Qualified smuggling via official border crossing and prior promise to valorize contraband as moral complicity under Art. 48 Penal Code.

Recurs în casație. Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

- Contrabandă calificată. Tipicitate[1]

- Complicitate morală

Cuprins de materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Codul Vamal

Index alfabetic: - drept procesual penal

- drept penal

- contrabandă

Legea nr. 86/2006, art. 271 alin. (1)

C. pen., art. 48

Sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, indiferent dacă introducerea în ţară a respectivelor bunuri, expres enumerate în norma de incriminare, s-a produs printr-un punct de trecere al frontierei ori prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

Complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se situează anterior sau cel mult concomitent cu infracţiunea la care se referă proveniența bunului.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 120/RC din 21 februarie 2023

Prin sentința penală nr. 2 din 12 ianuarie 2022, pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/181/2018, printre altele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 şi la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare; în baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. pe o durată de 4 ani.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă şi inculpații A., B., C., D., E., F. și G., criticând-o sub aspectul nelegalității şi netemeiniciei.

Prin decizia penală nr. 1247/2022 din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse apelurile formulate, printre alţii, de apelanţii inculpaţi: A., B. şi C. împotriva sentinței penale nr. 2/2022 a Judecătoriei Baia de Arama, ca nefondate.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia de Arama împotriva sentinței penale nr. 2/2022 a Judecătoriei Baia de Arama, care a fost desfiinţată în parte şi pe fond rejudecând, printre altele:

A fost menținută condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen., raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, raportat la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Au fost menținute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, au formulat cerere de recurs în casaţie B., C. şi A.

Prin cererea scrisă de recurs în casaţie, recurenţii C. şi B. au susţinut că, raportat la soluţia şi considerentele deciziei atacate, în speţă este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. – potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, în opinia recurenților, faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei şi însușite de către instanţa de apel nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma care incriminează complicitatea la infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 270 alin. (1) şi art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, pentru care au fost condamnaţi.

În acest sens, s-a arătat că, potrivit art. 271 din Legea nr. 86/2006, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de contrabandă calificată îl constituie activitatea de trecere peste frontieră (în sensul de scoatere din ţară sau de introducere în ţară) a armelor, muniţiilor, materialelor explozive. Aşadar, pentru existenţa infracţiunii de contrabandă calificată este necesar a fi îndeplinită cerinţa esenţială de a se scoate sau introduce în ţară arme, muniţii, materiale explozibile etc., infracţiunea consumându-se atunci când aceste bunuri sunt trecute peste frontieră, fără a fi prezentate pentru controlul vamal.

Totodată, au susţinut că încadrarea faptei în prevederile art. 48 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 presupunea ca ei să-l fi ajutat pe A. să ocolească controalele vamale, să fi vorbit cu lucrătorii vamali pentru a-i facilita accesul, să-i fi asigurat transportul, etc. Pentru a se fi putut reţine complicitatea era necesar să fi înlesnit introducerea în ţară de către inculpatul A. a celor patruzeci cartuşe vânătoare marca X., calibrul (...), prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin organizarea transportului şi a preluării acestei muniţii în urma unei înţelegeri prealabile cu acest inculpat. În opinia recurenților, nu există complicitate la infracţiunea de contrabandă câtă vreme autorul nu a fost sprijinit efectiv în realizarea acţiunii sale de pătrundere în ţară.

Pe de altă parte, s-a apreciat că soluţia de condamnare pentru săvârşirea complicităţii la contrabandă calificată este nelegală în condiţiile în care nu s-a dovedit că ar fi avut cunoştinţă despre faptul că armele respective (sau muniţia) ar fi fost procurate de către inculpatul A. în mod ilegal. Şi dacă s-ar fi discutat despre vânzarea unei arme (deşi probatoriul este aproape inexistent în acest sens, iar inculpatul A. a adus muniţie în ţară) nu există vreo dovadă că ar cunoscut că aceasta ar fi fost deţinută ilegal.

