. b) C. proc. pen, art. 323 C. pen, art. 334 alin. (2) C. pen, art. 5 din C. pen, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 432 alin. (4) din C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against dismissal of cancellation appeal based on criminal prescription expiration: Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra apelului penal de faţă, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 660/A din 6 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, îndreptată prin încheierea din data de 10.04.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de petentul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1066/A din 27.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2016 (aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 16.12.2021).
Pentru pronunţarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată în dosarul penal nr. x/2022, petentul condamnat A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1066/A din 27.10.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală (prin care a fost reformată sentinţa penală nr. 232 din 06.06.2019 pronunţată de Judecătoria Alexandria, secţia penală), invocând, în baza art. 426 lit. b) C. proc. pen., că a intervenit prescripţia generală a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunile de "furt calificat" prevăzută de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. (faptă din data de 21/22.07.2012), "uz de fals" prevăzută de art. 323 C. pen. (faptă din luna august 2012), "conducere a unui vehicul cu numere de înmatriculare false" prevăzută de art. 334 alin. (2) C. pen. (faptă din luna august 2012), pentru care a fost trimis în judecat şi condamnat la pedepsele de câte 8 luni închisoare (pentru infracţiunile prevăzute de art. 228 alin. (1)-(22)9 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen. şi art. 334 alin. (2) C. pen.), 2 luni închisoare(pentru infracţiunea prevăzută de art. 323 C. pen.), contopite şi cu pedepsele de 1 an închisoare, 7 luni închisoare şi 6 luni închisoare (aplicate prin sentinţa penală nr. 631/28.11.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin neapelare la data de 16.12.2013), în pedeapsa cea mai grea de 1 an 7 luni închisoare, sporită cu 6 luni, rezultând pedeapsa finală de 2 ani 3 luni închisoare.
Motivul pe care se sprijină calea de atac prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., referitor la incidenţa prescripţiei răspunderii penale, în raport cu infracţiunile reţinute în sarcina petentului contestator nu este întemeiat deoarece existenţa unei legi penale noi, mai favorabilă prin prisma inexistenţei unui caz de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale, a fost evidenţiată, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 358/2022, în raport cu care, din perspectiva producerii ex nunc (doar pentru viitor) a efectelor acesteia, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, cauza în care a fost pronunţată acea hotărâre nu poate fi considerată pendinte (pe rol), pentru a atrage aplicarea art. 5 din C. pen. (care se referă, prin definiţie, la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei).
Împotriva deciziei penale nr. 660/A din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2022, contestatorul A. a formulat apel.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, având în vedere că hotărârea apelată este definitivă.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
Normele de procedură judiciară sunt adoptate de către legiuitor potrivit competenţei sale stabilite prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. În exercitarea acestei atribuţii, legiuitorul a stabilit regulile aplicabile procesului penal, inclusiv regimul exercitării căilor de atac.
Din economia dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, care prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii, rezultă că declararea unei căi de atac este condiţionată de respectarea principiului legalităţii căilor de atac, dezvoltat de dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, conform cărora "Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale".
Pe cale de consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Decizia penală nr. 660/A din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2022, ce face obiectul prezentului apel, este pronunţată în calea de atac a contestaţiei în anulare, exercitată, la rândul său, împotriva deciziei penale nr. 1066/A din 27.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2016 (aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 16.12.2021) cu ocazia soluţionării apelurilor formulate de procuror şi inculpaţi.
Decizia penală nr. 1066/A din 27.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2016 (aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 16.12.2021) este o hotărâre definitivă şi, prin urmare, şi hotărârea pronunţată în contestaţie în anulare este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac. Astfel, exercitarea apelului sau a oricărei alte căi de atac este inadmisibilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
În ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., jurisprudenţa a statuat în mod constant că această dispoziţie vizează hotărârile pronunţate în procedura de judecare a contestaţiei în anulare după admiterea în principiu, reglementată de art. 431 din C. proc. pen.
Aşadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziţii în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunţate cu apel, iar dispoziţiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., privesc exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de rejudecare a apelului sau a cauzei după desfiinţare.
Caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare se reţine în considerentele Deciziei nr. 5 din 04 martie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept în Materie Penală, obligatorie pentru instanţe, conform căreia, în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen. sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
Mai mult, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat, prin decizia nr. 5/2015, publicată în M. Of. nr. 248 din 10.04.2015, că "hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, împotriva unei sentinţe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului". Or, cu atât mai mult, hotărârea pronunţată în procedura examinării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii nu poate fi supusă apelului; ca atare, decizia prin care s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare, atacată de contestator, este definitivă, în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunţată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 660/A din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2022.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 85 RON, se va deconta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 660/A din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în dosarul nr. x/2022.
Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul contestator, în cuantum de 85 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2023.
GGC - MM