Trafficking and complicity convictions upheld in cassation; facts match legal elements.

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus, printre altele, următoarele:

I.1. Inculpatul A. a fost condamnat, printre alţii, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima B.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

2. Inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima C.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

3. Inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată (2 acte materiale comise în raport cu victimele D. şi E.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

4. Inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima F.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

5. Inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima G.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

6. Inculpatul A. a fost condamnat, în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 182 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane (în raport cu victima H.).

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani 10 luni închisoare, în total 10 ani 10 luni închisoare.

(…)

II. Inculpatul I. a fost condamnat, printre alţii, în baza art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

(…)

În baza art. 397 alin. (1) C.proCod penal şi art. 25 alin. (1) C.proCod penal raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 1357 C. civ., a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile G., J., C., K. şi F..

(…)

Prin încheierea din 03 iulie 2020, în baza art. 278 C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus îndreptarea erorilor materiale evidente din minuta dosarului nr. x/2019 în sensul că, urmare a aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa ce rezultă în cazul inculpatului L. este de 13 ani 10 luni (1/3 din 19 ani 18 luni fiind de 6 ani 10 luni), iar în baza art. 91 alin. (1) C. pen., în cazul inculpaţilor I. şi B. s-a menţionat că suspendarea sub supraveghere se face pentru pedepsele aplicate în cuantum de 3 ani (I.), respectiv 2 ani 4 luni (B.) închisoare.

Prin decizia penală nr. 174/A din data de 23 septembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2019:

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de apelantul inculpat A., prin apărător ales a fost respinsă.

În majoritate,

S-au admis apelurile formulate de inculpaţii L., M., N., O., P., Q. şi de părţile civile F. şi J. împotriva sentinţei penale nr. 122/F din 01 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 03 iulie 2020 a aceleiaşi instanţe.

(…)

XI. În unanimitate, a respins apelurile declarate de inculpaţii R., A., B. şi I. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

(…)

Împotriva hotărârii instanţei de apel, inculpaţii A. şi I. au declarat recurs în casaţie, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin prisma căruia au arătat că au fost condamnaţi pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, în argumentare, inculpatul A. a susţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen. nu sunt întrunite elementele de tipicitate.

Astfel, cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, din piesele dosarului rezulta că D. nu a fost constrânsă de inculpat să practice prostituţia, acest aspect reieşind din cele expuse la fila x din sentinţa apelată. Or, din declaraţia victimei D. nu rezultă că inculpatul a acţionat în scopul deţinerii controlului absolut asupra victimei pentru ca aceasta să-i îndeplinească cererile şi nu rezultă dincolo de orice dubiu rezonabil, intenţia calificată a inculpatului de a o exploata pe aceasta. În ceea ce o priveşte pe E. a menţionat că nu ar rezulta că a determinat-o pe aceasta să practice prostituţia, aceasta fiind voinţa ei liberă şi expresă. A arătat că în raport cu declaraţiile celor două nu s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism în condiţiile în care acestea nu s-au constituit părţi civile în ceea ce îl priveşte pe inculpat.

Referitor la complicitatea la infracţiunea de trafic de persoane în raport cu victimele B., C., F., G., H. a menţionat că a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de complicitate la trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism, reţinându-se o singură infracţiune în formă continuată. Aşa cum rezultă din declaraţii, cu privire la aceste victime nu se poate dovedi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în forma complicităţii.

A solicitat schimbarea încadrării juridice în ceea ce priveşte infracţiunea de complicitate la comiterea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen.. A invocat în susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice Decizia nr. 368 din 30 mai 2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, în care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma "şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituţională. În acest sens, a solicitat să se reţină o singura infracţiune de complicitate la infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată. Totodată, a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane în infracţiunea de proxenetism în ceea ce le priveşte pe D. şi E..