Prin cererea olografă, recurentul A. a invocat, la rândul său, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. susţinând că fapta comisă nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma ce incriminează infracţiunea de contrabandă, pe de o parte, pentru că introducerea bunurilor în ţară s-a realizat prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, judeţul Arad, iar nu prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, aşa cum impun dispoziţiile legale, iar, pe de altă parte, pentru că C. şi B. nu i-au făcut promisiuni cu privire la valorificarea muniției şi nici cu privire la facilitarea introducerii acesteia în ţară. În atare situaţie, a solicitat să se analizeze dacă faptele corespund tiparului de incriminare sau întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, opinând că s-ar impune schimbarea încadrării juridice a acestora din infracţiunea de contrabandă calificată în infracţiunea de nerespectarea a armelor şi muniţiilor.

Prin încheierea din 10 ianuarie 2023, Înalta Curte, Secţia penală, au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpaţii B., C. şi A. împotriva deciziei penale nr. 1247 din 30 septembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/181/2018.

În acest sens, s-a reţinut că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 434 – art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., numai în ceea ce priveşte criticile recurenţilor prin care solicită verificarea în drept a situaţiei de fapt cu privire la problemele de drept invocate în legătură cu infracţiunea de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, imputată acestora, după caz, în forma autoratului sau a complicităţii.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpații C., B. și A. ca fiind nefondate, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată astfel că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispoziţiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi/sau apel intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii Înaltei Curţi învestită cu judecarea recursului în casaţie, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege şi invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situaţia factuală şi elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate pe parcursul procedurii judiciare.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În speţă, se constată că recurentul-inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susţinând, în esenţă, că fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, întrucât introducerea bunurilor în ţară s-a realizat prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, judeţul Arad, iar nu „prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal”, aşa cum se menţionează în noma ce incriminează infracţiunea de contrabandă.

De asemenea, recurenţii inculpaţi C. şi B., prin prisma aceluiaşi caz de casare, au invocat, în esenţă, că activitatea care le-a fost imputată, constând în aceea că „i-au promis inculpatului A. că vor înlesni valorificarea muniţiei şi a armelor” nu se circumscrie unui ajutor dat acestuia la săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată, câtă vreme nu l-au sprijinit efectiv pe autor la realizarea activităţii acestuia de pătrundere în ţară cu respectivele bunuri.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, la data de 16.12.2017, a introdus pe teritoriul României prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, județul Arad, un număr de patruzeci cartușe vânătoare marca X., calibrul (...), în stare de funcţionare pe care le-a deţinut ulterior pe raza judeţelor Arad, Timiş şi Caraş-Severin, bunuri care, în parte, urmau a fi comercializate de către inculpații C. și B., conform înţelegerii dintre cei trei inculpaţi. S-a apreciat că această faptă întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006, raportat la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Totodată, instanţele de fond şi apel au dispus condamnarea inculpaţilor C. şi B. pentru aceea că, anterior datei de 16.12.2017, respectiv în intervalul octombrie-noiembrie 2017, au promis inculpatului A. că vor înlesni valorificarea armelor/muniției pe care acest inculpat urma să le transporte din Franța în comuna Obîrșia-Cloșani, județ Mehedinți, reţinând că aceste fapte realizează conţinutul constitutiv al complicităţii la infracțiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 şi la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de contrabandă calificată, în forma autoratului şi a complicităţii, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 şi la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 (cu reţinerea dispoziţiilor art. 48 alin. (1) și (2) C. pen. în privinţa inculpaţilor C. şi B., cărora li s-a reproşat săvârşirea faptei în forma complicităţii), Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor, că acţiunile ce le-au fost reţinute în sarcină şi pentru care au fost condamnaţi, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanţele de fond şi de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, potrivit art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă calificată „introducerea în sau scoaterea din ţară, fără drept, de arme, muniţii, materiale explozibile, precursori de explozivi restricţionaţi, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanţe radioactive, substanţe toxice, deşeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”.

Deopotrivă, se observă că, în conformitate cu dispoziţiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, constituie infracţiunea de contrabandă „introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”.

Rezultă, aşadar, că spre deosebire de forma simplă a infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, infracţiunea de contrabandă calificată, reglementată de art. 271 alin. (1) din acelaşi act normativ, pentru care a fost condamnat inculpatul A., presupune doar ca introducerea în ţară a armelor, muniţiilor, materialelor explozibile, etc. să se realizeze fără drept, nefiind impusă condiţia ca bunurile în discuţie să fie introduse prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, aşa cum, în mod neîntemeiat, a susţinut recurentul. Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca fapta să constituie infracţiune indiferent dacă introducerea în ţară a respectivelor bunuri, expres enumerate în textul de lege, s-a produs printr-un punct de trecere al frontierei ori prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

În atare situaţie, se constată că fapta imputată recurentului-inculpat A., căruia, în esenţă, i s-a reproşat introducerea fără drept pe teritoriul României prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, județul Arad, a unui număr de patruzeci cartușe vânătoare marca X., calibrul (...), în stare de funcţionare, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de contrabandă calificată, pentru care a fost condamnat de către instanţele de fond şi apel, aşa încât recursul în casaţie promovat de acesta este neîntemeiat.

În ceea ce priveşte pe recurenţii inculpaţi C. şi B., Înalta Curte reţine că, potrivit art. 48 C. pen., complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală [alin. (1)], precum şi persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită [alin. (2)].

Pentru existenţa acestei forme de participaţie penală este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, şi anume: să se fi săvârşit, în mod nemijlocit, de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală (1), să se fi efectuat acte de natură să sprijine comiterea de către autor a respectivei fapte (2), iar contribuţia celui care înlesneşte sau ajută pe autor să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzută de legea penală (3) şi să fie realizată cu vinovăţie sub forma intenţiei (4), Înalta Curte constatând, în urma analizei de legalitate permisă de dispoziţiile art. 433, art. 447 şi art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate coroborat în dezvoltările anterioare, că aceste cerinţe sunt îndeplinite în speţă, astfel încât criticile recurenţilor sub acest aspect nu pot fi reţinute.

În acest sens, în legătură cu cea de-a doua condiţie necesară pentru existenţa complicităţii, constând în efectuarea unor acte de natură să sprijine ori să înlesnească săvârşirea faptei prevăzută de legea penală de către autor, a cărei îndeplinire a fost contestată de către recurenţii C. şi B., Înalta Curte constată că, sub aspectul contribuţiei lor la activitatea infracţională, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că aceştia au avut o participaţie secundară la comiterea infracțiunii de contrabandă calificată, activităţile comise constând în promisiunea de înlesnire a valorificării cartuşelor introduse în ţară de inculpatul A., activităţi care, contrar susţinerilor recurenţilor, se circumscriu unei complicităţi morale anterioare în sensul art. 48 alin. (2) C. pen. Efectele acestui tip de complicitate poartă asupra psihicului autorului, întărind şi întreţinând intenţia acestuia de a comite fapta prevăzută de legea penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, promisiunea de tăinuire a bunurilor constituie un sprijin de care autorul are nevoie după executarea faptei, activitate care, dacă nu este săvârşită în baza unei înţelegeri anterioare sau concomitente comiterii infracţiunii, constituie o faptă penală de natură stătătoare (infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen.). Acest sprijin poate consta fie în promisiunea că va ascunde lucrurile furate ori că le va transforma, fie în promisiunea că va contribui la valorificarea bunurilor provenite din săvârşirea faptei de către autor. În reglementarea în vigoare, legiuitorul a considerat ca act de complicitate promisiunea de tăinuire făcută anterior sau chiar în timpul executării faptei pentru că, pe baza acestei promisiuni, autorul trece mai sigur şi mai hotărât la săvârşirea infracţiunii, ştiind că bunurile provenite din aceasta vor fi tăinuite ori valorificate mai repede.