A mai menţionat că soluţia pronunţată de instanţa de apel este nelegală, în raport, cu următoarele aspecte invocate în calea devolutivă a apelului de care instanţa de apel nu a ţinut cont, respectiv: incompatibilitatea judecătorului care a soluţionat fondul cauzei în sensul art. 64 alin. (1) lit. b) şi f) din C. proc. pen. nulitatea absolută a modului de preluare a urmăririi penale de către autorităţile române de la organele judiciare din Germania, respectiv Parchetul Wuppertal, cu consecinţa înlăturării tuturor mijloacelor de probă folosite în dosarul nr. x şi pe baza cărora s-a întemeiat hotărârea de condamnare; încălcarea disp. art. 9 din C. pen. şi art. 10 din C. pen. cu privire la personalitatea şi realitatea legii penale cu consecinţa directă a nulităţii absolute a actelor de urmărire penală efectuate de procuror în dosarul nr. x l/D/P/2015; încălcarea disp. art. 10 alin. (5) privitor la dreptul la apărare a inc. A. precum şi a disp art. 6 paragraful 3 lit. b) şi c) din Convenţia Europeană a drepturilor omului, constând în nedepunerea la dosarul cauzei a suporţilor optici certificaţi pe care se află înregistrările convorbirilor telefonice purtate în străinătate, precum şi imposibilitatea inculpaţilor şi apărătorilor de a verifica autorizarea legală în baza căreia s-au realizat aceste interceptări; nelegalitatea aplicării pedepsei rezultante, modificată printr-o încheiere de îndreptare eroare materială; nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatului A. pentru fiecare dintre infracţiunile deduse judecaţii în raport cu materialul probator care a stat la baza pronunţării pedepselor; greşita condamnare a inculpatului A. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa în raport cu probatoriile administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, în contextul în care întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este lovit de nulitate; greşita soluţionare a laturii civile prin obligarea inculpatului A. la plata daunelor morale către părţile civile din cauză.

La rândul său, inculpatul I. a susţinut că soluţia de condamnare pentru comiterea infracţiunii de favorizarea făptuitorului (art. 269 din C. pen.) este nelegală, nefiind întrunite cerinţele de tipicitate ale infracţiunii.

A apreciat că soluţia instanţei de apel este greşită şi că modalitatea în care s-a făcut referire la desfăşurarea evenimentelor şi la dispoziţiile incriminatorii este necorelată cu realitatea juridică. Astfel, pentru a fi în prezenţa "îngreunării cercetărilor" trebuie ca acţiunea făptuitorului să fie realizată în considerarea unui scop prestabilit sau urmărit cu intenţie directă, decizia de ajutorare fiind asumată de făptuitor şi nu una asumată de persoana căreia îi este de folos o acţiune de ajutorare.

În cauza de faţă s-a pornit de la prezumţia că există un beneficiar al ajutorului oferit de avocatul I., în persoana lui L., ajutor care se referea la ajutorarea beneficiarului să nu fie tras la răspundere penală (sau în cel mai rău caz, aceasta să fie cât mai mult întârziată).

Privind din această perspectivă instanţele au pierdut din vedere că o serie de condiţii de tipicitate, şi anume ca: activitatea desfăşurată de cel care oferă/acordă ajutorul să fie una realizată în afara dispoziţiilor legale sau să depăşească scopul activităţii profesionale; activitatea desfăşurată de cel care oferă ajutorul să fie una de rezultat; influenţarea poziţiei procesuale a unui participant la actul de justiţie să fie rezultatul acţiunilor celui care oferă ajutor/sprijin. Or, trebuie să fie prezente cumulativ aceste condiţii ca să poată fi întrunită cerinţa de tipicitate a ajutorului/sprijinului acordat de autor beneficiarului.

A menţionat că acţiunile au fost realizate în desfăşurarea activităţii profesionale, că nu a instruit nicio persoană asupra conţinutului declaraţiei ce urma să o facă, la fel cum nu a cunoscut realitatea obiectivă şi nici nu a urmărit îngreunarea cercetărilor în cauza penală xD/P/2015 a DIICOT, demersurile sale profesionale în sprijinul lui L. fiind cele derulate în procedura de extrădare care nu se refereau la conţinutul dosarului nr. x/2015 ci la o situaţie juridică din Germania, în legătură cu care autorităţile române nu furnizaseră solicitanţilor germani date apte să ajute atât instanţa română cât şi destinatarii informaţiilor la clarificarea condiţiilor obligatorii şi a celor facultative ce constituie piedici la extrădare. Nu a cunoscut reala situaţie dintre L. şi fiecare dintre cele două cliente, J. şi B., nu a acţionat în folosul lui L. şi nu a urmărit îngreunarea cercetărilor astfel cum în mod greşit s-a spus în cadrul prezentului dosar.

A apreciat că soluţia adoptată este rezultatul unei greşite aplicări a dispoziţiilor legale, faptei imputate, în legătură cu mai multe acţiuni desfăşurate în calitate de avocat pe parcursul perioadei 2014-2018, lipsindu-i tipicitatea obiectivă, iar prin urmare s-ar impune, prin raportare la probele cauzei şi la modalitatea în care se pretinde că ar fi avut loc desfăşurarea acţiunilor ilicite, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. întrucât faptele imputate nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin încheierea din 2 februarie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi I. împotriva deciziei 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.

În considerentele încheierii, s-a reţinut că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este admisibil doar pentru motivul privind neîntrunirea elementelor de tipicitate pentru infracţiunile prevăzute de art. 48 din C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi art. 182 lit. c) din C. pen., motivul vizând solicitarea de schimbare a încadrării juridice, precum şi celelalte motive invocate neputând fi analizate în cadrul cazului de casare indicat.