Relevante în acest sens sunt şi aspectele statuate prin decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile unite (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 19 decembrie 2008), care, deşi vizează infracţiunea de furt, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, decizie în considerentele căreia s-a reţinut că „ceea ce diferenţiază infracţiunea de tăinuire, prevăzută în art. 221 din Codul penal, de participaţia penală prevăzută în art. 26, fraza a II-a teza I, din acelaşi cod constă în aspectul de natură temporală, cronologică, în raport cu infracţiunea din care provine bunul, deoarece atât infracţiunea de tăinuire, cât şi complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se află în raport conex şi corelativ cu infracţiunea din care provine bunul tăinuit.

Aşadar, complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se situează anterior sau cel mult concomitent cu infracţiunea la care se referă provenienţa bunului, în vreme ce existenţa infracţiunii de tăinuire este ulterioară acelei infracţiuni, diferenţa privind, deci, momentul ajutorului sau înlesnirii.

Evident, această diferenţă priveşte şi latura subiectivă, chiar dacă, în ansamblu, elementul subiectiv îmbracă forma intenţiei la ambele infracţiuni.

Astfel, în timp ce complicele cunoaşte care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale şi că, prin fapta sa, dă ajutor la săvârşirea acelei infracţiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracţiunii din care provine bunul, nu cunoaşte când a avut loc acea infracţiune, la săvârşirea căreia nu a avut nicio contribuţie, încât actul comis de el nu se inserează, ca şi cel al complicelui, în antecedenţa susceptibilă să constituie cauză a infracţiunii, ci în consecinţele post-factum ale acesteia.

De altfel, este relevant că legiuitorul, pentru a marca aceste diferenţe, utilizează noţiunea de «promisiune» în reglementarea complicităţii morale prin tăinuire.”

În speţă, în urma analizării probelor administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că a existat o înţelegere anterioară între inculpaţii A., C. şi B. referitoare la înlesnirea valorificării muniţiei introdusă în ţară, în mod nelegal, de cel dintâi, iar contribuţia inculpaţilor C. şi B. s-a concretizat în identificarea unor cumpărători în ţară.

Totodată, examinând apărările celor doi inculpaţi, instanţa de apel a subliniat că „în sarcina inculpaților s-a reținut şi probat pe parcursul procesului penal o activitate de complicitate morală, anterioară, sub forma promisiunii de valorificare a bunurilor introduse ilegal în ţară, iar nu o activitate materială, concomitentă de înlesnire sau ajutorare a intrării în posesie a armamentului, a deținerii continue până la momentul epuizării prin prinderea flagrantă a inculpatului autor.”

Or, raportat la această situaţie factuală, care nu mai poate fi cenzurată de Înalta Curte prin intermediul recursului în casaţie, dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, se constată că demersurile recurenţilor inculpaţi C. şi B., astfel cum au fost expuse pe larg în considerentele deciziei penale atacate, se circumscriu unor acte de complicitate morală anterioară, promisiunea de înlesnire a valorificării cartuşelor introduse în ţară de inculpatul A. creând condiţiile favorabile săvârşirii faptei de către autor (prin întărirea şi întreţinerea intenţiei acestuia de a comite fapta prevăzută de legea penală) şi conducând mediat la producerea rezultatului socialmente periculos.

În acest context, Înalta Curte constată că acţiunile pentru care au fost condamnaţi inculpaţii C. şi B., astfel cum au fost expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, realizează conţinutul constitutiv al complicităţii la infracţiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 şi la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, criticile formulate sub acest aspect de către recurenţi în calea extraordinară de atac nefiind fondate.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii A., C. şi B. întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de aceştia împotriva deciziei penale nr. 1247 din 30 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/181/2018.

[1] În același sens decizia nr. 1892 din 5 iunie 2012 publicată pe scj.ro