Analizând recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi I., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.

Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...)Verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. şi care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Totodată, instanţa supremă notează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casaţie, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenţii inculpaţi A. şi I. vizează, în esenţă, temeinicia deciziei penale recurate şi nu chestiuni de legalitate.

Se reţine, astfel, că susţinerile recurenţilor inculpaţi nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susţinerile inculpatului A. în sensul că D. nu a fost constrânsă să practice prostituţia, din declaraţia acesteia nerezultând că inculpatul a acţionat în scopul deţinerii controlului absolut asupra victimei pentru ca aceasta să-i îndeplinească cererile şi nerezultând dincolo de orice dubiu rezonabil, intenţia calificată a inculpatului de a o exploata pe aceasta, ori că referitor la victimele B., C., F., G., H. nu se poate dovedi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane în forma complicităţii, respectiv susţinerile inculpatului I. că nu a cunoscut reala situaţie dintre L. şi fiecare dintre cele două cliente, J. şi B., nu a acţionat în folosul lui L. şi nu a urmărit îngreunarea cercetărilor, ori că nu există nicio dovadă că ar fi avut cu L. o înţelegere preconstituită, în vederea îngreunării cercetărilor, în favoarea acestuia, constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa dispunerii unei soluţii favorabile inculpaţilor.

Deşi recursul în casaţie este întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în ansamblul lor, motivele tind la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în opinia recurenţilor inculpaţi, modalitatea în care s-a făcut referire la desfăşurarea evenimentelor şi la dispoziţiile incriminatorii fiind necorelată cu realitatea juridică, iar soluţia de condamnare pronunţată de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel este greşită în raport cu probatoriile administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, în contextul în care întreg probatoriul administrat în cursul urmăririi penale este lovit de nulitate; în concret, nemulţumirea inculpaţilor este legată de interpretarea materialului probator, solicitându-se de fapt reanalizarea probelor şi înlăturarea raţionamentului care a condus la soluţia de condamnare.

Însă, reevaluarea situaţiei de fapt reţinută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel şi concordanţa cu probele administrate, precum şi interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în actuala procedură a recursului în casaţie. Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situaţiei de fapt şi încadrării în drept, Înalta Curte constată că, în esenţă, instanţa de apel a reţinut că:

1. Fapta inculpatului A. care, la începutul lunii ianuarie 2012, cunoscând că victima B., fusese recrutată, prin inducere în eroare, de inculpatul L., în scopul obligării la practicarea prostituţiei, l-a sprijinit pe acesta în acţiunea de transportare a victimei în Italia, regiunea Catania, unde aceasta, prin acte de violenţă fizică, a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului L., iar în cursul lunii aprilie 2015, după ce victima fusese transferată în localitatea Krefeld din Germania, a transportat-o, în câteva rânduri, în locurile în care aceasta, în aceeaşi manieră, a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului L. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen.

2. Fapta inculpatului A. care, în perioada iulie 2014 - aprilie 2015, l-a sprijinit pe inculpatul L. în acţiunea de exploatare a victimei C., prin aceea că a participat la transportul acesteia din aeroportul Dusseldorf în localitatea Krefeld, unde victima a fost cazată de inculpatul L. într-o locuinţă închiriată şi, prin acte de violenţă fizică, a fost obligată să se prostitueze în folosul său şi care, de asemenea, a transportat victima, în câteva rânduri, în locurile în care era obligată să practice prostituţia şi a supravegheat-o în absenţa inculpatului L., ajutându-l pe cel din urmă în menţinerea controlului asupra acesteia întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen.

3. Fapta inculpatului A. care:

- în cursul lunii ianuarie 2014, prin false promisiuni de iubire a transportat-o pe victima D. în localitatea Krefeld din Germania, în scopul exploatării acesteia prin obligare la practicarea prostituţiei, după care a cazat-o într-o locuinţă închiriată de inculpatul L. şi, sub imperiul falselor sale promisiuni de iubire şi cu speranţa unui viitor alături de acesta, a determinat-o să practice prostituţia în clubul S. în folosul său, victima fiind supusă în acest scop inclusiv unor acte de violenţă fizică, exploatarea acesteia având loc din luna ianuarie 2014 până în cursul lunii noiembrie 2017, iar toate sumele de bani astfel obţinute de victimă revenind inculpatului,

- în cursul lunii ianuarie 2015, folosind metoda "lover boy", a recrutat-o pe victima E., în scopul exploatării acesteia prin obligare la practicarea prostituţiei, după care a cazat-o într-o locuinţă închiriată în localitatea Krefeld, Germania şi a determinat-o, prin false promisiuni de iubire, să se prostitueze în folosul său, recurgând ulterior şi la acte de violenţă fizică, exploatarea victimei prin obligare la practicarea prostituţiei în localitatea Krefeld, Germania (în cluburile S. şi parţial în clubul T.) având loc până în cursul lunii septembrie 2016, iar toate sumele de bani astfel obţinute de victimă revenind inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, în formă continuată, prevăzută de art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (2 acte materiale).

4. Fapta inculpatului A. care, la sfârşitul lunii mai 2014, cunoscând că victima F. fusese recrutată, prin inducere în eroare, de inculpatul M., în scopul obligării la practicarea prostituţiei, l-a sprijinit pe acesta în acţiunea de exploatare a victimei, pe care a găzduit-o într-o locuinţă închiriată de el în localitatea Krefeld din Germania, iar în perioada martie 2015 până în primăvara anului 2016 a transportat-o, în câteva rânduri, în locurile din localitatea anterior menţionată, în care victima, prin false promisiuni de iubire şi periodice acte de violenţă fizică, a fost obligată să se prostitueze în folosul inculpatului M. întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen.

5. Fapta inculpatului A. care, în cursul lunii iunie 2015, cunoscând că victima G. fusese recrutată, prin inducere în eroare, de inculpatul L., în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, a transportat-o în locul în care era obligată să practice prostituţia, ajutându-l pe cel din urmă în menţinerea controlului asupra victimei întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen.

6. Fapta inculpatului A. care, la data de 23.07.2016, cunoscând că victima H. fusese recrutată, prin inducere în eroare, de inculpatul L., în scopul exploatării prin obligare la practicarea prostituţiei, a transportat-o în locul în care era obligată să practice prostituţia, ajutându-l pe cel din urmă în menţinerea controlului asupra victimei întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen.

Fapta inculpatului I., de profesie avocat, care în perioada 03.06.2014- februarie 2018, l-a ajutat în mod constant pe inculpatul L., prin încercarea de a le influenţa pe J. şi B. - victime ale traficului de persoane comis de acesta - pentru a le determina să-şi retracteze depoziţiile, toate în scopul de a zădărnici urmărirea penală desfăşurată în dosarele instrumentate împotriva inculpatului L. şi care, în concret:

- la data de 03.06.2014, a asistat-o, în procedura de mediere, pe victima J., la încheierea, cu inculpatul L., a contractului de mediere nr. x/03.06.2014, depus ulterior la dosarul nr. x/2014 - reunit la dosarul nr. x/2015 al D.I.I.C.O.T., având ca obiect stingerea tuturor conflictelor şi disputelor avute între ea şi L. pe teritoriul Spaniei şi României, în decursul anilor 2013-2014, în urma cărora a formulat mai multe plângeri penale,

- la data de 12.06.2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a "asistat-o" în faţa D.I.I.C.O.T. pe victima J., dată la care aceasta şi-a retras declaraţia dată împotriva inculpatului L. în această cauză şi în faţa autorităţilor judiciare spaniole, în care relatase maniera în care a fost victimă a traficului de persoane comis de acesta,

- începând cu data de 16.05.2017 (dată la care a reprezentat-o în faţa D.I.I.C.O.T., în dosarul nr. x/2015, pe victima B.) şi până în luna februarie 2018, inclusiv l-a ajutat în mod constant pe inculpatul L. (faţă de care, în dosarul anterior menţionat, existau indicii rezonabile în sensul că este autor al unor infracţiuni de trafic de persoane, inclusiv în referire la această victimă şi faţă de care, la data de 24.08.2017 Judecătoria Wuppertal - Germania a emis un mandat european de arestare pentru fapte de trafic de persoane cercetate în dosarul nr. x al Poliţiei Dusseldorf - Procuratura oraşului Wuppertal, una dintre victime fiind şi în acest caz B.), prin încercarea de a influenţa victimele traficului de persoane comis de acesta, pentru a le determina să-şi retracteze depoziţiile, toate în scopul de a zădărnici urmărirea penală desfăşurată în dosarele instrumentate împotriva inculpatului L. (2 acte materiale)

- în perioada ianuarie- februarie 2018, tot în scopul de a contracara investigaţiile declanşate de D.I.I.C.O.T. faţă de inculpatul L. în dosarul nr. x/2015, a determinat-o pe victima J. să dea o nouă declaraţie, de această dată notarială, în care să menţioneze că aspectele declarate în faţa autorităţilor judiciare spaniole şi române cu privire la L. (valorificate în dosarul nr. x/2014 - reunit la dosarul nr. x/2015 al D.I.I.C.O.T.) sunt nereale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în formă continuată, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (5 acte materiale).

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reţinută în cauză de instanţa de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatului A. se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracţiunilor prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., respectiv art. 210 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 182 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., iar fapta inculpatului I. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 269 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi I. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi I. împotriva deciziei penale nr. 174/A din 23 septembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2023.

GGC - MM